Tribuna, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 199-222)
1890-09-01 / nr. 199
Aliul VII Sibiiu, Sâmbătă, 1/13 Septemvrie 1890 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V\ an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., l/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, l/3 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii 11. — Administraţia: Str. Gisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. In Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiazăUn număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Sibiiu, 31 August st. v. (x) piarele şovinistilor maghiari sânt obicinuite a scrie, că între Românii din ţerile unguresci sânt nisce elemente inculte importate din străinătate să agiteze; poporul însă e blând şi n’are nici un amestec cu agitatorii importaţi. La diverse ocasiuni publicul maghiar, pentru care scriu hilarele Şoviniştilor, a avut ocasiune să se convingă, dacă este cum scriu menţionatele ziare sau ba. S’a putut convinge, că de elemente inculte importate nici vorbă nu poate fi. S’a putut mai departe convinge, că pretinşii agitatori nu sânt isolaţi de poporul în adevăr blând şi îndelung-răbdător. Din telegrama ce am primit aseară de la Cluj, în cauza procesului nostru de presă, încă este evident, că poporul român se interesează de soartea presei sale. Poporul român dovedesce şoviniştilor maghiari, că nu este indiferent nici faţă cu persoanele timbrate de şoviniştii maghiari fără de nici o chibzuinţă de agitatori. Nu numai din giurul Clujului, ci din depărtări mari au alergat Românii să asiste la judecata ce are să li se facă unora dintre representanţii presei lor. Telegrama ce am primit aseară de la Cluj ne mai spune un lucru foarte important. Ea ne spune, că şi de astădată, ca şi când cu procesul „Gazetei“, juriul nu s’a putut constitui pănă la 11 oare. Din scurţimea telegramei nu putem afla şi causa acestei întârzieri. Din rapoartele „Gazetei Transilvaniei“ despre procesul ei, care nu s’au desminţit de nici o parte, seim, că juraţii nu s’au presentat în număr corăspundător, că tribunalul a fost silit să reculteze în locul juraţilor consignaţi pe cine au putut şi de unde au putut, ca să îndeplinească numărul prescris. Desigur, că aşa va fi fost şi acum. Întrebăm acum, sânt cetăţenii maghiari din Cluj aşa de nedisciplinabili aşa de nedeprinşi a corespunde însărcinărilor lor civice, încât, când sânt chiemaţi să exercite un drept nu numai frumos, dar şi de importanţă, să dee dosul ? Ne aducem aminte de procesele cele dintâiu de presă, după ce adecă guvernul unguresc a strămutat curtea cu juraţi de la Sibiiu la Cluj. Cu câtă plăcere se adunau juraţii atunci, ca să enunţe verdicte asupra acusaţilor români. Şi acum? Acum să ajungă treaba acolo, ca să prindă pe juraţi din tîrg şi de pe strade. Dintre toate popoarele statului unguresc tocmai poporul maghiar este cel mai disciplinabil. Un ordin de sus, dela vre-un centru, şi parează toţi ca soldaţii la poruncă. Cum se întămplă acum, că dintr’odată, într’o afacere atât de momentuoasă, sânt atât de neglijenţi, este aproape neexplicabil. Nu cumva se întâmplă acum cu Maghiarii din Cluj ceea ce tot trimbiţa şovinismul maghiar despre Români ? Nu cumva au început Maghiarii din Cluj a deveni un popor blând şi doritor de a se separa de „agitatorii“ sei, care, pentru ca să satisfacă vanităţii lor, vreau să-ş i aducă în conflict cu concetăţenii lor români ? Mai că sântem aplecaţi a crede, că alt motiv nu poate fi. Ca cetăţeni şi ca oameni ai industriei şi ai comerciului, Maghiarii din Cluj, nu toţi, dar, o parte din ei, vor cugeta, că ei, ca unii ce sânt încungiuraţi de Români decătrâ Răsărit, de cătră Apus, de cătră Mearjă-zi şi Mearjă-noapte, au afaceri cu Românii, afaceri, după care trebue să trăească. De altă parte trebue să se convingă şi ei, că alarmele presei maghiare sânt parte alarme săci şi goale, provenite numai din curată frică, sau că sânt scornituri ca şi ale „colonelului“ Teleki. A face o posiţiune şoviniştilor lor nu îndrăsnesc, a se pune în contrajicere cu convingerea lor încă nu ar vru. Nu le rămâne așadar’ alt mijloc, decât să absenteze. Nu aprobăm deloc astfel de procedură. Pentru că, ori din care punct de vedere am judeca-o, este în contra legii. Cetățeanul trebue în toate împregiurârile să-’şi împlinească datorinţa, ori şi în ce împregiurări să aibă curagiul de a da expresiune convingerii sale. Aşa ar trebui să fie, dar’ nu este aşa. Şi fiindcă nu este aşa, trebue să fie cum atu (jisuiai 8118: poporul maghiar din Cluj vrea să se separeze de acei ce îl harangiează şi nu-’i dau pace cu câte alarme chiaristice. Vrea să devină aceea ce „j’chi ar’si” maghiari, că este poporul român. Dacă poporul maghiar din Cluj s’ar separa de haranguitorii sei, ne-am bucura, însă nu am vru, ca separarea să se facă în contul datorinţelor lor legale. Pe calea aceasta am scăpa de alt neajuns, care îl vedem în aceeaşi telegramă. Un president de tribunal, într’un district judecătoresc, în care Românii fac majoritatea prevalentă, să se înţeleagă cu acuzaţii prin tălmaciu! Când se va citi aceasta în străinătate, ce închipuire îşi va face străinătatea despre justiţia noastră? Şoviniştii maghiari ar trebui asupra acestor împregiurări să-şi îndrepte atenţiunea, aceste să le aprecieze, dar’ nu fantasii de ale lor despre elemente inculte, agitatori isolaţi între Români şi alte de felul acesta. Abonament lunar pentru Septemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. FOIŢA „TRIBUNEI“. Nunta la ţeranul român din giurul Năsăudului. De Ştefan Buzilă. (Urmare.) Prelângi vrăjile aceste, fetele bătrâne împreună cu mamele lor, ba de multe ori şi cu alte femei plătite anume spre acest scop, se pun pe ruga lui DumneZeu, ca acesta să aducă pe ursita fetei. Ruga aceasta cătră DumneZeu consistă mai cu seamă din ajun şi recitarea repetată a rugăciunilor de toate Zilele, precum şi din mătănii, ţilele, care cu deosebire se ajuna şi în care roagă pe DumneZeu sânt: 1. Sfântul Nicolae (6/18 Decemvrie), pentru că Sfântul Nicolae a ajutat pe 3 fete de s’au putut căsători. 2. PatruZeci de sfinţi dela Sebastia (9/21 Martie), făcând pentru fiecare sfânt câte 40 de mătănii, de toate 1600, şi făcând anumite rugăciuni. 3. Intrarea Născătoarei de D-Zeu în biserică (21 Noemvrie). 4. Ajunurile prescrise de biserică. 5. Luni, Mercuri şi Vineri în săptămână, car’ Marţia o ţin atunci, când „ursita“ respectivei e căsătorit, ca să-’i moară femeia. Zilele aceste le ţin cu absţinere dela lucru, de la mâncare şi beutură. Totodată, când ţin aceste Zile, se crede, că nu-i iertat să dee nimic din casă, pănă chiar nici un păhar de apă sau un singur apringior, căci la din contră nu se ajunge efectul dorit. Nu arareori fetele aleargă şi pe la păscărieri (căutători de noroc), pentru ca din aruncarea cu cărţile, din semnele de pe mâni, din „Păscălie“, „pe care numai ei o au şi numai ei o soiu citi“, să le spună, că mărita-se-vor ori ba, şi dacă da, după cine, când etc. Firesc, fiind dînsele în bună credinţă, că păscălierii aceştia nu mint, ci spun „cum e scris la Dumnezeu. Vrăjile, ajunurile, alergarea la căutători de noroc, toate îşi au căuşele lor. Şi anume : cei ce rămân necăsătoriţi, oriunde merg, sunt foarte rău văzuţi şi preste tot poporul îi ţine ca pe nişte oameni fără de noroc. Le dă chiar şi nume de batjocură, numindu-i „bârlaci“. Pentru aceea se aude câte o fată îmbătrânită cântând cu jale: Câte fete cu boscoane, *) Toate au în cap spvoane, **) Eu las după D-Zeu Pănă-i vai de capul meu! Ce se ţine de timpul, când poporul nostru încheie căsătorii, este a se observa, că dînsul, fiind ascultător şi supus în toate, aşa şi aici, ţine a fi foarte mare păcat, dacă contractează căsătorii în timpul oprit de biserică, şi pentru aceea în acele timpuri nici nu încheie atari căsătorii. Din timpul liber, neoprit îşi alege poporul pentru căsătorii mai vîrtos carnevalul (câşlegile) Crăciunului, pentru că în acest timp dînsul nu este ocupat cu lucrul câmpului, precum d. e. în timpul verii sau al toamnei, când ar perde prea mult timp cu ospeţele. Cu toate aceste se întâmplă căsătorii şi în alte timpuri ale anului, dar’ acele sânt *) „Boscoane“, ca substantiv numai în pr. vrăji; T-a bosgonit = T-a ■ rajit, ’l-a fermecat. **) „Sovon“ se niimesce viilul miresei, vedi mai la vale, foarte rari. Aici se vede, că împregiurările climatice au făcut pe acest popor să se abată dela datina romană de a celebra căsătoriile în luna lui Iunie, numită şi Iunoniu dela Zeţa Iuno, care era patroana căsătoriilor. Deşi biserica gr.-cat. nu opreşce, totuşi poporul crede a nu fi iertat să se cunune în Zi de Duminecă sau altă sărbătoare. La o căsătorie mai are în vedere poporul de pe aici încă şi legătura de neam ce s’ar pute afla între respectivii căsătorinZi. Referitor la neamul de sânge, poporul, — dacă ar fi căsătorinZi’ consângeni chiar într’un grad tare îndepărtat, — crede şi susţine, că nu este bine să se iee laolaltă, chiar dacă obţin dispensare, totuşi păcătuesc cei ce se iau. Cam asemenea cred şi despre euscienie (afinitate), fie aceea provenită din legături de căsătorie, fie din administrarea botezului sau fie ilegală. Este de însemnat, că dînşii, afară de gradurile oprite de biserică, mai ţin de oprire şi de păcat şi altele, care aievea nu sînt de atari. — Aşa la consârgenitate dînşii ţin de mare păcat şi gradul al 8-lea *), Z*e că păcătuesce cel ce ia neam „pănă la a şeptea viţă şi sămânţă“, chiar şi dacă o face asta cu dispensare; că va ave copii muţi, sau orbi, sau schilavi, că nu va ave noroc la nimic etc., car’ dacă se iau neamuri aproape, Zei ca trebue să moară, deoarece D-Zeu nu-’i lasă să trăească ca păgânii, adecă „să se pângărească“. — La afinitate prove*) Deoarece poporul de pe Someş ale cărui datine şi credinţe se descriu aici, e tot greco-catolic, computarea neamurilor încă se ia după prescrisele canoanelor bisericesci gr.-cat. nită din legături de căsătorie dînşii ţin a fi păcat şi rîndul (ordul) al treilea, adecă afinitate de 3 neamuri, ceea ce în biserica nu se compută a fi împedecământ. La botez crede poporul, că naşul şi naşa au devenit în legături aşa de aproape cu finul, precum sânt fraţii. — Precum se face legătura de neam prin botez, tocmai aşa zece poporul, că se face legătura de neam şi prin cununia între cununaţi şi între martorii (naşii) dela cununie ; ceea ce însă biserica în canoanele sale nu o spune a fi neam. — în urma acestora poporul ae feresce foarte a încheia căsătorii cu neamurile, crezând a fi păcat mare chiar şi în gradurile neprevăzute de biserică şi amintite mai sus. La căsătorie mai are în vedere ţeranul de pe aici şi naţiunea persoanei respective. Aşa mai ântâiu nu se întâmplă căsătorii cu persoane de alt neam. Fata unui ţeran de Român nici când nu se mărită după un Jidov, Ungur, Ţigan etc., întocmai după cum se întâmpla oare când în mama noastră Roma, unde încheierea căsătoriei cu persoană de alt neam o putea concede numai senatul, ba la început absolut nu era permisă. Dau mult Românii noştri şi pe familia, din care se trage respectivul căsătorind şi în special la fete se uită mult ce mame au avut, căci Zic: „Pe unde sare capra, pe acolo sare şi iada“, şi iarăşi „aşchia nu cade departe de lemn“. — Mai presus de toate însă se uită şi deoparte şi de alta la averea celuialalt şi poţi Zice, ca abia un procent nu pune aceasta condiţiune de cea dintâiu şi apoi aceasta e causa mulţimii de căsătorii nefericite. în privinţa etăţii de căsătorie ar fi foarte anevoie a stabili termini, deoarece fetele se mărită atunci, când le vine unul pe plac, şi ficiorii se însoară când se pot, după ce adecă nu le mai stă în cale nici împedecământul miliţiei. Totuşi cele mai multe caşuri de căsătorie la ficiori se întâmplă între 23—26 ani, car’ la fete între 18—23. Poporul însă, cât poate, se ţine de Ziea bătrânilor, că „ori de tinăr te căsătoresce, ori de tinăr te călugăresce“; apoi „însuratul de cu vreme şi mâncarea de dimineaţă, aduc bun folos în vieaţă“. Ba fetele se pare, că chiar voesc a a strînge pe ficiori să se însoare de tineri, când le cântă: „Măgheran crescut în fir, „Rău îţi stă, bade, bătrân, „Măgheran crescut în iarbă, „Rău îţi stă, bade, cu barbă“. Pentru fete bucuroși observă, dacă pot regula, ca nici-când să nu se mărite cea mai tinără înaintea celei mai de etate, — dacă sânt mai multe fete la casă, pentru că Zic : „dela vîrf se începe stogul“ (claie mare de fân). — La Romani căsătoriile de regulă se îndepliniau cam între 30—35 ani ai bărbatului, car’ ai femeii 18—20, fiind fata îndatăce împlinia 14 ani ai vieţii numită „Domina“. *) (Va urma.) MM~iV Procesul de presă al „TRIBUNEI“. (Raport special al „Tribunei“.) Ieri s’a pertractat înaintea curţii cu juraţi din Cluj procesul de presă, pe care procuratura supremă de stat din M.Oşorheiu ’l-a intentat din nou zarului nostru pentru doi articoli politici. Pertractarea s’a ţinut în sala de şedinţe a tribunalului reg. din Cluj. Dl Dominic Péterffy, presidentul tribunalului, deschide pertractarea la oarele 91/2 dimineaţa. Junii votanţi sânt: Emeric Biró şi Acaţiu C şi szer; notari: Dr. Mih. Rotáridesz şi Iosif Bartók. Tălmaciu: Dr. A. Isacu. Acasa o susţine Alexandru Jesszenszky, substitut de procuror suprem. Apărător: Iuliu Coroian. Sala, coridoarele şi curtea tribunalului sunt pline de public mai ales românesc, viniţi din toate părţile ţerii, precum de la Sibiiu, Arad, Turda, Blaj şi alte părţi, ca să asiste la această pertractare. Publicul de dame încă era foarte numeros şi biroul presidentului, care stă în legătură cu sala şedinţelor, era îndesuit de dame. După deschiderea pertractării presidents citesce catalogul juraţilor şi, constatându-se, că dintre juraţi lipsesc 11, suspinde pertractarea. La 11 care s’a redeschis pertractarea. După ce atât acusatorul, cât şi acusaţii nu s’au folosit de dreptul de respingere, juriul s’a compus prin sortire astfel : Hirsch fer Sándor, Dr. Girgisz Gristov, Dr. Csiky Victor, Lehman Sándor, Somlyai László, Herczegh Sándor, Kónya Sándor, Benedek József, Dr. Kerekes Gyula, Gráf Jakab, Dr. Szombathelyi József, Balog József. Membri suplenţi: Bucsy József şi Schilling Rudolf. După ce juraţii depun jurământul, publicul se admite în sală. Presidentul constată, că acasa o va representa Alexandru Jeszenszky, dar, fiind acesta cam bolnav, pentru o eventuală substituire e de faţă şi procurorul din Cluj Dr. Ioan Biró. După expunerea obicinuită a naţionalelor acusaţilor, din care resultă că acusatul principal dl Ioan Macaveiu nu scie unguresce, e de 31 de ani, capelan gr.-cat, în Năsăud, cu avere şi nu a fost niciodată pedepsit, care dl Septimiu Albini, care declară, că voesce să vorbească românesce, a fost odată pedepsit pentru delictul de vătămare de onoare comis pe calea presei, se dă citire actului de acusaţiune. Actul de acosd al procurorului suprem din Mureş-Oşorheiu. Nr. 3831/190 proc. supr. Onorată curte cu juraţi ca judecătorie de presă Ziarul „Tribuna“ ce apare în Sibiiu, redactat de locuitorul din Sibiiu Septimiu Albini şi tipărit în tipografia „Institutului tipografic“, societate pe acţii în Sibiiu, a publicat în Nrii şei 50 şi 51 dela 15 şi 16 Martie, aici alăturaţi sub l/. şi 2/., prevă- zuţi cu Nrii I. şi II. şi fără subscriere de nume, un articol alăturat atci şi in traducere autentică maghiară, care, continuat în amândoi anii consecutivi, formează o publicaţiune complectă, în partea sa signată cu Nrul I, scriitorul articolului, resonând asupra evenimentelor din 1848 şi 1849, 4i°e aşa : „La 1848 şi 1849 am jertfit vieaţa la mii şi mii de oameni, am jertfit floarea naţiunii noastre, respingând orice pictare cu idea de stat maghiar. Este cald încă sângele, care a curs şiroiu în ţinuturile aceste. Deja aproape de un pătrar de secol ne-au chinuit politicesce compatrioţii maghiari. Am fost excluşi din parlamentul ţerii, am fost excluşi din justiţie şi din administraţie şi am fost apăsaţi pe toate terenele de acei oameni, care nu au fost vrednici să-şi ridice cuvântul contra naţiunii noastre“. *) Ear’ în Nrul 51, edat la 16 Martie a. c., al numitului diar, scriitorul articolului, urgentând schimbarea politicei interne urmate pănă acum, pentru a mulţumi naţionalităţile, pune această întrebare: „Cine a luptat mai mult contra politicei naţionalităţilor?“, la care numaidecât răspunde: „Compatrioţii noştri maghiari“. „Noi însă“, — aşa zice mai departe, — „neîtrerupt ne-am luptat contra lor cu toată puterea principiilor şi ne-am silit a-’i lumina şi a-’i convinge, că noi Românii cu limba noastră proprie, cu cultura noastră şi cu in*) în pasagiul acesta şi în cele următoare citate din articolii încriminaţi nu am reprodus textul original, ci am retradus verbal traducerea maghiară a acasei. Red. „Tribunei“, stituţiunile noastre şcolare şi bisericesci doară tot sântem un popor“. . . . „Astăzi a sosit deja timpul, ca să ne ridicăm vocea cu mai mare putere şi să zdacem, că pe pământul patriei voim să trăim şi să murim ca Români şi numai ca Români. Şi în consecvenţa cu aceasta, respingând idea de stat maghiar, ne declarăm pentru caracterul poliglot al Ungariei, precum şi al monarchiei întregi“. „Şi dacă s’ar cugeta compatrioţii noştri maghiari, ca într’un moment potrivit să aplice eară atrocităţile din 1848, acuma le răspundem înainte: sântem pregătiţi! . . . dar suntem hotărîţi şi la aceea, ca să ne apărăm individualitatea naţională pănă la cea din urmă picătură de sânge. Pe noi nu ne mai poate surprinde nimica. Evenimentele, care se vor începe şi se vor desvolta înaintea noastră, sunt demult cunoscute. Mai mult nu ne poate amăgi nimenea cu promisiuni, cu atât mai puţin compatrioţii maghiari, care niciodată nuşi-au ţinut cuvântul dat“. „Tocmai de aceea, cu privire la evenimentele grave, care ne vor pute ajunge, le zicem fraţilor noştri români: „Aveţi minte, şi păziţi cu moderaţiune. Timpul frângerii pânii este aproape““. Scriitorul articolilor, îndrumând apoi la „anii atâtor suferinţe“, pune întrebarea: „Ce să facem deci?“ şi la această întrebare răspunde aşa: „Avem program politic, pe carel-am primit la 1848 şil-am aprobat, şi acest program este primit în sufletul tuturor Românilor, care trăesc în regatul Stului Ştefan“. „Cu acest program am stat la 1848 faţă cu teroriştii lui Kossuth . . . prin urmare avem casă destul de sigură şi nu este trebuinţă să ne tetovăm“. Mai departe scriitorul articolului, amintind, că Românii totdeauna au fost factor hotârît în politica internă a ţerii, continuă aşa : „Dar’ noi am fost tractaţi cu nebăgare în seamă, ba“, precum cu durere a exclamat dinstinsul general Traian Doda: „Românimea n’are loc în cadrul constituţiei ungare“, pentrucă, după articol, poporul român este considerat de atare popor, „care nu este vrednic să fie părtaş de mai bună soarte politică decât sclavii din Egipet şi din insulele Oceanului-pacific“. „Toate aceste pentru că ne alipim de naţionalitatea noastră. Ce schimbare a sorţii! Kosuth ne-a privit ca pe dobitoace, car’ Tisza de şoboli şi agitatori periculoşi. Am suferit toate insultele, ba .... am şi respins calomniile precum au meritat calomniatorii. Şi ce s’a întâmplat cu noi? Am fost aruncaţi în temniţă, am fost traşi înaintea judecătoriilor de presă şi am fost condamnaţi de astfel de oameni, care nici nu ni-au înţeles limba, nici n'au cunoscut adevărul, pentru care ne luptăm. Păharul suferinţelor noastre s’a umplut. Şi noi, care am fost chinuiţi şi nebăgaţi în seamă, suntem astăzi mândri, că am putut suporta cu bărbăţie şi cu pacienţă şi multele nedreptăţi, pe care ni leau pricinuit compatrioţii maghiari“, în fine articolul, schiţând atitudinea observată de Români la 1848/49, „pentru vindecarea suferinţelor şi dorinţelor celor trei milioane de Români locuitori în patrie“ recomandă o petiţiune imediată cătră Coroană, şi indicând la absurdităţile politicei bărbaţilor Mr. 199 *) Ca isvoare în eroarea datinelor dela popoarele antice, vedi „Cultul păgân şi creştin“ tom. I. de Dr. Al. M. Marienescu şi „Nunta la Romanii antici pe timpul republicei“, „Familia“ din 1875, precum și Elena Sevastos, „Nunta la Români“, pe care autori îi citez odată pentru totdeauna aici.