Tribuna, iunie 1895 (Anul 12, nr. 123-146)

1895-06-11 / nr. 132

Pag. 528 Tisza István se pune pe punctul de vedere al lui Apponyi şi primeşte bud­getul. Din România. Bucureşti, 7/19 Iunie 1895. Dintr’un lucru de puţină importanţă era să ne alegem, pe la începutul săptămânii, cu o crisă ministerială In toată forma, în oră­şelul Fălticeni din Moldova-de-sus, aveau să se facă alegeri comunale. Lucru cu atât mai simplu acesta, după­ ce opoziţia proprie, adecă partidul naţional-liberal nu a luat parte la alegeri şi n’a presentat listă de candidaţi. Era prin urmare de presupus, că acest eve­niment, care în cele din urmă nu interesează decât pe tîrgoveţii din Fălticeni, va decurge în toată liniştea. Şi cine se se aştepte că lucrurile se vor cătrăni până la pericolul unei crise de guvern. Şi cu toate acestea s’a întâmplat. Căci deşi oposiţie n’a fost de combătut, buclucul s’a ivit din altă parte. Graţie „omogenităţii“ partidului care ne guvernează, până chiar şi în Fălticeni rivalitatea dintre conservatori şi junimişti ’şi - a dat roadele sale. în vederea­ alegerilor comunale s’au presentat adecă două liste de candidaţi: una catargistă în frunte cu dl Mill­o şi alta junimistă, în frunte cu dl Macarescu. La primul scru­­tiniu amândouă listele au obţinut, la cole­giul I, câte 52 de voturi, astfel că s’a decla­rat balotagiu. Alegerea în balotagiu a avut loc Dumineca trecută, reuşind lista junimistă. Dar’ cum? Aşa, că s'a făcut agitaţie mare şi s’a recurs la mijloace „extraordinare“, ce erau să producă crisa de care vorbim. Pentru lista catargistă era angagiat de­putatul Fălticenilor, dl C. Pop­o­vici, astăzi conservator disident. Ear’ pentru cea juni­mistă se pare a se fi întrepus cu deosebit dl Al. Marghiloman, ministru de justiţie, şi astăzi, după­ ce dl P. P. Carp petrece în străinătate, representantul junimismului în guvern, în preajma balotagiului, fiind temere că agitaţia dlui C. Popovici va asigura reuşita listei catargiste de consilieri comunali, juni­miştii din localitate au cerut patronului lor din guvern, să facă ceva pentru a le asigura lor isbânda. Acest ceva a fost aflat într’o procedură foarte simplă: dl deputat C. Popo­vici a fost arestat Sâmbăta trecută din or­dinul ministrului de justiţie prin mandat de depunere de la judele de instrucţie al tribuna­lului Suceava. Pretextul acestei arestări deochiate, toc­mai în ajunul alegerilor, este următorul: Sunt acum vre­o trei ani, dl Popovici, în calitate de deputat guvernamental, a eliberat din ma­nile unei escorte militare pe un ţeran ce era condus la arest, după­ cum credea d-sa, pe ne­dreptul. Această intervenţie volnică în afa­cerile justiţiei şi-a hărăzit atuncia un mandat de arestare din partea parchetului. Cum însă dl Popovici era pe atunci deputat guverna­mental şi cum pentru asemenea „bagateluri“ la noi nu se face mare caz, lucrurile au ră­mas cocoloşite şi mandatul de arestare a dlui Popovici n’a fost executat. Dar’ acum, cu prilegiul alegerilor comunale din Fălticeni, când era vorba ca junimiștii să scape de un adversar periculos, dl ministru Marghiloman își aduse aminte de mandatul de arestare dela 1892 și ordonă ca dl Popovici se fie pus la răcoare. Această procedură n’a găsit însă apro­barea conservatorilor proprii, ba se zice că chiar dl Lascar Ca­târg­iu, ministrul-presi­­dent, ar fi reprobat „zelul“ colegului seu de la justiţie şi­­i-ar fi cerut se pună în libertate pe dl C. Popovici. Dl Marghiloman a retu­­zat însă, şi precum se aude ar fi declarat, că mai bine îşi dă demisia decât să elibereze pe dl C. Popovici. După­ cum spuneau cele mai multe ziare oposiţionale şi cele aşa numite „independente“, demisia dlui Marghi­loman a fost chiar îndată şi primită, care succesorul seu ales în persoana dlui C. C. Arion, cunoscut candidat de mi­nistru. După altă versiune încurcata, deși nu s’a aplanat, rămâne în suspens până la reîn­toarcerea dlui Carp. Ce se va întâmpla atuncea vom vede. Deocamdată, precum se vede, dl Marghilomanu rămâne ministru, car’ dl C. Popovici în arest. După­ ce însă ale­gerile din Fălticeni au trecut, şi încă în de­­favorul d-sale, nu credem că ni­ se va mai în­tâmpla mare rău din partea justiţiei. Ear’ morala publică şi obiceiurile politice ale ţerii ? Da, aceste de­sigur nu vor câştiga nimica din asemenea deprinderi, însă, durere, la aseme­nea „naivităţi“ politicianii noştri prea puţin se gândesc în luptele înverşunate ale parti­delor şi coteriilor. Caprifoiul. Legendă de Paul Mantegazza. Cu multe sute de ani înainte de a se naşte Renzo şi Lucia, băieţii tineri de prin sate se îndrăgostiau cu fetele frumoase, şi aces­tea visau noaptea de tineri cuminţi, care ziua se gândiau la ei cu dor. Dragostea în ori­ce timp şi în ori­ce ţeară a fost cea mai dulce plăcere şi cea mai amară durere a ome­­nirii. Aşa s’a Întâmplat demult, demult, că un tinăr ţeran din Lecce preumblându-se, vezu venind din biserică două fete, cari mergeau la braţ şi rîdeau din inimă. Se îndrăgosti deodată în amândouă. Nu e un lucru de toate zilele; dar, dacă aţi fi văzut pe Bianca şi Nerina, aţi fi priceput, că Paolo a trebuit să fie cuprins cu iuţeala fulgerului de această dragoste îndoită. Bianca făcea onoare numelui ei şi era albă ca zăpada, deşi nu se feria nici de soare sau ploaie, nici de lucrul câmpului. Făcea parte din acele blonde, asupra cărora soarele n’are nici o putere, şi pe care nici chiar căr­bunii n’o pot înegri. Priviţi laptele, crinul, gardenia, trandafirul, lebeda, dacă vreţi să vă faceţi o idee de albul trandafiriu şi deviaţi trandafirii albi, cari împreună formau tenul Bianchei. Afară de acest alb, se mai puteau observa trei colori: blondul spicelor, dar­ al celor răscoapte, îl purta pe cap; două puncte din cer, cuprinse în ochi şi un arc de coral Inaugurarea canalului s’a făcut joi, în 20 iunie, când Yacht-ul împăratului Wilhelm, Hohenzollern, a rupt lunea neagră-albă-roşie, ce era întinsă dela un mal la altul deasu­pra canalului. în urma Yacht-ului Hohenzol­­lern au înaintat celelalte vase: Kaiser­adler, Osborne, Drabant etc., care duceau persona­­giile princiare. Vasul francez Surcouf a fost pe gură. Cu toate aceste frumseţi, Bianca nu era încrezută, ba chiar căuta cât îi era cu putinţă să le ascundă. Nerina, tot aşa de frumoasă ca Bianca, era în toate contrastul ei. Era brunetă în toată puterea cuvântului, brunetă începând de la culoarea pânei coapte bine şi până la negrul de abanos, aproape albastru, al păru­lui şi negru catifelat al ochilor ei adânci. Printre toate aceste colori brune şi bronzate, de diamante negre, cai arabici şi aripi de corb se arătau două şire de mărgăritare albe ca zăpada, cuprinse într’un cadru de coral purpuriu. Nerina era sglobie, fără se ştie, căci prea multă frumseţă, prea multă vieaţă, prea multe dorinţe erau întrunite într’o sin­gură fiinţă femeiască. Bianca iubia pe Nerina, şi Nerina j iubia pe Bianca. Erau vecine şi născute aproape Intr’o zi. Drumul satului le despărţia casele, cari erau vis-â-vis şi vorbiau peste gardul grâdi­nei, rîdeau şi îşi trimeteau buzele. Vai bărba­tului, care ar fi trecut în această clipă drumul, nimerit de sărutările blonde şi brune, ar fi căzut ca lovit de trăsnet, sau mai mult ca de doue curente electrice opuse, cari s’ar fi în­tâlnit în corpul nefericitului muritor. Nerina şi Bianca representau cei doi poli ai frumseţei femeieşti, şi când mergeau braţ la braţ, torturau atât inimile bărbaţilor, cât slăbiau şi puterea de apreciare. Fiecare ar fi dorit să se găsească între cei doi poli.* Aceste conture fugitive ale fetelor vor fi de ajuns, dintru a vă lămuri îndrăgostirea Dintre toate creaţiunile lui Beethoven, „Mondschein-Sonate“, mai ales pentru origi­nalitatea împregiurărilor mişcătoare în care ’i­ s’a dat acest nume, merită a fi citată. într’o seară, marele măiestru se plimba prin împregiurimea oraşului Bonn. Ca în­totdeauna, sufletul lui era departe de lumea exterioară, el mereu avea gândirea îndreptată spre creaţiuni, noul cap d’opere. în plimbarea sa, trecea tocmai pe lângă o vilă mică, de unde se auzia executând la piano, un fragment din composiţiunea lui, so­nata in dodiezi minor. Deşteptat din visele sale, auzi deodată o voce dulce, care zicea: Ce aş da eu dacă aş auzi această piesă executându-se de pe note. Compositorul se opri, ascultă şi au­zind composiţiunea sa executată de o mână măiastră, se simţi atras, fermecat şi mai mult fără să-’şi dee seamă ce face, printr’o putere iresistibilă, urcă iute treptele, deschide uşa şi întră. Un tablou frumos ’i­ se presentă ochilor. O fată tinără, sta la pian şi exe­cuta înainte, fără se fi fost genată de noul venit, în care timp întrebă: Frate, tu eşti ? Bee­thoven nu răspunse decât după­ ce se termină piesa. El zise că e musicant şi frumseţă mu­­sicei ’l-a făcut se între fără a fi anunţat. Fata, după­ ce termină, rugă pe noul ve­nit se se apropie dacă este musicant, scuzân­­du-se că nu-­l poate întimpina, pentru­ că nu simultană, îndoită a lui Paolo, dacă nu a o îndreptăţi. Prima noapte, care urmă după întâlnirea de lângă biserică, pentru el a fost o zăpă­ceală infernală şi totodată un vis plăcut. Aci se simţia desmerdat de mâna moa­le şi blândă a Bianchei, aci tras de per de mâna ferbinte a Nerinei, aci vedea corpul uneia cu faţa ce­leilalte, aci numai un trup cu capetele celor două fete, aci fantome seducătoare, aci nă­luci groaznice, cari îl purtau încoace şi încolo, între chin şi plăcere, în dimineaţa şi seara zilei următoare Paolo se duse se se plimbe pe drumul care despărţia casele celor două fete, şi se uită în dreapta şi ’n stânga, pentru a se pută de­cide şi convinge pe care din două o iubeşte mai mult. Şi fetele erau amândouă îndrăgostite în Paolo, fiindcă era frumos, deştept şi cel mai bogat ţeran din sat. Dar, ca prietene bune îşi mărturisiră una alteia dragostea şi se ju­rară, să se iubească în veci, ori­ce ar aduce norocul. De regulă când trecea Paolo pe acolo, Bianca şi Nerina se arătau şi ele. Cări pe când cea din urmă sta la gard şi îl privea curagioasă în faţă, pe atunci Bianca sta timidă la gea­mul căsuţei ei. în decurs de două luni Paolo văzu­ fe­tele zilnic şi cel puţin de două­ ori pe zi. Le vedea şi în biserică şi plimbându-se pe câmp, dar’ nici după cele două luni nu ştia pe care s’o prefere. într’o dimineaţă se sculă cu ho­­tărîrea, să facă o declarație de dragoste Ne­rinei, dar’ când trecu pe lângă amândouă, văzu chipul îngeresc al Bianchei, cum îl privia din geam și se decise, să vorbească cu ea și s’o ceară de nevastă. în ziua următoare însă aruncă un bu­chet de micșunele în grădina Nerinei. Era primăveară. Paolo culegea toate florile, cari creşteau în lungul gardului, şi le arunca aci la una, aci la cealaltă prietenă. Păducelul, saschiul, micşunelele erau deja în floare, şi căzuseră peste gard în grădina Ne­rinei şi a Bianchei, aruncate de mâna adora­torului lor comun. Fetele asemănau buchetele unul cu al­tul şi rîdeau; până atunci căzuseră tocmai atâtea în dreapta ca şi în stânga. Bianca nu se revanşase nici­odată, Nerina da, în luna a treia Paolo în fiecare dimineaţă găsia un buchet pe gardul Nerinei şi ghîci uşor cine­­l-a pus acolo. Amândouă rivalele îşi jurară se nu facă nici o taină din dragostea lor, şi Bianca îşi ţină jurământul cu credinţă. Nerina însă aruncă buchetele lui Paolo, fără să-­i comu­nice prietenei ei. Când aceasta observă, tacu şi plânse, nu atât pentru tradarea prietenei, ci fiindcă credea, că tinărul o preferă pe Ne­rina, care ’şi-a manifestat fără reservă dorin­ţele inimii. Cu toate acestea nu se putu hotărî, să arunce şi ea un buchet tinărului, pe care îl iubia aşa de mult. De mai multe­ ori adu­nase micşunele şi saschiu, de mai multe­ ori legase câte un buchet minunat, dar’ rămase la pieptul ei unde îl păstra, ca să- l încăl­zească, şi ca mai târziu acesta se-’i spună tot, ce ar fi dorit să-­i spună inima ei. Programul examenelor dela finea anu­lui şcolar 1894—5 a şcoalelor medii gr­ ov. române din Braşov. Examenele de maturitate, în 14 şi 15 Iunie va fi examenul oral de maturitate la şcoala comercială, în­­19, 20 şi, eventual şi in 21 Iunie v. va fi examenul oral de maturitate la gimnasiu. La examenele de maturitate nu pot lua parte şcolarii; pentru publicul mare ele sunt deschise. Examenele publice de încheiere: a) La gimnasiu. Joi în 22 Iunie v., dela 7l/a—8Va geografia politică, cl. VII., Dr. I. Blaga; dela 81/a—9‘/s limba maghiară, cl. VI., Dr I. Bunea; dela 9Va—10‘/2 istoria (evul med.), cl. V., V. Goldiş; dela 10‘/a—11 Va 1. română, cl. IV., P. Dan; dela ll‘/a—12 declamaţiune; dela 3—4 religia şi 1. germană, cl. III., I. Popea; dela 4—5geo­metria, cl. H., D. Fâgărăşan; dela 5—6 limba latină, cl. I., P. Dan. b) La școala comer­cială și reală. Vineri, în 23 Iunie­­. : dela 7 Va—8 dreptul cambial, II. com. I. Socaciu ; dela 8 —8Va merceologia, II. com­., A. Vlai­yi ; dela 8V2—9Va principii și aritmet. comer­cială, I. com., I. C. Panţu; dela 9Va—10l­a limba maghiară, IV. reală, N. Bogdan; dela 10Va—11V2 fisica, III. reală, I. Maxim; dela 3—3Va germana, II. reală, I. B Boiu; dela 3Va—4 istoria naturală, II. reală, G. Chea într’acestea toate florile primăverii se veştejiseră și florile de vară nu erau încă în­florite ; amândouă gardurile erau arse de soare, şi nici pe ele nici sub ele nu se arăta nici cea mai mică floare. Paolo nu mai arunca flori în grădină şi bruneta nu se mai revanşa cu buchetele ei. Situaţia celor trei persoane devenise foarte grea; în sat oamenii începuseră să facă vorbe despre Paolo şi cele două fete; băiatul îşi simţia inima din zi în zi mai nehotărîtă, sentenţa lui mai nesigură. înţelegea bine, că Bianca e mai modestă şi mai bună şi că ’l-ar face fericit, dar’ când sta înaintea diamantelor negre ale Nerinei, cari îl priviau peste gard, atunci se simţia slab şi ’şi-ar fi dat vieaţa ca să poată deveni soţul ei. într’o zi faca aceea, ce fac toţi bărbaţii cu o voinţă slabă, ei nu simt în ei nici pu­terea să fee o hotărîre şi lasă să decidă în­tâmplarea. Jură dară pe capul mamei lui, că aceea dintre fete, care îi va da mai în­­tâiu un buchet de flori, să devină soția lui. Era această alegere cu totul nepărtini­toare? Nu cred, căci până atunci numai Ne­rina îi aruncase flori și la luarea acestei de­­cisiuni contribui astfel mai mult judecata de­cât inima. La tot cașul nu erau flori nici lângă garduri nici pe câmp, și ar fi trebuit se aştepte multe zile, până când să primească semnul, pe care-­l doria și se temea de el totodată. * Jurământul lui Paolo rămase tuturor necunoscut, afară de mama lui, care doria din inimă să o prefere pe Bianca, Sibiuu, Duminecă, TRIBUNA 11/23 Iunie 1895 Revista politică. (Din Cisleithanid). Contele Erich Kiel­­mansegg, pe lângă ministrul de interne, însărcinat cu presidenţia în consi­liile de miniştri, este de origine hanove­­rană. Tatăl lui a fost măiestru de grajduri la regele Hanoveriei înainte de răsboiul pruso-austriac de la 1866. După răsboiu, re­gele Hanoveriei s’a stabilit în Praga, unde a și murit, car’ familia Kielmansegg a venit la Viena. Contele Erich s’a născut în anul 1847 și după absolvirea studiilor a ocupat treptat mai multe posturi administrative. Pe când era consilier al guvernamentului ţerii în Cernăuţi, se însurase cu o fată din familia boerească: Moiseiewicz de Lebedeff. De origine aşa zis străină şi după religie protestant, el s’a purtat totdeauna, nu-i vorbă, ca German daclarat, dar’ nici un partid politic cisleithan nu ’şi-’l putea re­clama pentru sine; el totdeauna păstra oare­care reservă în vederile lui politice. în ul­timul seu post ca guvernorul Austriei-de-jos şi presidentul dietei acestei provincii se părea că este oare­cum adversar al antisemiţilor; dar’ din aceasta totuşi nu se poate conclude, că ar fi prieten al Jidanilor. Foile anti­semite din Viena nu se pronunţă de loc în sensul, că ar avea de misiune a influenţa viitoarele alegeri comunale în defavorul antisemiţilor. Serburile de la Kiel, obiectul admiraţiei tuturor. Cu totul laolaltă au fost 25 vase, care au notat în canal la inaugurare. Ultimul a fost vasul turcesc so­sit târziu. Yachtul Hohenzollern la orele 60/1 a trecut sub monumentalul pod de fer de la Grünthal, care e zidit deasupra canalului, la o înălţime de 42 metri. La orele 9 şi 10 minute Hohenzollern a trecut pe la Rends­burg. Kaiser­adler a trecut pe la orele 91/2. Când a trecut vasul francez Surcouf a fost salutat cu Marseillaisa. La orele 12 şi 55 mi­nute tunurile alor 105 vase străine şi ger­mane anunţau în Kiel sosirea Yachtului Hohenzollern. Când Yachtul a sosit, un asur­zitor bubuit de tunuri a salutat pe împăratul Germaniei, apărut pe podul Yachtului încun­­giurat de fumul tunurilor descărcate. Stri­gătele însufleţite de hurra numai atunci au încetat, când Yachtul a ancorat. Primirea împăratului a fost splendidă. Capelele tuturor vaselor cântau imnurile tuturor naţiunilor representate la aceasta sărbare. La ‘/* de cias după sosirea lui Hohenzol­lern a sosit la Kiel și Kaiser-adler. Ear’ va­porul ce urma lui Kaiser-adler și care aducea principii provinciilor germane s’a scufundat în mijlocul canalului. Nenorocire nu s’a întâmplat­* Pe încrucișătorul german Bayern si a dat Mercuri un prânz, la care au fost invitaţi Francezii. Comandantul încrucişătorului german a ţinut un discurs, în care a aclamat pe pre­şedintele republicei franceze şi pe împeratul german. Bastimentul francez Hoche a revan­şat prânzul, la care a invitat pe Germani şi deasemeni a toastat pentru împăratul german, preşedintele republicei franceze şi pentru ami­ciţia marinei internaţionale. Marinarii de rînd ai vaselor germane, Sachsen şi Würtenberg au invitat la o petrecere pe marinarii vaselor franceze Dupuy de Lome şi Hoche. Marinarii francezi n’au căpătat însă concediu, sub cu­vânt, că sub tot decursul petrecerii lor în Kiel le este oprit marinarilor francezi să coboare pe uscat. Arte. Mondschein-Sonate de Beethoven. este în stare. Beethoven înainta şi avu în faţa sa o privelişte foarte mişcătoare. îna­intea sa, sta o fată tinără ca de 16 ani, din al cărei obraz trist şi melancolie, eşiau doi ochi mari şi frumoşi, dar’ cari erau stinşi, fără vieaţă, morţi. El nu se putu îndoi că avea înainte­’i o oarbă. O mare şi adâncă milă umplu inima artistului, smulgend­’i un sunet de durere, sunet care a fost destul ca să ajungă la au­zul fin al oarbei, care a înţeles că acel artist, acel necunoscut, îi poartă un mare şi căldu­ros interes. Ea comunică străinului că de doi ani, de când suferise de o boală grea, perduse ve­derea pentru totdeauna. Şi dacă mai trăia, nu o făcea decât pentru marea dragoste ce avea pentru musică, singura care o consola, care o mai ţinea în vieaţă fără de care de mult ar fi murit de disperare. Apoi se adresă lui Beethoven, se înţe­lege fără a bănui cu cine vorbeşte, şi îl rugă să execute el acea piesă. Măiestrul cedă la rugămintele oarbei şi luând loc la pian, începu să execute sonata în dodiez minor, pe care oarba o executa fără note, numai după auz. Beethoven fu atât de emoţionat, încât şiroaie de lacrimi începură a-­i curge pe obraji, şi tot sen­timentul dureros care-­i umplea inima şi su­fletul, se contopia şi se reflecta în sunetele ce le scotea cu atâta foc de simţăminte, cu atâta extas şi transport în lumea necu­noscută. Deodată se auzi un strigăt de bucurie, de o bucurie fericită exclamând: Acesta este Beethoven!!! în acel moment razele argintii ale lunei căzură pe faţa tinerei fete şi Bee­thoven îi explică că el a vrut să-­i dee ei, care nu poate vedea luna, frumosul tablou al lucirii de lună, prin mijlocul cântului seu. Şi în adevăr, că tânără oarbă vedea şi simţia pe obrazul seu, prin dulcele sunete, scoase din clavir de genialul măiestru, razele lunei. Acel tablou atât de mişcător, a fost causa pentru care Beethoven­­şi-a numit ro­mantica lui composiţiune „Mondschein-Sonate“. („România Musicală“) C. M. Cordoneanu. * Dl Dimitrie Popovici, astăzi renumit bariton, în urma unei splendide reuşite ce a avut pe scena lui Wagner din Bayreut, a pri­mit un strălucit angagjament pentru America de­ Nord. Pentru 60 representaţii 120.000 de franci. CRONICĂ Sibiiu, 22 Iunie n. Părechia împărătească la Bârtfa. După­ cum se anunţă din Viena, este sigur, că M. M.L. L. vor petrece mai mult timp la băile din Bârtfa, unde vor pleca la finea lu­nei lui Iunie.* Prigoniri. Din Satul-nou ni­ se ves­teşte, că corul român de acolo a fost desfi­inţat la porunca protopretorului din Panciova. Statutele corului, cari au fost trimise la minis­trul spre aprobare, au fost respinse fără nici o motivare.* „România-Jună“. Primim din Viena ştirea, că „România-Jună“ îşi va sărba în anul şcolar viitor jubileul de 25 de ani al existen­ţei sale. Din această ocasiune societatea a hotărît edarea unui Almanach festiv, cuprin­zând lucrări literare originale de diferiţi autori. * Năcazul patrioţilor, într’un articol al seu, „Pesti Hírlap“ se ocupă cu chestiunea ro­mână şi se plânge de presa italiană, că pu­blică tot ceea­ ce scrie amicul nostru Roberto Fa­va despre Români. Asemenea se plânge şi asupra presei franceze, care încă scrie în favorul Românilor, îl doare pe împintenatul, când vede că toţi din toate părţile îi pără­sesc, care nouă ni­ se sporesc amicii. Nr. 132 „Bucovina“ — scrierea dlui G. Bog­dan-Duică, reprodusă din forţa »Tribunei« într'un volum de peste 250 pagine, va apare în septemâna viitoare. Cartea va costa 55 cf. cu porte cu tot. Comandele se pot face la Institutia Tipografic, Sibiiu, trimiţendu-se pre­­ţul înainte.* Din Făgăraş ni­ se scrie: Şcoalele române confesionale din Făgăraş, ’şi-au sărbat Sâmbătă în 15 Iunie a. c. „Maialul“, după­ cum aţi fost luat notiţă în preţuita „Tribuna“. Iată ce s’a întâmplat la acest maial. Trecerea dela şcoale până la locul de petrecere s’a făcut sub um­bra unui steag negru, care era purtat în fruntea conductului de un şcolar îmbrăcat în costum naţional. întreg Făgăraşul s’a alarmat şi se întrebau „patrioţii“: Ce înseamnă steagul negru la­­ Maial, car’ capii comunei, ai preturei şi ai comitatului s’au pus la sfat şi au iscodit­­ împrocesuarea învăţăto­rilor pentru steagul negru, spunând că stea­gul negru s’a dus pentru­ că cu steag ungu­resc n’au vrut, car’ cu steag naţional n’au putut pleca la maial. în ziua maialului după ameazi au alergat protopretorul H e r s e n i, cu o suită respectabilă, ca să confişte stea­gul negru. Dar’ din nenorocire nu ’l-au pu­tut afla, cu toate sforţările, în urma acestora, după­ cum sunt informat, învăţătorii sunt ipi­­taţi pe Sâmbătă în 22 c. la pretură pentru aşi da seamă de — ştie D-zeu ce. Raport detailat voiu face după­ ce îmi voiu culege in­­formaţiunile de lipsă dela locul competent. Coresponden­tul.* Din Cluj primim un raport mai lung asupra vieţii sociale de acolo. Din causa lipsei de spaţiu îl vom publica în numărul viitor. * Ştiri şcolare. Din programa şcoalei de stat elementare­ poporale pentru fetiţe, din Sibiiu, redigiată de directorul Petru Bod pe anul şcolar 1894/5, extragem următoarele date: Corpul învăţătoresc de la şcoalele elementare de băieţi şi fetiţie la­olaltă constă din 13 învăţători şi învăţătoare şi 10 catecheţi; la şcoala poporală de fete din 6 învăţători şi învăţătoare şi 5 cate­cheţi. Numărul şcolarilor a fost: la şcoala elem­e­ntară de băie­ţ­i 300; dintre aceştia 98 Români (64 gr.-or. şi 34 gr.-cat.); la şcoala elementară de fete au fost cu totul 153; dintre aceste 12 Românce (7 gr.­­or. şi 5 gr-cat.), la şcoala poporală de fete între 85 au fost 9 Românce (5 gr.-or. şi 4 gr.-cat.)* Chestia Agliardi. Preoţii din eparchia Cianadului, au protestat în contra atitudinei guvernului observată în afacerea Agliardi. *

Next