Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)

1911-11-26 / nr. 124

Anul Sitiin: Sâmbătă 2fi­lonim­ie (9 Decemvrie) 1911. Nr. 194. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marija, Joia și Sâmbăta ABONAMENTUL: pentru­­ Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile ei se adreseze Administrației tipografiei sit­d., Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fii! rândul cu litere garmond. In jurul demisiei bar. Conrad. Sibiiu, 8 Dacemvrie n. Demisia generalului de infan­terie, acum inspector de armată, Conrad de Hötzendorf, din postul în­semnat de șef al statului major în armata austro-ungară, formează și acum, și poate va forma încă multă vreme, obiect de discuție în presa de la noi și în presa din străinătate. Părerea generală e, că retra­gerea Baronului Conrad, întâmplată în împrejurările cunoscute, e o lo­vitură gravă pentru ministrul nostru de externe, contele Aehrenthal, care mult nu va mai putea rămânea în postul său de astăzi. Astfel demisia baronului Conrad ar avea de urmare o nouă demisie, a contelui Aehrenthal, a cărui învin­gere, raportată de astă dată asupra șefului de stat major, e cam fatală pentru el, căci el e un învingător — învins. Se vorbea și de demisionarea ministrului de răsboiu, a generalului Altenberg, care s’ar fi declarat soli­dar cu fostul șef al statului major, baronul Conrad, dar într’o audiență avută zilele trecute la palat. Maie­statea Sa, Monarhul, l’a asigurat de nemărginita sa încredere, și astfel ministrul de răsboiu rămâne încă la postul său. Și va rămânea în post și ministrul de externe, contele Aeh­renthal, pănă nu se limpezește si­tuația în politica externă,­­ tulbu­rată și cu concursul seu, iar a­­tunci va pleca și el. Va trebui se plece, pentru că-1 va sili . Moșteni­­toriul de tron. Arhiducele Francisc Ferdinand ! Pășirea energică a viitorului no­stru Monarh în chestia aceasta a provocat păreri deosebite. Se susține de o parte, că nu e bine că s’a a­­mestecat Moștenitorul de tron într’o afacere atât de delicată, resolvată bine din partea Monarhului, singur îndreptățit se dispună, așa cum crede că e bine, căci făcând așa, cum a făcut, se ridică deasupra Monarhului, și se ține îndreptățit să critice și se desaprobe făptuirile preaînalte. De altă parte iarăși se crede, că e bine, dacă Moștenitorul de tron dă semne de proprie voință și gândire, pen­­tru că prin aceasta deșteaptă spe­ranța în supușii sei de mai târziu, că va fi cu totul independent de alte păreri în acțiunile și făptuirile sale, ca viitor Monarh, și nu se va lăsa se fie influințat și condus de nime­ Iar un astfel de Domnitor, e de neprețuit! Cei dela noi, — înțelegem presa maghiară, — inclină spre părerea primă, și nu sunt mulțămiți cu ati­tudinea Moștenitorului de tron, afa­bilă din cale afară față de genera­lul Conrad, și ostentativă față de ministrul de externe Aehrenthal. Și nu sunt mulțămiți, pentru că se tem, că viitorul nostru Monarh va păși și în alte chestii tot cu energia dic­tată de mintea și conștiența proprie, pe care a folosit’cr în chestia cu ge­neralul Conrad! Iată de el, cum se pronunță în chestia aceasta unul din cele mai mari ziare maghiare: „Budapesti Hír­lap,“ vorbind, firește, mai mult prin­­tre șire, dar așa, ca totuși se fie înțeles: „încercarea Moștenitoriului de tron de a da splendoare retragerii baronului Conrad, aruncă o lumină îngrozitoare asupra nesiguranței în care trăim și în care se află cele mai înalte interese de stat ale noa­stre. Răsboiul și pacea sunt atârnă­­toare de un fir de păr; și se pare, că o pasiune, ori un capriț, poate­­ se devină izvorul unor îngroziri sân­geroase o mare de sânge și de la­crimi. Militarul se amestecă în po­litică și vrea să se ridice desupra factorilor constituționali și respon­sabili ; și atunci, când în urma în­tâmplării, în urma împrejurărilor, create de situațiunea externă, e silit se cedeze și să se retragă, cea mai înaltă putere militară, cunoscută astăzi în monarhie, se pune pe partea milita­rului împins la o parte, cu o ostentațiune, care pune lumea în mirare. Ca mili­tar ascultător, cedează constrângerii, dar în sufletul seu, în gândirea sa, în părerile sale, nu cedează și nu se supune! Trebuia să se facă alegere, între Aehrental și Conrad, și în mod demonstrativ se spune, că se regretă îndepărtarea șefului de stat major, și că ministrul de externe nu e încă abandonat numai din motivul, ca­ nu se poate abandona, în urma în­cordării situației esterne! Cu tot dreptul s’ar putea pune întrebarea, că ce se întâmpla cu contele Aehrenthal, dacă nu purta Italia răsboiu cu Turcia, și ce se va întâmpla cu el atunci, când va înceta acest răsboiu periculos? Dar mai poate fi pusă și o altă între­bare : ce poate face în oficiul său un astfel de ministru de esterne, care e espus la atacuri grele de la loc înalt, ca contele Aehrenthal? Are și poate avea, — după vestitul comunicat, — ministrul de externe în lumea politică autoritatea nece­sară pentru conservarea cu succes diplomatic a intereselor monarhiei noastre? Diplomația lumii întregi poate vedea, că contele Aehrenthal nu mai are siguranța și viitoriul care împrumută putere, pentru că e evi­dent, că la prima ocasiune bine ve­nită îi va da druml puterea, care'a­­cum n'a voit să jertfească pe Con­rad“....... Sunt alese cuvintele pe cari le folosesc domnii de la ziariul numit, și totuși ies din ele destul de bine la iveală împunsăturile îndreptate în contra Moștenitoriului nostru de tron. Cetitorii își pot închipui apoi, cum scriu celelalte ziare maghiare, cari nu și prea aleg cuvintele! Și toate resonează într’un fel. Dacă acuma face Moștenitoriul de tron astfel de lucruri, ce va face când va ajunge Domnitor? Dacă acuma vrea se fie mai mare decât Monarhul, cum va fi ca Monarh? Noi însă zice­m, că bun și drept Domnitor are se fie acela, care-și are propriul seu mod de gândire, de Simțire și de judecată, pentru că asupra lui nu pot se influințeze, nici oamenii, nici interesele acestora, ci judecata sa are se fie isvorâtă nu­mai din simțul curat de dreptate, cultivat în inima sa nobilă. Să nu ne spărțem deci și se nu privim cu groază la viitorul ce ne așteaptă, ci cu cea mai deplină încredere, sim­­țindu ne fericiți, că avem un Moște­nitor de tron cu voință proprie și cu judecată proprie. Iar cei ce totuși se tem de aceste frumoase însușiri ale Alteției Sale­, Arhiducelui Fran­cisc Ferdinand, nu fac alta decât recunosc, că au motiv să se teamă de dreptatea viitorului nostru Mo­narh. „E sigur viitorul poporului săsesc?“ Unul dintre Sașii cei mai resem­nați, cu numele Dr. H. Siegmund, caută să dea un răspuns hotărât în­trebării de mai sus, într’un articol din „Volkskalender“ pe 1912, un că­­lindar întocmit pentru poporul să­sesc din Ardeal. Cumpănind cu ră­ceala rigidă săsească toate momen­tele vieții poporului săsesc, ajunge la concluzia, că viitoriul Sașilor este cât se poate de nesigur. Pe lângă celelalte mărturisiri puține de na­­­­tura acesteia, constatarea autorului­­ articolului amintit este o dovadă mai mult, că de fapt înșiși Sașii sunt convinși, că temelia vieții lor e șubredă și temerea de peire în­deamnă pe fruntași să strige cu glas de desperare poporului: „înmulțiți-vă, sporiți-vă“. Proverbul românesc însă adeverit de veacuri, că, „de ce te temi nu te trece“, își va adeveri te­meinicia cu siguranță asupra „iubi­ților noștri confrați“. Iată articolul amintit: „Noi Sașii toți ne iubim popor­, iu­bim și prețuim limba săsească, cugetul și inima săsească, obiceiurile și moravurile săsești — cu toate, că avem multe păcate și nu le cunoaștem b­ne. Le iubim cu atât mai mult cu cât știm, că istoria poporului săsesc este plină de lupte eroice cu tot feliul de dușmani. Dar rezultatele de pănă acum să nu ne ispitească la prea mare în­credere și trândăvie. Căci ce ști, nu eo­­sistă cumva elemente întunecate, cari rod la rădăcina arborului nostru de viață, pănă ce dintr’odată acesta pornești să se usuce, începând dela vârf, și sfârșitul va fi ine­­v­tabil în fața tuturora. Și se pare, că a­vea catastrofa pățește mereu înainte, de nu ne va duccede să îi resistăm cu energie. Noi însă nu voim și nu vom despera, ci ne vom arunca în focul luptei pentru poporul nostru, armat cu tradițocala noastră cir­cumspecție (!), vânjoșie și perseve­­nță. Și de unde ne amenință primejdia? Un popor se­osebește de celelalte p­ri limba, obiceiurile, istoria și moravurile aalp. Religia adesea îi dă pecetea învidualității. Copiii noștri, dacă își vor cita (verlernen) limba maternă, nu vor mai fi Sași. Insușin­­du-și alte moravuri în tot cazul își pierd și limba și și caracterul de Iași. Pentru noi Sașii biserica evang­­e de veacuri le­gătura cea mai trainică. Ne amenință prin urmare din partea aceasta vre-o primejdie? Ce, de­sigur, pentru că din toate părț­le influințează elemente străine, cari strâmto­­resc limba, obiceiurile și religia noastră. Iar acestea numai așa se vor putea zădăr­­nic­, dacă le vom ținea noi înșine cu toată tăria și le vom menaja. Prin urmare moar­tea culturală nu ne poate înspăim­ânca; cel mai bun mijloc de apărare e simțul nostru curat săsesc. Fiecare popor îl const­rue membrii săi. Trăește și moare prin aceștia, cre­te cu numărul acestora și e puternic prin pu­terea acestora. Războaele distrugătoare pot nimici popoarele ca desăvârșire. Așa erau răs­boaele vremurilor trecute, căci numai prin nimicirea vrășmașului își putea învingă­torul acoperi exigențele de trai din țara cucerită. Dar dacă mor an de an mai mulți decât se nasc, atunci poporul respectiv au încetul piere. Și dacă îl consumă și emi­grarea, atunci peirea i­ se accelerează. Cum stăm boi ? Născuții noștri în cuprinsul bi­­sericei noastre au întrecut pe cei morți în 1906 cu 1672 sufl­­e, în 1907 cu 1593, în 1908 cu 1779 și în 1909 cu 1758 su­flete. In punctul acesta n’am sta chiar rău, cu toate că ar putea și ar trebui să stăm și mai bine. Astfel deci cad pe o mi­e de suflete­­ săsești în 1909: 28—32 nașteri, pe când la nemți din Germania 36T, în Au­stria 37­ 1, în Ungaria 404. In 1909 au emigrat 2800 Sos­, s’su întors 980, o pier­dere de 1820 suflete. In comparație cu nașterile prin urmare am perdut în anul 1909, 62 suflete. Deoarece însă în cursul anului s’au produs diferite fluctuații, nu vom considera numărul acesta chiar tragic. Dar ceea ce e sigur, numărul de mai sus ne atrage atenția asupra unor împre­jurări, cari pot abate, ba au început deja să abată asupra poporu­ui săsesc moartea numerică. In punctul acesta să avem mare precauțiune. Un popor e sănătos numai pănă când și membrii lui sunt sănătoși. Sănătatea însă­și vigoarea singuraticilor se validizează nu­mai p­e temeiul însușirilor moștenite. Gel cio­plit din material bun supoartă cu ușurință loviturile sorții, cărora cel născut din pă­rinți slabi trebue să sucumbe. O boală fără leac (Riebschaden) în poporul nostru este sistemul de doi copii, care se pare înrădăcinat în toate comunele săsești, se înțelege în diferite proporții. Pe lângă aceasta o mare pagubă pen­tru materiile sporirii omenești, în cari zau însușirile fizice și sufletești ale urmașilor noștri, o constitue veninul sifilisului, al tuberculosei și al alcoolului, întrebări), că care esta poporul nostru amenințat de moartea rassei, deocamdată nu-i putem da răspuns hotărât, deoarece ne lipsesc datele concrete. In tot cazul însă sistemul de doi, sifilisul, tuberculosa și alcoolul sunt cătuși și poveți, caii în sfârșit pot să ne devină periculoase. Privind acum poporul săsesc ca un întreg corp viu, trebue să vorbim și de moartea trupească, atunci când de ex. tagma maseri șilor, sau a plugarilor, sau altă parte de mare însemnătate vitală e îmbolnăvită, încât viața întregului stagnează. Emigrarea și sistemul de doi copii dovedesc deja o mare boală în trupul pop, săsesc. Vinde­carea e grea și reclamă timp îndelungat, așa că trebue fără îndoi dă să recunoaștem în punctul ace­sta o criză serroasă. Cu toate acestea avem în toate părțile elemente pentru paralizarea pericolului, oșii dau semne de viață și în urmare putem trece gândul morții trupești în planul al doi ei. Pierde un popor în urma înflorițelor esterne, ca de el, în lupta pentru glie o bucată de pământ dacă aica, atunci îl pân­dește moartea spațiului (Raumzod). De pre­zent moartea aceasta s'a așezat largă în calea noastră a Sașilor și ne provoacă la luptă de împotrivire. Iată cum ne pierdem pă­mântul de sub picioare. In cei trei ani din urmă n’au cucerit Sașii decât numai în două comune pământul de la Români, în schimb în 23 comune au perdut în favorul Românilor. Pierderea întreagă face 263 jug. 1503 stân­­jini. De va merge aceasta tot așa înelită, emurge poporul nostru în cea mai mare primejdie, câtă vreme întreagă proprietatea lui se ridică abia la un milion de jugăre. Din aceata, deși puține și fugitive con­­s­iderații put­em vedea, că viitoriul poporu­lui săsesc deocamdată nu e sigur, pentru că ne suge pământul de sub pici­oare. Să nu desperăm visă. Ne cunoaștem primejdia, iar energiile noastra infecte în curând se vor desmetaci și se vor vali­­dita în p­lină putere. O condiția de cea mai mare însemnătate este însă, să ne aju­torăm reciproc în economia, comercia, în in­d­u­strie, și să fim so’iu­ri. Tinerimea tre­buii să ni-o creștem în spiritul acesta. Tre-

Next