Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-10-16 / nr. 113

466 TELEGRAFUL ROMAN din dieta ungară Șaguna a fost ru­gat din partea lui Andrei Mocsonyi și Vincențiu Babeș să se pună în frun­tea unei deputațiuni române, com­pusă din fruntașii neamului, și să meargă la Viena, pentru a ruga pe Maiestatea Sa să nu sancționeze le­gea dualismului. Șaguna a răspuns de nou cu un categoric — nu. Știa, că cu Viena am — isprăvit. E timpul deci să fie spulberată legenda, că Șaguna ar fi făcut ochi dulci Vienei, și de la împăcarea ei cu Ungurii încoace. Și acum să resumăm. Politica lui Șaguna a fost totdeauna o po­litică de înțelegere cu factorii deci­­zători, deci pe vremea absolutismu­lui cu Domnitoriul, iar după introdu­cerea constituției, cu guvernul res­ponsabil al Maiestății Sale, căruia opoziție nu i-a făcut.*) ■ Și fiindcă politica aceasta nu a convenit obștei românești, Șaguna a fost dat la o parte de la conducerea po­litică a Românilor. Dacă deci Ar­hiereii noștri de astăzi nu fac po­litică, motivul este acela, că hotă­rârea luată la anul 1866, de a și ve­dea Arhiereii numai de misiunea lor bisericească și culturală, le sună și lor, și fiindcă nici ei n’ar putea să facă altă politică, decât cea contemplată de Șaguna, politica de înțelegere cu factorii decizători. Inaugurezese deci o astfel de politică românească, și suntem siguri, că toți Arhiereii no­ștri, dacă vor fi invitați, se vor pune în fruntea mișcării. Iar dacă o ast­fel de politică nu se poate inaugura, atunci ei se fie lăsați să-și caute de misiunea lor bisericească și cultu­rală, iar noi să învățăm aceea ce ne-a spus Barițiu că ar trebui să în­vățăm : „să le respectăm și ținem în onoare opiniunile contrare și să nu le tulburăm conștiința .“ Răspuns „Revistei Economice“, îndată după ivirea ideii de a se în­temeia la noi o bancă culturală, singură .Revista Economică" a combătut acea idee încă în embrion, cu toată asprimea posibilă, afirmând, că „să bagă vițelul de aur în biserică“, mai ales dacă biserica — ca corporațiune — o va înființa. Propu­nerea originală, deși nu putea cuprinde întreg proiectul de organisare al băncii culturale, totuși încă vorbea de „preoți, în­vățători, profesori, medici, neguțători‘ etc , cari să fie acționarii băncii. Cu toate a­­cestea s’a crezut, că biserica însăși, res­pective epitropia ei, se va preface într’un institut de credit. Fruntașii fondatori au dovedit cu fapta, că nu biserica, ci anumiți particulari înființează „Lumina" și dau din venitul ei curat 47% pentru scopuri culturale și obștești. Asta o cerea la început și „R. Eoon." Credeam acum cu toții, că și „R. E." va fi mulțămită, și — dacă nu va lu­cra în interesul „Luminei“ — cel puțin va tăcea. Dară nu­ întemeietorii băncii proiectate, toc­mai cu considerare, că vreau să ajutoreze biserica, au rugat consistorul arhidiecesan, iar acesta pe arhiepiscopul, ca să o reco­mande binevoitorului sprijin al clerului și poporului nostru. Arhiepiscopul e­mite un cercular recomandator, care a gâdilit din nou susceptibilitatea scriitorului de la „R. E." și în numărul său ultim combate cu aceeași asprime — pro forma — cer­­cularul arhiepiscopesc, dar în fond înfiin­țarea băncii „Lumina“. Combaterea se face tocmai acum, de­odată cu espectarea „Prospectului", iscălit de fondatori. Evident deci, că „R. Ec." dorește zădărnicirea absolută a întemeierii unei bănci culturale, sub orice formă. Mărturisim sincer, că am stima cu mult mai mult pe cei de la „R. E.", dacă dela început ar fi spus clar și hotărât: „Suntem contra înființării unei a 11-a bănci la Sibiiu“. Asta era clar și la înțeles! A împinge însă discuția pe terenul bătătorit de „R. E.“ în ultimul număr, e un lucru, la care mai ales din partea, de la care ne vine atacul, nu m­-am așteptat. Ce inten­ționează cu asta, — autorul va ști mai bine. Dar noi — cercurile bisericești — cre­dem, că lucrăm în interesul bisericei, că­reia îi slujim în prima linie. „Rev. Ec.“ susține adecă, cum că „Statutul organic“ nu admite, ca bisericile să cumpere acții de la bănci, și că sub re­gimele anterioare așa s’a și purces. Ade­vărat că stat­ organic — vorbind despre elocarea banilor bisericești — nu pome­nește de aciti, dară apoi trebue luat în considerare, că pe vremea votării acelui statut nu existau bănci românești, cari să ți atragă atențiunea și asupra ace­stui ram comercial. Nu urmează însă de aicea, că ceea­ ce nu-i amintit în statut, este totodată și oprit. Scriitorul de la „R. Eoon," de­sigur știe, că „statutul organic“ multe nu cu­prinde, de aci însă nu urmează, că bise­rica noastră „veci și pururea“ să nu mai facă absolut nimica, ce n’ar fi normal „ex­press“ în statut, căci primejdia inimii va veni pe capul nostru. Asta ar însemna să-ți legi manile și picioarele, ca să nu te miști așa liber, precum te îndeamnă puterile de viață din­lăuntrul organismului. Admitem, că diferitele „regime“ să aibă și diferite vederi, fie în o privință, fie în alta. Asta e un lucru natural, pe care îl vedem în toată lumea. Nu va putea insă nimenea afirma cu drept cuvânt, că re­gimul financiar de azi din biserica noa­stră ar fi mai rău, ca cel anterior. Ci­frele vorbesc. Cine vrea, să le consulteze. Deci să nu fie nimenea Îngrijat de viito­rul averii bisericești. Starea faptică a lucrurilor este cea mai bună dovadă, că lumea așa a și în­țeles „statutul organic“, ca și noi, iară nu ca „R. Ec.“. Bisericile parohiale mai cu stare au acții dela o mulțime de bănci românești, căci biserica nici odată nu s’a retras nici dela sprijinirea întreprinderilor economice ale credincioșilor săi. Chiar și sub fericitul arhiepiscop Miron bisericile au cumpărat în mai multe părți acții, așa la „Furnica", „Olteana“, „Ardeleana", la banca de la Mercurea, etc. etc. La aproape toate băncile din Ungaria, Banat, au și bi­sericile acții și după ele să bucură de fru­moase câștiguri. — Și Șaguna a cumpărat din banii eparhiei acții, iară creșterea u­­riașă a fundațiunii Gozsdu, de la câte­va sute de mii la 7 milioane de Coroane — știe toată lumea, — că avem să o mulțu­mim exclusiv faptului, că acea fundațiune are cea mai mare parte a averii sale în acții dela „Első hazai takarék-­pénztár“ din Budapesta. O parte le cumpărase în­suși fundatorul, dară cele mai multe din acele acții le-a cumpărat, nu numai dela banca „Első hazai“, ci și de la alta, însăși reprezentanța fundațiunii Gozsdu, com­pusă — după cum să știe — din ramura fruntașilor bisericei noastre, despre cari nici „R. E.“ nu va presupune, că zdrobesc temelia bisericei, „statutul". Deci oricine trebue să vadă și să înțeleagă, că nu cum­părarea de 1—2 acții din partea vreunei parohii mai cu stare o doare pe „R. E.“, ci simpla minte o doare, că să face „Lu­mina". Chiar și Consistoriul arhidiecezan a cumpărat dela „Albina" 100 acți­ și nu numai nu s’a dat strigăt de alarmă, ci din contră, aceasta s’a făcut și cu consensul directorului de la „Albina". Atunci „R. E.“ n’a zis o vorbă, căci nu era nici o pri­mejdie. Acum însă , când e vorba, ca și parohiile să ajutoreze cu câte ceva, cu câte o bucată de lemn, banca „Lumina", care tocmai pe parohii vrea să le încăl­zească, să află dispoziții legale, cari ar împedeca aceasta ajutorare. Celelalte bănci românești au meritat micul sprijin, dară banca „Lumina“, care are să fie cea mai oropsită instituție din lume, nu-i merită, oprește statutul organic. Poate­ să o mai mare bunăvoință desinteresată?! Cuvine-se „Revistei Economice", că­­re-i foaia oficială a băncilor românești, ca să arate chiar eu atâta neîncredere față de valoarea acțiilor acelor institute? Oare în adevăr băncile românești sunt așa de rău conduse, încât să nu merite a le în­credința câte o modestă acție? Oare în adevăr să fie o mai mare primejdie finan­ciară pentru o parohie o modestă acție de 200 cor. de la „Lumina", decât multele împrumuturi la poporeni, unde — trecu­tul ne-a dovedit — câte mii și zeci de mii a trebuit să absorie parohiile? Pe acela, care nu se uită cu ochi buni la aceea ca parohiile să ajutoreze și „Lumina“, cum au ajutorat celelalte bănci, cu ceea ce vor putea, nici cu o îngerească judecată nu-1 poți afla de nepreocupat. Noi știm și aceea, că toate celelalte bi­serici din patrie au asemenea acții, după cari primesc frumoase procente. De ce numai biserica noastră să nu aibă acel drept? Mai ales, că nu-i vorba să înoreș­­tești toată averea nu acel soiu de hârtii, ci o părticică oarecare. Biserica a practi­­cat totdeauna acest drept, deci l-a avut și-l are. „Statutul organic" nu numai nu o­­prește, ceeace susține „R. E.”, ci unde e vorba de averea parohiilor dă drept co­mitetului parohial „a prefige modalitatea cla­cării banilor disponibili ai bisericei, școalei și ai fundațiuniloru. (§. 23 pot. 10), iar cu privire la averea eparhiilor are datorință „senatul epitropesc a­nului pentru sporirea ei, făcând propuneri în această privință sinodu­lui eparhial” (§. 135). Deci nu se va face nici o gaură, nici în statut, nici în cer, nici în interesele celorlalte bănci românești, dacă se vor găsi parohii, cari să decidă a cumpăra acții la „Lumina „R. E." cere, că — dacă parohiile ar avea acții, — să le vândă. Dară apoi, ce ar crede publicul nostru, dacă miile de acții ale parohiilor ar fi scoase la târg? Asta nici un binevoitor al băncilor n’o poate pofti, nici nu-i de lipsă. Asta ar causa și bisericelor pagube, și ar compro­mite și însăși băncile, pentru nici un mo­­tiv acceptabil. Noi din potrivă ținem acțiile biseri­cilor de o mare binefacere pentru toate băncile românești, căci acelea sunt mai sigure și nu pot ajunge în mâni străine, pe când acțiile privaților, prin vindere și moștenire etc. pot trece ușor în mâni străine. Ne mângăe împrejurarea, că nu toți oamenii dătători de ton judecă, ca și „R. Ec." Dovadă, că înainte de a emite „Pro­spectul" inițiatorii băncii cult. au consul­­tat mulți fruntași ai bisericei, între cari și pe cei mai mari acționari ai „Albinei“, pe iluștrii domni Alexandru Modsonyi, Dr. Ioan Mihu etc. și toți s’au declarat pen­tru înființarea băncii, atât de perccpresantă din o parte. Noi însă asigurăm pe toate băncile românești, deci și pe cea mai puternică, pe „Albina“, că „Lumina“ vrea să lucre în cea mai bună înțelegere cu ele, deci ca o soră mai tinără cere ajutorul și spriji­nul tuturor. Dacă cele vr’o 150 bănci ro­mânești nu s’au ruinat una pe alta și nu au stricat nici mamei lor „Albina“, ci din contră, au întărit-o, atunci să nu se teamă nici de „Lumina“, căci și „Lumina" se va sili a nu fi tocmai cea mai nevred­nică instituțiune financiară în viața po­porului român. Nici faptul, că sediul „Luminei" va fi Sibiiul nu va deroga nimănui. Sașii încă au, nu 2 bănci, ci vre-o 4—5, și nu se aude din nici o parte vre-o nemulțămire a uneia contra celeialalte, ci toate lucră în bună înțelegere. Din aceste considerațiuni credem, că nici acționarii și nici conducătorii „Al­binei“ nu se vor identifica cu opoziția, ce o manifestă „R. Ec.“, ci vor sprijini bunele noastre intențiuni la înființarea băncii „Lumina" și noi — dimpreună cu biserica — le vom fi recunoscători. Unul dintre cei de la „Lumina “­ Șaguna nu a rostit de el, nici o vorbire oposițională în casa magnaților, cum a rostit ferici­tul metropolit Miron și actualul metropolit Ioan Mețianu. V Din protopresbiterate. Convocare. Prin aceasta convoc conferența preo­țească din tractul protopresbiteral gr. or. al Zarandului pe Marți în 21 Octomvrie v. în comuna Celea. Programul: 1. La 8 ore a. m. serviciul divin. Predica ocasională o va ținea parohul din loc Iosif TÍ8U. 2. Deschiderea ședinței la orele 10 a. m. în sala B. de învățământ. 8. Constatarea presenților și consti­tuirea biroului. 4. îndatoririle preotului față de școala confesională, de parohul Emanuil Pop din București. 5. Cetirea resoluțiunilor și ordinelor consistoriale sosite în interval, cari pri­vesc cercul de competință al conferenței și combinarea mijloacelor pentru realiza­­rea disposițiunilor cuprinse în acestea. 6. Statorirea programului pentru con­­ferența proximă. FOIȘCARA. Contul si economie, ca mijloc de p­ăstare materială. Conferință ținută în 9 August n. c. în adunarea cer­­cuală a desp. Abrud-Câmpeni a „Asociațiunii , de Vasile Dan, protopresb. Stimat public! Condiție însemnată a esistenței omenești este averea. Prin ea toate plăcerile se pot dobândi, câte numai se pot închipui, înțeleptul Solomon fo­loasele averei le tălmăcește așa: „Bogații vor stăpâni pe cei săraci și slugile dela stăpânii săi se vor împrumuta. (Pis. 22, 7). Și are dreptate. Unde bogăția se­­ află, acolo este cultura, libertatea, pute­rea, de unde lipsește bogăția departe stau aceste daruri. Săracii nu au voința lor, nu umblă pe picioare proprii, sunt slugi plecate la toată lumea. Chiar sufletește se poate zice că trăesc cu „ce cade de pe masa bogaților". Sărăcia nu-i ajută a-și agonisi cultură mai intensivă, care se câș­tigă cu multe jertfe în bani. Că toate aceste așa sunt, o cunoaș­­tem mai bine noi, locuitorii din părțile lo­bului, o&ror cu drept se poate aplica vorba, bătuți de soarte. Tângindu și viața ca vermele din hrean, acești oameni demult oftează după zorile înflorirei economice. Zorile întârzie. Cea mai bună dovadă a întârzierii zorilor o dau oftările zilnice ce se aud. Vai de noi! Nu mai putem răzbi cu greul vieții! Drept icoană a stărilor de pe aici vă aduc judecata unui străin, care aflându-se în părțile aceste nu de mult îmi zicea: Am călătorit prin Australia, am cutrierat și mijlocul Africei sălbatice, nicăici n’am dat însă de locuințe omenești mai mise­­rabile. Sărăcie mai mare ca la acești oa­meni ce trăesc în mijlocul Europei doar la nime nu se află pe întreg rotogolul pă­mântului ! A cam mărit domnia lui lucrurile, nu-i vorbă, însă nu tare departe stă de adevăr. Suntem popor foarte sărac și îna­poiat în cultură. Cauzele? Sunt multe. Unii vreau a scuza stările noastre cu iobăgia îndelun­gată ce a ținut poporul veacuri lungi în întuneric, ba cu pământul sterp și puțin bun pentru economie cu dobândă, ba cu opreliștele de pășunat de când cu legile draconice de pășunat, alții sărăcia o atri­­bue lipsei de meserii, de întreprinderi la popor, de unde vine că noi de bogățiile naturale: păduri, fer, var, aramă, aur — pe pile dă din belșug pământul — nu avem nici un folos. Au multă dreptate și unii și alții. Pedeoile arătate stau într’adevăr în calea înaintării noastre economice. Dați-mi voie însă a pune degetul pe alte rane, cari sunt cauzele nemijlocite a tângirii noastre economice și izvor nesăcat de neajunse, în cari ca în glod fără sfârșit înotăm. Câteva adevăruri scoase de adreptul din biblie vor lămuri felul ranelor. „Omul oui este drag în ospețe — se zice — în lipsă va fi, și cel ce iubește vinul și un­tul de lemn, nu se va îmbogăți (Pilde Sol. 21, 17). Că tot desfrânatul și bețivul va sărăci, și tot somnurosul se va îmbrăca în haine rele și sparte (Id. 23, 21). De omul ce iubește învățătura se veselește tatăl lui, iar cel ce paște femeea stricată perde avuția. (Ibidem 29, 3).“ Care va să zică, ranele economice la noi sunt spesele multe ce se fac pe ne­trebnicii, fără durere de inimă de viitor, de soartea familiei, care nu odată rămâne sub ceriul lui Dumnezeu, fără nici leac de adăpost. Părinții noștri dinainte de slo­bozenie (a. 1848), trăiți în simplitate, nu aveau altă deviză decât cuvintele Apo­stolului : „Să nu fim măreți în deșert“ (Gal. 5, 26) și iarăș. Lăpădând necură­țenia și poftele lumești, cu trezvie și drep­tate și cu bună credință să viețuim în vea­cul de acum (Tit. 2, 12)“ Se și cunoșt­e pe ei. Cei mai mulți — după otrințele vremii de atunci — aveau stare bunicică și trăiau în mulțămire sufletească. In viață pratriarhală trăiau, nu-i vorbă, departe de civilizație, însă în îndestulire — încât adecă îndestulire se poate numi viața io­­băgească, starea de „robotă" în care se aflau. Fiii lor însă, scăpați de iobăgie, în loc să dea nainte pe cărările virtuții cre­știne, cari singure duc la mântuire, au apucat alte drumuri ce-i duc și iau dus la perie. Au făcut oamenii noștri — spre a folosi o asemănare — ca taurul ce scapă din lanțurile în cari a fost ferecat, aleargă în sus și jos, fuge în goană nebună după icoanele din preerii sei înferbântați, pănă cade și crapă. Libertatea dobândită era socotită ca dar de sus, ce numai b­ ne poate aduce. Și deci fără multă bătae de cap au prins ei a se moderniza, cum am zice. Din civilizație — mai bine spocală! — au primit partea ce sclipește, bate la ochi, nu și miezul. Au început a se împodobi cu haine scumpe și împestrițate, s’au dedat lenei, beuturilor și îmbuibării. .. Li se păreau apucături mai domnești aceste. Fi­rea pornită spre lux a Românului, cu un cuvânt, a eșit din ce în ce la iveală, a cuprins pături largi și tot mai largi. v (Va urma).

Next