Telegraful Roman, 1909 (Anul 57, nr. 1-142)

1909-01-15 / nr. 5

m %NELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta, fsdzdft £ S§ÎUAMENTUL: 8 luni 7 C., 8 luni 3 C. 50 fi. C., 6 luni 8 C., 8 luni 4 C. C., 6 luni 12 C., 8 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile *& se »dreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 46. Corespondențele să st adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză Articole nepublicați nu se Înapoiază INSERȚIUNILE. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fii rândul cu litere garmond. Are congiiul de vedere al ancei noastre. ge despre medii lege XLV, din leghea venitelor t în camera țării altelor în 14 De Tr. 407, deși este ovelară și e tăcut tinde dispozițiile 898 și asupra parit latin, grecesc și asupra capetesiunilor, — todispozițiuni, cari măsură cuprinsul și vatămă adânc, ia bisericei orteatice, ci și demeriorității acestei le dispoziții nouă lăbi, ori chiar a monică între cleri .»u . " i.t« , și a sgudui disîmpedecând astutru îndeplinirea ei, ce o are față se decrociopi; tuti« lite corporațiunile zicei gr.-ort. rolu considerat la lătoare și nejuste e legii fundament 1898 și au cerut schimbarea lor ui acestei biserici o vie nemultăde norma, care pe temeiul cu altua părți: cualificațiune susc întregire pănă la 1600 cor. și o cualificațiune in. . > . < Iv .- 3sc întregire nu-1< i. țămire s’a maniîduri, și mai ales I „rre.- c-ircle , eețești din anul i să întrevină auă la legislațiunea aceeași întregire ilor, cari au conserută în timpul anuariul teologic. 3 mai sus lovește esele clerului blâne din patrie, că viea preoților ei ■ii1 i și deci primesc lnimală pănă la nși au în arhidie * >. * ut -stfel cererea lor ficată, mai ales ia și misiune credincioșilor lor, ■ ^ ... . a păstorat și edus, nu numai biul, susținând în și religiositatea, etc., ca și preoții celorlalte confesiuni. .în această paite statistice ale ide credincioșii unt? tot — sunt mai puțini, decât credincioșii altor biserici din patrie, întregirea pănă la 800 cor. este și alicum atât de minimală, încât — și fără cunoscuta scumpire a tuturor articlelor de traiu și îmbrăcăminte — este mult prea mică de a asigura existența cea mai modestă și a unui preot celib, necum a preoților noștri căsătoriți și cu familie, în deosebi cu copii de crescut la școli. Deci lipsa mijloacelor de existență trebue să stingherească pe cei mai mulți in împlinirea chemării lor de mare folos obștesc și astfel intențiunea legislatorului descoperită și în motivarea generală a legii XLV din 1898 —, „de-a pune adecă la dispoziția clerului barem mijloacele de lipsă, cari să-l scutească de-a lupta cu gânduri materiale“, față de marea majoritate a preoților gr.-ort. români nu s'a realizat, căci 800 cor. nu-i dau preotului putința unui traiu de dai Doamne și nu-l scutesc de grijile materiale pentru susținerea sa și a familiei. Legislațiunea țării noastre nici nu a mai făcut asemenea diferențieri în salarizarea oficialilor diferiți din țară, și deci cu drept cuvânt — biserica noastră trebue să se simtă jignită, că în deosebi față cu oficialii ei se aplică restricțiuni îngreunătoare. Art. XX, 1900 d. ex. referitor la salarizarea notarilor cercuali și comunali, dă aceeași întregire legală tuturor, atât celor cu eualificațiunea superioară cerută de legea mai nouă, cât și celor cu eualificațiunea inferioară, mai veche și minimală, ce și-au câștigat-o conform cerințelor din timpul absolvării și aplicării lor. Asemenea nu face deosebire nici art. XXVII din 1907, între învățătorii cu IV clase medii și cu pedagogia și între cei cu clase mai puține, sau chiar numai cu esamenul de cualificațiune, fără cursuri pedagogice absolvite în regulă, înaltul guvern și legislațiunea țării ar lucra deci în mod echilatabil și just, dacă ar sista diferențiarea, ce există numai față de întregirea venilor preoțești și ar delătura izvorul mai multor nemulțumiri continue și pe deplin justificate la mai bine de 1000 preoți gr. ort. români. O diferențiare la plată s-ar putea susținea cel mult față de acei preoți, cari în lipsă de candidați cu cualificațiune legală din timpul absolvării lor, au fost aplicați mai ales dintre învățători în mod cu totul excepțional, numai din necesitate, fără ca să fi absolvat cursurile teologice în regulă. E deci de dorit, ca legislațiunea țării — la propunerea ministrului de resort — să afle calea pentru delăturarea acestei nemulțumiri, făcând pe toți egali, precum îndatoriițe, așa și la drepturi, mână și clerul ei, cu atât mai vârtos trebue să-și exprime aceasta îngrijorarea față de proiectul cel nou, care nu numai nu lărgește disposițiile legii vechi, ci aduce restricțiuni nouă și mai aspre, cari vor provoca nouă nemulțumiri în sinul clerului și al poporului, lipsindu-i de cuvenita liniște atât de necesară oricărei slujbe publice. In general trebue să considere biserica noastră de o jignire statornică a autonomiei sale, că de câteori să proiectează legi, cari privesc și interesele ei și ale clerului ei, superioritatea acestei biserici nu este în mod prealabil consultată,, ca factorul cel mai competent de a cunoaște nevoile și interesele acelei biserici și ale oficialilor ei. Dacă §. 1 al „Statutului organic“, sancționat de Maiestatea Sa Regele, asigură acestei biserici dreptul autonom „de a-și regula, administra și conduce independent afacerile sale bisericești și fundaționale*, dacă la presentarea legei fundamentale din 1898 ministrul de resort asigură confesiunile singuratice cu cuvintele cuprinse în motivarea generală: „că guvernul prin înființarea întregirii de venit nici decât nu dorește a atinge sfera de drept autonom a confesiunilor de atunci se vatămă libertatea și dreptul acesta, când înaltul ministeriu al cultelor desconsideră opiniunea capilor acestei biserici, cari mai bine cunosc referințele clerului și ale credincioșilor ei, și nu ține cont de vederile lor îndreptățite. Consultarea bisericei în asemenea cause, cari o privesc atât de aproape, apare un lucru de tot natural și aproape de sine înțeles, abstrăgând dela aceea, că art. de lege XX. din 1848 obligă în §. 3 înaltul guvern a presenta asemenea proiecte de lege „a 2 illető hitfele kezetek meghaligatásával*” cu consultarea prealabilă a confesiunilor respective. Este deci datorința fiecărei biserici conștie de drepturile sale, a pretinde de câte ori i se dă ocasie, ca pentru bunele servicii ce ea și credincioșii ei le fac statului, să i se dee și ei cuvenita atențiune, căci numai pe această cale și — ținând cont de vederile juste și singure competente ale capilor ei — se poate lucra la consolidarea statului și la mulțămirea dreaptă a tuturor cetățenilor fără deosebire. Acest lucru ne simțim cu atât mai datori a-1 cere, cu cât — deși și biserica noastră de veacuri crește pe credincioșii săi numeroși în cea mai curată dragoste de patrie și într’un patriotism luminat și nu cere alta de la conducătorii țării decât să se dea curs liber educațiunei și desvoltărei credincioșilor ei în credința, limba și obiceiurile părintești, fiind adânc convinsă, că cultura unui popor numai pe temeiul însușirilor sale etnice se poate desvolta cu succes: — totuși cu durere am e speriat, că legile bisericești-culturale aduse în deceniile ultime, progresează tot mai mult în restrângerea liberei desvoltări bisericești și curțile lor naturale. Aceasta desigur slăbește mult legătura de încredere între cetățeni și guvernul, care nu ține de loc cont de atâtea dorințe juste ale lor. Asemenea mod de tractare nu poate fi de folos pentru interesele mai înalte ale țării, căci vatămă conștiința unui număr însemnat dintre cetățenii ei. Afirmarea, că înăsprirea disposițiilor din proiectul de lege și înmulțirea restricțiunilor o motivează și reclamă faptul, că vistieria țării dă bisericei din al său însemnate sume de bani, nu poate fi privit de motiv serios, pe câtă vreme biserica nu mai reprimește o parte din contribuirile încasate de stat și dela credincioșii ei proprii, deci pentru ajutoare de asemenea proveniență nu-i just a pune restricțiuni, cu cari contribuitorii se declară nemulțămiți, considerându-le de contrare liberei lor desvoltări. Biserica noastră totdeauna și-a îndeplinit conștiențios datorința sa cătră stat, deci nu merită neîncrederea ce i se arată de câteva decenii în diferite rânduri. III. Trecând acum la disposițiile speciale ale proiectului din chestiune, nu putem lăsa neamintit faptul, că alineatul ultim din §. 1 „estinde acelea disposițiuni ale art. de lege XIV. din 1898, pe cari acest proiect nu le scoate din vigoare, și asupra preoților catolici de rit latin, grecesc și armean, dar numai întrucât aceia primesc întregirea din vistieria statului“, deci pe cei ce primesc întregirea din cuptele fondului catolic regnicolar și din venitele domeniilor mari, nu-i privește cuprinsul acelor disposiții legale. Domnul ministru al cultelor ne descopere în motivarea specială a lui 1, că față de preoții cari primesc întregirea din cele 2 isvoare indicate la urmă, „disposițiile legii fundamentale se pot aplica 1 nai cu învoirea specială a supremi patron, a Maiestății Sale Regii fii a proprietarilor domeniilor In sine adauge, că n’a put purcede altfel „a katholikus autonómiájának sérelment -dii“ decă fără să vateme autoroii?, sericei catolice acum începând de autonomia biserii.or române, sancționată dejr . — nu prea ține cont la pr asemenea legi. Prin aceasta sesiză un fel de privilegiu față i biserici, ceea ce apar justiiit, mai ales dacă consirerica catolică a primit fie din domeniile sale du*ble tot dela stat, laegis parii și pentru scopul o&rii în mare parte nu m r> ir. In urmare, dacă legea funda*) Iată ce scrie un maghiar, Harkányi Ede Magyarország n“, publicad nr. 12 din 1908 in Ungria domnii lor (catolici N. R) au ca aduna dări pentru si judecătorești. In 1 țărași. Modul untecești este farsa, și M- 1*6-nfință un scriitor , sz egyház ladik Száppa așa și iși prelații dreptul de a inistrative și dee 5620 căavem biserica. (L. I. Koe-N.. U„-fipdo,v