Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)

1897-01-16 / nr. 9

Pag. 38 — Nr. 9 ile prin depărtare, sâ-’şi petreacă după rânduiala boierească într’un bal în care sâ nu iee parte nimeni afară de dânşii, biroul însâ le-a dat de veste şi ’i-a oprit, deoare­ce balul nu ’l-au înştiinţat în regulă la au­torităţi, ci au voit sâ-­l ţină pe furiş. Ţâran­ii noştrii ’şi-au­­jocurile“ lor în cari tinerimea cântă şi joacă pe lângă apă rece. Domnia lor arangiază baluri cu lău­tari scumpi, beuturi scumpe şi cu forfoiu domnesc. Dar’ ei sânt patrioţi buni, şi stăpânirea, de, trebue sâ le dee pământ şi favoruri, ca sâ-’şi poată face cheful, aşa doar se va lăţi printr’înşii desfrănarea şi cu ia simţurile perirei şi între Români se vor râci inimile româneşti şi se vor goli bisericile. Dumnezeu însâ lumineze minţile oamenilor noştri ca să se feriască de obi­urile lor ca de ciumă, căci de ai noştri nu va fi cine să se îugrigiască şi să le dee alt pământ dacă şi-­l vor mânca odată. Să privim la pruncuţii noştri cari aşteaptă un viitor mai bun de la noi şi să fim cu­minţi. Sârăcia e sora desfrânării. O vedem că se priveşte pretutindenea alăturea cu des­­frânarea. De pildă să ne fie cartea statis­tică dată oficios despre schimbările de moşii din anul 1895, care ne dă o icoană îngro­zitoare despre destrămarea moşiilor din Ungaria. Iată icoana: în anul 1894 s’au ivit 258 de mii de sar­cini noue în cărţile funduare, în anul 1895 mai mult, adecă 303 de mii. Dintre cari prin contracte în 226, respective 267 mii de caşuri. Numârul sarcinilor făptuite pe calea licitaţiunii în anul 1894 au fost 16 mii, car’ în anul 1895 s’au urcat peste 19 mii, s’au urcat dar’ mai bine de cu trei mii, ce dovedeşte că anul 1895 a fost mai râu nu numai in privinţa sporirii sar­cinilor decât şi în privinţa scăderilor. Sarcinile cele noue socotite în bani au tre­cut peste cele şterse: în anul 1894 cu 62 milioane, iar­ în anul 1895 cu 110 milioane fiorini. Schimbările de moşii întregesc aceasta icoană şi anume: în anul 1865 s’au schim­bat 305 mii moşii stăpânul, în anul 1892 ajung schimbările la 400 mii, în anul 1894 sunt 406 mii, iar de pe anul 1895 lipsesc datele cam­ sigur că vor fi şi mai poso­morite. Socotit în bani preţul acestor moşii, caii ’şi-au schimbat stăpânul, în anul 1894 face 357 milioane fioreni. Acum dacă vom so­coti preţul întreg pământului de moşie cu 5 miliarde, atunci urmează că în 15 ani de zile îşi va schimba gazda atâta pământ, de corespunde la întreg preţul pământului, adeca pământ de 6 miliarde. Toţi o ştim că nu de flori de cuc să fac aceste sarcini şi schimbări de moşii, ci că va avea ea o pricină oare­care. Sila să­răciei cu doba în cârcă e ce împinge pe om a-’şi vinde moşia. Şi cine câştigă aici? Bietul popor baştinaş puţin, ci specula care întreprinde vânzare şi cumpărare de pă­mânt, în mic şi mare, cumpără ieftin Şi vinde scump sub ocrotirea stăpânirei. Dar’ ce e causa sărăciei ce desmoştenesc atâtea milioane de oameni? Poporul e netrebnic, vor zice cei din scaune aurite, e prost şi nu ştie lucra şi face lux, cheltueşte mai mult decât venit are. Ei, dar’ cine s’a îngrijit de poporul nostru, căci acum despre el vorbim, să fie luminat, să ştie raţional lucra, să nu­-l despoaie lipiturile satului, să-’şi facă soco­teală cu revisurile şi cheltuielile sale, bi­lanţul care să-’i ţină cumpănă in econo­mia sa? Atunci când noi cu grele jertfe avem să ne susţinem şcolile noastre, cari să împli­nească aceasta chemare, ni­ le pismuiţi şi batjocoriţi şi cereţi dela ele un singur lu­cru : să înveţe limba maghiară. Stârniţi pa­timile politice ca ţăranul să nu poată lucra în jigneală moşia sa, prefaceţi ţeara într’o tabără răsboinică, în răsboiu plugul stă pe brazdă. Şi ce aţi făcut ca să se mărească venit­ul pământului, ca ţăranul să se aleagă cu bun câştig după osteneala sa, şi cum i-aţi în­lesnit cheltuielile economice ? Doar aşa că ’l-aţi lăsat pază speculanţilor de bursa, cari apasă preţurile bucatelor, ori că aţi pus dări ne mai­pomenite pe el ? Nu prostia poporului e pricina sărăciei, ci dările cele mari, pe cari nu le întrebu­inţaţi spre binele lui, ca să-­i câştigaţi iz­voare de venit şi să-l învăţaţi cum să mun­cească şi să trăiască ca să-i fie lenev­cile întrebuinţaţi pentru şcoli de maghiarizare, pentru împodobirea oraşelor voastre, pentru teatruri, statue, pentru m­usee, părăzii mile­nare, pentru puşti şi tunuri şi pentru tot ce face fudulia voastră raţională, căci ma­ghiarism falnic vă trebueşte şi un popor fericit. Plângeţi acum, căci şi pe voi vă doare, vedeţi cu ochii că poporul plugar scapătă şi între acel popor e­ şi al vostru. Astăzi mai aveţi moşiile statului, dar acele încă se vor găta odată şi veţi geme şi voi sub ti­­rănia speculanţilor, veţi fi şi voi străini în pământul vostru. Morala se răspună, nu o uitaţi aceasta în ceasul al unsprezecelea, că fericirea popoarelor nu se face prin asu­prirea lor, ci prin morală, prin uşurarea traiului vieţii, prin şcoli bune, legi bune şi prin dreptate asemenea împărţită tuturor cetăţenilor din patrie. Uncheşul. I . Pocnii poporale de pe Crişul-negru, culese de Iosif Stanca. Răchită cu frunza ’n Criş Hai mândră la seceriş! Ba io bade nu m’oiu duce Până-’mi dai guriţă dulce. Frunzuţă verde de breb Fuseiu gata să te ’ntreb Cum ai trecut Crişul­ negru? Da io bine ’l-am trecut Tot prin apă până’n brîu Ţinând pe murgul de frîu, Tot prin apă până’n coate, Nu voia murgul să ’nnoate. Când era la jumătate Eram gata să mă ’nnec Şi nu puteam ca sâ-’l trec. * Trei cocoşi negri cântară Şi zori de zi se lăsară Şi trei voinici se luară Cu trei cai alăturea Cu trei puşti asemenea. *) *) Din colecţiunea poesiilor poporale adu­nate de elevii dlui profesor I. Petran. Dar’ unul fu mai străin Dar’ haidaţi să-’l potopim ! Şi strinu aşa grăia: „Că moartea-’i o moarte grea „Şi se­ fac o cărticea „S’o trimit la maica­ mea „Să coate pe răsărit „De-o vedea rugu’n pupit „O şti maica c’am perit. „Să coate pe scăpătat „De-o vedea rugu ’nchitat „O şti maica că-’s puşcat.“ * Pe marginea Dunării Mere-o fată cu boii „Păşeşte fată mai tare „Că vine Dunărea mare!“ — Lasă vie să mă mâie Că n’am părinţi să mă ţie.­­ Bate vântul, frunza bate Bate doauă frunze late. Da nu-’s doauă frunze late Ci-’s două fete surate — Una-’i mândră ca o floare — Cealaltă-’i buhă’n picioare. Cea urîtă e găzdacă Cea frumoasă e săracă Cea găzd­acă zice-aşa: r— Vină ll,de şi mă ia Că ’ţ­oiu di plugul cu boi * Sus pe vîrful „codrului“ La fântâna „cerbului“ — Este o peatră rotejată De voinici încunjurată — Corbul prinse a croncăni Voinicii prinse a fugi Şi un voinic le grăi: — Fraţilor! voinicilor Merg acasă că ’mi-i dor Maica-’i cu cina pe masă Şi cu apă rece ’n vasă; Lă dusei să mă îmbie — Rămas bun măicuţă ţie Nu lungi vorbele multe M. Sa Regele Carol a primit în audienţă pe d. căpitan de Rozvadovvski, ataşat mi-Că n’are cine s’asculte. — Rămas bun şi ţie tată Când ’ţ-o fi dor tu mâ coată Când frunza va înverzi In ţeara Moldovii Când florile să n’pupească Coată-mâ ’n ţeara turcească; Când frunza va gălbeni Poţi şti maica c’oiu muri — Dar’ n’oiu muri cu ruşine Ci cu murgul lângă mine N’oiu muri şezând pe loc Ci-oiu muri dădând cu foc N’oiu fi coperit cu flori Ci-oiu fi coperit de nori. ♦ Tinâră mâ măritaiu Râu noroc mai căpătaiu — Socru-meu şede la masă Şi-’mi zice că nu-’s de casă. —­ Soacra-mea şede pe vatră Şi-’mi zice că nu-’s bogată —Şi bărbatu-’m­i şede’n tindă Vrea să s’acheţe de grindă Şi-’mi zice că nu-’s mândră — Taci bărbate şi mâ vinde In târgul din Glogoveţ Unde au mândrele preţ. TRIBUNA POPORULUI 16/28 Ianuarie 1997 Din parlamentul maghiar. Şedinţa de la 26 Ianuarie. Budgetul ministerului de interne. In şedinţa de azi, plicticoasă şi slab cercetată, s-a început pertractarea bud­getului pentru interne. Doi deputaţi din opoziţie au făcut o aspră critică mai ales administraţiei din comitate, presentănd, unul dintre ei, figura au­tocratului modern, a fişpanului ungu­resc. Cei doi deputaţi guvernamen­tali, dintre care unul a fost fişpan, iar celălalt vicispan, au luat în apă­rare guvernul, slăvindu-­l pentru pro­iectul centralizării administraţiunii. Eötvös Károly, primul care a vorbit în şedinţa de azi începe cu afirmarea, că ad­ministraţia din ţeara noastră este una din­tre cele mai ticăloase şi o reformă a acestei administraţii să impune cu imperiositate, însă, nu aşa cum o proiectează guvernul, eu ,cmtralisare. De altfel proiectul cu centralisarea—zice Eötvös e un non sens şi din alt punct de vedere, pentru că ea există deja. Ori spu­­neţi-mi ce autonomie mai au comitatele afară —că îşi pot alege câţi­va funcţionari? Justiţia, aruncul dăjdiilor, instrucţia, pro­cedura disciplinară contra oficialilor publici, şi o mulţime de astfel de drepturi sunt scoase din cercul de activitate al comita­telor. Nu mai poate fi vorbă deci de auto­nomia comitatelor, este centralizare desă­vârşită. In mâna dvoastră e poliţia şi în mâna dvoastră sunt . . . fişpanii, din cari aţi făcut o adevărată instituţiune, de care însă numai în Persia găseşti. Fişpanul dvoas­tră este un detectiv isteţ şi preţuit, altceva nimic, afară că mai e şi autocratul absolu­tist, după concepţiunea modernă. Deci unui astfel de guvernament intern nu pot să-i votez budgetul. Lepsényi Miklós, de­ asemeni critizează ad­ministraţia, care este cât numai să poate de miserabilă. Oficialii dela administraţie, cu toată „autonomia“ comitatelor, nu sunt altceva, decât cei mai umili servi ai guver­nului, de care cu atâta succes s’a folosit şi cu prilejiul alegerilor dietale. Ei sunt exe­cutorii severi ai tuturor ordinilor discrete ale guvernului, iar în comitatele locuite de naţionalităţi sunt adevăraţi despoţi. Asta nici de cum nu este spre folosul maghia­rismului şi nici a statului. Cei doi deputaţi guvernamentali, care au luat parte la discuţie, recunosc şi ei că ad­ministraţia cum să face acum are multe cu­sururi, care însă vor dispărea îndată­ ce Şi turmuţa cea de oi... Ba io zeu nu te-oiu lua Ori­ şi­ cât bine ’mi-ai da Ce hasnă de-a tău bine Când de tine ’mi-i ruşine Ce hasnă şi de avere Decât să nu am plăcere Pentru a tăi patru boi S’aduc o buhă la noi. Cea sărac’­aşa zicea: — Vină bade şi mă ia Că io bade nu ’ţ-oiu da Nici plugul cu patru boi Nici turmuţa cea de oi Numai bade buze moi. Intenţionatul proiect al guvernului despre centralisare va deveni lege. Unul dintre ei, Török Bartalan a vorbit pentru­­ naţionalităţi... spunând că dacă s’ar introduce sufragiul universal, cum do­reşte Ugrón, naţionalităţile ar fi vătămate în drepturile lor, căci Ugrón cere dela fiecare alegător să ştie scrie şi ceti ungureşte. Tallián Béla vorbeşte despre chestia so­cialismului agrar, asupra căruia atrage aten­ţia guvernului. Alegerile în Austria. Din alegerile, cari se vor face în Austria în luna Martie, vor tebui sa iasa 425 deputaţi, cari se împart ast­fel: oraşele vor avea sa aleagă 117, comunele 130, marii proprietari 85, oamenile de comerciu 21 iar aşa zisa curte generală 72. Prietenii noştri, dni­ Lueger cu to­varăşii săi, au nădejdea să între mulţi în dieta din Viena. Puterea ovreilor este în mare primejdie. De aceea se şi zice, că Ovreimea întreagă adună la bani, pentru a-i folosi la alegeri şi a face astfel să se aleagă dacă nu Ovrei de naştere, apoi cel puţin câte un Neamţ care să mai ridice câte­odată cuvenitul şi întru apărarea Ji­danilor. Lucrul va merge însă greu, căci partidele creştine şi-au dat mâna să-i zdrobească pe cei­ ce d’atâta vreme sug sucul ţerii lor, pe Ovrei. Dumnezeu să-i ajute. DIN ROMÂNIA. (Corespon­den­ţă particulară) Bucureşti, 13/25­ Ianuarie. După alegerea comitetului executiv al Ligei, seara s’a dat un banchet, la care s’au ţinut mai multe toaste. Oratorii, între cari sunt d-nii Perieţeanu-Buzâu, M. Vlădescu, B. Păltineanu, D. Neuiţescu, Delavrancea, Fava şi alţii, au accentuat cu toţii bucuria ce simt că lucrurile s’au împăcat la Ligă şi necesitatea ca disensiunile să dispară şi între fruntaşii de peste munţi. Cu prilejul acestui congres, d. V. A. Ure­­chiă a fost ales preşedinte de onoare al Ligei.*

Next