Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)
1908-10-16 / nr. 113
466 TELEGRAFUL ROMAN din dieta ungară Șaguna a fost rugat din partea lui Andrei Mocsonyi și Vincențiu Babeș să se pună în fruntea unei deputațiuni române, compusă din fruntașii neamului, și să meargă la Viena, pentru a ruga pe Maiestatea Sa să nu sancționeze legea dualismului. Șaguna a răspuns de nou cu un categoric — nu. Știa, că cu Viena am — isprăvit. E timpul deci să fie spulberată legenda, că Șaguna ar fi făcut ochi dulci Vienei, și de la împăcarea ei cu Ungurii încoace. Și acum să resumăm. Politica lui Șaguna a fost totdeauna o politică de înțelegere cu factorii decizători, deci pe vremea absolutismului cu Domnitoriul, iar după introducerea constituției, cu guvernul responsabil al Maiestății Sale, căruia opoziție nu i-a făcut.*) ■ Și fiindcă politica aceasta nu a convenit obștei românești, Șaguna a fost dat la o parte de la conducerea politică a Românilor. Dacă deci Arhiereii noștri de astăzi nu fac politică, motivul este acela, că hotărârea luată la anul 1866, de a și vedea Arhiereii numai de misiunea lor bisericească și culturală, le sună și lor, și fiindcă nici ei n’ar putea să facă altă politică, decât cea contemplată de Șaguna, politica de înțelegere cu factorii decizători. Inaugurezese deci o astfel de politică românească, și suntem siguri, că toți Arhiereii noștri, dacă vor fi invitați, se vor pune în fruntea mișcării. Iar dacă o astfel de politică nu se poate inaugura, atunci ei se fie lăsați să-și caute de misiunea lor bisericească și culturală, iar noi să învățăm aceea ce ne-a spus Barițiu că ar trebui să învățăm : „să le respectăm și ținem în onoare opiniunile contrare și să nu le tulburăm conștiința .“ Răspuns „Revistei Economice“, îndată după ivirea ideii de a se întemeia la noi o bancă culturală, singură .Revista Economică" a combătut acea idee încă în embrion, cu toată asprimea posibilă, afirmând, că „să bagă vițelul de aur în biserică“, mai ales dacă biserica — ca corporațiune — o va înființa. Propunerea originală, deși nu putea cuprinde întreg proiectul de organisare al băncii culturale, totuși încă vorbea de „preoți, învățători, profesori, medici, neguțători‘ etc , cari să fie acționarii băncii. Cu toate acestea s’a crezut, că biserica însăși, respective epitropia ei, se va preface într’un institut de credit. Fruntașii fondatori au dovedit cu fapta, că nu biserica, ci anumiți particulari înființează „Lumina" și dau din venitul ei curat 47% pentru scopuri culturale și obștești. Asta o cerea la început și „R. Eoon." Credeam acum cu toții, că și „R. E." va fi mulțămită, și — dacă nu va lucra în interesul „Luminei“ — cel puțin va tăcea. Dară nu întemeietorii băncii proiectate, tocmai cu considerare, că vreau să ajutoreze biserica, au rugat consistorul arhidiecesan, iar acesta pe arhiepiscopul, ca să o recomande binevoitorului sprijin al clerului și poporului nostru. Arhiepiscopul emite un cercular recomandator, care a gâdilit din nou susceptibilitatea scriitorului de la „R. E." și în numărul său ultim combate cu aceeași asprime — pro forma — cercularul arhiepiscopesc, dar în fond înființarea băncii „Lumina“. Combaterea se face tocmai acum, deodată cu espectarea „Prospectului", iscălit de fondatori. Evident deci, că „R. Ec." dorește zădărnicirea absolută a întemeierii unei bănci culturale, sub orice formă. Mărturisim sincer, că am stima cu mult mai mult pe cei de la „R. E.", dacă dela început ar fi spus clar și hotărât: „Suntem contra înființării unei a 11-a bănci la Sibiiu“. Asta era clar și la înțeles! A împinge însă discuția pe terenul bătătorit de „R. E.“ în ultimul număr, e un lucru, la care mai ales din partea, de la care ne vine atacul, nu m-am așteptat. Ce intenționează cu asta, — autorul va ști mai bine. Dar noi — cercurile bisericești — credem, că lucrăm în interesul bisericei, căreia îi slujim în prima linie. „Rev. Ec.“ susține adecă, cum că „Statutul organic“ nu admite, ca bisericile să cumpere acții de la bănci, și că sub regimele anterioare așa s’a și purces. Adevărat că stat organic — vorbind despre elocarea banilor bisericești — nu pomenește de aciti, dară apoi trebue luat în considerare, că pe vremea votării acelui statut nu existau bănci românești, cari să ți atragă atențiunea și asupra acestui ram comercial. Nu urmează însă de aicea, că ceea ce nu-i amintit în statut, este totodată și oprit. Scriitorul de la „R. Eoon," desigur știe, că „statutul organic“ multe nu cuprinde, de aci însă nu urmează, că biserica noastră „veci și pururea“ să nu mai facă absolut nimica, ce n’ar fi normal „express“ în statut, căci primejdia inimii va veni pe capul nostru. Asta ar însemna să-ți legi manile și picioarele, ca să nu te miști așa liber, precum te îndeamnă puterile de viață dinlăuntrul organismului. Admitem, că diferitele „regime“ să aibă și diferite vederi, fie în o privință, fie în alta. Asta e un lucru natural, pe care îl vedem în toată lumea. Nu va putea insă nimenea afirma cu drept cuvânt, că regimul financiar de azi din biserica noastră ar fi mai rău, ca cel anterior. Cifrele vorbesc. Cine vrea, să le consulteze. Deci să nu fie nimenea Îngrijat de viitorul averii bisericești. Starea faptică a lucrurilor este cea mai bună dovadă, că lumea așa a și înțeles „statutul organic“, ca și noi, iară nu ca „R. Ec.“. Bisericile parohiale mai cu stare au acții dela o mulțime de bănci românești, căci biserica nici odată nu s’a retras nici dela sprijinirea întreprinderilor economice ale credincioșilor săi. Chiar și sub fericitul arhiepiscop Miron bisericile au cumpărat în mai multe părți acții, așa la „Furnica", „Olteana“, „Ardeleana", la banca de la Mercurea, etc. etc. La aproape toate băncile din Ungaria, Banat, au și bisericile acții și după ele să bucură de frumoase câștiguri. — Și Șaguna a cumpărat din banii eparhiei acții, iară creșterea uriașă a fundațiunii Gozsdu, de la câteva sute de mii la 7 milioane de Coroane — știe toată lumea, — că avem să o mulțumim exclusiv faptului, că acea fundațiune are cea mai mare parte a averii sale în acții dela „Első hazai takarék-pénztár“ din Budapesta. O parte le cumpărase însuși fundatorul, dară cele mai multe din acele acții le-a cumpărat, nu numai dela banca „Első hazai“, ci și de la alta, însăși reprezentanța fundațiunii Gozsdu, compusă — după cum să știe — din ramura fruntașilor bisericei noastre, despre cari nici „R. E.“ nu va presupune, că zdrobesc temelia bisericei, „statutul". Deci oricine trebue să vadă și să înțeleagă, că nu cumpărarea de 1—2 acții din partea vreunei parohii mai cu stare o doare pe „R. E.“, ci simpla minte o doare, că să face „Lumina". Chiar și Consistoriul arhidiecezan a cumpărat dela „Albina" 100 acți și nu numai nu s’a dat strigăt de alarmă, ci din contră, aceasta s’a făcut și cu consensul directorului de la „Albina". Atunci „R. E.“ n’a zis o vorbă, căci nu era nici o primejdie. Acum însă , când e vorba, ca și parohiile să ajutoreze cu câte ceva, cu câte o bucată de lemn, banca „Lumina", care tocmai pe parohii vrea să le încălzească, să află dispoziții legale, cari ar împedeca aceasta ajutorare. Celelalte bănci românești au meritat micul sprijin, dară banca „Lumina“, care are să fie cea mai oropsită instituție din lume, nu-i merită, oprește statutul organic. Poate să o mai mare bunăvoință desinteresată?! Cuvine-se „Revistei Economice", căre-i foaia oficială a băncilor românești, ca să arate chiar eu atâta neîncredere față de valoarea acțiilor acelor institute? Oare în adevăr băncile românești sunt așa de rău conduse, încât să nu merite a le încredința câte o modestă acție? Oare în adevăr să fie o mai mare primejdie financiară pentru o parohie o modestă acție de 200 cor. de la „Lumina", decât multele împrumuturi la poporeni, unde — trecutul ne-a dovedit — câte mii și zeci de mii a trebuit să absorie parohiile? Pe acela, care nu se uită cu ochi buni la aceea ca parohiile să ajutoreze și „Lumina“, cum au ajutorat celelalte bănci, cu ceea ce vor putea, nici cu o îngerească judecată nu-1 poți afla de nepreocupat. Noi știm și aceea, că toate celelalte biserici din patrie au asemenea acții, după cari primesc frumoase procente. De ce numai biserica noastră să nu aibă acel drept? Mai ales, că nu-i vorba să înoreștești toată averea nu acel soiu de hârtii, ci o părticică oarecare. Biserica a practicat totdeauna acest drept, deci l-a avut și-l are. „Statutul organic" nu numai nu oprește, ceeace susține „R. E.”, ci unde e vorba de averea parohiilor dă drept comitetului parohial „a prefige modalitatea clacării banilor disponibili ai bisericei, școalei și ai fundațiuniloru. (§. 23 pot. 10), iar cu privire la averea eparhiilor are datorință „senatul epitropesc anului pentru sporirea ei, făcând propuneri în această privință sinodului eparhial” (§. 135). Deci nu se va face nici o gaură, nici în statut, nici în cer, nici în interesele celorlalte bănci românești, dacă se vor găsi parohii, cari să decidă a cumpăra acții la „Lumina „R. E." cere, că — dacă parohiile ar avea acții, — să le vândă. Dară apoi, ce ar crede publicul nostru, dacă miile de acții ale parohiilor ar fi scoase la târg? Asta nici un binevoitor al băncilor n’o poate pofti, nici nu-i de lipsă. Asta ar causa și bisericelor pagube, și ar compromite și însăși băncile, pentru nici un motiv acceptabil. Noi din potrivă ținem acțiile bisericilor de o mare binefacere pentru toate băncile românești, căci acelea sunt mai sigure și nu pot ajunge în mâni străine, pe când acțiile privaților, prin vindere și moștenire etc. pot trece ușor în mâni străine. Ne mângăe împrejurarea, că nu toți oamenii dătători de ton judecă, ca și „R. Ec." Dovadă, că înainte de a emite „Prospectul" inițiatorii băncii cult. au consultat mulți fruntași ai bisericei, între cari și pe cei mai mari acționari ai „Albinei“, pe iluștrii domni Alexandru Modsonyi, Dr. Ioan Mihu etc. și toți s’au declarat pentru înființarea băncii, atât de perccpresantă din o parte. Noi însă asigurăm pe toate băncile românești, deci și pe cea mai puternică, pe „Albina“, că „Lumina“ vrea să lucre în cea mai bună înțelegere cu ele, deci ca o soră mai tinără cere ajutorul și sprijinul tuturor. Dacă cele vr’o 150 bănci românești nu s’au ruinat una pe alta și nu au stricat nici mamei lor „Albina“, ci din contră, au întărit-o, atunci să nu se teamă nici de „Lumina“, căci și „Lumina" se va sili a nu fi tocmai cea mai nevrednică instituțiune financiară în viața poporului român. Nici faptul, că sediul „Luminei" va fi Sibiiul nu va deroga nimănui. Sașii încă au, nu 2 bănci, ci vre-o 4—5, și nu se aude din nici o parte vre-o nemulțămire a uneia contra celeialalte, ci toate lucră în bună înțelegere. Din aceste considerațiuni credem, că nici acționarii și nici conducătorii „Albinei“ nu se vor identifica cu opoziția, ce o manifestă „R. Ec.“, ci vor sprijini bunele noastre intențiuni la înființarea băncii „Lumina" și noi — dimpreună cu biserica — le vom fi recunoscători. Unul dintre cei de la „Lumina “ Șaguna nu a rostit de el, nici o vorbire oposițională în casa magnaților, cum a rostit fericitul metropolit Miron și actualul metropolit Ioan Mețianu. V Din protopresbiterate. Convocare. Prin aceasta convoc conferența preoțească din tractul protopresbiteral gr. or. al Zarandului pe Marți în 21 Octomvrie v. în comuna Celea. Programul: 1. La 8 ore a. m. serviciul divin. Predica ocasională o va ținea parohul din loc Iosif TÍ8U. 2. Deschiderea ședinței la orele 10 a. m. în sala B. de învățământ. 8. Constatarea presenților și constituirea biroului. 4. îndatoririle preotului față de școala confesională, de parohul Emanuil Pop din București. 5. Cetirea resoluțiunilor și ordinelor consistoriale sosite în interval, cari privesc cercul de competință al conferenței și combinarea mijloacelor pentru realizarea disposițiunilor cuprinse în acestea. 6. Statorirea programului pentru conferența proximă. FOIȘCARA. Contul si economie, ca mijloc de păstare materială. Conferință ținută în 9 August n. c. în adunarea cercuală a desp. Abrud-Câmpeni a „Asociațiunii , de Vasile Dan, protopresb. Stimat public! Condiție însemnată a esistenței omenești este averea. Prin ea toate plăcerile se pot dobândi, câte numai se pot închipui, înțeleptul Solomon foloasele averei le tălmăcește așa: „Bogații vor stăpâni pe cei săraci și slugile dela stăpânii săi se vor împrumuta. (Pis. 22, 7). Și are dreptate. Unde bogăția se află, acolo este cultura, libertatea, puterea, de unde lipsește bogăția departe stau aceste daruri. Săracii nu au voința lor, nu umblă pe picioare proprii, sunt slugi plecate la toată lumea. Chiar sufletește se poate zice că trăesc cu „ce cade de pe masa bogaților". Sărăcia nu-i ajută a-și agonisi cultură mai intensivă, care se câștigă cu multe jertfe în bani. Că toate aceste așa sunt, o cunoaștem mai bine noi, locuitorii din părțile lobului, o&ror cu drept se poate aplica vorba, bătuți de soarte. Tângindu și viața ca vermele din hrean, acești oameni demult oftează după zorile înflorirei economice. Zorile întârzie. Cea mai bună dovadă a întârzierii zorilor o dau oftările zilnice ce se aud. Vai de noi! Nu mai putem răzbi cu greul vieții! Drept icoană a stărilor de pe aici vă aduc judecata unui străin, care aflându-se în părțile aceste nu de mult îmi zicea: Am călătorit prin Australia, am cutrierat și mijlocul Africei sălbatice, nicăici n’am dat însă de locuințe omenești mai miserabile. Sărăcie mai mare ca la acești oameni ce trăesc în mijlocul Europei doar la nime nu se află pe întreg rotogolul pământului ! A cam mărit domnia lui lucrurile, nu-i vorbă, însă nu tare departe stă de adevăr. Suntem popor foarte sărac și înapoiat în cultură. Cauzele? Sunt multe. Unii vreau a scuza stările noastre cu iobăgia îndelungată ce a ținut poporul veacuri lungi în întuneric, ba cu pământul sterp și puțin bun pentru economie cu dobândă, ba cu opreliștele de pășunat de când cu legile draconice de pășunat, alții sărăcia o atribue lipsei de meserii, de întreprinderi la popor, de unde vine că noi de bogățiile naturale: păduri, fer, var, aramă, aur — pe pile dă din belșug pământul — nu avem nici un folos. Au multă dreptate și unii și alții. Pedeoile arătate stau într’adevăr în calea înaintării noastre economice. Dați-mi voie însă a pune degetul pe alte rane, cari sunt cauzele nemijlocite a tângirii noastre economice și izvor nesăcat de neajunse, în cari ca în glod fără sfârșit înotăm. Câteva adevăruri scoase de adreptul din biblie vor lămuri felul ranelor. „Omul oui este drag în ospețe — se zice — în lipsă va fi, și cel ce iubește vinul și untul de lemn, nu se va îmbogăți (Pilde Sol. 21, 17). Că tot desfrânatul și bețivul va sărăci, și tot somnurosul se va îmbrăca în haine rele și sparte (Id. 23, 21). De omul ce iubește învățătura se veselește tatăl lui, iar cel ce paște femeea stricată perde avuția. (Ibidem 29, 3).“ Care va să zică, ranele economice la noi sunt spesele multe ce se fac pe netrebnicii, fără durere de inimă de viitor, de soartea familiei, care nu odată rămâne sub ceriul lui Dumnezeu, fără nici leac de adăpost. Părinții noștri dinainte de slobozenie (a. 1848), trăiți în simplitate, nu aveau altă deviză decât cuvintele Apostolului : „Să nu fim măreți în deșert“ (Gal. 5, 26) și iarăș. Lăpădând necurățenia și poftele lumești, cu trezvie și dreptate și cu bună credință să viețuim în veacul de acum (Tit. 2, 12)“ Se și cunoște pe ei. Cei mai mulți — după otrințele vremii de atunci — aveau stare bunicică și trăiau în mulțămire sufletească. In viață pratriarhală trăiau, nu-i vorbă, departe de civilizație, însă în îndestulire — încât adecă îndestulire se poate numi viața iobăgească, starea de „robotă" în care se aflau. Fiii lor însă, scăpați de iobăgie, în loc să dea nainte pe cărările virtuții creștine, cari singure duc la mântuire, au apucat alte drumuri ce-i duc și iau dus la perie. Au făcut oamenii noștri — spre a folosi o asemănare — ca taurul ce scapă din lanțurile în cari a fost ferecat, aleargă în sus și jos, fuge în goană nebună după icoanele din preerii sei înferbântați, pănă cade și crapă. Libertatea dobândită era socotită ca dar de sus, ce numai b ne poate aduce. Și deci fără multă bătae de cap au prins ei a se moderniza, cum am zice. Din civilizație — mai bine spocală! — au primit partea ce sclipește, bate la ochi, nu și miezul. Au început a se împodobi cu haine scumpe și împestrițate, s’au dedat lenei, beuturilor și îmbuibării. .. Li se păreau apucături mai domnești aceste. Firea pornită spre lux a Românului, cu un cuvânt, a eșit din ce în ce la iveală, a cuprins pături largi și tot mai largi. v (Va urma).