Tribuna, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1-24)

1890-01-28 / nr. 22

Pag. 86 toate. Principele, spre a putè efec­tul împrumutul, a jertfit interesele ar­matei. Nemulţumirea oficerilor a luat dimensiuni mari şi a degenerat într’o conjuraţiune. Oficerii arestaţi vor fi pedepsiţi mai mult sau mai puţin, dar’ asta nu va potoli deloc nemulţumirea ce domnesce, ci o va înăspri şi mai tare. în caşul acesta interesele principelui Ferdinand sunt tocmai în contrast di­rect cu interesele Bulgariei, şi aceasta nu se poate deloc acoperi prin arestări. Desavantagiile „patronagiului acestuia pentru Bulgaria“ ies cu atâta evidenţă la iveală, că trebue se le recunoască și cel mai scurt vecretor. Cei din Viena şi din Berlin trebue să vină totodată la convingerea, că sistemul grupării te­rilor din Balcani prelfingă întreita ali­anță se basează pe fundamente foarte slabe. In România și Serbia s’a v&z»t deja aceasta. Acuși va veni rîndul şi la Bulgaria. Dacă se va întâmpla însă acest lucru, Austria necondiţionat va trebui să se îndoească de foloasele prie­teniei cu Germania, căci ea a încheiat alianţă cu Germania numai pentru de a-­şi asigura influenţa dominantă în Peninsula­ Balcanică. Austria a scăpat acum din mână această influenţă. „Prietenia germană“ e acum fără de folos pentru Austria. Nu ar fi mai pru­dent, întreabă „Novosti“, a asigura in­teresele austriace în Peninsula­ Balcanică prin o alianţă cu Rusia? La această întrebare „Neue Freie Presse“ a pbn­ numai un răspuns: Un hotărît. ,(Nu la Ludovic Mocsáry despre administra­­ţiunea de stat, (Urmare.) Cu mijloace administrative voesce gu­vernul să creeze statul cultural. Spre acest sfîrşit s’au creat deja o grămadă de legi şi exmite guvernul o mulţime de ordinaţiuni. Dela un solgăbirău am audit. Eu nu mai cutez să ies prin cerc, căci abia fac o cale de câteva mituri fără­ ca să dictez mai multe sute de fl. de amendă în bani, în contra legii igienei publice, în contra legii veterinare, a legii şcolare şi silvanale, apoi contra regu­lamentului pentru poliția contra focului, contra regulamentului clădirilor şi mai sole­s-creu câte, atâtea caşuri de contravenţiune se întâmplă, încât cetăţeanul umblă prin ţeavă ca fiarele sălbatice printr’o pădure plină cu curse. Dacă s’ar încassa toate amendele prescrise, ar fi imposibil să nu se verse paharul, care prin impozitele permanente şi sistemisate este deja plin pană în gură. Norocul, că comitatele şi singuratecii func­ţionari au atâta minte, ca să lase în scrrea Domnului pe hârtie ceea­ ce nu se poate executa, ceea­ ce este imposibil între îm­prejurările date, că sciu face deosebire unde se poate şi unde nu se poate. Comitatele şi oamenii comitatelor au moştenit dela cei bătrâni atâta sentiment de corectitate, ca să nu urmărească orbesce anumite lucruri, deşi adese trec preste marginile oportunităţii, pentru­ câ spiritul birocratic tot mai tare se vîră în administraţia comitatensă. Dar’ ce va fi atunci, când conducerea lucrurilor o vor lua în mână funcţionarii numiţi, care vor fi in­troduşi cu aceea, că misiunea lor este con­solidarea statului unguresc şi crearea statului cultural, înaintea cărora şablonul şi ordinaţiunea teva de l0 • • • mai ai să mai plătesci vre-o trei­­deci-şi-cinci de lei . . . să le vindi; poți apuca pe ele pănă la o sută de lei. Anca (după­ ce ’l-a ascultat cu răbdare, clătinând mereu din cap), este ca sfânta scriptură, asupra cărora stă ca sabia lui Damocle denunțarea şi cercetarea disciplinară. Acuşi vor retira şi ei dinaintea imposibilităţii şi absurdităţii, dar’ mai înainte vor face încercarea, de a corespunde tuturor prescriselor. Căci vor trebui să­’şi legitimeze propria raţiune de a fi, vor trebui să facă lumea se simţâ deosebirea între vechile stări de lucruri asiatice şi între idealitatea administraţiei pătrunsă de spiritul modern şi de scopuri atât de mari. Dar’ se bage de seamă! Nu este în lume popor mai ascultător şi mai uşor de guvernat ca cel maghiar. Dar’ şi acest popor, poporul de origine şi limbă maghiară, poate fi adus acolo, ca să facă revolte. Ei bine, le vom suprima, le vom înăduşi, căci avem destui soldaţi, avem abundanţă în mijloace de apărare, nu numai contra Ruşilor, ci şi pentru susţinerea ordinei interne. Fără îndoeală, dar’ apoi lu­crul poate ajunge pănă acolo, încât dacă în adevăr vor sosi odată timpuri de grea încer­care, apoi va răspunde acest popor maghiar iubitor de patrie, ca măgarul din fabula lui Esop, pe care stăpânul seu bătrân îl îndemna să fugă mai tare dinaintea duşmanului. Oara duşmanul va puna dove­zele pe mine? Şi acum, înainte de toate aceste, se vor lua ţinuturilor aşa numite ale naţionalităţilor funcţionarii, pe care­­i-a ales poporul, faţă cu care are încredere, cu care poate vorbi şi care, deşi nu pot face dreptate fiecăruia, cel puţin pot asculta pe fiecare, şi despre care se poate presupune, că se interesează de soartea şi bi­nele poporului, care este şi al lor. Şi în lo­cul acestora se vor aduce în spatele poporu­lui oameni străini şi pe deasupra de aceia, a căror chiemare specială este desnaţionalizarea poporului. Se vor trimite eventual oameni adunaţi pe gunoiu, spirite întreprinzătoare, care fie „um’s Geld“, fie din fanatism naţional, vor fi gata să facă administraţia „naţională“ şi să o aplice cu cuvenita „energie“. Cetăţenii nemaghiari prin urmare, prel­ingă suferinţele comune cu Maghiarii, vor fi condamnaţi să mai sufere două rele speciale, administraţia rea şi o ac­ţiune nouă şi puternică, îndreptată contra na­ţionalităţii lor, închipuească-o şi acuma ori-şi-cine, ce efect va ave aceasta în părţile ţerii, unde locuesc nemaghiari ? Oare acest efect păgubitor şi pe­riculos va fi compensat prin resultatul, care se aşteaptă de la propaganda de maghiarisare ce se va organiza prin administraţie. Acest re­­sultat va fi o­ nimică, căci maghiarisarea na­ţionalităţilor nemaghiare din patrie este o uto­pie. Pentru o utopie punem în joc cele mai importante interese ale patriei. La naţionalităţile nemaghiare din patria noastră atât este de trează şi de desvoltată alipirea cătră limba şi naţionalitatea proprie, încât aceasta nu o mai poate nicaiei nici un fel de putere. Massele mari ale acestor na­ţionalităţi nu sfint fracţiuni rupte din alte na­ţionalităţi, nu sfint elemente oscilante, ca bu­căţelele de nouraşi, care plutesc pe bolta ce­rească şi sfint atrase şi înghiţite de norii cei mari. Din contră, ele se simt cu desăvîrşire solidare în privinţa naţională cu fraţii lor de un sânge, care preste hotarele patriei noastre formează state independente. A nutri speranța, că şi acest sentiment național se va frânge sub greutatea unei acțiuni consecvente, ener­gice şi dăinuitoare, este amăgire de sine va­nitoasă şi totodată periculoasă. (Va urma.) Aoleu, Dragomire ! D r a g o m i r. Ce? Anca. Se mai cred eu­ că ai să te întorci ? Eu nu văd, că-’ți faci adiata? (Se scoală) Drago­mire, tu n’ai să pleci. . . Cum se poate una ca asta! Să-’ți lași tu casa ta și să fugi așa în lume. . . De ce? Ai scăpătat și mergi să slugăresci unde nu te cunoasce nimeni? Drago mir.. Aș’! Anca. Ori te-a ars focul să mergi să cauți adă­post în altă parte ? D r a g o m i r. Nu! Anca. Atunci ai făcut poate vre-o faptă rea şi­­ţi-e teamă de răspundere, de pleci aşa în străinătăţi dela tine şi dela ai tăi. . . D r a g o m i r. Dec! Anca. Că cine fuge aşa? Cine îşi părăsesce aşa casa şi locul nitam-nisam şi-’şi ia lumea în cap? . . . Doar’oamenii desnădăjduiți, ori fă­cătorii de rele, ori . . . nebunii. Dragomir (bea și rânjesce): Nebunii. . . Anca. Desnadăjduit n’ai de ce să fiii că slavă Domnului, ai după­ ce bea apă. . . Fapte rele Zici că n’ai făcut, că tu scii și Dumnezeu ce stă pe cugetul tău. . . Atunci, Doamne iarta­­me, îi fi nebun! Dragomir (același joc): Mai scii ? . . . Oiu fi. . . Anca. De asta să nu rîzi . . . ești tu nițel cam țicnit . . . adecă, ce nițel! ești bine de tot; demult ’ți-ai perdut sărita .... (Dragomir as­cultă nervos.) Noaptea visezi urît și sai din somn mereu. . . ’Ți-e frică să dormi cu lampa stinsă... Mai înainte, unde se întâmpla la tine să te îmbeți! . . . Acuma îți beai mințile dintr’un țoiu de rachiu. . . Mai înainte me siliai tu se fac pomană și se țin soroacele de sufletul lui Dumitru (Dragomir mișcare). ... ba Că ’ți-a fost prieten bun, ba că ce păcat, că s’a pră­pădit așa om de omenie! — Ajunsesem să mă mir eu de tine, cum tu bărbatul meu să nu me lași o clipă măcar să-­mi uit de băr­batul meu cel dintâiu. . . Dela o vreme în­coace, alta și alta, dacă pomenesc cât de rar de el, te apucă alte alea. . . Tu n’ai băgat de seamă ce ai făcut adineaori? Dragomir. Când adineaori? Anca. Adineaori, când cetia George. Dragomir. Ei? Anca. Vorbesci nisce vorbe ... de nu te-ar cunoasce omul, ar crede.. . Dragomir. Ce vorbe? Ce am Z1»? Anca. Ce nu se cade sĕ vorbesci. . . încai la beutură, calea-valea ... e omul cu mintea împăegenată. . . Dar’ erai treaz. . . Dragomir. Ei! ce-am vorbit ? Anca. ’Mi-ai zis să-’ți spuiu ce cred eu deține, că tu ai omorît pe Dumitru ... și George era de față. . . Dragomir. Și tu ce-ai respuns? Anca. ’Ți-am respuns ca totdeauna ... că ești nebun. Dragomir (încruntat): Nebun!. . Anca. Uite, vezi ... am luat seama, că nu-’ți place deloc să auzi vorba asta. Ce să fie cu tine, Dragomire? Eu gândesc, că o fi vre-un păcat . . . Să te spovedesci . . . să te grijesci... Dragomir. Ce, am să mor? Anca. Nu se spovedesce omul numai când are să moară . . . *) Papiu Varian op. c. p. 89. 5) Elegia lui Șincai, la Ilarian op. c. p. 107. — Dragomir (indispus). M’oiu spovedi altădată, n’am vreme acuma. Anca. Dragomir. Când m’oiu întoarce . . . Anca. Dacă t’oi mai întoarce . . . Dragomir. Ei, aşa! dacă m’oiu mai întoarce . . . (se ridică ameţit) m’oiu spovedi ... Ei, şi apoi ce ? Aşa e vieaţa omului! Pe toţi tot dracul îi încalecă . . . toţi o să moară, toţi! Şi eu o să mor ... şi tu o să mori, şi George şi toţi . . . pe rînd, pe rînd, ca la moară. (Se uită lung unul la altul.) Tu, femeie, tu eşti ispita . . . Anco, Anco ! (îi face şovăind semn să vie după el) Aide! . . . Aide, tu, n’auzi? . . . Mâne dimi­neaţă plec . . . Tu! de ce nu mă iubesci tu pe mine? (O apucă) Anca (vrând să-­l depărteze): Lasă-mă . . . Dragomir. Nu te las ... (o ține cu d’asila). Anca (fixându-’l). Aha, Dragomire, ții tu minte alaltăieri la pomană, — că uitai să te întreb, — când a venit reservistul ăla, de ce ai fugit? Dragomir (o lasă și o împinge uşor încolo). Care reservist? Anca. Ala de semăna grozav cu Dumitru . . . Da . . . plec . . . Anca. Atunci, culcă-te, ... ai şi beat . . . e aproape de mecul nopţii ... Dragomir (bea ce a mai rămas în cană): Mă duc! (Pleacă spre uşa odăii lui, la stânga, planul al doilea.) Sfint beat . . . Anca. Cred ... (urmându-­l) Du-te de te odich­­nesce... (subliniand) şi... Dragomir (din pragul uşii): Şi ... ce ? Anca, închină-te ... să nu mai visezi urît. Dragomir. Bine ! . . . (Iese în stânga . . . Anca se uită din uşe în odaie.) Anca. Aşa . . . Dormi acuma (închide uşa şi as­cultă, trece apoi şi ascultă la uşa ceealaltă, apoi coboară) închină-te, Dragomire, că se apropie ciasul ! (Cortina.) (Va urma.) Când? TRIBUNA Răspuns la articolu­ „Nosce teipsum“. (Urmare.) V. După abdicerea episcopului Grigorie Maior clerul unit s’a adunat în sinodul electoral dela 12 August 1782. Cu ocasiunea aceasta Ig­­natie Dorobanţ întruni 63, Iacob Aron 57 şi loan Bob 37 voturi1). în 21 Octomvrie 1782 Curtea denumi de episcop pe loan Bob, care era preot celibe, precând ceialalţi 2 can­didaţi se ţineau de tagma călugărilor, pentru care pe timpul împăratului Iosif al doilea sufla un vânt foarte nefavorabil de către Viena. Acestei împregiurări este a se atribui denumi­rea preotului secular Ioan Bob de episcop şi preferarea călugărilor Ignatie Dorobanţu şi Ia­cob Aron. între contrarii alegerii şi denumirii lui Bob de episcop erau şi călugării Petru Maior, Samuil Klein şi George Şincai, care şi în scrie­rile lor au dat în continuu expresiune antipa­tiei nutrite de dînşii faţă cu episcopul lor, cri­­ticându-ş i toate faptele şi lucrările adese­ori cu o asprime, care episcopul nu a meritat-o. Despre acest episcop se spune acum au­torul articolilor „Nosce te ipsum“, că el a tractat cu toată nepăsa­rea şi răceala, ba în cele din urmă a chiar huiduit şi luat în zeflemea pe eruditul şi va­lorosul cronicar George Şincai. Din documentele autentice publicate de Papiu Ilarian în opul său: „Vieaţa, operele şi ideile lui George Şincai“ la pag. 89, 91, 103 şi 104, se vede însă, că nu trebue să le luăm tocmai de bani buni cele­ ce se afirmă în ar­ticolul „Nosce te ipsum“ despre relaţiunea din­tre episcopul Ioan Bob şi George Şincai. Durere, că nici răposatul Papiu Ilarian nu a dat destulă atenţiune acestor documente ce li­ s’au comunicat de fericitul Cipariu şi ac­tualul canonic loan M. Moldovan, deşi acele varsă foarte multă lumină asupra vieţii croni­carului George Şincai, ale cărui merite nu se pot nega, şi în apreciarea acestor merite sfint şi eu întru toate de acord cu autorul artico­lelor „Nosce te ipsum“. Mă văd aşadară în­demnat a lămuri după putinţă şi relaţiunea dintre episcopul Bob şi cronicarul George Şincai, deşi timpul, de care dispun, este foarte scurt pentru deslegarea unei cestiuni atât de grele din vieaţa nemuritorului Şincai, înainte de toate observ, că George Şin­cai nu a fost nici­odatâ preot sfinţit, deşi el se făcuse călugăr în mănăstirea din Blaj încă la anul 1773, adecă­­înainte de ce ar fi fost tri­mis la Roma de episcopul Grigorie Maior spre a studia filosof­ia teologia, întorcân­­du-se din Roma la Viena şi de aici la Blaj, a întrat earăşi în mănăstire, însă curând după aceea, urându-se de vieaţa călugărească, care el nici-odatâ n’a iubit-oa), din îndemnul seu propriu a cerut dela episcopul Bob să fie ab­­solvat de voturile călugăresci şi astfel să ’i­ se permită a ieşi din mănăstire. Episco­pul a cerut în causa aceasta părerea iero­­monachilor mănăstirii, care prin scrisoarea lui Kalnochi, adresată cătră episcopul Bob în 19 iunie 1784, astfel se declară: „Ce se ţine de Gavrilă Şincai, 3) care Zice, că după­­ce ’şi-a făcut noviţiatul în ordine, numai din acel motiv a depus profesiunea solemnă de călugăr, ca să poată merge la Roma, me declar, că deși ’i­ s’ar putea răspunde, că fiind profesiunea lui condiționată dela mergerea la Roma și prin urmare împlinindu-se con- * *) *) I. M. Moldovan „Acte sinodale“ tomul I, pa­gina 174. *) Vecii „Cronica“ la a. 1514 şi 1739. s) Şincai în călugărie poartă numele de Gavrilă, diţiunea pusă de dînsul, ar trebui să îm­plinească şi condiţionatul, — şi deşi nu a reclamat nici în scris, nici cu cuvântul în contra profesiunii sale în restimpul prescris de 5 ani, totuşi după­ ce dînsul a suplinit această reclamare prin fapte contrare atât superiorităţii, cât şi fraţilor călugări, aşa în­cât nu a rămas nici unul neatins de dînsul, fie cu cuvinte injurioase, fie cu fapte violente, — din aceste motive siint de părere, că dînsul trebue absolvat de voturile călugăresci şi demis în numele Domnului“ 4). După­ ce a ieşit George Şincai din mănăstire, nu mai era nici călugăr, nici preot, şi funcţiona ca director al şcoalelor române greco-catolice din marele­ principat al Transilvaniei, în care post fusese denumit de guvernul împăratului Iosif al doilea, „sub care au resufleţit Ro­mânii, şi eu atunci înflorind mult puteam“, cum se exprimă dînsul în cronica sa la a. 1708. îndată după moartea împăratului se începu o persecuţiune cumplită din partea guvernului maghiar în contra tuturor institu­­ţiunilor acelui împărat şi a oamenilor de sub sistemul dînsului, precum arată şi Papiu Ilarian în op. cit. la pag. 17 şi 18. De aceste persecuţiuni n’a scăpat nici Şincai, cu atât mai vîrtos, că el era aderent înfocat al ideilor împăratului losif, şi precum se vede mai cu seamă din documentele, la care m’am provocat mai sus, şi din tradiţiunea rămasă cu privire la dînsul în Blaj, adese­ ori se afla într’o stare, care îl făcea să poarte tot pe vîrful limbii ceea­ ce se petrecea în lăuntrul seu. Persecuţiunea s’a început cu aceea, că guvernul reacţionar maghiar ’i-a dat poruncă aspră sub ameninţarea celei mai grele pedepse, ca să nu mai cuteze a propune limba germană 6), pe care puternicii 7^81 voiau să o scoată din toate şcoalele, chiar şi din cele român­esc,­. Dar’ prigonirea începută nu s’a mărginit la atâta, ci a mers mai departe, cu scopul, ca pe propagatorul ideilor lui Iosif al doilea și directorul zelos al școalelor române din marele­ principat al Transilvaniei să-­l facă cu totul imposibil. în urma unei acuse ridicate în contra lui, comitatul Albei­ Inferioare în 11 Semptemvrie 1794 a exmis din sinul său o comisiune, care să cerceteze starea lucrului, precum dovedesce actul cercetării publicat la Papiu Ilarian op. cit. pag. 91. (Va urma.) CRONICA. Dela Carte. Maiestatea Sa Monarchal a făcut alaltăieri la ameaZi Archidueilor Carol Ludovic şi Ludovic Victor visite de adio şi a luat după ameaZi dineul împreună cu Maiestatea Sa Împărăteasa-Regină, Archiducesa Maria Valeria și Archiducele Francisc Salvator. Maiestatea Sa Îm­părăteasa-Regină și Archiducesa Maria Valeria vor sosi în Budapesta Luni la 2 oare după ameaZi.* Maiestatea Sa Monarchul a dăruit comunei bisericesc­ gr.-or. din Someşfalău din casseta Sa privată 200 fl. spre scopul clădirii edificiului şcolar. Alegerea patriarchului serbesc. Ce­tim în „Neue Freie Presse“. Aderenţii Zia­rului „Zastava“ ţin la 9. a. i. c. în Neoplanta o conferenţă. Ei vor din nou să candideze de patriarch pe episcopul din Buda Stoico­­vici, cu toate­ că Coroana de două­ ori nu şi-a întărit alegerea. Acum ameninţă fracţiunea extremă, că în caşul unei noue neîntâriri, ea va părăsi congresul, spre a face ori­ce alegere preste putinţă.* Nr. 22 Maghiarisâri de nume. „Budapesti Köz­löny“ publică următoarele schimbări de nume: Iosif Lock în „Ligeti“ ; Ludovic R­o­z­u­­menszki în „Rózsa“ ; Solomon Lampen­feld în „Lukács“ ; Petru Chiorean în „Szabó“ - minoren­ul Aba Friedmann în „Fodor“ ; Alexandru Sztach în „Székely“ și Iosif Zu­beck în „Légár­asi“. * Iarba de pușcă fără fum. După­ ce Germania, Italia şi Rusia au introdus deja în armatele lor iarba de puşcă fără fum, după­ cum scrie „Fremdenblatt“ din Viena, în curând se vor face şi în mo­narchia noastră paşii necesari pentru această reformă a înarmării. Spre acest sfîrşit se va înfiinţa o fabrică erarială de iarbă de puşcă fără fum şi se va preface şi fabrica de dinamită a lui Nobel din P­o­­­o­n în fabrică de iarbă fără fum. Schimbările reclamate în construcţiunea armei cu repeţie Mannlicher după introducerea nouei materie explosive se vor lucra în arsenalul armatei din Viena. După ce întreagă infanterie este deja înarmată cu arma Mannlicher, schimbările aceste vor representa o chieltueală considerabilă. Veste bună pentru contribubialitate. * Fabrică de zăhar în Verset. „Neues P. Journal“ aduce scriea, că la 6 i. c. s’a presentat la miniștrii Tisza, Baross, We­­ke­r­­­e şi contele Iuliu Szapârnyo deputaţiune a oraşului Verşeţ sub conducerea deputatului Grecsak, cerând permisiunea construirii unei fabrici de zăhar în acel oraş. La alocuţiunea primarului oraşului Verşeţ au declarat mi­niştrii, că încât atîrnă demisiunea dela guvern, ei vor sprijini această cestiune. * în favorul corului vocal din Greo­­vat va arangia tinerimea română de acolo, în sala școalei gr.-or., sub conducerea domnului Nistor Mioc din Mer­cin­a la 30 Ianuarie st. v. un concert împreunat cu joc cu urmă­torul program: I. Concertul. 1. „Corul vâ­nătorilor“. 2. „Eram pe-un vîrf de munte“. 3. „Nu mă uita“. 4. “Junimea parisiană“. 5. „Sus opincă“. 6. „Hora Sinaiei“. II. Domnișoara B. Popoviciu va declama poesia „Copila română“, de dl I. Vulcan. III. Teatrul. „Cinel-Cinel“, comedie cu cântece într’un act, de V. Alexandri. Persoanele: Pitarul Sandu, boer de 50 de ani, dl Petcu Topal; Smarandiţa, nepoata lui, domnişoara Maria Oprean; Tincuţa, vara Sma­­randiţei, domnişoara Rosa Popescu; Florica, tinera ţerancă, domnişoara Angel. Popoviciu; Graur, ficior boeresc din Moldova, dl Ioan Stanciu, dame, ţerani, ţorance, lăutari. După producţiune urmează joc, în oara de pausă se vor juca de către 13 corişti „Căluşerul“ şi „Bătuta“. * Din Bucovina, în cercul electoral Si­reţii­ - Rădăuţi - Suceava a avut loc 7iele aceste lupta electorală pentru alegerea unui deputat în locul răposatului dr. Constantin Tomaşciuc. Candidaţii, precum se sole au fost baronul Eudoxiu de Hormuzachi şi consilie­rul E. Miskolczy. Br._fformu­z­achi a în­­­vins cu 1141 din 1691 de voturi, care dl Mis­kolczy a întrunit 547 de voturi. In Rădăuţi dl br. Hormuzachi a căpătat 467, în Sireţiu 336 şi în Suceava 341 de voturi, iare dl Mis­kolczy a întrunit în Rădăuţi 291, în Sirţiu 63 şi în Suceava 193 de voturi. Dl Br. Hor­­muzachi este aşadară Mes­cu,o­ majoritate de 597 de voturi.* Procesul emigraţilor: în Wadovice, în Galiţia, se pertractează mai bine de o lună un proces criminal, care arată în ce mod nele­­giuit şi fără conscienţă sfint emigranţii exploa­taţi şi prădaţi de agenţii birourilor de emigra­­ţiune. Procesul este intentat în contra la vre­o 60 de acusaţi, anume agenţi, restauranţi, co­mercianţi, conductori ş. a. Intre dînşii se află şi controlorul vămii dela Oswiecim, căruia îi erau încredinţate şi funcţiunile unui comisar de poliţie la staţiunea aceasta dela frontieră. Sute de martori sfint chiemaţi se mărturi­sească. Procurorul a făcut acum şi propu­nerea, ca să se tragă în judecată și fostul pre­fect din Biela. Acusații sfmnt în cea mai mare parte Ovrei.* Dragomir. Tu scui, care e ăla (se întoarce spre masă). Anca (după o pausă). Ofici, că pleci des-de-dimineață? Dragomir (posomorit).

Next