Tribuna, octombrie 1909 (Anul 13, nr. 212-236)

1909-10-14 / nr. 223

Anul XIII. AradJMiercuri,­14/27 Octomvre 1909 Nr. 223 alONAMENTUL '(*8 «a na . 24 Cor ?i m ista. , 12 * Pe a Sasi . 2 c Sosi ii Demine­că ?i sir «a . 4 Cor. Purtm Botnftnla­ti i As&sinat . . 13 Cor. Stffiî âe zi pentru Ro­­alaia şi atrăinătate pe ■a €0 fund. REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA Deak Ferin­cz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­­traţie. Mulţumite publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş , comitat 502. Dificultăţile financiare ale „Asociaţiunei“. Dela un vechi membru al ei. Ori şi cine, care va ceti­­raportul comi­tetului central al Asociaţiunii pentru litera­tura română şi cultura poporului român că­­tră adunarea generală din acest an, va rămâ­nea pe deplin satisfăcut de activitatea ze­loasă a acelora, cari sânt puşi în fruntea a­­cestei instituţiuni naţionale, îndeosebi se di­sting cei doi secretari prin munca­­lor pri­cepută, devotată şi grea. Te cuprinde une­ori, cetind acest raport bogat în date amă­nunţite, o adevărată milă, că toate aceste bune şi zeloase silinţe se opresc şi se sparg în urmă într’o pisică invingibilă. »Nu sânt bani« este refrenul la toate. Fireşte, dacă nu sânt bani pentru a-şi realiza intenţiunile bune şi planurile practice, ce altceva s’ar putea face decât rapoarte netezite şi îngri­jite? Astfel cetitorul dela sine este trimis spre partea financiară, la cifrele seci şi ne­îndurate, cari acoper multe pagini din ra­­portul general şi devin lucrul esenţial a lui. Examinând mai de-aproape raportul laco­nic al casierului, bilanţul, evidenţa specială a fondurilor şi fundaţiunilor, şi budgetul anual, orientarea nu este tocmai uşoară din cauza formelor birocratice tradiţionale, în care sunt învelite şi grupate cifrele. Incercându-ne a da la o parte aceste forme, care ne încurcă vederea, găsim că Asociaţiunea dispune de o avere de aproape un milion de coroane. Cine s’ar mulţumi în cercetările sale, numai cu acest rezultat ge­neral şi ar mai adauge în gândul său că Asociaţiunea pe lângă această avere re­spectabilă mai încasează pe fiecare an încă 15.000 coroane taxe dela membri, cu ane­voie va rămânea supt impresia că într’ade­­văr »nu sunt bani«. Dar milionul acela respectabil, care îl găsim pe hârtie în so­coteli este din punct de vedere cultural deja consumat. Din cifra exactă a bilanţu­lui de 932.088 cor. 97 f. s’a clădit edifi­ciul şcoalei de fete, evaluat la 124.590 cor.; s’a cumpărat mobilierul necesar, in­trodus la inventar cu 13.000 cor.; s’a clă­dit palatul Muzeului cu 192.400 cor. şi în sfârşit s’au cumpărat două case în strada Şaguna, evaluate la 237.600 cor. Toate aceste dau suma de peste o jumătate mi­lion cor, iar restul averei aparţine funda­ţiunilor cu destinaţiuni speciale. Din punct de vedere financiar clădirea şcoalei de fete şi Palatul Muzeului sunt va­lori consumate, cari nu num­i că nu sunt obiecte ce ar da un venit, ci din contră impun proprietarului sarcini pentru întreţi­nerea lor. Cele două case reprezintă numai o valoare egală cu venitul lor net, care în­tră în cassa asociaţiunei. Pentru budget averea de 567.600 cor. cu care sumă sânt evaluate realităţile şi mobiliarul la socoteli, ne alegem deci numai cu chiria anuală de 12.368 lor. Dar nici acest venit nu mai este astăzi disponibil, căci Asociaţiunea l-a angajat şi pe acesta. Fondul aşa zis gene­ral, care cuprinde întreaga avere ce nu este legată prin acte fundaţionale de destinaţiuni anumite, şi cu fondul Muzeului, creat mai în urmă, n’au dispus amândouă împreună de mijloacele suficiente, pentru a deveni proprietarii tuturor realităţilor şi au făcut, ca toţi oamenii în asemenea situaţiuni, un împrumut, şi anume la cei mai de aproape ai săi — la fondurile şi fundaţiunile admi­nistrate în aceiaşi cassă şi de aceiaşi mână. Nici că mai încape vre-o îndoială: acest împrumut, care în socotelile din ăst an este întrodus cu 59.421 col. 46 fii., trebuie re­stituit şi strâns de fondul general şi al Mu­zeului, pentru a se putea iarăşi separa în regulă averea celorlalte fonduri şi a fun­daţiunilor. De unde să se facă aceasta restituire şi strângere ? Numai din unicul venit ce exi­stă se poate face, din chiria caselor cum­părate şi clădite cu ajutorul acelui împru­mut, înainte de a se face operaţiunea strân­­gerei trebuiesc plătite însă din chirie con­tribuţia către stat (echivalentul) şi celelalte cheltuieli regulate ale caselor (apă, hoinar etc.), apoi dobânzile după împrumut cuve­nite fondurilor şi fundaţiunilor. Culegând toate cifrele, risipite prin diferitele rubrici ale socotelilor, şi unindu-Ie şi soldân­du-Ie rezultă că rămâne o sarcină reală anuală pentru Asociaţiune, supt acest titlu, de 5576 cor. 97 fii., care trebuie acoperită neapărat din suma chiriilor încasate. Ar mai rămânea deci din chirii pentru stingerea datoriei de 59.421 cor. 46 fii, numai o sumă snuată de 6426 cor. 54 fii. Folosind regulat acea­sta sumă în scopul menirei ei, Asociaţia­ce Ii l’a dat opinia publică r­omânească insultată, prin fapte nedemne de o cârjă de archiereu şi vor fi aşteptând înălţarea altor statui, unde să târâie iarăşi în noroi cinstitele noastre odăjdii. Reprezentanţii presei îşi vor fi lingând buzele după agapa, la care­­ a întrunit dorul de băutură şi fondurile străine — singurul moment, plăcut, pe care li-l mai amintesc încă serbările de la Sibiiu. Numai cocoanele — vreau să zic doamnele noastre, cu sau fără pălărie la modă — vor pă­stra încă multă vreme în inima lor şi în discuţii intime, prin bucătărie, la »biserică« pe la fire , clock­uri în vizită de etichete sau de prietenie, icoana marelui congres... voiam să zic bisericesc, fără să mă gândesc, că domniile lor n’au asistat la măreaţa adunare naţională ca membre, ci s’au întrunit o parte un congres femenin, — pe gale­rie, pe promenadă, pe Breiter şi în cafenele, unde discută chestiunile la ordinea zilei din punctul lor de vedere. Şi câte chestiuni nu poate discuta o femee! Câte lucruri în realitate mici, fleacuri, cum le-am zice, nu capătă o importanţă extraordinară, când sunt puse în gura unei femei! Mici intrigi fami­liare, zvonuri neînsemnate de căsătorie, gelozii de modă fără importanţă, trecute prin inima şi mai ales prin aparatul oral al femeii, iau pro­porţii considerabile. D’aia congresul li-a furnizat pe multă vreme, până departe în epoca carnavalului, pledoariile de toate zilele. Dar nu despre congresele femenine voiam să vă întreţin. Scopul acestor şire este, să fixeze pe hârtie FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. Sonet. Se ’ncinse o horă 'n curte la primarul, Flăcăi şi fete ’n ropot bat pământul; S’ardică colbu 'n nouri, îl sboară vântul, Când saltă pe călcâie caporalul... Privind de sus un popă ia cuvântul, Şi ’nchină: Să trăiască ghinărarul!... In păhăruţe toarnă cârciumarul, Iar preoteasa râde — bat-o sfântul !... Urcat pe un trunchi notarul dă de veste: Că nu-i în ţară horă mai jucată; Dar nici flăcăi mai mândrii, nici neveste... Iar un boier nevrând să-şi ţină rangul, Se lasă ’n glas ca ’n vremea de altădată... Şi joacă-un brâu. Iar cobza-i ţine hangul!... Const. A. Givulescu. Epilogul congresului. Reflexiuni sincere. Atmosfera agitată a orăşelului de pe marginea Cibinului s’a liniştit. Membrii congresului răsuflă astăzi liberi pe la vetrele lor şi o palidă amin­tire a zilelor de zbucium, de abia se mai discută poate, la câte o masă de cafenea, ori în fumăria deasă a «Casinelor Române«. Grija »zi­lei de mâne« — care îşi are logica ei numai pen­tru noi, gazetarii, iar nu şi pentru alţii, pen­tru chiaburi de pildă, care numai la ea nu se gândesc, — a pus din nou stăpânire pe fiinţa ace­lora, care şi uitaseră pentru un moment de ne­voile zilnice. Advocaţii s’au retras iarăşi în »cancelariile« lor, între teancurile de acte, pline de daraveri urîte, dar cari aduc bani frumoşi; doctorii încep din nou partida lor de »alice«, până când se vor ivi şi pentru ei vremuri mai fericite: vre-o febră tifoidă, vre-o holeră, ori nescai friguri gal­bene; — protopopii fac iarăşi câte două trei curse din »provinţă« la oraş, pentru a şi saluta prietenii în »cafană« şi pentru a ceti »ziarele« ungureşti şi »nemţăşti«; preoţii se pun din nou pe gânduri, pentru a afla calea cea mai nemerită la... congruă; dascălii conjugi şi declină iarăşi, fericirea antecesorilor lor, pe care nu i mai spe­ria nici un inspector cu prezenţa lui ţanţoşă, cu mutra aia serioasă, scoasă par­că din ghips, şi cu ameninţările de moarte, în cazul, când mucosul de şase ani, nu va învăţa să se scobiască în nas ungureşte. I. P. Sfinţitele feţe bisericeşti cele cu musca pe... mitră vor fi şi uitat poate de bobârnacul

Next