Transilvania, 1874 (Anul 7, nr. 1-23)
1874-01-15 / nr. 2
scaunulu Romei, a sciutu inse iauatisa pe multe mii de oameni armaţi aprópe numai cu măciuci, cu case, cu furci de feru, inblacii si cu securi, cu se essa asupra turciloru. Chronicarii vorbescu de siesedieci de mii de cruciaţi, carii au alergatu la Dunăre si s’au alaturatu la oastea lui Corvinu. Dara ce era se faca unu belliduce care tiene la disciplina si la exercitiu in arme, cu acea massa cruda? Cu toate acestea Corvinu simtia lipsa mare de oaste, pentruca magnații si episcopii nu venea cu banderiele (batalionele) loru. Asia grij’a cea de antaia a lui Corvinu a fostu, ca in scurtulu tempu estu mai avea, dandu cruciatiloru ofician destepti si zelosi, se’i supună la ceva disciplina , se’i deprenda la unele evolutiuni militarie si la invertirea armeloru de care avea, inpartiendu’i in cete, după calitatea armeloru ce porta, era la unu numeru ore care le dete lănci si câteva muschette (pusce grele). Intre cruciați se afla mai multi popi, călugări si eremiti (sichastrii), toti armați. Cu ajutoriulu acestora Capistrano ertá la pecate, promittea imperati’a ceriului la toti cu adaosu, ca déca voru mort in batalia, au se mérga tocma in acea parte a paradisului, in care au se mérga călugării, sub conditiune firesce, ca fia care se omóare turci catu va potea mai multi. Adeca monachii italiani decopia fanaticele cuventari ale ulemaliloru, sieiciloru si dervisiloru turcesci, carii facea promissiuni si mai mari mohamedaniloru, caci le mai promittea pe deasupra si hurii, adeca femei frimiase. Cu toate acestea incordatiuni extraordinarie, Corvina si Capistrano intardiasera tare. In Iuniu Mohamedu plecase dela Adrianopole cu armata de 150 mii, cu 300 de tunuri, deintre care mai multe era tornate dein campane (clopote) grecesci dela Constantinopole; era pe Dunăre in susut inainte 200 de corăbii de diverse dimensiuni. Se se scia si atata, ca tunarii lui Mohamedu II. era nemți si italiani, adeca creștini, pe cari’i platea bene, era de virtualii pentru armata a ingrijitu Georgie despotulu Serbiei. Punctulu de concentrare la inceputu a fostu destinatu Vidinulu (Diiu), de unde apoi era se plece asupra Ungariei, indata ce va ocupa cetatea Belgradu. înainte de a pleca, tiranulu jurk pe profetu si pe mantuinti’a sufletului seu, cu acea cetate, pe care tata-seu o a oppumnatu siese luni fara successu, elu o va cuceri in dupe septemani, era in siese luni va prandi la Buda. In adeveru, ck acelu sultanu avea sub comand’a sa armata, cărei asemenea nu se mai vediuse nicairi in Europa. Acea armata pe la inceputulu lui Iuliu ajunsese in tienutulu Belgradului, pe care’lu copleșise cu totulu. Belgradulu e situatu pe dealulu pietrosu dein anghiulu ce face limb’a de pamentu intre Dunăre si Sav’a, unde se vérsa acésta in ceea. Pe culmea muntelui, de chtra tiermulu dreptu alu Savéi este cetatea fortificata de natura si de mani omenesci. Facla cu Belgradulu este Semlinulu, dela care ducea unu podu la cetate. In distantia de cinci miliarie in tiermulu dreptu pe Dunăre in susu este Salanchemenu, situata pe ruinele anticului Ritium alu Romaniloru. Pana acolo se intendea castrele armatei turcesci, magasine si mii de lucruri necessarie in bellini, curau si cămile, vite cornute, lanase, cai, mori de macinatii, cupturie de pane, apoi inca si multime de fete frumoase robite dela crestini si aduse inadensa, pentru ca se insiele pe ostasii crestini si se’i faca a deserta. Aduseseră si una haita mare de câni, destinați ca se manance corpurile crestiniloru cadiati in bătălii. Puținii după aceea sultanulu se si apuca de bombardarea cetatiei, pe care o batea dipra si noaptea, era tragerea celor 22 de tunuri mari, lungi de 27 urme si groase de 2 urme, se audia pina la Segedinti, pe distantia de 24 miliarie. Asia murii cetatiei fusera sfarmati in cateva dile, fara ca mic’a garnisoana ocupata di si nóapte, se fia fostu in stare de a’i repara, dein care causa chiaru si oficialii creștini desperaseră de a o mai pota tiene. In acelea dile Corvinu amarîtu in sufletulu seu pentru atata lipsa de religiositate, moralitate si de patriotismu ce intempina de nou la ungureni si anume in classile aristocratice; de alta parte sciendu forte bene, ck Belgradulu este chiate’a Ungariei, era convinsu ca acea cetate are se o apere cu orice pretinde in lume, pentruca nu cumuva se cada in potestarea sultanului. Cu acesta problema ’si frementa elumentea, pre candu ajunseră abia inca cativa subcomandanti de aceia, carii mai stetesera si alteori in liniele de batalia ale lui Corvinu, precumu au fostu Ioanu de Corogiu, banulu dela Macio, cu oste slavona, Ladislau dela Canij’a, Henricu Rosenberg cu 200 de călăreți nemtiesci. Au mai venitu si cruciați dein Bohemba, Moravi’a, Poloni’a si Austria. Michailu Selagenulu, cumnatulu lui Corvinu, era comandante in Belgradu. Ambii cumnaţi au recunoscuţii , ck de vreo eruptiune cu successu nu poate fi vorba, si cu atktu mai pucinu de batalia in largulu câmpiei, pre cktu tempu corăbiile turcesci tienu cetatea inchisa inca si pe Dunăre; acelea corăbii trebuea sfarmate, cufundate, sau incai alungate de acolo. Se luara mesuri, ca toate corăbiile mari si mici clte se afla pe Dunăre in acelea trenuturi, se se concentre la unu singura punctu, pe la Salanchemen. S’au si adunatu vreo 200 de corăbii, care fusera armate si provedinte cu impedimente necessarie. Pentruca corăbiile se fia aparate de atacuri de pre tiermuri, Corvinu scosese si asiediase acolo este si mai alesu calarime buna. In 14. Iuliu Corvinu de corabiiloru sale semnulu de atacu generale. Corăbiile turcesci le astepta in linia compacta. Avuse si Mich. Selagenulu vreo 40 corabiere inpregiurulu Belgradului, cu care apuca pe cele turcesci dein dosu. Rapediunea apei ajuta pe cele 200 corăbii ale crestiniloru ca se loveasca cu putere multiplicata. După mai multe descărcaturi de tunuri, luptătorii ajunseră peptu la peptu. După cinci ore de lupta crunta, lini’a tur-