Tribuna, noiembrie 1888 (Anul 5, nr. 248-272)

1888-11-27 / nr. 270

Anul V Sibiiu, Duminecă 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1888 aiag­TOaaKsvgrowfg^^^fiavj'ikMgMBBgatsiaBBawMmiBiaaBggieMLq ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/2 an’Syflf, 1 an 10 fl * \ i_Q Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe limynai nr '7? Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., l/3 anPi? A. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/„ an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru ■, -------------------------­Nr. 270 INSERTIUNILE s Un șir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cmuceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 26 Noemvrie st. v. Dintre toate proiectele de legi câte s’au presentat pănă acum în actuala se­siune a dietei ungare, proiectul de lege militar a fost mai viu discutat de în­treaga presă din ţară. Şi dintre legile proiectate nici nu este vre­una, care să atingă atât de aproape interesele tuturor locuitorilor şi să taie atât de adânc în viaţa fiecărui cetăţean, ca şi această lege, care în cu­­rând va ave să fie desbătută în ambele parlamente ale monarch­iei dualiste. Sânt multe şi mari jertfele, pe care legea de pănă acum le-a impus cetăţenilor, care noua lege militară le mai sporesce şi le măresce în mod foarte considerabil. Căci o singură disposiţie din lege reclamă o mulţime de schimbări esen­ţiale în dispoziţiile ce urmează. Sporirea contingentului de recruţi a trebuit să aducă cu sine şi amânarea primei clase de etate de la anul al 20-lea pe anul al 21-lea, precum şi reducerea minimului de măsură cu privire la mărimea cor­porală a obligaţilor la arme. Astfel tinerii noştri numai cu un an mai târziu vor pută să-’şi creeze o subsistenţă şi nu vor fi scutiţi dela ser­viciul activ nici cei mai puţin desvol­­taţi, care pănă acum puteau să-’şi con­tinue ocupaţiunile lor civile fără între­rupere şi puteau să ajungă mai curând în posiţie, de a face societăţii omenesci şi statului alte servicii, tot atât de sa­lutare şi poate mai binecuvântate, decât serviciile de ostaşi. In mod tot atât de considerabil s’a îngreunat şi serviciul activ al volunta­rilor de un an, care după noua lege nu vor mai pută să-­şi continue studiile lor academice sub decursul serviciului mi­litar activ şi vor trebui să servească activ şi un al doilea an, dacă la sfîr­­şitul anului ântâiu nu vor pută depune examenul de oficeri în reservă. Această dispoziţie a produs, mai ales la noi în Ungaria, o mişcare viuă între tinerimea studioasă de pe la uni­versităţi şi academii şi în urmă s’au pus la cale număroase re­pr­esenta­ţiu­ni la dietă şi la ministru pentru rămâne­rea pre lângă disposiţiunile de pănă a­­cum cu privire la instituţiunea volun­tarilor de un an. Atât din discuţiunile­­ziaristice, cât şi din textul representanţiunilor tinerimii maghiare a eşit apoi la iveală, că greu­tatea depunerii examenului de oficer în reservă ar consista mai ales în împregiu­­rarea, că acel examen trebue depus în limba germană şi că concetăţenii noş­tri maghiari ar fi buni bucuroşi să ac­­cepteze întreg proiectul militar, dacă voluntarilor de un an maghiari li­ s’ar permite să depună examenul de oficeri şi în limba maghiară. Şi când în comisiunea pentru ar­mată a dietei ungare s’a fost desbâtut în general proiectul din cestiune, mai mulţi membri de ai comisiunii au ple­dat pentru aceste dorinţe generale ale Maghiarilor şi au cerut ca să se de­creteze prin lege, că voluntarii de un an din Ungaria pot depune examenul de oficeri şi în limba lor maternă. Foile germane liberale din ceea­­laltă parte a monarchiei priviau însă într’un asemenea favor ce s’ar acorda Ungariei un pericol pentru Austria, unde naţionalităţile ar pută pretinde acelaş favor pentru voluntarii de un an din Cislautania, şi protestau de mai nainte cu toată hotărîrea în contra ace­stor pretenţiuni. Şi aşa concetăţenii noştri maghiari începură a stărui pen­tru limba statului, car’ comisiunea pen­tru armată a dietei ungare, într’una din ultimele ei şedinţe, a hotărît să presenteze dietei un proiect de cond­us, în urma căruia voluntarilor maghiari să le fie permis a depune examenul de oficer în limba statului, adecă în limba maghiară. Nu știm, dacă dieta ungară va vota ori nu acel proiect de cond­us, mai ales după-ce e cunoscut, că dorința Preaînaltă este, ca nuvela militară să se voteze fără nici o modificare. Avem însă firma convingere, că prin un asemenea favor ce ’şi-’l aroagă Maghiarii pentru sine sânt vătămate interesele celoralalte naţionalităţi din în­treaga monarchie. Pentru­ că cu ace­laşi drept, cu care Maghiarii pretind, ca examenul de oficer în reservă să se poată depune în limba maghiară, pot pretinde aici la noi şi Croaţii, Slovacii, Ro­mânii etc., să se iee în considerare la depu­nerea examenului şi limba croată, slo­vacă, română etc. Cu atât mai vîrtos, că Maghiarii formează numai o mică majoritate faţă cu ceialalţi locuitori din ţerile coroanei unguresci. O mare nedreptate se va face prin urmare naţionalităţilor nemaghiare şi nu credem, că cercurile conducătoare ale monarchiei vor admite o asemenea des­­făţare a legăturilor de disciplină, pe care mai ales limba comună le menţine într’o armată compusă din atâtea ele­mente heterogene. Jertfele, pe care locuitorii ţerei le aduc bucuros pentru armata monar­chiei între împregiurări cum sânt şi cele de astăzji, pot să devină o po­vară grea şi insuportabilă pentru ele prin nemulţumirea generală ce o va pro­duce o astfel de privilegiare a unei sin­gure naţionalităţi. Eare interesele bine înţelese ale întregei monarch­ii nu o pot reclama aceasta. FOIŢA „TRIBUNEI“. Fapta omenească. Scrisori adresate unui om tiner. VI. (Urmare şi fine.) Ca să înţelegi lucrul mai bine, îţi voiu înfăţişa o altă parte din viaţa sufletească a aceluiaşi copil. Eu nu eram singur la părinţi. Aveam şi o soră cu vre­o patru ani mai mare ca mine. Surorile mai mari au o deosebită slăbi­ciune pentru frații lor mai mici. Și sora mea me iubia pe mine, — nu voiu dice, că mai mult ca alte surori pe frații lor, — dar’ mult me iubia. O iubiam şi eu pe dânsa şi alergam pretutindenea în urma ei. Încât mă simțiam foarte nenorocit când ea plecase pe un timp mai îndelungat de acasă, pentru­ ca să înveţe nemţesce. — Eram îuse fratele ei mai mic şi nu o iubiam cum aş fi iubit pe un frate mai mare ori pe o soră mai mică. Apoi pe când eu eram neastâmpărat, soră-mea era blândă, duioasă şi foarte „înţe­leaptă“, deci şi foarte drăgostită mai ales de mama. Tocmai de aceea fusă pe când eu pri­­miam toate pedepsele cu un fel de nepăsare obrasnică, soră-mea, care nu era nici­odată pedepsită, stătea bosumflată când pe mine mă certau și plângea desnădăjduită când pe mine mă puneau în genunchi ori la arest. Duioșia aceasta ’mi-o făcea adese­ori ne­suferită. Ce-m i păsa ei de ceea­ ce sufeream eu, când mie nu-’mi păsa? De ce trebuia s- o văd plângând tot­deauna, când eu făceam — fără de voea ce­lor mai mari — după pofta inimei mele? Eram copil de tot mic când alergam după dânsa la școală. Ședeam lângă dânsa, între fete, în cea dintâiu bancă. în urmă fuse, după­ ce am ajuns la azbuchi, am fost mutat în banca a treia, care era prima bancă de băieți, tot mititei ca mine. Ștrengari rnse nu eram decât doi în banca aceasta. Vorbiam, ne jucam, prindeam musce, ne viram pe sub bancă, pentru­ ca să spâriem fetele, le trăgeam pe fete de chică ori de cârpa din cap . . . car’ „japanul învățător“ ne pedepsia. Cea mai aspră dintre toate pedepsele, pe care ni le dădea, era foarte băzoasă și năs­cocită anume pentru noi. Ne scotea pe amândoi în fața băncilor, ne punea să stăm într’un picior, ne dădea fresce­ căruia câte o nuia în mână și porunca era, ca fiecare să lovească pe celalalt preste picior, când nu stă cumsecade, ci schimba picioarele. Vei înțelege, că de aici înainte lecţia nu mai era cu putinţă. Tovarăşul meu de păcate mă lovia. Eu strigam „nu da! — nu da ! — nu da, că dau și eu!“ — și mutam mereu pi­cioarele, stând acum în cel drept și acum în cel stâng. în cele din urmă înse mă strâm­­bam odată și-’l loviam și eu pe el. Școala râdea de se prăpădia, car’ soră­­mea își îneca plânsul și timp îndelungat nu mai putea să-’n­vartă pe învățător cu ochii. Când ’mi­ se întâmplau asemenea lucruri, soră-mea se întorcea plângând de la şcoală, eară eu mergeam după ea dându-’i mereu ghionturi şi facându-’i mereu în ciudă, tot lu­cruri, care stiam, că o supără. Se şi supăra în cele din urmă şi nu mai plângea, ba­­firea, că bine a făcut învă­țătorul, ear’ mie acum îmi era oare-cum mai dragă și-’mi plăcea să fac tot ceea­ ce-’i place ei, pentru­ ca să o împac. Dă-’ți, te rog, seamă, de ce odată mă brutalisam pe mine însumi, ear’ altă-dată brutalisam pe soră-mea. Ar fi fost oare cu putință, ca eu să-’i fac amicului meu ceea­ ce-m i făceam surorei mele? Ar fi fost cu putinţă să-’mi fac mie însumi în faţa surorei mele ceea-ce-’mi fă­ceam în faţa amicului meu ? Ce ar fi făcut soră-mea, dacă m’ar fi văcjut bătenau-mă cu pumnii în cap şi cu palmele preste obraz ? Ce ar fi făcut amicul meu, dacă ’i-aş fi dat ghionturi ? N’am să-’ţi dau răspuns la întrebările acestea, căci ceea­ ce voesc eu, e numai să deştept în inima ta sentimentul, că atunci, când eram copil, nu-’mi prea dădeam seamă despre ceea­ ce făceam, nu mă făceam jude­cător în faptele mele, nu alegeam, nu raţio­nam, ei cedam celei mai puternice din impul­­siunile mele momentane. Cu toate acestea, fap­tele mele erau cele mai potrivite cu scopurile mele afecţionale. Aşa erai şi tu, aşa erau toţi oamenii, când erau copii, şi tot aşa suntem şi ca oa­meni mari, deosebirea e numai, că oamenii mari sunt mai făţarnici, deci mai expuşi pe­ricolului de a se amăgi şi pe sine înşişi. Nu te faci nici astăzi judecător în fap­tele tale, nu resonezi, când eşti pătruns de iubire covîrşitoare ori stăpânit de vre-o pa­timă. Astăcji înse ai în tine mai multe şi mai felurite sentimente ca în copilăria ta; ’ţi­ se întâmplă dar’ mai adese­ori să fii îmbulzit deodată de mai multe sentimente, dintre care nu e nici unul covîrşitor. începi deci a te chibzui. îţi e par’că măsuri tăria fiecăruia din sentimentele tale şi cauţi cu dinadins cuvinte de a slăbi pe unele din ele şi car’ cuvinte spre a întări pe acela, care ese în cele din urmă covîrşitor. Adevărul e însă, că lupta aceasta se petrece în tine întocmai precum se face asi­milarea alimentelor intrate în stomachul tău : sentimentele ele de ele se deşteaptă şi se îmbulzesc, cuvintele ele de ele î ţi­ se aduc aminte în virtutea legăturii firesci, pe care învăţaţii o numesc „asociaţi­une de idei“. Pe când însă despre cele­ ce se petrec în or­ganele tale de nutriţiune nu poţi să ai­ nici un sentiment lămurit, despre cele­ ce se petrec în sufletul tău poţi să-­ţi dai seamă,­­ ceea­ ce şi faci câte­odată. Atunci, când o faci aceasta, îţi e par’că te faci judecător şi alegi şi resonezi, par’că tu cu dinadins chibzuesci ceea­ ce se chibzuesce în tine. Voesci precum îţi e firea, dar’ îţi e dat ţie omului şi numai ţie în lumea aceasta să-’ţi şi dai seamă de ce anume voesci şi cum resultă fapta ta din voirea ta. De cele mai multe­ ori nici că-’ţi mai dai seamă, ci săvîr­­şesci fapta, şi foarte adese­ori fapta ta e ho­­tărîtă tocmai de cuvintele, despre care nu ’ţi ai dat seamă decât — poate — mai tânjiți, când­­jici, că ai avut o bună ori o rea „inspi­­raţiune“. Nu în capul teu, iubite amice, ci în inima ta eşti tu cu viaţa ta, şi pe când ochiul tău din când în când se deşteaptă, ca să stee treaz, inima ta vecinie doarme, vecinie vi­sează, vecinie stă perdută în lumea neserută şi nesoiitoare, din care îşi primesc o clipă cu clipă impulsiunile. Atunci, când ochiul îţi este închis şi mintea ta e împăingenită de somn, impulsiu­nile acestea, despre care nu mai poţi să-­ţi dai seamă, sunt viaţa ta visată, tot numai ele sânt şi viaţa ta în aievea, cea simţită, ba chiar şi scluta câte­odată. Sentimentul strivitor, care îl cuprinde pe om când îşi dă seamă, că nu numai fapta, ci pănă chiar şi gândul cel mai ascuns îi este precum ’i­ s’a dat, e durerea cea mare a omenirii, pe care noi atât de adese­ori am cuprins-o cetind împreună poesiile lui Emi­­nescu. Eu nu voesc, iubite amice, să te con­ving despre toate acestea. ’Ţi­ le spun numai aşa cum le înţe­leg eu. Dacă ţii să fii convins, te vei convinge tu însuţi, căci e destul să­’ţi acoperi ochii cu mâna şi să stai cu mintea trează, pentru­ ca învederat să ’ţi­ se arete, că viaţa ta întreagă, atât în vis, cât şi în aievea, atîrnă numai şi numai dela ceea­ ce simţi în inima ta — şi că mişelul nici chiar prin vis, ba mai ales prin vis nu poate scăpa de mişelia lui, pe când omul binesimţitor vesel veghiază şi dulce doarme. Convinge-te despre aceasta şi vei înţe­lege neastâmpărul sufletesc, care pe mine, ziarul politic „Schwarzgelb“ ce a­pare în Viena publică în numărul seu din 28 Noemvrie pe pagina ultimă un „apel către publicul român“ în limba română. Acest apel este semnat de un comitet (anonim) „de iniţiativă pentru fundarea unui f­iar german în Viena pentru apă­rarea intereselor şi drepturilor na­ţiunii române“. Acest apel are aerul ca­­şi­ când­­fiarul politic „Schwarzgelb“ ar servi exclusiv scopurilor politice românesci, pe când din programul foii, tipărit în limba germană în acelaşi număr pe pagina primă, este evi­dent, că „Schwarzgelb“ este în serviciul tu­turor naţionalităţilor apăsate. Nu putem înţelege, cum voeste acest „co­mitet de iniţiativă“ anonim să fundeze un Strujnicii oficiale. In urma unui cond­us luat de con­gresul bisericei gr.-or. românesci din Ungaria şi Transilvania în se­­siunea din toamna trecută, înaltprea­­sfinţia Sa metropolitul Miron Roman a trimis Maiestăţii Sale cu prilegiul ani­versării a patrucieeea a urcării Sale pe Tron următoarea adresă omagială: Maiestatea Voastră cesaree şi apostolico-regie, Preagraţioase Doamne ! între măreţele opere regnicolare, care vor glorifica şi după secoli domnirea acum de 40 de ani a Maiestăţii Voastre, cuprinde un loc însemnat metropolia bisericească autonomă, restaurată deadreptul din graţia părintească a Maiestăţii Voastre pentru Românii greco­­orientali din Ungaria şi Transilvania, sudiţi credincioşi ai Maiestăţii Voastre, la număr preste un milion şi jumătate, care metro­­polie, inarticulată în legile ţerei şi prevăzută cu organism de sine guvernator, continuă acum decenii întregi, sub scutul sceptrului glo­rios al Maiestăţii Voastre şi sub cel al legi­lor ţerei, cu considerare totdeauna şi la inte­resele statului, lucrarea sa pacinică pentru educaţiunea religioasă a cetăţenilor greco-pr. români din patrie. Cu cel mai profund sentiment de iubire, gratitudine şi omagii, recugetă pururea credin­cioşii bisericei greco-orientale române din pa­trie la acest Prea graţios fapt de principe, dă­tător de o nouă viaţă, revărsător de noue da­ruri şi stîrnitor de noue speranţe, care fapt va transporta pănă şi la cei mai târz­ii ur­mători ai lor graţia părintească a Maiestăţii Voastre, patronului suprem şi celui mai mare binefăcător al lor, într’una cu mulţumirile ne­mărginite ale bisericei întregi. Acest sentiment a dominat şi acesta a condus în special şi pe toţi membrii congre­sului bisericesc greco-oriental român adunat în sesiune ordinară la Sibiiu în 1/13 octom­­vrie a. c., când aceştia în şedinţa congresuală din 12/24 a lunei numite, reflectând cu pie­tate doamna de sudiţi credincioşi la îngrijirea părintească a Maiestăţii Voastre, experiată totdeauna cu mulţumire, între însufleţiri ge­nerale designară pentru o nouă exprimare a gratitudinii lor perpetue ce se manifestează şi în fapte acel moment al timpului, când pre­­vedinţa dumneg­ească va da sudiţilor credin­cioşi ai Maiestăţii Voastre să poată sărba cu bucurie sufletească aniversarea a 40-a, aştep­tată cu dor, a suirii pe Tron şi a începutului glorioasei domniri a Maiestăţii Voastre. Momentul indicat, ca­ una din cele mai mari zile iubilare ale tuturor popoarelor Maie­stăţii Voastre, ca să sosesce cu bucurie, şi eu, —implorând într’una cu confraţii mei episcopi, cu întregul cler şi cu toţi credincioşii mei binecuvântarea lui Dumnezeu, precum pentru trecut, aşa şi pentru viitor, preste glorioasa domnire a Maiestăţii Voastre, — în numele şi la expresa încredinţare a congresului bise­ricesc greco-oriental român, cu cea mai pro­fundă reverenţă omagială îndrăsnesc a mă apropia cătră Maiestatea Voastră cu preaumi­­lita rugare , ca Preagraţios să Vă înduraţi, pre­lungă credinţa nestrămutată şi alipirea căldu­roasă a bisericei greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania, nutrite totdeauna cu pietate cătră preaînalta persoană a Maiestrăţei Voastre şi cătră Preaînălţata Casă domnitoare, a primi cu graţie şi la această ocasiune cele mai profunde omagii şi cele mai sincere feli­citări ale ei şi a o împărtăşi biserica aceasta şi mai încolo de părinteasca purtare de grije a Maiestăţii Voastre. Carele de altcum şi îndeosebi sunt şi perseverez în cea mai profundă supunere omagială. Sibiiu, la 28 Noemvrie, 1888. Al Maiestăţii Voastre credincios sudit: Miron Romanul m. p., archiepiscop şi metropolis Această adresă a dat oficiosului „Kolozsvár“ prilegiu să publice în trei numeri consecutivi trei articoli de fond, pe care noi Românii din monarchia austro-ungară nu putem să-­i trecem cu vederea. Spaţiul, de care dispunem, nu ne permite să-ş i reproducem întregi, deşi ei pun în discuţiune cele mai vitale in­terese nu numai ale bisericei române gr.­or., ci mai ales interese politice şi naţionale româneşti, salevează cestiuni istorice, constituţionale şi juridice şi con­ţin o colecţiune foarte preţioasă de străj­­uicii oficioase guvernamentale, care arată pănă la evidenţă, că zelul nutrit din fondul de disposiţiuni potenţează patrio­tismul colegilor noştri guvernamentali pănă la gradul suprem, în care se văd îndemnaţi a da nu numai representan­­ţei constituţionale a bisericei române gr.-or., nici ch­iar numai metropolitului Miron, ci pănă şi guvernului lecţii de patriotism şi constituţionalitate. Dar, mai bine se va vedèa aceasta, dacă vom reproduce părţile esenţiale din articolii amintiţi, după care vom fuce la urmă ceea­ ce avem de a­is, diar eerman pentru apărarea intereselor ro­mânesci, după­ ce diarul „Schwarzgelb“ el în­suşi se declară de acest­­fiar fundat deja. Noi de altcum, deşi n’avem cuvinte a ne în­doi despre existenţa acelui comitet, nu cu­­noascem persoanele, din care se compune.

Next