Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)

1891-10-26 / nr. 239

Nr. 239 Anul VIII Sibiiu, Sâmbătă 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lnna S5 cr., V« nu 2 fl. 50 cr., */« an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarcbie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/« an 3 fl. 50 cr., l/« 7 A 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/« an 10 franci, l/j an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numi­i plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE έn şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Sucunesoi primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole jiefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Un număr costă S­er­eeri v. a. sau 15 bani rom. Crisa ministerială în România. De mai multe­­file foile oposiţio­­nale din Bucuresci au adus spirea des­pre o crisă ministerială. Foile bine in­formate străine au dat chiar şi amă­nunte despre căuşele crisei, cause care s’ar resuma în disgustul de care a fost cuprins dl Lascar Catargiu, şeful ve­chilor conservatori, în a mai sta la pu­tere şi în neînţelegerile ce ar exista în­tre aderenţii dlui L. Catargiu şi general Florescu de de o parte şi ai dlui George Vernescu pe de altă parte. Scriile date se confirmă, „ limpida de a-fi spune, că în ade­văr crisa există, că în privinţa unei re­manieri toţi din cabinet sunt de acord. Discuţia, ori mai bine neînţelegerea, ur­mează numai asupra persoanelor ce ar fi de introdus în cabinet. Astfel pănă­ ce „Românul“ dădea scriea despre intrarea în cabinet a dlui Alexandru Lahovary, „limpid“ de a-fi spune, că în adevăr se discută mult, nu însă intrarea în cabinet a domnului Al. Lahovary, c i­eşirea din cabinet a dlui Ilariu Isvoranu, ministru al do­meniilor, a cărui demisionare se im­pune chiar şi printr’un vot de blam ce ’i-a dat camera în una din ultimele­’i şedinţe, — a zis dl general Florescu, presidentul consiliului de miniştri. Se mai discută apoi ca la minis­terul de justiţie să se numească un ti­tular, ear’ la ministerul de externe să se numească de asemenea altă per­soană. Aşa spune „Timpul“, organ al ti­nerilor conservatori grupaţi în giurul dlor general Manu şi Al. Lahovary. Ear’ „Naţionalul“, organ care în pri­vinţa conducătorilor sei stă foarte aproape de dl L. Catargiu, nu zice, că nu-i aşa! Având acum în vedere, că dl Is­voranu este aderent al dlui Vernescu, că ad-interimul la justiţie îl ţine tot dl Vernescu, care dl Exarcu, actual ministru de externe, balansează mai mult înspre elementul vernescau, trebue să ajungem la conclusiunea, că o desbi­­nare lentă, dar’ care poate să devină acută, există în sinul cabinetului actual român. Foile române nici nu mai discută a­ fi decât cestiunea, dacă prin remania­­rea ce se impune ’i­ se va da cabinetu­lui atâta tărie, încât să poată resista cu succes luptei ce va trebui să ducă deschizrându-se corpurile legiuitoare. Intrarea în cabinet a dlui Laho­­vary, şi poate şi a altui personagiu din­tre tinerii conservatori ar fi de­sigur o bună achiziţiune pentru elementul con­servator al cabinetului. Dl Lahovary e unul dintre distinşii bărbaţi politici şi orator al conservatorilor. Vorba e însă, dacă elementul PTS liberal al cabinetului, vernescanii, luân­­du-se din portofoliile ce ar fi ei le deţin, nu se vor înstrăina într’atâta de catar­­gişti, încât remaniarea ce s’ar face acum ar fi numai un preludiu la o altă criză, care ar putea să se declare după­ ce se vor măsura forțele în par­lament. Lucrul acesta nu se poate soi decât după deschiderea parlamentelor. Ne mărginim deci a înregistra nu­mai sgomotele ce circulă, a arăta cum stau în present lucrurile, fără a le co­menta. Mai ales că ori­ce s’ar întâm­pla, noi nu putem să avem decât o singură dorinţă: progresul, binele fra­ţilor noştri din România. Oar’ care dintre guverne sânt mai capabile a face acest bine, nu în ca­drul unei reviste se poate discuta. FOIŢA „TRIBUNE!" Valurile primăverii. Roman de Ivan Tunghenev. XXXI. (Urmare.) Sanin sa adânci în gânduri, dar’ repede își ridică apoi capul, se decisese. — Bine, mă învoesc și-’ți mulțumesc. La unu și jumătate voiu fi aici — și vom pleca împreună la Wiesbaden. Sper ca ne­vasta ta să nu-’mi fee în nume de rău. . . Dar’ Polesov sforăia deja. Taci din gură, — mormăi el și înfimpendu-­și picioa­rele pe canapea, adormi dus, ca un copil. Sanin mai aruncă o privire spre el și părăsi grăbit hotelul, îndreptându-se înspre cofetăria Roselli. Trebuia să o vestească pe Gemma despre toate. XXXII. întâlni pe Gemma și pe maică-sa în cofetărie. Doamna Leonora era tocmai ocu­pată cu măsurarea locului dintre ferestri. Vădend pe Sanin, se îndreptă și-­l salută prietenos, cu toate aceste abia își putea as­cunde oare­care încurcătură. — Cuvintele d-tale de ieri, cum am putea drege și mări cofetăria îmi sună mereu prin minte. Așa cred, că aici am pute­a sedta două dulapuri cu oglindă. E la modă. . . . Apoi. . . — Prea bine, prea bine, o întrerupse Sarin, — fără îndoeală trebue să operăm aici o schimbare radicală. . . Dar’ te rog, vino încoaci, am să-’ți comunic ceva. Prinse de braț apoi pe doamna Leonora şi pe Gemma și le conduse în odaia de-alături. Doamna Leonora se spăria, încât îi că­tu din mână măsura. Gemma deasemenea se spăria, dar’ privind cu atențiune la Sanin, se linişti în­­dată.­Fața lui, ce e drept, era posomorită, dar’ reflecta o energie și o hotărîre deosebită. Rugă pe amândouă femeile să şeadă, car’ el rămase în picioare și, după ce-­şi ne­­terji părul bogat şi mare, le istorisi cele în­tâmplate cu Polesov, le spuse că vrea să plece la Wiesbaden şi le arăta posibilitatea de a vinde moșia acolo. — închipuiţi-vă norocul meu, începu el. Lucrurile au luat o întorsătură atât de favo­rabilă, încât poate­ câ nici nu trebue să mă duc în patrie. Astfel vom pute sărba nunta mai repede decât aș fi crezut. — Când trebue să pleci la Wiesbaden, întrebă Gemma. — Peste o oară, amicul meu are tră­sură, mă duce cu sine. — Ne vei scrie, nu-i așa? — Fără îndoeală! îndată­ ce am vorbit cu acea d-na, am se vă scriu. — Spui că doamna aceasta este foarte bogată,­­zise fl na Leonora vrând să dee con­versației ear’ un caracter practic. XXXIII. în present faci cu trenul într’o oară drumul dela Francfurt pănă la Wiesbaden; p’acea vreme trebuiau însă trei oare cu tră­sura. Au schimbat de cinci­ ori caii. Pole­sov nu prea putea dormi în trăsură, ci se hă­­ţăna în dreapta şi în stânga, dar’ mai ales cădea înainte; între dinţi ţinea ţigara, car’ de vorbit nu vorbia mai nimic; pe fereastră nu s’a uitat deloc, frumseţile naturii nu-­l încântau câtuşi de puţin, ba declarase chiar că „natura e moartea lui!“ Sanin nu prea se încânta nici el de frumseţa naturii; prin suflet îi treceau cu totul alte simţiri, alte gânduri. La fiecare staţie Polesov plătia pentru cai, şi cu orologiul în mână se uita ca mai mult de o oară să nu stea în drum, care vizitiilor dădea bacşiş, fiecăruia după­ cum se purtase de bine. La jumătate de drum scoase din coş două portocale, şi fu atât de atent faţă cu prietenul seu, încât îi oferi una şi lui. Sanin îl privi scrutător şi începu să zim­­bească. Ce rîdi? întrebă Polesov rupând cu unghiile coaja portocalei. Biserică română naţională în Bu­covina. Din Cernăuţi se telegrafează cu data de 4 Noemvrie următoarele: „Mare sensa­­ţiune produce aici apariţiunea unei broşuri de 171 pagine, odată de Silvestru Dasz­­kiewici, redactorul revistei rutene „Buco­­wyna“, scrisă în numele şi la mandatul membrilor mireni greco-orientali ruteni ai reuniunii rutene din Cernăuţi. Broşura tractează situaţia Rutenilor în archi­­diecesa din Bucovina, combate în mo­dul cel mai aspru apologia archiepiscopului­­metropolit Mor­a­r­i­u­ A­n­d­r­i­e­v­ici, şi pre­tinde despărţirea archiepiscopiei greco-orien­tale într’o archiepiscopie română şi altă ruteanâ. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Afaceri interne. Comisiunea economică a parlamen­tului a discutat regularea provisorică a raporturilor comerciale cu T­u­r­c­i­a şi cu Bulgaria, precum şi cu Spania şi cu Portugalia. De asemenea s’a luat la discuţiune proiectul pentru ex­­posiţiunea din Budapesta la anul 1895. Contele Apponyi ’şi-a ocupat cartirul seu general din Bacica, însoţit de statul seu major contele Apponyi a trecut la 4 Noemvrie prin Teresiopol pentru a ajunge la Zombor, unde va desvolta pentru prima­ dată flamura nou botezatului său partid. Din Germania, Reichstag-ul german va fi deschis la 17 Noemvrie. La ordinea 4’, se află mai multe petiţiuni şi prima cetire a proiectului de lege pentru pedepsirea comerciului cu sclavi. Din Italia. Camerele italiene sânt convocate pentru ziua de 25 Noemvrie­­. Tulburările din Brasilia. Scirea, care am publicat-o aseară despre spargerea congresului brasilian prin miliţie, e dovadă că guvernul bra­silian s’a resolvit a face o lovitură de stat pentru a scăpa situaţiunea. Conducătorii oposiţiuni parlamentare au fost arestaţi şi clubul oposiţional s’a închis cu puterea. Politica Românilor. (Respuns lui Alexandru Mocsonyi.) Sub acest titlu „Magyar Hírlap” publică următoarea scrisoare: Onorate Domnule Redactor ! Am afirmat şi afirm, că în viitoarele alegeri au să între elemente noue pe terenul politicei şi că Ro­mânii din patrie vor să o rupă cu pasivitatea, care s’a dovedit că nu mai poate fi menţi­nută. Am adus probe şi în privinţa unei în­­voeli încheiete între guvern şi conducătorii români, probe pe care „Magyar Hírlap“ a avut bunăvoinţa să le publice. Cetesc însă a­ fi în „Magyar Hírlap“ o scrisoare a dlui Alexandru Mocsonyi, un fel de desminţire. Şi ce desm­inte dl Alexandru Mocsonyi? Nimic temeinic. Face numai declaraţii privi­toare la persoana sa, se abţine însă a se pro­nunţa asupra lucrurilor * ce sunt în ajun a se petrece. Bun. Fără îndoeală că dl A. Mocsonyi este mai competent a-’şi marca situaţia, şi în privinţa aceasta nimeni n’are de 4*s nimic despre declaraţiile sale. El şi alt.i se declară pasivist, deoare­ce, — după părerea sa, — în politica oficioasă a naţiunii până acum nu s’a întâmplat nimic ce să motiveze „o schimbare“ în politica românească. Dar’ eu nici n’am vorbit de lucruri întâmplate, ci despre lu­cruri ce au să se întâmple într’un viitor foarte apropiat. Că ar fi negociat cineva cu Al. Mocsonyi și astfel s’ar fi stabilit vre-o în­­voeală, nimenea, n’a afirmat. Deasemenea nici pe fratele mai mic al dlui Al. Mocsonyi nu eu­­l-am designat de fispan, ci am amin­tit, așa în treacăt, că se vorbesce despre can­didatura lui. — E foarte bogată. Tatăl ei a avut milioane, pe care toate le-a moștenit ea singură. — Toate ? ea singură . . . Norocul ei ! Dar’ trebue să fie cu băgare de seamă, se nu risipească averea. D-ta să fii cuminte și neînduplecat. Nu te lăsa să fii sedus. Stiu că doresci să fii cât se poate de grabă băr­batul Gemmei . . . dar’ băgarea de seamă mai presus de toate. Nu uita, că cu cât vei vinde moșia mai scump, cu atât vei ave mai mulți bani d-ta și ea și o să rămână și . . și . . . . pentru copiii voștri. Sanin făcu o mișcare cu mânile, car’ Gemma se întoarse. — Poți fi sigură, am să fiu prevăite­­tor. Nu o să mă târguesC mult. Am să-’i spun suma hotărîtă. Dacă dă atâta bine, dacă nu, adio ! — Cunosci pe d-na aceasta ? — Nu! N’am văz­ut-o nici­odată — Și când te reîntorci ? — Dacă nu mă pot înțelege, poimâne! Iar’ dacă ne am învoit, poate să mai stau o­r ji-doue p’acolo. La nici un cas însă n’am să întârc Jiiu. Inima ’mi-o las aici, sciţi bine . . . Ei, dar’ uite, m’am pus de vorbă, când ar trebui să mă duc la locuinţa mea, înainte de a pleca. . . Daţi-’mi mâna, să-’mi fie cu no­roc, d-nă Leonora, la noi în Rusia aşa e obiceiul. — Mâna dreaptă ori cea stângă? — Cea stângă, aceasta e mai aproape de inimă. Poimâne sunt aici cu, ori fără re­­sultat, vom vede. Am presimţire să-­mi suc-Atâta am dorit a răspunde la scrisoa­rea lui deschisă, mai am însă de adăugat ceva în privinţa fondului cestiunii. între guvernul Szapăry şi unii bărbaţi conducători ai Românilor da, s’au urmat ne­­igociaţiuni în privinţa politicei ce se va urma de cătră Români, în decursul căror negocia­­ţiuni se înţelege că a fost vorba şi despre un modus vivendi. Firele au dus, prin mij­locirea unor bărbaţi intimi, de la palatul mi­­nistrului-president la Sibiiu şi la curţile altor prelaţi români. Şi nu va sc­rr­ca nimic afir­­m­aţiunea, că până aci nu sunt semne des­pre vre-o „schimbare“, deoare­ce e vorba des­pre plămădirea viitorului. Ear’ dacă e să vorbim despre lucruri positive, oare domnul Al. Mocsonyi nu cu­­noasce părerile despre politica viitorului ale intimului lor Vincenţiu Babeş? Nu oare Babeş propagă şi a desvoltat înaintea multora pă­rerile sale, că Românii nu pot în present să se înţeleagă şi să se învoească decât nu­mai cu guvernul unguresc? Şi nu oare Babeş este apostolul principiului că da, trebue să se împace cu guvernul îndată­ ce se dă oare­care garanţie, că în cercurile ungare nu se va împedeca alegerea candidaţilor români, care în Transilvania censul se va pune pe aceeaşi basă ca în cercurile electorale ungare ? Oare aceasta nu este un semn al vii­toarei „schimbări“ ce s’a desbătut în comite­tul naţional român? în faţa dovezilor, simpla negaţiune nu poate resista. E lucru sciut apoi de toţi, că în confe­­renţa dela 1881 ţinută la Sibiiu, după propu­nerea lui V. Babeş s’a decis ca Românii să cuprindă într’un memorand toata plângerile lor pe care să­’l presente Monarchului, în conferenţa dela 1887, ţinută tot la Sibiiu, hotărîrea aceasta s’a menţinut Ear’ memorandul nici până azi nu e gata. Nici n’are să fie. Idea aceasta a fost înmormântată înainte de aceasta cu 10­4‘L în conferenţa comitetului ţinută la Sibiiu. Iată cum stau lucrurile. Comitetul exe­cutiv al partidului naţional a ţinut la 24 şi 25 şedinţă la Sibiiu. Din 25 membri ai comi­tetului au fost de faţă 21. După­ ce Vincenţiu Babeş a deschis şedinţa, Iuliu Gord­an a pre­­sentat memorandul de 44 coaie compus de el, memorand care ar fi să se presente Monar­chului după hotărîrea conferenţei. Ear’ sfîr­­şitul lungilor şi animatelor discuţii a fost, că pentru proiectul lui Coroian n’au votat decât Dr. Raţiu, Barcianu, Eugen Brote, Nicolae Cristea, Dr. Vasile Lucaci. Profesorul dela Arad George Popa şi Vincenţiu Babeş nu au votat. Părerea majorităţii e deci, că acum nu e timpul oportun să se presente memorandul. Este adevărat, că pentru a salva prin­cipiul, s’a decis ca Dr. Aurel Mureşianu, redacto­rul „Gazetei Transilvaniei“, să compună un proiect de memoriu, dar’ acesta nu va fi presentat decât conferenţei ce se va ţine la coadă afacerea. Adio bunele mele, adio iubi­tele mele. . . îmbrăţişa şi sărută pe d-na Leonora, car’ pe Gemma o rugă să treacă în odaia ei, ar vrea să-’i comunice ceva . . . ceva foarte important. Voia să-’şi iee adio dela ea între patru ochi. D-na Leonora îl înțelese — și astfel nu fu câtuși de puțin curioasă a cei ce are se-și comunice Gemmei. Sanin nu fusese până acum în camera Gemmei. Puterea tainică a amorului, căldura, încântarea și dulcea timiditate se schimbau în sufletul lui atât de iute și ciudat după­ ce trecu pragul acesta sfânt. . . Privi fericit în giurul seu, se lăsă în genunchi înaintea fetei şi-­şi ascunse fața în cutele hainei ei. — Eşti al meu, șopti Gemma, şi te re­întorci în curând, nu-i aşa, întreba ea cu voce tremurătoare. — Sunt al tău ... mă reîntorc ... răs­punse Sanin cu vocea înecată. — Te aştept, iubitul meu ! Peste câteva minute Sanin grăbia deja spre locuinţa lui. Nici nu observă, că din prăvălie eşi după dînsul Pantaleone, cu părul vîlvoiu — ca­ şi­ când ar fi strigat şi ar fi ame­ninţat cu mânile ridicate în sus. La para 1 fără un sfert Sanin fu la Po­lesov. Trăsura cu patru cai aştepta deja îna­intea hotelului. Văzându-’l pe Sanin, Polosov zise: A, va să zică te-ai hotărît!__Se îm­brăcă apoi de drum, își luă căciula, man­taua, își vîrî picioarele într’o blană, car’ ure­chile ’și­ le astupă cu bumbac, cu toate­ că era vară. Chelnerii îi arangiară pachetele, şi primăvară, care va hotărî apoi asupra sorţii memorandului. Oportunitatea timpului presentării, în genere joacă un rol deosebit în cercurile poli­tice române. Dar’ chiar dl Al. Mocsonyi în scrisoarea adresată comitetului nu voesce să arete decât aceea, că acum nu e oportun a presenta memorandul Coroanei. Scrisoarea nu s’a cetit în comitet, dar’ organul din Timi­şoara al dlui Mocsonyi „Luminătorul“ va publica-o în această săptămână. Oare nu se va lua ca un semn al schimbării ce are să se opereze pe viitor şi faptul că comitetul executiv şi de astădată a pus în evidenţă oportunitatea. De ce dl Alex. Mocsonyi nu des­ninte afirmaţiunea că majoritatea bărbaţilor politici români sunt ani aderenţi ai activismului ? Puţină răbdare. . . La tron! Sub acest titlu guvernamentalul „Kolozsvár“ publică următorul articol în numărul seu de la 4 c. : „Ne-am obosit în a ne ocupa permanent cu ultraiştii români din părţile transilvane. A trebuit să recunoascem, că această mică, dar’ cu atât mai nealeasă societate nici­odată n’are să poată fi socotită ca factor politic. Atât programa, de care se alipesc ca orbul de gard, cât şi purtarea lor de pănă acum ultraistă exclud această putinţă. „Ei n’au alt scop, alte tendinţe decât a tăgădui mereu şi a agita într’una. Aşa-’şi câştigă pânea, şi nu vor să se lase de me­seria lor. Zadarnice au fost toate încercările de a-’i împăca, le a-’i apropia. Pentru­ că ceea­ ce nu se potrivesce cu meseria­şilor de a nelinişti mereu poporul şi a se menţine pe calul de băţ al popularităţii ieftine: lor nu le trebue, asupra acelora ei nici nu stau de vorbă. „în asemenea împregiurări a urmări cu atenţiune şi sistematic tulburările lor e numai o reclamă pentru dînşii, — numai sporire­a mijloacelor prin care îşi continuă meseria. „Presa maghiară trebue să constate acest lucru, conform constatării se va ocupa cu aceşti bravi domni numai într’atâta, încât e neîncungiurat de lipsă. Ceea­ ce nu e de lipsă decât pentru îngrădirea cercului lor de acti­vitate, lecţiile ce se scriu numai la adresa l­o­r, criticele severe şi întemeiete ce li­ se adre­sează, ei de regulă le dau ca şi de la adresa tuturor Românilor. Prin aceste apucături con­­sciente ei caută apoi a infiltra poporului ce stă de altfel departe de ei sentimentul urei faţă cu Maghiarii. „Avem ideci două cause pentru a ne ocupa cât se poate de puţin cu ei. „Acum însă ei fac sgomot într’un mod bătător la ochi în giurul lor. Anume, comi­după ordinele lui, nu uitară a-’i umple un coş cu mâncări, pe care-’l puseră aproape, la îndemână, să poată lua când vrea şi fără a se mai mişca dela locul seu. Dete apoi bacșiș mare la toți chelnerii, își aprinse o ţi­gară și făcu semn lui Sanin, ca­ şi­ când­­i-ar zice: „Acum te poţi urca şi tu!“ Polesov spuse apoi vizitiului să mîne tare, dacă voe­sce să capete bacșiș bun. Trăsura porni în goană.

Next