Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-01-15 / nr. 5

Nr. 5 Sibiiu, Sâmbătă, 15/27 Ianuarie 1900. Anul XLVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Aport Marţi», Jm+ ** Sâmbăt* ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 14 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C , 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român", strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retuşa. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE: Pentru odată 14 111., — de două ori 24 fil., — de trei ori 30 fil. rendul cu litere garmond — şi timbru de 60 fii. pentru fie­care publicare. Sistemul corupţiunei pe ducă? (f) Instituţiile moderne încetăţe­nite în Alte state din vremi, la noi stră­bat încet, şi-şi deschid cu greu drum. Oblăduitorii noştri nu sunt dedaţi să facă legi, decât pe sprânceane. Interesele specifice ale elementu­lui maghiar s­au să fie socotite la locul dintâiu. Ani de zile aceasta a fost maxima de guvernament şi abisul între noi şi elementul de la putere a crescut, fără ca statul să aibă folos şi să se conso­lideze în direcţie sănătosă. Din contră, s’au înăsprit raportu­­rile, s’au amărît inimile cetăţenilor, s’a înveninat societatea — şi pe întrăgă linia nemulţumirea dela o margine a ţerei până la cealaltă, a luat dimensiuni în­­spaimentatoare. După multe frământări şi după o crisă mare prin care a trecut partidul dela putere, în sfîrşit legea despre ju­­dicatura curiei a intrat anul acesta în vigoare. In era lui Tisza şi Bánffy acesta ar fi fost imposibil pentru­ că volnicia şi corupţiunea mergeau mână în mână şi erau proclamate drept principii de guvernare şi ori­ce plângere, ori­ce afront li­ s-ar fi făcut răspunsul era ba­ioneta gendarmilor, glonţul de puşcă, lanţuri şi fiere scurte sau apoi o în­temniţare, ca să-ţi taie pofta de a te mai pune în conflict cu principiile pro­clamate de la masa verde. Sistemul cel mai detestabil al spio­­nagiului, îşi făcuse cuib în toate ţi­nuturile locuite de Români şi erau destule existenţe catilinare cari îşi fă­cuseră cuib şi isvor de câştig din de­nunciaţiuni. Cu deosebire era luată la goana preoţimea noastra. In cancelaria ministrului-president şi se ştia care tot ceteşte preotul, cu cine convine, în ce societate petrece bucuros, cine-l cercetază şi ce legături are cu cutare ori cutare persoana. Agenţii sau mai bine zis spionii aceştia de bună seama că plătiţi erau din fondurile disponibile şi ca să şi arete importanţa şi iscusinţa ei ştiau să povestească multe de toate — necon­trolaţi, negenaţi, fără frică de D-zeu şi de oameni. Nu e mirare că elementele cele mai cinstite, oam­enii cei mai solizi şi cu cunoscinţe mai temeinice s’au retras unul câte unul de pe terenul politicei active şi au lăsat poporul pradă unei­tirilor streine. Cu deosebire aristocraţia din păr­ţile ardelene a sprijinit acest sistem de spionagiu cu o căldură vrednică de o causă mai bună. Aceasta aristocraţie însă din punc­tul ei de vedere are dreptate. Rolul lor de conducători în comi­tate şi în parlament ar fi încetat în ziua, când s’ar fi făcut dreptate, când s’ar fi votat o lege electorală dreaptă şi când corupţiunea şi volnicia s’ar fi delăturat din viaţa constituţională. Nu ne facem mari nădejdi nici în era cea nouă. Aci e codul criminal de mult dar temniţele gem de deţinuţi, aci e legea contra uşurei, dar evrei fac şi astăzi cămătărie după bunul plac şi agonisesc parale fără multă trudă. Vom avea însă un for, unde ne vom putea plânge şi deocamdată şi acesta e un favor faţă de trecut. Nu ne putem închipui, ca Curia regeascu, acest for compus din bărbaţii cei mai independenţi şi din jurisconsulţi aleşi, se poata suferi insultele barbare a­le solgăt­ brăilor, cari ca adevăraţi paşi au confiscat ani de arendul dreptul electoral şi au impus voinţa celor de sus cu totala nesocotire a elementului băştinaş. Politica aceasta nebună care a îm­pins pe români la proclamarea pasivi­tăţii pentru întrega ţară şi sistemul acesta care ne-a scos din cadrele vieţii constituţionale nu mai pot dăinui fără a compromite pe unguri în faţa Eu­ropei şi fără să le impună unele re­serve cari până acum durere nu le au avut. S’a înrădăcinat ce e drept corup- | țiunea prea afund, ca să se potă scoate I cu una cu două din us, însă credem, | că aşa făţiş şi fără nici un gen nu­­ are să-şi mai facă orgiile. Chiar partidele maghiare s’au în­fiorat de dimensiunea care o luase aceasta lepră în viața statului maghiar când mai cu vervă a eşit la ivealu la alegerile trecute în Jászberény unde cel mai popular maghiar contele Ap­­ponyi era să fie scos din parlament prin corupţiune ,şi violenţă iar săcuiul cel vestit Ugrón Gráber până la ducerea lui Bánffy, părintele violenţei şi al co­­rupţiunei, nu a aflat cerc electoral în totă ţara să-i dea un mandat. Contele Apponyi acum e la pu­tere. Ce e drept încă nu e ministru, dar ce a apărat ca şef al oposiţiei nu poate nega când e la conducere şi să sperăm că era Tisza Bánffy nu are să se mai repeţască în viaţa poporu­lui maghiar. îndată ce ni se vor da probe în direcţiunea aceasta, vom relua firul programului ziarului nostru care totdea­­una a fost pentru participarea la viaţa activă în municipii şi în parlament şi credem că sub auspiciile unei ere mai cinstite vom şi duce la isbândă stindardul sub care ne am înrolat. Statificarea preparandiilor. In seria lungă a loviturilor, ce se prepară tutu­ror aşezămintelor culturale nemaghiare din patrie, înregistrăm şi urmatarea mai recentă, ce o aduc ziarele maghiare. Comitetul reu­­niunei profesorilor dela preparandiile de stat în şedinţa din 23 i. c. s’a ocupat cu reforma acestor institute. Comitetul a adoptat în principiu c­alificarea de stat a învăţătorilor, pe care o ţine de urgenţă şi propune modi­ficarea legei de instrucţie poporală în sensul acesta. Dar şi până la înactivarea prin lege a proiectului vor propune ca o dispoziţie transi­­torie, ca guvernul să introducă pentru pre­parandiile de stat comisiuni examinătore de stat regnicolare și să îndrume pe toți candi­dații de învățători a depune examen înaintea acelei comisiuni. Să sperăm, că guvernul nu va accepta vederile, desvoltate de asemenea anchete, cari s’au perdut rostul. FOIŢA Despre căuşele, cari produc indiferen­tismul religios moral şi cari slăbesc simţul religios moral în poporul nostru, şi despre mijloacele pentru întărirea acestuia. Disertaţiune cetită în conferinţa preoţescă a protopresbiteratului Brunului, la 23 Nov. n. tr., de preotul George b­ăbeş. Biserica lui Christos încă dela înteme­ierea ei pe pământ, a avut mulţi şi puternici inimici, cari în tot chipul şi prin toate mij­loacele, căutau se înăbuşe încă de la început acesta instituţie divină, care a sguduit din fundament basele vieţei sociale de atunci, care a frânt principiile dominante neomeneşti şi păgâne, şi a pus lasă unui nou principiu măreţ şi durabil, al iubirei şi îndurărei. Omeni vanitoşi, egoişti şi speculatori, văzând că noua credinţă se lăţeşte cu o pu­tere iresistibilă, au început a arunca sămânţa neîncrederii şi a îndoelei între noii credincioşi şi chiar cu ajutorul creştinilor voiau să-şi ajungă scopurile lor particulare. Astfel s’au format deosebitele erezii, în­cepând cu aceea a Ebioniţilor, Manicheilor, Antropomorfiştilor, Nestorianilor, Apolinari­­lor, Pelagienilor, etc. Contra acestor învăţători falşi s’au ri­dicat apostoli, părinţi apostoleşti, archierei şi alţi bărbaţi bisericesci, cari prin căldura cu­vântului lor, prin tenacitatea şi prevederea lor, au şciut ieri pe creştini de tentaţiunile la cari erau supuşi şi le-a succes a sădi în ei convingerea adâncă şi credinţa adevărată în genuinele învăţături ale lui Chr. De aceia, când puternicul imperiu ro­man prin împăraţii sei, a înscenat genele contra creştinilor, aceştia erau aşa de tari în credinţă, încât mai bucuros suferiau cele mai barbare chinuri şi moartea chiar, decât să se lapede de credinţa lor. Sinacsarele sunt pline de focul iubirei şi de desinteresarea, cu care aceşti sfinţi mucenici suferiau martiriul, spre a se putea împreuna cu Chr. în ceialaltă lume. Biserica noistră naţională încă şi-a avut şi-şi are duşmanii sei, atât esterni, cât şi in­terni. Cu deosebire biserica transilvană a avut mult să sufere de la principii calvineşti, dar după trecerea Ardealului sub stăpînirea casei Habsburgice, din partea iezuiţilor, car fie­care în parte cereau a trage la legea lor cler şi popor. Prin uneltirile calvineşti, am perdut ce e drept aristocraţia, carea calvinîndu se s’a şi desnaţionalisat, dar am câştigat de altă parte, căci am fost scoşi de sub influinţa Sla­vilor, şi ni s’a pus început literaturei bise­ricesci în limba nostra maternă. Iesuiţii vicleni şi rafinaţi, prin machi­­naţiunile lor, o prăpastie adâncă au deschis între fraţii de un sânge, şi numai bunul Dzeu soie, de va fi vreodată cuiva posibil s- o acopere, ca să devenim iarăşi fraţi buni şi reuniţi în vechia şi dreapta credinţă ortodoxă străm­oşască. Venind la actualitate, cine nu vede, cine nu simte, cu câtă tenacitate, prin ce mijloace şi cu câtă astuţie se subminază vaza şi autoritatea bisericei noastre şi câţi duşmani are aceasta naie a credinţei, legei şi limbei noastre. Şi pericolul e cu atât mai mare, cu cât mijloacele contrarilor sunt mai isteţe, mai ra­finate şi cu cât poporul începe tot mai tare a se veci de cătră biserică şi instituţiunile ei, cu cât începe mai tare a’şi perde simţul ireligios moral. — Precum se ştie delegaţiunile au votat urcarea salarielor oficereşti numai în şedin- I ţele ţinute după anul nou şi pentru aceea A enumera toate căuşele, cari produc indiferentismul religios moral în popor, mi s’ar părea preste putinţă, ar trece preste li­mitele unei disertaţiuni de ocasie, de aceea mă mărginesc a le schiţa cel puţin, reasu­­mându-le în urmatoarele : 1. Creşterea în casa părintescă. In ce chip vor fi secolii următori şi urmaşii noştrii, acesta atârnă de la oamenii cei ce vieţuesc acum. Prin virtuţile şi viţiile lor, prin înţelepciunea şi amăgirea lor, prin moliciunea sau severi­tatea moralei lor, se pregăteşte sartea urma­şilor. Din copilărie la început tipul viitorului caracter, care va rămânea neşters. Religiunea este îngerul, care indumne­­zeeşte frageda inimă a copilului, îl urmeza contra puterii patimilor, îi mântueşte nevino­văţia de furtunele vieţii, de zilele ispitei şi de schimbările sorţii. Plăcuta şi nevinovata zimbire a drăgă­laşului sugător, spre mama lui iubită, este prima schintee şi cel dintâiu semn al reli­­giosităţii lui. Şi tocmai de aceea, o deosebită impor­tanţă, şi cea mai desăvârşită grije se recere pentru plantarea celor mai pure sentimente în frageda fiinţă, căci ori­ce întrelăsare, ori­ce neglijenţă se respună amar mai târziu, învăţătorii confesionali nu plă­tesc arunc comunal. Judecătoria admi­nistrativă a enunţat prin un decis al său, că învăţătorii confesionali nu pot fi obligaţi a plăti dare comunală. In timpul mai nou adecă unele comune au făcut asemenea aruncuri şi pe învăţători, susţinând, că­ scutirea de darea comunală privesce numai pe învăţătorii dela şcollele de stat, dar nu şi pe cei dela şcolle co­munale şi confesionale. Astfel între alţii au necesitat să plătască acesta dare pe un di­rector şcolar din Budapesta. Acesta s’a plâns la magistrat şi la comisiunea administrativă comitatensă, cari i’au respins cererea de-a fi scutit; dar numitul a recurat la judecătoria administrativă, care pe basa art. de lege XXIX din 1885, şi XXII din 1886 a decis­­ că învăţătorii poporali — fără privire de sunt aplicaţi la şcofe de stat, comunale, con­fesionale, ale reuniunilor, sau la şcole private — sunt scutiţi de­ a plăti aruncuri comunale. Revistă internă Desbaterile comisiunei financiare. In şedinţa din 24 i. e. n. comisiunea financiară s’a ocupat cu raportul ministrului de finanţe, care a făcut mai multe schim­bări în noul buget, cansate în urma urcărei cuotei şi a salarielor oficerilor. A urmat de sine şi urcarea lefilor oficerilor de la honvezi­­me. Oposiţia a escepţionat aceste schimbări, deoarece cuota e urcată numai pe o jumătate de an prin decretul Monarchului, deci chel­­tuelile comune nu se pot fixa pe un an în­treg ; o altă obiecţiune a făcut oposiţia, că plata oficerilor se urcă în urma hotărîrilor delegaţiunei şi nu o primesc în o lege spe­cială. Prim-ministrul a făcut la prima obiec­ţie a oposiţiei concesia, ca să se enunţe în­­tr’un capitlu al legei, că în proporția, în care s’ar schimba cuota pe al 2-lea semestru se se schimbe şi posiția cheltuelilor comune. A doua observare Insé nu s’a primit, explicând ministrul, că pentru ridicarea salarielor ofi­cerilor nu e de lipsă lege specială. * Salariele oficerilor.

Next