Tribuna Şcolii, 1971 (Anul 2, nr. 30-76)

1972-04-08 / nr. 43

sociale Amplul program elaborat de conducerea partidului nostru în legătură cu îmbunătăţirea activităţii politico­­ideologice reprezintă un adevărat cod al moralei socia­liste, un fundament solid de idei directoare, de principii ferme în elaborarea unor cuprinzătoare teorii pedago­gice şi ridicării eficienţei practicii educative în vederea modelării profilului moral al omului societăţii socialiste. Trăsăturile şi virtuţile morale care conturează acest profil au primit prin documentele partidului temeiuri ştiin­ţifice şi semnificaţii politice, largi viziuni de perspectivă pe fundalul transformărilor şi înnoirilor ce se produc, prin acţiunea conştientă a maselor conduse de partid. Finalitatea actului educativ ne conduce la concluzia că esenţial in educaţia morală este formarea şi dezvol­tarea conştiinţei responsabilităţii sociale care presupune un proces cu etape specifice, corespunzătoare evoluţiei vieţii psihice a copilului, a lărgirii experienţei sale so­ciale şi morale, in condiţii diferite de viaţă şi de influenţe exercitate asupra lui şi recepţionate de acesta pină la constituirea unor modele de urmat. De la stările şi trăirile afective ale elevilor din clasele mai mici, pe baza cărora începe să se conştientizeze, treptat, raportarea insului la societate, la cerinţele şi normele ei morale, pină la aderarea raţională, funda­mentată pe concepţia ştiinţifică despre lume — speci­fică atitudinilor morale ale elevilor din clasele de liceu — există o lungă cale pe parcursul căreia se cristali­zează conştiinţa responsabilităţii sociale, exprimată in comportamentul şi conduita umană in raport cu întreaga gamă de valori şi norme morale specifice orinduirii so­cialiste. Aceste raporturi definesc atitudinile şi respon­sabilităţile omului faţă de : proprietatea socialistă — ca temelie a vieţii noastre sociale, responsabilitatea faţă de popor şi de cauza partidului, faţă de patrie, atitudinea faţă de muncă, faţă de legile ţării, faţă de or­dinea socială şi de stat, de creaţiile materiale şi spi­rituale ale poporului nostru şi ale altor popoare. Omul, pătruns de conştiinţa responsabilităţii sale faţă de societatea socialistă, işi va regla permanent conduita sa morală în mod liber şi consimţit, în concordanţă cu cerinţele societăţii, care vor deveni mobiluri interne ale comportării sale. El se va raporta în mod continuu la societate, la colectivitatea in care trăieşte, va înţelege că societatea ii oferă, oricare ar fi poziţia lui, mult mai mult decit dă el societăţii, şi aceasta pentru motivul că omul este beneficiarul eforturilor atîtor generaţii, efor­turi materializate in condiţiile existenţei sale, care in anii socialismului, prin realizările obţinute de poporul nostru sub conducerea partidului, i-au asigurat un nivel ridi­cat de civilizaţie şi cultură. A forma omul pătruns de conştiinţa responsabilităţii sociale nu înseamnă formarea sa numai pentru a se in­tegra in societate, mărginindu-se să accepte principiile şi normele care stau la baza existenţei acestei societăţi, ci presupune formarea lui în aşa fel, incit să fie capabil să promoveze aceste principii şi norme, să lupte pentru apărarea şi respectarea lor de către toţi membrii colec­tivităţii. Responsabilitatea socială este morala noastră so­cialistă în acţiune, care angajează omul pe toate pla­nurile personalităţii sale — intelectual, afectiv şi voli­ţional — pentru realizarea aspiraţiilor şi idealurilor so­ciale şi morale ale colectivităţii. O astfel de viziune şi de înţelegere a obiectivelor şi rezultatelor finale ale muncii educative va asigura o convergenţă a tuturor acţiunilor pe care le desfăşoară şcoala pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale. Fiecare acţiune educativă, întreprinsă în vederea reali­zării unor astfel de sarcini, va fi mult potenţată şi valo­rificată dacă va fi concepută in strinsă legătură cu în­tregul proces educativ şi raportată la rezultatele pe care trebuie să le obţină şcoala in­formarea moral-cetăţe­­nească a elevilor, in cultivarea şi dezvoltarea conştiin­ţei răspunderilor şi obligaţiilor faţă de societatea în care trăiesc şi pentru care se pregătesc s-o slujească prin toate forţele şi capacităţile lor. Această orientare a muncii educative se referă nu numai la scopurile ei finale, ci şi la metodologia care se cere folosită pentru realizarea lor. Elevii trebuie să înveţe să muncească şi să trăiască în spiritul acestor principii, ceea ce presupune organizarea activităţii lor în şcoală, în organizaţiile de copil şi de tineret, a vieţii lor în familie, în aşa mod incit toate aceste medii socio­­educaţionale să determine un exerciţiu continuu în do­bândirea comportamentului moral şi social, o exprimare pe planul conduitei a conştiinţei responsabilităţii sociale, manifestat în fapte, în acţiuni. Formarea unui om al faptelor, al acţiunilor şi iniţia­tivelor creatoare, puse in slujba intereselor colectivităţii sociale, reprezintă însuşi ţelul suprem al şcolii noastre. EUGEN BLIDEANU Piolatari din toate tärile, unifi-vä ! REVISTĂ SĂPTĂMÎNALĂ Anul II Nr. 43 Sîmbătă 8 aprilie 1972 12 pagini — 1 leu ÎNDRUMAREA şi controlul -­ în raport cu cerinţele modernizării lecţiei Schema cibernetică a procesului de învă­ţare modernă presupune realizarea conexiunii inverse în fiecare moment al lecţiei. Profesorul îndrumează şi controlează acti­vitatea elevului ; el ştie să-şi evalueze meto­dele utilizate în funcţie de modul în care re­acţionează clasa. In învăţămîntul tradiţional metoda lui este considerată bună în funcţie de cuantumul informaţional stocat în memo­ria elevilor. Notele acordate reprezintă pro­cente, variind în scara de la 1-100%, în func­ţie de informaţiile acumulate. Un învăţămînt organizat presupune, însă, şi un control efectuat asupra activităţii profeso­rului. Evaluarea aportului acestuia, în procesul de învăţămînt se realizează în funcţie de cîţi­­va parametri, caracteristici specificului siste­mului de învăţămînt. Parametrii de evaluare în sistemul învăţămîntului tradiţional ar pu­tea fi prezentaţi, rezumativ, prin următoarele solicitări : 1. respectarea verigilor lecţiei (după Kairov); 2. timpul afectat fiecărui moment; 3. accentul pus pe momentul organizatoric (cu puternică amprentă administrativă) ; 4. realizarea fixării cunoştinţelor, fie şi printr-o repetare mecanică a noţiunilor pre­zentate ; 5. expunerea profesorului sub diferite as­pecte : a) ştiinţific (se verifică cantitatea şi calitatea cunoştinţelor profesorului) ; b) ver­bal (expoziţie clară, logică, sistematică) ; f) realizarea legării teoriei de practică atît sub aspectul prezentării teoretice cît şi demon­strative; d) număr de elevi verificaţi într-o oră; e) corespondenţa între notare şi cantita­tea de cunoştinţe a elevilor; f) ritmicitatea notării, prin verificarea catalogului ş.a. In procesul de modernizare a învăţămîn­tului, care impune o schimbare fundamentală în relaţia profesor-elev, este firesc ca aceasta să modifice fundamental şi raportul dintre cel ce controlează şi cel ce realizează procesul de învăţămînt. Profesorul urmăreşte antrenarea elevului într-o activitate permanentă şi creatoare, îi evaluează cunoştinţele în funcţie de mobilita­tea intelectuală şi de posibilitatea de opera­­ţionalizare a elevului. Inspectorul, directorul, metodicianul con­trolează organizarea creatoare a activităţilor la clasă şi evaluează activitatea acestora prin calitatea cunoştinţelor elevilor. Sub aspect modern, efectuarea controlului presupune a urmări modul în care profesorul dirijează activitatea independentă a elevului, pe îndru­mări şi cum se dau acestea, pentru dezvolta­rea posibilităţii de operaţionalizare prin in­tervenţia gîndirii creatoare, cum se realizează verificarea calităţii informaţionale a noţiu­nilor învăţate ş.a. MARIETA SAVA (Continuare în pag. a 11-a)

Next