Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)
1886-07-24 / nr. 79
314 TELEGRAFUL ROMAN. găte sălbatice de „Abzug“, iar la a celui din urmă de „Eljenuri“ nesfârșite — continuă astfel cu: După astfel de antecedente, stimați concetățeni, cetățenii din Budapesta, cari s’au alăturat lângă comitetul pregătitoriu, au fost de părerea, că națiunea, cu care armata nu simte împreună, se apropie sigur de peire, căci la prima catastrofă ambele vor peri. (Așa e!) Acea națiune maghiară, care -și apără onoarea națională cu jalusie și și-o va apăra totdeauna, a moștenit în mod tradițional de la părinții săi că: „sfînt este regele.“ Pe baza acestei convingeri tradiționale, și pe baza fidelității noastre neînfrânte, cu care ne alipim de tron, cu sinceritatea obligătoare maghiară, a trebuit să ne ridicăm cuvântul, să ridicăm cuvântul nostru protestătoriu, ca nimeni să nu se vere între națiune și tron și să nu slăbească încrederea și legătura dintre noi. Conduși de astfeliu de motive, și ca nu cumva să punem în periclu viitoriul națiunei noastre, ne-am adunat la o sfătuire, și considerând că dieta țării pe timpul acesta are ferii, iar convocarea adunării generale a capitalei a dat de unele pedeci, s’a decis, ca să consultăm pe înșiși cetățenii capitalei. S’au aflat voci, cari pe de o parte au vădut vătămarea comisă și au pus satisfacțiunea în vedere, dar au susținut, că astfeliu de întrebări nu aparțin înaintea adunării poporale. Cine e condus de astfeliu de idei, Dior, acela neagă istoria milenară a Ungariei, acela neagă basa democratică a constituțiunii ungare, pentru că sistema parlamentară representativă în Ungaria, are înțeles și valoare numai astfel cu, dacă ea va consista în drepturile suveranității poporului. Dar chiar și în cazul acela, când parlamentul este adunat, fiind vorba de drepturile și onoarea națiunei, poporul are dreptul să-și ridice cuvântul. (Așa este!) Conduși de aceste motive am convocat pe cetățenii Budapestei, ca să se declare. Esprimându-și credința în loialitatea și spiritul de ordine ale celor adunați, roagă pe vorbitoriul insinuat baronul Ivor Kaas să vorbească. Baronul Ivor Kaas, stimați concetățeni! Ilustră adunare poporală! (S’audim! S’audim!) Dreptul poporului este libertatea! (Așa e!) Eu altă libertate, decât dreptul poporului nu cunosc. (Vii aprobări.) Ori ce altă libertate este privilegiu. (Așa e!) Ce va sădică popor ? E noțiunea cea mai sântă după ceea a omenirii în lume. Poporul este totalitatea cetățenilor unui stat; la popor nu este deosebire între sărac și avut, inteligent și de rând; popor sunt deopotrivă guvernanți și guvernați. (Așa este!) Cine are deci dreptul seg cal ca poporul n’are drept? Cine ar denega dreptul dela popor, acela ar denega dela oamenii cari trăiesc într’o patrie dreptul lor cătră patrie. (Aprobări vii și îndelungate.) Da dlor, poporul susține patria. Cine e în popor care să nu jertfească pentru patrie? Astfeliu de om nu există. Și cel mai sărac, chiar și acela, care nu-și poate plăti darea cătră stat, prin consum contribue la susținerea statului. (Vii aprobări.) Care e puterea, ce apără tronurile, ce susține state, dacă nu poporul ? (Aprobări sgomotoase și îndelungate.) Mulțimea aceea de mâni, care lucră în fieștecare zi prin munca și activitatea sa îi face posibilă esistența națiunei și a statului, mulțimea aceea de mâni, când patria e atacată de inimici, se espune Când părăsii însă muntele Stănicioaie, îmi perdui disposițiunea, căci deși era sara și dimineața cam răcoare, dar tot era foarte frumos. Ajunși veseli în Fundata, dormirăm una bună și a doua zi plecarăm spre Bran. Ami avut ocasiune să văd fabrica de chibrite, precum nu mai văzusem păn’ acum, condusă cu puterea apei. Bună ideă a avut dl P. care a făcut acea fabrică și bine ar fi, când am avea noi românii și altfeliu de fabrici. Industria ar merge atunci mână în mână cu agricultura și starea materială a poporului nostru n’ar scădea, ci ar cresce. Satisfăcut pe deplin, a doua zi plecat cu superiorul meu la Brașov. Era însă din întâmplare o zi de sărbătoare, și scăpai cu capul nehodorogit. Astfel au terminat escursiunea mea, păstrând în sufletul meu dulci suveniri de Sohodol, Grind, Stănicioaie, alăturea cu idei posomorite de lupi, finanți și grăniceri!!! E. V. Corcodel, și apără această patrie cu viața și sângele ei, căci a moștenit o de la părinți și vrea s’o lase intactă urmașilor sei. (Aprobări vii și strigări de „Elien!“) Libertatea poporului, dreptul poporului, îl vor să-l nege prin nimicinicia adunărilor poporale. Imposibil. (Vii aprobări). Elinii, cari erau în fruntea civilisațiunii, unde se sfătuiau? Pe acele „strade,“ cariacii se consideră ca inimici de moarte ai libertății. Roma, care a domnit lumea, de unde porunceau popor, cari se sfătuiau în for. Din acele adunări de Fieștecare cetățean liber din Atena, fieștecare de roman are dreptul să se declare asupra oricărei cestiuni. Și noi, cei ce am proclamat la 1848 libertatea în adunări poporale, nu putem permite se se tragă la îndoială nici dreptul, nici suveranitatea, nici puterea, nici efectul adunărilor poporale. (Strigări îndelungate de „Elien “) Domnilor! Concetățeni! Patrioți! (S’audim ! S’audim !) Autoritățile conchiamă poporul de multe ori se se adune. Când sosesce regele constituțional al țării noastre, atunci se ivesc placatele cunoscute și i spun poporului capitalei: „Veniți, vine regele!“ Ear acest popor, pe care stimându-l îl văd aci, iese pe strade înaintea regelui și i urează regelui viață. Ertat este asta? Da, este ertat și este o datorință! Bine, dar atunci se nu ni se spună, că poporul „poate să ureze“ pe stradă, dar se țînă adunare „nu i se cuvine.“ (Ilaritate vită și aprobări. Eu cu acel profund respect, cu care datoria sânt să fiu față cu regele încoronat, îmi reamintesc de ziua, în care regele nostru a întins națiunei mâna și atunci nu a cris: „Iubiții mei supuși!“, ci s’a pus în mijlocul poporului ridicând paloșul Ungariei cătră cele patru părți ale lumii, în semn că va apăra cu el Ungaria. Acolo a stat în mijlocul poporului, poporul striga de bucurie. Nu în cercul închis al dietei, ci în fața poporului, sub cercul liber al lui Odeu a depus el jurământul. Regele deci a recunoscut poporul ungar. Când amenință pericul tronul și patria, oare acel rege, în mânile căruia am depus noi puterea asupra vieții și morții, asupra păcii și răsboiului, care va dice „Iubiții noștri supuși!“? Nu. Va fice: „Popoarele mele!“ (Aprobări furtunoase.) Căci numărul supușilor lui iubiți este mic, dar cela al iubitelor și credincioaselor lui popoare este de milioane. (Aplause prelungite.) Vorbitoriul a presentat apoi proiectul de condus cunoscut deja cetitorilor noștri, care s’a primit cu mare entusiasm de zeloșii patrioți. După Kaas a vorbit Carol Eötvös și Otto Herman, ale căror vorbiri din lipsă de spațiu le vom reasuma în uzul proclim. Corespondențe particulare ale „ Telegrafului Român. “ Ocna superioară, Prorocul Ilie, 1886 St. die Redactor! Sper, că se va afla o mână mai dibace, care va descrie cu deamârantul impresiunile causate asupra inimilor noastre prin festivitatea de astăzi. Festivitate, care merită a fi inclusă cu litere de aur în analele parohiei noastre de aici și a fi eternisată tot astfel după cum s’a eternisat în inimile celor ce au fost de față. Până atunci permite-mi a-ți comunica câteva din cele întâmplate: Ziua prorocului Ilie ne întimpină estimp cu I ceriu senin și țarini încărcate cu producte mănoase, i iară inimile noastre se umplu cu cea mai mare bucuria, Bucurie, care în veci nu se va lua dela noi. In bucurătoriul a fost Escel La I. P. S. Părinte archiepiscop și metropolit al nostru Miron Romanul. Sosind acesta ori după amenzi în comuna noastră însoțit de o suită bine aleasă, se presenta a fi la 8 floare între sunetele măritoare ale clopotelor și strigătele însuflețite ale poporului credincios așezat în două cordoane, spre a servi sfînta liturghie și a ne întări în credința și virtuțile străbune. Biserica, deși destul de spacioasă, era îndesată de credincioși, parte din loc, parte streini, veniți la scaldele sărate de aici. De pe fața fiecăruia suridea bucuria, care se manifesta prin cântările bisericesci, ale căror dulci edituri resunau chiar și de pe buzele încărunțiților, în decursul liturghiei celebrate de Esc. Sa însoțit de Preacuvioșiile lor părinții protosinceri și asesori consistoriali Dr. Ilarion Pușcariu și Nicanor Frateș, protopresbiterul tractului Mercurei loan Droc, preoții loan Henteș, loan Vințeleriu, Isaia Henteș și diaconul Vasiliu Necșa, cest din urmă fu sânțit întru presbiter-paroc pentru parochia Apoldul de sus. După săvârșirea unei liturghii, arhiereul, pășind înaintea numerosului popor, rosti o cuvântare plină de sfaturi părintesci. Esența acesteia, după cât îmi aduc aminte, se cuprinde în următoarele: „Cuvântul cel dintâiu, ce-l îndrept în modul acesta cătră voi, iubiți fiii sufletesci, este să laud rîvna voastră. Rîvnă dovedită prin fapte văzute. Aceste se cuprind în iubirea de Doleu, manifestată prin adunarea voastră în un număr așa frumos aici în această sată biserică și iubirea de înaintare culturală, spre care scop ați zidit aceasta școală măreață, care poate face cinste oricărei parochii din archidiecesă, însumi am auzit din gurile străinilor lăudându-ve pentru această zidire pompoasă și alăturându-se acestei laude, sper, că creștinii acestei parohii, conduși de spiritul creștinesc vor tinde și în viitoriu din resputeri, la crescerea și luminarea fiilor lor, dela cari atârnă prosperarea și înflorirea bisericei și națiunei noastre. „Fie convins acest popor plin de vieață și bun econom, că continuând și mai departe a se îngriji de soartea sa, prin lucrare neobosită și cruțare bună, i va succede a delătura și greutățile mai nouă ivite asupra acestei parohii. Aceasta aveți chiar datoririța sfîntă a o face, căci o faceți pentru fericirea voastră și a fiilor voștri, dela a căror luminare depinde continuitatea existenței noastre în virtuțile străbune. „Spre a putea face aceasta: trăiți în pace, armonie, concordie, iubire și frățietate între voi înșine și cu cei de altă confesiune și naționalitate. Supuneți-ve mai marilor noștri bisericesci dând fiecăruia ce e al seu. „Nu uitați însă nicicând, că omul e alcătuit din două părți de căpetenie: suflet și trup. „Sufletul pretinde religiositate. Aceasta va înflori totdeuna în voi pănă când veți cerceta lăcașul lui DȘeu în modul acesta. Cercetați biserica și școala, căci ele au menirea a nutri inimile noastre cu sentimente religioase și morale! „Trupul pretinde desvoltare armonică și întărire graduată spre a ne putea apăra naționalitatea, care este scutul existenței noastre și astfel a contribui la înflorirea patriei comune. Cultivați și desvoltați aceste părți cu totdeadinsul! Erupțiunea din urmă a vulcanului Etna. (Epistola profesorului Orazio Silvestri din Catania cătră profesorul Eduard Suesz în Viena.) (Urmare.) în noaptea de 26 spre 27 Mai) se arătau deja semnele unei scăderi. Activitatea eruptivă era mai slăbită, esplosiunile craterului erau mai puțin violente, sunetele luzerane erau rare, iar pe stâncile Etnei, se așeza o atmosferă grea, ferbinte și apăsătoare. La 27 Maiu se mișcau undele între muntele Fusaro și înălțimea de la Altarelli cu o iuțeală de 15 metri pe oară. La șease oare dimineața era partea sudică a muntelui Fusaro încinsă de brațul drept al fluviului, pe când malul stâng ajunse înălțimea de la Altarelli. Din ce în ce se vedea tot mai mult acoperită înălțimea de valurile ce năvăleau asupra ei, numai capela așezată pe piscul ei a rămas neatinsă In timpul unei supreme îngroziri, poporul aștepta să vadă o minune în acest incident, credea că li se arată un presemn de scăpare pentru toată comunitatea. Dar undele lavei, cari de spatele înălțimii au fost încâtva împedecate, au pornit după ce au trecut acest foc, cătră Nicolossi cu astfel de iuțeală, că la 11 oare înainte de amenzi, tot în Liua de 27 Maiu, după ce în 5 oare au percurs 100 metri, lava era îndepărtată de case numai cu 1400 metri. Panica era foarte mare, astfel încât chiar și partea poporului ce remase mai puțin îngrozită, era hotărîtă să fugă. Municipiile erau cuprinse și de o altă mare grijă, anume pentru numărul mare de cisterne umplute cu apă. La erupțiunea dela 17 Novembre 1843 s’a întâmplat, că o esplosiune îngrozitoare s’a efectuit prin acea, că o mare cantitate de apă închisă, a fost acoperită de lavă fluidă, esplosiunea aburilor de apă a avut urmarea, că s’a prăpădit un mare număr de oameni. Trebuia deci să se ia toate măsurile cele mai grabnice pentru golirea cisternelor, lucrul era de tot greu, fiindcă numărul lor se urca la cinci sute, dintre cari multe la o adâncime, încât trebuia să se renunțe cu continuarea lucrului; în urmă nu a rămas alta, decât să părăsească acel loc, și să-l încingă la o îndepărtare de un khilometru cu un cordon militariu, care să oprească pe oricine a călca acel loc, și astfel să ferească nenorocirile ce la anul 1843 au trebuit să se împlinească. Puterile erupțiunei erau la 27 Maiu mai violente și craterul nou continuă a sverit în aer cenușă la îndepărtare foarte mare. O parte însemnată a căzut ca ploaie de cenușă pe Nicolossi și Catania, apoi în tot jurul Etnei și în Calabria, iar părțile cele mai fine erau conduse de undele atmosferei și împrăștiate în toate părțile astfel, încât întunecau și ceriul, iar soarele apărea în culoare brună. Astfel se ascunse și locul armătoriu, încât nu se mai putea vedea nici lumina de la locul erupțiunei. Cătră seară se credea că se va termina de tot erupțiunea, cu atât mai vârtos, căci și undele lavei începeau a se rări, preste noapte începură a cresce pornind înainte astfel, încât abia 1000 metri erau departe de case. La 28 în revărsatul Shub 8n a observat din nou o scădere a puterilor eruptive, precum și o mișcare