Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)

1910-11-26 / nr. 255

Anul XIV. Arad, Vineri, 9 Decemvre n. (26 Noemvre v.) 1910 Nr. 255 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe un jum.. 14 « Pe o lună . 2­4» « Nrul de Duminecă. Pe un an . . 5 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA! Deák Ferencz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţămite publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Anul XIV. NUMĂR POPORAL Nr. 46 „Sa se faci lumină“!... Organul românesc din Budapesta începe să devină amuzant. In starea lui hermafrodită a semioficialităţii de astăzi, copilă a nimănui (cum rar zice Goga) — nici tu a partidului, nici a Birăutului — îşi cască iarăş gura mare şi cere să se facă lumină. Goethe a cerut şi el lumină când era pe patul de moarte, dar şi-a dat sfâr­şitul, căci era muritor; numai „Lupta“ trăieşte la nemurire, după ce morali­ceşte murise de-a­ binele. Sânt acum patru ani de zile de când în zadar a căutat să se lumineze pe sine, sau pe altul şi de când n’a fost decât un fel de Incus­a non lucendo şi iată-o acum venind să cerşească dela alţii lumină, fie măcar şi un muc de lu­miniţă de ceară... Vezi asta-i! Lumină, lumină îi tre­buie şi ei şi celor ce-o conduc. „Minte, minte, mărită naţie românească!“ — iată ce a recomandat de mult un om de bine. Şi nu ne mirăm de loc că se cere aşa de târziu, câtă vreme ştim că mintea Românului e cea de pe urmă.* Şi de la cine cere „Lupta“ lumină? „Poate că de când se face politică la noi Românii în Ungaria n’a dom­nit o situaţie atât de încurcată (Se­rios? Aţi şi băgat de seamă?? R. „Z­.“), o adevărată criză a desorien­­târii. (Aici aţi brodit-o! Criza este a orientării şi nu a „desorientării“! R. „Tr.“). E timpul suprem ca în acest haos să se facă lumină. După­ cum sântem informaţi, în 16 ale lunii cu­rente, comitetul executiv al partidului naţional va ţinea o adunare. Aceasta ar fi chemată ca să desbată toate chestiunile tulbure şi dureroase ce preocupă astăzi lumea românească şi să facă lumină!“... Şi aşa cu criza „desorientării“! Haos, tulbureală, zăpăceală. Dar la 16 De­cemvre, ora 4 după prânz, onoratul comitet — zice „Lupta“ — va trebui să facă lumină, cum ai face o soco­teală exactă, cum ai tăia dintr’o dată nodul gordian, care a încurcat aşa de mult socotelile eroului din istorie. Şi, pe cum Tatăl ceresc, vrând să aducă rânduiala de­asupra beznei pământeşti, a poruncit să se facă lumină şi lu­mina se făcu fără zăbavă, astfel pro­babil „Lupta“ speră că va intra lim­pezirea prin gaura cheii, după ce co­mitetul o va hotărî-o. Poate ca „Lupta“ să aibă dreptate. Dar poate ca să se şi înşele amar, căci de obicei comi­tetele noastre sânt mai tardive în pro­ducerea efectelor şi se adună mai mult pentru a se aduna şi de altă­dată şi a „esmite“ comisiuni şi sub­­comisiuni, care să raporteze, pentru­­ca să se hotărască... Şi până a se ho­tărî viaţa curge înainte cu o poştă, mai „desorientată“ ca totdeauna, căci vorba aceia, apa tot trece şi pietrele rămân!* Dar, să vorbim serios: cum crede „Lupta“ că onoratul comitet va aduce lumină? Cică s’ar răfui mai întâi cu dl Mihu, ale cărui aluzii la câţi­va membri mar­canţi ai partidului ar fi lăsat nişte ne­dumeriri în ceata oficială! Mă rog, asta e slobod şi cei câţi­va „oameni marcanţi“ sânt în dreptul lor să lă­­muriască: ce-o fi voit să înţeleagă iu­bitul nostru diplomat de la Vineria? Căci într’adevăr, după concepţia cu­rentă, e o cutezanţă, e o crimă să laşi o umbră de bănuială asupra ca­pacităţii politice intangibile a „mem­brilor marcanţi“!... Şi după ce a dat gata pe dl Mihu şi a dat un pronunciamento apodictic pentru curajul de a avea şi d-sa pă­reri libere, comitetul va trece la „Tri­buna“, ca s’o lumineze şi pe asta, pentrucă s’a dat cu ponos la „cei mai de seamă bărbaţi conducători ai noştri“. Mă rog, e slobod şi asta! In lumea asta de naivităţi şi de confusiune a datoriilor fiecăruia, comitetul poate să-şi procure şi plăcerea de a se ocupa de gazeta noastră şi de a receti arti­colele noastre împricinate, ca să se lămurească unde e rana care doare. Dar oameni serioşi, cum sunt, ei vor recunoaşte numai­decât, că aici se găsesc într’un caz de incompetenţă. Căci, ce are a face comitetul cu toaca bisericuţei noastre curate? Corporaţie platonică, cum este comitetul, el poate să desidereze, să ia hotărîri, asupra cărora să se mai hotărască, — dar cum îşi poate închipui vreunul din bunii noştri „bărbaţi marcanţi“, că hotărîrea lor ar putea să ne influen­ţeze? Ziar închegat, cu mii de cetitori în urma noastră, cu organizaţie ne­­atârnătoare de partid, putere vie şi neorganizată — în contra unei proble­matice puteri, cine ne poate în mod eficace jigni în rolul nostru de organ de control şi de luptă dreaptă, mai ales acum când spiritul de opoziţie este o datorie mai pe sus de orice îndoială?! Să încerce! Noi însă vom cere der Freiheit eine Gasse! Comi­tetul n’a fost în stare să impună o atitudine anumită organului său pro­priu, susţinut cu mari sacrificii naţio­nale, necum să aibă competenţa să se ingereze în sanctuarul nostru. Ca să se ştie! Tot atât de puţină lumină se va face la 16 Decemvre, la Budapesta, în ce­lelalte puncte grav aminoase, cum este caşul cu poetul Goga, pe care acuma toţi peticarii condeiului de la „Lupta” îl insultă, cu ştirea celor „marcanţi“ şi semi-stăpâni ai organului caraghios. Afacerea asta este atât de ruşinoasă pentru câteva obraze oficiale, rămase incrispate de durere şi înfrigurate de teamă la ivirea glasurilor nouă, încât dacă am voi să glumim fără cruţare, am putea spune multe cruzimi, la adresa halului de desperare în care au ajuns unii venerabili de teama că se duc!... ...in sfîrşit, va veni şi ziua aceea mult dorită şi de noi şi vom mai ve­dea atunci cum ştiu luminătorii să lu­mineze în această „criză a desorien­tării“ şi cum se împlinesc prorociile. ♦ Aţi văzut punctele cardinale, desti­nate să fie luminate înaintea areopa­gului, după informaţia „Luptei“? Nu ştim în jurul lor întrucât se va face lumină. Dar presupunând că ordinea zilei a comitetului apropiat s’ar în­cheia prea repede cu atât de puţin esenţiale chestiuni, le va mai rămânea răgaz să stea la sfat şi asupra unor treburi mai de soi, asupra cărora ne luăm voie noi să le atragem aten­ţiunea. Noi am propune să se eluci­deze cu deosebire următoarele puncte cardinale: 1. Nu crede comitetul, că în lunga criză a fostului organ al partidului na­ţional s’a dat la iveală o completă mo­leşire în cercurile dela centru; că atât prin felul cum s’au lăsat aceste cer­curi conduse de un agramat, cât şi cu aprobarea tacită a tuturor espec­­toraţiunilor, pe lângă moleşire, s’a dat probă de neputinţă absolută de a supraveghia dela centru modul de conducere a opiniunei publice? 2. Nu crede comitetul, că această moleşire este numai un simptom pen­tru starea generală, de­oarece de ani de zile conducerea centrală n’a reuşit să înregistreze nici un succes politic pozitiv şi s’a mărginit exclusiv la le­gea inerţiei sociale, care ne-a dus îna­inte, oriecând? 3. Ce înţelege oare conducerea cen­trală, când dl Mihu spune poporului român aceste constatări: „Am cerut unor membri marcanţi (!) ai partidului dintr’un început să-mi comunice în

Next