Tribuna, iulie 1890 (Anul 7, nr. 148-173)
1890-07-31 / nr. 173
Anul VII Sibiiu, Marţi 31 Iulie (12 August) 1890 Nr. 173 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., ‘/t an 2 fl. 50 cr., l/ an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., ‘/t an 3 fl. 50 cr., l/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: V« an 10 franci, '/« an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai pl&tindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusi. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La . Abonament lunar pentru August st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea f ziarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 30 iulie st. v. (A) Aşa credem, că toţi oamenii din fruntea guvernului sunt oameni cu carte. Şi nu numai aşa ceva sportură, ci oameni cu studii, căci altfel cum ar fi luat asupra-le sarcina atât de grea, de a administra, de a conduce destinele unui stat cum este cel unguresc, parte integrantă dintr’o monarchie cum e monarchia austro-ungară, una dintre puterile cele mari ale Europei. Şi dacă credem aşa, ne va fi permis a presupune, că nu sânt mai puţin tari şi în cunoscinţele istorice ale statului unguresc, a cărui administraţiune, ale cărui destine au luat asupră-i şi a le conduce. Vor fi având şi cunoscinţe temeinice despre raporturile etnice ale statului unguresc, cunoscinţe, care sunt indispensabile pentru administratorii statului, dacă este ca statul să şi fie administrat spre mulţumirea generală. Credem şi presupunem şi am şi spun pentru ce. Sântem însă foarte nemâjgăiaţi, că nu putem ajunge şi la convingerea, care ar trebui să o avem despre cartea suficientă preste tot, în special despre cunoscinţele suficiente ale administratorilor din istoria şi etnografia statului unguresc. Modalitatea însăşi cum se administrează statul unguresc împedecă ajungerea la convingerea, dealtmintrelea demult dorită, pentru câ sunt necesare, sunt indispensabile pentru orice administrator al statului unguresc cunoşciinţele menţionate. Ne convingem noi de convins, însă ne convingem de contrar. Guvernanţii actuali vedem, că nu ţin cont nici de trecutul istoric, nici de raporturile etnice din pestriţătura de popoare din statul unguresc. Ei vor să creeze ceva nou acum. Vor să facă un stat naţional din Ungaria în ziece ani care nu s’a putut face în 4ece sec°F 9* care nu se va pută face nici în alţi zece secoli, şi dacă administratorii de astăzi ar trăi ei înşişi zece secoli de acum înainte. Pentru că ei vor ceva ce este imposibil. Ceva imposibil şi dacă ar aduna pe toţi Ciangăii, nu numai din Bucovina, ci şi din Moldova şi dacă ar pută comenta pe toţi evreii de pe toată faţa pământului în Ungaria şii-ar îndupleca pe toţi se vorbească numai unguresce. Şi apoi lângă o scădere încă şi alta. Administratorii patriei vor imposibilul acesta cu puterea, fără să bage de altă parte seamă, că puterea le lipsesce şi în privinţă spirituală-intelectuală şi în privinţa fizicămaterială. Să te miri, cum pentru oameni, care dealtmintrelea se ţin foarte isteţi, fabula despre broasca, care se tot umfla, ca să fie cât boul de mare, şi mai cu seamă morala din fabulă, este un lucru necunoscut. Căci în adevăr administratorii noștri din 4i în 4i sunt mai surprin- dători. Scot la iveală lucruri, încât nu scii să rî4i de nepriceperea lor, sau să plângi de mila patriei, care au vâtut în mânile lor spre a o „ferici“. Ca să nu cugete cineva, că exagerăm, n’are decât să ştie cum se exprimă guvernul prin organele sale. Din exprimările sale este evident, că guvernul este într’o colosală rătăcire şi că în rătăcirea sa se isbesce de felurite elemente patriotice, ca să le supere, în loc ca să le câştige şi să le apropie. In genul acesta a început de un timp încoace „Nemzet“ să rivaliseze cu „Kolozsvár“. Amândouă organe oficioase, numai cât cel dintâiu apare în Budapesta şi cest din urmă în Cluj. Pentru noi reproducerea şi preste tot ocuparea cu ziarele aceste a devenit supărăcioasă. Nu într’alt chip, decât ne temem, că şi cititorilor li se va fi urînd de atâta monotonie. Căci în adevăr ziarele oficioase maghiare nici nu stiu alta, decât să se tot laude cu planuri mari, să cerce a intimida şi a terorisa. Cu fleacuri de aceste însă de intimidări şi terorisări seci şi sterpe ne-am ocupat prea mult şi cugetam, că va fi timpul să le dăm bună pace. Mai ales fiind tot mai evident, că nu ai cu cine te înţelege. Un model de articol, ce-l citim în fruntea numărului 181 al oficiosului din Cluj „Kolozsvár“, pare însă, că tot ar fi păcat să rămână de tot necunoscut pentru cititorii noştri. Nu mai încape îndoeală, că articolul are misiunea de a predispune publicul şi juraţii din Cluj pentru fiitoarele pertractări ale proceselor de presă. Contra acestui fel de procedere n’am avă nimica de excepţional, şi dacă articolul s’ar fi mărginit numai prelângă atâta, n’am mai fi aflat cu cale de a lua vre-o notiţă despre dînsul. Din articolul din cestiune Insă, prelânga că resultă o totală necunoscinţă a raporturilor din patrie aşa cum sânt, se mai vede, că administratorii noştri visează de un fel de „Rechtsverwirkung“, prin care ni s’a prescris dreptul la îndreptăţirea egală şi frăţietate. Causa pentru care acest drept frumos ni s’a prescris, este, fiindcă apărându-ne, am apărat ordinea legală contra revoluţiunii în 1848. Mai sânt şi alte nesdrăvenii în articol, precum este aseamănarea Ungariei cu Francia, cu Germania, cu Rusia, cu România, cu Turcia şi că noi am voie să-şi pacheteze Maghiarii catrafusele şi să se ducă în Asia înapoi, plus o ameninţare. Aceste însă sunt lucruri de gust şi le lăsăm pe seama celor ce le face plăcere a se ocupa cu ele. Rămânem dar’ puţin numai la teoria „Rechtsverwirkung“-ului şi întrebăm pe guvern, că glumesce ori e serioasă treaba asta eşită din rostul oficiosului seu? Ar fi interesantă de tot situaţiunea, când am sol, că spre pedeapsă, pentru că în 1848 Românii au apărat ordinea legală, sunt lipsiţi de beneficiul egalei îndreptăţiri. Cu atâta mai interesantă, cu cât nu au „păcătuit“ numai Românii în 1848, ci şi alţii, în chipul acesta Se înţelege, că nu avem să ne mirăm, că guvernanţii nu observă nici articolul 44 din 1868. Dacă undeva este bine aplicată zicerea, sapienţi sat est, apoi faţă cu expectoraţiunea oficiosului din Cluj credem, că este mai bine aplicată. Insă cum rămâne cu cartea şi cu studiile profunde ale guvernanţilor ? FOIŢA „TRIBUNEI". La curtea unui rege negru. — Din însemnările unui misionar. — Traducere de Certegeanul. Fiecare misionar inteligent şi dotat cu un ager spirit observator, este sigur, că apucând condeiul spre a-şi scrie experienţele şi suvenirile sale, nu va fi neinteresant, deoarece el a avut ocasiune, ca să străbată cu mintea sa cât se poate mai adânc în secretele inimii omenesci, întreaga sa vieaţă ’şi-o petrece făcând studii de psichologie comparativă. Necesitat prin chiemarea sa a cunoasce diferitele caractere exotice, nimenea nu este aşa bine instruit ca el în tainele sufletului nostru şi în calităţile noastre vecinie schimbăcioase după posiţiunea geografică şi după culoarea feţei. In decursul expediţiunilor sale prin ţeri îndepărtate a experimentat, că privirile şi aspiraţiunile noastre se schimbă momentan sub influenţa unor scene şi impresiuni noue. Un atare bărbat cercat şi păţit este de obiceiu foarte indulgent faţă cu slăbiciunile omenesci, şi aceasta este totdeauna un mare farmec al adevăratei înţelepciuni. Misionarul englez Ashe, reîntorcându-se în Europa din Uganda (în interiorul Africei), unde a stat 6 ani în misiune engleză, a adus cu sine o mulţime de experienţe şi însemnări de mare preţ, pe care nu demult le-a şi publicat într-un volum,*) din care transpiră un adevărat realism, în timpul cât a lucrat, de a converti pe Negri la religiunea creştină,i-a studiat cu atâta profunzime, încât nu mai credea în poveştile fantaştilor Europeni despre „sălbatecii inocenţi şi buni“. Cugetul, că omul ar fi un rău animal răpitor, se îngroapă din contră continuativ tot mai tare în creerii sei. în privinţa aceasta a observat Ashe cu o logică admirabilă, că sânt oameni, care au însuşiri proprii animalelor, că sânt încungiuraţi şi trăesc între astfel de indivizi, fiind îndemnaţi la aceasta prin instinctul lor, dar’ noi nu-’i putem judeca atât de fără cruţare, încât să-’i numim sălbateci şi stricaţi. Fiindcă bunurile relative ale oamenilor civilisaţi sânt fructele unei lungi şi aspre educaţiuni, astfel este numai natural, că un sălbatec, care n’a avut parte de aceasta şi n’a văzut altceva, decât exemple de crucime şi de grea sclăvie, rămâne aşa, după cum sântem toţi lăsaţi de natură şi anume : fiinţe capabile de a comite oare-care fapte rele. După ce aceasta este odată aşa, cu ce drept putem noi acusa pe Mesa, regele din Uganda, care lăsa ca jertfei sale să-’i spintece mai întâiu trupul și apoi să-’l lege pe rug, pentru de a-’l frige mai încet ? „Dacă criticăm aceste lucruri“, zice Mr. Ashe, „este bine, a ne aduce aminte, că nu există nici un om, la care cele mai înfricoșate crime să cadă afară de sfera posibilităţii, pentru că toate aceste zac în inimile omenesci, din care la un moment dat pot erumpe, uitându-ne de acela, care ne-a învăţat să ne rugăm : Nu ne duce pe noi în ispită!“ *) Two Kings of Uganda (Doi regi din Uganda) de Robert P. Ashe, Londra. Fiinţa Negrului, cu care misionarul ne face cunoscuţi, desvinovăţesce din destul această privire întunecoasă a omenirii. Micul copil negru Bobby, cumpărat prin misiunea engleză, a fost instruit şi botezat. Era îndemânatec, cânta minunat cântările bisericesci şi trecea rugăciunile fără greşeală. Bobby însă era născut mincinos, licăicios, neascultător şi aplecat spre furt şi el a rămas şi după botez ceea ce a fost mai înainte. Pentru Christos sau pentru idol, a rămas totdeauna Bobby. El aparţinea la o clasă a neofiţilor, care formează desperarea misionarilor însărcinaţi cu convertirea păgânilor la creştinism. Regele Mwanga, fiiul lui Mtesa, era abia de 18 ani, când urmă pe tronul tatălui seu. Aceasta aruncă ţeara prin crutimea sa în o stare foarte deplorabilă, şi prelângâ toată purtarea lui neumană, ţeranii erau răutăcioşi ca şi mai nainte. După istoria audienţelor, pe care le aveau la el misionarii englezi, regele Mwanga nu era fără spirit. La suirea sa pe tronul Ugandei, primind pe aceşti domni pentru prima oară, îi salută cu un suros şi povesti cu ei cu multă bunăvoinţă, deşi amiciţia sa nu era fără ghimpi. „El lăuda“, astfel istorisesce Mr. Ashe, „pe Arabi, inimicii noştri de moarte, şi ne a zise, că el vede bucuros şi pe preoţii francezi, pe care ne ruga să-’i aducem. Aceasta era pentru noi o neplăcută pretensiune, deoarece spiritualii francezi n’au trăit totdeauna în bună înţelegere cu reformaţii, acusându-se unii pe alţii, că învaţă lucruri eretice. Au vrut sau nu, misionarii englezi au fost siliţi să scrie după preoţii francezi, fiindcă regele Mwanga ni-a promis hotărît o a doua audienţă, aşa că era imposibil vreun pretext sau întânjiere“. Puţin după aceasta lăsă regele ca să tortureze un număr de Negri, încreştinaţi prin misionari, şi totodată să lăţească veste, că au să mai urmeze încă şi alte masacrări. Era datoria misionarilor, ca în visitele lor în palatul regesc să nu fie lăsători, şi Mr. Ashe se presenta iarăşi înaintea Maiestăţii Sale, fără ca însă să cuteze a-i spune neîmplinirea poftei sale, decât adresându-i numai niste cuvinte mai aspru pronunţate. La toate ce vorbia misionarul, regele răspundea cu unica întrebare: „Poţi d-ta înota?“ Era imposibil a scoate din el alt cuvânt şi Mr. Ashe fu silit a se depărta, fără a se fi putut informa mai bine despre scopurile tinărului monarch. Curând după aceasta primi încă o altă audienţă. Regele, aducându-şi aminte de gândul de odinioară, îl întrebă iarăşi: „Poţi d-ta înota?“ — „Pot puţintel“. — Atunci îndată porunci să aducă, aşa povestesce Mr. Ashe, o capră grasă şimi-o dete mie, întrebându-mă: „Voesci dar’ să-mi faci pofta înotând?“ — „Cu cea mai mare plăcere“, răspunsei eu. — „Voesci d-ta să înoţi chiar acum în locul meu ?“ mă întrebă el grăbit. — „Oare nu este acum prea târcjiu?“ — „Nu voesci aşadar’ acum?“ zise el cu o desamăgire bătătoare la ochi. — „Şi acum, dacă vă face plăcere“. După aceste cuvinte regele se dete jos din tron, mă prinse de mână şi mă conduse afară, însoţit de femeile şi de pagisei, şi apoi ne îndreptarăm pănă la ţermurele unui lac. Apa era cam nămoloasă, dar cu toate aceste mă desbrăcai şi, după ce dădui hainele unui copil să le ţină, mă aruncai preste cap în lac şi începui a înota spre cea mai mare mulţumire a regelui. într’aceea el luă hainele mele dela băiat, le admiră cu atenţiune şi apoi 4*8«) că aceste vestminte sânt foarte frumoase, o laudă, care nu mă prea îmbucura, deoarece mă temeam, ca nu cumva să mă roage să mi le dau lui. Am avut noroc, căci fiind tare voios, numi le-a cerut“. După sfîrşitul acestei scene şi după ce reverendul misionar Athe se depărtă, regele îşi reamintia cu multă plăcere de hainele misionarului, pe care el le aflase aşa de frumoase, şi trimise niste soli la el, ca să-l roage pentru pantalonii sei. Chiar în zilele aceste în Uganda sosise scriea despre ocupaţiunea germană, care causase o mare agitaţiune, aşa că posiţiunea Europenilor în interiorul Africei ajunsese a fi foarte critică. Consilierii lui Mwanga îl sfătuiau a găta odată cu misionarii şi a-’i ucide. Crucii sfetnici îi spuneau regelui, că misionarii englezi, francezi, protestanţi şi catolici sânt numai avantgarda Albilor, care într’o bună dimineaţă voesc a-’i surprinde şi a le ocupa ţeara. Trebue se mărturisim, că Negrii n'au chiar nedreptate. In toate ţările locuite de sălbateci mai puţin pacinici se luau în numele evangeliului faţă cu ei niste măsuri foarte aspre. Comerciul mai întreg era în mânile misionarilor, în faptă misionarii englezi sânt pionerii comercianţilor din Manchester. Preste tot şi evangeliul anglican nu pătrundea în interiorul Africei absolut de loc cu acel spirit de pace şi de blândeţe, dupăcum este în Europa. Arma să ţinea în mână şi revolverul legat la brâu, care îndărăt urma una dintre escortele cele mai răsboinice ce se pot găsi la termare. Caravana, cu care REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 30 Iulie st. v. Afaceri interne. Ministerul de finance a trimis ziarelor din Budapesta conspectul cassei statului asupra resultatelor cvartalului al doilea din 1890. Cifrele principale ale acestui bilanţ de cvartal vor interesa de aproape pe aceia, care înclină spre un optimis oarecare în ce priveşte financele statului unguresc. Noi nu ne încântăm de el şi criticul imparţial află şi aci o mulţime de puncte, care slăbesce grozav impresia îmbucurătoare a bilanţului. Conform cuspectului venitele totale au fost din 1 Aprilie pănă la 30 Iunie de 83.084.72 fl. 13 cr. (faţă cu 76.236.415 fl. 6 cr. din cvartalul corespunzător al anului trecut), chieltuelile totale au fost în acelaşi timp de 84.094.700 fl. 19 cr. (faţă cu 84.631.417 fl. 63 cf. ale periodului corespunzător din anul trecut). Prin urmare în raport cu anul trecut ar resulta o îmbunătățire de 7*38 milioane. Asemănarea e frumoasă, ce e drept, dar, orice om rezonabil face următoarea socoteală: Venitele au fost de 83, cheltuelile de 84 milioane, deficitul de gestiune se urcă deci la un milion, care această cifră se urcă tocmai la 10 milioane, dacă se iau în considerare resultatele primului cvartal cu un deficit de 9 milioane fiorini. Dacă se mai ia în considerare, că cel mai puternic izvor nou de venit al statului, carea de regalii a dat în primul semestru 8,5 milioane fiorini, care în al doilea cvartal nu a dat mai mult decât în primul pătrar de an, se poate vedea, că modesta avisare oficioasă, că restabilirea echilibrului va suferi o amânare oarecare, e pe deplin motivată, împărtășirile unuia dintre redactorii ziarului „Egyetértés“ despre întrevorbirea sa cu primatele Simor sânt aprobate în cercurile vaticanice. Se zice numai, că nu ar fi corect a vorbi de o hotărîre, pe care Papa ar fi luat-o în afacerea aceasta. Ceea ce cardinalul-primate are la mână e numai o scrisoare a congregaţiunii pentru afacerile bisericesci extraordinare, care, ce e drept, se basează pe punctul de vedere expus de cătră cardinalul Simor, ceea ce nu trebue să producă nici o mirare pentru acela, care cunoasce dogmele bisericii catolice. Nu e permis să se vorbească de o influenţare a preoţimii unguresci prin scaunul papal într’o cestiune, care e resolvată nu numai prin tradiţiunea de mai multe sute de ani, ci chiar prin auctoritatea conciliilor; din contră Papa şi membrii congregaţiunii nutresc cea mai bună speranţă, că se va evita orice conflict. Negocierile cu guvernul unguresc încă nu sânt terminate. Guvernul papal însă, încât e cu putinţă şi încât o permit dogmele bisericesci, va fi prevenitor şi se va insul a produce o împăcare. Din Cislautania, Dr. Rieger, conducătorul Cehilor vechi, se află de vre-o câteva 4 pe Viena. Se zice, că presenţa lui în Viena ar fi reclamată de trebuinţa guvernului austriac, de a se orienta asupra disposiţiunii din tabăra majorităţii parlamentare din Boemia. în acest scop s’a dus şi ministrul de comerciu marchisul Bauquebem la contele Clam Martinié in Smecno, precând contele Taaffe a luat asupra sa înţelegerea cu Dr. Rieger. Cu privire la meritul lucrului se împărtăşesce din Viena. De la ultima sesiune dietală încoace Cehii vechi au pus introducerea limbii oficioase celtice drept o garanţă indispensabilă pentru acceptarea transacţiei. Dr. Rieger, care a representat şi înaintea împăratului acest petit al Cehilor, s’a hotărît acum a câştiga şi guvernul în favorul seu. Guvernul trăgănează cu hotărîrea definitivă în această privinţă. El declară, că o prevenire din partea sa trebue să fie premearsă de o hotărîtă intervenire a Cehilor vechi pentru proiectele de împăcare. Guvernul voeşte să aibă garanţe sigure, că din partea Cehilor vechi nu se pune nici o podecă în calea finalizării transacţiei. Cu alte cuvinte lucrurile stau astfel. Guvernul stă pe punctul de plecare: Antâiu transacţia, şi apoi poate că li se va face Cehilor vre-o concesiune. Cehii de altă parte 4ic: Antâiu limba o fi c i,o a s ă şi apoi — poate transacţia. Faţă cu un interviviez Dr. Rieger ’şi-a exprimat convingerea, că dacă transacţia ceho-germană în ciuda dorinţei Preaînalte nu se va efectul, contele Taaffe trebue sigur să cadă şi în locul lui va veni un minister conservator. O corespondenţă din Viena răspândise spirea, că în cel mai apropiat timp se vor face schimbări radicale în ministerul austriac. După acest isvor, contele Taaffe va regăşi şi în locul lui va veni sau ministrul de instrucţiune Gautsch sau ministrul de justiţie contele Schönborn. In cercurile normative se lansează planul, de a întregi cabinetul cu unul sau doi dintre membrii stângei împreunate.