Timpul, noiembrie 1891 (nr. 241-265)
1891-11-26 / nr. 261
ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 261 ABONAMENTELE: In țară pe un an.......................40 lei „ pe 6 luni.....................................20 lei „ pe 3 luni.....................................10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43 — Calea Victoriei, — 43 EDIȚIA A DOUA Un exemplar 15 Bani TIMPUL LUNI și MARȚI 26-27 NOEMBRE 1891 ANUNCIURI ȘI INSERȚII . . 0.40 . . 1.50 • • 2.50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Jlava 8, 8 Place de la Bourse. Redacția și Administrația 43, Calea Victoriei, 43 Un esemplar 15 Bani Linia 30 litere petit pag. IV Reclame...................„ III ............................II UNIREA Unirea, înfrățirea tuturor conservatorilor e pe cale de a deveni o realitate, dacă ea n'a devenit chiar în momentul când scriem aceste rânduri. Topirea, amalgamarea tuturor elementelor conservatoare într-un singur corp compact și omogen, cu un singur șef, recunoscut, respectat și ascultat de toți membrii partidului, unul și nedespărțit, trebuie să fie idealul oricărui adevărat conservator și acela care n'ar jertfi din interesele sau ambițiile lui personale în favorul realizării unui asemenea ideal ar dovedi că nu merită numirea de conservator. După cum am zis și în alte rânduri, atingerea acestei ținte trebuiește urmărită cu mai multă rîvnă decât însăși deținerea puterei, căci mai mult prețuiește pentru partidul conservator o unire desăvîrșită în opoziție decât o desbinare fiind la guvern. Totuși nimeni nu va fi așa de naiv ca să nu prefere ca această concentrare să se facă fiind partidul la guvern decât fiind în opoziție. Și lucrul acesta este astăzi cu putință. Ceea ce de patru ani s’a urmărit, din partea unora din noi cu stăruință și încredere, din partea altora fără speranță de succes, ceea ce abia acum câteva zile se părea pentru cei mai mulți a fi un lucru nerealizabil poate deveni dintr’un moment într’altul un fapt îndeplinit. De noi depinde aceasta și numai de noi. Va fi destul ca fiecare din noi să pună puțină bunăvoință. Iar aceia cari s’ar îndoui încă un moment de foloasele nemăsurate pe care le va trage întreg partidul nostru din această strînsă unire, n’au decât să privească la efectul moral pe care l’a produs în toată țara numai vestea că această unire s’ar putea face, n’au decât să privească la consternarea liberalilor și a tuturor adversarilor partidului conservator, n’au decât să citească pe fețele colectiviștilor de tot soiul descuragiarea care i-a cuprins de-o dată, n’au decât să citească ziarele adverse și să vadă cu câtă ură și înverșunare ele au început deja să atace...................guvernul care nu e încă format, dar care cred ele că se va alcătui. Singur acest lucru ar trebui să inspire încredere conservatorilor și să-i umple de bucurie. Singur efectul pe care la produs în inimile și mințile adversarilor noștri ideea concentrării conservatoare e de ajuns pentru ca să ne îndemne a o face cu o oră mai curând. In adevăr, cu cât atacurile adversarilor noștri vor fi mai înverșunate, cu atât trebue să fim mai convinși de tăria partidului nostru, căci adversarii noștri naturali nu se tem decât de un guvern capabil și tare, având sorții unei lungi durate. N’avem decât să ne aducem aminte cu câtă pasiune era atacat de liberali guvernul generalului Manu, pe care ei înșiși îl recunosc că era un guvern capabil. A venit apoi guvernul Uamionilor și liberalii s’au înveselit. Ei nu mai combateau, ei fäceau haz. Acel guvern nu le inspira temere, ci provoca numai ilaritatea lor. Astfel că timp de nouă luni aproape, liberalii au dus’o într’un hohot de rîs. Ziarele lor deveniseră gazete umoristice. Când întâlniai un colectivist pe stradă, îl vedeai cu fața surîzătoare și plină de încredere, iar de pe buzele lui curgeau glu mele la adresa Ghedemilor, Uario nilor și Vericenilor. Și cum st nu fi fost veseli liberalii, când vedeau că atunci când prin „jocul constituțional al alternării partidelor la putere“, vine rândul conservatorilor să guverneze, ei au naivitatea să delege în guvern, ca să reprezinte partidul și să le țină locul în calitate de miniștri, pe toți Ilarienii și Vericenii câți îi pot găsi în calea lor? Astăzi când Vericenii au fost decapitați, când partidul conservator își reia întreaga sa posesiune de sine și când toți conservatorii, la semnalul de raliare al șefului unic, aleargă, ca niște buni soldați, sub steagul desfășurat al partidului, pe care șeful său îl ține sus și respectat, cu o mână viguroasă, astăzi când se vorbește de un guvern omogen sub șefia lui Lascar Catargiu... deodată adversarii noștri au devenit serioși. Când întâlnești astăzi pe un colectivist, îl vezi posomorit și îngrijat. El te ia frumușel de-o parte și te întreabă cu vocea tremurândă și cu speranța că va primi un răspuns negativ : — Adevărat să fie mai bine, să facem ca această seriozitate a adversarilor noștri să dureze încă mult timp și să ne ferim de a înveseli fețele lor ca pe timpul Ilarionilor. Ca să dobândim acest rezultat, atât de ușor de obținut astăzi, n’avem decât să fim prudenți, să aducem fiecare din noi porțiunea noastră de bună-voință și de abnegațiune. Aceasta suntem datori s’o facem, atât în interesul partidului nostru, cât și mai ales în interesul țărei noastre, căreia nici un partid și nici unirea tuturor celorl’alte grupuri adverse nu’i poate da astăzi un guvern atât de capabil ca acela pe care i’l poate da partidul conservator. Petersburg, 6 Decembre. Kray anunță că guvernul rusesc și Vaticanul s’au înțeles pentru numirea unui mitropolit pentru toate bisericele catolice romane din Rusia. Monseniorul Koslowsky, episcop din Gitomir, a fost ales mitropolit. Cetine, 6 Decembrie. Glas Gservagorza se miră că d. Kalnoky nu a menționat pe Muntenegru vorbind de țările balcanice. Budapesta, 6 Decembrie. Membrii sinodurilor bisericelor evanghelice reformate și lutherane au ținut o ședință comună spe a celebra memoria împăratului Leopold II, fondatorul autonomiei acelor biserici. TELEGRAME Londra, 6 Decembre Ministrul afacerilor străine a primit de la consulul general al Englitezei la Santiago, o telegramă care confirmă măcelul creștinilor; știrea după care femeile ar fi fost maltratate nu se confirmă. Insurgenții au fost împrăștiați de trupele imperiale. Paris, 6 Octombre. Legațiunea din China a primit din Peking o depeșă oficială, care confirmă amănuntele deja cunoscute asupra măcelului. Numerul victimelor poate să se urce până la 500 dintre cari creștini chinezi, câțiva preoți chinezi, un prinț mongol și mai mulți indigeni necreștini. Bisericele au fost jefuite și incendiate. Trupele imperiale au bătut pe insurgenți la 25 Noembre; trupele înaintează contra focarelor resvrătirei. CRIZA Dupa cum am arătat în suplimentul nostru de er, d. general Florescu a remis eri, la 10 ore a. m. demisiunea întregului său cabinet în mânile M. S. Regelui, care i-a primit’o. După amiazî Regele a trimis pe adjutantul de serviciu d. colonel Odobescu la d. Lascar Catargiu, spre a’l învita la Palat. La orele 5 d. a. d. Lascar Catargiu s’a dus la Palat și a fost însărcinat de Maiestatea Sa în mod oficial cu formarea ministerului. Seara s’au întrunit câțiva amici ai d-lui Lascar Catargiu la d. C. Olanescu acasă spre a se consfătui. La această întrunire au fost rugați să vină și din aceia despre cari se zicea că nu ar vedea cu ochi buni o deslipire a d-lui Catargiu de d. Vernescu. D. Lascar Catargiu a luat parte la această întrunire și a fost întâmpinat cu multă căldură de amicii săi. Câteva rezerve s’au făcut din partea unora din tinerii despre cari vorbim mai sus, însă ei au asigurat pe d. Catargiu că nici o dată nu vor fi în contra d-sale. De acolo d. Catargiu s’a dus la d. Al. Lahovari unde a avut loc o consfătuire cu d-nii general Manu și George Cantacuzino. Azi dimineață d. Lascar Catargiu a avut o convorbire cu d. Carp și pentru orele 11 și jum. s’a dat întâlnire la d. G. Cantacuzino între d-nii Lascar Catargiu, general Manu, Carp și Al. Lahovari. E probabil ca până diseară guvernul să fie format. Prin urmare Camerele nu vor putea ține ședință astăzi. D. general Florescu se va prezintă totuși înaintea Camerelor spre a le face cunoscut că guvernul său și-a dat demisiunea și că M. S. Regele a însărcinat pe d. Lascar Catargiu cu formarea ministerului In urma acestei înștiințări ședința va fi ridicată atât la Cameră cât și la Senat. Criza și presa străini Pester Lloyd revine, într-o corespondență pe care o primește din București, cu data de 2 Decembre asupra crizei ministeriale de la noi, cu date mai conforme adevărului decât cele pe cari le folosise în numărul trecut pentru un articol de fond al cărui resumat l’am dat Sâmbătă seară. Fazele prin care a trecut criza sunt fidel și pe larg espuse în această corespondență, a cărei concluziune e următoarea: „Probabil este că d. Catargiu, care deja a fost chemat de două ori la palat, va fi însărcinat cu formarea unui nou minister. ”Deoarece însă această nouă formare nu se poate închipui cu ajutorul d-lui Vernescu și a soților d-sale de principii, și nici un cabinet conservator n’ar avea o bază destul de solidă fără sprijinul junimiștilor, pare foarte întemeiată știrea că d. Catargiu a primit să ia preșidenția unui cabinet conservator sub condițiunea ca acesta, afară de sprijinul grupului Manu-Lahovari să aibă și pe acela al junimiștilor. „Nu se poate spune încă de pe acum, dacă negocierile plănuite sau poate chiar deja începute în acest scop vor avea sau nu rezultatul dorit. „Deocamdată ministrul președinte d. Fiorescu a anunțat astăzi 2 Decembre str.) in Cameră și în Senat de misiunile d-lor Catargiu, Olănescu și a generalului Lahovari și ședințele Camerei s’au amânat până Luni. „Ori și cum s’ar termina însă criza, — ori și care altă rezolvare a ei este mai bună decât aceea pe care ar voi s’o impună triumviratul Florescu- Vernescu-Blaremberg, împotriva opiniei publice a țarei“, pe cari i-a lăsat moștenitori numai ah popularitatea pe care el știuse atât de bine a^și-o merita. ü 5 Dom Pedro II Dom Pedro II de Alcantara, născut la 2 Decembre 1825 a murit a doua zi după ce împlinise 66 de ani; el era fiul lui Dom Pedro I și al Leopoldinei Carolina-Josefina, arhiducesă de Austria, care a murit în anul următor după nașterea unicului ei fiu. Copilăria lui Dom Pedro II s-a petrecut în mijlocul tulburărilor care au urmat după proclamarea neatârnărei Braziliei, al cărei prim împărat a fost tatăl lui Ioan IV, regele Portugaliei. Dom Pedro I renunțase la tronul Portugaliei în favorul ficei sale donna Maria, dar nici în Brazilia nu a putut să se mențină, din pricina tendințelor sale despotice. Obosit de o luptă în contra unei opoziții puternice, renunță la anul 1831 și la tronul Braziliei în favorul fiului său care atunci nu avea decât cinci ani. Dom Pedro II fu pus mai întâi sub tutela vechiului șef al partidului democratic Bonifacio Joze de Andrada e Sylva, care fusese exilat de tatăl lui, dar în 1833 Bonifacio de Andrada fu destituit din slujba sa și smuls de popor din palatul imperial, deoarece devenise suspect partidului popular. Până la 23 iulie 1860, când Dom Pedro II fu proclamat major, înaintea epocei legale, el a stat sub tutela directă a consiliului de regență. Imediat după aceasta isbucni o răscoală in mai multe provincii, care abia putu fi potolită cu desăvârșire după un an de hărțueli. De atunci, Dom Pedro a guvernat în pace, dând exemplul cel mai desăvârșit al unui domnitor constituțional. La 4 Septembre 1850 el proclamă abolirea definitivă a comercialul cu negrii tranșând în chipul acesta și o neînțelegere ce era gata să isbucniască între Brazilia și Engliera din pricina negoțului cu sclavi. Și afară de aceasta, Dom Pedro II și-a câștigat merite reperitoare pentru prosperitatea economică și comercială a țărei sale. După un războiu greu cu Paraguay, care se termină numai după moartea cutezătorului și șiretului Lopez, Dom Pedro întreprinse la 1871 o călătorie prin Europa. Sosind la Paris, a stat acolo aproape două luni, cercetând stabilimentele științifice și de instrucție și asistând regulat la ședințele societății de ge Ognifîe al cărei membru era de la 1868 și la cele ale Academiei de științe. După ce a trecut prin Spania și Portugalia, s-a întors în Brazilia la 13 Martie 1872. Intr'o a doua călătorie, la 1876, a vizitat și Constantinopole. La 1 Martie 1875 a fost ales membru corespondent al Academiei de științe din Paris, în locul celebrului navigator rus de Wrangel și la 25 iunie 1877 a fost primit între cei opt asociați străini, în locul lui d’Ehrenberg. Cu ocazia călătoriei a treia pe care a întreprins’o acum două ani prin Europa, partidul republican din Brazilia a isbutit să submineze imperiul. Evenimentele din urmă sunt încă proaspete în mintea tuturor: destituirea lui Dom Pedro, trimiterea lui cu sila în Europa, proclamarea republicei sub mareșalul Fonseca, și în sfîrșit căderea și acestui Fonseca și raza de speranță pentru Dom Pedro II ca se fie rechemat și să poată muri în țara lui. Această din urmă consolație n’a fost dată bătrânului împărat și cu moartea lui desigur au scăzut și mai mult șansele unei restaurări imperiale în Brazilia, căci cer Măcelurile creștinilor in China Originele revoltei obscure.’—însemnătatea ei pentru China și pentru Europa.— Măsurile luate de guvernul chinez și atitudinea Europei. Deși ultimele știri ale Agenției Hawai au aerul de a voi să reducă însemnătatea mișcărei revoluționare ce a isbucnit de câtva timp în China și care pare a amenința nu numai pe creștinii din imperiul de mijloc, dar chiar și stăpânirea indigenă, — această revoluție nu apare mai puțin gravă, cel puțin prin evenimentele petrecute până acum. Ce e drept, originele revoltei sunt învăluite încă într’un întuneric adânc și e cu atât mai neexplicabilă, cu cât a isbucnit tocmai în Manciuria și Mongolia, adică în provinciile din cari își trage originea dinastia Fiului Cerului și de la cari prin urmare s’ar fi așteptat mai multă fidelitate și lealitate față de stăpânitorul din Peking. Se prea poate ca forțele acestuia din urmă să fie destul de covârșitoare, pentru ca revolta să nu fie amenințătoare pentru dânsul, dar nu e mai puțin adevărat că Europa nu poate să nu se emoționeze de torturile la care au fost supuși unii din fiii ei în acele țări depărtate. Misiunile vicariatului apostolic belgian și creștinii indigeni au fost până acum victimele cruzimel răsvrătiților. Cele mai grozave torturi au avut să le sufere indigenii creștinați, cari, după ce au fost supuși unor torturi din cele mai rafinate, au fost masacrați în număr de mai bine de trei sute. S'a zis că a existat o complicitate, cel puțin pasivă, între mandarinii puși în fruntea guvernului acestor districte și între răsvrătiți. Și mai ales această veste a fost care a scos în sfârșit din indolență guvernul central care vedea prea bine că pe calea pe care pornise revolta nu putea să nu dea naștere unei interveniri a puterilor europene, care ar fi putut să fie fatală imperiului chinezesc chiar. Depeșile Agenției Hawas ’ne spun că bravii lui Li-Hung-Ciang nu numai c’au pornit împotriva răsvrătiților, dar au și răpus pe 600 dintre roșii, și cum altă depeșă punea cifra totală a resvrătiților la 2000, ar mai exista acum 1400. Firește că dacă această veste nu va fi prea optimistă, ministrul Chinei la Paris a putut asigura pe d-nul Ribot că guvernul chinez e în stare să năbușească repede răscoala. Dar se pare că asigurările de asemenea natură nu prea au un credit deosebit la puterile europene, căci deja și Franța și Anglia au trimis canoniere la Tien-Tsin, pentru orice eventualitate. Totuși, nu este încă rezolvată chestia dacă o intervenție europeană va fi sau nu necesară. In presa engleză domnește încă părerea că poate o intervenție diplomatică ar fi de ajuns. Lordul Salisbury, zic aceste gazete, poate să vorbiască atât de tare din Downing street, încât să fie auzit până la Peking, fără să fie pus în necesitatea de a face să resune vocea puternică a tunului. Presa franceză este de părere că, în tot cazul, orice acțiune isolată a vreunei puteri europene, orice demers necolectiv ar fi o greșeală capitală. Le Temps mai ales pledează cu mult zel pentru un demers colectiv al puterilor europene, pentru a se dovedi Chinei că exiștă o Europă, chiar și în Asia, și pentru a se pune guvernului chinez această dilemă : S’ah sprijinul moral al Europei pentru a lupta împotriva forțelor revoluționare cari subminează siguranța Imperiului Ceresc pe cât amenință și pe cea a Occidentalilor, sab eventualitatea unei interveniii a puterilor care ar începe a se exercita uz și simplu fără concursul Chinei, dar pe care forța împrejurărilor ar putea prea bine să o facă a se produce chiar împotriva ei. Deci, sau o repede reprimare a revoltei sah un râzboi chinezo-european, aceasta este ceea ce prevede organul ministerului de externe al Franței. Eastern,