Tribuna, ianuarie 1895 (Anul 12, nr. 1-24)

1895-01-15 / nr. 12

Pag. 54 Sibiiu, Marţi, TRIBUNA anuarie r. Madagascar sau în Corea; pentru aceste che­stiuni declar că n’am nici simţire, nici asimi­lare, nici pricepere, nici tactul situaţiunii de acolo. Cetesc însă tot ce se petrece în che­stiunea naţională, pentru­ că ceea­ ce se agită dincolo de Carpaţi este desfiinţarea neamului românesc. Să nu avem oare simţul celor­ ce se petrec dincolo de Carpaţi? Este o enor­mitate să spună cineva aceasta. M’am mirat foarte mult de dl Maiorescu ca să ne zică un asemenea lucru, D-sa, care îşi are rădăcina dincolo de Carpaţi şi al cărui părinte a lup­tat odată lupta pe care o luptă şi astăzi Ro­mânii din Ungaria. Pentru toată chestiunea naţională este cea mai mare, pentru­ că suferinţele actuale ale Românilor de dincolo ne aduc aminte de suferinţele noastre trecute, căci şi la noi au năşuinţe de a ne desfiinţa ca Români, de a transforma Ţeara­ Românească într’o împes­­triţătură, de care să rîdă toată lumea şi ast­fel ţeara să fie de rîsul lumii, călcată, încăl­cată şi umilită. » Chestiunea naţională există şi de dînsa sînt legate existenţa şi dăinuirea regatului. Avem dar’ interes să nu se desfiinţeze Ro­mânii de dincolo, şi au interes şi cei de din­colo să nu se desfiinţeze regatul. Astfel che­stiunea regatului şi a maghiarizării Românilor sînt strîns legate. De aceea această chestiune a devenit acută de amândouă laturile Car­­paţilor. Şi dacă lucrurile stau astfel, cum poate guvernul să faptuească astfel de fapte, cari sunt în contra simţământului ţerii, pen­­tru­ ca să ese dintr’o încurcătură pe care el­­şi-a creat-o din nepriceperea sa proprie. Acea­stă chestiune nu este o încurcătură diploma­tică; ea este o chestiune mare, profundă, pe care în zadar vă încercaţi să o negaţi, căci este mai tare decât d-voastră şi decât noi toţi. Dl Al. Lahovary a exclamat, tot anul trecut: »Noi, fii pioşi ai acestei ţeri“, şi zicea aceste cuvinte cu mândria unui băştinaş dela Negru-Vodă şi dela Dragoş-Vodă! Ear’ pe Ioan Brătianu, care a venit, fireşte de ieri în România, îl arată d-sa, neaoşul Român, ca pe un om »care n’a ştiut să păstreze măsura adevărată«. D-sa este un bărbat calm şi mo­derat, care planează deasupra României, după receta domnului Maiorescu, fără simţire, fără pricepere, fără tactul situaţiunii. Avea drep­tate să spună dl Lahovary acestea, căci dom­­nia-sa este creatorul regatului şi Ioan Brătianu un zero. Dar, dacă există chestiune naţională, ce trebue noi să facem? Diplomaţie? Adecă să o evităm, să ne ascundem ca să nu o ve­dem, să căutăm, cum se zice, să fugim de dînsa prin tangenţă? Nu! Cred că este de datoria noastră să nu o evităm, să ne uităm drept în faţa ei, şi să ajutăm ca ea să nu se resolve în contra Românilor. Dar’ aş dori să ’mi­ se arete cum am pută evita chestiunea naţională? Maghiarii neagă Românilor toate drep­turile cetăţeneşti şi toată existenţa lor ca na­ţiune. Maghiarii persecută pe Români în şcoală şi în biserică. Maghiarii închid Româ­nilor toate căile de traiu. Maghiarii perse­cută pe Români în interesele lor particulare prin administraţie şi justiţie.” Maghiarii dă­­rîmă casele Românilor, cum au dărîmat casa Drului Raţiu. Cei cari au dărîmat casa au fost lăudaţi, poate şi plătiţi. Maghiarii asvirl pe Români în temniţă pentru nimicuri. Aţi auzit de procesul ridicol contra unor oi-şoare cari au purtat panglice tricolore cu colorile Transilvaniei, şi contra cărora s’a cerut în­temniţarea până la 6 luni. Dar’ procesul Memorandului început »a froid«, cum zice Francezul, după doi ani, şi judecat numai de juraţii maghiari! Dar’ aruncarea atâtor Ro­mâni în temniţă, cu toate­ că după Memorand Românii au fost liniştiţi şi n’au întreprins nici un act distrugător regatului Ungariei, nici un act dăunător monarchiei austro-ungare! Ma­ghiarii au făcut legi speciale de desnaţiona­­lisare şi de maghiarisare, pe cari le aplică cu o străşnicie sălbatică. Maghiarii pun pe Ro­mâni afară din lege. Iată faptele! Eata status causae. Şi dl ministru pretinde, în Cameră, că eu am in­ventat chestiunea naţională Nu este aceasta a nu ave o idee de ceea­ ce se petrece în lume ? Exista chestiunea demult, dar­ acum ea a devenit acută din causa legilor de des­­naţionalisare, şi din causa furiei cu care ele sunt aplicate. Maghiarii se asvîrl asupra Ro­mânilor ca se-ş i desfiinţeze. A mers guver­nul unguresc până acolo, de a ridicat Drului Raţiu dreptul seu de advocat, cu toate­ că nu a făcut nici un fapt criminal, şi că e numai un condamnat politic, precum a fost şi Kos­suth altă­dată Presentarea Memorandului la Impăratul-Rege este crimă. Nu este aceasta o nedreptate strigătoare la cer, a lua unui om, părinte de familie, pânea­sa şi a copii­lor sei? Au învăţat Maghiarii şi arta de a induce o­eroare lumea, prin iscodirea unor termini cari bat la ochi şi representă situaţiuni repro­bate de lumea întreagă De aci vorba de irredentism. De aci terminul acesta întrebu­inţat de toţi scribii guvernului nostru. Şi apoi eşim ca să acoperim toate cu trimbiţa lui Gambetta, trimbiţată şi ea în semi-glas, ca să nu lipsească din cacofonie lauda ziare­lor maghiare. în privinţa aceasta, a cetit ieri dl Ure­­chiă un frumos buchet de laude. Eu nu vă pot felicita pentru dînsele. Aceste laude ne spun: Noi să tăcem, noi să mâncăm trufe şi să bem şampanie cu redactorii de la »Magyar Hírlap«, noi să atragem pe studenţi în cursă, noi să înăbuşim manifestaţii prin stingere de fanare şi bătăî în întunerecul nopţii, noi Să ducem pe studenţi în săbiile agenţilor poli­ţiei, ca să înveţe­­ şi studenţii minte, cum au fost învăţaţi ţeranii minte, ca astfel să audă, cei din Budapesta, cum guvernul se poartă bine şi corect. Dar’ nu numai atât. Tot guvernul răs­pândeşte ştirea, că cei cari apără chestiunea naţională, cei cari văd într’însa un mare pe­ricol pentru ţeară şi existenţa ei, sunt nişte tulburători ai ordinei publice în Europa. Plă­tiţi bine cu banii ţerii pe scribii cari trimit asemenea ştiri în afară. Maghiarii procedează cu totul altfel. Rectorul universităţii din Bu­dapesta a întrunit mai deunăzi pe studenţi pentru a-­i îndemna să lucreze şi ei pentru chestiunea maghiarizării, scriind prin ziare şi ţinând conferenţe. Aşa face guvernul nostru ? Cu ce se laudă el ? El zice: întrunirile să fie libere, Liga să meargă înainte; ce voiţi mai mult? De ce vă jeluiţi? Dar’ adevărul e că guvernul nu doreşte altceva mai cu dor de­cât să se surpe Liga din temelie, decât să se sfîrşească odată cu întrunirile publice, ca să poată dormi în linişte şi în pace; şi când, din timp în timp, dă vânt Ligei sau întruni­rilor publice, o face numai şi numai pentru a le compromite pe amândouă şi cu dînsele, chestiunea naţională. Ca să se audă vocea guvernului cât de subţire, însă dreaptă şi ro­mânească, aceasta nu se poate. Astfel stând lucrurile, suntem în drept să vă întrebăm pe d-voastră: Ce aveţi de gând să faceţi în chestiunea naţională, după ce aveţi astăzi pulsul ţerii. De spus nu o spuneţi, căci declamaţiunile d-voastre sunt fără miez şi nu au nici o greutate. Ce trebue să faceţi ? Sânteţi miniştri, con­silieri ai regelui, servitori ai ţerii, şi nu ştiţi ce să faceţi?­­ Să vă spun care e datoria d-voastre, în rîndul ântâiu şi în tot caşul: »Să nu­­ , daţi ajutor Maghiarilor în tendenţele şi apu­căturile lor de maghiarisare, să nu-­l daţi nici deschis, nici închis, nici pe furiş«. Al doilea, să ne gândim constant cum să ajutorăm causa Românilor din Ungaria. Şi aci tocmai acei cetăţeni, cari sunt bărbaţi politici, trebue să se pună înainte, să ridice glasul, ca lumea întreagă să vadă şi să ştie de ce e vorba şi ca să se revolte simţămân­tul public al ţerii întregi şi al Europei în con­tra nedreptăţilor, violenţelor şi barbariilor ce se fac în Ungaria. Nu e vorba de a se atinge de intere­sele Austro-Ungariei, ci e vorba ca să nu de­săvârşească Maghiarii o nedreptate, nu numai spre dauna lor şi a imperiului austro-ungar, dar­ şi spre dauna regatului nostru. S’au rostit de pe banca ministerială cu­vintele lui Ioan Brătian: »Ca deputat din opo­­siţiune, poate cineva să vorbească despre toate şi în modul cum ’i-ar plăcă, nu tot în ace­eaşi posiţiune comodă se află un ministru«. Aşa este, Ioan Brătianu, acel mare şi nease­mănat român, ştia ce vorbeşte, dar’ loan Brătianu nu a vorbit că din causa comodi­tăţii miniştrilor să se înece interesele naţionale. Cu această ocasiune ,mi-am adus însă aminte de un proverb strămoşesc, foarte drept şi foarte adevărat: puod licet Jovi, non licet bovi — (ce e iertat lui Joe, nu e iertat unui bou). Să ne gândim numai la cestiunea naţio­nală, ar fi în adevăr, un lucru peste măsură de mic, şi prin urmare un asemenea cuvânt este o vorbă în aer, ca să scapi de împre­jurarea cestiunii. Cine simţeşte româneşte, şi prin urmare e român, acela trebue să se gândească la cestiunea naţională şi să făptuească totodată pentru dînsa, cu vorba şi cu condeiul, în România şi afară din România, în guvern sau afară de guvern, şi aceasta până­ ce Ma­ghiarii vor veni la dreapta cunoştinţă şi la dreapta chibzueală a lucrurilor. Ear’ cei cari şed astăzi pe banca ministe­rială şi se socot oameni mari, boieri de neam, nobili de secoli, aceia să-­şi aducă aminte de proverbul francez: Fais que tu dais, advienne que pourra. (Fă ce-­ţi zice datoria întâmplă-se ori-şi-ce.) Să nu uităm niciodată că Dumnezeu de sus vede toate faptele noastre. De aceea să ne facem totdeauna datoria plină şi întreagă şi să nu dorim de la dînsa. De aceea sântem şi noi trimişi de ţeară în acest Parlament ca să ne facem datoria cătră dînsa şi cătră neam. De aceea sânt rînduiţi şi miniştrii. Trebue să lucrăm cu toţii într’un singur gând şi într’o singură cugetare, ca să ştie Maghiarii că şovi­nismul lor duce la o ruptură cu România«. Noi voim să fie traiu amical, sincer, leal, cu Maghiarii, dar, pentru­ ca să fie aşa, ei trebue să împace pe Români, în mod creştinesc, în mod leal şi în mod real. Aceasta este singura politică, căreia se cuvine numele de leală şi de românească. Dl Carp a zis un cuvânt umilitor şi fără temeiu: »De ce voiţi să deşteptaţi în Ro­mânii de dincolo o speranţă de un ajutor care nu le poate fi de nici o valoare«. Dacă Românii de dincolo nici în România nu pot găsi un ajutor, atunci trebue să li­ se strige cu Dante: lăsaţi ori­ce speranţă. Omenesc fapt este acesta? Creştinesc fapt este acesta? Patriotic fapt este acesta? înţelept şi prevă­zător fapt este acesta? Şi de a trimbiţa că ajutorul regatului nu le poate fi de nici o valoare, nu dovedeşte aceasta că cel care ros­teşte asemenea cuvinte, înjoseşte posiţiunea şi importanţa regatului? Dacă această semnifică prevedere politică, aş voi să ştiu, ce va să zică nepricepere ? Pentru mine aceste cuvinte sunt oribile, tot atât de oribile ca şi alte cu­vinte rostite tot de dl Carp despre chestiunea naţională: trase goale, asalt de popularitate pe spinarea ţerii. Eu răspund despre cuvin­tele d-sale: frase goale, asalt de servilism pe spinarea ţerii. Cât e de necunoscător guvernul de această mare şi grea situaţiune, se vădeşte din pre­vederile sale, anunţate în anul trecut cu o îngâmfare profetică, şi cari au fost­­ toate desminţite prin faptele întâmplate, în 29 Noemvrie 1893, doi miniştri, care adese se bat în cap în certe de preponderanţă perso­nală, anunţată într’o perfectă şi dulce armonie, că Maghiarii se vor muta, că sunt semne ca­racteristice despre aceasta, că dreptatea şi în­ţelepciunea vor lumina pe Maghiari. Nu a trecut o jumătate de an, a venit procesul de la Cluj şi 14 bărbaţi fruntaşi ai Românilor au fost condamnaţi la 28 de ani şi 8 luni de închisoare. Singur preotul Lucaciu a fost condamnat la 5 ani de temniţă şi mai târziu , , încă la un an şi jumătate, în total 6 ani şi jumătate. Pe Coroianu ’l-a tras din temniţă în judecată pentru falsificare de paşaport »Tribunei«­­i­ s’au făcut peste zece procese şi zilnic preoţii şi fruntaşii Românilor sunt con­damnaţi şi duşi în temniţele maghiare. Iată prevederile miniştrilor, ale acestor bărbaţi de stat consumaţi şi înţelepţi. Noi, dlor senatori, suntem datori să cu­getăm unde ne duce această politică vrăş­maşă neamului nostru. Inima noastră plină de îngrijire nu ne poate lăsa indiferenţi pen­­tru­ că se crează o situaţie nouă neprevăzută. Se crează abis între Maghiari şi Români. Dar, guvernul conservator vrea ca toc­mai abisul acesta să se formeze. Acesta­’i ţelul întregei sale acţiuni. Singurul adevăr eşti din gura domnului Carp, sunt următoarele cuvinte: »Prevederea cea mai elementară face ca statul român la vreme să caute un sprijin, un razim undeva«. Dar’ a tulburat acest adevăr imediat cu adaugerile ce a făcut. Iată ce a mai zis: »Nu am păreri concepute. Voiţi alipirea cu tripla alianţă? Poftim! Voiţi alipirea cu alianţa franco-rusă? Poftim !« De­sigur d-voastră aţi admirat cu mine genialitatea acestui bărbat de stat, care vă zicea: alegeţi între două alianţe ce vă propun; şi având prin urmare, nu o alianţă, ci mai multe alianţe cu puterile cele mari, gata, pregătite în buzunarul d-sale, ne­­lipsindu-ne nouă decât alegerea după pofta inimii. Şi puţine minute după această vă declară că ajutorul României nu poate fi de nici un folos Românilor din Ungaria. Şi mai departe, pentru­ ca întreaga sa genialitate să se manifeste cât de splendid, dl Carp apostrofează senatul astfel: »La tim­pul oportun nu se face nimic. Lucrul acesta se pregăteşte mai dinainte şi de aceea vă zic: »Voiţi una, alegeţi-o! Voiţi pe ceealaltă, ale­geţi-o! Dar’ o politică care se pretinde poli­tică de prevedere şi nu alege nici pe una, nici pe alta! Pentru D-zeu, de ce siinteţi aşa de copii­!« Dl Carp termină cu aste cuvinte fără miez. »Dacă voiţi ca guvernul să se pronunţe, atunci indicaţi-m i pe faţă o linie de purtare şi vom ave­a ne pronunţa«. Se poate, dlor, aceasta? Este aceasta aşa? D-sa tratează pe toată lumea, care nu gândeşte ca d-sa, de copil. D-sa cere ca să ’i­ se indice de parlament calea de urmat, dar’ nu zice parlamentului, precum este dator să­­ facă: ce gândeşte d-sa? Ce gândeşte gu­vernul? Ce vor amândoi? Lumea întreagă ştie că dl Carp e cel mai înţelept bărbat de stat, că este omul care ştie şi toaca în cer. Nu suntem în drept a-­i zice: spuneţi cuge­tarea? Spune-­ţi, d-ta, cugetarea, d-ta, care eşti iniţiat în toate secretele diplomatice europene şi eşti peste aceasta şi atotştiutor. Dar, după­ cum domnii miniştri trăesc în contradicţiune cu dînşii înşişi şi cu toate ches­tiunile, de asemenea ei se contrazic şi în ches­tiunea naţională. Este însă cineva între mi-1 I niştrii, care are o părere făcută şi gătită în chestiunea aceasta. Ea trebue să servească de acoperiş la decisiuni luate într'o direcţiune. Ea trebue să servească pe pregătire, nu pen­tru­ ca să se îndeplinească poftele dlui Carp, poftim alegeţi, ci pentru­ ca să se îndeplinească ceea­ ce era deja hotărît. Ca să mergem într’o constelaţiune poli­tică oare­care, trebue ca poporul să vrea să meargă în acea direcţiune, şi pentru a vru­­ să meargă, trebue ca să o înţeleagă, să o pri­ceapă, să capete convingerea că e în interesul seu. Numai atunci se ridică poporul cu drag şi cu energie, numai atunci se decide el, să facă sacrificiile cele mari de avere şi de vieaţă, când ştie că le face pentru interesele sale cele mai vitale. Dar­ aceasta trebue se o cuprindă şi el. Şi interese vitale sunt numai acelea, pe care le poate pricepe tot poporul. Pe furiş sau cu violenţă nu conduci pe popor la o acţiune de mari sacrificii. Mai uşor este a face pe oameni să nu cugete la nimic, să şeadă în neacţiune, să adoarmă. Aceasta e în firea omenească. Pentru­ ca Românii într’o constelaţiune politică oare­care să fee o atitudine alăturea cu Maghiarii trebue ca o înţelegere amicală să fie între dînşii. Poate oare să fie stabilită amiciţia între Maghiari şi Români, pe cât timp chestiunea naţională îi va despărţi, pe cât timp ea va forma un abis între aceste două neamuri, abis, care se lărgeşte pe zi ce merge? Trebue dar’, ca chestiunea română să fie re­­solvată după­ cum cere dreptatea, după­ cum cere umanitatea, după­ cum cere religia creşti­nească, şi numai atunci poate fi vorba de o înţelegere amicală şi de o conlucrare cu Maghiarii. Persecuţiunile, violenţele, arbitrariul de astăzi al Maghiarilor nu umple abisul. Dacă ele vor urma, vor ajunge, fără îndoeală la o situaţiune, în care Românii vor considera pe Maghiari ca pe cei mai mari inamici ai neamului lor. Aceasta însă, este un pericol foarte mare, care trebue înlăturat nu numai în interesul situaţiunilor excepţionale, ci în interesul vieţii pacinice şi liniştite; căci interesele însemnate ale păcii există între România şi monarchia austro-ungară. Am mai zis-o încă odată: avem simpatii pentru tripla alianţă fiindcă tripla alianţă s’a dovedit în curs de un pătrar de secol, ca păstrătoare a păcii, de care România are mai mare nevoe decât statele cele mai mari şi pu­ternice. Dar’ pentru a fi cu tripla alianţă trebue să lucrăm ca abisul dintre Români şi Maghiari să nu se formeze şi începutul formării lui să se închidă. Trebue dar’, ca chestiunea naţională să fie resolvată în favorul cererilor Românilor din Ungaria, care nu vor altceva decât dreptate, legalitate şi egală îndreptăţire. Trebue să nu mai fie vorba de desfiinţarea neamului românesc pentru ca Maghiarii să poată eşu­a. Trebue ca Maghiarii să-’şi schimbe mersul şi să se convingă să lase lucrurile cum le-a aşezat Dumnezeu, să trăească ei, dar’ să trăească şi Românii ca să poată fi şi exista o Ungarie puternică. Caut să înţeleg pe Maghiari în mersul lor, dar’ caut să înţeleg şi pe conducătorii guvernului nostru, înţeleg întrucâtva pe Maghiari. Ei sânt un popor mândru, şi exagerând mândria lor au căzut într’un şovinism, care calcă peste legi, peste interese reale şi chiar peste bunul simţ. Aceasta se vădeşte nu numai prin ati­tudinea lor cu Românii, dar­ şi prin atitu­dinea lor faţă cu Austria şi cu Impăratul- Rege al Austro-Ungariei. Ce este tot tăm­­bălăul kossuthian alta, decât resultatul acestui şovinism ? Dar’ caut să înţeleg pe guvernul român, care în faţa chestiunii naţionale pune ca stru­ţul capul îu­ ni­cip ca să nu vadă şi să nu audă nimic. Pe dînsul caut să-’l pricep, căci pe spatele poporului românesc se urmează această politică dă struţ. “ încât priveşte pe dl Carp, d-sa singur nu ştie unde îl duc fumul şi fumurile. De aceea d-sa nici nu-­şi dă osteneală să stu­dieze situaţiunea şi crede că câteva vorbe de spirit sunt suficiente ca să treacă peste difi­cultăţi mici şi mari. Dl ministru Lahovary impută partidului naţional-liberal că acesta se amestecă a ju­decă între partidul naţional român din Un­garia şi grupul aşa zişilor moderaţi de acolo. Dar, dl ministru Carp a tăiat cu sabia d-sale chestiunea naţională însăşi, adecă neînţele­gerea dintre Români şi Maghiari în favorul acestora din urmă, zicând clar şi lămurit: »nu toate revindecările Românilor sânt legitime«. Se face clar’, dl Carp judecător, nu între Raţiu şi Mocsonyi, ci între Români şi Ma­ghiari şi declară, că între plângerile Românilor sânt plângeri nelegitime. Nu ne zice însă, dl Carp, care anume sânt aceste plângeri ne­legitime şi nu ne spune însuşi d-sa în ce puncte Maghiarii nu au dreptate. Oare nu este aceasta a apăsa în cumpăna Maghiarilor, în contra Românilor? Cel mai puţin ce putem zice de dl Carp este că trăeşte mai mult în lumea închi­­puirilor. Eu cred, că una din cerinţele neînlătu­­rabile ce se adresează unui bărbat de stat, este ca să cunoască bine şi complet ches­tiunile, care interesează ţeara sa, se le cu­prindă pe deplin, să-­şi facă asupra lor o ju­decată sănătoasă. Dl Alexandru Lahovary este fără în­doeală un calculator mai rece decât dl Carp. D-sa a inventat politica, pe care singur a de­numit-o : politica mânelor libere. Formula aceasta a fost inventată pentru a acoperi o concepţie politică foarte reală şi care se ur­măreşte cu multă îngrijire şi cu multă persi­stenţă. Nu rămâne îndoială, că dl Lahovary stă pe terenul realităţii şi că are o superiori­tate necontestabilă asupra dlui Carp. Ministrul domeniilor are închipuirea conducerii, minis­trul de externe are realitatea ei. Care e calculul final, ţelul politicei mâ­­nilor libere? Să dee la momentul oportun, despre care vorbia dl Carp, să dee atunci Ro­mânia legată şi ferecată de dl Lahovary în mânile celui dintâiu venit, care îi va asigura d-sale puterea. Ca să vorbesc mai in concreto: în vrajba dintre Români şi Maghiari dl Lahovary lucrează prin încurajărările ce dă Maghiarilor a face imposibilă o amide dintre România şi Ungaria, şi prin urmare cu Au­­stro-Ungaria, unul din membrii importanţi ai triplei alianţe. Iată unul din lanţurile care ferecă România în această direcţiune. Desorganisarea armatei este al doilea lanţ. Statul, care nu are o armată bine şi solid orga­­nisată, bine şi solid înarmată în împregiurările de faţă nu competează, nimeni nu se uită la dînsul. Fiind statul român adus la neputinţă, el nu va fi în stare în momente grave să fie o decisiune, nici alţii nu vor avă nevoe de dînsul. Acesta este ţelul: să fie România legată şi ferecată pentru neacţiune, pentru a sta lo­cului stabilită şi neputincioasă. Atunci nu va mai fi vorba de a alege. Atunci alegerea va fi desăvîrşită: capul pe tipsie şi cu făcliile aprinse şi cu evangelia în mâni la fruntarii ca Lascaraki şi Mihaiţă Mihalaki de vecînică şi umilită memorie. Politica dlui Lahovary se ascunde astăzi sub două măsci. Când se arată sub masca alipirii cătră tripla alianţă, când se iveşte sub masca alipirii cătră dupla alianţă. (Ilaritate, aplause). Astfel dlor senatori, cu prudenţă pre­meditare şi înţeleaptă cumpănire, »calculând până unde ne ajung puterile« şi »nedepăşind limitele regulelor de bunăcuviiinţă«, România.­, va fi earăşi aşezată în hăgaşul ’ mlăştinos al­ trecutului cunoscut de cătră ’ un ilustru fiiu şi strănepot al acestui trecut. Şi astfel se vor uni piosul Lahovary cu îndră’sneţul Carp presentând pe Românii cei ticăloşi, leneşi şi uşurei, îngenunchiaţi dinaintea celei dintâiu invasiuni. Astfel crede şi domnul Carp că va avă ultimul cuvânt şi că nu va rămână singur cu capul uşurel! (Ilaritate, aplause de o parte). D­or senatori, datoria noastră este cât vom ave un cap de gândit, cât vom ave o inimă de simţit, cât vom avă o voce de vor­bit, chestiunea naţională să fie cea dintâiu, cea mai mare şi cea mai principală a noastră preocupare. Dar’ pentru­ ca aceasta se poată fi po­sibil, se cere ca să nu fim încătuşaţi, ci să fim cetăţeni liberi. Dar’ cetăţeni liberi nu putem fi în realitate, până­ ce nu vor fi ale­geri libere! (Aplause de o parte). Termin, dlor senatori, dându-vă cetire unei propuneri de adresă, pe care o voiu de­pune la biurou. Dl Maiorescu a zis că răspunsurile scurte... (Adresându-se băncii ministeriale). Dacă dl ministru de finance voește să vorbească, îi voiu ceda locul cu plăcere. Dl ministru al cultelor şi instrucţiunii publice Take Ton­seu: dl ministru de finance nu este aici. Dl Dinu. Stur­dea: Credeam că era dl ministru de finance care vorbea. Nu vă ve­deam pe d-voastră. Dl Maiorescu a zis că răspunsurile scurte sânt cele mai bune. In­certe împregiurări, ca în împregiurarea de faţă, aşa este, de aceea am căutat ca proiectul de adresă, ce am onoare a vă presenta, să fie scurt şi clar. Vă propun să depunem la picioarele Tronului M. S. Regelui, următoarea adresăm a senatului: Sire l­a Munca poporului român şi munca Ma­iestăţii Voastre au fost bine­cuvântate de Dumnezeu prin mari succese.­­ »Dovezi necontestate ale progresului săvîrşit şi ale întăririi dobândite sânt unirea ce­lor două ţeri surori, suirea pe Tronul României a M. Voastre, gloria răsboiului, proclamarea independenţei şi a regatului, aşezământul te­meinic al dinastiei. »O singură dorinţă a ţerii rămâne încă de îndeplinit. Această dorinţă este aplicarea sinceră şi constantă a regimului constituţional pentru­ ca printrînsul ordinea şi respectul legii să devină o realitate. »Pentru a ajunge la acest ţel, rugăm cu cel mai profund respect pe Maiestatea Voastră să rînduiţi alegeri sinceralmente şi realmente libere, şi să facă ca la cârma ţerii să fie un guvern care să asculte de vocea suverană a Maiestăţii Voastre, care în 1866, zicea primului seu ministru, consider ca o datorie de a veghia cu stăruinţă ca legea electorală să fie executată cu cea mai mare sinceritate, fără o umbră măcar de influenţă administrativă. Toate opiniunile trebue să se manifesteze cu francheţă şi lealitate, cum se cuvine unor oameni liberi. Poporul român trebue totdeauna să-­şi aducă aminte că el este liber, şi prin urmare, responsabil de ac­tele şi destinel sale. »Senatul, ca şi ţeara, se uită la Maies­tatea Voastră cu încredere şi iubire, cu de­votament şi respect, şi vă urează din toată inima şi din tot sufletul: »Să trăiţi Maiestatea Voastră/ »Să trăească regina, prea graţioasa noa­stră doamnă! »Să trăească principele şi principesa României cu principi români!«

Next