Tribuna, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 199-222)

1890-09-01 / nr. 199

Aliul VII Sibiiu, Sâmbătă, 1/13 Septemvrie 189­0 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V\ an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., l/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, l/3 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii 11. — Administraţia: Str. Gisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. In Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază­Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Sibiiu, 31 August st. v. (x) piarele şovinistilor maghiari sânt obicinuite a scrie, că între Românii din ţerile unguresci sânt nisce elemente in­culte importate din străinătate să agi­­teze; poporul însă e blând şi n’are nici un amestec cu agitatorii importaţi. La diverse ocasiuni publicul ma­ghiar, pentru care scriu hilarele Şovi­­niştilor, a avut ocasiune să se convingă, dacă este cum scriu menţionatele z­iare sau ba. S’a putut convinge, că de elemente inculte importate nici vorbă nu poate fi. S’a putut mai departe convinge, că pretinşii agitatori nu sânt isolaţi de poporul în adevăr blând şi în­­delung-răbdător. Din telegrama ce am primit aseară de la Cluj, în cauza procesului nostru de presă, încă este evident, că poporul român se interesează de soartea presei sale. Poporul român dovedesce şovi­niştilor maghiari, că nu este indiferent nici faţă cu persoanele timbrate de şo­­viniştii maghiari fără de nici o chib­zuinţă de agitatori. Nu numai din giu­­rul Clujului, ci din depărtări mari au alergat Românii să asiste la judecata ce are să li­ se facă unora dintre represen­­tanţii presei lor. Telegrama ce am primit aseară de la Cluj ne mai spune un lucru foarte important. Ea ne spune, că şi de astădată, ca şi când cu procesul „Ga­zetei“, juriul nu s’a putut constitui pănă la 11 oare. Din scurţimea telegramei nu putem afla şi causa acestei întâr­zieri. Din rapoartele „Gazetei Tran­silvaniei“ despre procesul ei, care nu s’au desminţit de nici o parte, seim, că juraţii nu s’au presentat în număr co­­răspundător, că tribunalul a fost silit să reculteze în locul juraţilor consignaţi pe cine au putut şi de unde au putut, ca să îndeplinească numărul prescris. De­sigur, că aşa va fi fost şi acum. Întrebăm acum, sânt cetăţenii ma­ghiari din Cluj aşa de nedisciplinabili aşa de nedeprinşi a corespunde însăr­cinărilor lor civice, încât, când sânt chiemaţi să exercite un drept nu nu­mai frumos, dar­ şi de importanţă, să dee dosul ? Ne aducem aminte de procesele cele dintâiu de presă, după­ ce adecă guvernul unguresc a strămutat curtea cu juraţi de la Sibiiu la Cluj. Cu câtă plăcere se adunau juraţii atunci, ca să enunţe verdicte asupra acusaţilor ro­mâni. Şi acum? Acum să ajungă treaba acolo, ca să prindă pe juraţi din tîrg şi de pe strade. Dintre toate popoarele statului un­guresc tocmai poporul maghiar este cel mai disciplinabil. Un ordin de sus, dela vre-un centru, şi parează toţi ca soldaţii la poruncă. Cum se întămplă acum, că dintr’odată, într’o afacere atât de momentuoasă, sânt atât de neglijenţi, este aproape neexplicabil. Nu cumva se întâmplă acum cu Maghiarii din Cluj ceea­ ce tot trimbiţa şovinismul maghiar despre Români ? Nu cumva au început Maghiarii din Cluj a deveni un popor blând şi doritor de a se separa de „agitatorii“ sei, care, pentru­ ca să satisfacă vanităţii lor, vreau să-ş i aducă în conflict cu concetăţenii lor români ? Mai că sântem aplecaţi a crede, că alt motiv nu poate fi. Ca cetăţeni şi ca oameni ai industriei şi ai comer­­ciului, Maghiarii din Cluj, nu toţi, dar, o parte din ei, vor cugeta, că ei, ca unii ce sânt încungiuraţi de Români de­­cătrâ Răsărit, de cătră Apus, de cătră Mearjă-zi şi Mearjă-noapte, au afaceri cu Românii, afaceri, după care trebue să trăească. De altă parte trebue să se convingă şi ei, că alarmele presei ma­ghiare sânt parte alarme săci şi goale, provenite numai din curată frică, sau că sânt scornituri ca şi ale „colonelului“ Teleki. A face o posiţiune şoviniştilor lor nu îndrăsnesc, a se pune în contra­­­jicere cu convingerea lor încă nu ar vru. Nu le rămâne așadar’ alt mijloc, decât să absenteze. Nu aprobăm deloc astfel de pro­cedură. Pentru­ că, ori din care punct de vedere am judeca-o, este în contra legii. Cetățeanul trebue în toate împregiurâ­­rile să-’şi împlinească datorinţa, ori­ şi în ce împregiurări să aibă curagiul de a da expresiune convingerii sale. Aşa ar trebui să fie, dar’ nu este aşa. Şi fiindcă nu este aşa, trebue să fie cum atu (jis­uiai 8118: poporul ma­ghiar din Cluj vrea să se separeze de acei ce îl harangiează şi nu-’i dau pace cu câte alarme chiaristice. Vrea să de­vină aceea ce „j’c­hi ar’si” maghiari, că este poporul român. Dacă poporul maghiar din Cluj s’ar separa de haranguitorii sei, ne-am bucura, însă nu am vru, ca separarea să se facă în contul datorinţelor lor legale. Pe calea aceasta am scăpa de alt neajuns, care îl vedem în aceeaşi tele­gramă. Un president de tribunal, într’un district judecătoresc, în care Românii fac majoritatea prevalentă, să se înţe­leagă cu acuzaţii prin tălmaciu! Când se va citi acea­sta în străină­tate, ce închipuire îşi va face străină­tatea despre justiţia noastră? Şoviniştii maghiari ar trebui asupra acestor împregiurări să-­şi îndrepte aten­ţiunea, aceste să le aprecieze, dar’ nu fantasii de ale lor despre elemente in­culte, agitatori isolaţi între Români şi alte de felul acesta. Abonament lunar pentru Septemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. FOIŢA „TRIBUNEI“. Nunta la ţeranul român din giurul Năsăudului. De Ştefan Buzilă. (Urmare.) Prelângi vrăjile aceste, fetele bătrâne împreună cu mamele lor, ba de multe­ ori şi cu alte femei plătite anume spre acest scop, se pun pe ruga lui DumneZeu, ca acesta să aducă pe ursita fetei. Ruga aceasta cătră DumneZeu consistă mai cu seamă din ajun şi recitarea repetată a rugăciunilor de toate Z­i­lele, precum şi din mătănii, ţ­ilele, care cu deosebire se ajuna şi în care roagă pe Dum­neZeu sânt: 1. Sfântul Nicolae (6/18 Decem­vrie), pentru­ că Sfântul Nicolae a ajutat pe 3 fete de s’au putut căsători. 2. PatruZeci de sfinţi dela Sebastia (9/21 Martie), făcând pentru fiecare sfânt câte 40 de mătănii, de toate 1600, şi făcând anumite rugăciuni. 3. Intrarea Născătoarei de D-Zeu în biserică (21 Noemvrie). 4. Ajunurile prescrise de biserică. 5. Luni, Mer­­curi şi Vineri în săptămână, car’ Marţia o ţin atunci, când „ursita“ respectivei e căsătorit, ca să-’i moară femeia. Z­ilele aceste le ţin cu absţi­­nere dela lucru, de la mâncare şi beutură. Tot­odată, când ţin aceste Zile, se crede, că nu-i iertat să dee nimic din casă, pănă chiar nici un păhar de apă sau un singur apringior, căci la din contră nu se ajunge efectul dorit. Nu arare­ori fetele aleargă şi pe la păs­­cărieri (căutători de noroc), pentru­ ca din arun­carea cu cărţile, din semnele de pe mâni, din „Păs­că­lie“, „pe care numai ei o au şi numai ei o soiu citi“, să le spună, că mă­­rita-se-vor ori ba, şi dacă da, după cine, când etc. Firesc, fiind dînsele în bună credinţă, că păscălierii aceştia nu mint, ci spun „cum e scris la Dumnezeu. Vrăjile, ajunurile, alergarea la căutători de noroc, toate îşi au căuşele lor. Şi anume : cei­ ce rămân necăsătoriţi, ori­unde merg, sunt foarte rău văzuţi şi preste tot poporul îi ţine ca pe nişte oameni fără de noroc. Le dă chiar şi nume de batjocură, numindu-­i „bâr­­laci“. Pentru aceea se aude câte o fată îm­bătrânită cântând cu jale: Câte fete cu boscoane, *) Toate au în cap spvoane, **) Eu las după D-Zeu Pănă-i vai de capul meu! Ce se ţine de timpul, când poporul nostru încheie căsătorii, este a se observa, că dînsul, fiind ascultător şi supus în toate, aşa şi aici, ţine a fi foarte mare păcat, dacă con­tractează căsătorii în timpul oprit de biserică, şi pentru aceea în acele timpuri nici nu în­cheie atari căsătorii. Din timpul liber, neoprit îşi alege poporul pentru căsătorii mai vîrtos carnevalul (câşlegile) Crăciunului, pentru­ că în acest timp dînsul nu este ocupat cu lucrul câmpului, precum d. e. în timpul verii sau al toamnei, când ar perde prea mult timp cu ospeţele. Cu toate aceste se întâmplă căsătorii şi în alte timpuri ale anului, dar’ acele sânt *) „Boscoane“, ca substantiv numai în pr.­­ vrăji; T-a bosgonit = T-a ■ rajit, ’l-a fermecat. **) „Sovon“ se niimesce viilul miresei, vedi mai la vale, foarte rari. Aici se vede, că împregiurările climatice au făcut pe acest popor să se abată dela datina romană de a celebra căsătoriile în luna lui Iunie, numită şi Iunoniu dela Ze­ţa Iuno, care era patroana căsătoriilor. Deşi bi­serica gr.-cat. nu opreşce, totuşi poporul crede a nu fi iertat să se cunune în Zi de Dumi­necă sau altă sărbătoare. La o căsătorie mai are în vedere po­porul de pe aici încă şi legătura de neam ce s’ar pute afla între respectivii căsătorinZi. Re­feritor la neamul de sânge, poporul, — dacă ar fi căsătorinZi’ consângeni chiar într’un grad tare îndepărtat, — crede şi susţine, că nu este bine să se iee laolaltă, chiar dacă obţin dispensare, totuşi păcătuesc cei­ ce se iau. Cam asemenea cred şi despre euscienie (afi­nitate), fie aceea provenită din legături de căsătorie, fie din administrarea botezului sau fie ilegală. Este de însemnat, că dînşii, afară de gradurile oprite de biserică, mai ţin de oprire şi de păcat şi altele, care aievea nu sînt de atari. — Aşa la consârgenitate dînşii ţin de mare păcat şi gradul al 8-lea *), Z*e că păcătuesce cel­ ce ia neam „pănă la a şeptea viţă şi sămânţă“, chiar şi dacă o face asta cu dispensare; că va ave copii muţi, sau orbi, sau schilavi, că nu va ave noroc la nimic etc., car’ dacă se iau neamuri aproape, Z­ei ca trebue să moară, deoare­ce D-Zeu nu-’i lasă să trăească ca păgânii, adecă „să se pângărească“. — La afinitate prove­*) Deoare­ce poporul de pe Someş ale cărui datine şi credinţe se descriu aici, e tot greco-catolic, computarea neamurilor încă se ia după prescrisele ca­noanelor bisericesci gr.-cat. nită din legături de căsătorie dînşii ţin a fi păcat şi rîndul (ordul) al treilea, adecă afini­tate de 3 neamuri, ceea ce în biserica nu se compută a fi împedecământ. La botez crede poporul, că naşul şi naşa au devenit în legă­turi aşa de aproape cu finul, precum sânt fraţii. — Precum se face legătura de neam prin botez, tocmai aşa zece poporul, că se face legătura de neam şi prin cunu­nia între cununaţi şi între martorii (naşii) dela cununie ; ceea­ ce însă biserica în canoa­nele sale nu o spune a fi neam. — în urma acestora poporul ae feresce foarte a încheia căsătorii cu neamurile, crezând a fi păcat mare chiar şi în gradurile neprevăzute de bi­serică şi amintite mai sus. La căsătorie mai are în vedere ţeranul de pe aici şi naţiunea persoanei respective. Aşa mai ântâiu nu se întâmplă căsătorii cu persoane de alt neam. Fata unui ţeran de Român nici­ când nu se mărită după un Ji­dov, Ungur, Ţigan etc., întocmai după­ cum se întâmpla oare­ când în mama noastră Roma, unde încheierea căsătoriei cu persoană de alt neam o putea concede numai senatul, ba la început absolut nu era permisă. Dau mult Românii noştri şi pe familia, din care se trage respectivul căsătorind şi în special la fete se uită mult ce mame au avut, căci Zic: „Pe unde sare capra, pe acolo sare şi iada“, şi iarăşi „aşchia nu cade departe de lemn“. — Mai presus de toate însă se uită şi deoparte şi de alta la averea ce­­luiala­lt şi poţi Zice, ca abia un procent nu pune aceasta condiţiune de cea dintâiu şi apoi aceasta e causa mulţimii de căsătorii nefe­ricite. în privinţa etăţii de căsătorie ar fi foarte anevoie a stabili termini, deoare­ce fetele se mărită atunci, când le vine unul pe plac, şi ficiorii se însoară când se pot, după­ ce adecă nu le mai stă în cale nici împedecământul miliţiei. Totuşi cele mai multe caşuri de că­sătorie la ficiori se întâmplă între 23—26 ani, car’ la fete între 18—23. Poporul însă, cât poate, se ţine de Ziea­ bătrânilor, că „ori de tinăr te căsătoresce, ori de tinăr te călugăresce“; apoi „însuratul de cu vreme şi mâncarea de dimineaţă, aduc bun folos în vieaţă“. Ba fetele se pare, că chiar voesc a a strînge pe ficiori să se însoare de ti­neri, când le cântă: „Măgheran crescut în fir, „Rău îţi stă, bade, bătrân, „Măgheran crescut în iarbă, „Rău îţi stă, bade, cu barbă“. Pentru fete bucuroși observă, dacă pot regula, ca nici-când să nu se mărite cea mai tinără înaintea celei mai de etate, — dacă sânt mai multe fete la casă, pentru­ că Zic : „dela vîrf se începe stogul“ (claie mare de fân). — La Romani căsătoriile de regulă se îndepliniau cam între 30—35 ani ai bărba­tului, car’ ai femeii 18—20, fiind fata îndată­­ce împlinia 14 ani ai vieţii numită „Do­mina“. *) (Va urma.) MM~iV Procesul de presă al „TRIBUNEI“. (Raport special al „Tribunei“.) Ieri s’a pertractat înaintea curţii cu juraţi din Cluj procesul de presă, pe care procuratura­ supremă de stat din M.­Oşorheiu ’l-a intentat din nou z­arului nostru pentru doi articoli politici. Pertractarea s’a ţinut în sala de şedinţe a tribunalului reg. din Cluj. Dl Dominic Péterffy, presidentul tri­bunalului, deschide pertractarea la oarele 91/2 dimineaţa. Junii votanţi sânt: Emeric Biró şi Acaţiu C şi szer; notari: Dr. Mih. Ro­­táridesz şi Iosif Bartók. Tălmaciu: Dr. A. I­s­a­c­u. Acasa o susţine Alexandru Jesszenszky, substitut de procuror­ suprem. Apărător: Iuliu Coroian. Sala, coridoarele şi curtea tribunalului sunt pline de public mai ales românesc,­ vi­niţi din toate părţile ţerii, precum de la Sibiiu, Arad, Turda, Blaj şi alte părţi, ca să asiste la această pertractare. Publicul de dame încă era foarte numeros şi biroul pre­­sidentului, care stă în legătură cu sala şedin­ţelor, era îndesuit de dame. După deschiderea pertractării presiden­ts citesce catalogul juraţilor şi, constatându-se, că dintre juraţi lipsesc 11, suspinde pertrac­tarea. La 11 care s’a redeschis pertractarea. După­ ce atât acusatorul, cât şi acusaţii nu s’au folosit de dreptul de respingere, juriul s’a compus prin sortire astfel : Hi­r­s­c­h f­e­r Sándor, Dr. Gir­gisz Gristov, Dr. Csiky Victor, Lehman Sándor, So­m­­ly­ai László, Herczegh Sándor, Kónya Sándor, Benedek József, Dr. Kerekes Gyula, Gráf Jakab, Dr. Szombathelyi József, Balog József. Membri suplenţi: Bucsy József şi Schilling Rudolf. După­ ce juraţii depun jurământul, pu­blicul se admite în sală. Presidentul constată, că acasa o va repre­­senta Alexandru Jeszenszky, dar, fiind acesta cam bolnav, pentru o eventuală sub­stituire e de faţă şi procurorul din Cluj Dr. Ioan Biró. După expunerea obicinuită a naţionale­lor acusaţilor, din care resultă că acusatul principal dl Ioan Macaveiu nu scie ungu­­resce, e de 31 de ani, capelan gr.-cat, în Nă­­săud, cu avere şi nu a fost nici­odată pedep­sit, care dl Septimiu Albini, care declară, că voesce să vorbească românesce, a fost odată pedepsit pentru delictul de vătămare de onoare comis pe calea presei, se dă citire actu­lui de acusaţiune. Actul de acosd al procurorului­ suprem din Mureş-Oşorheiu. Nr. 3831/1­90 proc. supr. Onorată curte cu juraţi ca judecătorie de presă­ Ziarul „Tribuna“ ce apare în Sibiiu, re­dactat de locuitorul din Sibiiu Septimiu Albini şi tipărit în tipografia „Institutului tipografic“, societate pe acţii în Sibiiu, a pu­blicat în Nrii şei 50 şi 51 dela 15 şi 16 Martie, aici alăturaţi sub l­/. şi 2­/., prevă- zuţi cu Nrii I. şi II. şi fără subscriere de nume, un articol alăturat atci şi in traducere autentică maghiară, care, continuat în amân­doi anii consecutivi, formează o publicaţiune complectă, în partea sa signată cu Nrul I, scriitorul articolului, resonând asupra eveni­mentelor din 1848 şi 1849, 4i°e aşa : „La 1848 şi 1849 am jertfit vieaţa la mii şi mii de oameni, am jertfit floarea naţiunii noastre, res­pingând ori­ce pictare cu idea de stat ma­ghiar. Este cald încă sângele, care a curs şiroiu în ţinuturile aceste. Deja aproape de un pătrar de secol ne-au chinuit politicesce compatrioţii maghiari. Am fost excluşi din parlamentul ţerii, am fost excluşi din justiţie şi din administraţie şi am fost apăsaţi pe toate terenele de acei oameni, care nu au fost vrednici să-­şi ridice cuvântul contra na­ţiunii noastre“. *) Ear’ în Nrul 51, edat la 16 Martie a. c., al numitului diar, scriitorul articolului, urgen­tând schimbarea politicei interne urmate pănă acum, pentru a mulţumi naţionalităţile, pune această întrebare: „Cine a luptat mai mult contra politicei naţionalităţilor?“, la care nu­mai­decât răspunde: „Compatrioţii noştri ma­ghiari“. „Noi însă“, — aşa zice mai departe, — „neîtrerupt ne-am luptat contra lor cu toată puterea principiilor şi ne-am silit a-’i lumina şi a-’i convinge, că noi Românii cu limba noastră proprie, cu cultura noastră şi cu in­*) în pasagiul acesta şi în cele următoare citate din articolii încriminaţi nu am reprodus textul original, ci am retradus verbal traducerea maghiară a acasei. Red. „Tribunei“, stituţiunile noastre şcolare şi bisericesci doară tot sântem un popor“. . . . „Astăzi a sosit deja timpul, ca să ne ridicăm vocea cu mai mare putere şi să zda­cem­, că pe pământul patriei voim să trăim şi să murim ca Români şi numai ca Români. Şi în consecvenţa cu aceasta, respingând idea de stat maghiar, ne declarăm pentru carac­terul poliglot al Ungariei, precum şi al mo­­narchiei întregi“. „Şi dacă s’ar cugeta compatrioţii noştri maghiari, ca într’un moment potrivit să aplice eară atrocităţile din 1848, acuma le răspun­dem înainte: sântem pregătiţi! . . . dar­ sun­tem hotărîţi şi la aceea, ca să ne apărăm in­dividualitatea naţională pănă la cea din urmă picătură de sânge. Pe noi nu ne mai poate sur­prinde nimica. Evenimentele, care se vor începe şi se vor desvolta înaintea noastră, sunt demult cunoscute. Mai mult nu ne poate amăgi ni­menea cu promisiuni, cu atât mai puţin com­patrioţii maghiari, care nici­odată nu­­şi-au ţinut cuvântul dat“. „Tocmai de aceea, cu privire la eveni­mentele grave, care ne vor pute ajunge, le zicem fraţilor noştri români: „Aveţi minte, şi păziţi cu moderaţiune. Timpul frângerii pânii este aproape““. Scriitorul articolilor, îndrumând apoi la „anii atâtor suferinţe“, pune întrebarea: „Ce să facem deci?“ şi la această întrebare răs­punde aşa: „Avem program politic, pe care­­l-am primit la 1848 şi­­l-am aprobat, şi acest pro­gram este primit în sufletul tuturor Români­lor, care trăesc în regatul Stului Ştefan“. „Cu acest program am stat la 1848 faţă cu teroriştii lui Kossuth . . . prin urmare avem casă destul de sigură şi nu este tre­buinţă să ne tetovăm“. Mai departe scriitorul articolului, amin­tind, că Românii totdeauna au fost factor hotârît în politica internă a ţerii, continuă aşa : „Dar’ noi am fost tractaţi cu nebăgare în seamă, ba“, precum cu durere a exclamat dinstinsul general Traian Doda: „Românimea n’are loc în cadrul constituţiei ungare“, pentru­­că, după articol, poporul român este con­siderat de atare popor, „care nu este vrednic să fie părtaş de mai bună soarte politică decât sclavii din Egipet şi din insulele Ocea­­nului-pacific“. „Toate aceste pentru­ că ne alipim de naţionalitatea noastră. Ce schimbare a sorţii! Kosuth ne-a privit ca pe dobitoace, car’ Tisza de şoboli şi agitatori periculoşi. Am suferit toate insultele, ba .... am şi respins calomniile precum au meritat calomniatorii. Şi ce s’a întâmplat cu noi? Am fost aruncaţi în temniţă, am fost traşi înaintea judecătoriilor de presă şi am fost condamnaţi de astfel de oameni, care nici nu ni-au înţeles limba, nici n'au cunoscut adevărul, pentru care ne luptăm. Păharul suferinţelor noastre s’a umplut. Şi noi, care am fost chinuiţi şi nebăgaţi în seamă, suntem astăzi mândri, că am putut suporta cu bărbăţie şi cu pacienţă şi multele nedreptăţi, pe care ni­ l­eau pricinuit com­patrioţii maghiari“, în fine articolul, schiţând atitudinea observată de Români la 1848/49, „pentru vindecarea suferinţelor şi dorinţelor celor trei milioane de Români locuitori în patrie“ reco­mandă o petiţiune imediată cătră Coroană, şi indicând la absurdităţile politicei bărbaţilor M­r. 199 *) Ca isvoare în eroarea datinelor dela popoa­rele antice, vedi „Cultul păgân şi creştin“ tom. I. de Dr. Al. M. Marienescu şi „Nunta la Romanii antici pe timpul republicei“, „Familia“ din 1875, precum și Elena Sevastos, „Nunta la Români“, pe care autori îi citez odată pentru totdeauna aici.

Next