Tribuna, noiembrie 1909 (Anul 13, nr. 237-260)

1909-11-26 / nr. 257

Arad, Joi, 26 Noemvre (9 Decemvre) 1909 Nr. 257 Anul XIII. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un om. . . . Pe o lună . 2­0 Nrul de Duminecă Pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza 26. INSERTIUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţumite publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Un model de organizaţie poli­tică a polonilor din Posen. In timpul, când se cere şi se simte lipsa unei organizări a românilor din Ardeal în scopul unei lupte naţionale şi mai rodnice­­ credem de interes a publica o schiţă a fe­­­­lului de organizare a polonilor din Germa­nia. Ei au o soartă aproape identică cu a noastră, trebuie să se apere de aceleaşi lo­vituri, au să lupte în contra unei tendinţe tot aşa de neîndreptăţită şi primejdioasă pentru existenţa lor ca neam, ca şi noi în potriva ideii imposibilului stat unitar ma­ghiar... Poate servi de exemplu această or­ganizaţie, şi expunerea ei poate fi un bun răspuns acelora cari scuză împiedecare­a or­ganizării noastre din partea puterii cu exem­plul atât de puţin controlat al polonilor din Posen. Preoţimea şi tradiţionala nobilime polonă au fost conducătorii vieţii naţionale a po­lonilor până înainte cu două-trei decenii.­­ Azi ei se restrîng la o supraveghere foarte­­ pasivă, lăsând conducerea clasei intelectuali- i lor şi industr­aşilor, cari sânt mai mulţi mai­­ independenţi şi au mai multe calităţi de a­­j­gerime şi inteligenţă. Aceştia sânt în stare­­ să cuprindă toate clasele, tot pământul locuit­­ de Polonii din Posen în lanţurile diferitelor organizări, închegate în o singură mare fa­langă. — Mijlocul care ţine exemplara disciplină e singurul ce poate avea rezultat în astfel de cazuri: teroarea cea mai extremă.­­ E un fel de despotism — foarte la locul său aici — puterea din mâna conducători­lor; individul nu­ are drept să puie la îndo­ială utilitatea dispoziţiilor, e dator să se supună. Conştiinciositatea dispoziţiilor o ga­­ntează persoana totdeauna bine aleasă a şefului de organizaţie, care dă seama în adunări generale. Se evidă prin acest des­­potism veşnicele discuţii şi rătăciri, se creiază un curent, se arată o ţintă unde toţi sânt datori să loviască. Contraste politice, tendinţe socialiste la poloni nu există. E o singură tabără, ca şi la noi. Sigur fără să luăm în seamă indis­pensabilii Boetiani, se găseşte şi aici câte un biet rătăcit preot, câte un profesoraş care-şi făureşte din »merite« o scară spre o catedră de universitate. Lăsând la o parte ocazionalele organizări pentru alegeri în ca­meră, centrul luptei politice e societatea »Străzi (stara) întemeiată, în 1905, de Iosif I. Koscielski, cu scopul spus expres: pro­movarea spiritului şi luptei naţionale polone. Fiecare cerc avea un şef, »starost«, sub­­cercurile aveau conducerea unui »comisar«. S’a înfiinţat un ziar propriu, un birou cu secţiuni pentru organizare, economie, cul­tură şi pentru drept şi politică. Veşnicile greutăţi ale începutului şi mai ales boala atât de cunoscută şi la noi, întârzierea cu plata taxelor au făcut imposibilă existenţa acestei forme de organizare. In 1908 s’a decentralizat această societate în mai multe societăţi locale strâns legate între ele, şi, susţinând şi pe mai departe biroul central şi ziarul. De-atunci se simte o nouă viaţă 3. Instruirea fetelor tinere de ţăran în ţesut şi cusut, şi cu timpul în toste câte se refer la ace­ste lucruri adecă: tors, vopsit etc., ca să se emancipeze de supt jugul fabrice­or. 4. Ca prin lucru să poată da mijloace de câştig celor, cari au învăţat. 5. Să promoveze industria de casă şi prin a­­ceea să reţină în familie banii, cari altcum ar trece în mâni străine. 6. Să facă în fine ca femeia să fie scutul fru­mosului şi esteticului nostru port strămoşesc. Ca să puteţi preţui portul nostru, care nu este urmarea unui capi­iu, ci se bazează pe tradiţie, vă rog permiteţi-mi, să vă spun câte ceva de­spre port. Anume: despre originea portului na­ţional românesc, despre frumseţea lui, despre practicitatea lui, despre folosul lui, despre varia­ţia lui după regiuni, despre modul cum si­­­sti­măm şi cum sâ-l conservăm fără ca să piardă din originalitate. In fine o propunere în privinţa purtării por­tului. In portul unui popor este scrisă o parte din istoria lui. Observând cu luare aminte portul unui popor, putem urmări desvoltarea lui. Portul poporului din părţile locuite de românii din Dacia lui Traian, a fost adus prin coloniile romane așezate aici. Acest fapt reiese din obser­varea statuilor de pe timpul romanilor, ca d. ex. pe columna lui Treisn din Roma, de unde pu­tem vedea, că portul roman a fost întrucâtva modificat după el dacilor, fiind acela potrivit re­giunilor muntoase și mai reci. Dar nu numai forma portului, ci şi curoii­e de cari se serviau în decomun li-au adus cu sine, în cele 21 de organizări locale. Membrii plătesc o minimă taxă lunară. Sânt datori să fie­­exemplul unui Polon adevărat, con­ştient de drepturile sale şi muncitor, să lă­ţească conştiinţa naţională«, să cerceteze la îndrumarea conducătorilor singuraticele fa­milii, să se convingă »ce progrese dovedesc aceştia în păzirea caterhismului naţional«. Prin aceasta ultimă datorinţa, membrii sânt expuşi unui continuu control, unui continuu examen din partea colegilor, ceia ce de­si­gur are ca rezultat o întrecere în ţinerea strictă a »catechismului naţional«. Catachiz­­mul acesta opreşte copiii poloni să aibă contact cu copiii nemţi, să se joace jocuri nemţeşti, să se cânte altfel de cântări de­cât polone, opreşte căsătoria şi contactul social cu nemţii, impune să cumpere numai de la Poloni, cât se poate numai produse polone şi să alerge numai la bănci polone. Un catechism, c­­re pare a fi servit de model celui redactat pentru şvabii noştrii, apărut acum doi-trei ani, deşi cu mult mai sever, mai bun ca acesta. O altă societate politică »Liga Polonă din împărăţia Germană« a fuzionat anul acesta cu »Straz«. Tot o organizaţie politică este şi socie­tatea de gimnastică »Socol« (Şoim), care ar trebui să fie modelul societăţii de gim­nastică ce trebuie să se organizeze la noi. »Socol« e înfiinţat în 1884. Azi are 187 subdivizii cu 8500 de membrii. E miliţia orga­nizărilor polone. Cei mai sănătoşi, cei mai puternici, mai fanatici poloni, cari nu se mărginesc la exerciţii de gimnastică, ci pn-Cercetând ruinele oraşului Pompeii, cari au stat peste 1800 de ani acoperite supt hva Vezuvului, şi care acum este desgropat aşa încât se văd zi­durile caseior, — în unele case — se poate di­stinge încă bine pictura cu aşa numitei« frescuri în culorile roşu, galben şi albastru, îndeosebi culoarea roşie de o frumuseţa rară şi renumită despre aceia, că nu s’s aflat încă nici un artist caare să fi putut imita întocmai culoarea aşa nu­mită: roşu pompeian. Ce să zic despre portul bărbaţilor noştri? Ei, când sânt îmbrăcaţi de sărbătoare au por­tul unui legionar roman, iar iarna întocmai ca şi dacii cei bătrâni. Prin urmare portul nostru e amestecul din portul celor două popoare din cari ne tragem originea, şi cari, în vechime, au stăpânit atâta amar de pământ şi apă. Cu pă­strarea lui deci ne putem mândri cu ceva, cu ce alte ipopoare, — nici chiar italienii, nu pot să steie alături. Poporul român a conservat portul vechi roman, şi toate popoarele din jurul lui: sârbii, bulgarii, ruşii au un port pe care se observă originea romană, dar se observă şi modificările, cari le-au făcut după gustul lor. Unele din modificările acestea Ie-au primit şi româncele noastre, depăr­­tându-te astfel de portul naţional, ceiace însă nu a contribuit de loc la înfrumseţarea portului lor. Căci portul numai atunci merită numele de port, dacă este frumos, este estetic, — altcum e numai fantezie proprie. Portul românesc e frumos, e ritmic întocmai ca o muzică, în el toate sânt ar­monie, fără să aibă părţi strigătoare. Fiecare bucată îşi are menirea ei, nu poţi să adaugi, dar nici să iei din ei nimica, fără ca su­ portul naţional. Conferinţa doamnei Victoria Erdélyi rostită­­în Orăştie. Precum bine vă este cunoscut, Reuniunea fe­meilor române din comitatul Hunedoarei, a în­­fiinţat aici în oraşul nostru, un atelier pentru ţesut şi cusut, a cărui conducere a încredin­ţat-o mie. Aflu de bine, să precizez în public scopul acestui Atelier, înainte de toate declar, ca să ieie spre ştire toţi aceia, cari până acum nu au avut cunoştinţă, că atelierul nu e întreprindere comercială, deci nu face nimănui concurenţă. Obiectele produse acolo nu se vând pentru a avea câştig, ci pentru ca să se acopere spesele împreunate cu susţinerea atelierului, cari, durere, până acum nu sânt acoperite nici­decum, cu toate că d. Dr. Ioan Mihu ne pune gratuit la dispoziţie localul, iar institutul »Ardeleana«, ne plăteşte lumina şi contribuie cu 300 de car. la susţinerea lui. Publicul nu este încă pe deplin convins, că un ajutor mai mare ar fi bine plasat şi ar contri­bui la progresarea atelierului, a cărui menire din punct de vedere economic-naţional este foarte importantă. Menirea atelierului este: 1. Adunarea modelelor vechi, cari încep să se piardă în urma nesocotinţă femeilor noastre. 2. Deprinderea femeilor, cari deja ştiu ţese, în ţesutul neglijat.

Next