Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-10-28 / nr. 119

Ar. 119 Sibiiu, Marti 28 Octobre (10 Novembre n.)11903 Anul LI, 1 TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marţi,a. Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lunii 8 C. fi. fii. Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiooetane Bibiiu, strada Măcelarilor 34 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 Hr., — de două ori 24 111., — de 80 fii. rândul cu litere garmând trei ori Programa guvernului. Sibiiu, 9 Novembre n. Ministrul president contele Ştefan Tisza şi-a ţinut cuvântarea de programă şi în casa de joi a legislaţiunei, şi a­­vând acuma la mână acestă programă a noului guvern, se cuvine să analisăm mai ales acele părţi, cari mai de aproape ne privesc pe noi. Vorbind despre proiectul antece­sorului său privitor la ameliorarea do­­taţiunei funcţionarilor, noul ministru­­president a promis o corectură esen­ţială în acel proiect anume în acel sens, că regularea dotaţiunii funcţiona­rilor nu se va mărgini numai la cei numiţi de stat, ci îmbunătăţirea se va estinde asupra tuturor funcţionarilor, deci şi asupra celor aleşi la municipii şi la comune, ea se va estinde şi asupra preoţilor şi­­asupra învăţătorilor de la şcollele din patrie medii şi elementare, fie acelea şcolle susţinute de cătră stat, comune sau de cătră confesiuni. Punctul acesta din programa gu­vernului contelui Tisza dacă se va pune în practică cu loialitate şi cu bună­­voinţa, va provoca o nouă eră, o nouă viaţă în statul nostru, va­­ restaura în­crederea în bunăvoinţa statului, în pă­­rintesca îngrijire a guvernului faţă de toate naţionalităţile şi confesiunile din patria noastră. Un nou punct cardinal în programa guvernului este declaraţiunea, că el este amicul şcolelor confesionale, şi nu vo­­iesce statificarea acelora. Nici una din confesiunile din patria noastrá, nu primesce cu mai fierbinte sete acâstă enunciaţiune a noului gu­vern ca şi biserica noastrá. Dintre toate poporele din patria noa­strá noi Românii am jertfit şi relative jertfiim mai mult pentru susţinerea şcolelor noastre. In punctul acesta prinosul nostru se asamănă cu cel al văduviei din Evangelie. Pe când alte popoare jert­fesc din prisosul adunat în timpurile trecute, pe când lor le mergeau bine pe când noi le dam zeciuélá din toatá agonisita nóastrá, pe când alţii — zicem — jertfesc din prisosul lor, pe atunci noi jertfim din sărăcia noastra, dăm tot ce avem, ne tragem de la gură, de la gura copilașilor noștri, numai să se conserve, să se țină în stare corespun­­­jătoare scoalele noastre, fiicele dulci ale bisericei noastre. In aceasta nobilă instiinţă a nostru noi până acuma nu am fost sprijiniţi; mai mult, de multe ori credincioşii noştri au fost desmentaţi în nobila lor emu­lare de a jertfi pentru şcollă. Dacă deci şi în punctul acesta se va validita cu bunăvoinţă programa noului guvern, el va câştiga un titlu nemuritoriu la recunoştinţa tuturor oame­­nilor de bine, cari doresc restaurarea păcei, a increderei şi a iubirei reci­proce între cetăţenii patriei. Şi credinţa noastra este, că fericirea patriei numai pe calea aceasta se poate ajunge. Importante sunt enunciaţiunile nou­lui guvern în ce priveşte cestiunea na­ţională. In punctul acesta noul ministru­­president contele Stefan Tisza a de­clarat urmatoarele: „Ceealaltă idee conducătoare e punctul de vedere naţional. Acest stat l-a fondat îna­inte de acesta cu o miie da ani naţiunea magiară şi tot naţiunea magiară i-a imprimat caracterul. Acestui stat nu i­ se poate răpi ca­racterul naţional. Dar’ tocmai în acest caracter naţional sunt date — dar’ sunt proprii naţiu­­nei magiare(!) — stima de drept, toleranţa faţă de cetăţenii patriei de limbă nemagiară. Noi nu putem şterge acel fapt, că aproape jumătate din cetăţenii ţării nu aparţin rasei magiare, ci aparţin altor naţionalităţi şi că pe aceşti cetăţeni cu limbă străină iau pri­mit deja străbunii noştri cu dragoste deplină în valurile constituţiunei şi i-a învestit cu drepturi largi şi estinse şi eu aşa cred, că bine­înţelesul interes al politicei naţionale ma­gyare reclamă, ca aceste drepturi să se pă­streze, stimeze şi respecte­­ze în mod onest şi în viitoriu şi să primim întru adevăr cu dra­goste frăţescă şi simpatie pe concetăţenii no­ştri de limbă străină şi să le sprijinim toate acele aspiraţiuni, dorinţe şi interese juste, cari nu stau în contrazicere cu marele punct de vedere al statului magiar şi cu integritatea ţerii. Dar’ nu numai nu stă în contra­zicere cu acest punct de vedere, ci conform părerii mele e chiar parte întregitora, ca faţă de adversarii statului şi totodată şi ai conce­tăţenilor noştri de limbi străine se păşim cu deplină rigore, faţă de acei agitatori fără con­ştiinţă, cari caută să desfacă pacea şi buna­­înţelegere întră cetăţenii patriei, cari aruncă tăciunele aprins în sufletul încă nestricat al massfii concetăţenilor noştri de limbă stăină, căci aceştia sunt duşmanii statului şi trebue să ne apărăm faţă de ei, chiar şi cu aspri­mea mijloacelor ce ne stau azi la dispoziţie şi guvernul se va ocupa de cestiunea aceasta, şi cred că şi concetăţenii noştri de limbă străină vor lua poziţie faţă de ei, căci şi lor le sunt aceştia duşmani şi trebue să tragă o linie de­­marcatare strictă între sine şi aceştia, căci iubirea şi încrederea reciprocă, pe care dorim să o cultivăm şi desvoltăm în intere­sul nostru comun, numai atunci poate prinde rădăcini, dacă concetăţenii de limbă străină nu răspund cu resens la acest apel şi elimi­­neaza din sinul lor elementele morbide şi stri­cate.“ Asemenea corecte enunciaţiuni, asemenea limpede vorbe de mult nu am auzit. Caracterul poliglot al statului nostru în asemenea mod accentuat denotă, că guvernul contelui Tisza şi-a tras bine seama cu starea faptică de lu­cruri şi voeşte să pună capăt luptei deslănţuite în acest punct de preste un pătrariu de veac. Axioma fostului ministru de culte Trefort, că Ungaria nu poate fi stat poliglot, axiomă în sensul căreia şi spre validitatea căreia forţa publică a lucrat fără cruţare şi fără considerare un pătrariu de veac, dispare din pro­grama noului guvern. G­uvernul Tisza promite că va păstra­ va stima şi va respecta în mod onest drepturile garantate naţionalită­ţilor. Chiar şi declaraţiunea, că in vii­toriu se vor păstra, se vor stima şi se vor respecta drepturile naţionalităţilor, zicem chiar şi declaraţiunea în sine a stârnit resens în presa magiară, înainte de a se purcede la pune­rea în practică a acelei enunciaţiuni, deja de pe acuma vine presa din ca­pitala ţerei noastre, şi indică la perico­lul eminent, ce se cuprinde în acele enunciaţiuni ale contelui Tisza. Ziariul „Budapesti Hírlap“, deja în numărul seu din Vineria trecută se ocupă la locul prim cu cestiunea naţională din programa guvernului ce­lui nou, şi în faţa declaraţiunii guver­nului pune legea de naţionalităţi, art. 44 din 1868 şi nu cere nici mai mult nici mai puţin de­cât revocarea, scoa­­tera din vigoare a acelui articol de lege. Dacă acest articol de lege se va mai susţine chiar şi în spiritul de executare de azi, atunci după vederile celor de la „Budapesti Hírlap“ Unga­ria în veci nu va atinge idealul la care ţinteşte, anume în veci nu va de­veni stat național, după cum a fost înainte de 1848, ca în stat numai ma­­giarii se se validiteze, sau cei ce voiesc se se validiteze dintre nemagiari, mai întâiu se se contopeasca în rassa ma­giară. Punctul acesta estrem în politica radicală de la noi nu este susținut nu­mai de cei de la „Budapesti Hírlap“ . Intreaga presa magiară, întregă viaţa de stat a lucrat pănă acuma în direcţiu­nea aceasta. Dacă deci se va pune în practică cu loialitate, cu sinceritate, cu înţe­lepciune, cu bunăvoinţă programa a­­ceasta a contelui Tisza, atunci în Un­garia se va restabili pacea între naţio­nalităţi, lucrare reciprocă pentru con­solidarea şi binele patriei, şi în scurt timp înflorirea patriei va lua un avânt îmbucurătoriu. Noi din inimă dorim, ca programa guvernului, în mod cinstit să fie ese­­cutată, spre binele patriei. FOIŞORĂ Problema şcolei moderne. Şcola şi familia.­­­­(Discurs festiv rostit în aula gimnasiului român gr.­or din Braşov la serbarea sf. Sofii, în ziua de 5/18 Oc­tobre 1903, de profesorul Nicolae Sulică). (Urmare). Ce intenţionăză şcoala modernă prin sistemul său actual de instrucţiune şi edu­­caţiune ? Iată ce ne spune filosoful englez Sir John Lubbock: „Scopul educaţiunei nu este să crescu jurisprudent ori preoţi, nici soldaţi ori bărbaţi de şcoală, agricultori şi industriaşi, ci numai şi numai omeni, însă omeni în sensul adevărat şi nobil al cuvântului“. Se vra deci, şi mai ales şcolla medie, ca treptă intermediară între seoia elementară şi studiile superioare academice, nu e o şcoilă de specialitate, nici profesională, ci e per emi­­nentiam institut de creştere, care intenţionază să deştepte şi să susţină vie şi nealterată conştiinţa de om, conştiinţa morală a tine­relor generaţiuni. Aşa înţeleg eu şi rostul şcollelor noastre, şi numai în sensul acesta au avut şi vor avea şi de aci înainte raţiune de a fi. Acest scop înalt şi-l ajung şcolele medii prin selecţiunea cuvenită făcută în ma­terialul de învăţământ (material de cuprins educaţiv-moralizător), prin diferitele studii şi obiecte de învăţământ, tote de o potrivă de importante pentru închegarea şi cristan­sarea caracterului moral al elevilor şi al culturei generale, ce se cere azi de la ori­ce om în adevăr cult. Cari sunt armele, prin cari are peda­gogul de azi să susţină greaua luptă a edu­­caţiunei ? Teroarea şi despotismul ? — Doamne fereşte! S au trecut vremile, când toata pe­dagogia se concentra în nuieaua, care devisa şcolei era s­­ub virga degete. Armele edu­­caţiunei moderne sunt cu mult mai omeneşti şi mai morale. Orientarea temeinică psicho­­logică pentru cunoşterea felului de funcţio­nare al intelectului omenesc şi pentru înţe­legerea individualităţii elevului, abnegaţiune, pacienţă şi devotament, şi mai presus de toate dragostea şi autoritatea — sunt armele ne­învinse ale unui bun părinte spiritual. Iată armele şi mijloacele, cari au ri­dicat şi institutul nostru la vaza şi renumele, de care s’a bucurat pănă acum. Date fiind astfel din partea şcoliei noastre toate condiţiunile unui bun institut de edu­­caţiune, de sine ni­ se impune întrebarea: cum de atunci sportul intelectual obţinut une­ori de elevi în şcolele noastre, nu stă la înăl­ţimea niveului tradiţional al şcollelor noastre ? Statistica comparativă a progresului în studii în toate şcolele medii din patria noastră dovedeşte, că bunăoră în anul şcolar 1901/2 nota generală de nesuficient fluctueaza între 2’63°/o şi 39-23°/o. Intră acestea scalele noastre figureaza în numitul an cu 34’55°/o nasufi­­cienţi din sporiul total al şcolei, — un procent la tot caşul semnificativ şi chiar în­­grijitoriu. Cine şi ce se fie causa? Profesorii, elevii, ori părinţii, căci aceştia sunt cei 3 factori, cari trag în cumpănă în astfel de caşuri? Se fie băeţii noştri — în genere vor­bind — un element atât de indocil şi indis­­ciplinabil? Nu, căci e fapt cunoscut şi re­cunoscut, că elevii noştri sunt un material foarte bun de şcolă. Ce să fie atunci causa ? Prea marea încărcare a elevilor (surmenajul), lipsa de tact şi priceperea pedagogică şi clasificarea prea severă a profesorilor ? Nu, căci iarăşi se ştie, că la noi se clasifică ce e drept strict, însă totdeauna după dreptate şi merit, dar­ nici­ când estrem de sever. Nu e vorbă, şi profesorul e om, nici el nu e infalibil. Câte o greşală pedagogică se mai strecora ici şi colea, dar e totdeauna inconştiu şi isolat. Cine purtă deci vina sportului câte­odată nu pe deplin satisfăcător ? îmi voiu lua voia să răspund însumi fără încunjur, franc şi leal, aşa precum mi­ se presentă cestiunea, judecându-o după analogia altor şcole şi din caşurile noastre singuratice, aşa precum le cunoştem din prada zilnică. Vina n’o purta nici profesorii, nici elevii, ci aproape consecvent: familia, părinţii, societatea. Onoare excepţiunilor! Iată după părerea mea, greşelile peda­gogice neertate şi neadmisibile ale părinţilor, prin cari se pericliteza apoi ori­ce sporiu şi ori­ce progres: 1. Creşterea neîngrijită şi neglijată în familie. " Şcoala e chiămată să continue opera de educaţiune începută şi întemeiată în famile.­ Şedinţele dietei. După băsadă ob­strucţionistă de trei zile, făcută pe tema ab­­zicerii lui Apponyi de la postul de president al dietei, în şedinţa de Vineri a dietei a ajuns în fine ministrul-president lista să ’şi spună şi motiveze programul de guvernare.

Next