Tribuna, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 200-223)

1889-09-26 / nr. 219

Anul VI Sibiiu, Marţi 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1889 Nr. 219 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/4 an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERTIUNILE 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii nr. — Administraţia: Str. Cisnadiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate,se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani­ rom. Ca l­a Octomvrie v. 1889 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela făşiile, în cari li s’a trimis­­ziarul pănă acuma. Admiinistraţiunea zi­arului „T­ribun­a“. Sibiiu, 25 Septemvrie st. v. (X) Aproape în acelaşi timp, când dl ministru-preşedinte Tisza debuta cu pre­legerile despre „curagiu“ şi „concordie“, în regatul din vecinătatea noastră, în România, a avut loc un eveniment foarte important. Regele de acolo, Carol, vi­­sitând Dobrogea, la un ban diet ce ora­şul Constanţa ’l-a arangiat în onoarea lui, a purtat un toast memorabil pen­tru oraşul Constanţa. Cetitorii noştri cunosc toastul. Pentru noi toastul purtat de rege n’ar avea nici o însemnătate, dacă în toast nu s’ar fi făcut menţiune de două împregiurări remarcabile, care indirect de sigur ne privesc şi pe noi. S’a făcut menţiune de construirea podului preste Dunăre între Fetesci şi Cer­navoda şi de lărgirea portului dela Con­stanţa. Şi podul preste Dunăre şi portul dela Constanţa nu ne privesc, pentru­ că sânt departe de noi în România, cu care noi ne resboim acum mai bine de trei ani pe terenul economic. De altă parte şi construirea podului şi lărgirea portului sânt lucruri ale viitorului. Să aşteptăm, ca să le vedem mai întâiu terminate. Cât pentru aceasta din urmă, cu­vintele ieşite din rostul unui rege sânt o garanţă. Şi podul şi portul preste puţin timp se vor realiza, aşa cum se pun în perspectivă că au a se realiza. Ar fi dar’ a ne trage seama, dacă im poartă ceva şi pentru patria noastră construcţiunea acestor două obiecte, că­rora noi li-am atribuit şi prin aceea im­portanţă, că la acest loc ne ocupăm cu ele. Nu încape nici o îndoeală, că în linia primă împregiurarea, că la Con­stanța are să fie în viitor un port mare și portul acesta prin podul dela Fetesci- Cernavoda are să fie apropiat de ținu­turile de pe rîpa stângă a Dunării, pri­­vesce mai întâiu și imediat pe regatul român, unse noi aici, în Sud-estul mo­narchies austro-unguresci, sântem cei mai deaproape vecini ai regatului român. Mai este de adaus, că cu tot răsboiul eco­nomic, o mulţime mare din compatrio­ţii noştri au afaceri comerciale cu Ro­mânia, chiar şi de-a­ dreptul cu par­tea aceea, care prin podul de preste Dunăre va fi mai accesibilă decât a fost pănă acum. Prin urmare nu este deloc indiferent nici pentru noi, dacă va fi sau nu va fi comunicațiunea înlesnită preste Dunăre. Ba dacă prin résboiul economic, raporturile noastre economico-comerciale nu ar fi devenit atât de nenaturale, noi ar trebui să ne bucurăm de înlesnirea cea nouă de comunicațiune. Răsboiul acesta fatal şi invenţiunea nefericită a guvernului unguresc nu se schimbă faţa lucrurilor. Omorîndu-ne industria în Transil­vania aproape cu­ totul, tocmai prin po­dul dela Fetesdi şi lărgirea portului dela Constanţa, România se întăresce în eman­­cipaţiunea economică mai ales faţă cu noi. întărirea României în emancipa­­ţiunea economică pentru noi este aşa­dar, un zăvor mai mult, prin care ni­se încuie şi mai tare drumul comercial spre Sud-Est şi prin care industriei noa­stre li­ se taie şi cele din urmă condi­­ţiuni de existenţă. Timpul ar fi, ca sferele compe­tente de la noi să nu mai comită pă­­cate economice cu încăpăținarea lor. Să caută, ca drumul economic spre Ro­mânia să se deschidă. Căci vedem cu ochii, că cu cât la noi se continuă mai îndelung renitența economică față cu România, cu atât cei din România caută să deschidă drumuri noue comerciului lor şi prin crearea de industrie proprie caută a se baricada şi contra puţinului comerciu din puţina noastră industrie. Problema viitorului. Preocupaţiunea de căpetenie a politicilor maghiari e prefacerea statului ungar poliglot într’unul naţional-ma­­ghiar. Sânt între oamenii noştri politici mulţi, care o simţiau aceasta şi la 1867; oamenii politici ai Maghiarilor o tăgăduiau însă cu multă insistenţă, fiindcă se temeau, ca nu cumva, mărturisind adevărul, să producă o prea pu­ternică reacţiune în elementele, care sunt in­teresate, ca statul ungar să se desvoarte ca stat poliglot. Adevărul iese însc încetul cu în­cetul întreg la iveală. Văitend, că reacţiunea nu se produce şi că nu numai Maghiarii se încântă de idea de stat naţional-maghiar, ci se găsesc şi între Românii, între Slavu­l şi mai ales între Germanii din regatul ungar mulţi oameni, care fie din slăbiciune explicabilă, fie pentru câte o simbrie destul de mică, susţin idea, de care se încântă Maghiarii, ori îşi dau cel puţin silinţa de a nu fi socotiţi între cei­ ce o combat, oamenii politici ai Maghiarilor nu se mai tem, că reacțiunea se va produce, și astfel mărturisesc fără de sfieala ceea­ ce mai nainte cu atâta insistență tăgăduiau. Vom vedea, dacă ei au pri­m­ dreptate, când nu se mai tem. Deocamdată e însă pentru noi impor­tant să constatăm, că precând dl C. Tisza a crezut, că e oportun să nu atingă în discursul seu de la Oradea-mare cestiunea cea atât de gingaşe a „naţionalităţilor“. „Nemzet“, cel mai autorizat dintre organele de publicitate ale guvernului, comentând discursul dlui Tisza, face următoarele mărturisiri: Problema viitorului e aceasta: trebue să creăm statul modern şi naţional. Ungaria nu e încă stat modern în adevăratul înţeles al cuvântului şi, ceea­ ce e lucru mai grav încă, nu e stat în adevăr naţional. Iată deci mărturisirea făcută în formă oficioasă: actualii consilieri ai Maiestăţii Sale Regelui Ungariei nu vor conservarea şi des­­voltarea actualului stat, ci crearea unui stat, care nu e încă; pentru dînşii problema vii­torului nu e consolidarea acestui stat, ci crearea unui stat, care nu există decât în în­chipuirea lor. — Ungaria,— ni­ se mai spune pe prima pagină a­­ziarului „Nemzet“,­­ nu are desvoltare culturală unitară, nu are societate na­ţională unitară. Caracter naţional ca nu­mai politicesce are, nu are rnse şi în ceea­ ce privesce cultura, nici în ceea­ ce privesce socie­tatea. Vorba e deci ca aşa, cum acei vieaţa politică pretutindenea în ţerile coroanei un­gare e maghiară şi numai maghiară, să fie şi vieaţa culturală, ba pănă chiar şi cea socială tot maghiară şi numai maghiară. Ear’ această problemă a viitorului nu va fi resolvată decât atunci, când vom fi d­e ajuns, ca nu numai la diregătoriile ţerii şi pe la judecătoriile din regatul ungar, ci şi în bi­sericile şi în şcoalele, ba pănă chiar şi în casele din cuprinsul acestui regat numai în limba maghiară să se înţeleagă om cu om. Căci unitatea socială, la care rîvnesc visă­torii de la „Nemzet“, nu e realizată câtă vreme copilul mocanului nu (zice „Ides anyám, adj egy kis puliczkoltu, când vrea să-’şi ceară mămăliga de toate­­j­lele. Ear’ pănă atunci mai va o bucată de vreme. „Problema“, — care îi preocupă pe oa­menii de stat ai Ungariei, — ne pare deci reservată pentru un „viitor“ foarte depărtat, şi noi credem, că ei ar fi cu mult mai înţe­lepţi, dacă deocamdată s’ar preocupa de re­­solvarea altei „probleme“ cu mult mai ac­tuale, cum să ne înţelegem între noi, pentru ca să fim uniţi în faţa peri­colului, care pe toţi ne ameninţă. Precând însă Europa întreagă face cele mai mari încordări, ca să-­şi strîngă puterile, şi popoare mai mari ca cel maghiar îşi tem existenţa, state mai consolidate ca cel ungar caută aliaţi, oamenii politici din Budapesta se perd în „probleme“ reservate pentru un foarte depărtat viitor şi se disting în arta de a se strica cu toată lumea. FOIŢA „TRIBUNE!“. Literatura poporală-Bade, trandafir frumos, Vrut-ai să te-aveţi doios; Dar’ te-ai arătat ghimpos Şi din minte nu m’ai scos. Fetiţă din doi părinţi, Ce cugeţi de te măriţi ? De-ai sei cum e măritată, Ai şedă la mă-ta fată Şi-ai împleti coadă albă. Drage- mi-’s copilele, Ca şi popii cărţile ; Drage-’mi-’s cocoanele, Ca popii icoanele. Câte flori pe câmp înfior, Toate-’mi plâng mie de dor, Ce ficior, şi nu mă 'nsor! — însura-m’aş însura, Dar’ n’am pe cine lua, Că pe cine aş lua, zice că nu sânt de ea, Şi pe cine-aş fi luat, M’a lăsat, s’a măritat. Fie-’ţi, mândro, cu păcat, Că m'ai lăsat fermecat, Şi m’ai fermecat de moarte, N’ai avéa de bine parte! Desfă, mândro, ce-ai făcut, Nu mă ţinea om perdut, Ci-’mi dă drumul să mă duc. — N’am făcut ca să-’ți desfac, Ci-am făcut să mori de drag; Că din chică ’ți-am luat, în grădin’am îngropat, In grădină la fântână, Să te ’ntorci o săptămână — Şi ’ntr’o gură de părău, Ca să mori de dragul meu.­­ Mă dusei la Lipova, La leliţa mândra mea, Legai murgul de fereastră, Dădui bună­ seara 'n casă, Ea­’mi puse cina pe masă, Eu cinai şi mai rămase. Ea ’ncepu a mă mustra, C’am cinat şi la alta. Eu mă juram cătră ea, Dar’ mă juram şi nu prea, Că ştiam că-i cam aşa! Mândro, tu eşti prefăcută, Toţi voinicii te sărută, Te sărută în obraz, Ca să-’mi faci mie năcaz. Mândră-ai fost, mândră să fii, Să n’ai parte de copii, Nici de bărbatul dintâi ! Păn’ce-a cresce frunza ’n vii, Să mă iai, mândro, pe mine Căci pentru mândrele mele Purtai trei rînduri de fete, Cu nouă rînduri de zale. — Mă mir, bade, cum le porţi? — — De purtat te port cu greu, Dar’ le port de dragul tău ! Mândro, de dragostea noastră A ’nflorit un pom în coastă, A ’nflorit și s’a uscat, Cretjând că noi ne am lăsat, Atunci noi doi ne-om lăsa, Când ni-a bate scândura! Stii tu, mândro, ce ’ţi-am spus, La cules de cucuruz, Ce ’ţi-am spus ca să nu uiţi! Unde-or fi oameni mai mulţi, La mine să nu te uiţi, Unde-or fi mai puţin ei, S’arunci ochii drept la ei, Să n’arunci ochii la mine, C’ar gândi că trăim bine; Ci să te uiţi preste rît, Să­­iică că ne-am urît, Şi să te uiţi preste sat, Să creadă că ne-am lăsat. Fă-mă, Doamne, ce ’mi-’i face, Fă-mă, Doamne, bâtă ’n tată, Să mă facă mândra furcă, Să mă ducă ’n şezătoare, Să mă ţină ’n brăţişoare. Pe dealul cu drumurel, Pe de lături troscoţel, Vine dorul subţirel Şi cu mândra după el. — Un’ te duci tu, dorule? — La voi, puişorule. Nu sciu câmpu-i tot bujor, Sau mândra e cu mult dor, Nu sciu câmpu-i ochişele, Sau mândra-i cu multă jale. Frunză verde corn de cerb, Autji, lele, ce te 'ntreb, Sînul tău cel poleit, Ce-­l ţii tot acoperit? Ean desfă-’mi-’l puţinei, Să-’mi pasc ochii preste el. Cine 'n lume nu iubesce, La ce se mai spovedesce! Că io-’s tinăr şi iubesc Şi nu mă mai spovedesc, Dar’ eu când m’oiu spovedi, Şepte popi ’mi-or trebui, Şepte popi din şepte sate, Şi tot nu le-oiu spune toate; Că nu-i popa Dumnezeu, Să scie păcatul meu! Frunză verde colifină, Rău suspină o copilă, Nu suspină că-i de vină, Ci suspină că-i străină. N’are maică, n’are taică, Gândesci c'a picat din peatră, N’are fraţi, n’are surori, Gândesci c’a picat din nori ! Bate popa la fereastră, — Spoveditu-te-ai, nevastă ? — Ba eu nu mă spovedesc, Că n’am doar’ multe păcate, Numai trei care ’ncărcate Şi trei saci şi jumătate. Frunză verde usturoi, A plecat neică de Joi, Par’că-i de un an de doi. Frunzuliţă iarbă neagră, Trece neică prin dumbravă Şi pe mine nu mă 'ntreabă, Par’că nu ’i-aş fi fost dragă, Par’că n’aş fi nici de-o treabă. Frunză galbină din vite, A plecat să nu mai vie, Tuturor le pare bine, Că se desparte de mine; Dar’ mie îmi pare rău, C’a fost sufleţelul meu! Frunză verde bob mărunt, De îndrăgostit ce sânt, Nu văd iarba pe păment, Nici stelele strălucind, Nici luna pe cer mergând, Nici soarele răsărind. Nu sciu luna pe cer merge, Ori mândra la apă trece; Să-’mi aducă apă rece, Apă rece din fântână, Dorul meu ca să-’l aline. Nu sciu luna a ’ntunecat, Ori mândra s’a mâniat; Nu sciu luna învechiesce, Ori mândra se vestejjesce? Este dar’ de importanţă toastul re­gelui Carol şi pentru noi. Importanţa îuse conţine o admoniţiune serioasă la adresa acelora, în mânile cărora e pusă soartea noastră economică. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 25 Septemvrie st. v. împăratul Wilhelm al II-lea în contra unul chiar. Monitorul oficial din Berlin „Reichs- Anzeiger“ a împărtăşit în partea sa neo­ficială, că împăratul a primit cunoscinţă despre cuprinsul z farului „Kreuzzeitung“ de la 26 Septemvrie şi desaproabă vede­rile politice ce se exprimă acolo, precum şi atacurile în contra altor fracţiuni, împăratul nu permite nici unui partid a-’şi atribui autoritatea, ca­ şi­ când s’ar bucura de urechia împărătească. împă­ratul, se zice în comunicatul oficial, vede în înţelegerea şi cruţarea reciprocă dintre partidele ce susţin statul o insti­­tuţiune folositoare pentru vieaţa noastră parlamentară şi împăratul­­şi-a exprimat în mod neîndoelnic desaprobarea prea­­înaltă faţă cu atacurile şi în situaţiunile ce „Kreuzzeitung“ le îndreptează în con­tra aceleia. în acel cartel împăratul vede o formaţiune politică ce corespunde cu principiile fundamentale ale regimului său şi mijloacele, cu care „Kreuzzeitung“ le atacă pe acele, nu le poate aduce în consonanţă cu stima pentru persoana preaînaltă şi pentru instituţiunile noas­tre constituţionale. Declaraţiunea monitorului oficial se priveste drept resultatul unei schim­bări de vederi telegrafice între împăra­tul şi cancelarul imperiului. Persoanele politice pun preţul principal pe întări­rea puternică deoparte a poziţiei lui Bismarck şi de altă parte a ideii de cartell, ceea­ ce are să iese la iveală în special cu prilegiul alegerilor. Declara­ţiunea foii oficiale a produs mare sen­­saţie, cu atât mai vîrtos, cu cât pănă acum nu s’a mai întâmplat nici­odată un asemenea afront al monarchului faţă cu o foaie de a fi şi cu cât se scoate totodată la iveală drept o atitudine po­litică extraordinar de hotărîtă a împă­ratului. Oamenii se întreabă mult, cine poate să stee la spatele articolului din „Kreuzzeitung“, deoare­ce nu se poate admite, ca Waldersee să stee în le­gătură cu acel articol. „Kreuzzeitung“ însăși declară, că nu este Waldersee, și spune, că ea nu permite ca să se caute cine stă la spa­tele ei, ea nu are la spate pe nimeni, și nici nu îi trebue pe nimeni; ea stă pe pro­priile ei picioare. „Norddeutsche Allge­meine Zeitung“ observă, că „Kreuz­zeitung“ a mai fost condamnată odată de Wilhelm I. pentru un articol în­dreptat în contra sa. Cestiunea bulgară. „Times“ încă se ocupă cu cunos­cutul articol al­­z­iarului „Fremdenblatt“ în privinţa recunoascerii prinţului Fer­dinand de principe al Bulgariei şi dă totodată expresiune părerii, că cele­ ce le­­ţice foaia vieneză ar pută să îndu­plece pe Poarta a merge mai departe în ce privesce realizarea intenţiilor ei, în care cas­tisita împăratului ger­mania Constantinopol ar ave o im­portanţă mai mare decât importanţa unei ceremonii. Situaţia terilor din Bal­cani, — scrie „Times“, — s’a schimbat deastfel, încât puterile întreitei alianţe nu mai sânt legate prin considerări faţă cu susceptibilităţile Rusiei, pentru de a refuza recunoascerea prinţului F­e­r­­d­in­and. Anglia nu va excepţiona un

Next