Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-01-15 / nr. 6

că ’și va fi aflând leac și pentru Slabulaie cum îi die oltenii. * Reformă în examenele de maturitate. In sensul unei noue ordinațiuni, ce va elabora în curând minist­­nul ungurec de culte şi instrucție publică, la examenele scripturistice de maturitate, studenții nu vor ave­a tra­duce din limba ungureasca în cea latină. In chipul acesta studenţii vor scăpa de o chinuire fără reson, şi timpul câştigat se va întrebuinţa pentru cetirea mai temeinică a clasicilor. * * * Avis. Deoare­ce cu 1 Ianuariu 1898 s’a făcut schimbare în personalul Librăriei archidiecesane, toţi acei P. T. Domni, cari voesc a comanda ceva sau poate au afaceri cu librăria, sunt rugaţi în interesul propriu a nu se adresa cătră nici o persoana, ci n­­i­mai la adresa subsemnată: Librăria tipo­grafiei archidiecesane. * Balul aranjat de „Reuniunea femeilor române din Sibiiu“ se va ţine la 5 Februa­­riu st. n. 1898 în sala ce­ mare a casei so­cietății (Gesellschaftshaus). Începutul la 8 ore seara. Biletele de întrare se vând în clita balului în camera Nr. 3 de la Hotelul „îm­păratul Romanilor“ între orele 10—12 a. m­. și 3—5 p. m. — de personă cu fl. 1.50 cr. — și seara la cassă cu fl. 2. Prețul unei lege r. I. fl. 8, — r. II. fl. 6, — pe galeriă fl 4. Ofertele marinimoase și suprasolvirile se vor curta pe calea­­J'ar'stica. * * * •X­ * * * Procesul minerilor din Anina. In 24 i. c. s’a început la tribunalul din Bi­­serica­ albă procesul minerilor din Anina, caii în anul trecut s’au resculat în potriva societăţii căilor ferate din Austria din pricina nouelor dispoziţii din regulamentul de pensionare, în virtutea cărora muncitorii au să împlinescă 40 de ani de slujbă până a-şi dobândi drep­tul la pensie, nu ca înainte, când erau pros­crişi 30 de ani. Pentru potolirea răscolei a fost ordonată atunci jandarmeria, care a dat foc în mulţime, stingând 20 de vieţi. A între­­venit mai târţ­iu şi miliţia pentru restabilirea ordinei, şi mulţi inşi au fost încuiaţi. 28 inşi sunt pe banca acusaţilor. ■X * X­Afacerea Dreyfus agită tot mai ve­hement opinia publică franceză. S’au format două tabere puternice, una pentru, alta în potriva revizuirii procesului. Ambele luptă la desperare pe stradă, în sr.*are­ ba­gh'ar şi în palatul legislaţiunii. Sâmbătă o bătaie scan­­daloasa s’a născut în parlament din pricina afacerii din chestie. Şedinţa s-a deschis prin interpelaţia deputatului Cavaignac, care a cerut ca gu­vernul prin arătarea stării faptice a lucrului, se restabileasca liniştea ţării; guvernul nu descopere tot, ce ar trebui, pentru lămurirea chestiei. Ministrul president Meline a răspuns, că nu poate publica raportul căpitanului Lebrun Renauld despre mărturisirea lui Dreyfus din înalte resene de stat. Revizuirea ilegală a procesului cerută de Zola nu se va ordona. Manifestaţiile de stradă se vor înăduşi. Articolii socialiştilor predică revoluţie. Cavaignac îşi retrage interpelaţia. Deodată însă socialistul Jaurés se ridică declarând într’un ton zbierător, că susţine el interpelaţia lui Cavaignac. Jaurés în sgomotul aprobător al socialiştilor declară că ministerul e laş şi mizerabil, când persecută pe Zola. Atitudinea ministerului e echivocă, mincinoasa şi laşă. Contele Bernis: Eşti advocat plătit al sindicatului Dreyfuss. Jaurés: Conte Bernis, eşti un mizerabil şi un laş! Se face un zgomot infernal. Bernis se răpede la Jaurés, dar este reţinut. Presidentul părăsesce fotoliul presidiar. Bernis, scăpând din mânile deţinătorilor săi se răpede la Jau­rés şi i-aplică nişte pumni peste cap, de­­ doboră la pământ. Socialiştii se năpustesc asupra contelui Bernis şi -l îmblătesc fără milă. Se naşte o vălmăşală teribilă; pe ga­lerie se iau omenii la păruială. Tumultul se tot măreşte; presidentul dispune evacuarea galeriei. Miliţia sosesce în culoare. Deputaţii protesteaza impotriva acultării ostaşilor. Pre­sidentul e nevoit a ridica şedinţa. In şedinţa de luni deputatul socialist Jaurés ’şi-a continuat vorbirea în afacerea Dreyfus, aducând în potriva guvernului şi justiţiei învinuiri grave. Jaurés a adresat apoi ministrului president întrebarea: E adevărat că tribunalului militar prim i­ s’au substernat documente secrete, despre cari nici acusatul, nici apărătorul lui n’au avut cunoscință? Da, scu ba? Prim ministrul: Asta n’o putem dis­cuta de pe tribună. Acasă mai departe Jaurés guvernul, că lega de afacerea Dreyfus afacere de rassă şi religie. In Franţa voesee a se intro­duce cercetare secretă, pe când în Germa­nia se judecă cu uşile deschise procese, în cari e amestecat însuși împăratul. Arată că sub desbaterea procesului contra Ester­hazy s’au comis nelegiuiri, guvernul a um­blat pe căi ascunse, echivoce, de multe ori nepermise. Republica decade, și aeji a ajuns în mânile bancherilor, — s’a născut chestia semită. Deputatului Goblet, care spunea, că gu­vernul avea datoria să declare categoric că Dreyfus e vinovat cr Esterhazi nu, însă gu­vernul n’a avut acest curagiu, — prim mi­nistrul a răspuns că în afacerea Dreifus n’a putut comunică nimic, fără de a comite cea mai mare ilegalitate. Apelează le cei ce iu­besc Franța. — S’a trecut apoi la ordinea ijilei. In Paris şi în provincie agitaţia con­tinuă, se constituesc societăţi semite şi an­tisemite cari se resboiesc între sine cumplit. Afacerea se vede a fi luat caracter d­e rasă şi religie. In Algir sute de antisemiţi s’au întrunit în o societate şi şi-au prefipt de ţintă eschiderea jidovilor dela apropiatele ale­geri, între jidovi şi antisemiţi s’a întâmplat încăerare teribilă. Jidovii au fost bătuţi, pră­văliile lor sparte şi jefuite. Ministrul de externe german Bi­low a declarat înaintea comitetului die­tei imperiale că nici un funcţionar german nici când n'a avut vre-un contact sau legă­tură cu Dreyfus ca deţinut pe insula dracului. Numele de Picquart şi W. Esterhazy — dice Biilow — înainte cu­ trei septămâni le-am audit prima dată în viaţă. Afacerea Dreyfus n’a al­terat de loc relaţia pacinică dintre Franţa şi Germania. * * * Hoţul die tablouri, Dr. Lenkei Béla, medic, personă din societatea cultă a capi­talei unguresci a figurat ca acusat înaintea tribunalului din Budapesta în 17­8­­. e. n. Dr. Lenkei a furat din mai multe galerii, ta­blouri de preţuri mari. Tribunalul l-a osândit, la un an puşcărie şi perd­erea drepturilor pe trei ani. E obligat acusatul a restitui şi pa­guba de 384 fl. causată pinacotecei regii. Pomenitul osândit, o drazlă a societăţii culte unguresci, a fost osândit anul trecut din par­tea tribunalului vienez, tot pentru hoţii de aceeaşi natură, la 2 ani temniţă. * „Familia“ din 11/23 ianuarie 1898 are următorul cuprins: Tudor cav. de Flon­­dor. — Repriviri (poste) de V. B. Munte­­nescu. — Schiţe din Italia (urmare) de T. Bule. — Cântecul gelosului (după un cântec normandez) de Alin. — Cuntări de Carmen Sylva. — Proposiţia vieţei (scrisoarea lui Si­­min) de Emilian. — Lydei de Norian. — Mirosul florilor. — Când s’a născut — Pleine? de N­. Chendi — Ilustraţiile noastre. — Literatură şi arte. — Ce e nou? — Abonament pe 1889. — Avis abonenţilor noştri. — Poşta redacţiei. — Călit,darul săptămânei. — Păziţi-vă sănătatea. — Ilus­­traţiuni . Tudor cav. de Flondor. Partida de sac. Cântăreţi de stradă. Deci amicul Dr. A. Bunea nu punea­­ ca provocatori ai acestor tulburări şi neînţe­legeri espre3 pe cei 2 ortodocşi, călugărul Sofroniu şi popa Tunsul, eu nu diceam nici un cuvânt. Şi acuma puţine de încheiere. Eu enciclopedia română este locul, unde avem să vârâm neadevăruri istorice, cari provoca amărăciuni, şi preste cari a trece cu vederea ar însemna a discredita aceasta întreprindere. Amicul Dr. A. Bunea să fie încredin­ţat, că nu numai eu am privit o apostrofare­­a adevărului istoric în articlii­e sale din Enciclopedie. Mulţi, mulţi suntem, cari am primit asemenea împresiune. Cei mai mulţi au fost de credinţa, să tăcem, şi să restabilim adevărul tot în Enci­clopedie, când vom scrie noi despre unire, tractând istoria bisericei ortodocse. Eu nu am fost de aceasta părere. Am scris deci sub numele meu spre a salva reputaţiunea Enciclopediei. Şi când scriu sub numele meu pro­priu, atunci eu cumpănesc tot cuvântul, ca pre nime să nu supăr. Amicul Dr. A. Bunea de încheiere mă rogă, să nu-l ocărăsc, să nul însult nici pe el nici pre biserica de care se ţine, ci să­­arăt greşala, pre care o va recunoste N’aş avea liniştea sufletesca, déci eu aş fi ocărit pre amicul Dr. A. Bunea l’aş fi in­sultat pre dânsul, şi pre biserica de care se ţine. Am mai recetit odată cele scrise de mine, şi în adevăr nu­ stiu cari cuvinte au putut fi luate ca ocară sau ca insultă. Stim gata să cer scuse ori şi când, dacă mi se va arăta, că în adevăr am ocărit şi am insultat. Până atunci încheiu cu cuvintele amicului Dr. A. Bunea, rugându-l:” să nu cetească ceea ce nu este scris, să nu caute tendenţe, cari nu se află în scrierile noastre, căci noi încă numai adevăru­l căutăm, şi şi noi cu multă trudă căutăm şi scrutăm actele publi­cate precum şi cele nepublicate. Sibiiu, 14/26. Ianuariu, 1898. Mateiu Voileanu. TELEGRAFUL ROMAN. Bibliografie. Societatea geografică română a pus sub tipar „Marele Dicţionar Geografic al Ro­mâniei“, alcătuit şi prelucrat după cele 32 dic­ţionare parţiale de judeţe. El va forma cinci volume de câte 100 cele fie­care volum, în formatul Documen­telor Hurmuzaki, tipărit pe trei coloane. Pri­mul volum va apare în cursul lunei Februa­rie 1898, cr celelalte volume succesiv din şase în şase luni, astfel ca până la 1 Februa­rie 1900 toata lucrarea să fie terminată. Preţul acestor cinci volume s’a fixat pentru cei­ ce vor subscrie acum la 100 lei, plătibili în patru rânduri, din 3 în 3 luni, cu începerea dela 15 Februarie 1898. Preţul dicţionarului pentru cei neabonaţi va fi de 150 lei. Doritorii de a subsemna sunt rugaţi a se adresa la secretarul general al Societăţii. Mulţămita publică. Darnicul, stimatul şi mult iubitul cre­ştin ade­verat domnul Aviron Macaveiu, mare proprietariu de mine din Bucium-şasa, din îndemnul iubirei casei lui D­cjeu, a dăruit bisericei noastre o frumoasă cădelniţă, ţinătore de tămâie cu linguriţă de argint china, în preţiul de 16 fl. v. a. Şr neînfrântul probat naţionalist, ade­văratul părinte povăţuitor a poporului serii,an şi asuprit, bunul creştin dl. Simeon Dan­dea, contabilul cassei „Detunata“ a dăruit patru prea frumoase „Candele" argint china în preţ de 22 fl. v. a. Aceste prea frumoase daruri, cu ziua naşceri dlui, se vor pune în folosinţă, vor înpodobi casa sf. a lui D-l­eu „scutul şi mân­­găerea strămoşilor“. Fie deci primite la jert­felnicul cel fără prihană, a Tatălui ceresc, ca o jertfă curată cu bun miros întru bună miresma, ca darurile aduse micului mântuitor Isus, de cei 3 magi de la răsărit, şi resplă­­tite cu mii de daruri bogate din visteria în­­belşugată şi nesecată a Proniei cereşti. Primiţi Sf. din dăruitor şi pe calea aceasta mulţămita mea ferbinte, asigurându- se că numele Voastre, vor fi însemnate şi pomenite în rândul binefăcătorilor bisericei noastre. La însărcinarea com. sinod. par. gr.-ort. Trompoele, 21 Dec. 1887. Nicolae Motora, preot gr.-ort. şi pres. com. par. 23 De-ale înveţătorilor noştri.*) Gura rîului, în 1 Ianuarie 1898. E un adevăr netăgăduit, că reuşita ce­­lebrărei serviciului divin în bisericile noastre atârnă nu numai dela preotul care serveşte la sfântul altar, ci în mare parte şi dela destoi­nicia cântăreţilor ce-i are biserica. Poporul nostru o înţelege acesta, de aceea de câte ori se escriu concurse şi se fac alegeri de învă­ţători, în cele mai multe caşuri vedem, că dorinţa generală este, ca învăţătorul să fie „cântăreţ bun“, ia din contră concurentul cu­tare şi cutare ,,’şi poate pune pofta’n cuiu“. Poate el fi în ale pedagogiei cât de iscusit, deci nu e şi „bun cântăreţ“­ în astfel de caşuri ce fac omenii ? Aleg pe un „bun cân­tăreţ“, care însă de multe ori nu are cualifi­­caţiunea, ce póte o are un altul ne-cântâreţ. Şi me întreb apoi mai departe, ore într’un atare caş ales’au omenit învăţător, sau cantor. La tot caşul aş fi aplicat a crede, că au ales un cantor, care după credinţa poporului, are să conducă şcola cum va f’putea, or după lege are să porte totâ responsabilitatea şi datorinţele ce se impun unui învăţătoriu! Ferice de acela, care e în posiţia de a putea satisface timp îndelungat acestor două dato­­rinţe luate asupra sa. Involuntar se naşte însă întrebarea, că are până când acel învăţător va putea mul­ţumi pe oamenii, cari l’au ales mai mult ca să le fie cantor, cât şi pe organele superioare şco­lare, legea, care îl consideră înainte de toate de învăţător? Să nu ne grăbim cu răspunsul! Acela, care nu a gustat sarcina unui cantor cu greu îşi va putea face o judecată dreaptă despre greutatea aceleia numai din auijite! S’ar putea însă convinge încâtva, participând la serviciul divin dela început până la fine și băgând bine de seama la vocea întâi clară a unui „bun cântăreț“ și apoi treptat, treptat tot mai închisă și câtră fine aproape răguşită a aceluiași cântăreț. Veijind aceasta, ușor venim la convin­gerea, că cantoratul singur ar putea fi unui om destulă sarcină. — Ce se va alege din sănătatea acelui om însă, care înainte de toate e învăţător şi pe lângă sarcina acea­sta i­ se mai impune, pe drept, pe nedrept şi sarcina de cantor? Sunt sigur, că mulţi dintre onorabilii cetitori vor găsi uşor răspunsul, fie­care însă va răspunde, mânecând din al mău punct de vedere, învăţătorii vor clătina numai din ca­pete, dând se înţelegi, că e greu a servi la doi domni deopotrivă; preoţii arăşi vor răs­punde poate: „să nu se fi făcut învăţător dacă se simte prea debil“. Alţii era şi, considerând că de sartea unui astfel de învăţător puţin le pasă, er pe de altă parte cu preotul şi cu oamenii din comitetul parochial, cari de regulă nu au altă părere decât aceea a preotului, nu ar vrea să se strice, *— caută mai bine a tăcea Fie­care om e dedat a crede, că sar­cina sa e mai grea decât a altuia, şi deci tocmai din acest punct de vedere mânecând, nu este bine să ascultăm prea mult la plân­gerile unuia sau altuia, ci pentru a ne putea convinge, să cercăm a căuta ce urmări poate avea asupra corpului omenesc fie­care ocu­­paţiune cu carea trebue să se ocupe; şi nu­mai după ce ne-am convins despre mai mult sau mai puţin stricăciosele urmări, să ne formăm judecata dreptă şi nepartinitoare !­­Ore cine este mai espus tuturor feliu­­rilor de îmbolnăviri? Invăţătoriul, pentru că în şcolă se adună copii din diferite case şi părţi ale comunei. Cine are mai puţină pu­tere de resistenţă contra feliuritelor morburi ? Invăţătoriul, pentru­ că petrecerea continuă în aerul stricat din scóla şi inhalarea pra­fului ce se ridică în scóla în tota bună vremea, râde atât de mult plămânile învă­­ţătoriului încât să nu ne mirăm, că conform datelor statistice regnicolare, la caşurile de moarte urmate în urma morbului „hectică“, învățătorii dau contingentul cel mai mare! (Va urma). *) Publicăm aceasta corespondență cu scopul I — dorit altcum și de inter­e să să discute asupra­­ celor cuprinse aici.

Next