Telegraful Roman, 1896 (Anul 44, nr. 1-146)
1896-11-28 / nr. 133
530 grecesci şi a ajuns episcop grec la Ochida. Din aceasta înăltă posiţie — poate sub presiunea susţiitorilor săi — s’a arătat potrivnic mişcării române din Macedonia. Aceasta a făcut imprepresiune neplăcută asupra bărbaţilor, ce stau în fruntea mişcării române, şi din acest motiv delegaţii macedonieni s’au opus înainte cu 3 ani insistinţei apostolului Mărgărit de a’l primi de cap religios. Acum însă se susţine, că de câţiva ani a revenit la bune sentimente pentru armâni. Sentimentele plantate în sufletul lui de mamă română, se vor fi desceptat în sufletul lui, aducându şi aminte de focul ei, cu care lucra pentru păstrarea datinelor latine. Este cunoscut zelul naţional al macedonenelor. Neguţătorii români, aşa numiţii N i c uc e ni, vorbesc în public grecesce, dar în familiile lor sunt nevoiţi a vorbi limba originală, căci femeile lor nu vor să înveţe limba grecească, nu vor să o vorbescă. Ele au o însemnată ură contra coreligionarilor greci, cari prin biserică au tins să desnaţionaliseze pe armâni. Notabilii români, cari au ales pe noul metropolit, îl vor fi cunoscut desigur mai de-aproape şi vor fi fost conduşi de speranţa de-a vedea înflorind neamul lor, când pe Antim l-au ridicat la locul greu, dar onorific de prim metropolit a unui popor, căruia îi suride viitoriul. Noi îi dorim succes în spino sa cale. Să ia crucea în mână şi se invite pe pleiada învăţătorilor, crescuţi în şcole din România, ca să urmeze. Consciinţa de-a fi cei întâiu redeşteptători ai unui popor inteligent, harnic, isteţ şi vital să le fie isvorul, din care să scota abnegaţiune, îndemn şi curaj întru învingerea tuturor pedecilor, ce li se vor pune în calea spre mântuire. Puţinii dascăli aplicaţi până acuma pe terenul şcofelor macedonene au dat clasice dovedi de apostolică răbdare şi abnegaţiune. Fie ca numărul acestora gigantic să se mărască, se aducă cât mai curând pe toţi copăciarii* *) la consciinţa originei lor şi cu toţii împreună să curme cât mai curend suspinele fecioarei armâne din Milia **), carea oftând să plânge încă ,rcă în ţara ei cea bună „Şi ’n biserica străbună „ Limbi străine-acum rusună. (Bolintineanu “Macedone“) Deca. *) Aşa se numesc armânii greci saţi, renegaţi. **) O localitate română în Macedonia. Evenimentele Zilei. Ziarul „Românul“ scrie: Evenimentele ce s’au petrecut sunt pentru noi dureroase, căci ne-au dovedit, că neînţelegerile ce existau în partidul liberal l’au împins la greşeli ale căror consecinţe le sufere aţii. Din prima zi am considerat detronarea Mitropolitului ca una din acele mari greşeli prevăzând agitația la care va da naștere. Guvernul liberal a stăruit în ideea sa și aprobând toate actele revoltătore ale Sinodului, s’a făcut solidar cu el. Era de prevedut, că M. S. Regele, care n’a iscălit decretul de detronare, nu va aproba pănă în cele din urmă, pe guvernul său. Excesele dinfilele din urmă au contribuit şi ele, desigur, la hotârîrea Regelui de a provoca o criză ministerială. După cât se afirmă, M. S. ar fi spus în mod categoric, că a consimţit la executarea hotărîrei Sinodul, cu condiţie, ca guvernul să o aducă la o îndeplinire, fără a provoca scandal şi fără a fi nevoit a recurge la forţa armată. „Aţi depăşit acele instrucţiuni, afisa Suveranul primului ministru, nu mai pot deci sé vé las a merge înainte“. D. Stătescu, ministrul justiţiei, înţelegând, că acesta este umblam direct ce i s’a adresat, d-sa, ca ministru de justiţie, jucând un mare rol în afacerea mitropolitului, a fost cel d’întru care a depus demisia sa. Acesta a înţeles-o cu atât mai mult, că Regele îi ceruse în trecut să sesizeze curtea de casaţie spre a revizui procesul Mitropolitului. Crisa, în urma acestor declarații ale Regelui, devenise deci inevitabilă. Nu mai putea fi decât două soluțiuni. Revenirea asupra măsurilor luate, d’cu retragerea cabinetului. In primul cas s’ar fi părut, ca guvernul capituleaza, ceea ce l’ar fi slăbit, și s’ar fi impus chiar demisia d-lui Poni, aruncându-se asupra sa t6tă respunderea. D-nii Sturdza şi Stătescu, n’au voit acesta, declarând, că sunt solidari cu ministrul cultelor Au adoptat deci soluţia retragerei lăsând să se formeze un cabinet liberal, cu persoane cari nu sunt angajate în cestiunea Mitropolitului. Aceştia vor putea să recurgă la soluţia pe care o dă d. G. Vernescu şi amicii săi, soluţie care a fost propusă în întrunirea de la ministerul de interne de d-nii E. Costinescu, V. Lascar, Em. Porumbaru, aceea d’a se reforma legea sinodului şi d’a se cere noului sinod revizuirea a procesului mitropolitului. E probabil, că astfel sa va pune capăt şi agitaţiei de stradă care a grăbit crisa, fie chiar numai prin aceea, că a servit de pretext. E indiscutabil, că pentru acesta şi pentru ca guvernul cel nou să poată avea o stabilitate se cere, ca d-nii D. Sturdza, E. Stătescu şi alţi membrii din cabinetul actual, să dea sprijinul lor nouei formaţiuni. După cât ştim, acel concurs îi este asigurat, acum depinde de la înţelepciunea majorităţei parlamentare ca noue desbinări şi noue obstacole să nu se ivească şi să facă imposibilă opera întreprinsă de guvernul cel nou. Liberalii trebue să înţeagă, că numai prin unirea lor vor împedica ca Regele să fie nevoit a face apel la conservatori. V. R. Căderea frundelor, de Armand de Soubissan. Se chema Lisette. Abia avu 15 ani, şi spăla rufele în rîuleţul ce curge sub catedrala din Cahors. Iarna-vera spăla necontenit. Iarna îi crepau mânile de frigul aspru, vera de radele ferbinți ale soarelui i se înegreau. Cu toate aceste Lisette a rămas chipeșă și rotunjoara. Era fragedă, ca strugurul înrourat, curată ca zăpada, pe lângă aceste iute și atrăgătoare ca vinurile de Medoc. Spăla neîntrerupt lângă biserică, unde mulţi au venjut-o, admirându-i ochii învăpăiaţi, făptură de gazelă, lăudându-i modestia şi hărnicia. ’ Şi Lizette spăla într’una, cântându-şi cântecul predilect: „Când cunună şi împletesce Fetiţa nevinovată.“ Sărmana Lisette cea frumoasă n’avea nimic afară de cele două braţe lucrâtoare şi acea cununiţă, pe care atât de des o amintesc cântecele. Bunul seu unchiu Pierre, care a crescut pe Lisette, ar fi adesea: — Nu te teme nepoită! Fii numai harnică, rămăi nevinovată şi împlinesce sfaturile şi învăţăturile părintelui capelan. O, el e un adevărat sânt. Cu sufletul e la dumnezeire, gândurile lui nici nu ating pământul nostru prăvos. — Binecuvântarea Domnului va fi cu tine, Lisette, ascultă numai de părintele tău sufletesc, care te va învăţa, cum trebue să umbli pe calea virtuţii. Și în adevăr, — tinărul abate de Pontbriant, descendentul unei familii străvechi din Calzados, îngrijea credincios de sufletul Lizettei. Abatele, care abia avea douăzeci și patru de ani, era un june de-o frumseţă rară. Ochii îi erau învăpăiaţi ca ai Lisettei. — Sub pielea lui de creol, sângele i circula cu vehemenţă, în creeri i se îngrâmădea gândurile, în inimă sentimentele. în toată săptămâna o spoveda pe tinăra spălătoriţă apoi îi dedea canaane, dar când fetiţa îl privea, abatele punea capul în pământ, se înroşea şi simţia cum inima i se strînge, ca și când ar fi comis un păcat mare împotriva fetei. Măcar, Doamne, încă nu păcătuise, numai cugeta la păcat, a băgat numai de seamn, că nu sufletul Lisettei, ci trupul ei e atrăgător pentru el. Mica Lisette spăla mai departe. Dar dup’un timp vioiciunea i-a perit, răspundea trist dacă o agrăia cineva, măcar mai nainte atât de bucuros fiecare, ca rândunica sub strașină. Ochii nu-i mai selipeau atât de îmvăpăiați, ci de multe ori i se umpleau de lacrimi, atunci mai ales, când domnul abate plimbându-se sub urabella aurită conducea procesiunea la sânțirea holdelor. Făptura încă i deveni mai plină ceva. Nu cu mult, numai cu un fir de păr. Nici n’a cântat mai mult. Măcar e atât de frumos şi de drăguţ cântecul acela, înainte atât de mult iubit de Lisette: „Când cunună şi împletesce Fetiţa nevinovată.“ * * * O înmormântare trece pe stradele înguste din Cahors. Sărmana Lisette e, pe care o duc în cimiter. Nimeni nu petrece sicriul, numai bătrânul unchiu Pierre, crâsnicul şi tânărul şi palidul abate, care adânc tresaltat şi plângând a rostit deasupra mormântului: „Requiem aeternam dona ei domine“ Bătrânul Pierre încă plângea şi se câia către preot: — O, domnule abate! Era atât de bună şi cu frica lui D-ieu. Şi totuşi ’şi-a legat pâtră de gât şi aşa s’a înecat în râu. Şi abatele Pontbriant a devenit şi mai palid şi fără să grăescă un cuvânt a întrat în locuinţa sa. * * * în Ziua următore o nouă veste de sinucidere îi înspăimântă pe locuitorii oraşului Cahors. Abatele de Pontbriant, conte de Trudiac, şi baron de Mazon, viitorul episcop şi cardinal s’a împuşcat! Şi insigniul falnic al conţilor de Trudiac fu întors deasupra criptei familiare. Sărmani copii! Şi eu plâng. E atât de întristatoare căderea frunzelor. Rinaldo. TELEGRAFUL ROMAN. Din parlamentul magiar. Şedinţa de la 3 Decembre 1896. După comunicarea publicării mai multor legi în „Országos Törvénytár“ din partea preşedintelui, miniştrii Perczel şi Daniel presenteaza mai multe rapoarte, şi Hegedus raportul comisiunei financiare, asupra proiectului de lege despre îndemnisare. Toate acestea se vor tipări şi se vor distribui între deputaţi spre studiare. în urmă, după alegerea unei cormisiuni de 21 pentru compunerea adresei la mesagiul de tron, se verifică trei deputaţi şi preşedintele anunţând proxima şedinţă pe Luni, 7. e. n., acesta se încheie. Noutăți. Metropolitul primat al României. Noul guvern va resolva afacerea metropolitului Ghenadie — se zace — în mod satisfăcător pentru toate partidele. Prin revizuirea judecătoriei, P. S. S. Ghenadie va fi restituit în scaunul metropolitan al Bucurescilor, din care apoi va abdice de bună voie. * * * Rescoala în contra unui profesor. La universitatea din Pesta s-a întâmplat Sâmbătă o rescoală. Ascultătorii şi rigoresanţii în medicină amăriţi la culme de purtarea despotică a profesorului lor de chirurgie Dr Kovács József, au înscenat o demonstraţie monstruoasă în contra lui. Asociânduli-se o mulţime mare de tineri ascultători ai altor facultăţi, cu toţii cam la 350 inşi rupând uşa de la coridor au pătruns în sala unde propunea Kovács şi au început aici să vocifereze, pânâ când Kovács îngrozit a părăsit sala. Pănă la 1 oră după pronet, mulţimea nu s’a împrăştiat, când Dr Kovács şi a luat inima în dinţi şi printre mulţimea enormă de studenţi, urmat de strigăte teribile de pereat! se merga în pensie Jabzug! a eşit din curtea universităţii. După pront, tinerii au ţinut o conferenţă (peste 300 participanţi) unde au pregătit un memorand către corpul profesoral, în care cer ca acesta să întrevină cu propunere la ministru, pentru amovarea de la catedră a profesorului Kovács, din pricină, că acesta trântesce ascultătorii din capriciul său și nu după răspunsurile lor (80°/o dintre rigurosanți cad la Dr. Kovács). Pun mare pond în memorandul lor și pe împregiurarea, că Kovács e bătrân, bolnăvicios și prin urmare incapabil pentru catedra de chirurgie. # * Colectă pentru biserică. Parochieni gr.-orientali români din comuna Viera de Mureş se rugă de Onoratul public mărinimos drept credincios să se indure a le tinde şi lor o mână de ajutor pentru edificarea unei biserici şi pentru ornarea ei. Daruri în acest scop se primesc şi la redacţiunea feiei noastre şi se vor administra la timpul său la locul competent pe lângă secelă publică. * * # Denumirea lui Wekerle. La propunerea guvernului, Majestatea Sa a denumit pe fostul prim ministru al Ungariei Dr. Wekerle Sándor, de preşedinte al judecătoriei supreme de administraţie publică. * * * * Eternisarea serbărilor şcolare milenare. Comisiunea de instrucţie publică sprijinesce cu căldură propunerea membrului său Zboray Béla, ca serbările şcolare millenare să se repeteza în fiecare an, şi recomandă ziua de 8 Iuniu pentru ţinerea acestei sărbători. * * * ■. Nou fispan al comitatului Pesta în urma abdicerei din aceasta demnitate a lui Berzeviczky Ferencz, fi va denumit din partea guvernului contele Keglevich Gábor. * * * Jókai membru al casei magnaților. După relatarea semi-oficiosului „Bud. Tud“, guvernul are de gând se denumeasca de membru al casei magnaţilor pe romancierul Jókai Mór. Cestia aceasta însă numai în anul viitoriu se va putea tranşa. * * # Constituirea Societăţii academice „Junimea“ din Cernăuţi. Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că în şedinţa generală ordinară ţinută în 15 Novembre a. c. s’a constituit comitetul pe anul administrativ 1896/7 in urmatoriul mod: Presedinte: stud. fii. I. cav. de Cuparencu ; Vicepres : stud. jur. A. cav. de Onciul; Secreter I: stud. fii. V. Burduhos; Secretar II: stud. jur. I. cav. de Matioschi; Cassar: stud. jur. A. Sesan; Controlor: stud. jur. A. cav. de Zotta; Bibliotecar : stud. jur. E. Halip; Econom: stud. teol. V. Vesalon. înștiințându-vă despre aceasta vă asigurăm de stima şi considerațiunea noastră: Președinte: I. Cuparencu. Secretariu : V. Burduhos. * # # Episcopat catolic în Belgrad. Unele foi din Serbia pretind atei, că drept urmare a visitei, pe care regele Alexandru a fâcut’ofilele acestea la Papa, are să se înființeze în, curând un episcopat catolic în capitala serba. Se rfice totodată, că Sârbii nu prea întimpină cu bucurie scriea despre aceasta inovațiune şi despre propaganda catolică proiectată a se face între ei. # * # Dinamit aruncat în foc. O mare nenorocire s’a întâmplatfilele trecute la colonia de mine Herrengrund din comitatul Zolyom. Băieșul Supka a aruncat pe vatra cu foc o cutie cu dinamită veche, în credința, că și-o fi perdut puterea esplosivă. Dinamita însă în curând a esplodat săvârșind stricăciuni înfioratoare : ambele picioare ale lui Zsupka le-a rupt, doi băieși au fost răniți de moarte, mai mulți au fost mutilați în diferite chipuri. #