Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)
1910-11-26 / nr. 255
Anul XIV. Arad, Vineri, 9 Decemvre n. (26 Noemvre v.) 1910 Nr. 255 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe un jum.. 14 « Pe o lună . 24» « Nrul de Duminecă. Pe un an . . 5 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA! Deák Ferencz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Anul XIV. NUMĂR POPORAL Nr. 46 „Sa se faci lumină“!... Organul românesc din Budapesta începe să devină amuzant. In starea lui hermafrodită a semioficialităţii de astăzi, copilă a nimănui (cum rar zice Goga) — nici tu a partidului, nici a Birăutului — îşi cască iarăş gura mare şi cere să se facă lumină. Goethe a cerut şi el lumină când era pe patul de moarte, dar şi-a dat sfârşitul, căci era muritor; numai „Lupta“ trăieşte la nemurire, după ce moraliceşte murise de-a binele. Sânt acum patru ani de zile de când în zadar a căutat să se lumineze pe sine, sau pe altul şi de când n’a fost decât un fel de Incusa non lucendo şi iată-o acum venind să cerşească dela alţii lumină, fie măcar şi un muc de luminiţă de ceară... Vezi asta-i! Lumină, lumină îi trebuie şi ei şi celor ce-o conduc. „Minte, minte, mărită naţie românească!“ — iată ce a recomandat de mult un om de bine. Şi nu ne mirăm de loc că se cere aşa de târziu, câtă vreme ştim că mintea Românului e cea de pe urmă.* Şi de la cine cere „Lupta“ lumină? „Poate că de când se face politică la noi Românii în Ungaria n’a domnit o situaţie atât de încurcată (Serios? Aţi şi băgat de seamă?? R. „Z.“), o adevărată criză a desorientârii. (Aici aţi brodit-o! Criza este a orientării şi nu a „desorientării“! R. „Tr.“). E timpul suprem ca în acest haos să se facă lumină. După cum sântem informaţi, în 16 ale lunii curente, comitetul executiv al partidului naţional va ţinea o adunare. Aceasta ar fi chemată ca să desbată toate chestiunile tulbure şi dureroase ce preocupă astăzi lumea românească şi să facă lumină!“... Şi aşa cu criza „desorientării“! Haos, tulbureală, zăpăceală. Dar la 16 Decemvre, ora 4 după prânz, onoratul comitet — zice „Lupta“ — va trebui să facă lumină, cum ai face o socoteală exactă, cum ai tăia dintr’o dată nodul gordian, care a încurcat aşa de mult socotelile eroului din istorie. Şi, pe cum Tatăl ceresc, vrând să aducă rânduiala deasupra beznei pământeşti, a poruncit să se facă lumină şi lumina se făcu fără zăbavă, astfel probabil „Lupta“ speră că va intra limpezirea prin gaura cheii, după ce comitetul o va hotărî-o. Poate ca „Lupta“ să aibă dreptate. Dar poate ca să se şi înşele amar, căci de obicei comitetele noastre sânt mai tardive în producerea efectelor şi se adună mai mult pentru a se aduna şi de altădată şi a „esmite“ comisiuni şi subcomisiuni, care să raporteze, pentruca să se hotărască... Şi până a se hotărî viaţa curge înainte cu o poştă, mai „desorientată“ ca totdeauna, căci vorba aceia, apa tot trece şi pietrele rămân!* Dar, să vorbim serios: cum crede „Lupta“ că onoratul comitet va aduce lumină? Cică s’ar răfui mai întâi cu dl Mihu, ale cărui aluzii la câţiva membri marcanţi ai partidului ar fi lăsat nişte nedumeriri în ceata oficială! Mă rog, asta e slobod şi cei câţiva „oameni marcanţi“ sânt în dreptul lor să lămuriască: ce-o fi voit să înţeleagă iubitul nostru diplomat de la Vineria? Căci într’adevăr, după concepţia curentă, e o cutezanţă, e o crimă să laşi o umbră de bănuială asupra capacităţii politice intangibile a „membrilor marcanţi“!... Şi după ce a dat gata pe dl Mihu şi a dat un pronunciamento apodictic pentru curajul de a avea şi d-sa păreri libere, comitetul va trece la „Tribuna“, ca s’o lumineze şi pe asta, pentrucă s’a dat cu ponos la „cei mai de seamă bărbaţi conducători ai noştri“. Mă rog, e slobod şi asta! In lumea asta de naivităţi şi de confusiune a datoriilor fiecăruia, comitetul poate să-şi procure şi plăcerea de a se ocupa de gazeta noastră şi de a receti articolele noastre împricinate, ca să se lămurească unde e rana care doare. Dar oameni serioşi, cum sunt, ei vor recunoaşte numaidecât, că aici se găsesc într’un caz de incompetenţă. Căci, ce are a face comitetul cu toaca bisericuţei noastre curate? Corporaţie platonică, cum este comitetul, el poate să desidereze, să ia hotărîri, asupra cărora să se mai hotărască, — dar cum îşi poate închipui vreunul din bunii noştri „bărbaţi marcanţi“, că hotărîrea lor ar putea să ne influenţeze? Ziar închegat, cu mii de cetitori în urma noastră, cu organizaţie neatârnătoare de partid, putere vie şi neorganizată — în contra unei problematice puteri, cine ne poate în mod eficace jigni în rolul nostru de organ de control şi de luptă dreaptă, mai ales acum când spiritul de opoziţie este o datorie mai pe sus de orice îndoială?! Să încerce! Noi însă vom cere der Freiheit eine Gasse! Comitetul n’a fost în stare să impună o atitudine anumită organului său propriu, susţinut cu mari sacrificii naţionale, necum să aibă competenţa să se ingereze în sanctuarul nostru. Ca să se ştie! Tot atât de puţină lumină se va face la 16 Decemvre, la Budapesta, în celelalte puncte grav aminoase, cum este caşul cu poetul Goga, pe care acuma toţi peticarii condeiului de la „Lupta” îl insultă, cu ştirea celor „marcanţi“ şi semi-stăpâni ai organului caraghios. Afacerea asta este atât de ruşinoasă pentru câteva obraze oficiale, rămase incrispate de durere şi înfrigurate de teamă la ivirea glasurilor nouă, încât dacă am voi să glumim fără cruţare, am putea spune multe cruzimi, la adresa halului de desperare în care au ajuns unii venerabili de teama că se duc!... ...in sfîrşit, va veni şi ziua aceea mult dorită şi de noi şi vom mai vedea atunci cum ştiu luminătorii să lumineze în această „criză a desorientării“ şi cum se împlinesc prorociile. ♦ Aţi văzut punctele cardinale, destinate să fie luminate înaintea areopagului, după informaţia „Luptei“? Nu ştim în jurul lor întrucât se va face lumină. Dar presupunând că ordinea zilei a comitetului apropiat s’ar încheia prea repede cu atât de puţin esenţiale chestiuni, le va mai rămânea răgaz să stea la sfat şi asupra unor treburi mai de soi, asupra cărora ne luăm voie noi să le atragem atenţiunea. Noi am propune să se elucideze cu deosebire următoarele puncte cardinale: 1. Nu crede comitetul, că în lunga criză a fostului organ al partidului naţional s’a dat la iveală o completă moleşire în cercurile dela centru; că atât prin felul cum s’au lăsat aceste cercuri conduse de un agramat, cât şi cu aprobarea tacită a tuturor espectoraţiunilor, pe lângă moleşire, s’a dat probă de neputinţă absolută de a supraveghia dela centru modul de conducere a opiniunei publice? 2. Nu crede comitetul, că această moleşire este numai un simptom pentru starea generală, deoarece de ani de zile conducerea centrală n’a reuşit să înregistreze nici un succes politic pozitiv şi s’a mărginit exclusiv la legea inerţiei sociale, care ne-a dus înainte, oriecând? 3. Ce înţelege oare conducerea centrală, când dl Mihu spune poporului român aceste constatări: „Am cerut unor membri marcanţi (!) ai partidului dintr’un început să-mi comunice în