Tribuna, octombrie 1910 (Anul 14, nr. 211-234)

1910-10-14 / nr. 221

Pag. I tăriţi şi umilitorul scandal cu ploşniţa din Budapesta, care, înfăşurată şi încuibărită în coloanele gazetei »sale«, a ajuns apărătoa­rea politicei oficiale şi a bravilor fruntaşi! Ca o contagiune a atâtor cazuri de aler­gări după norocul personal, a atâtor apu­cături şi patimi de concepţiuni practice, spiritul acesta se lăţeşte tot mai mult şi ne pomenim aşi de­odată, că politica noastră nu se mai face pentru popor, ci pentru »fruntaşii« lui, trimişi de Dumnezeu ? • Este, credem, timpul şi locul, să zicem şi noi, ca alţii de altă­dată: unde ne sânt visătorii? Unde ne sânt inimile sănătoase, cari nu sânt atinse de râvne vremelnice ? Unde sânt minţile drepte şi luminoase, cari să ne ferească de căderi în ispită ? Căci cu chipul acesta de a ne pricopsi numai pe noi şi a lăsa din vedere bazele largi ale salvării mulţimei de jos, pe care ne răzi­măm, inaugurăm politica cea mai dezas­truoasă de câte s’au făcut. Să nu fie cu supărare pentru nimeni, dar o năvală pentru curăţirea atmosferei îmbâcsite de aceste nenorocite tendinţe practice este de neapărată trebuinţă. O da­torie de întâiul rang pentru timpul apro­piat este selecţiunea valorilor, înlăturarea oricărei influenţe a materialismului indivi­dual şi refacerea caracterului idealist al lup­telor noastre. Va costa desigur oarecare renunţare şi va produce supărări în dreapta şi stânga, dar procesul acesta de urmărire şi de de­mascare a elementelor, cari pun interesele înguste mai pe sus de cele generale, tre­buie să pornească. Naţiunile ajung la iz­bândă nu prin negustoraşi mărunţi, ci prin voinţe de fier şi prin inimi de aur. Să iasă aceste la iveală, să adune în jurul lor ce este mai select din cei rămaşi la cârmă şi să împrăştie la cele patru vânturi pe va­meşii şi pe fariseii şi pornirile lor indivi­duale. Am trecut pădurea Statului şi când am apucat prin hăţişul de pe «Vaiea Corbului«, de odată Rândunel s’a oprit In Ioc, sta ridicat de mai multe ori in două picioare şi a început să sforăe. Nici n’apucasem să iau bine seama la el, când un urlet lung și înfiorător din apropiere a făcut să mi apuce groaza. Și acestui urlet i­a răspuns al doilea, apoi al treilea şl In urmă multe altele, unele mai din apropiere, altele mal de departe. Intr’o clipă am Interes că acolo era locul de întâlnire al fiarelor. Acolo se forma halta şi de acolo porneau apoi după pradă. Fiori de spaimă îmi străbăteau prin vine şi pe cap mi­ se sbârlise părul. Ce era să fac? Mi-am adunat toate puterile, am izbit cât am putut cu pintenii In pântecele fugarului și­­ am strigat: . »Haide Rândunel! Acum să te văd ce poţi­! Căluţul a nechezat încetinel, par’că mi-ar fi spus : — N’avea nici o teamă. Ţine te numai bine pe spinarea mea! a sărit odată înainte şi apoi s’a întins la drum intr’o fugă nebună. De sus ningea mereu şi poteca acoperită cu zăpadă acum nu se mai cunoştea. Cum gonea aşa ca o fantomă, deodată a lu­necat, a căzut In genunchi, dar cu iaţala unui fulger a fost iarăş în picioare ,­şi iarăşi la drum. Din urmă, nu aşa departe de noi, se auziau ur­lete înfiorătoare şi se zăreau puncte de foc stră­bătând intunerecul. Mă urmăriau fiarele sălbatice. Spaima morţei, spaima de a fi sfâşiat de fiarele flămânde, fă­cuse să-mi îngheţe sângele în vine şi să-mi pierd tot curajul. Congregaţia de toamnă a comita­tului Arad e convocată pe Luni, 31 Oc­­tomvre­­. Membrii români ai congregaţiei sânt invitaţi pe aceasta cale la consfătuirea prealabilă ce va avea loc Duminecă, în 30 Octomvre, la orele 8 seara (după cină !) în sala festivă a ziarului »Tribuna«. Fiind a se fixa o atitudine unitară faţă cu condu­cerea comitetului, în o seamă de chestiuni de mare importanţă pentru cauza româ­nească, membrii Români sânt cu insistenţă rugaţi­a se prezintă la consfătuirea preala­bilă de Duminecă, precum şi la congrega­ţie în număr complet. Din însărcinarea comitetului central comitatens Dr. Ştefan C. Pop, deputat în Cameră. * Un memoriu al Regelui Carol ? Din Viena ni se telegrafiază. Ministrul de externe al Româ­niei Djuvara a sosit ieri la Viena şi a avut o întrevedere lungă cu ministrul nostru de interne contele Aehrenthal. In mod oficial se afirmă că vizita aceasta e de caracter particular. Cercurile politice pretind Insă a ști că întreved­rea aceasta e In strânsă legă­tură cu svonuriie despre convenţia militară turcos­­română. Dl Djuvara e în drum spre Bruxelles şi va sta în Viena până Duminecă. O telegramă particulară ne anunţă că mâne sau poimâne dl Djuvara va fi primit în audienţă de Alaj. Sa, căruia îi va înmâna cu acest prilej un memoriu al Regelui Carol. Despre conţinutul memoriului nu se ştie nimic pozitiv. Se crede însă că în el e vorba despre chestiuni politice de cea mai mare actualitate. (Publicăm ştirea aceasta cu toată rezerva. Nota Red.) • înţelegerea germano-cehă. Din Praga se telegrafiază că tratativele ce se urmează de săptămâni de zile între Cehii şi Germanii din Boemia sânt aproape terminate. Re­zultatul lor e mulţumitor. Ieri seara comi­­siile speciale au ajuns la deplină înţelegere asupra celor mai însemnate chestiuni con­troversate. înţelegerea poate fi considerată ca perfectă. Dieta provincială a Boemiei, chemată să ratifice înţelegerea, va fi convocată pe 2 Noemvre. * Interpelări în congregaţia Hunedorii. Din Deva ni se telegrafiază. Ieri a avut loc adu­narea congregaţiei de toamnă a comitatului Hu­nedoara. Şedinţa a fost prezidată de prefectul Mara László. In numele Românilor, distinsul advocat Dr. Iustin Pop din Deva, un orator de mare forţă, a adresat vice spanului două Interpelări In che­stia abuzurilor săvârşite de administraţie cu pri­lejul alegerilor. Pr­efectul la Interpelarea întâi a răspuns evsz.v, iar la interpelarea a doua a răspuns — luând dlui Dr. I. Pop, cuvântul Intre protestele sgo­­motoase ale Românilor. Şedinţa sta ridicat la orele 5. * Amânarea congresului naţional din Bucovina. Din Cernăuţi se anunţă că nefiind încă constituite comitetele districtuale din cercurle electorale Sirete, Storojineţ, Cernăuţi şi Boian, atât congresul naţional cât şi adunarea naţională, convocate pe 1 şi 2 Noemvre, se amână pe alt termin cât se poate de apropiat. * Maghiarizarea numirilor de localităţi. Ministru­ de interne prin ordinstltirea sa Nrul 120.005 ddla 8 ianuare 1910 a fixat nouile nu­miri ungureşti şi pentru comunele din comitatul Solnoc Dobâca, locuit In majoritate covârşitoare de Români. * Budgetul anului 1911. In şedinţa de azi a Camerii deputaţilor, ministrul de finanţe Likács a prezintat proiectul de budget pentru anul 1911. Bilanţul se prezintă In chipul următor. Cheltuieli ordinare 1.492 milioane. » extraordinare 415 » » de investire 138 7 » Intrate ordinare­­ extraordinare Total 1.672 5 milioane. 1.537*1 milioane. 135 5 » Total 1.6725 milioane. st fd­BUMA« 2? Octomvre n. I0l6 Revolverul îl uitasem în buzunar. Tocmai a doua zi mi am adus aminte că-i purtasem la mine. In clipele acelea de înfiorare am dat drumul dârlogilor, m’am așezat bine în șea și mi am împlântat amândouă mânile în lunga coamă a fugarului. Rândunel mergea nebun, nu I mai conduceam eu, ci el mă purta pe unde vrea. Mă lăsasem în voia lui căci, lucru ciudat, eu nu mai cunoşteam nici locurile pe unde treceam!... Târziu, târziu de tot, după o goană într’adevăr ca în basme când am ajuns la cei »trei popi« din marginea satului şi când au zărit cele dintâi case, am început să mi dau şi eu seama pe unde mă aflam, m’am întors In ş­a şi am început să privesc înapoi. Nu se mai vedeau acum punctele de foc stră­­bătlnd întunericul şi urletele înfiorătoare se au­ziau departe, tot mai departe In urma noastră. Atunci, mi a mai venit inima la loc, am înţeles că suntem scăpaţi şi apucând dîrlogi am oprit calul la pas. Gonise mult haita spurcată după noi, dar tot mai tare a fost Rândunel, căci a întrecut-o la fugă şi a ieşit învingător. Când am ajuns acasă şi când am descălecat, căluţul meu era numai apt. Fără să mi dau sea­ma,­­ am apucat capul cu amîndouă mâinile şi l-am sărutat lung, lung pe steluţa din frunte. Aceasta a fost o pornire a inimii, o pornire instint­ctivă, o pornire pe care niciodată nu mi-am putut o explica. Din noaptea aceea, Rândunel nu mai era, pentru mine, numai un cal, căci de-a­­tunei eu vedeam In el ceva mai mult decât numai un animal bun şi cu minte! vedeam la el un adevărat prieten, un adevărat prietin şi un bun tovarăş, care îmi scăpase viaţa dela primejdie. Şi­ acum, iubite cititorule nu este aşa, că dacă niar fi fost el, eu nu mai apucam să văd răsă­ritul soarelui din a doua dimineaţă? He!, hei... dar dela câte nu m’a scăpat, la câte nu m'a ajutat şi câtă fală nu mi-a adus Rându­nel al meu, săracul! îmi mai aduc aminte şi de zilele acelea, când cu coada ochiului începusem să mi zăresc sfâr­cul mustăcioarelor, şi cu zilele acelea îmi rea­mintesc şi de-o veche pădure de stejari bătrâni... bătrâni... De-acolo, din pridvorul bătrânei case boiereşti mi a apărut odată, intr’un amurg de Mai, un chip, de ziuă... o domniţă încântătoare cu ochii mari, negri, voioşi — ochi de aceia ce te săgetă drept la inimă — şi cu părul lung ca pana corbului, şi bogat de-i curgea râu pe umeri şi pe sânii ei plini. Treceam cu Rândunel la pas şi chipul acela fermecător mi a zâmbit, m’a privit lung­, lung şi eu am simţit cum o schimbare mare se petrece In sufletul meu, am simţit fiorul dragostei dintâi cum îmi străbătea inima. Aşa a fost! şi de-atunci a trecut timp mult, stau dus mulţi ani pe calea vremei, fără ca cineva să fi aflat de taina dragostei noastre, fără ca ci­neva să fi bănuit măcar ceva. Numai Rândunel ştia tot, numai Rândunel ştia, căci cu el făceam adesea din noapte zi şi el mă­ purta de multe ori ca gândul, pe poteci ştiute numit de noi doi, până la casa boierească veche de

Next