Tribuna, ianuarie 1912 (Anul 16, nr. 1-24)

1912-01-28 / nr. 23

Anii! XVI. Arad, Sâmbătă, 28 Ianuarie v. (10 Februarie n) 1912 Nr. 23 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe an jam. . 14 . Pe o­rint . 3.40 « Numărul de ii pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. IREDACŢIA­ şi ADMINISTRAŢIA­­ Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fileri. Manuscripte nu să înapo­iază. Cim­ s ar putea asigura viitorul şcoalei româneşti din Ungaria. De Un C­ascal din Ardeal. III. După ce am facut constatarea că comi­tetul naţional ar fi putut găsi mijloacele pentru salvarea în mare parte a şcolilor, dacă ar fi înţeles gravitatea problemei, trebuie să mai amintim şi celelalte mij­loace, caii pot veni în ajutorul marii ches­tiuni şcolare. Pe lângă mai fiecare parohie avem câte un ,,fond cultural" care ,se alimen­tează din contribuţiile slujbaşilor biseri­cii. Las' că nu contribuie decât foarte pu­ţini la aceste fonduri din cari se dau aju­toare şcolilor sărace. Fapta fără păreche a dlui Vasile Stroescu îi însufleţeşte însă pe foarte puţini, deşi d. Stroescu, după cum a arătat în mai multe scrisori ale dsale, a făcut cunoscutele danii în scopul de a determina pe oamenii noştri cu avere să jertfească pe altarul de la care se vor împărtăşi nepoţii şi strănepoţii lor. Inte­lectualii noştri contribuesc grozav de pu­ţin la aceste fonduri. Aceasta e şi ea o do­vadă cât de periculoasă e pentru noi politi­ca în sensul pe care i l’au dat „fruntaşii din­tâi”; fruntaşii se ocupă numai de politică, — cultura e pentru poeţi şi pentru scrii­tori! Intelectualul nostru, lipsit de o bună educaţie religioasă şi naţională e un „eu­ropean” care consideră cultura străină de superioară bietei noastre culturi începă­toare. Comitetul naţional, care se tot scuză că nu poate face „organizarea” atât de mult accentuată, ar fi putut să-i orga­nizeze măcar pe intelectuali spre scopuri culturale. Altfel, Biserica cu greu îi poate ţinea la sine pe aceşti oameni, cari dispun adesea, de averi considerable. Ce frumos i-ar fi stat comitetului nostru naţional să fi înfiinţat şi el un „fond cultural” cu me­nirea de a ajuta din el şcolile! Fondul a­­cesta ar fi prosperat fără doar şi poate, cunoscând isvoarele bogate din cari se a­­dapă, şi pentru trebuinţele mici chiar, areopagul nostru politic. Apelul pe care l’ar fi lansat şi susţinut ani de-a rândul co­mitetul în „Românul" d. e. ar fi produs roade neîndoielnice. Priviţi d. e. cât face un singur om, P. S. episcop dela Caransebeş, care de aproape un an de zile agită, într’o foaie pe care n’o ceteşte mai nimeni nici la noi, necum în România, chestia semi­narului de acolo, pe seama căruia a strâns peste o sută de mii de coroane! Ce ar fi fost oare dacă d. e. comitetul ar fi înfiin­ţat­­ „Românul" în scopul hotărât de a milita cu toate puterile pentru chestiunea şcolară? Ce ar fi fost oare dacă comitetul ar fi văzut în pererea şcolilor noastre o mai mare primejdie, decât în „tradarea Tri­bunei” şi în poezia lui Doga şi ar fi um­plut încăpătoarele coloane ale „autoriza­­tulu” cu agitarea chestiei şcolare? Se te­mea poate că atunci n’ar fi fost destul de „interesant” şi n’ar fi făcut „politică?’ Sau n’ar fi oare şi astăzi lucru mai cu­minte dacă comitetul, în locul sarbedei foi umoristice pe care o dă ca adaus la „Poporul Român”, ar agita, cel puţin a­­cum, marea problemă şcolară printre ţă­rani cărora mai tare le arde de cultură, decât de glumele nesărate ale cutărui re­­dact­oraş necăjit. # Oare nu s'ar însufleţi pentru şcoală ţărănimea noastră dacă ar ceti în fiecare săptămână câte ceva despre influenţa şcoalei străine, despre însemnă­tatea şcoalei româneşti, despre mijloacele de a o susţinea şi aceasta tocmai în organul conducătorilor? Oare de aceea avem co­mitet naţional ca să aibă cine-i da pro­­poiului prilej de râs şi de satiră? Iată deci,că după cum am văzut din articolul precedent, comitetul ar fi putut găsi mijloace directe pentru asigurarea şcolilor şi că, prin o organizare a intelec­tualilor noştri ar fi putut trezi un mai in­tensiv­ interes faţă de şcoală şi un mai puternic sentiment de jertfă, precum şi aceea că prin presa lui autorizată (fără ghilemele) ar fi putut face din chestia şco­lară cea mai actuală şi gravă chestiune pentru toată suflarea românească de pre­­tutindenea. Urmarea ar fi fost mijloace materiale suficiente pentru asigurarea ce­­tăţuilor noastre culturale de pe sate. Dar să mai vedem şi alte căi. La 1907 începuse o colectă de bani pentru şcolile noastre d. C. Miile directo­rul „Adevărului" din Bucureşti. D. Miile — care, fie zis între noi, a fost condus mai mult de alte sentimente, decât, de cel strict naţional, — a srâns câteva mii de lei, pe cari i-a trimis „dincoace”. Nimeni nu i-a oprit la graniţă după cum n’ar fi oprit nici alţi lei, din altă parte. Dacă vrea cineva să dea, cine-1 poate opri? Şi cine-1 poate opri pe cineva să primească un dar de undeva ? Apelul pe care-1 face acum „Românul din Ardeal" la oamenii cu stare din Ro­mânia e foarte just şi deşi d. Iorga zice că aceştia nu prea­ aud ce ar trebui să audă, glasul dlui Iorga ar putea avea un răsunet mare şi ar putea deschide nu numai inimi mari ci şi pungi largi. D. Iorga a făcut multe şi mari lucruri pentru noi Românii dn ţara asta şi dsa. suntem convinşi că dacă vam ruga ca, cu toata ocupaţia multă a dsale, să ne vie în ajutor cu cu­vântul său, ni­ ar veni. II rugăm şi noi din tot sufletul. Dacă presa din ţară ar fi mai naţio­nală ea m­-ar putea ajuta enorm de mult. Şi dacă dintre mulţii „Ardeleni” şi „Un­gureni” aşezaţi dincolo s’ar găsi câţiva oameni de iniţiativă cari să interprindă corecte, aceste ar putea avea rezultate cu totul satisfăcătoare. Se înţelege că şi noi, toţi, mici şi mari trebuie să căutăm resursa până ni­ se mai îngăduie încă. Tocmai acum se publică prin ziare bi­lanţurile băncilor noastre. Din ele vedem cât de multe şi de mari câştiguri realizează toate băncile — şi în acelaş timp vedem şi aceea că din ele în afară de acţionari şi de funcţionari, foarte puţini se înfruptă. Băncile noastre, dau, în general extraor­dinar de puţin pentru şcoli.­ Ele adaugă an de an sume tot mai mari la fondurile de rezervă, uitând că cel mai mare şi mai sigur fond de rezervă al unui popor e totuş forţa lui morală şi cultura lui, iar nu banii lui! Li­ s’au adus şi în alte rânduri învi­nuiri băncilor pe tema aceasta şi li­ se vor mai aduce şi de aici încolo — până va mai exista motivul de mai sus. In afară de băncile noastre proprii zise pot şi alocarea şi fac foarte mult pentru şcoală însoţirile Reiffeisen. E o adevărată minune cât pot face aceste instituţii mo­deste pentru şcoalele din singurătice sate. Ele ar trebui să se înfiinţeze în toate sa­tele cu şcoală ameninţată. Am putea zice că, între anumite împrejurări, o astfel de bancă poate susţinea singură o şcoală po­porală. Şi cu toate acestea mai rămâne încă mult de făcut şi pentru intelectualii dela sate. Dela idealismul lor şi dela dorul lor de muncă atârnă, în cele mai multe cazuri sp­arte a şcoalei. Dacă aceştia îi vor şti face pe oameni să înţeleagă adevăratul rost al şcoalei, ei le vor deschide nu numai ini­mile ci şi pungile pentru aceasta. E o chestie de inimă chestia şcoalei noastre şi cu drept cuvânt s’ar putea zice: Inimă, mărită naţie românească, inimă, — şi toate celelalte se cer adăoga ţie. Goană împotriva bisericilor noastre. Citim în numărul de azi al ziarului Alkot­mány, organul partidului poporal ungu­resc, că ministrul de culte şi instrucţiune, contele loan Zichy l-a invitat pe Ex. Sa mitropolitul Dr. Victor Mihali, ca în viitor în şematismul arhidiecezei gr.-cat. române să se tipărească numirile ungureşti ale lo­

Next