Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-10-17 / nr. 116

Nr. 116 Sibiu, Joi 19 Octobre (1 Novembre n.) 1900. Anul XLI 111 TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 10 fii. Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni ,4 C. Pentru străinătate pe an 24 C , 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Adminstraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articollii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE Pentru odată 14 ill., — de două ori 24 fll. — de trei ori 30 ill. rândul cu litere garmond. La cestiunea episcopiilor. Sibiiu, 14 Octobre 1900. Un simţământ de adâncă indignare trebue să cuprindă pe tot românul de bine, când vede din articolul reprodus în „Telegraful Român“ după ziarul clerical magiar „Alkotmány“, cu câtă ură se năpăstuesc catolicii asupra bisericei ortodocse române, nu numai din Ungaria şi Transilvania, dară şi din regatul român, din incidentul condusului congresului nostru naţional bisericesc din Octobre a. c. pentru înfiinţarea a trei episcopii noue pe teritoriul metropoliei noastre. Indignarea devine cu atât mai mare, cu cât, afirmative, scriitoriul acelui pamflet eştt din un suflet negru, ar fi un cleric român unit, cu numele Radu Cupariu. Cu o neruşinare caracteristică unui scriitor plătit susţine acest fanatic, că conclusul adus în congresul nostru ar fi îndreptat în contra Romei, adecă în contra bisericii papistaşe şi în deosebi în contra celei unite. Vorbesce de biserica noistră cu dispreţ şi ură nemărginită, afirmând că este în distrugere şi totală decădinţă, care pe poporul român ortodocs îl presintă ca cel mai ireligios, demoralisat; toate acestea pentru ca într’o suflare să atragă atenţiunea guvernului desmântându-l, ca să nu încuviinţeze crearea de episcopii noue pentru Românii ortodocşi, fiind acesta un pericul pentru Ungaria, ci mai vârtos să întărască episcopiile unite dela Gherla şi lugoş prin dotaţiuni mai mari dela stat ş. a. ş. a. Acest metod de a pericoresca tot ce poate înălţa prestigiul bisericei române greco-orientale şi tot ce ar putea fi el de folos, îl aflăm trăgându-se ca un fir roşu în întrega istoria bisericei noastre dela introducerea unaţiei între Români ; el ţintea la nimicirea ei cu scop de a propaga marea înlesnire trecerea Românilor la biserica apusană. După ce cu puterea s’a introdus unirea, Românii Tiuiţi au ajuns de maltă în mânile papistaşilor pentru a se strica nu numai pe sine, dară a împedeca progresul la Românii ortodocşi. N'a ajuns că Românii au fost divisaţi în două tabere religionare, dar’ Românii ortodocşi au fost lipsiţi de archiereul lor pe timp de preste optzeci de ani; şi pentru ce? pentru carnaţia neîmpedecată să se lăţască întră Români. După ce biserica română greco-orientală, după multă stăruinţă şi-a căpătat episcopul său, tot în interesul unaţiei au legat aceluia mânile prin instrucţiuni mai întâiu secrete, apoi sub episcopul Vasilie Moga prin instrucţiune dată pe faţă, care nici mai mult, nici mai puţin cerea dela episcop, de cât, ca nici într’un chip să nu împedece lăţirea unirei. Când episcopul Andreiu Şaguna în anii 1850 începu lucrarea pentru restaurarea vechei metropolii ortodocse române din Transilvania, care fu suprimată de odată cu actul unirii, pe papistaşi cu uniţii laolaltă îi apucă frigurile, întocmai ca astăzi, când se tractează de înfiinţarea a trei episcopii noue pe teritoriul metropoliei noastre, începând cu ministrul austriac de culte ultramontan de atunci, dimpreună cu episcopatul catolic din Ungaria şi uniţii laolaltă vedeau în restaurarea metropoliei ortodocse române întărirea bisericii ortodocse române şi ridicarea prestigiului ei; de aceea în conţelegere cu ministrul austriac ţinură în a. 1850 o conferinţă a episcopatului catolic, la care participară şi dignitari bisericesci români uniţi, pentru a paralisa lucrările episcopului Şaguna. In acea conferinţă s’a afirmat , fără a afla desminţirea din partea Românilor uniţi, că 300 preoţi români uniţi au fost în anii revoluţiei omoriţi de Românii schismatici, bisericele şi şcolele uniţilor au fost devastate şi averile lor prădate de acei schismatici, de aceea aflându-se în pericol unirea, e de lipsă a se mai înfiinţa două episcopii unite, în Gherla şi în Lugoş, şi a se înfiinţa metropolie pentru Românii uniţi. Acesta cerându-se a şi fost după trei luni încuviinţată de la locurile mai înalte dinpreună cu cele două episcopii noue unite. Cu privire la „minciunile piramidale“, cum numesce Gheorgiu Bariţiu în istoria sa calomniile îndreptate din conferinţa episcopatului catolic asupra bisericei ortodocse române, tot acel istoric se esprima: „răutatea şi perfidia oamenilor nu cunosce margini şi nu scie de nici o ruşine“. Când episcopul Şaguna cerea a se resolvi metropolia şi pentru Românii gr. or., atunci i se oferea a fi pus metropolit unit, cu preţul de a trece la unire, care ministrul Leo Thun, înfruntat de Şaguna, în mânia lui a numit biserica nostra „Verrottetes Schisma“, pentru care guvernatorul Ardealului prinţul Schwarzenberg i-a dat o lecţie bună. Un ziar ultramontan scria în anul 1860, când Şaguna a făcut de nou paşi pentru restaurarea metropoliei Românilor ortodocşi, următorele: „Biserica gr. or. este atâta de ruginită, aşa de stricată, aşa de profanată şi atât de tare legată cu Rusia, încât a o declara liberă ar însemna a face într’însa anarchie şi a introduce despotismul . . . de aceea nu trebue nimic a clătina la aceea ce există“. De astfel de insulte şi suspicionări în jurnale au fost însoţite lucrările episcopului Şaguna de la început până la fine, adecă până ce pe lângă toate împotrivirile contrarilor bisericei noastre, totuşi se înfiinţa în anul 1864 metropolia cu trei episcopii, fiind reservat viitorului încă de atunci înfiinţarea altor trei episcopii, din cauză că cele trei esistente sunt prea puţine pentru un număr de credincioşi presta un milion şi jumătate. Ce altă provenienţă şi alt îndemn, ce alt scop pot avea pornirile pătimaşe şi insultele din o parte a jurnalisticei magiare şi mai ales în „Alkotmány“ la adresa bisericei noastre, decât aceleaşi de mai nainte, ce au istorit din fanatism religios şi din „răutatea şi perfidia oamenilor“, de care zice Bariţiu, „că nu cunosce margini fi nu soie de nici o rufinei“, înfiinţarea de mai multe episcopii pe teritoriul metropoliei ortodocse nu poate altcum, decât să promoveze misiunea bisericei din punct de vedere religios-moral. Nu admitem, că poporul nostru de religiunea greco-orientală ar fi cel mai de jos în privința cresterii sale religioase-morale. Nu admitem nici aceea, că partea unită a poporului român în decursul celor două sute de ani dela unire ar fi câştigat ceva prin unire şi ar sta batăr cu a zecea parte dintr'un procent mai bine decât partea grecoorientală în privinţă religioaso-morala; în privinţa aceasta cea mai bună icoana dau datele statistice criminale şi feliul crimelor. La ambe părţile vom afla, că starea miseră materială şi lupta grea pentru asistenţă împinge pe Român la paşi greşiţi, şi numai simţul religios îl face răbdari, de multe ori până la slăbiciune şi-l reţine de la fapte rele. Cu toate acestea nimenea nu va putea nega, că poporul român preste tot are lipsă de crescere nu numai religioasă şi morală, clară şi economică şi politică, tocmai şi în interesul binepriceput al statului. Dacă acesta este recunoscut şi dacă şi aceea este recunoscut, că prin mai mulţi episcopi mai bine se promoveaza binele bisericei şi binele credincioşilor ei, pentru ce se tulbură spiritele celor de la „Alkotmány“ cualificând înfiinţarea de episcopii noue române greco-orientale, ca ceva îndreptat contra Romei, adecă în contra bisericei romano-catolice ? Dacă a fost bine şi de folos a înfiinţa episcopii greco-catolice pentru câte un număr de suflete până la 50 mii, precum a fost cu episcopia Lugoşului, apoi pentru ce să nu fie bine şi de folos a se înfiinţa episcopii pentru câte 200—300 mii greco-orientali? Precum se vede din cele arătate mai sus, romano-catolicii din patrie ,şi cu ei chiar şi uniţii români au împedecat orice progres în biserica grecoorientală şi au căutat să-i strice, cât FOISORĂ » Asociaţiunea la Băile Herculane. (Urmare.) După o mică întorsătură, pe la orele 3 p. m. intrăm în „Canalul porţilor de fer“, înlăturarea cataractelor Dunării, numite „l’arta de fer“, şi deschiderea navigaţiunei libere pe acest teritoriu al fluviului a fost o serbatore internaţională de însemnătate istorică. Acest act s’a săvârşit cu o pompă rară în luna Septembre 1896. Domnitorii celor 3 regate limitrofe, Majestatea Sa monarchul Austro-Ungariei, regele Carol al României şi Alecsandru regele Sârbiei, în presenţa celor trei case civile şi militare şi a corpului diplomatic şi parlamentar, au asistat la deschiderea solemnă a canalului, predându-l destinaţiunei sale. Canalul e de 80 metri lăţime, 25 m. afunzime şi 5 chilometri lungime. E făcut pe spesele statului ungar. Durabilitatea lui e problematică. Mergând mai la vale, pe malul drept dăm de cătunul sârbesc Sip, care pe cel stâng de frumoasa gară „ Verciorova“, prima staţiune ferată a României. Dareată un tren de persoane cu fraţi de-ai noştri din libera Românie sbera cu repeziciuneai îndatinată, spre Turnu-Severin. Ne salutăm reciproc cu „Urra“ puternice şi fâlfâituri de batiste. Tot pe malul stâng vedem satul românesc „Gura-Văii“, în apropierea căruia aflăm munţi înalţi de năsip. Pe malul drept dăm de satul sârbesc Degerata, car’ în mijlocul Dunării aflăm iazuri de pescărie şi două insule, una a Gurii- Văii şi alta a Degeratei. Ne apropiem acum de frumoasa comună sârbască Cladova, cu biserici pompase, dar’ şi cu nesce puternice închisori, clădite pe malul drept al Dunării, în cari fuseseră închişi radicalii pentru „păcatul“ comis — zicese — prin participarea lor intelectuală la atentatul îndreptat contra vieţii exregelui Milan. Dar câtâ ne sosiţi la Turnu-Severin! In Turnu-Severin. Pentru primirea atâtor „pionieri ai culturei“ — de astădată răspândeam cultură socială — s’a constituit în Turnu-Severin un comitet de „organisare“, care a lansat cătră cetăţenii oraşului următorul apel: Cetăţeni! „Astăzi Marţi, 29 August, c. ora 4 jum. p. m., sosesce în oraşul nostru „ Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român“ de peste munţi, compusă din peste 300 membri. „Suntem datori să facem o primire frăţescă acestor distinşi visitatori, cari adunaţi din diferite puncte ale regatului ungar vin să ne visiteze. „Primăria şi Comitetul de organizare speră, că toţi cetăţenii Severineni vor grăbi a veni la debarcader, la ora sus indicată, pentru a strînge mâna şi a ura bună-venire acestor bravi şi harnici fruntaşi ai culturei poporului român din Transilvania şi Banat.“ Şi apelul acesta avu un efect admirabil. Nici că se putea altcum. Când se pune fratele Tiberi Acsente să-şi îmbrăţişeze pe fraţii şi neamurile sale de „peste munţi“, tata lumea îl ascultă. El e de-al nostru. Stă -ne în faţa Severinului. Frumos aspect, se privesc de pe Dunăre falnicul oraş, pe unde: „ .... măreţul împărat ... trecând năvalnic A ’ntemeiat Cu spada ’n mână Pe veci o Dacie română“. Sosind cu vaporul la debarcader, pe cheiul Dunării o mulţime imensă de cetăţeni de ambe secsele ne aştepta cu frăţăscă dragoste şi cu inimile palpitânde de bucurie. Un „Urra“ puternic resuna din piepturile miilor de cetăţeni. Musica militară de la reg. de inf. „Mehedinţi“ Nr. 17 intoneaza marşul Deşteptate Române“. Noi ne descoperim capetele. Prin văzduh resună aclamaţiile noastre de: „Trăiască dulcea Românie“! „Trăiască fraţii noştri“ ! Urmeazá un sărbătoresc moment de tăcere. Ni se face primirea oficiasă. Prefectul judeţului Mehedinţi, dl Ştefan Fara, o figură blândă şi impunetare, îşi ţine discursul de primire. E asistat de primarul oraşului, de deputatul C. Constantinescu, rev. şcol. Spineanu, colonel Dragoescu, adv. Tib. Acsente, inginerul Budoian, directorul Costescu, prof. Paulian, şeful poliţiei Nicu Bardaca şi alţii. Ne ţineam mândri, că ne primesce un prefect din România liberă. L’am aclamat cu însufleţire la gradul superlativ. De pe cheiu Urrale, din vapor Vivate se contopeau într’un echou tainic, ce ne inspira durere şi mândrie, putere şi speranţă. Ne electrizase magic spiritul divului Traian. Era cu noi! Păşesce acum spre deputaţiune venerabilul protopresbiter gr.-or. Mihail Popovici din Orşova, asistat de d-nii Ios. Vulcan, P. Cosma, O. P. de Băsesci, Dr. C. Diaconoviei, etc., şi într’o vorbire căldurosă mulţămesce în numele escursioniştilor pentru primirea grandioasa, de care suntem împărtăşiţi. Socie-