Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-07-24 / nr. 79

314 TELEGRAFUL ROMAN. găte sălbatice de „Abzug“, iar la a celui din urmă­­ de „Eljenuri“ nesfârșite — continuă astfel cu: După astfel de antecedente, stimați concetățeni, cetățenii din Budapesta, cari s’au alăturat lângă co­mitetul pregătitoriu, au fost de părerea, că națiunea, cu care armata nu simte împreună, se apropie si­gur de peire, căci la prima catastrofă ambele vor peri. (Așa e!) Acea națiune maghiară, care -și apără onoarea națională cu jalusie și și-o va apăra totdeauna, a moștenit în mod tradițional de la părinții săi că: „sfînt este regele.“ Pe baza acestei convingeri tra­diționale, și pe baza fidelității noastre neînfrânte, cu care ne alipim de tron, cu sinceritatea obligătoare maghiară, a trebuit să ne ridicăm cuvântul, să ridi­căm cuvântul nostru protestătoriu, ca nimeni să nu se vere între națiune și tron și să nu slăbească în­crederea și legătura dintre noi. Conduși de astfeliu de motive, și ca nu cumva să punem în periclu viitoriul națiunei noastre, ne-am adunat la o sfătuire, și considerând că dieta țării pe timpul acesta are ferii, iar convocarea adunării generale a capitalei a dat de unele pedeci, s’a decis, ca să consultăm pe înșiși cetățenii capitalei. S’au aflat voci, cari pe de o parte au vădut vătămarea comisă și au pus satisfacțiunea în vedere, dar au susținut, că astfeliu de întrebări nu aparțin înaintea adunării poporale. Cine e condus de astfeliu de idei, Dior, acela neagă istoria milenară a Ungariei, acela neagă basa democratică a constituțiunii ungare, pentru că sistema parlamentară representativă în Ungaria, are înțeles și valoare numai astfel cu, dacă ea va consista în drepturile suveranității poporului. Dar chiar și în cazul acela, când parlamentul este adunat, fiind vorba de drepturile și onoarea națiunei, poporul are dreptul să-și ridice cuvântul. (Așa este!) Conduși de aceste motive am convocat pe ce­tățenii Budapestei, ca să se declare. Esprimându-și credința în loialitatea și spiritul de ordine ale celor adunați, roagă pe vorbitoriul insinuat baronul Ivor Kaas să vorbească. Baronul Ivor Kaas, stimați concetățeni! Ilustră adunare poporală! (S’audim! S’audim!) Dreptul popo­rului este libertatea! (Așa e!) Eu altă libertate, decât dreptul poporului nu cunosc. (Vii aprobări.) Ori ce altă libertate este privilegiu. (Așa e!) Ce va să­dică popor ? E noțiunea cea mai sântă după ceea a omenirii în lume. Poporul este totalitatea cetățenilor unui stat; la popor nu este deosebire între sărac și avut, inteligent și de rând; popor sunt deopotrivă guvernanți și guvernați. (Așa este!) Cine are deci dreptul se­g­ cal ca poporul n’are drept? Cine ar denega dreptul dela popor, acela ar denega dela oamenii cari trăiesc într’o patrie dreptul lor cătră patrie. (Aprobări vii și în­delungate.) Da dlor, poporul susține patria. Cine e în popor care să nu jertfească pentru pa­trie? Astfeliu de om nu există. Și cel mai sărac, chiar și acela, care nu-și poate plăti darea cătră stat, prin consum contribue la susținerea statului. (Vii aprobări.) Care e puterea, ce apără tronurile, ce susține state, dacă nu poporul ? (Aprobări sgo­­motoase și îndelungate.) Mulțimea aceea de mâni, care lucră în fiește­care zi prin munca și activitatea sa îi face posibilă esistența națiunei și a statului, mulțimea aceea de mâni, când patria e atacată de inimici, se espune Când părăsii însă muntele Stănicioaie, îmi per­­dui disposițiunea, căci deși era sara și dimineața cam răcoare, dar tot era foarte frumos. Ajunși ve­seli în Fundata, dormirăm una bună și a doua zi plecarăm spre Bran. Ami avut ocasiune să văd fabrica de chibrite, precum nu mai văzusem păn’ acum, condusă cu pu­terea apei. Bună ideă a avut dl P. care a făcut acea fabrică și bine ar fi, când am avea noi românii și altfeliu de fabrici. Industria ar merge atunci mână în mână cu agricultura și starea materială a poporului nostru n’ar scădea, ci ar cresce. Satisfăcut pe deplin, a doua zi plecat cu su­periorul meu la Brașov. Era însă din întâmplare o zi de sărbătoare, și scăpai cu capul nehodorogit. Astfel au terminat escursiunea mea, păstrând în su­fletul meu dulci suveniri de Sohodol, Grind, Stăni­cioaie, alăturea cu idei posomorite de lupi, finanți și grăniceri!!! E. V. Corcodel, și apără această patrie cu viața și sângele ei, căci a moștenit o de la părinți și vrea s’o lase intactă urmașilor sei. (Aprobări vii și strigări de „Elien!“) Libertatea poporului, dreptul poporului, îl vor să-­l nege prin nimicinicia adunărilor poporale. Imposibil. (Vii aprobări). Elinii, cari erau în fruntea civilisațiunii, unde se sfătuiau? Pe acele „strade,“ cari­acii se consideră ca inimici de moarte ai libertății. Roma, care a domnit lumea, de unde porunceau popor, cari se sfătuiau în for. Din acele adunări de Fieștecare cetățean liber din Atena, fieștecare d­­e roman are dreptul să se declare asupra oricărei cestiuni. Și noi, cei ce am proclamat la 1848 libertatea în adunări popo­rale, nu putem permite se se tragă la îndoială nici dreptul, nici suveranitatea, nici puterea, nici efectul adunărilor poporale. (Strigări îndelungate de „Elien “) Domnilor! Concetățeni! Patrioți! (S’audim ! S’au­dim !) Autoritățile conchiamă poporul de multe ori se se adune. Când sosesce regele constituțional al țării noastre, atunci se ivesc placatele cunoscute și i spun poporului capitalei: „Veniți, vine regele!“ Ear acest popor, pe care stimându-­l îl văd aci, iese pe strade înaintea regelui și i urează regelui viață. Ertat este asta? Da, este ertat și este o datorință! Bine, dar atunci se nu ni se spună, că poporul „poate să ureze“ pe stradă, dar se țînă adunare „nu i se cuvine.“ (Ilaritate vită și aprobări.­ Eu cu acel profund respect, cu care datoria sânt să fiu față cu regele încoronat, îmi reamintesc de ziua, în care regele nostru a întins națiunei mâna și atunci nu a cris: „Iubiții mei supuși!“, ci s’a pus în mijlocul poporului ridicând paloșul Ungariei cătră cele patru părți ale lumii, în semn că va apăra cu el Ungaria. Acolo a stat în mijlocul popo­rului, poporul striga de bucurie. Nu în cercul închis al dietei, ci în fața poporului, sub cercul liber al lui Odeu a depus el jurământul. Regele deci a re­cunoscut poporul ungar. Când amenință pericul tronul și patria, oare acel rege, în mânile căruia am depus noi puterea asupra vieții și morții, asupra păcii și răsboiului, care va dice „Iubiții noștri su­puși!“? Nu. Va­­ fice: „Popoarele mele!“ (Apro­bări furtunoase.) Căci numărul supușilor lui iubiți este mic, dar cela al iubitelor și credincioaselor lui popoare este de milioane. (Aplause prelungite.) Vorbitoriul a presentat apoi proiectul de con­d­us cunoscut deja cetitorilor noștri, care s’a primit cu mare entusiasm de zeloșii patrioți. După Kaas a vorbit Carol Eötvös și Otto Her­man, ale căror vorbiri din lipsă de spațiu le vom reasuma în uzul proclim. Corespondențe particulare ale „ Telegrafului Român. “ Ocna superioară, Prorocul Ilie, 1886 St. die Redactor! Sper, că se va afla o mână mai dibace, care va descrie cu deamârantul impresiunile causate asupra inimilor noastre prin festivitatea de astăzi. Festivitate, care merită a fi inclusă cu litere de aur în analele paroh­iei noastre de aici și a fi eternisată tot astfel după cum s’a eternisat în inimile celor ce au fost de față. Până atunci permite-mi a-ți co­munica câteva din cele întâmplate: Ziua prorocului Ilie ne întimpină estimp cu I ceriu senin și țarini încărcate cu producte mănoase, i iară inimile noastre se umplu cu cea mai mare bu­curia, Bucurie, care în veci nu se va lua dela noi. In bucurătoriul a fost Escel La I. P. S. Părinte ar­­ch­iepiscop și metropolit al nostru Miron Romanul. Sosind acesta ori după amenzi în comuna noa­stră însoțit de o suită bine aleasă, se presenta a fi la 8 fl­oare între sunetele măritoare ale clopotelor și strigătele însuflețite ale poporului credincios așe­­zat în două cordoane, spre a servi sfînta liturghie și a ne întări în credința și virtuțile străbune. Biserica, deși destul de spacioasă, era îndesată de credincioși, parte din loc, parte streini, veniți la scaldele sărate de aici. De pe fața fiecăruia suridea bucuria, care se manifesta prin cântările bisericesci, ale căror dulci edituri resunau chiar și de pe bu­zele încărunțiților, în decursul liturghiei celebrate de Esc. Sa în­soțit de Preacuvioșiile lor părinții protosinceri și asesori consistoriali Dr. Ilarion Pușcariu și Nicanor Frateș, protopresbiterul tractului Mer­­curei loan Droc, preoții loan Henteș, loan Vin­țel­er­iu, Isaia Henteș și diaconul Vasil­iu N­e­c­ș­a, cest din urmă fu sânțit întru presbiter-paroc­ pentru parochia Apoldul de sus. După săvârșirea unei liturghii, arh­iereul, pășind înaintea numerosului popor, rosti o cuvântare plină de sfaturi părintesci. Esența acesteia, după cât îmi aduc aminte, se cuprinde în următoarele: „Cuvântul cel dintâiu, ce-l îndrept în modul acesta cătră voi, iubiți fiii sufle­­tesci, este să laud rîvna voastră. Rîvnă dovedită prin fapte văzute. Aceste se cuprind în iubirea de Doleu, manifestată prin adunarea voastră în un număr așa frumos aici în această sată biserică și iubirea de înaintare culturală, spre care scop ați zidit aceasta școală măreață, care poate face cinste ori­cărei parochii din archidiecesă, însumi am auzit din gurile străinilor lăudându-ve pentru această zi­dire pompoasă și alăturându-se acestei laude, sper, că creștinii acestei paroh­ii, conduși de spiritul creștinesc vor tinde și în viitoriu din resputeri, la crescerea și luminarea fiilor lor, dela cari atârnă prosperarea și înflorirea bisericei și națiunei noastre. „Fie convins acest popor plin de vieață și bun econom, că continuând și mai departe a se îngriji de soartea sa, prin lucrare neobosită și cruțare bună, i va succede a delătura și greutățile mai nouă ivite asupra acestei paroh­ii. Aceasta aveți chiar dato­­ririța sfîntă a o face, căci o faceți pentru fericirea voastră și a fiilor voștri, dela a căror luminare de­pinde continuitatea existenței noastre în virtuțile străbune. „Spre a putea face aceasta: trăiți în pace, ar­­monie, concordie, iubire și frățietate între voi înșine și cu cei de altă confesiune și naționalitate. Supune­­ți-ve mai marilor noștri bisericesci dând fiecăruia ce e al seu. „Nu uitați însă nicicând, că omul e alcătuit din două părți de căpetenie: suflet și trup. „Sufletul pretinde religiositate. Aceasta va înflori totdeuna în voi pănă când veți cerceta lăcașul lui DȘeu în modul acesta. Cercetați biserica și școala, căci ele au menirea a nutri inimile noastre cu sentimente religioase și morale! „Trupul pretinde desvoltare armonică și întărire graduată spre a ne putea apăra naționalitatea, care este scutul existenței noastre și astfel a contribui la înflorirea patriei comune. Cultivați și desvoltați aceste părți cu totdeadinsul! Erupțiunea din urm­ă a vulcanului Etna. (Epistola profesorului Orazio Si­l­vestri din Catania cătră profesorul Eduard S­u­e­s­z în Viena.) (Urmare.) în noaptea de 26 spre 27 Mai) se arătau deja semnele unei scăderi. Activitatea eruptivă era mai slăbită, esplosiunile craterului erau mai puțin vio­lente, sunetele luzerane erau rare, iar pe stâncile Etnei, se așeza o atmosferă grea, ferbinte și apăsă­toare. La 27 Maiu se mișcau undele între muntele Fusaro și înălțimea de la Altarelli cu o iuțeală de 15 metri pe oară. La șease oare dimineața era par­tea sudică a muntelui Fusaro încinsă de brațul drept al fluviului, pe când malul stâng ajunse înălțimea de la Altarelli. Din ce în ce se vedea tot mai mult acoperită înălțimea de valurile ce năvăleau asupra ei, numai capela așezată pe piscul ei a rămas neatinsă In timpul unei supreme îngroziri, poporul aștepta să vadă o minune în acest incident, credea că li se arată un presemn de scăpare pentru toată comuni­tatea. Dar undele lavei, cari de spatele înălțimii au fost încâtva împedecate, au pornit după ce au trecut acest foc, cătră Nicolossi cu astfel de iuțeală, că la 11 oare înainte de amenzi, tot în Liua de 27 Maiu, după ce în 5 oare au percurs 100 metri, lava era în­de­părtată de case numai cu 1400 metri. Panica era foarte mare, astfel încât chiar și partea poporului ce remase mai puțin îngrozită, era hotărîtă să fugă. Municipiile erau cuprinse și de o altă mare grijă, anume pentru numărul mare de cisterne umplute cu apă. La erupțiunea dela 17 Novembre 1843 s’a în­tâmplat, că o esplosiune îngrozitoare s’a efectuit prin acea, că o mare cantitate de apă închisă, a fost aco­perită de lavă fluidă, esplosiunea aburilor de apă a avut urmarea, că s’a prăpădit un mare număr de oameni. Trebuia deci să se ia toate măsurile cele mai grabnice pentru golirea cisternelor, lucrul era de tot greu, fiindcă numărul lor se urca la cinci sute, dintre cari multe la o adâncime, încât trebuia să se renunțe cu continuarea lucrului; în urmă nu a rămas alta, decât să părăsească acel loc, și să-l în­cingă la o îndepărtare de un khilometru cu un cor­don militariu, care să oprească pe oricine a călca acel loc, și astfel să ferească nenorocirile ce la anul 1843 au trebuit să se împlinească. Puterile erupțiunei erau la 27 Maiu mai vi­olente și craterul nou continuă a sverit în aer ce­nușă la îndepărtare foarte mare. O parte însemnată a căzut ca ploaie de cenușă pe Nicolossi și Catania, apoi în tot jurul Etnei și în Calabria, iar părțile cele mai fine erau conduse de undele atmosferei și împrăștiate în toate părțile astfel, încât întunecau și ceriul, iar soarele apărea în culoare brună. Astfel se ascunse și locul armătoriu, încât nu se mai putea ve­dea nici lumina de la locul erupțiunei. Cătră seară se credea că se va termina de tot erupțiunea, cu atât mai vârtos, căci și undele lavei începeau a se rări, preste noapte începură a cresce pornind îna­inte astfel, încât abia 1000 metri erau departe de case. La 28 în revărsatul Shub 8n a observat din nou o scădere a puterilor eruptive, precum și o mișcare

Next