Telegraful Român, 1977 (Anul 125, nr. 1-48)

1977-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 Succesiunea apostolică Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia tuturor celor ce au vrut s-o asculte şi pe toţi i-a chemat la mîntuire. Pen­tru toţi s-a răstignit şi, prin jertfa Sa, a întemeiat Biserica, săvîrşind împăcarea tuturor credincioşilor cu Dumnezeu. Dar nu pe toţi, care l-au ascultat, i-a ales apostoli sau ucenici. Sf. Evanghelist Luca istoriseşte că cineva i-a zis Mîntuitorului: „Doamne, eu te voi urma oriunde vei merge.“ Dar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul“ (Luca 9, 57—58; Matei 8, 19—20). Mîn­tuitorul i-a dat deci a înţelege că apostolia cere un efort deosebit, cere jertfelnicie, renunţare la sine şi un devotament de natură permanentă, pe care nu-l pot avea toţi credincioşii. într-o altă împrejurare, un bărbat vindecat de Mîntuitorul »l-a rugat ca să-l lase să meargă cu dînsul. Iar Iisus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: du-te la casa ta, la ai tăi şi spune-le cîte a făcut Domnul cu tine“ (Marcu 5, 18—19). Fără a ţine cont de vreo stare socială, de avere sau de alt criteriu de acest fel, Mîntuitorul a ales pe cei 12 apostoli, mai ales din rîndul oamenilor simpli şi muncitori, cerîndu-le să fie lumina lumii (Matei 5, 14) şi trimiţîndu-i în toată lumea să propovăduiască „Evanghelia la toată făptura“ (Marcu 16, 15). Aşadar, Mîntuitorul făcea o distincţie clară în­tre apostoli şi mulţimile de oameni cărora le vorbea sau care îl urmau în anumite împrejurări. Iisus Hristos le-a încredinţat apostolilor unele îndatoriri pe care nu le aveau toţi cei ce se aflau in jurul Său. Astfel, cînd ucenicii, „apropiindu-se de el i-au zis: de ce le vorbeşte lor în pilde? Iar El, răspunzînd le-a zis: pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor pe cînd acelora nu li s-a dat“ (Matei 13, 10; Luca 8, 10). tot aşa, cu ocazia săturării mulţimilor din pustie, Mîntuitorul a dat pîinile nu direct oamenilor, ci­­ a dat ucenicilor săi, iar ucenicii au împărţit mul­ţimilor“ (Matei 15, 36; Marcu 8, 6). Nu oricui a dat Mîntuitorul puterea şi dreptul de a propo­vădui ci numai celor 12 apostoli, cărora, chemîn­­du-i, „le-a dat putere ca să izgonească duhurile cele necurate şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa“ (Matei 10, 1; Marcu 6, 7), pre­­cizînd că prin apostoli primim învăţătura cea adevărată. Ascultarea faţă de ei înseamnă ascul­tarea faţă de El însuşi: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de mine“ (Luca 10, 16). Iar după învierea Sa, Domnul le-a zis numai apostolilor: „Luaţi Duh Sfînt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22—23). Mîntuitorul a purtat neîncetat o grijă deosebită pentru formarea duhovnicească a Sfinţilor Apos­toli. încă înainte de patima Sa, le-a făgăduit tri­miterea Duhului Sfînt, acelui Mîngîietor care îi va povăţui „la tot adevărul“ (Ioan 16, 13). Tot Apostolilor, Mîntuitorul le-a încredinţat la Cina cea de Taină săvîrşirea Tainei Sf. Euharistii (Luca 22, 19), care reproduce şi actualizează per­manent, în chip nesîngeros, jertfa Sa de pe cruce, înainte de înălţarea la cer, Domnul Hristos le-a dat putere să înveţe şi să boteze toate neamurile (Matei 28, 19) şi să le povăţuiască, spre a păzi toate învăţăturile primite de la Dînsul, asigurîn­­du-i că „iată eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, înainte de înălţarea Sa la cer, le făgăduieşte că vor primi putere „cînd se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria şi pînă la marginea pămîntului“ (F. Ap. 1, 8). Deci, Iisus Hristos a învestit pe Apostoli cu puterea şi dreptul de a continua în numele Său toată rînduiala mîntuirii. După Pogorîrea Sfîntului Duh, Apostolii erau deplin conştienţi de rolul important pe care l-au primit şi de puterea sfinţitoare, învăţătorească şi cîrmuitoare ce o deţineau în Biserică şi pe care erau obligaţi s-o exercite din încredinţarea Mîntui­torului. Primii credincioşi ai Bisericii creştine cunoşteau autoritatea Sfinţilor Apostoli şi puterea de deţină­tori ai harului. Iar celor care ar fi avut unele îndoieli cu privire la aceasta, Sf. Apostol Pavel le atrage atenţia că „Dumnezeu a pus în Biserică: întîi pe Apostoli“ ... şi după ce înşiră pe celelalte funcţii ca: prooroci, învăţători ş. a., pune între­barea, cu scopul de a sublinia importanţa misiunii şi puterii apostolice: „Oare toţi sunt apostoli?“ (I Cor. 12, 28—29). Aceeaşi învăţătură găsim şi în epistola către Efeseni (4, 11). întreaga viaţă şi activitate bisericească era con­dusă de Sfinţii Apostoli, fie în mod individual (F. Ap. 10, 19—44; 8, 27—40, ş. a.), fie în sobor, cînd era vorba de chestiuni mai importante. în rîndul acestora din urmă amintim alegerea Aposto­lului Matia, în locul lui Iuda (F. Ap. 1, 16—26); alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi (F. Ap. 6, 6) şi hotărîrea despre neobligativitatea legii lui Moise (F. Ap. 15, 28). Credincioşii Bisericii pri­mare dădeau ascultare rînduielii şi autorităţii apostolice, deoarece Apostolii erau trimişii Mîntui­torului după propriul Său cuvînt: „Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi“ (Ioan, 20, 21). învăţătura şi lucrarea Apostolilor avea pentru credincioşii Bisericii garanţia adevă­rului divin, potrivit cuvîntului Domnului: „Nu voi sînteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi“ (Matei 10, 20). După Pogorîrea Sfîntului Duh, Apostolii au desfăşurat o activitate neobosită în propovăduirea Evangheliei şi în organizarea primelor Biserici creştine. Această activitate cerea tot mai multe forţe şi mai mulţi ostenitori, care să lucreze pe aceeaşi linie apostolică şi să păstreze neschimbate credinţa, învăţăturile şi rînduielile apostolice aşa cum au fost primite din propovăduirea Mîntui­torului. Fiecare Apostol avea ucenicii săi, care îl ajutau în lucrarea misionară. Pe unii dintre aceştia, înzestraţi cu mai multă rîvnă duhovnicească, Apostolii i-au sfinţit, sau, cu un cuvînt mai des folosit în cărţile Noului Testament, i-au hirotonit în diferite trepte ierarhice bisericeşti, ca episcopi, preoţi şi diaconi. Cuvîntul „hirotonie“ este luat din limba greacă şi însemnează punerea mîinilor. în această rînduială a punerii mîinilor, Sf. Apos­toli au luat ca model pe însuşi Mîntuitorul, care în diferite împrejurări, cînd era necesară cobo­­rîrea unei puteri deosebite din partea lui Dum­nezeu, punea mîinile peste cei care aveau trebuinţă de o asemenea putere (Marcu 5, 23; 6, 5; Luca 13, 13 ş. a.). De altfel şi în Vechiul Testament, înves­tirea leviţilor se făcea tot prin punerea mîinilor (Numeri 8, 10). Faptele Apostolilor şi epistolele lor precizează, aşadar, (F. Ap. 6, 6; 13, 3; 14, 23; I Tim. 4, 14; II Tim. 1, 6) că Mîntuitorul a instituit o nouă preoţie, preoţia creştină, care să continue propovăduirea dreptei credinţe, să împărtăşească în numele lui Dumnezeu sfinţirea credincioşilor şi să-i conducă, în cadrul Bisericii, la mîntuire. Primind acest har, Apostolii l-au transmis urmaşilor lor imediaţi adică episcopilor numiţi părinţi apostolici, iar aceştia mai departe altor (Continuare în pag. 4) TELEGRAFUL ROMAN „Iată vă binevestesc bucurie mare" (Urmare din pag. 1) în acesta: iubeşte pe aproapele tău ca pe tine în­suţi" (Galateni 3, 14). Trăind în Duhul acestei legi a dragostei vom culege şi roadele cele bune, cele frumoase, care vor fi o podoabă strălucită a fiinţei noastre celei noi, pe care şi-a pus pecetea Hristos, cel născut în staulul din Betleem. Aceasta este calea pe care ne cheamă Iisus Hristos-Domnul, care trup s-a făcut pentru noi şi pentru a noastră mîntuire. Mare este taina aceasta cu necuprinse înţelesuri pentru noi. Mare este taina creştinătăţii, mare este taina naşterii lui Iisus! îl preamăresc îngerii, îl preamăresc păstorii, li aduc daruri şi i se închină magii, îl preamăresc neamurile, îl preamăresc colindele străbunilor, lăsate moştenire în tezaurul folcloric religios. * Se împlinesc în anul care urmează o sută de ani de la proclamarea independenţei de stat a României. Războiul pentru Independenţă a avut un larg ecou printre românii de pretutindenea. Aşa s-a transformat acest război într-o puternică mani­festare a solidarităţii şi unităţii naţionale a tuturor românilor. Cucerirea independenţei a pus bazele Unirii de la 1 Decembrie 1918, prin care s-a rea­lizat visul de aur al lui Mihai Viteazul şi al gene­raţiilor ce au urmat, generaţii care au aşteptat şi au luptat vreme de secole pentru împlinirea acestui vis.­­ Astăzi ţara noastră, România socialistă, se dez­voltă intr-un ritm accelerat şi ajunge la nivelul ţărilor avansate ale lumii. în toate părţile scumpei noastre patrii se ridică uzine, hidrocentrale, şcoli, oraşe, semne ale progresului şi ale înnoirii continue a vieţii poporului nostru. Astăzi numele României socialiste şi numele Domnului Preşedinte Nicolae Ceauşescu sunt cunoscute în toată lumea. * La acest mare praznic al bucuriei şi al mîntuirii să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, cel născut în peştera Betleemului, pentru că revarsă în sufletele noastre darurile Sale cele bogate. Să ne rugăm Maicii Domnului, Prea Curata Fecioara Maria, cea „mai cinstită decît Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decît Serafimii“, să fie mijlocitoare la Fiul său, ca prin rugăciunile ei să trăim în pace şi dragoste ca fii ai aceluiaşi Părinte şi să ajungem prin lupta cea bună a virtuţii pe piscurile tot mai înalte ale desăvîrşirii în Iisus Hristos — Domnul nostru. Gînduri de Crăciun şi Bobotează (Urmare din mai mare decît mine ... El vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc“ (Luca 3, 16), vorbind astfel despre Taina Botezului, pe care a instituit-o Mîntuitorul după slăvită Sa înviere şi dînd în acelaşi timp dovadă de o adîncă smerenie. Că în citatul biblic de mai sus nu este vorba de „îndoiala“ lui loan, ci de o mărturisire a divinităţii lui Iisus prin „arătare“ şi de o misiune dată apostolilor de a-l vesti pe Iisus, rezultă şi din aceea că îndată după ce a trimis pe ucenici să-i spună lui loan cele ce au văzut, Iisus a început a grăi mulţimilor despre loan astfel: „Ce aţi ieşit să vedeţi? Aţi ieşit să vedeţi prooroc? Da zic vouă şi mai mult decît prooroc. El este acela despre care s-a zis: „Iată eu trimit, înaintea feţii Tale, pe îngerul Meu, care va găti calea Ta înaintea Ta. Adevăr zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decît loan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decît el. Din zilele lui loan Botezătorul pînă acum împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se străduiesc pun mîna pe ea“ (Matei 11, 9—12). Te-aş ruga, iubite frate în Hristos, să meditezi, să medităm împreună la această îndoită mărturie: a lui loan despre Iisus şi a lui Iisus despre loan. Şi să vedem dacă nu cumva ea este scrisă şi pen­tru noi, dacă nu cumva în ea se reflectă chipul în care trebuie să-l vestim noi pe Hristos, ce atitu­dine şi ce sentimente să avem în îndeplinirea aces­tei misiuni! Dacă nu cumva ne aflăm uneori într-o „în­doială“, într-o delăsare de la această îndatorire, Pag­ 1) sau dacă nu cumva în loc de a-l vesti credincioşi­lor pe Iisus, ne propovăduim pe noi înşine şi încă cu multă emfază. Am întîlnit pe un frate căruia îi plăcea să fie lăudat de credincioşi pentru felul cum cîntă sau predică şi i-am amintit de sfatul unui duhovnic care ori de cîte ori era lăudat de cineva răspundea: „O, ştiu aceasta, fiindcă mi-a şoptit-o şi cel rău mai întîi de a mi-o spune dumneata.“ Să medităm împreună dacă într-adevăr „gătim calea Domnului“? Dacă ne pot numi credincioşii „îngeri“ care vestesc voia lui Dumnezeu şi nu impun voia lor cu sila? Să medităm împreună dacă nu cumva am avut sau avem momente de ezitare, dacă nu cumva se zice că sîntem mai puţin credincioşi decît înşişi credincioşii noştri, dacă am făcut tot ceea ce tre­buie să apărăm dreapta credinţă? Şi dacă nu cumva am dat prilej de o „sminteală“ altora? Acum la Crăciun, la praznicul întrupării Dom­nului, de unde începe vestea păcii pe pămînt, cîntată de îngeri, şi de cînd se cuvine să înceapă prin noi „mărirea lui Dumnezeu“ între credincioşi, întruparea lui Iisus în sufletele credincioşilor, este bine să medităm la aceste îndatoriri. Este momentul să medităm acum la început de an nou, la Botezul Domnului şi la Sf. Ioan Bote­zătorul, dacă într-adevăr ne străduim îndeajuns pentru cucerirea împărăţiei lui Dumnezeu în su­flete, împărăţie care nu este „mîncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfînt“ (Romani 14, 17). Părintele VASILE Nr. 1—2

Next