Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)

1902-09-26 / nr. 178

Amil VI Arad­, .Toi, 30 Septemv­rie (6 Octomvrie) 1003 No. 178 REDACŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Scrisori nefrancate nu se primesc ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe i/jj an ... 10 , pe *'4 an . . . 5 „ pe 1 lună, ... 2 „ N-rli tie Duminecă pe an 4 coroane. Pentru Romania şi străină­tate pe an 40 franci. Manuscripte nu se Înapoiază. DN FISPAN CONTRA AUSTRIEI.­­ Pe când contele Apponyi depunea la Budapesta cunună pe mausoleul lui Kos­suth, în numele legislativei, un represen­­tant superior al puterii esecutive, lispanul Wesselényi Miklós, fiiul marelui Wesselé­nyi, rostea la Zilah un discurs, care deşi era în onoarea şi sănătatea M. Sale Mo­­narchului -Frânase Iosif, rege al Ungariei şi Imperat al Austriei, în realitate este în­dreptat împotriva Austriei. Să ascultăm numai ce zice Wesse­lényi : „ Din mai multe semne se învederează anime, că împărăţia austriacă abia se va mai susţine după o zi pe alta, pen­­tru­ că elementele de destrămare cari o com­pun mai curând oră mai târziu se vor contopi în marile împărăţii ve­cine şi cum suge buretele apa, aşa Germa­­nia şi Rusia vor disolva întrînsele Austria. „Să ne îngrijim deci de timpuriu de tronul regelui nostru, încunjurat de patriotism şi constituţionalism. Patriotis­mul nat­eî maghiare s’ar şi îngriji despre aceasta, şi nici până acum nu a noastră este vina, că regatul lui Stul Ştefan nu a devenit ca stat şi din punct de vedere economic de zece ori mai tare, ca astfel şi dinastiei să-’i fie de zece­ ori sprijin mai tare de cum este acum. „Ceea­ ce n’a putut fi însă în trecut, dacă şi D-zeul Ungurilor aşa voeşte, se va face în viitor, şi sentimentele constituţio­nale şi dinastice ale naţiei maghiare mai curând ori­ mai târziu vor alia apreciarea şi încrederea meritată. Tesa s’a pus deci aşa: Austria este menită să peard, să întărim dar’ naţia ma­ghiară, ca să-’i fie scut Casei de Habsburg. Până­ ce atât regele constituţional al Unga­riei, cât şi toţi sfetnicii sei de până acum înţelegeau politica altfel, să contribuiască anume toate popoarele la menţinerea mo­­narchiei austro-ungare, căci aceasta ne este tuturora scut şi Casa Domnitoare deo­potrivă se sprijineşte pe cele două părţi ale monarchiei. Fişpanul Wesselényi a venit cu teoria lui Kossuth. E de explicat că Ugrón, care era şi el de faţă la banchetul dat după desveli­­rea statuei lui Wesselényi, tatăl fişpanului, a rămas ca electrizat şi a rostit o vorbire care a­ încântat pe toţi, lăudând pe mag­naţii cari au astfel de păreri. Dar cât de­spre ziarele maghiare, fără osebire de par­tid, au scos în relief vorbirea marcantă a lui Wesselényi. Mai tare îl laudă, se înţe­lege, ziarele kossuthiste, dintre cari „Egyet­értés“ de la 27 Septemvrie scria: „Ori nu va trebui să remână uimit grozav fiecare cititor al nostru, nu va trebui să cadă la îndoială asupra rânduielii firii, dacă îl vom vesti, că s’a găsit un fişpan, un fişpan în ă în slujbă, care în auzul lumii se declară nu numai aderent al independenţii, ci se pune d’a dreptul pe punctul de vedere al teoriei incompa­tibilităţii? Şi cu toate acestea, s’a întâm­plat şi încă la prilej festiv, în public... Cetiţi toţi, câţi sunteţi fără credinţă ! Ace­sta este adevărul cel mai profund şi tot­­d’odată cel mai îndrăzneţ al politicei ma­ghiare. Şi bărbat mai autorizat nu o pu­tea exprima aceasta nimeni decât un fişpan, care serveşte pe regele şi represintă inte­resele guvernării... Cine nu-­şi aduce aminte de vecinica oftare a regretatului Csanddy Sándor: o, dacă ar veni odată un vânt care să sufle coroana austriacă de pe capul rege­lui nostru... Cum rostea cuvintele acestea, admontarea presidială trăznea în bătrânul ungur fanatic, luându-i-se cuvântul. Și iată, acum un fispan distins, la ocasie festivă, strigă ţării că vântul care să sape acea co­ronă are să vină!... Cine nu este dispus a crede, că într’adevăr se petrece printr’asta o metamorfosă, călătoreşte un suflet, căci cuvinte cari i­ se opreau în parlament până şi Celui mai extremist politician, acum le au­zim de pe buzele tişpăneştii? Până şi ziar politiceşte moderat şi cumpenit ca „Hazánk“ e vesel că „publi­cul distins a ascultat în picioare şi încântat acest discurs politic de mare însemnătate“. Din ceea­ ce resultă, că teoriile lui Kossuth mai puternic sunt propagate de oamenii guvernului. Intr’adever, cine nu în­ţelege importanţa lucrului?!... Care Ungur să nu creadă, că dacă şi un fişpan mărturi­seşte ceea­ ce zilnic vesteşte un Rátkay ori Pichler, trebue că mântuirea asta este ? !... Austria se duce, să întărim Ungaria. S-o întărim, să-i fie tronului scut, — zice Wesselény. Tronul de Habsburg de sute de­­ani se sprijineşte însă nu numai pe credinţa mai multor ţări, ci şi a mai multor po­poare. Monarchia austro ungară este o ne­cesitate politică de primul ordin. Ea-i me­nită să fie zid între Slavi şi Germani, şi po­porul român împreună cu cel maghiar, zid între Slavii de nord şi cel de Sud. Cred oare Ungurii că destrămendu se Austria, se mai poate susţine Ungaria, având de rege chiar pe un Habsburg ? Dar dacă fie prin bună pace fie după un re­­sboiu sângeros, Austria cade pradă Ruşi­lor ori Germanilor, aceştia s’ar poticni de rîuleţul Leitha? Ori de Carpaţiî Nordici? Înţeleptul patriei, Deák Ferencz, a în­glodat el la 1867 ţeara în datorii şi la cuptă aşa, de dragul uniformelor armatei comune. Nu a fost oare armata comună socotită de scut şi al Dinastiei şi al între­­gei monarchii? De existenţa Austriei nu e legată oare intim şi soartea Ungariei ? Se mai pot face oare încercări ca la 1849. Ei, dar spun unii Unguri, apostoli ai imperialismului maghiar: facem trei­zeci de milioane Unguri! Naţionalităţile trebue să se contopească în naţia singură alcătui­toare ! D’aceea maghiarizarea se şi face in­­vocându-se într’una interesul mare dinastic. E­a inca un distins cugetător maghiar, literatul şi fostul deputat Herczeg Ferecz, emite o teorie şi mai bizară. Intr’o serie de articole publicate in „ Budapesti Hírlap ” de mai săptămânile trecute şi apoi în bro­şura sa „Német nemzetiségi kérdés“ (pag. 55) scrie: „ ... şi într’adever se şi poate arăta despre ori­ce propagandă naţională că în ţinta ei finală e anti-dinastică“. Frământându-ne să ne susţinem limba, legea şi obiceiurile, suntem­­ anti-di­­nastici. Admirabil ! Parcă tron şi patrie se poate apăra numai ca Ungur! Par’că noi Românii, de pildă, suntem mai puţin fideli tronului şi singura mântuire a dinastiei ar fi să ne facem Unguri, că numai aşa putem servi drept sprijin Casei Domnitoare, care azi mâne trebue să-şi facă bagajul... Minunată teorie. Széll ar trebui să propună spre decorare pe caragioşii cari au escelat cu asemenea teorii în public. Constatăm că nici până azi nici „Tribuna“ nici „Drapelul“ n’au înregistrat articolul din „Unirea“ privitor la ordonanţa ministrului de culte Wlassics, articol în care în termini domoli, dar se condamna aspru purtarea „unor jurnale române“ alarmate din causa unui ordin „ce nimic nu schimbă în situaţia legală de până acum“. Remâne dlar, bine stabilit, că alarma fusese un sgomot, un resboiu de cuvinte, pentru a ascunde serăcia de duh şi mai ales pentru a găsi prilej să se lege de nou alesul episcop al Aradului, Vasilie Mangru. Cam­pania aceasta perversă va rămâne o tristă dovadă a decadenții presei române, în care se găsesc mânuitori de condei inspiraţi nu de adevăr şi lumină, ci de dorul de răsbu­­nare şi calomnie. * „Corda FratresDespre congresul reuniunii studenţilor universi­tari din Europa ce se ţine acum la Ve­neţia, în ziarele maghiare au apă­rut tot felul de ştiri tendenţioase. Se încerca a se presenta congresul ca necomplect, din cauză că Ungurii nu s' au dus la Veneţia, ştiind ce­­i-ar aştepta pentru­ câ zădărniciseră ţinerea congresului în Bu­dapesta. Deasemeni se scria, că Românii au suferit eşec. Un ziar, „Egyetértés“ (dela 7 Oct) totuşi s’a scăpat să mărturisească: „Congresul internaţional studen­ţesc, după cum se ştie, nu s’a ţinut în Budapesta. In schimb, studenţii sau adunat la Veneţia, din care caută sau născut o serie întreagă de neîn­ţelegeri. „ Studenţii maghiari s’au convins anume că asociaţia »Corda Fratres« în realitate este­­cuibul de căpetenie a agitărilor valahe şi s'au retras din asociaţia care nici­odată un singur pas nu a realizat din ceea­ ce avea menire. Şi acum, la Veneţia, au făcut în statute mari modificări al căror ascuţiş este îndreptat în contra Ungu­rilor. Ca urmare al acesteia este şi următoarea scrisoare... Şi urmează epistola prin care Wlassics Tibor constatând că s’a săvîrşit la Veneţia fapte ce sunt ofensă pentru statul ungar — studenţii români din stat­ul ungar s' au declarat anume ca fă­când parte din secţia română a „Cordei Tratres“ — demisionează din postul de DANIEL. NOVELĂ ISTORICĂ DE IOSIF POPESCU. (Urmare şi fine.) Cetele mnimice, care le veniau în cale spre a-­î opri, fură sfărîmate şi împrăştiate, iare cei doi bărbaţi înaintau mereu. Când ajunseră lângă Kornis, un Săcuiu ridicase braţul pentru a lovi pe comandantul lui Batori. Necunoscutul îi opri braţul. — »El este amicul lui Mihai«, zise el. Soldaţii, supunându-se autorităţii acestui om misterios, se oprirT — »Caspar KorS^,«, zise necunoscutul, »eşti încungiurat din­­toate părţile şi nu mai e nici o scăpare.­­Eşti prisonierul lui Mihai, pe care îl represent eu aci«. — Me«, zise Kornis predând spada ne­­cuno&^Bft, »nu e ruşine a fi prisonierul unui Erou neînvins ca Mihai. De ce însă ’ţi-aî ales de soţ un vânzător«, adăogă el arătând pe Daniel, care roşise până în albul ochilor. — »Acesta nu e vânzător, Kornis«, zise necunoscutul, »ci Român, şi lui îi datoreşti vieaţa«. Korniş plecă capul şi se lăsă a fi con­dus, cu micul rest al suitei sale, la reservele lui Mihai. Acum cei doi oameni se aflară un mo­ment singuri, pe când măcelul continua. — »Comandantul e prins!« resună strigătul desperat al trupelor lui Batori, şi acest strigăt sinistru străbătu în toate părţile. — »Bată-’l cum îl duc«, ziseră în giurul lui Batori. Şi acesta, ţinând causa sa drept perdută, întoarse calul seu şi o porni la fugă împreună cu suita sa. — »Mişelie« ! strigă Andrei Barcsai, »acei ticăloşi vor plăti scump fapta lor«. El luă comanda şi în fruntea liniei a doua a trupelor lui Batori şi a călăreţilor ce se ra­­liau, porni în contra lui Mihai. — »Eşti palid, Daniel«, zise necunoscutul cu mişcare, apucând mâna tinărului căpitan, »ori eşti rănit?« — »Nu este nimic«, respunse Daniel. »Nu este rana trupului, care mă doare, ci rana su­fletului, făcută de Caspar Kornis. Oh! spu­­ne-­mi cel puţin, dacă voiu găsi pe Maria«. El descălicaseră și şedeau pe iarbă, pe când măcelul continua. Se apropiaseră unul de altul și trupurile li­ se atingeau. — »’Ți-am spus, Daniel, ea va fi răsplata faptelor tale«. — »Dar ce pretinzi mai mult, străine? n am părăsit causa protectorilor mei, nam­ uitat binefacerile binefăcătorilor mei, am uitat onoa­rea de soldat, — și ah! încă mai mult — pentru a veni la voi ? Atâtea sacrificii nu sunt deajuns! Oh spune­’mi, străine, spune­’mi, căci simt acum, cât o iubesc«. Necunoscutul era mișcat. Se vedea, că în ochii lui străluce o lacrimă. O slăbiciune deo­sebită îl cuprinse. El își răzimă capul de umărul lui Daniel și șopti cu voce dulce: — »Ei bine, nu pot resista,’ți-o voiu spune, dar’ jură-’mi, că o vei iubi până la moarte«. — »Oh, da, o voiu iubi în veci«. Atunci cu un gest repede, necunoscutul smulse coiful și masca. Valuri de păr negru îi acoperiră umerii și Daniel văzu o figură divină de femeie aprinsă de focul luptei și al iubirei. — »Maria!« strigă Daniel ca afară din sine și strînse cu foc la sinul seu pe adorabila femeie. — »Da, Maria, care te-a iubit totdeauna și te-a căutat pentru a împlini cu ajutorul tău planuri mari. Dar’ val­­amorul a fost mai tare decât voinţa mea«. . »Nu te plânge, Maria mea, noi vom fi încă fericiţi. Ne vom retrage din lume şi predaţi iubirei nostre, vom trăi numai pentru noi formând un trup şi un suflet«.

Next