Telegraful Român, 1927 (Anul 75, nr. 1-95)
1927-10-14 / nr. 74-75
Anul LXXV Sibiu, 14 Octomvrie 1927 Telegraful Abonamentul: Un an 500 Lei. — Șase luni 250 Lei. — Trei luni 130 Lei. — Pentru străinătate un an 900 Lei. Pentru America 4 Dolari. . Ziarul apare Martia și Vinerea : Organ național-bisericesc Prețul Inserțiunilor: un șir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Abonamentele și inserțiunile ■ să se adreseze Administației ziarului .Telegraful Român,, Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. .. Tondențele să se adreseze Redacției .Telegraful Româtn*, Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză — ’" Articole nepublicate nu se Înapoiază " (Str. Șaguna) Gratuit Onor. Internat de fete al Asociațiuni. Sibiu începutul anului școlar Nou an școlar. Nou rând de suflete curate și naive se apropie cu sfială de bisericuța cu bun chip, din care li se stgă: — Veniți de luați lumină. Dascălul sărac, copleșit de propriile-i năcazuri, sfidat de inconștiența obraznică a neghiobului îmbogățit, își reia munca sfântă de sămănâtor al adevărului și luminei. O lume nouă se desfășoară înaintea ochilor sufletoși ai cetățenilor de mâne. Desigur, o lume bună și generoasă și nobilă, după care jinduim cu toții. O lume de jertfă, încălzită de bucuria datoriei împlinite. Și ce de nădejdi înfloresc în sufletul celor înaintați în vârstă la văditele progrese ale copilașilor. Mânuța, care, tremurând, poartă stilul peste placa de piatră, va însemna odată adevărurile eterne, prin cari omenirea își va ajunge limanul, spre care tinde. Și ochii aceia limpezi, cari fac sforțări ca micuțul să poată silabisi, se vor îndura în viitor de preocupările de viață nouă ale semenilor. Așa nădăjduim noi și așa au nădăjduit generații înaintea noastră. S’a împlinit ceva din tot ce visul atâtor înaintași a râvnit? Pe deasupra tuturor miseriilor, de cari ne plângem, avem marea realizare a visului nostru de unire și libertate. Această strălucită și sfântă operă este mândria generației de azi. O mândrie, care face pe mulți să creadă că, odată realizată opera cea mare, meschinele mărunțișuri nu mai prezintă nici o importanță. In numele acestei realizări, multe s’au trecut cu vederea. Dar, după zece ani de viață liberă, vedem că școala nu mai poate ține piept influențelor rele ce există asupra materialului sufletesc din făuriștea ei. Infractori de tot soiul umplu institutele de corecție. Călcători ai îndatoririlor se îmbulzesc între cei aleși ai neamului. Mnșinoși și arivști pozează în îndrumători. Leneși și suficienți fac pe luptătorii pentru principii. Se bălăbănesc toți în jurul vorbelor. Realizarea n’o vedem nicăeri. Ne lovim însă la tot pasul de programe și de îndrumări. Fapta, firește, nici pe departe nu corespunde debitului de vorbe. Teorii câte vrei. Exemple nicăiri. Resultate? Anacronismul în care ne zbatem. Păcatul, pe care nu-l putem delătura. Pentru că școala, pe care o avem, școala noastră nu și poate exercita influența binefăcătoare, nefiind ajutorată de exemplul celor cari efectiv iau parte la viață. Societatea noastră, în procedeile ei, în multe cazuri lucrează parcă anume ca să surpe tot ce școala clădește în micile suflete. Copilul, căruia i se vorbește de cinste și dreptate, de adevăr și noblețe, de răsplata meritelor, dincolo de pragul școalei vede că viața reală procedează tocmai invers în ce privește virtuțile cetățenești. Va urma el cuvântul celui care-i spune că modestia e coroana virtuților, sau se va lăsa ispitit de luxul și confortul necinstitului, despre care și el știe că n’a făcut în viată nimica, dar anumite conjecturi iau asigurat un trai sigur? Cu realizarea operei de unire, nu ne-am încheiat menirea noastră. Această operă binecuvântată de noi, dar dușmănită de atâția, trebuie consolidată prin munca pe terenul cultural. Societatea întreagă, noi toți avem datoria să stăm în ajutorul școalei, ca vorba bună sămănată de dascălul generos să nu se piardă în vânt. Să nu uităm că școala nu poate în alcătuirea de azi să ofere exemple. Datoria de a da micilor vlăstare pilda cea bună îi încumbă societăței, începând cu familia. Aici plăpândul om de mâne își pune în practică îndrumările teoretice ale școalei. Aici exercită în mic, ceea ce va trebui să realizeze odată ca factor al patriei sale. Stați deci în ajutorul mucenicului care se numește dascăl. Prin exemplul real ce-l dați tineretului, dați și acestui modest muncitor bucuria în realzarea de mai târziu a gândului bun, care călăuzește. Și tuturor încrederea în viitorul acestei patrii, care își poate pretinde partea ei de bine numai în virtutea contribuției, pe care fiii ei o dau muncei pentru progres. Un nou școlar să se înceapă cu avânt nou, cu sufite nou din partea tuturora. Și viața nouă nu va întârzia. /. U. Sortea. Comemorarea lui Grigore Ghica Vodă. La 12 octomvrie împlinindu-se 150 de ani de la decapitarea lui Grigore Ghica Vodă, mai mulți intelectuali ieșeni au luat inițiativa de a comemora această dată istorică. S’a slujit parastas la biserica Sfântul Spiridon din Iași unde se află înmormântat domnitorul erou, și s’a făcut o procesiune la monumentul său din str. Ghica Vodă, în locul unde a fost decapitat de turci. S’au rostit cuvântări comemorative. Nr. 74-75 Miu ne rugi In tana Sânt mulți oameni cari cred că viața religioasă vine de undeva gata, — trebue numai să o chemăm neîncetat, să o pretindem cu stăruință, și această viață trebue într’o bună zi să sosească și la noi. Socotim că această credință este greșită. Viața religioasă se clădește cu m»găleală și pricepere, cum se clădește o casă. Mai întâi trebue să-i sapi fundamentul și de acolo să pui cu mare băgare de seamă cărămidă peste cărămidă, zile săptămâni, ani întregi, până, în sfârșit, ajungi la acoperiș, după trudă și sudori. Toate sânt zadarnice. In natură nu există salturi. Dacă vrei să ajungi sus, trebue să începi de jos, și să mergi cuminte din treaptă în treapă, fiindcă în natura lui Dumnezeu nu există nici minciună, nici nedreptate. Dreptul de proprietate Dumnezeu nu ți-i recunoaște și nu ții dă, dacă nu ai muncit onest pentru ceea ce vrei să ai. Vorbim zilnic de bunătatea, de frumuseța și necesitatea «vieții religioase», dar prea arareori ne dăm seamă, ca această dantelă duhovnici trebue să și aibe prima sa zală și firul strict cum trebue făcută din ochi în ochi. Dantela nu o poți face, fără să pornești de la un punct cardinal și apoi să mergi tot mai departe, după plan anumit. Tot astfel și mult dorita «viață religioasă» trebue să-și aibe tainele de construcție. Caracterele de care vorbește istoria cu admirație, n’au fost opere de câteva zile. Ele s’au format încetul cu încetul, după plan și metod. Așa și noi, nu putem cere «viața religioasă» în familie, în școală și în toate păturile societății, până când nu am aflat și nu am așezat bine temeiul acestei vieți. Și care este fundamentul vieții religioase? Care poate fi altul, decât rugăciunea. Să ne întrebăm, cu toată sinceritatea ne pricepem noi la arta de-a ne rugă lui Dumnezeu? Este oare răspândită la noi, în toate părțile, cunoștința acestei arte? Dacă am ști să ne rugăm lui Dumnezeu, în scurt timp fața întregului neam al nostru s’ar schimba. Fiindcă numai atunci poți să te numești om religios, când știi să te rogi lui Dumnezeu. Arta de a ne ști ruga lui Dumnezeu ar opri pe loc toate pornirile urâte din sufletele noastre. Arta de a ne ști ruga ne-ar face să ne iubim și să ne înțelegem.