Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-09-26 / nr. 102

Nr. 102 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 26 Septembre (8 Octombre) 1885. Anul XXXHI. ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. réndul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. FOIȚA: DIN TIMPURI VECHI. (O tranzițiune din istoria vechiului Egipet. Ani 1400 înainte de Christos.) După Dr. Carol Oppel de Yff. I. Comoara regelui. Avuția lui Ramessu (Ramses). — Zidariul regelui. — Părintele pe patul morții. — Nesocotința lui Petisi. — Prima încercare. — Mustrări de consciință. — Perplesitatea rege­lui. — Bătrânul înțelept. — „Amenhotep acum ajută-mi!“ (Urmare.) Ptahmai plecă tăcut și clătinând din cap; nu sei­a ce se-i răspundă fratelui seu și totuș­­ i era groază de casa cu comori a regelui. Petifi se mai dădu în decursul șlilei de câteva ori pe lângă fra­te-seu, deoarece însă acesta nu voia să asculte de el, îndată ce adormiră cei din casă, porni pe la meciul nopții cu o scară și un felinar mic cătră pa­latul regesc. Felinarele erau cunoscute în Egipet din tim­puri străvechi. La sărbătorile­­ jeiței Net, se ilumina țara Prenumerații de nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Octombre - Decembre al anului 1885, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în frun­tea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa­ domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Septembre 1885, a-și­­ înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. Sibiiu, 25 Septembre 1885. Nemulțumire generală a domnit în peninsula balcanică după cunoscuta operă a congresului din Berlin. Această nemulțămire a lucrat pe ascuns, ca țarul sub spusă, și la 19 Septembre ne-am tre­zit cu unirea tuturor bulgarilor, unire, care a pus de nou în flăcări întreagă peninsula balcanică. Nemulțămire generală domnesce și la noi față cu starea de ațir a lucrurilor. Pretutindenea s’au format elemente explosibile, printre cari fără sfială oameni cu puțină consciențiositate fâlfâie fitilul aprins, provocând oare­cum focul, despre care nime în lume nu ne poate spune, ce dimensiuni va lua­ în adevăr starea de a­ fi de la noi foarte mult samănă cu chivernisirea din țările credincioșilor lui Mahomed, și mai iritate spiritele n’au fost nici­odată, în fața acestor lucruri pres­a ungurească de la noi în loc de a potoli focul, în loc de a mulțumi spiritele, punând - le în vedere o eventuală schim­bare a lucrurilor spre bine, ele ațîță necontenit și provoacă fără sfială. Nu vom mai înșira la acest loc grav aminele poporului român, nici vom aminti multele uneltiri cu scop îndreptate contra noastră. Ele sunt din destul cunoscute, și este din destul cunoscută și firea poporului nostru, care în nemărginita sa răb­dare, tot mai crede într’un viitor mai fericit. Ca să justificăm însă punctul nostru de plecare cu nemulțămirea generală, vom lua act despre cele ce se petrec afară de noi românii. Interesul general este îndreptat asupra parla­mentului din Croația, și aceasta cu tot dreptul, căci scandaloase lucruri se întâmplă în acest parlament, lucruri scandaloase, cari varsă multă lumină și în dreapta și în stânga. Era adecă la ordinea slitei desbaterea privitoare la actele camerale, cari din porunca banului croat fură transferate la Budapesta. în o cuvântare­a sa banul a tras la îndoială justa posesiune a Croației asupra acestor acte. Din acest incident întreg parlamentul s’a scu­lat asupra banului. Starcevici cu ortacii săi s’a repezit spre el se-l bată, și bietul representant al guvernului cam numai luând-o la sănătoasa a scă­pat din mânile croaților. Suntem dispuși a crede, că scena aceasta din Croația va fi ultima fașă a tragediei, cunoscute sub numele de cestiunea croată. Parlamentarismul modern cu greu va putea arăta cozuri analoage, unde adecă representanții le­gali ai coroanei se fie luați la goană în parlament. Mai teribilă esplosiune pe cale pacinică noi nu ne putem închipui, de aceea trecem preste croați. în Fiume încă nu se omoară oamenii cu dra­gostea din marea îmbelșugare, ce domnesce în sta­tul nostru. Ședința magistratului din 1 Octombre a. c. ne ilustrează din destul adevărata stare a lucrului. Magistratul a decis zidirea unui edificiu de școală, spre care scop a avisat și pe guvernorul din Fiume. Acesta a sistat toată lucrarea sub cuvântul, că voiesce a studia planul și preliminariul de spese, ca nu cumva magistratul să facă spese zadarnice, fiind adecă orașul și așa lipsit de mijloace. Simțindu-se adânc lovit în autonomia sa magi­stratul prin volnica precedere a guvernatorului, pe 1 Octombre a convocat adunare generală, căreia i-a presentat un memorand adresat guvernului cen­tral, memorand în care se critică aspru ținuta gu­vernatorului. Magistratul a primit unanim acest memorand, și vorbitorii ’1 au comentat cât se poate de bine. Este adecă o tendență de maghiarizare a școa­­lelor și pentru aceasta tendență trebuie se se a­­scundă guvernatoriul la spatele prot­­statei economii. întreagă cu felinare pistrițe și mii de bărci înve­­seliau în noaptea festivă cu lumini de toate culo­rile, valurile sântului rîu. De altmintie se foloseau pentru necesitățile­­ zilnice opaițe cu unt­de lemn, cari se aședau pe nișce picioare înalte. Păzitorii armați stăteau la portalul cel mare de cătră răsărit. Pe partea de cătră meacjățli dom­ina o liniște mortală și întunecime mare. Petiși ajunse la loc, fără sé-i fi văd­ut suflet de om. Ajuns, n’a mai avut lipsă se caute după icoană; nu odată a măsurat el cu pașii sei distanța, ca să scie unde se așezie scara. Tremurând a rezimat’o de zid, tre­murând s’a urcat. Era la icoana marelui Osiri. Ce față serioasă și minunată! Și Petifi avea se păsască când­va înaintea lui pentru ca să-și dee sama! Bine, dar el nu voia să facă nici un rău, el voia să vaș­ă numai. Și oare totul de ce -i bătea inima așa tare? De ce nu putea el să se uite în fața sântului Osiri ?! Dar ce, — asta-i Isi, iar asta sora-sa Nebti, apăsă odată, — peatru se suci încet și fără zgomot. Tre­murând, ca de friguri, întră Petiși. Se opresce, trage scara după sine, o așază de nou pe din lăuntru, închide intrarea și se coboară. „Hazar (creița întu­­nerecului) miluiesce-me!“ — aftă el, — și iată că stătea singur în casa cu comori a regelui. Numai de ar da felinariul mai multă lumină! Dar stai, uită aci o grămadă de sfeșnice mari și scumpe și sunt chiar lămpi pe ele, — ai să le aprind. Nu fără cuvânt au­­ zis vorbitorii, că slab e acest prote­st, deoarece dacă era vorba de economie, atunci nu se încuviințau 600.000 pentru un teatru zidit nu­mai în anul acesta. Pretutindenea deci nemulțămire. Și ce zi ce la toate acestea pressa maghiară? Ce se predică prin pressa maghiară ? Biciu de foc contra tuturor naționalităților în numele ideei de stat unguresc. Aici e pericolul și aici nu înțelegem pentru ce umblă ungurii tot cu fitilul aprins. Revista politică. Ziațele maghiare se ocupă de present cu inter­pelările adresate ministrului-president, respective cu răspunsul acestuia. Dec­larația dlui Coloman Tisza, în care­­ zice: „Cred că și dnii deputați vor afla lucrul cu care, dacă ne vom susținea libertatea de a decide,— ceea ce trebuie s’o facem, — pe atunci, când pe lângă toate inștințele noastre pline de speranță, s’ar întâmpla astfel de luc­ruri, cari ar amenința inte­resele vitale ale monarh­iei și cari­ații încă nu se pot prevedea,“ — a dat ansă la niște atacuri vehemente din partea pressei oposiționale. Modul de interpretare a cuvintelor premierului s’a arătat încă ’n parlament, când i-a răspuns stânga cu strigarea de: „Saloniki“ Oposițiunea adecă, învățând din esperința trecutului, duce mare frică, ca nu cumva sub acele „lucruri, cari ar ame­nința interesele vitale ale monarh­iei“ să se înțeleagă o nouă tendință de espansiune a Au­­stro-Ungariei spre orient, cum a fost aceea, din care a resultat ocuparea Bosniei, tendență, care ar avea acum de scop o extindere a teritoriului monarh­iei pănă la mult doritul Salonik. Căușele acestei ure a maghiarilor față cu o po­litică de expansiune sunt diferite. Cea mai de căpe­tenie de­sigur este frica întemeiată, că prin astfel de anectări Ungaria ,și-ar perde tot mai mult și mai mult din pretinsul său caracter național ma­ghiar și pe lângă toate sforțările celor de la putere ar deveni un stat și mai poliglot, de cum este, — un lucru, care ar putea să aibă grave urmări pen­tru hegemonia maghiară. A doua, poate asemenea de momentuoasă causă, este trista esperiință, că de câte­­ori se fac astfel de lucruri, Ungaria ’și dă tributul seu și în bani și în brațe poate îndoit ca Austria proprie, și totuș fără vr’un folos pipăibil. Căci provinciele numai. — Așa! Acuma­i lumină în casă. La o astfel de pompă și astfel de minunății nu s’a așteptat Petiși! Jur împrejur mese de chiparos binemirositor, iar pe mese și în dulapuri avuții nenumărate! Aici zac rudele de aur în legături, ca legăturile de tre­stie de pe malurile Nilului, vase și ulcioare de tot felul și de toată mărimea. Lucrurile cele mai minunate de petri scumpe, figuri de bronz, urne scumpe de sticlă sau porțelan poleit, corfe întregi de inele de aur, statuete de aur și imitațiuni escelente de petri nestimate, chel­­tere de argint pline cu petri scumpe, granate, car­­neol, heliotrop și altele,­­ corale, colți de elefant, pene și pane de struț, piei de tigru, — rude și inele de argint, saci întregi de praf de aur, arme streine împodobite cu aur și petri nestimate, lanțuri, braclete și gulere late, lucrate tot din aur și scum­­peturi, — dar cine ar și putea să le înșire pe toate! Ca prin vis umbla Pitiși în sus și în jos printre comori. Dar deodată îl apucă o frică mare. Ce ușor , ar putea prinde vr’o patrulă de păstori, când va părăsi casa ! Stinse iute luminile, își umplu pumnul cu inele de aur și plecă. Când se suci piatra în zid, vețiu înspăimântat, că începu a se crepa de o j­ină, dar totuș s’a dus acasă fără a’l fi văz­ut cineva și nici chiar mama și fratele seu n’au sciut, că el n’a dormit acasă. Nu putea sta locului, de multe­ ori­­ nu atusia, când îi du­cea mumă-sa ceva; apoi ca

Next