Tribuna, iunie 1911 (Anul 15, nr. 118-141)

1911-06-11 / nr. 127

Anul XV. ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe un am. . ]4 « Pe o lună . 2.40 « Numărul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Nr. 127 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Strada Deák Ferenc Nr. 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fileri. Manuscripte n­u să înapo­iază. Un grav denunţ al trădătorului Mangra. Vicarul trădător de la Oradea-Mare îşi continuă meseria sa de denunţant şi vânzător al neamului său. Stăm într’ade­­văr uimiţi, de atâta decădere morală, la care poate ajunge un om, pe de-asupra preot, ocupând încă şi azi o înaltă funcţie în hierarhia bisericii noastre, hrănindu-se dela altarul românesc. Neamul nostru a avut mulţi fii rătăciţi, cari s’au făcut vi­novaţi de grozava crimă a trădării de neam, dar e sigur că nici unul n’a fost de specia asta miserabilă a vicarului trădă­tor. Aceştia erau nişte simplii năimiţi, cari rupseră orice legătură cu neamul lor, îşi câştigau de la duşmani pânea mizerabilă, pe care trebuiau să o merite, dar ca un om, să fie hrănit, boereşte din visteria bisericii ca el să pândească toate ocaziile când să poată aduce mai multe stricăciuni neamu­lui şi bisericii sale, asemenea caz nu s’a mai văzut. Avem de înregistrat o nouă ieşire a tră­dătorului vicar îndreptată împotriva parti­dului nostru naţional cu o perfidie şi cu o reacredinţă fără seamăn. Se pare că, ur­gisitul trădător crede sosită vremea de a pescui în tulbure, de a profita de nenoroci­tele disensiuni interne cari ne­ sfăşie pe noi. In consecinţă, el, ca cel mai criminal sperjur, atrage atenţia guvernului ungu­resc asupra cunoscutei ordinaţiuni de di­­solvare a partidului naţional, a lui Ib­ero­nymi. Vicarul satanei, invocă duhurile re­le asupra organizaţiunei noastre de partid, ca guvernul să aibă o justificaţie că însuş românii o consideră de primejdioasă şi ca prin urmare să o distrugă spunând că o face chiar în interesul poporului românesc. Reproducem mai jos exhibiţiile crimi­nale ale trădătorului vicar, făcute în formă de interview unei gazete ungureşti. Ele tre­ime să trezească toată atenţia noastră a tu­turora asupra uneltirilor acestui mizera­bil, care după ce a provocat actuala luptă fratricidă, pândeşte acum să-şi încoroneze opera, să distrugă cu desăvârşire partidul şi poporul romînesc să fie dus ca o turmă, sub conducerea vlădicilor, dependenţi de guvern şi fireşte sub conducerea sa. Căci el, numai el a provocat şi dezas­trele de azi,toată cearta care ne sfăşie, toată perturbaţia asta gravă a vieţii noastre de partid care ne mistue puterile într’o încăcurare nebună a unora în contra altora. El, sguduind încrederea în cinstea oamenilor a deschis zăgazul bănuelilor, a insinuărilor şi a intrigilor care a nămolit şi otrăvit în­treaga noastră viaţă publică. Toată cam­pania dusă împotriva noastră a „Tribu­nii” n’a avut altceva la baza ei decât ace­ste bănuieli, insinuaţii şi intrigi, de cari au de cari au profitat oameni de bună şi de rea credinţă, şi mai ales de reacredinţă, pentru ajungerea unor scopuri de ordin personal. Dar dacă am ajuns odată până aci, este imposibil să mergem mai departe, fără a ne face înşine vinovaţi de conse­cinţele dezastruoase ale acestui război nefast. Continuarea mai departe a luptei ce ne sfăşie, nu poate să aducă roade de­cât pe seama lui Mangra. Spectrul negru al camilafcei din Oradea-Mare iată că se şi desemnează pe fondul întunecat al vieţii noastre naţionale. Să nu căutăm, cine e vinovat, să nu ne pierdem în recriminări, acuzaţii şi învi­nuiri: vinovat rămâne cel ce nu încetează lupta! Trebuie să simţim cu toţii că o răs­pundere în faţa lui Dumnezeu şi a istoriei apasă asupra noastră şi că a sosit momen­tul să ne dăm ca fraţii mâna. Noi o întin­dem din nou, în toată sinceritatea sufle­tului nostru şi inspiraţi de cea mai curată dragoste de neam. Membrii comitetului naţional se întrunesc Duminecă din nou în Orăştie, îi rugăm, în numele intereselor superioare ale neamului, să o primească. * Iată interviewul, trădătorului vicar a­­păru­t în „Nagyváradi Napló” : — „Evenimentele ce s'au petrecut în jurul comitetului naţional român, fără îndoială îşi au importanţa lor, dar nu sunt atât de grave în ur­mări, cum ar putea crede cei neiniţiaţi. Comite­tul înainte cu ani a avut greutate, a avut rol de factor politic, dar în vremile din urmă s’au des­­lănţuit în sânul partidului certuri interne cari au subminat autoritatea comitetului. In condu­cere sunt reprezintaţi mai mult advocaţi tineri, oameni doritori de a juca rol politic, cari în loc de năzuinţe conştiente ocupă opinia publică ro­mânească cu chestiile lor personale. Dintre cei vechi, Dr. Gheorghe Pop de Băseşti, Teodor Mi­­hali şi chiar Vasile Lucaciu în parte nu fac ni­mic împotriva frământărilor şi terorismului din partid. Mai multă autoritate avea între ei Nico­ I FOITA ZIARULUI „TRIBUNA“ Nicolae Iorga. — Foiţă originală a „Tribunei”. — De D. Anghel. Vorbim de vin om, care astăzi a sfârşit prin a fi popular iar mâne sau mai târziu, va deveni mitic şi va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi nu se pare firesc să fie aşa cum este, fiindcă toţi îl cunoaştem sau credem că-l cu­noaştem îi măsurăm activitatea, ne lovim pre­­tutideni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveş­mântată ca şi noi toţi, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu­ i occiput­o panama sau un sombrero.. Când însă toate acestea vor deveni inutile şi vestmântul de stofă va dispărea împreună cu cel de lut şi de celule, atunci numai se va reîntoarce şi va răsări pretu­tindeni, la capătul tuturor răscrucilor de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui târg. , Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărţilor şi manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni şi de peste tot locul. Amintindu-se figura lui şi cercetându-i-se opera, poveşti vor umbla desigur, viaţă metasamelică îi vor dărui unii, puteri su­­praoue. ' Mţii, căci altfel nici nu s’ar putea înţelege,'-' i nu l-ai fi cunoscut şi nu l-ai fi vă­zut cum lucrează, când, ar fi putut să cristali­zeze atâta muncă. Poveşti vor umbla desigur ca de alt rege asi­rian se va spune poate că înfricoşat de curgerea vremei, el a hotărât să nu mai doarmă şi să facă din noapte zi iar din zi noapte, ca biruind som­nul să oprească şi timpul din mers şi să şi-l supue voinţei lui...* Capricioasa vreme însă, le schimbă toate şi mi-a schimbat şi silueta cea dintâi, pe care am cunoscut’o. In oraşul pe care l’am cântat, l’am văzut în­tâia oară şi pe atunci era slab şi deşirat, ca un ţurţar. Singuratic era şi puţin iubitor de oameni afişând pretutindeni cu voinţă poate, paradoxa lui Ibsen că numai omul singur e tare. Era un tânăr smolit la faţă, urzit din linii mixte, o siluetă bizară, târând după el şi acu­zând pe trotuar sunetul unui retevei noduros, care-1 întovărăşea pretutindeni şi pe care-1 mâ­­nuia cu destulă dexteritate.... Şi silueta aceia de normalist juvenil, încă romanţios care atrăgea luarea aminte şi care deja avea un început de popularitate, o întâl­­niai pretutindeni. Parcurgea spaţiul, grăbit, tot­deauna, înfloritele alei de tei ale Copoului tre­­bue să şi-l aducă aminte, străzile şi bisericile vechi pe care avea să le închidă în cuprinsul atâtor cărţi mai târziu, deasemeni rafturile li­brăriilor în faţa cărora cetea neobosit, între fi­lele cărţilor, precum şi toate priveliştile fugare care se răsfrângeau în ochii lui mari ca nişte lupe, şi tot ce-a fost în laşul copilăriei mele şi a lui, desigur, că nu l’a uitat. Un singur om se bucura pe atunci de priete­şugul solitarului, şi acela era un tânăr cu mus­taţa blondă, spânatic la faţă şi cu ochii albaştri. Acela singur va putea povesti mai târziu amin­tirile vremilor acelora... * » Simplificat de plete şi cu apostolică şi încâl­cită barbă, l’am regăsit mai târziu la Semănă­torul. Răposata revistă, trecea pe atunci printr’o criză, căci numai din crize — afară bineînţeles de epoca subvenţionată de minister, când erau directori din­ Al. Vlăhuţă şi Gh. Coşbuc, — a trăit Semănătorul, până la agonia finală.­­Eram tineri pe atunci şi ne trebuia un con­ducător, un tovarăş, însă, un sfătuitor şi un prietin. Semănătorul a mers şi a creat curentul care îl ştim cu toţii. Cauzele desmembrării însă, au rămas ascunse şi sunt multe. Printre altele voi spune numai, că cea dintâi a fost poate că per­sonalitatea din­ Iorga se acuza prea covârşitoare şi că el a uitat că şi noi, ceilalţi mai mărunţi, aveam poate şi noi o scânteie asupra căreia su­flam cu desnădejde ca s’o mărim şi că poate era ceva şi în sufletele noastre că aveam şi noi unele gânduri estetice ce poate nu se asemănau cu ale lui, şi că frumosul, pentru uni din noi, era poate altfel decât acela pe care îl vedea el. Apoi, gruparea, dacă avea să-l urmeze, tre­buia să meargă unde merge şi răul, şi râul îşi ţâra imperios afluenţii, acolo unde dau toate rîurile ţării noastre, adecă în politică. Acesta, ar fi fost un rău, desigur, căci toţi acei ce am stăruit în jurul dlui Iorga la „Semănătorul,” am

Next