Timpul, noiembrie 1891 (nr. 241-265)

1891-11-26 / nr. 261

ANUL AL TREI­SPREZECELEA.—No. 261 ABONAMENTELE: In țară pe un an.......................40 lei „ pe 6 luni.....................................20 lei „ pe 3 luni.....................................10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43­ — Calea Victoriei, — 43 EDIȚIA­­ A DOU­A U­n exemplar 15 Bani TIMPUL LUNI și MARȚI 26-27 NOEMBRE 1891 ANUNCIURI ȘI INSERȚII . . 0.40 . . 1.50 • • 2.50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția­­ Jlava 8, 8 Place de la Bourse. Redacția și Administrația 43,­­ Calea Victoriei,­­ 43 Un esemplar 15 Bani Linia 30 litere petit pag. IV Reclame...................„ III ............................II UNIREA Unirea, înfrățirea tuturor conser­vatorilor e pe cale de a deveni o realitate, dacă ea n'a devenit ch­iar în momentul când scriem aceste rânduri. Topirea, amalgamarea tuturor e­­lementelor conservatoare într-un sin­gur corp compact și omogen, cu un singur șef, recunoscut, respec­tat și ascultat de toți membrii par­tidului, unul și nedespărțit, trebuie să fie idealul ori­cărui adevărat conservator și acela care n'ar jertfi din interesele sau ambițiile lui per­sonale în favorul realizării unui a­­semenea ideal ar dovedi că nu me­rită numirea de conservator. După cum am zis și în alte rân­duri, atingerea acestei ținte trebu­­iește urmărită cu mai multă rîvnă de­cât însăși deținerea puterei, căci mai mult prețuiește pentru parti­dul conservator o unire desăvîrșită în opoziție de­cât o desbinare fi­ind la guvern. Totuși nimeni nu va fi așa de naiv ca să nu prefere ca această concentrare să se facă fiind parti­dul la guvern de­cât fiind în opo­ziție. Și lucrul acesta este astă­zi cu putință. Ceea ce de patru ani s’a urmărit, din partea unora din noi cu stăruință și încredere, din par­tea altora fără speranță de succes, ceea ce abia acum câte­va zile se părea pentru cei mai mulți a fi un lucru nerealizabil poate deveni din­­tr’un moment într’altul un fapt în­deplinit. De noi depinde aceasta și nu­mai de noi. Va fi destul ca fie­care din noi să pună puțină bună­voință. Iar aceia cari s’ar îndoui încă un moment de foloasele nemăsurate pe care le va trage întreg partidul nostru din această strînsă unire, n’au de­cât să privească la efec­tul moral pe care l’a produs în toată țara numai vestea că aceas­tă unire s’ar putea face, n’au de­cât să privească la consternarea li­beralilor și a tuturor adversarilor partidului conservator, n’au de­cât să citească pe fețele colectiviștilor de tot soiul descuragiarea care i-a cuprins de-o dată, n’au de­cât să citească ziarele adverse și să vadă cu câtă ură și înverșunare ele au început deja să atace...................gu­vernul care nu e încă format, dar care cred ele că se va alcătui. Singur acest lucru ar trebui să inspire încredere conservatorilor și să-i umple de bucurie. Singur efec­tul pe care la produs în inimile și mințile adversarilor noștri ideea concentrării conservatoare e de a­­juns pentru ca să ne îndemne a o face cu o oră mai curând. In adevăr, cu cât atacurile ad­versarilor noștri vor fi mai înver­șunate, cu atât trebue să fim mai convinși de tăria partidului nostru, căci adversarii noștri naturali nu se tem de­cât de un guvern ca­pabil și tare, având sorții unei lungi durate. N’avem de­cât să ne aducem a­­minte cu câtă pasiune era atacat de liberali guvernul generalului Manu, pe care ei înșiși îl recunosc că era un guvern capabil. A venit apoi guvernul Uamionilor și liberalii s’au înveselit. Ei nu mai combateau, ei fäceau haz. Acel gu­vern nu le inspira temere, ci pro­voca numai ilaritatea lor. Ast­fel că timp de nouă luni aproape, li­beralii au dus’o într’un hohot de rîs. Ziarele lor deveniseră gazete umoristice. Când întâlniai un colec­tivist pe stradă, îl vedeai cu fața surîzătoare și plină de încredere, iar de pe buzele lui curgeau glu­­ mele la adresa Ghedemilor, Uario­­ nilor și Vericenilor. Și cum st nu fi fost veseli libera­lii, când vedeau că atunci când prin „jocul constituțional al alternării par­tidelor la putere“, vine rândul con­servatorilor să guverneze, ei au nai­vitatea să delege în guvern, ca să reprezinte partidul și să le țină lo­cul în calitate de miniștri, pe toți Ilarienii și Vericenii câți îi pot găsi în calea lor­? Astă­zi când Vericenii au fost decapitați, când partidul conservator își reia întreaga sa posesiune de sine și când toți conservatorii, la semnalul de raliare al șefului unic, aleargă, ca niște buni soldați, sub steagul desfășurat al partidului, pe care șeful său îl ține sus și res­pectat, cu o mână viguroasă, astă­zi când se vorbește de un guvern o­­mogen sub șefia lui Lascar Catar­­giu... de­odată adversarii noștri au devenit serioși. Când întâlnești astă­zi pe un co­lectivist, îl vezi posomorit și îngrijat. El te ia frumușel de-o parte și te întreabă cu vocea tremurândă și cu speranța că va primi un răspuns negativ : — Adevărat să fie m­ai bine, să facem ca această seriozitate a adversarilor noștri să dureze încă mult timp și să ne fe­rim de a înveseli fețele lor ca pe timpul Ilarionilor. Ca să dobândim acest rezultat, atât de ușor de obținut astă­zi, n’avem de­cât să fim prudenți, să aducem fie­care din noi porțiunea noastră de bună-voință și de ab­­negațiune. Aceasta suntem datori s’o fa­cem, atât în interesul partidului nostru, cât și mai ales în intere­sul țărei noastre, căreia nici un partid și nici unirea tuturor celor­­l’alte grupuri adverse nu’i poate da astă­zi un guvern atât de ca­pabil ca acela pe care i’l poate da partidul conservator. Petersburg, 6 Decembre. Kray anunță că guvernul rusesc și Va­ticanul s’au înțeles pentru numirea unui mitropolit pentru toate bisericele catolice romane din Rusia. Monseniorul Koslowsky, episcop din Gi­­tomir, a fost ales mitropolit. Cetine, 6 Decembrie. Glas Gservagorza se miră că d. Kalnoky nu a menționat pe Munte­negru vorbind de țările balcanice. Budapesta, 6 Decembrie.­ Membrii sinodurilor bisericelor evanghe­lice reformate și lutherane au ținut o șe­dință comună spe a celebra memoria îm­păratului Leopold II, fondatorul autono­miei acelor biserici. TELEGRAME Londra, 6 Decembre Ministrul afacerilor străine a primit de la consulul general al Englitezei la San­tiago, o telegramă care confirmă măcelul creștinilor; știrea după care femeile ar fi fost maltratate nu se confirmă. Insurgenții au fost împrăștiați de trupele imperiale. Paris, 6 Octombre. Legațiunea din China a primit din Pe­king o depeșă oficială, care confirmă amă­nuntele deja cunoscute asupra măcelului. Numerul victimelor poate să se urce până la 500 dintre cari creștini chinezi, câți­va preoți chinezi, un prinț mongol și mai mulți indigeni necreștini. Bisericele au fost je­fuite și incendiate. Trupele imperiale au bătut pe insurgenți la 25 Noembre; trupele înaintează contra focarelor resvrătirei. CRIZA Dupa cum am arătat în suplimen­tul nostru de er­, d. general Flores­­cu a remis eri, la 10 ore a. m. de­­misiunea întregului său cabinet în mânile M. S. Regelui, care i-a pri­­mit’o. După amiazî Regele a trimis pe adjutantul de serviciu d. colonel Odobescu la d. Lascar Catargiu, spre a’l învita la Palat. La orele 5 d. a. d. Lascar Catar­giu s’a dus la Palat și a fost însărcinat de Maiestatea Sa în mod oficial cu formarea ministerului. Seara s’au întrunit câți­va amici ai d-lui Lascar Catargiu la d. C. Ola­­nescu a­casă spre a se consfătui. La această întrunire au fost rugați să vină și din aceia despre cari se zi­cea că nu ar vedea cu ochi buni o deslipire a d-lui Catargiu de d. Ver­­nescu. D. Lascar Catargiu a luat parte la această întrunire și a fost întâmpinat cu multă căldură de amicii săi. Câte­va rezerve s’au făcut din par­tea unora din tinerii despre cari vor­bim mai sus, însă ei au asigurat pe d. Catargiu că nici o dată nu vor fi în contra d-sale. De acolo d. Catargiu s’a dus la d. Al. Lahovari unde a avut loc o con­sfătuire cu d-nii general Manu și George Cantacuzino. Azi dimineață d. Lascar Catargiu a avut o convorbire cu d. Carp și pentru orele 11 și jum. s’a dat în­tâlnire la d. G. Cantacuzino între d-nii Lascar Catargiu, general Manu, Carp și Al. Lahovari. E probabil ca până diseară guver­nul să fie format. Prin urmare Camerele nu vor pu­tea ține ședință astă­zi. D. general Florescu se va prezin­tă totuși înaintea Camerelor spre a le face cunoscut că guvernul său și-a dat demisiunea și că M. S. Re­gele a însărcinat pe d. Lascar Ca­targiu cu formarea ministerului In urma acestei înștiințări ședința va fi ridicată atât la Cameră cât și la Senat. Criza și presa străini Pester Lloyd revine, într-o cores­pondență pe care o primește din Bu­curești, cu data de 2 Decembre a­­supra crizei ministeriale de la noi, cu date mai conforme adevărului de­cât cele pe cari le folosise în nu­­măru­l trecut pentru un articol de fond al cărui resumat l’am dat Sâm­bătă seară. Fazele prin care a trecut criza sunt fidel și pe larg espuse în aceas­tă corespondență, a cărei concluziune e următoarea: „Probabil este că d. Catargiu, care deja a fost chemat de două ori la palat, va fi însărcinat cu formarea unui nou minister. ”De­oare­ce însă această nouă for­mare nu se poate închipui cu aju­torul d-lui Vernescu și a soților d-sale de principii, și nici un cabinet con­servator n’ar avea o bază destul de solidă fără sprijinul junimiștilor, pare foarte întemeiată știrea că d. Catargiu a primit să ia preșidenția unui ca­binet conservator sub condițiunea ca acesta, afară de sprijinul grupului Manu-Lahovari să aibă și pe acela al junimiștilor. „Nu se poate spune încă de pe acum, dacă negocierile plănuite sau poate chiar deja începute în acest scop vor avea sau nu rezultatul dorit. „Deocamdată ministrul președinte d. Fiorescu a anunțat astă­zi­­ 2 D­e­­cembre st­r.) in Cameră și în Senat de misiunile d-lor Catargiu, Olănescu și a generalului Lahovari și ședințele Camerei s’au amânat până Luni. „Ori și cum s’ar termina însă criza, — ori și care altă rezolvare a ei este mai bună decât aceea pe care ar voi s’o impună triumviratul Florescu- Vernescu-Blaremberg, împotriva o­­piniei publice a țarei“, pe cari i-a lăsat moștenitori nu­mai ah po­pularitatea pe care el știuse atât de bine a^și-o merita. ü­ 5 Dom Pedro II Dom Pedro II de Alcantara, născut la 2 Decembre 1825 a murit a doua zi după ce împlinise 66 de ani; el era fiul lui Dom Pedro I și al Leopoldinei­ Carolina-Josefina, arh­iducesă de Austria, care a murit în anul următor după nașterea unicului ei fiu. Copilăria lui Dom Pedro II s-a petrecut în mijlocul tulburărilor care au urmat după proclamarea neatârnărei Braziliei, al cărei prim împărat a fost tatăl lui Ioan IV, re­gele Portugaliei. Dom Pedro I renunțase la tronul Portugaliei în favorul ficei sale donna Maria, dar nici în Brazilia nu a pu­tut să se mențină, din pricina tendințelor sale despotice. Obosit de o luptă în con­tra unei opoziții puternice, renunță la a­­nul 1831 și la tronul Braziliei în favorul fiului său care atunci nu avea de­cât cinci ani. Dom Pedro II fu pus mai întâi­ sub tu­tela vechiului șef al partidului democratic Bonifacio­ Joze de Andrada e Sylva, care fusese exilat de tatăl lui, dar în 1833 Bo­nifacio de Andrada fu destituit din slujba sa și smuls de popor din palatul imperial, de­oare­ce devenise suspect partidului po­pular. Până la 23 iulie 1860, când Dom Pedro II fu proclamat major, înaintea e­­pocei legale, el a stat sub tutela directă a consiliului de regență. Imediat după aceasta isbucni o răscoală in mai multe provincii, care abia putu fi potolită cu desăvârșire după un an de hăr­­țueli. De atunci, Dom Pedro a guvernat în pace, dând exemplul cel mai desăvârșit al unui domnitor constituțional. La 4 Sep­­tembre 1850 el proclamă abolirea defini­tivă a comercialul cu negri­i tranșând în chipul acesta și o neînțelegere ce era gata să isbucniască între Brazilia și Engli­era din pricina negoțului cu sclavi. Și afară de aceasta, Dom Pedro II și-a câștigat merite reperitoare pentru prosperitatea e­­conomică și comercială a țărei sale. După un războiu greu cu Paraguay, care se termină numai după moartea cutezăto­rului și șiretului Lopez, Dom Pedro între­prinse la 1871 o călătorie prin Europa. Sosind la Paris, a stat acolo aproape două luni, cercetând stabilimentele științifice și de instrucție și asistând regulat la ședin­țele societății de ge Ognifîe al cărei mem­bru era de la 1868 și la cele ale Acade­miei de științe. După ce a trecut prin Spa­nia și Portugalia, s-a întors în Brazilia la 13 Martie 1872. Intr'o a doua călătorie, la 1876, a vizitat și Constantinopole. La 1 Martie 1875 a fost ales membru corespondent al Academiei de științe din Paris, în locul celebrului navigator rus de Wrangel și la 25 iunie 1877 a fost pri­mit între cei opt aso­ciați străini, în locul lui d’Ehrenberg. Cu ocazia călătoriei a treia pe care a întreprins’o acum două ani prin Europa, partidul republican din Brazilia a isbutit să submineze imperiul. Evenimentele din urmă sunt încă proaspete în mintea tutu­ror: destituirea lui Dom Pedro, trimiterea lui cu sila în Europa, proclamarea repu­­blicei sub mareșalul Fonseca, și în sfîrșit căderea și acestui Fonseca și raza de spe­ranță pentru Dom Pedro II ca se fie re­chemat și să poată muri în țara lui. Această din urmă consolație n’a fost dată bătrânului împărat și cu moartea lui de­sigur au scăzut și mai mult șansele unei restaurări imperiale în Brazilia, căci cer Măcelurile creștinilor in­ China Originele revoltei obscure.’—însemnătatea ei pentru China și pentru Europa.— Măsurile luate de guvernul chinez și atitudinea Europei. Deși ultimele știri ale Agenției Hawai au aerul de a voi să reducă însemnătatea mișcărei revoluționare ce a isbucnit de cât­va timp în China și care pare a amenința nu numai pe creștinii din imperiul de mij­loc, dar chiar și stăpânirea indigenă, — a­­ceastă revoluție nu apare mai puțin gravă, cel puțin prin evenimentele petrecute până acum. Ce e drept, originele revoltei sunt învă­luite încă într’un întuneric adânc și e cu atât mai neexplicabilă, cu cât a isbucnit tocmai în Manciuria și Mongolia, adică în provinciile din cari își trage originea di­nastia Fiului Cerului și de la cari prin ur­mare s’ar fi așteptat mai multă fidelitate și lealitate față de stăpânitorul din Peking. Se prea poate ca forțele acestuia din urmă să fie destul de covârșitoare, pentru ca revolta să nu fie amenințătoare pentru dânsul, dar nu e mai puțin adevărat că Europa nu poate să nu se emoționeze de torturile la care au fost supuși unii din fiii ei în acele țări depărtate. Misiunile vica­riatului apostolic belgian și creștinii indi­geni au fost până acum victimele cruzim­el răsvrătiților. Cele mai grozave torturi au avut să le sufere indigenii creștinați, cari, după ce au fost supuși unor torturi din cele mai rafinate, au fost masacrați în nu­măr de mai bine de trei sute. S'a zis că a existat o complicitate, cel puțin pasivă, între mandarinii puși în frun­tea guvernului acestor districte și între răsvrătiți. Și mai ales această veste a fost care a scos în sfârșit din indolență guver­nul central care vedea prea bine că pe ca­lea pe care pornise revolta nu putea să nu dea naștere unei interveniri a puterilor eu­ropene, care ar fi putut să fie fatală impe­riului chinezesc chiar. Depeșile Agenției Hawas ’ne spun că bravii lui Li-Hung-Ciang nu numai c’au pornit împotriva răsvrătiților, dar au și răpus pe 600 dintre roșii, și cum altă de­peșă punea cifra totală a resvrătiților la 2000, ar mai exista acum 1400. Firește că dacă această veste nu va fi prea optimistă, ministrul Chinei la Paris a putut asigura pe d-nul Ribot că guvernul chinez e în stare să năbușească repede răscoala. Dar se pare că asigurările de a­­semenea natură nu prea au un credit deo­­sebit la puterile europene, căci deja și Franța și Anglia au trimis canoniere la Tien-Tsin, pentru ori­ce eventualitate. Totuși, nu este încă rezolvată chestia dacă o intervenție europeană va fi sau nu necesară. In presa engleză domnește încă părerea că poate o intervenție diplomatică ar fi de ajuns. Lordul Salisbury, zic aceste gazete, poate să vorbiască atât de tare din Downing street, în­cât să fie auzit până la Peking, fără să fie pus în necesitatea de a face să resune vocea puternică a tu­­­nului. Presa franceză este de părere că, în tot cazul, ori­ce acțiune isolată a vreunei pu­teri europene, ori­ce dem­ers­­­ necolectiv ar fi o greșeală capitală. Le Temps mai a­­les pledează cu mult zel pentru un demers colectiv al puterilor europene, pentru a se dovedi Chinei că exișt­ă o Europă, chiar și în Asia, și pentru a se pune guvernu­lui chinez această dilemă : S’ah sprijinul moral al Europei pentru a lupta împotriva forțelor revoluționare cari subminează siguranța Imperiului Ce­resc pe cât amenință și pe cea a Occiden­­talilor, sab eventualitatea unei interveniii a puterilor care ar începe a se exercita uz și simplu fără­ concursul Chinei, dar pe care forța împrejurărilor ar putea prea bine să o facă a se produce chiar împotriva ei. Deci, sau o repede reprimare a revoltei sah un râzboi­ chinezo-european, aceasta este ceea ce prevede organul ministerului de externe al Franței. Eastern,

Next