Transilvania, 1870 (Anul 3, nr. 1-24)
1870-01-15 / nr. 2
ck numai acele popoara suntu civilisate si culte, cari mananca bine, era prin acela bine densii intielegu carnea. Adauge inca invetiaturile dietetice ale unora medici moderni: Moleschell, Steinbacher, Voit, Liebig, Bock, si nu ne va prinde mirare, deca oamenii tremura după carne si cugeta, ci numai acesta da iutrementu sanetosu si putere trupeasca. — Nu e neci indoiela ca carnea poate face aceasta, inse noi privimu mancarea carnei din punctulu de vedere alu Igienei, adeca alu sanetatiei, si in privinti’a aceasta ea sta departe de vegetabili. Apoi se mai pune cu întrebarea: Cata carne sanetoasa mananca oamenii? si vomu află, ck forte puțina. Noue ne place carnea dela animale ingrasiate, dara nu cugetamu, ck ingrasiarea acestora este unu procesu morbosu. Animalele nu se ingrasia pentruck formedia mai multa substantia — carne, structura seu organe, — ci pentruca retienu utilisatele materii ale loru, care ca se usiereze prea ingreunatele vase de sânge, se depunu in celule si cavitati in forma de grăsime. Animalele de ingrasiatu suntu impedecate dela aerulu curatu si dela miscare si prin acesta supuse boalei. Ce alte urmări poate avea intrementulu din astfeliu de carne, decatu stricarea sângelui si prin acésta a corpului intregu. Cumuck neci unu omu nu poate trai numai din carne, este comprobatu prin mai multe esperimente; asia dara cu catu omulu mananca carne in proportiune mai multa, cu atata este mai amenintiata ecsistenti’a lui. Se vedemu cumu stri cu prandiulu nostru celu usitatu si civilisatoriu. Elu consta din supa, rasolu (Rindfleisch), apoi ori legume cu carne, ori fripturi si altele. Sup’a dara si rasolulu joca rol’a de căpetenia, si cea dintaiu se concede, ba se si recomanda si se da cu sil’a inca si bolnaviloru. Ce e inse sup’a de carne de vita? Despre acesta se lasa nu se vorbesca profesorulu Seegen, care intr’o prelegere tienuta înaintea unui publica numerosu in Vien’a vorbesce astfeliu: „Cumuca instinctulu (stricatu) nu merge totudeauna cu totalii dreptu si cu multe retaciri are se îndrepte sciinti’a, voia aduce la acesta ca in trecatu numai unele ecsemple. Ce pretiu se pune de ecs. in Germania pe o supa tare de carne! Cu sup’a se începe prandiulu nostru in toate dîlele; ea formeaza antailea midiulocu nutritoriu, cu care ne incercamu a intari pe bolnavii nostri redicati din bele grele; si totusi sup’a de carne si cea mai puternica nu are in sine nimicu nutritoriu, si ce e inca si mai de tanguita, prin modulu cu care se gatesce sup’a, ea subtrage si valoarea nutritoriu a carnei. Adeverat’a materia nutritoria a carnei (albustulu) se inchiaga prin ferbere si se rapeda afara in forma de spume, cd cresicare necuratienia nefolositoria; remasiti’a de fibre, mai vertosu deca carnea ferbe multa, este si mai nemistuibile si sup’atiene in sine numai astfeliu de parti azotice, care se formeaza in insii muschi prin strămutarea sa, mai anumita un’a materia, ce chemicii o numescu Creatinu, si care forméaza numai pragulu acelei substantie, cu care un’a parte a substantiei muschiularie utilisate se scoate afara din trupa. Singura si adeverata materia nutritoria a supei de carne suntu sărurile, care au trecutu din carne in supa. Sup’a de carne este ca si celulu si cafeo’a, unu midiulocu iritatoriu pentru nervi; omulu se simte (la părere) după gustarea ei mai poterosu, mai vioiu, inse o adeverata putere ori portare de substantie in organismu din mancarea supei de carne nu urmeaza. Tocmai asia fara pretiu pentru nutrire ca si supa de carne si asemenea numai in privinti’a iritatiunei nerviloru stomacului este si asia numitulu estractu de carne, care inca nu contiene neci urma de albusiu, ci numai unele ingredientie de azotu, producte decompunetarie, asia numite materii estractive.“ Asia dara vedemu ck si laudatulu ecstractu de carne alu lui Liebig, care facil epoca in teoria nutritiunei, prin sciintia se reduce la nimica; dara se audimu ce dice insusi Liebig mai tardiu si anume in Kölner Zeitung din 4. Iuliu 1869 despre sup’a si estractulu seu de carne: „Partile solubili ale carnei, pe care le avemu in sup’a de carne, ori in estractulu de carne, nu au neci un’a valóre nutritoria. Caféo’a, céiulu si sup’a de carne nu ne nutrescu, si mi se pare ca ele nu sunt vreo necesitate pentru omeni. Acelasi Liebig scrie in altu locu, ce supra prin creatinulu ei lucra in corpulu nostru cd si veninulu. — Mai departe dice totu Liebig: „Panea poate suplini forte bine pe carne, inse pentru trebuintiele omului panea nu se poate suplini asia perfecţii prin carne. Omulu carnivora spre nutrirea sa are lipsa de unu tereim mai larga si mai intinsu co alu leului si tigrului. Esperimentele chemice au probații, cu toate părticelele planteloru, care servescu animaleloru de nutrimentu, contienu aresicare parti constitutive, ce sunt bogate de azotu, era esperienti’a ne arata, ca animalele spre sustienerea si nutrirea loru au trebuintia de cantitati cu atatu mai mici de plante, cu catu acestea sunt mai avute de materii ce coprindu in sine si azotu , ele nu se potu nutri cu materii, din cari lipsesce azotulu. In eminente cuantitate se afla aceste producte de plante in semenitele cerealia loru (grau, secara, cucuruzu, oresu, ordin, orezu), in mazere, linte, fasole, in radecinele si succurile asia numiteloru legume sau verdetiuri; ele inse nu lipsescu neci intr’o planta si neci intr’o parte a loru. — Plantele producu in organismulu loru sângele tuturoru animaleloru, caci in sângele si in carnea animaleloru plantivore consuma carnivorele proprie numai materiile planteloru, din care s’au nutritu cele plantivore, adeca carnea nu ne nutresce co carne, ci numai inchtu are ea in sine materii nutritórie din plante. Adeca vac’a mananca orba, in care se afla materii tienetarie de azotu, si noi mancandu carnea vacei, nu ne nutrimu din ea co carne, ci numai din acele materii tienetarie de azotu, ce au intrata din orba in ea; de aci vine, ci carnea carnivoreloru e cu multu mai nepriintiósa si mai neplăcută. Fibrina si albustulu de plante iau in stomaculu animaleloru herbi- 18 —