Tribuna Şcolii, 1971 (Anul 2, nr. 30-76)
1972-04-08 / nr. 43
sociale Amplul program elaborat de conducerea partidului nostru în legătură cu îmbunătăţirea activităţii politicoideologice reprezintă un adevărat cod al moralei socialiste, un fundament solid de idei directoare, de principii ferme în elaborarea unor cuprinzătoare teorii pedagogice şi ridicării eficienţei practicii educative în vederea modelării profilului moral al omului societăţii socialiste. Trăsăturile şi virtuţile morale care conturează acest profil au primit prin documentele partidului temeiuri ştiinţifice şi semnificaţii politice, largi viziuni de perspectivă pe fundalul transformărilor şi înnoirilor ce se produc, prin acţiunea conştientă a maselor conduse de partid. Finalitatea actului educativ ne conduce la concluzia că esenţial in educaţia morală este formarea şi dezvoltarea conştiinţei responsabilităţii sociale care presupune un proces cu etape specifice, corespunzătoare evoluţiei vieţii psihice a copilului, a lărgirii experienţei sale sociale şi morale, in condiţii diferite de viaţă şi de influenţe exercitate asupra lui şi recepţionate de acesta pină la constituirea unor modele de urmat. De la stările şi trăirile afective ale elevilor din clasele mai mici, pe baza cărora începe să se conştientizeze, treptat, raportarea insului la societate, la cerinţele şi normele ei morale, pină la aderarea raţională, fundamentată pe concepţia ştiinţifică despre lume — specifică atitudinilor morale ale elevilor din clasele de liceu — există o lungă cale pe parcursul căreia se cristalizează conştiinţa responsabilităţii sociale, exprimată in comportamentul şi conduita umană in raport cu întreaga gamă de valori şi norme morale specifice orinduirii socialiste. Aceste raporturi definesc atitudinile şi responsabilităţile omului faţă de : proprietatea socialistă — ca temelie a vieţii noastre sociale, responsabilitatea faţă de popor şi de cauza partidului, faţă de patrie, atitudinea faţă de muncă, faţă de legile ţării, faţă de ordinea socială şi de stat, de creaţiile materiale şi spirituale ale poporului nostru şi ale altor popoare. Omul, pătruns de conştiinţa responsabilităţii sale faţă de societatea socialistă, işi va regla permanent conduita sa morală în mod liber şi consimţit, în concordanţă cu cerinţele societăţii, care vor deveni mobiluri interne ale comportării sale. El se va raporta în mod continuu la societate, la colectivitatea in care trăieşte, va înţelege că societatea ii oferă, oricare ar fi poziţia lui, mult mai mult decit dă el societăţii, şi aceasta pentru motivul că omul este beneficiarul eforturilor atîtor generaţii, eforturi materializate in condiţiile existenţei sale, care in anii socialismului, prin realizările obţinute de poporul nostru sub conducerea partidului, i-au asigurat un nivel ridicat de civilizaţie şi cultură. A forma omul pătruns de conştiinţa responsabilităţii sociale nu înseamnă formarea sa numai pentru a se integra in societate, mărginindu-se să accepte principiile şi normele care stau la baza existenţei acestei societăţi, ci presupune formarea lui în aşa fel, incit să fie capabil să promoveze aceste principii şi norme, să lupte pentru apărarea şi respectarea lor de către toţi membrii colectivităţii. Responsabilitatea socială este morala noastră socialistă în acţiune, care angajează omul pe toate planurile personalităţii sale — intelectual, afectiv şi voliţional — pentru realizarea aspiraţiilor şi idealurilor sociale şi morale ale colectivităţii. O astfel de viziune şi de înţelegere a obiectivelor şi rezultatelor finale ale muncii educative va asigura o convergenţă a tuturor acţiunilor pe care le desfăşoară şcoala pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale. Fiecare acţiune educativă, întreprinsă în vederea realizării unor astfel de sarcini, va fi mult potenţată şi valorificată dacă va fi concepută in strinsă legătură cu întregul proces educativ şi raportată la rezultatele pe care trebuie să le obţină şcoala informarea moral-cetăţenească a elevilor, in cultivarea şi dezvoltarea conştiinţei răspunderilor şi obligaţiilor faţă de societatea în care trăiesc şi pentru care se pregătesc s-o slujească prin toate forţele şi capacităţile lor. Această orientare a muncii educative se referă nu numai la scopurile ei finale, ci şi la metodologia care se cere folosită pentru realizarea lor. Elevii trebuie să înveţe să muncească şi să trăiască în spiritul acestor principii, ceea ce presupune organizarea activităţii lor în şcoală, în organizaţiile de copil şi de tineret, a vieţii lor în familie, în aşa mod incit toate aceste medii socioeducaţionale să determine un exerciţiu continuu în dobândirea comportamentului moral şi social, o exprimare pe planul conduitei a conştiinţei responsabilităţii sociale, manifestat în fapte, în acţiuni. Formarea unui om al faptelor, al acţiunilor şi iniţiativelor creatoare, puse in slujba intereselor colectivităţii sociale, reprezintă însuşi ţelul suprem al şcolii noastre. EUGEN BLIDEANU Piolatari din toate tärile, unifi-vä ! REVISTĂ SĂPTĂMÎNALĂ Anul II Nr. 43 Sîmbătă 8 aprilie 1972 12 pagini — 1 leu ÎNDRUMAREA şi controlul - în raport cu cerinţele modernizării lecţiei Schema cibernetică a procesului de învăţare modernă presupune realizarea conexiunii inverse în fiecare moment al lecţiei. Profesorul îndrumează şi controlează activitatea elevului ; el ştie să-şi evalueze metodele utilizate în funcţie de modul în care reacţionează clasa. In învăţămîntul tradiţional metoda lui este considerată bună în funcţie de cuantumul informaţional stocat în memoria elevilor. Notele acordate reprezintă procente, variind în scara de la 1-100%, în funcţie de informaţiile acumulate. Un învăţămînt organizat presupune, însă, şi un control efectuat asupra activităţii profesorului. Evaluarea aportului acestuia, în procesul de învăţămînt se realizează în funcţie de cîţiva parametri, caracteristici specificului sistemului de învăţămînt. Parametrii de evaluare în sistemul învăţămîntului tradiţional ar putea fi prezentaţi, rezumativ, prin următoarele solicitări : 1. respectarea verigilor lecţiei (după Kairov); 2. timpul afectat fiecărui moment; 3. accentul pus pe momentul organizatoric (cu puternică amprentă administrativă) ; 4. realizarea fixării cunoştinţelor, fie şi printr-o repetare mecanică a noţiunilor prezentate ; 5. expunerea profesorului sub diferite aspecte : a) ştiinţific (se verifică cantitatea şi calitatea cunoştinţelor profesorului) ; b) verbal (expoziţie clară, logică, sistematică) ; f) realizarea legării teoriei de practică atît sub aspectul prezentării teoretice cît şi demonstrative; d) număr de elevi verificaţi într-o oră; e) corespondenţa între notare şi cantitatea de cunoştinţe a elevilor; f) ritmicitatea notării, prin verificarea catalogului ş.a. In procesul de modernizare a învăţămîntului, care impune o schimbare fundamentală în relaţia profesor-elev, este firesc ca aceasta să modifice fundamental şi raportul dintre cel ce controlează şi cel ce realizează procesul de învăţămînt. Profesorul urmăreşte antrenarea elevului într-o activitate permanentă şi creatoare, îi evaluează cunoştinţele în funcţie de mobilitatea intelectuală şi de posibilitatea de operaţionalizare a elevului. Inspectorul, directorul, metodicianul controlează organizarea creatoare a activităţilor la clasă şi evaluează activitatea acestora prin calitatea cunoştinţelor elevilor. Sub aspect modern, efectuarea controlului presupune a urmări modul în care profesorul dirijează activitatea independentă a elevului, pe îndrumări şi cum se dau acestea, pentru dezvoltarea posibilităţii de operaţionalizare prin intervenţia gîndirii creatoare, cum se realizează verificarea calităţii informaţionale a noţiunilor învăţate ş.a. MARIETA SAVA (Continuare în pag. a 11-a)