Tribuna, noiembrie 1894 (Anul 11, nr. 232-255)

1894-11-27 / nr. 253

Anul XI Sibiiu, Duminecă 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1894 Nr. 253 ABONAMENTELE Pontru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1 an 2 fl. 50 cr., */s an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/t an 3 fl. 50 cr., */s an 7 fl. 1 an 14 fl. ‘ Pentru România și străinătate: »/* an 10 franci, »/» an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 71. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază Un numer costă 5 erneari v. a. sau ÎS Imni rom. La Abonament lunar I pentru Decemvrie st. v. cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. 8.: 764—1894. s. b. Ő felsérte a My méta. A kolozsvári kir. törvényszék, mint sajtó bíróság Baltes András és Popa Neksa János ellen büntetendő tartalmú közleménynek közzététele körül a köteles figyelem és gondosság elmulasztása miatt folyamatba tett sajtó perben, 1894 évi október hó 2-án báró Szentkereszty Zsigmond kir. tvszéki elnök, Becsek Lajos és Dr. Issekutz Gyula törvényszéki birák és Bartók József törvényszéki jegyző, valamint Dr. Lehmann Róbert tolmács jelenlétében, Trandafir Miklós, Péterffy Zsigmond, Boross György, Dr. Gyalui Farkas, Dr. Gergei, .1' -------W.,.a.CölleZ.A.J Deáki Albert, Szathmáry Ákos, Pusztai Béla, Eőri Ernő, Dr. Udránszky László és Ambrus Gergely rendes esküdtek, úgyszintén Dr. Jancsó György és Dr. Davida Leó pótesküdtek közreműködése mellett megtartott esküdtszéki nyilvános szóbeli főtárgyalés alkalmával a kolozsvári kir. főügyészség képviseletében Lázár Aurél kir. ügyész által előterjesztett vád, valamint vádlottaknak meghallgatása után következőleg ítélt: I. Baltes András, ki vizaknai születésű, n.-szebeni lakos,34 éves, gör. kel. vallásu, nőtlen, betűszedő, vagyontalan. Írástudó, sajtó vétségért több ízben volt büntetve. II. Pápa Neksa János, ki n.-szebeni születésű és lakos, 55 éves, gör. kel. vallásu, nős, 1 gyermek apja, nyomdász, kevés vagyona van, sajtó vétségért több ízben volt büntetve, mindketten vétkeseknek nyilváníttatnak mint lapszerkesztő és lapkiadó a „Tribuna“ czímű, nagy-szebeni hírlap 1893. évi 214 számában megjelent „Domnului Aurel C. Popoviciu in Sibiiu“ feliratú, Haliţa Salamon tanár és társai által aláírt közleménynek közreadása körül a köteles figyelem és gondosság elmulasztása által elkövetett a sztrs. 34. §. b, illetve c. pontjában meghatározott sajtó vétségben, s ezért a strts. 39. §. alapján Babtos András három (3) havi fogházra, Popa N. János (2) havi fogházra, s mindketten egyetemlegesen az eddig felmerült 34 frt 63 kv. eljárási költségeknek, valamint külön-külön a még felmerülendő végrehajtási költségeknek hordozására ítéltetnek. A „Tribuna“ czímű napilapnak letett biztosítéki összegéből ötszáz (500) forint elvesztettnek nyilvánittatik, s elrendeltetik ez ítéletnek a jogerőre emelkedését követő napon a „Tribuna“ cz. lap főhelyén, az állam nyelvén, vádlottak költségén leendő közzététele, kötelességévé tétetvén vádlottaknak, hogy a közzététel igazolásául a vonatkozó lappéldányt a közzétételtől számított 15 nap alatt a törvényes következmények terhe mellett, a kolozsvári kir. ügyészséghez adják be. Indokolás : Az esküdtszék egyhangú elmarasztaló határozata alapján mindkét vádlottat bíróilag is vétkesnek kellett nyilvánítni a vád tárgyát képező vétségben. A büntetést a kir. törvényszék a strt. 39. §-ának utolsó tétele alapján rótta ki megfelelő mértékben, mert vádlottak mellett enyhítőül veendő ugyan a beismerés de mindkettőjükkel szemben lényegesen súlyosító az, hogy hasonló sajtó vétségért megelőzőleg szabadságvesztés büntetéssel voltak már büntetve. A bűnügyi költségekre vonatkozó intézkedés a bprts. 341. §-án alapján, a hírlapi cautió egy részének elvesztése a strts. 16. és 40. §. alapján mondatott ki, végül az ítéletnek a közzétételt elrendelő része a strts. 21. §-án, illetve az 1871. évi május 14-én, 1498 I M. E. sz a. kibocsátott élj. szab. 90. §-án alapszik. A lri-il/\rrr»iró t»í lríl* tA^TTOrrÓlr rnl n f OOlf A XX A.V/lV4iO T Ui X All., bVL 1U1UV wujvv bíróságnak 1894. évi október hó 2-án tartott üléséből. Báró Szentkereszty Zsigmond, elnök. Bartók József, jegyző. FOIŢA „TRIBUNEI. Ziarul unei femei* — Roman — De Octave Fenillet. Tradus de Lucreţia Popescu. Capitolul I. Maiu 1872. Pe când eram în mănăstire, Certificatele mele se terminau aproape întotdeauna cu următoarea descriere a persoanei mele: „Caracter fericit, cap bun, prea serioasă pentru etatea ei, natură armonioasă. Cu toate acestea o conştienţă susceptibilă“. „O conştienţă susceptibilă“ — asta n’o pot contrazice; altcum — să mă scuse surorile — e tocmai contrarul! Nu e de mirat că profesoarele mele s’au înşelat, căci şi lumea mă judecă greşit. Probabil, causa acestei caracterisări false, zace în exteriorul meu. Sânt foarte brunetă şi palidă; figura mea regulată şi apatică e atât de severă, cum nu mai poate fi o faţă tinără de femee, şi printr’o miopie pronunţată, ochii mei negri, al căror foc abia ar fi de suportat, primesc expresia unui indiferentism obosit. Aici se mai adaugă, că am darul de la natură a vorbi şi a mă mişca liniştit şi peste tot nu fac sgomot; toate acestea deşteaptă în contemplator credinţa unei linişti nestrămutate. Nu pot şi nu vreau să limpezesc opinia publică rătăcită, şi deocamdată va şti numai ziarul meu mut, că serioasa, precugetata şi monotona Charlotte în fond e o fată tânără, excepţional de romantică şi pasionată. Şi tocmai de aceea încep atât de târziu a scrie în acest ziar, care se poate ascunde bine, şi pe carel-am cumpărat plină de însufleţire, a treia zi după ce am părăsit mănăstirea, şi care de trei ani aşteaptă după primele destăinuiri ale inimii mele. Am stat de douăzeci de ori Înaintea acestor file albe, arzând de curiozitate — ca bărbierul împăratului Midas — a le confia secretul meu, şi tot de atâtea ori „conştienţă mea susceptibilă“ mă îndemna a pune cară pana jos. Conştienţă îmi zicea anume, că sunt pe cale a întreprinde un lucru neinţelept şi rău: obiceiul de a-mi însemna impresiile, a-’mi analiza sentimentele, a mă legăna în visuri şi a le întrupa, trebue să aibă un resultat inevitabil, adecă acela, a-mi desvolta şi mai mult spiritul pasionat şi romantic, care e o disposiţiune periculoasă pentru orice femee, şi care ar pute deveni funestă pentru liniştea şi demnitatea vieţii mele, dacă nu voiu căuta fără încetare a o năbuşi şi a o sufoca. Câteva vorbe, pe care le-a spus bunica I aseară, Doamne mulţumescu-’ţi, ’mi-au delă- I turat aceste gânduri. — Am avut musafiri la masă; după aceea am propus un joc în scris. Se scriu întrebări pe hârtioare, se fac spirală, se pun într’un coş şi se amestecă. Fiecare jucător trebue să tragă un bilet şi să răspundă la întrebare, cum poate mai bine. Unul dintre musafirii noştri, un tinăr deputat, care se credea cu spirit, îşi întocmia totdeauna aşa, că trăgea întrebarea pusă de el, pentru ca cu atât mai strălucit să fie răspunsul. S’a întrebat el singur: Ce e o femeie credincioasă chemării ei?“ Mie ’mi se dase să desfac hârtiile, şi aşa cetii deodată întrebarea şi răspunsul, care suna: „Femee credincioasă chemării ei este aceea, care nu caută romanţe în vieaţă, căci bine nu poate găsi; aceea, care nu caută poesie, căci datoria nu e poetică, — care nu caută pasiune, căci pasiunea e numai o numire de curtoasie a viţiului“. Un murmur măgulitor, pe care avui, laşitatea a-l aproba, salută această sentenţă frumoasă, pe când autorul acesteia îşi trada incognito, printr-un zimbet modest. O exclamare a bunichii, care îşi întrerupse repede filatură, 11 conturbase încâtva în siguranţa victoriei. „Oho! Daţi-’mi voe!“ strigă ea, „nu voiu lăsa asemenea eresuri spuse înaintea tinerelor femei, să treacă nedojenite! Sub pretextul a le face credincioase chemării lor, vreai, tinere puritane, a le schimba în exaltate!... în prima linie nu pricep predilecţia, a pune chemarea alăturea cu pasiunea — acolo pasiunea, aici datoria — par’că ar fi neapărat de lipsă ca una să fie contrastul celeilalte... Şi totuşi poţi uni pasiunea cu datoria — şi mai mult încă, nu numai poţi, ci trebue să o faci. Dar’ aşi ură, chiar să afirm, domnul meu, că în aceasta consistă secretul vieţii unei femei credincioase chemării ei... căci datoria singură e foarte seacă, te asigur... Zici că nu e poetică?... „Aici mă unesc deplin cu părerile d-tale; dar’ trebue să devină, pentru ca să o poţi împlini cu bucurie... şi tocmai aceste predisposiţii romantice, în contra cărora te revolţi, să ne servească a schimba datoriile de toate zilele în poetica. „Dacă te vei însura, alegeţi numai o femeie care nu e de loc romantică, şi vei vedea ce se întămplă!“ „Ce se va întâmpla?“ întrebă tinărul deputat. „Ei, totul în vieaţă mi se va pără apatie şi disgustător ... bărbatul ei — scusaţi-mă — mai întâiu, pe urmă casa ei, ba chiar şi religiunea!.. Dumnezeu ştie, nu de ideile romantice trebue apărată generaţia de acum, te asigur, domnul meu ... pentru un moment nu zace aici pericolul ... Nu din entusiasm, din superficialitate ne ruinăm!... Pentru ca să revenim la sexul nostru modest, de care e vorba acum, priveşte numai femeile de care se vorbeşte prea mult — s’au ruinat poate prin imaginaţia lor poetică ? S’au rătăcit prin căutarea idealului? Sigur nu! Trei sferturi din ele au capetele cele mai seci şi cea mai nefructiferă imaginaţie despre lume!“.... „Damele mele“, mai adăuga bunica mea, „credeţi-mi, — nu vă intimidaţi!... însufleţiţi-vă, visaţi după voea inimii ... Păstraţi-vă puţină poesie şi cu atât mai uşor şi mai sigur veţi deveni credincioase chemării şi veţi fi fericite ... Sentimentul poetic e în casa unei femei, ce e musica şi tămâia în biserică....farmecul unit cu bunătatea ! “ Aşa a vorbit bunica mea — Dumnezeu să o binecuvinteze! — şi de aceea deschid, azi la miezul nopţii cu conştienţă împăcată, ziarul meu, de aceea Indrăsnesc a-mi zice: „Noapte bună, visătoare, pasionată Charlotte!“ (Va urma). Congresul naţionalităţilor. Primim de la un bun amic următorul articol: Neuitatul C. A. Rosetti a zis vorba: „Este destul ca adversarul să se bucure de un lucru, pentru ca eu să nu-l voesc“. întorcând acest înțelept cuvânt, zicem și noi după marele patriot al neamului românesc .Este destul ca adversarul să se supere de un lucru, pentru ca eu cu atât mai vârtos și cu atât mai hotărât să - l voesc. Iată ce zicem noi la răspunsul ministrului nostru de interne la interpelaţia faimosului „Păzmându“ despre adunarea naţională din Sibiiu. I-a supărat pe domnii din Budapesta succesul strălucit al adunării, care a dat de gol şi minciunile d-lor şi tertipurile dlui Mocsonyi şi a dovedit, clar ca lumina zilei, că întreg poporul românesc este solidar şi unanim în hotărîrea de a lupta înainte sub drapelul partidului naţional. Cea mai bună dovadă aceasta, că bine au făcut Românii de au voit şi au făcut adunarea naţională. Mai mult îi supără însă pe cavalerii din Budapesta congresul naţionalităţilor, pus în perspectivă de adunarea Românilor. O nouă dovadă, că acţiunile partidului naţional sunt bine chibzuite şi că lovesc pe adversar acolo, unde îl doare. O nouă dovadă, că precum bine a fost că adunarea s’a făcut, tot atât de bine şi de necesar este să se facă şi congresul naţionalităţilor. Şi mai o învăţătură trebue să tragem din atitudinea adversarului faţă cu noi. Ştiut este că a fost deajuns să ne încurcăm în parlamentări cu dl Mocsonyi şi din această pricină să întârzie convocarea adunării generale, pentru ca acelaşi domn Hieronymi să meargă în parlament şi să declare că în Ardeal e linişte. Va să zică trăgănarea a fost exploatată în contra noastră ca o dovadă, că guvernul a isbutit să înăbuşe „prin stricteţa legilor“ mişcarea românească. Nu este prin urmare permis ca acţiunile noastre să se succedeze în pas prea domol, ci mai vîrtos trebue să urmeze repede una după alta, arătând îr* a 1~» 1 ni o aaai.» aX 1 ii n 4 n a a « 4 m X fjul Luijjux awota Ga lupta u u a c t 1 a naţională este purtată de elemente conştii, energice şi capabile, cari merită soartea la care aspiră. Şi din aceste puncte de vedere congresul naţionalităţilor trebue convocat cât mai în grabă, până când sunt încă vii şi proaspete în conştienţa opiniei publice resultatele strălucite ale adunării de la 28 Noemvrie. Oricum privim lucrul, se impune deci convocarea neamânată a congresului naţionalităţilor, şi nu ne îndoim, că bărbaţii de încredere ai partidului nostru, în conformitate cu hotărârea, precisă şi obligătoare, a adunării naţionale, vor face numaidecât dacă n’au făcut deja, pe liuga celelalte naţionalităţi nemaghiare, paşii trebuincioşi pentru convocarea congresului, înţelegem toate naţionalităţile nemaghiare. Pentru că suntem convinşi, că idea congresului află răsunet la toţi nemaghiarii, oricare ar fi naţionalitatea lor. Prin urmare, afară de Români, Şerbi şi Slovaci, sigur se vor găsi, dacă nu şi între Foteni, cel puţin între Saşi elemente destul de acreditate şi destul de populare între conaţionalii lor, care să participe sau să trimită representanţi la congres. Ei, dar’ dl Hieronymi a declarat Înainte, că nu va permite ţinerea congresului. Suntem de părere, că aceasta îl impoartă pe dl Hieronymi, care nu pe noi. La nici o întâmplare această ameninţare nu poate constitui un motiv ca congresul să nu fie convocat. Noi ştim un lucru. Nici o lege şi nici un obiceiu constituţional nu-i dă guvernului dreptul să oprească o adunare de cetăţeni egal îndreptăţiţi, dacă aceea este convocată şi ţinută între marginile legii. Nu are deci guvernul dreptul să oprească congresul naţionalităţilor. Ear’ dacă o face totuşi, cu puterea brutală, prin volnicie, apoi cu atât mai bine, să-i dăm măcar prilegiu să săvîrşească şi această volnicie şi să vedem măcar cu ce „argumente“ se va încerca să o acopere. Şi apoi Încă un lucru. Dl Hieronjymi a oprit şi activitatea partidului naţional român, şi slavă Domnului, partidul a rămas sănătos şi va trăi încă mai mult ca dl Hieronymi. Oprească d-sa şi congresul naţionalităţilor, pentru aceea alianţa naţionalităţilor contra despotismului de rasă al actualului regim tot se va face şi tot îşi va da roadele sale. Şi în cele din urmă congresul naţionalităţilor n’are să facă această alianţă, ci numai să-’i manifeste şi să-’i preciseze existenţa. Alianţele între popoare le încheie spiritul timpului, geniul lor protector, sentimentul public al popoarelor, care le simţesc trebuinţa aşa, că in cele din urmă formularea lor pe hârtie este numai formalitate, dacă alianţa este odată scrisă, ca în caşul de faţă, în inimile naţiunilor ce o compun. Dar’ alianţa naţionalitâlor nemaghiare din Ungaria se va formula şi pe hârtie, chiar dacă va opri dl Hieronymi ţinerea congresului proiectat. Mai rămân destulle căi şi mijloace ca să se facă, şi nu un ministru, dar’ o miie de miniştri nu o vor împedeca, fie ei chiar geniali în născocirea ilegalităţilor şi volnbiilor. In resumat sântem dar’ de părere, că congresul naţionalităţilor să se convoace cât mai In grabă, car’ la ameninţarea dlui Hieronymi să răspundem cu sânge rece şi cu fruntea ridicată. Fă-’ţi, die ministru, trebile d-tale, noi ne vom face pe ale noastre! Crisa. Lui „Ellenzék“ ni se depeşează din Budapesta, că alaltăieri după ameazi şi până seara târziu miniştrii maghiari au fost întruniți la consiliu, unde au hotărât să facă pașii decisivi. în urma acestei hotârâri ministrul Fehérváry a şi plecat ieri la Viena, ca să ceară decisiunea finală a Coroanei relativ la schimbarea cabinetului. O altă depeşă din Budapesta anunţă, că Tisza Kálmán, contele Andrássy Gyula, Bánffy Dezső şi contele Szapáry Gyula s-au consultat timp mai îndelungat asupra situaţiei foarte încurcate, deoarece Maiestatea Sa la nici un cas nu va consimţi cu sancţionarea, până când e la putere ministerul Wekerle. Presa apuseană — despre adunarea naţională. Ziarul „L’Indépendance Belge“ a scris în numărul de la 1 Decemvrie un articol, din care extragem următorul pasagiu : „în reuniunea lor plenară delegaţii, nu numai au protestat contra disolvării comitetului lor electoral, pe care o declară ilegală şi neconstituţională, dar au şi votat prin aclamaţiune o serie de resoluţiuni, care afirmă energic voinţa poporului român de a resista până un capăt la maghiarizare şi de a lupta prin toate mijloacele pentru a dobândi egalitatea absolută a drepturilor. „Chestiunea română din Transilvania întră astfel într’o nouă faşă, din cele mai primejdioase, în loc de a se linişti, diferendul se accentuează şi ia chiar caracterul unui conflict, care dintr’un moment intr’altul poate asuma un caracter cu totul revoluţionar. Adunarea dela Sibiiu se apără, e adevărat, de orice apucături irredentiste; ea afirmă în chip explicat fidelitatea ei cătră suveranul Austro-Ungariei; dar’ e clar, că aceste simţăminte ’i-ar schimba repede caracterul, dacă s’ar dovedi, că supuşii români ai coroanei Sfântului Ştefan nu trebue să aştepte dela guvernul ungar Îndreptarea plângerilor care sunt întemeiate, cel puţin în parte. Deocamdată, guvernul ungar pare să se arete oarecum împăciuitor. Singur faptul, că n’a oprit manifestaţiunea dela Sibiiu pare a indica din parte-’i intenţiunea de a lăsa pe Români să formuleze revendicările lor. Rămâne să ştim, ce primire le reservă şi cum va răspunde hotărlrilor, de care vorbim. Ar fi foarte imprudent din parte-’i să împingă lucrurile la extrem“. La temniţă, Cu trenul de azi după ameazi, pleacă iarăşi doi condamnaţi români pe drumul Clujului, spre a-’şi începe osândele dictate lor de curtea cu juraţi şi tribunalul de acolo, pentru „delicte“ pe presă. Dl Tit Liviu Albini merge ca să-’şi Înceapă pedeapsa de două luni temniţă ordinară, la care a fost condamnat ca proprietar al „Foii Poporului“ în ultimul proces de presă (al cincilea) al acestui tinăr ziar, pentru articolul „Nu li-a i sufletul curat“ din anul 7, a anului curent. Dl Ioan Popa Necşa merge ca să între a treia oară în temniţele ordinare ungureşti, de astădată care pe două luni, la care a fost judecat în al 20-lea proces de presă al „Tribunei“ pentru adresa de alipire din nr.