Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)
1897-01-16 / nr. 9
NT*. 9 Anul I Arad, Joi 16/28 Ianuarie 1807 klHHGTIA ARAD, STR. AULES (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria : pe 1 an fl. 10; pe */a an fl. 5; pe */a de an fl. 2-50 ; pe 1 lună fl. M-rii de Duminecă pe an fl. 1.50. Pentru România fi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte ru se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICA (ADAM) INSERŢIUNILE: tu fir garmmnui: prima datft 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia-oară 4 cr. ţi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi insertiunile sunt a si plăti lurate. Scrisori a «(franca te nu si primesc. SECRETUL EPISTOLAR (L) Epistola furată intr’un chip „nu tocmai cinstit“, dar după versiunea banifystă, găsită la biuroul partidului poporal, începe sa facă adevărată epocă în ziaristica maghiară. Foile ungurești se năpustesc cu o furie nespusă asupra baronului, numindu-l cum Românul numai pe omul necinstit îl numeşte. Dar supărarea Ungurilor este cu atât mai mare, cu cât ei se cred naţiune cavalerească, deci numai cu scârbă trebue să se întoarcă de un om care păcătueşte contra onoarei, folosindu-se de scrisori cari nu lui i-au fost trimise, ci a ajuns la ele în chip necinstit. Ne pare bine că concetăţenii noştri îl mustră cu atăta asprime pe primul lor ministru. Aceasta ar dovedi că simţul cinstei este mai desvoltat într’enşii de cât ar fi putut cineva să bănuiască. Intr’adevăr, ei aduc pilde din istorie şi arată cum au pedepsit alte popoare pe oamenii cari s’au arătat necinstiţi când a fost vorba de scrisori. Aşa de pildă, în ziua de 31 Maiu 1786, parlamentul francez a osândit la bătaie cu biciul şi la temniţă pe viaţă pe contele Lamothe, pentru câ prin scrisori nesubscrise a încercat să păteze numele reginei Maria Antoinette... Aceiaşi osândă ’i s’a dat şi soţiei contelui, care fusese şi ea părtaşe la păcatul bărbatului. Cât de mult ţin Francezii, naţiune în adevâr cavalerească, la secretul scrisorilor, se poate judeca şi din următorul fapt. In şedinţa dela 21 Iunie 1791 a Camerii, preşedintele Beauharnais a spus că regele a fugit din palat, a lăsat însă — în graba ce-l cuprinsese— o scrisoare; s’a mai găsit o altă epistolă a unui sfetnic al regelui Franţei. Părerea tuturora a fost ca epistolele să fie trimise persoanelor căror sunt adresate, deşi Camera întreagă ştia, că din scrisorile Francezii ar f aflat multe taine de-ale nefericitului rege, murit, ceva mai târziu, sub secure. Tot aşa, între căuşele pentru cari viteazul rege al Suediei, Adolf Gustav, a pornit resboiu contra împăratulu Ferdinand a fost şi faptul, că acesta şi-a desfăcut epistola ce trimisese lui Bethlen Gábor, domnitorul Ardealului. Aşa a fost pe vremuri. P’atunci însă lucrurile s’au schimbat. Cabinetul negru, unde se spionează şi desfac toate scrisorile, a fost înfiinţat tot în Francia, pe vremea absolutismului, când se cheltuiau 300.000 franci pe an pentru cancelaria neagră. Aşa s’a făcut în Veneţia, aşa în Austria, sub Metternich, Bach şi Haynau... Pentru că toate guvernele absolutiste numai prin mijloace de felul acesta s’au putut susţine, mult puţin, lână să fie resturnate de voinţa poporului. Le ştiu aceste şi Ungurii. Ei înse numai acum vin la gândul, că în Ţeara Ungurească începe să se furişeze un regim absolutistic, şi încă dintre cele mai neruşinate. Noi ne aducem însă aminte, când zi cu zi ,ni se spărgeau scrisori la poştă, când poşta şi poliţia din Sibiiu în fiecare zi ne ducea la judecătorie pentru a ne ispiti de unde primim scrisorile pe cari ’ni le desfăceau, apoi ne aducem aminte, cum în 12 Septemvrie 1893 procurorul din Cluj a căutat să-’i asmuţe pe juraţi în contra noastră cetindu-le o telegramă falsă şi tedenţioasă, în care se spuneau lucruri îngrozitoare despre revoluţia din Bihor ce ar fi isbucnit în urma agitaţiunilor noastre .... Am protestat toţi acuzaţii, patru, câţi am şi fost duşi la temniţă... Ziarele ungureşti însă n’a vrut atunci să înţeleagă, ci zile întregi au scris împotriva noastră, întemeiânduse numai pe o telegramă făurită de cine ştie ce ticălos... Dar mulţimea de telegrame, a căror trimitere ne-a fost oprite, pe cuvânt că sunt „în contra statului“, şi alte multe trimise noue la Sibiiu, dar pe cari nu le-am primit... De pe vremea procesului Memorandului şi acum sunt la poşta din Cluj sumedenie de bani, daţi pentru telegrame cari n’au fost însă trimise. Cu un cuvânt, când a fost vorba de Români, guvernul unguresc de ani mulţi n’a mai respectat secretul epistolar nici cel al telegramelor. N’avem speranţă ca lucrurile să se schimbe de aci încolo. Dl Jeszenszky nu degeaba este şef al cabinetului baronului Bánffy. Şi în chestia cu epistola lui Blaskovits, tot el e amestecat. Pentru noi întreg vuietul unguresc are o singură urmare practică: vom putea dovedi cu mărturisiri ungureşti, că secretul epistolar, pe care francezul Sieyes cerea încă la 1791 să fie trecut între drepturile de căpetenie ale cetăţenilor, în Ungaria nu există, „Porcărie“. Cuvântul a fost pronunţat în parlamentul unguresc. iar foile scriu articole, deasupra căror 11 pun ca titlu. Aceasta arată cinstea pe care Ungurii o au faţă de baronul Bánffy, capul stăpânirii ungureşti şi sfetnic al tronului. Iată, de pildă, cura scrie „Alkotmány“ de la 26 Ianuarie: „Porcul se ţine de animalele cu pielea groasă. Însuşiri intelectuale are însă cât se poate de puţine; sunt însă încăpăţînaţi şi ţin grozav laolaltă. Au o poftă mare de mâncare şi le place murdăria“... Dar aceste cuvinte le scrie numitul ziar drept asămănare cu baronul Bânffy şi cu deputaţii cari sprijinesc politica lui. * Crfmă. Din Viena se telegrafează lui „Hazánk“ : „Sub câţiva din membrii cabinetului Bânffy terenul să clatină. Mai evident apare aceasta din afacerea Majlath, cărei ministrul Wlassits are să cadă jertfit, ba după cele din urmă versiuni asupra afair-ului, Wlassits şi-ar fi dat deja demisia. Baronul Jósika de asemeni e ameninţat cu cădere. In toate cercurile politice, afară de cel oficios, ţinuta Baronului Banffy întîmpină un resens şi scandalizare generală, încât mulţi dintre cei mai serioşi bărbaţi politici susţin, că între astfel de împrejurări guvernului Badeni, n’ar trebui să confereze cu un om ca Banffy...“ Aceste ştiri, se înţelege, sunt luate ca informaţii private.* Ordinea de muncă a parlamentului. Semioficiosul „Budapesti tudostte“ anunţă, că sfârşindu-să desbaterea budgetului pentru ministeriul de interne, urmează să fie pertractat budgetul ministerelor de comerciu, agricultură şi cel de justiţie. Guvernamentalele speră, că desbaterile se vor termina curând, căci, zic ele, după ce s’a trecut asupra scandalului cu „scrisorile“ lui Bánffy, oposiţia n’o să-i pună piedeci guvernului! * Contra limbii maghiare. In şedinţa dietei provinciile din Croaţia, Dr. Ruzicî, a adresat o vehementă interpelaţie, întrebând de ce societatea căii ferate din valea Lonja îşi are de limbă oficioasă cea maghiară şi de ce biuroul principal îl are în Pesta, îşi exprimă indignarea asupra acestor fapte, spunând, că e spre detrimentul individualităţii politice a Croaţiei şi vatăraă adânc sentimentele naţionale ale lor! Ungurii din România. Foile ungureşti publică toate un apel al preotului calvin Nagy Sándor din Brăila, care cere ca „fraţii“ sei din Ungaria să vină în ajutorul celor 4000 maghiari, ameninţaţi cu perirea, deoarece şcoala lor din Brăila necorespunzând cerinţelor legale, e pe cale de a fi închisă din partea ministerului şcoalelor române. N’avem nimic de zis contra acestui apel. Fratele frate este dator să se ajute. „Patrioţii“ din Ungaria pot deci să ajute pe fraţii lor din „străinătate“. Avem însă de făcut unele observări şi anume: Ce ar zice Ungurii şi cum ne-ar înjura pe noi, când am face apel public la fraţii noştri din România, rugându-i să ajute vreo şcoală ori biserică românească, pentru care statul ungar nu vrea să dea nici un ban, cu toate că Românii plătesc şi ei bir şi-şi fac toate datorinţele cetăţeneşti. Ce ar zice îndeosebi atunci, când vre-o şcoală românească ar primi bani de la Ligă? " Fără îndoială că ar închide şcoala dar pe înveţător l’ar aresta pe cuvânt că e „vînzător de ţeară“, că „s’a vîndut străinilor“. Ei bine, noi Românii suntem mai cu inimă! Poftească Kulturegyletul, ba chiar guvernul unguresc, şi trimită bani şcoalei reformate din Brăila, căci nici un Român n’are să se supere şi nici guvernul României n’are să închidă şcoala, la care de altfel, după cum scrie popa calvin „umblă şi copii ai maghiarilor israeliţi şi ai celor catolici“... Mai mult chiar zicem că Kulturegyleturile ungureşti în loc de a-şi cheltui banii dând învăţătorilor cari fac progres în limba maghiară şi ridicând şcoli ungureşti prin satele nemaghiare, ar face mai bine să-şi vadă de necăjiţii de Ciangâi şi de Ungurii ce pierde foame prin România. Desfrănare şi sărăcie. Este recunoscut astăzi în lume şi ziarele ungureşti încă scapă mărturisirea că Budapesta, inima ţârii ungureşti, este astăzi cel mai desfrânat oraş, doară în întreagă Europa. Mileniul de astă-vară, când desfrănareaşi-a făcut bordel în mijlocul exposiţiei, cum era bordelul „ Osbudavara“, a dat pe faţă întreagă urgia păcatului. Şi s’ar da pe faţă desfrănarea ce le apasă inima şi mai tare, dacă n’ar fi la mijloc temerea că se va întreba: cine a Introdus desfrănarea, şi atunci, de, ar trebui să se descopere că jidănimea e pricina. Ei, dar’ ziarele ungureşti sunt în mâna jidanilor şi doar’ nu’şi vor tăia dînşii creanga de sub picior. După legea firei, din inimă se trimite sângele în întreg trupul, aşa din inima ţării se răspândeşte şi desfrănarea în întreagă ţeară şi va veni vremea când va esi ea la iveală ca şi cea din Budapesta, numai târziu să nu fie apoi. Biserica cu morala ei este stânca în care se lovesc planurile lor, de aceea lucră din răsputeri contra bisericii. Legile bisericeşti ei le-au împins înainte prin guvernul care e în mâna lor ca să spargă biserica, şi legea-i lege, trebue să ne supunem ei. Ei încălzesc secta năzăricuşilor, aşa că-i laudă şi încurajează, căci aceasta încă e îndreptată contra bisericei. Şi tot ei împing înainte şi socialismul, contra bisericii, sub momeala că trebueşte altă împărţire de averi şi drepturi ş. a. Socialiştii din Ungaria însă nu sunt adevăraţi socialişti, ca şi cei din ţările străine pe cari adevărata miserie ori sărăcie ’i-a împins să-’şi ceară mai multe drepturi şi scutire contra stoarcerii din partea speculanţilor mari, cărora sunt siliţi să muncească pentru a-’şi câştiga pânea cea de toate zilele pe plată destulă de a au muri de foame dar’ prea puţină de a trăi cinstit; ci simt nişte tare fugă şi trântori cari desmierdaţi de puterea jidano-maghiară, ar vrea să trăească lume albă pe spinarea altora. De planul jidano-maghiar cu iuirea lor hitre Români ca bunăoară în Tauţ şi alte locuri de colonisare, vom scrie. Acum ca întregire voia să vă mai spun de traiului lor. „Aradi Közlöny“ foaia guvernului din Arad ne spune, cum ţăranii socialişti din M.Egyhaz comitatul Aradului, se pregătiseră pe Dumineca trecută să fiică uai ! mare la care invitaseră și pe vătavii lor