Telegraful Roman, 1894 (Anul 42, nr. 1-141)

1894-01-18 / nr. 7

Nr. 7 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 îl., 6 luni 3 11. 50 cr., 3 luni 1 11. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 11, 6 luni 4 H., 3 luni 2 11. Pentru streinătate pe an 12 l­., 6 luni 6 f., 3 luni 3 11. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or 15 cr., rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, Marți, 18/30 Ianuariu 1894. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Anii XLII Nr. 6568 Scol. In necș cu notă cite 9 Septem­­brie, a. c. Nr. 54­65 publicată în Nr. 105/93 al acestei foi, se aduce la cu­­noscința organelor nóstre bisericesci­­școlare din archidiecesă, că după no­tificarea D-lui Ministru r. u. de culte și instrucțiune publică, di. 21 Octo­­bre, a. c. Nr. 42,274 a apărut în sta­bilimentul Hertei și Comp. în Buda­pesta M­a [) a Europei pentru s­cule (edițiunea politică), trasă pe pânză, și se află de venerare acolo cu prețul de 4 fi. 75 cr., pe când pre­țul de boltă este 6 fi Sibiiu, din ședința senatului sco­lariu, ținută la 28 Octobre, 1893. Consistoriul archidiecesan. Notă: Sibiiu, 17 Ianuariu, 1894. In întrega provincia nostră me­tropolitană este la ordinea z­ilei ține­rea sinodelor parochiale. La aparință aceste corporațiuni au un restrîns cerc de activitate, în realitate e forte bogat materialul de care au să se ocupe credincioșii no­ștri în sinodele parochiale, căci grija de averea parochiei, controlarea adm­i­­nistrărei ei, aflarea isvarelor pentru de-a a înmulți averea bisericei, tóte aceste sunt depuse în mâna sinodului parochial. Sufletul sinodului, ca la tóte în parochie, trebue să fie parochul. El­e trebue să veghieze și să în­grijesca de ele și ochiului lui nu e­ertat se-i scape nimica din vedere, ce póte promova binele vremelnic al cre­dincioșilor sei și în legătură cu acesta promovarea intereselor culturale ale poporului. Și un servitoriu al altariului, con­­solit de chiemarea sa va afla tóte mijlocele morale, cari ridică vatra pa­­roh­iei, va4a bisericei, moralitatea în popor și peste tot va căuta să stâr­­nescă în credincioșii săi un interes pentru afacerile publice ale bisericei. Ajunși credincioșii odată în posi­­ție de a se ocupa cu plăcere și cu in­teres de afacerile bisericesci, sortea parochiei este asigurată, jertfele ce le reclamă biserica de la credincioși in­­curg regulat, trecerile de la o lege la alta încetată și paroh­ia e pornită pe calea progresului Anul acesta mai au sinodele și im­portanta chemare de a organisa pe un nou period de 3 ani comitetele și epitropiile paroh­iale — a alege mem­brii ai sinodelor protopresbiterale — și dacă tote aceste se îndeplinesc con­­sciențios, dacă succede a alege elemen­tele cele mai solide în aceste corpo­rațiuni, ele progresezá, afacerile sau având îmbucurătoriu și multe din gre­­șelile netrebnice ce se fac cu organele slabe, au să înceteze, arsoriile devin superflue, căci factorii chemați a exe­­cuta ordinile superiorilor nu le îm­plinesc cu de a sila, nu din temere, nu împinși și trudiți, ci tóte din pu­rul interes de a face binele pentru că e bine, a ținea ordinea, pentru­ că prin ordine se manifestăză vrednicia și hăr­nicia ori­cărui organism din viața con­stituțională. Iata de ce trebue să punem un deosebit pondt pe activitatea ce au să o desvolte singuraticele sinóde paro­c­iale, etă de ce ar trebui, ca acele să se con­voce cu drag, să aibă mate­rial de lucru bine stabilit, și să li­ se dea un caracter mai sărbătoresc ca și cum durere, pănă acum în multe lo­curi s’au ținut numai pro formă, ătă așa, ca se nu îi țrică, că nu s’a ținut, fără ca poporul să fi ești educat din atare sinod, și fără să fi aflat el con­vingerea internă, că 4ea 6 bine să se țină și e bine să se concheme, și e bine se stea la sfat în un an odată cel puțin parochienii, cu toții, așa ca în familie. Când ți se­­ apostăză, că până ce mirenii țin sinod, parochul slugește un părăstaș, ori botăză un copil, ori apoi cunună, ți se umple inima de durere, căci atunci credincioșii n­u pot ară sfat bun, povățuitoriul lipsește dintre ei, — interesele de nări și pofta che mă­„ideea de stat magiar“ de-a­ gata oltenilor ca porumbul fript, în gură și într’un vagon am convenit cu medicul <J ... cu care am ajuns a vorbi despre Cața. Acesta o cunoscea forte bine și mi-a spus: dela Cohalm treci spre răsărit, linia ferată Predeal—Budapesta și ești hop in Cața, căci șura prețului, Mircea e așa de aprope de stație, încât domnii când trec pe acolo, de pe ferestra trenului trag pae din strașina șurei de se scobesc în dinți. Pe când îmi spunea acestea, locomo­tiva filiera puternic, semn că ajunsem la stația unde Dr. C. trebuia să se dea jos. Deci mi-a mai­­ fes în grabă: dacă mergi la Cața îți prescriu următoriul recept de conduită, căci te sciu născut în comună să­­sesca: „ferescete sé titulezi vre-un compa­triot de acolo cu epitetul: „mein Swager von Katzendorf că o pațesci“. Și s’a dus și am rămas nedumerit. Méi­ me cugetam eu : Cara se flice româ­­nesce — Kacza ung. și Katzendorf săsesce nu cumva va fi acesta satul, cum țfi‘­e Dogariu în ABC­ darul séu (pentru începători), unde „șiiienii s’au întrunit într’un consiliu“ ca sĕ pună pisicei clopot. — Las că voiu vedea eu ce va fi. — zici deșerte și nemeritate înving asu­pra intereselor bine pricepute și de aci întră zizanie în popor, și intrată odată, patimile deslănțuite provocă sci­­siuni, împerecheri cari nu duc la bine și îngropă biserica și vatra ei și o pun pe zeci de ani în stadiu de stagnare, ca să nu­­ zicem că o împing la ruină. Pot fi omeni zei, pot fi chiar pă­timași — dacă conducerea e bună, des­­interesată, și mai pe sus de ori­ce bă­nuială, nu devin plângeri întemeiate, biserica să desvoltă normal și averea ei se sporesce pe lângă o chivernisehe bună. Avem multă considerație, că pa­­roc­ii noștri sunt rea plătiți, slab re­munerați, dar când nu îi vedem la lo­cul lor, când vedem că conduc afa­ceri puse în mâna lor cu ușurătate, cu indiferentism, utaliquid fecisse v­i­d­e­at­u­r, face-i vom responsabili, căci dacă nu-i facem noi, nu pot scăpa de respundere înaintea lui De 4eu, pentru zeul care-1 fac bisericei prin nesocotința lor. Sunt rari cazuri de aceste, dar triste, că sunt și rari și acum după atâta amar de vreme ar trebui ca să între odată în carne și sânge întreg apara­tul constituțional. Și la acest loc chiar disciplina bisericei pretinde, ca cei ce sunt puși în frunte să fie acolo cu trup cu suflet ér nu ca nesce mătăhale, căci atunci mătăhală se alege de tot lu­crul, ce se seversesce sub acesta con­ducere. După 25 de ani, cel puțin de 9 ori au avut ocasiunea de a conduce sine de ordinari electorali paroh­ii noștri, și cu tote aceste auii și azi că preo­tul a denumit pe cutare de membru în comitet, pe cutare de epitrop și în unele locuri epitropiile au devenit quașii ereditare din tată în fiu. Ne am bucura de stabilitate în organis­mele nóstre de sus până jos, aceea trebue să urmeze pe baza faptelor să­vârșite, pe basa încrederei publice, pe basa servițielor prestate cu abnega­­țiune, ci nu pe dorința preotului, că lui îi place de cutare, căci cu acela­­ Și puține am văd­ut, căci am ajuns noptea dormind, or țiiua dela cuartir până peste uliță la ședințe, și tot noptea am ple­cat. Dar am petrecut multe și am esperiat mai multe și bune. Se vedeți numai. Cum a fost de lucru cum nu destul că escepțional minte în z­iua plecărei din Fă­găraș, acest orășel unde jidovii juca pe „magiarii“ polca „nach Gross-Wardein“, m’am­ trezit în trăsură pe arcuri, de-a drep­­ta presidiului reuniunei nóstre. Dar ce deosebire era între amândoi! Domnia-8a îmbrăcat în o bundă cu „lup“ pe de margine, grasa ca slănina și caldă ca luna lui cuptoriu , cu piciorele vî­­râte în un sac de pănură, căptușit pe din lăuntru cu pei duple de óie și pardosit pe fund cu cărămizi încălzite, éi în gură cu o șipcă de chih­libar astupată după poftă cu o regalia, senorita etc. delicatese, pufăia a­rotogele mirosmatice de te lua amețeli Apoi din buzunariul lăturalnic de cătră ini­mă, își scotea nasul, forte cochet, dopul de gumi­lastic al unei sticluțe de călătorie, lată ca o broscă țăstună și plină cu țuică din patria ligei, încât de dragul dragei „țuțuică se înțelege mai bine. La dreptate se póte înțelege preotul chiar și cu un inimic declarat al seu, și tocmai ca să-l facă din dușman prietin are se-i dea ocasiune ca se ia în primire acte și se ia parte activă la afaceri. Așa se pot împăca divergințele și așa se pune basă la încredere chiar și unde ea a lipsit. Am scos aceste la ivelu, ca ele se fie un modest îndreptariu pentru cei ce nu sunt încă destul de încânți de razele binefăcătore ale constituției nó­stre bisericesci, cea mai frumosă ce există pe pământ dacă se aplică cu pricepere și cu bunăvoință de cătră parochul, care e poti­a cea din capul unghiului. Revista politică. în Berlin au fost 4ife­le sărbătóre, ochii vntregei Europe s’au îndreptat spre capitala puternicului imperiu ger­man, unde cel mai mare bărbat de stat al Germaniei, prințul Bismarck a fost os­­pete de smerdat al împăratului. Aprope patru ani sunt de când împăratul s-a desfăcut de fostul cancelariu și o mare antagonie domnia între curtea impe­rială și a fostului cancelariu. Primirea principelui Bismarck a fost strălucită. Poporul era entusiasmat. Monarh­ul l-a primit în castelul regal și a sărutat pe bătrânul bărbat de stat. Toți miniștrii și cancelariul Cuprivs și au depus căr­țile de visită la Bismarck împăratul a conferit 2 ore numai între patru ochi cu Bismarck. Comentarile ce le fac fo­ile germane sunt forte favorabile Tóté vorbesc, că în Bismarck se întrupeza pa­cea europană și că prin acest eveni­ment ea e asigurată. * * * Foile din Budapesta aduc schrea, că deputații desidenți ai partidei li­berale vreau să facă o grupă deosebită de partid. Se crede, că acesta grupă va numera 40 de membrii. Se pare că și deputați din partidul apionist I vor întră în noua formațiune. Cont. Jaică“ țlmeani în mine: „Dómne dă să se înece Carpații Ardelului în Tisa să se facă șes ca mai ușor se putem aduce câte un po­­lobocel să-i cântăm la aghióre. FOIȚA „La Casa“ (Impresiuni dela adunarea generală a „reu­­niunei învățătorilor din districtul XI­ al Fă­gărașului“ dela 29 și 30 Nov. 1893.) Când am cetit în „Convocare“ că adu­narea reuniunii nostre se va ținea în Cața, «Căutam după învățătorul meu de geografie !­­­1 iau la răfueli, că pentru­ ce mi-a inma­­gazinit capul cu nomenclaturi topografice, de prin celelalte continente, or acum am ajuns că în patria mea să nu me sema orienta. Adevărat cu nu sciam nici încă trău bate, cum­ să țrice, îngrijat și curios întrebam pe cine credeam, că me va putea desluși, dar puțină ispravă. Toți colegii ce-i întâlniam răspun­­deau: mergem „la Cața“, dar încătrău batem într’o zi eram pe trenul „țării Oltului“ pe ale cărui șini cetisem, că prorocise dl Ifișpan Guido von Baussnern că are se vină mai sérace polobóce De te-ai face mai íncóce ..“ Așa era d l președinte! Er­eu? Intr’un roculeț cu numele de iarnă, cumpărat pe raze, în contract lunare, în rea­litate semestrale și anuale, cu piciorele în nișce „ghete de vară“ strimți încât strângeau astfel că dacă nu era inventat proverbul cu strângerea desigur îl inventam eu. A trebuit să-mi „Desleg curelele încălțâmintelor, cu tóte că afară de un lămpaș afundat dela trăsură nici un rug nu vedem armând, și nici o voce nu se aud­ia decât a băiatului, care să­tul de întunerec, de drum reu și tinos, îmi­­demna caii cu­­ hi! Dereșui, tune­dra ... ’n Cața. Ear eu visând ochi albaștri mi-am vîrît piciorele în mâneca unei bun^i pensionate de un amic al meu și lăsând „aleanul să mă fure“ ascultam — căldură, vițelul Oltului și cu țiganul compătimeam pe cei de-afara. Așa eram eu. Dar mai cumva. In loc de „regalie“ ed­, țigări, ca om precaut, pecând cu proiectul despre „sa

Next