Telegraful Roman, 1905 (Anul 53, nr. 1-140)

1905-11-26 / nr. 126

Nr. 126 Sib­­i­u, Sâmbătă 26 Novembre (9 Decembre) 1905 Anul LIII ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecesane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondenţele să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 34. Epistole nefrancate se refusă. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE. Pentru odată 14 fii., — de două­ ori 24 fii., — de trei­ ori 30 fii răndul cu litere garmond. Pentru votul universal. Sibiiu, 8 Decembre n. Greva culegătorilor tipografi din Budapesta nu a fost de lunga durată. Eri s’a terminat, și încă ori seara au putut să apară toate ziarele puse în ser­viciul partidelor coalisate. E bine că s’a pus capăt anarchiei. S’a terminat, însă greva cu o umilire şi înfrângere a dom­nilor din coaliţie, pentru­ că lucrătorii din tipografiile capitalei ţerii noastre nu­mai aşa s’au angajat să munească mai departe la ziarele coaliţiei, dacă acestea nu vor mai scrie despre socialişti, şi despre votul universal, reclamat de ei, în tonul batjocoritor în care scriau pănă acuma. A băgat-o deci pe mânecă opoziţia în chestia votului universal, după ce s’a convins, că nu ea e atotputernică în ţară, ci este putere mai mare şi de­cât ea, puterea care vine de jos, de la massele poporului, învăţătura e bună, şi bine ar fi dacă s’ar prinde de domnii din coali­ţie. Bine ar fi dacă ar înţelege toţi, că atunci când guvernul voeşte să dee drepturi poporului pănă aci desmoşte­­nit, şi Corona consimte cu aceste in­­tenţiuni ale guvernului, care clasele de jos ale poporului reclamă mereu drep­turi, coaliţia nu va pute să se opună realizării acestor juste dorinţe fără ca să se ospună primejdiei de a fi ea ma­­turală de la suprafaţă, la cea mai apro­piată ocasiune. Stând lucrurile astfel, înţelegem de ce comitetul esecutiv al coaliţiei a discutat trei zile de arîndul, de Luni pănă Mercuri, asupra chestiei votului universal, şi de ce discuţiile au fost atât de animate, în­cât la înţelegere per­fectă nu s’a putut ajunge nici în trei zile. Sunt oameni în comitetul esecu­tiv al coaliţiei, cari înţeleg bine lu­crurile, aşa cum le înţelegem noi, şi cum le înţelege lumea întregă, şi sunt oameni cari nu vreau să le înţelegă. Intre cei de categoria primă tre­buie să punem partidul kossuthist, care a păşit pe faţă în comitet pentru vo­tul universal, fără nici o restrângere, apoi partidul democrat, representat în coaliţie prin singurul deputat Vázsonyi, care tot aşa a cerut votul universal, pentru toţi, fără deosebire de limbă, şi în urmă partidul nou al baronului BánfFy, care a pledat pentru votul uni­versal făcut pendent de la cunoşte­­rea scrisului şi cetitului în limba magiară. Contrari declaraţi ai votului universal în comitetul esecutiv al coa­liţiei au fost apoi cei din partidul po­poral şi cei din partidul constituţional, pus sub conducerea contelui Andrássy. După o discuţie de trei zile, co­mitetul esecutiv al coaliţiei n’a putut lua deci nici o hotărîre în chestia vo­tului universal, şi a rămas ca hotărî­­rea să se iee altădată. Cu toate acestea, chestia votului universal a făcut un bun pas înainte, şi s’a apropiat de re­­solvare. Pentru­ că dacă partidul con­stituţional şi cel poporal rămân şi mai departe , pe lângă punctul lor de ve­dere, şi nu accepteză votul universal, coaliţia se va desface, partidul kos­suthist primeşte singur asupra sa res­ponsabilitatea pentru situaţia în care se află ţara, şi dacă conducătorii puşi în fruntea acestui partid sunt oameni întru adevăr cu vederi largi şi cu gân­dul la binele şi fericirea ţerii, ridică ei stegul votului universal, care pe lângă punctul acesta de program mai pun şi resolvarea chestiei naţionale, spre mul­­ţămirea naţionalităţilor nemagiare din ţară, şi viitoriul este al lor! Le spunem acestea, nu ca fapt împlinit, ori aproape de împlinire, ci ca hipoteză, ca combinaţie, făcută în favo­rul partidului kossuthist. Zace adecă în interesul acestuia, să înţelagă odată, că nu limba de comandă magiară în ar­mată e chestie arzătoare, ci votul uni­versal şi mulţămirea naţionalităţilor. Aceste două chestiuni să caute deci să le resolveze întâiu, şi apoi, luptând toţi împreună pentru celelalte, le vom putea aduce mai sigur la biruinţă. FOISORA. — O carte de valoare. — Dare de seama. — Dr. Sextil Puşcariu: „Etymologi­sches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen1', Heidelberg 1905. XV+235 pp. 8°. Dl Dr. Sextil Puşcariu, docent pri­vat la universitatea din Viena şi membru corespondent al Academiei Române din Bucureşti, s’a distins pănă acum prin stu­diile sale temeinice şi prin mai multe cer­cetări seriose, ce a întreprins cu deplină isbândă pe terenul filologiei romanice com­parative, îndeosebi în chestiunile privitoare la studiul limbei române. Intre puţinii filologi mai de samă, pe cari îi avem as­tăzi, dl Puşcariu ocupă un loc de frunte. Ceea­ ce îl face tuturora simpatic, care stu­diile sale atrăgătore e, că în persona lui găsim calităţile cercetătorului ştiinţific rece şi imparţial unite cu o adevărată dragoste înţelegătore a tuturor frumseţilor şi far­mecelor limbii noastre. Dl Puşcariu nu e numai un filolog, ci şi un estet; erudi­­ţiunea sa filologică e secondată şi de o vastă erudiţie literară şi estetică, un avan­taj de care mulţi filologi mai tineri, pe cari îi preocupă de regulă numai partea fizică a limbii, sunetele, par a fi lipsiţi cu desăvârşire. De astă­ dată dl Puşcariu a întreprins o lucrare forte grea şi însemnată, inten­ţionând a da întreg lexiconul etimologic al limbii româneşti, din care acum a apă­rut volumul I., partea în care se cuprind toate elementele de origine latină ale lim­bii noastre. încercarea de a da un dicţio­nar etimologic al limbii române o făcuse şi Cihac, care la 1870 tipări în Frankfurt a. M. „Dictionnaire d’etymologie daco-romane (l. Elémen­ts latins), care la 1879 întregi acest dicţionar cu un al doilea volum: „Eléments slaves, magyars, tures, grecs-mo­­derne et albanaisu tipărit tot în Frankfurt. Lucrarea lui Cihac, acceptabilă pentru tim­pul, în care s’a scris, a devenit nesuficientă şi defectuosă în urma multelor cercetări şi descoperiri, ce s’au făcut de atunci în­­coace, şi cari erau proprii a îndrepta multe din greşelile străcurate în dicţionarul lui Cihac. Acâstă muncă de îndreptare a por­nit-o acum dl Puşcariu cu gândul de a da un dicţionar etimologic, care cuprinzând resultatele tuturor cercetărilor de pănă acum, să stea la înălţimea de azi a­ ştiinţii filologice. In prefaţă sunt espuse princi­piile, de cari a fost autorul condus la al­cătuirea acestui volum prim, şi sunt indi­cate scrierile auxiliare şi isvorele, pe cari se basează lucrarea. Tot în prefaţă pro­mite autorul, că ne va da în curând o scriere mai mare asupra istroromânilor. “ Cu câtă temeinicie şi conştienţiosi­­tate e compus acest dicţionar, se poate convinge ori­cine, deschizându-l ca să caute fie şi numai un singur cuvânt. Nu mai puţin de­cât 1947 (precis) cuvinte de ori­gine s­au afinitate latină ni se lămuresc aci în mod comparativ, indicându-se nu numai forma daco-istro-aromână şi cea meglenitică a fie­cărui cuvânt, ci aşezân­­du-se şi formele paralele corespunzătoare din toate limbile romanice. Şi aproape la fie­care cuvânt se găseşte amintit numele autorului, care a stabilit o etimologie s­au alta, primită ori respinsă de către ştiinţa filologică de azi. Să aducem un singur exemplu pentru ilustrarea acestei afirma­­ţiuni. Să luăm d. p. cuvântul crăciun, spre lămurirea căruia vom afla la pag. 35 ur­­mătorele etimologii: 407. crăciun [aromân: crălsun,cărtsun, meglenitic: cărtsun] „Weihnachten“. Das Wort kommt auch in slavischen Sprachen (bulgarisch: kracun kleinrassisch: keretunn, slovenisch: Jcraöun) und im Ungarischen: karúdon vor, doch ist das rumänische Wort nicht daraus entlehnt (Miklosich: Die slav. Elem. im Rum. 26), sondern um­gekehrt (Jagiö: Archiv für slav. Philol. II 610). Haşdeu’s (Etymologicum Magnum Romániáé I 615) crastinum und A.JDensu­şianu’s (Ist. limb. şi lit. rom. Ill) creatio­­nem (von 0. Densuşianu: Histoire de la 1. roumaine 262—263 befürwortet) sind zu verwerfen; unwahrscheinlich ist auch Schuchardt’s (Literaturblatt YII154) Christi jenjunium. Die richtige Etymologie scheint P. Papahagi (Conv. lit. XXXII, 670—672) gefunden zu haben : calatio —onem = das Rufen des Volkes von Seiten der Priester am ersten jeden Monats, um ihm die Feier­tage kund zu geben. Besonders gefeiert war die calatio am ersten Januar, also am Tage der späteren christlichen Weihnach­ten. Das ältere cărătsune verlor durch Syn­kope das erste ă (vergi. ung. karácson) und das auslaut. —e unter dem Einfluss von (Moş) ajun „Vorabend der Weih­nachten“. îngrijirea, cu care a fost compus a­­cest dicţionar, precum şi cunoştinţele e­­stinse şi sigure, despre cari ne dă sufi­ciente dovezi autorul lui, ne îndreptăţesc la aşteptarea, că în curând o să putem avu un dicţionar etimologic complet, şi ne fac să credem, că Academia, încredinţând dlui Puşcariu continuarea monumentalei opere, Magnum Etymologicum Romaniae, a depus întrâgă lucrarea în mâna unui om harnic, a cărui destoinicie probată poate sluji drept chezăşie, că lucrarea poticnită de atâta vreme, va înainta cu paşi mai repezi cătră isbândă dorită. Din protopresbiterate. Conferenţă­­preoţască în tractul Alba-lulia, Poiana, în Novembre. Preoţimea din tractul Alba-lulia con­dusă de dorul de a adauge la avutul său intelectual nouă cunoştinţe, în 10 Novem­bre st. v. a. c. s’a întrunit în conferenţă sa anuală. Spiritul vremii reclamă progres pe tote terenele, cu atât mai mult pe terenul eclesiastic, căci preotul e investit cu o mare misiune, are să fie „tuturor tote“. In vederea acestui de obligament ne­contenit are să munească spre a-şi înavuţi sufletul. „Icoana reală a vieţii aici pe pământ e munca, muncă şi care muncă, bine­înţeles muncă cinstită şi necurmată“. O atare muncă e isvor de bucurie curată şi îndemn la faptele cele bune, la faptele, cari împodobesc viaţa omului, câş­­tigându-i stimă şi respect din partea tu­turora. O astfel de muncă ne înalţă sufletul şi ne procură satisfacţia de a ne fi împli­nit chemarea. Calea, care îndulceşte şi plăcută face truda întru câştigarea cunoştinţelor noastre, sunt întrunirile de caracter cultural, ini­ţiate de I. P. S. Archiepiscop şi Metro­polit loan Meţianu, sunt conferinţele preo­ţeşti. In ele preotul îşi poate desvolta toate calităţile intelectuale. Ele sunt un bun mijloc de afirmare al Eului seu. In acestea i­ se dă prilej preotului, prin câştigarea cunoştinţelor necesare, re­clamate de spiritul timpului , să pot­ de­veni membru folositor naţiunei şi păstor bun turmei lui încredinţate. Membrii conferenţei pornind din prin­cipiul „Nihil sine deon, la ora 9 a. m. asistă in corpore la începerea serviciului divin, care se celebrază din partea preo­ţilor Alexe Neagoe şi Victor Oţoiu. Cât priveşte serviciul divin, cu drag amintesc, că a fost impunător şi înălţător de inimi. Răspunsurile liturgice s’au dat din partea preoţimei, cu precisiunea re­­cerută. Predica a ţinut’o păr. I. Ursa din Meteş. E de observat, că la sfârşitul servi­ciului s’au pomenit din partea păr. pro­topop preoţii morţi ai tractului, un act de pietate, ce s’ar putea practisa din par­tea tuturor conferenţelor. Mângâiaţi şi întăriţi sufleteşte ne-am întrunit în localul şcolei, destinat pentru ţinerea conferenţei. Deschiderea conferenţei se face din partea şefului tractual I. Teculescu, ca pre­sident al acesteia. Cuvântul de deschidere fiind de o frumseţă pronunţată, îl dau în intregime după cum urmază: Iubiţi fraţi! Din prisosinţa dragostei, ce v’o păstrez, şi din plina măsură a plă­­cerei deosebite, ce o simt la întrunirile noastre în conferenţă anuală, vă salut şi de astădată de bună venire! Şi cum după a mea cuprindere a che­­stiunei, în cuvântul de deschidere al ace­stor conferenţe, — mai ales şi ca institu­­ţiune nouă, abia de câţiva ani iniţiată, — obiectul cel mai adecvat de atins, ideia cea mai firescă de suf­vat este şi trebue să fie fiinţa însăşi a acelora, cu tot rostul şi problema lor, — să -mi daţi voie, ca şi în trecut, a stărui şi de astădată în cu­vântul meu tot numai în jurul acelei idei! Iubiţi fraţi! Vă reamintiţi toţi, cum în anul trecut, tot de la acest loc, am a­­sămănat conferenţele noastre preoţeşti cu acele exerciţii practice, numite manevre, pe cari ostaşii puşi de a lupta le ţin din timp în timp, pentru de a proba eficaci­tatea armelor lor şi de a afla şi statori modul cel mai sigur şi tactica cea mai istaţă de combatere, care să le asigure, la caşul dat, biruinţa asupra duşmanului. Am zis, că se recere şi ni­ se impune şi nouă, ca ostaşi ai lui Christos, necon­diţionat ţinerea de atari eserciţii, în cari punând alăturea resp, îmbinând prada şi esperienţa celor încărunţiţi în via Domnu­lui cu vederile şi ştiinţele, din o casă mai largă şi cele mai estins culese ale celor mai tineri, să se ofere unuia fie­căruia o­­rientarea cea mai clară şi tactica cea mai sigură, prin care nu la un anumit cas, ca la alţi ostaşi, ci zi de zi, cu vreme şi fără vreme, cum chemarea nostră pastorală re­clamă, să putem fi siguri de isbândă în

Next