Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-28 / nr. 265

Anul XII Sibiiu, Marți 28 Noemvrie (10 Decemvrie) 1895 Nr. 265 wmmmmsmsm&mzimm®.,.. ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., »/* an 2 fl. 50 cr.,­­/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 Lună 1 fl. 20 cr., ’/* aîî 3 A- 50 cr., »/* an 7 fl 1 an 14 fl. Pentru Romani» şi străinătate: ,/1 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Wmm53am&m lucru Apare în fiecare zi INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Şovinismul şi politica externă. (a). După Helffy, Ugrón Gábor. Matadorii kossuthişti au capetat, în anul acesta, gust de politică externă. O în­deletnicire care prea se potriveşte cu pi­ramidala grandomanie a şoviniştilor. Ade­vărat că este cam îndoioşetoare priveli­ştea ce ne ofer domnii aceştia, când se încearcă a pune lumea la cale. Căci rostul lumii mari nu se croieşte la Bu­dapesta, ba nici chiar politica externă a monarchiei nu se plăsmueşte cu luminatul lor concurs, car’ de politică externă un­gurească numai per nefas se poate vorbi. Dar’ ce are a face? După­ ce mi­nister de externe şi representaţie diplo­matică nu au, car’ armata, nici măcar cea de honvezi, nu le stă la disposiţie, ce mai mare putere ar fi „ideea“ lor „de stat“, dacă nici măcar câte o dis­cuţie parlamentară despre situaţia inter­naţională nu­­şi-ar permite din când în când? în fond petrecerea aceasta este destul de inofensivă. Nici cursul burselor nu scade, nici Rusia nu mobilisează, nici tripla alianţă nu se sgudue, nici „prie­tena“ Turcia nu-­şi lustrueşte tunurile când balaurii stingei extreme îşi arată colţii şi scot fum pe nas în expresiunea lor de a se arăta teribili în concertul european. N’ar trebui să le tulburăm nici noi plăcerea aceasta, care nici nu strică, nici nu drege. De aceea am lăsat să treacă nebăgată în seamă interpelația domnului Helffy, care nu de mult a silit pe mi­­nistrul-president Bánffy, să „liniştească“ lumea în privinţa susţinerii păcii euro­pene. Gât pentru importanţa lui în po­liza externă, am putea să trecem la or­dinea zilei şi peste discursul dlui Ugran, rostit în Casa deputaţilor la 3 n. r. c. Dar, în privinţa situaţiei interne, discursul deputatului kossuthist conţine câteva ele­mente de judecată, care trebue să re fixăm. Mai întâi,­­l Ugran se arată, în menţionatul seu discurs, călduros prieten al împărăţiei musulmane, ameninţând cu tunete şi fulgere pe cei­ ce ar cuteza să se cugete la violarea integrităţii ei. Ches­tiune de gust, care nu ne priveşte. Cu atât ■ mai mult nu, căci după ale noastre cunoştinţe şi după a noastră pricepere, factori cu mult mai grei ia politica eu­ropeană decât chiar dl Ugron Gábor se îngrijesc ca bolnavul din Bosfor să nu moară înainte de vreme. Astfel gingaşa solicitudine a deputatului săcuiu pentru destinele Turciei n’are nici o importanţă reală, ci numai una p­sichologică. Se vede, că dl Ugran, arătând că este ace­laşi fervent turcofil ca la 1877, când a voit să între în Moldova ca aliat al­­ lui Osman-paşa, a voit să dee un nou i­lustru proverbului latin: sim­ilis simili­s gaudet, într’adevăr: Un Ungur de talia d-sale cum n’ar fi încântat de stările din Turcia, de suferinţele naţionalităţilor de acolo, şi cum nu s’ar cutremura de ideea, că decăzuta de Europa s’ar pute încerca să pună capăt idilei asiatice din imperiul turcesc! Sau mai ştii ? Poate­ că un tai­nic instinct îi şopteşte că după Turci ar pute veni rîndul­­ altora. Dar, cum am zis, aceste reflexiuni au numai in­­teres phisochologic şi nici unul po­litic. Cam tot aşa stă lucrul şi cu dure­rile d-sale în privinţa fortificării Buco­vinei şi a Ardealului. De mult auzim această plângere din tabăra şovinistă. De mult domnul Ugran şi semenii sei siiară că minis­terul de răsboiu fortifică numai Galiţia, pe când păsurile dinspre România „sunt deschise ori­cărei invazii inimice!“ Ve­dem însă că generalul Krieghammer nu-­şi ese din linişte şi deloc nu se grăbeşte să fortifice Ardealul. Va fi ştiind el de ce. La toată întâmplarea se vede, că se bizue mai mult în siguranţa monarchiei din această parte, decât d’al­de Ugrón, pe care conştienţa păcătosului nu-­l lasă să doarmă liniştiţi, câtă vreme nu vor şti ţeava închisă cu un mur chine­zesc dinspre frontierele României. Să lăsăm însă ca această chestie să o re­­spalve şoviniştii cu ministrul comun de răsboiu. în discursul seu dl Ugran a mai făcut însă o strajnică opoziţie ministru­lui comun de externe şi a aflat, că ni­mica nu este bun în politica externă ce se face la Viena. Nu e vorbă, credem că contelui Goluchowsky nu-­i va tulbura somnul oposiţia dlui Ugrón şi nici nu-l va îndemna câtuşi de puţin să-’şi schimbe politica externă. Nu cre­dem că­’şi va schimba-o nici măcar faţă cu „micile state balcanice“, despre care dl Ugrón află, că „lovesc monarchia în faţă“, că „calomniază Ungaria“ în străi­nătate“, „constituesc societăţi de defăi­mare “ etc. Cu atât mai puţin va schimba-o în cea mai gravă chestie internaţională, în chestia orientală. Şi cu toate ace­ste partea aceasta a discursului domnului Ugran este cea mai interesantă. Politica urmată de cabinetul nostru de externe în chestia orientală este clară şi precisă. Ea are nu numai consimţământul popoarelor iubitoare de pace din monarchie şi deplina aprobare a Monarchului, dar, în acelaşi timp este şi sprijinită de aliaţii monarchiei şi de toate ţerile europene angagiate la susţi­nerea păcii, în mod obiectiv nici chiar dl Ugrón nu poate găsi nimica critica­bil aici. Pentru­ ce dare straşnica opoziţie ce manifestă? Da, pentru­ că politica externă se face la Viena şi nu la Budapesta, de dl Goluchowski şi nu de dl Ugrón, în conformitate cu interesele monarchiei şi nu după bunul plac al şoviniştilor ungu­reşti. Nu e aceasta destul motiv de opo­siţie ? Dacă n’ar fi, apoi nici dl Ugrón şi cei­ ce-’l aplaudă n’ar fi adevăraţi kos­suthişti, n’ar jura în sfintele moaşte ale „guvernului“, n’ar face alaiu lui Kos­suth II., n’ar cânta „jaj de kunczut a német“ şi n’ar privi în maghiarisare şi în independenţă supremul lor ideal politic. Cum însă ministerul comun de ex­terne este suprema negaţiune a aspira­­ţiunilor kossuthiste, şoviniştii cari se res­pectă, trebue să-’i facă oposiție, ori­care ar fi politica externă urmată din acest loc. Ear’ lucrul cel mai interesant este, că cu toate aceste domnii dela Buda­pesta se girează de cei mai puternici stîlpi ai triplei alianțe! Jalnic se va demasca, la timpul seu, și minciuna aceasta! Magazinul Barbuni. — Roman. — De André Theuriet. Tradus de I. E. Frodan. (U­rmare). în deplina strălucire a ariilor sei două­zeci, un doliu interior îi întuneca cela mai limpede zile cu soare și cele mai frumoase sărbători ale verii. Ea își zicea că primă­vara sa dispăruse, și se compara în gândul seu cu un pom înflorit arm­a de moarte de îngheţul unei nopţi din Mărţişor. Totul era admirabil preparat: staminele de aur se strin­­geau cu gingăşie în giurul pistilului verde; vântul de la mează-noapte suflase şi perduse tot. Corolele albe stăteau încă pe ramure, dar’ un mic punct negru arăta locul pistilului ars de îngheţ. Laurenţia se afla şi mai mizerabil încă decât acel pom nenorocit, fiindcă ea ştia, că dacă vieaţa-­i era perdută, asta era din greşeala ei. în decurs de un timp se legănase în speranţa că schimbarea ei de vieaţă şi devo­tamentul sau pentru casă vor înmuia inima Stăpânului şi că, socotindu-ş i pocăinţa destul de lungă se va îmblânzi încât o va ierta. Acum începea se dispereze. Era acuşi un an de când dura această situaţiune, se apropiau de ani­versarea fatalei scene şi nimic nu indica, că Germania să fi fost dispus spre indulgenţă. El îşi petrecea zilele la Rembercourt suprave­ghind arenda sau punând la cale vânâtori tur­bate prin mijlocul pădurilor. Când apărea în Villette, Laurenţia abia îi zăria. Din timp în timp numai, când Laurenţia era cu spatele întors, Germania îi arunca pe ascuns priviri pe sub ochi, jumătate triste, jumătate bănui­toare; sau chiar,­a masă, avea uneori bruşte accese de tuşă, ca­ şi­ când ar fi voit să înă­­buşească un oftat sau o emoţiune, care­ ş i se ridica un gât. în cele mai multe rînduri, se retrăgeau de timpuriu în locuinţa odinioară ocupată de Duprat, şi pleca de acolo în re­vărsatul zilei. Pentru a-­l întrevede, Lau­renţia se scula deci de dimineaţă şi, ascunsă îndărătul perdelelor sale pândia pe deştep­tătorul seu, îl urm­aria cu privirea în vreme ce el proceda la grabnica sa toaletă de vână­tor, cu grumazul gol, cu cămaşa desfăcută, cu pieptul liber. Vieaţa activă îi conservase ti­­nereţa, în barba sa nu se găsia aici un fir de argint nici în părul seu, ochii săi negri stră­­luciau de un foc bărbătesc sub sprâncenele sale groase negre şi Laurenţia îl afla frumos. Dacă, în speranţă, Germanin era neîn­durător, cel puţin Hiacint se domolise. Cel mai mare din Barbuni recunoştea silinţele ce şi-ie da cumnata sa. Cum era de o natură­­ miloasă, o compatimia în tăcere şi, într’o seară când Lafrogne tinărul cinase în V­il­le­tt­e, îl îndrepta în chestiunea asta. — Frăţioare, îi zise lui Germanin re­­conducându-’l în odaia sa, tu eşti prea dur faţă de Laurenţia. Eu te asigur, că săr­­m­ana femee e bună şi s’a îndreptat foarte mult... Nu­’i iertat să voeşti moartea păcăto­sului, şi un suflet creştin trebue să ştie asta­. Eu sünt un suflet creştin, replică cu asprime Germanin, eu sünt un bărbat în mod infam înşelat şi nu vo­sc a mai fi şi o a doua oară. .. Pisica arsă se teme şi de apă rece. — Dar’, Germanin, poate­ că tu mai şi exagerezi lucrurile... După cele-ce le-am auzit noi din conversaţiunea femeii tale cu acel miserabil Duprat, este evident, ca Laurenţia i­ se împotrivia; păcatul n’a fost dus până în ul­timele lui comecvenţe, şi după dreaptă ju­decată, de regulă intenţiunea nu se priveşte de faptă săvîrşită. — Vreai să-’ţi începi pledoaria asupra paharului lui Faraon şi a socrului lui Be­niamin? îl întrerupse sarcastic Germanin, tu nu eşti bun advocat, sărmanul meu Hiacint. Puţin im­poartă, ca păcatul să fi fost deplin! Ce e sigur este, că Laurenţia îşi bătea joc de mine şi abusa de încrederea mea. — Tu ai pedepsit-o şi, ea astăzi se căeşte, sufere... — Eu încă am suferit!.. sufer încă. — Posibil, dar’ poate­ că e just ca noi încă să suferim, căci toate greşelile nu sânt pe partea Laurenţiei şi noi încă avem multe din ele. — într’adevăr! strigă Germanin cu ironie, şi cari sânt? — Este poate aceea, că am luat-o fără nici un ban bun şi mi-am dat o casă conforta­bilă unde trăia ca o regină? — Este acea greşeală urmă încet Hia­cint, fiindcă am luat-o din egoism şi nu din afecţiune. Să fim conştienţioşi, frăţioare, şi se recunoaştem, că în această căsătorie noi n’am­ avut în vedere decât numai interesul nostru şi nu al ei. Laurenţia era pentru noi un fel de econoamă bine crescută şi nimic alta. Noi nu ni-am zis, că ea era tânără şi că noi eram bătrâni, că ea avea lipsă de primblări şi de petreceri, şi că noi o închi­deam fără milă între cei patru păreţi ai vieţii noastre casnice. Apoi dacă cineva voeşte se fie iubit de oameni, trebue se-ş i iu­bească încâtva şi pentru ei nu numai pen­tru sine... Iată cam­ sunt greşelile noastre, cama­radul meu; ele nu e scuză pe ale ei; dăm­ după modesta mea judecată, sunt de ajuns pentru­ ea noi să ne arătăm mai puţin îndă­rătnici... Ţineam a ’ţi-o spunei în seara aceasta, şi cu aceasta te las în judecăţile tale... Noapte bună.­­ — Seara bună! bombăni Germanin în­­chizându-­şi uşa. Germanin durmi rău. Când se sculă, abia se lumină de ziuă de­asupra curţii şi nu se auzia decât ciripitul rândunelelor sub ulucii acoperişului. îşi aprinse pipa şi se ră­­zima pe cote ca să fumeze îndărăptul per­­sienelor sale întredeschise. Casa dormita încă. Ca ti­nea slăbită fie vîrstă, avea picioare mai puţin sprintene, şi cobora târziu în bu­cătăria sa. în faţă la ferestrele Laurenţiei, perdelele trase stau nemişcate. Un cocoş cântă în fundul curţii, mici nori roşetici se adunau pe cer şi în mănăstirea dominicanilor clopoţelul suna pentru rugăciunea de zori. în acelaşi moment, uşa vestibululu,­ se întoarse pe ţiţinele sale, şi Laurenţia învelită într’un penisoar sur, cu capul şi braţele goale, se ivi în curte, unde se furişau primele raze ale dimineţii. Laurenţia încă dormise puţin; ne mai având femee în casă, se obicinuise a se scula înainte de de toţi, şi ca să cruţe bătrânele picioare ale Catincei se ducea însăşi la pompă să scoată apă proaspătă pentru tre­buinţa toaletei sale. Se apropia de basinul colorat verde în giurul căruia înfloreau tufele de lingurică, puse urciorul sub capul de aramă şi ridicând cu mânile sale delicate ruda cea grea de fer, începu să tragă. (va urma.) Situaţia în Ungaria. Sub acest, titlu scria „Vaterland“ din Viena, în numărul seu de Sâmbătă următoarele: „Ungaria nu a ajuns în stări liniştite prin introducerea legilor politice­ bisericeşti, ci s’a înfundat într’o crisă nemărginită. „Guvernul nu face nimic, ca să dee o direcţie favorabilă lucrurilor nefericite, în loc de a se îndrepta serios şi de a linişti po­­poraţiunea creştină prin concesiuni echitabile şi nu prin asigurări simulate, el să avântă la alegeri, — împreună cu elementele partidu­lui guvernamental şi a celui kossuthist, cele capa­bile de ori­ce fapte scandaloase — la o domnie teroristică. Legea şi dreptul se des­consideră, de puterea guvernului şi a adm­ini­­straţiunii se abuseazâ în mod de necrezut, şi dacă până astăzi nu s’au întâm­plat conflicte serioase, nu este de a se mulţumi guvernului, ci uimi­toarei ţinute a acelei poporaţiuni, care cu o nedescriptibilă pacienţă şi tenacitate a susţinut şi susţine lupta pe căile legii“. Căderea ministrului de justiţie. Chestiunea Croaţiei, provocată prin vorbirea lui Hodossy şi discutată din partea opoziţiei ca deose­bită vervă, va ave de resultat în prima linie: căderea ministrului de justiţie. Iată ce scrie „Magyarország“ în unul de Duminecă: Ministrul de justiţie, Erdély Sándor, după cât su atem­ informaţi, va demisiona ime­diat după expirarea vacanţei lor parlamentare, ce se vor începe în curând. Partidul îl con­­strînge pe ministrul de justiţie să demisio­neze, din motiv, că în lunga discuţie asupra chestiunii croate nu a ştiut să apere guvernul faţă de atacurile oposiţiei, în sinul partidului­­domneşte o nemul­ţumire generală, din care Erdély ’şi-a tras consecvenţele“. Ca în Rusia. Ministrul de culte Wl­a­s­­sies, ca se se ilustreze şi el şi se nu ră­mână îndărătul predecesorilor sei, a detras debitul poştal, sau cum zic foile maghiare „a scos din ţeară“ următoarele cărţi româneşti: (le reproducem cum sânt tipărite în o foaie oficioasă!) 1. Maulin: Cursul de stilu­ri com­­positiune (statisztika Bucuresei); 2. Negoscu: Retorica Plessei; 3 Căi­le de citire prelucrată de o asociaţie inventatore Bucuresei; 4. Zatu: Orthodohul feia eclesiastica; 5. Almanachul romanulia Bucuresei; 6. Lazareanu: Amarul meu cea mai noue colectiune de cântece m­oi si vechi Bucuresei; 7. Hacnat: Biserica si scola; 8. Negruzzi: Convosbiri lite­rare; 9. Ighel: Melacolie versuri Bucuresei; 10. Bolintinacu: Legenda mici Bucuresei; 11. Osconomu: Cronici şi legende Bucuresei; 12. Petrescu: Schite şi ami­intiri Craiova; 13. Mandrescu: Dama conferintă tinuta la Ate­neul din Berlad; 14 Daniel: Culegera de poe­­sie şi legende populare Iassi; 15. Nicolescu: Positiunea şi drepturile mitropoliţilor romani Bucuresei; 16. Saineanu: Autorii romani mo­derni Bucuresei; 17. Urechia: Legende ro­mane Bucuresei. Iată până unde merge şovinismul în­setat, ni-se iau chiar şi mijloacele culturale, ni-se iau pe rînd toate productele literare ce ne vin de peste Carpaţi, sub pretext că sunt în contra intereselor statului maghiar. Ace­sta este liberalismul maghiar. Turbat libe­ralism ! Din România- Galaţi, 23 Nov. v. 1895. V. A. Urechiă în Galaţi. — Primirea părintelui Domide. — Alegerea de senator. -- Socialiştii Unguri. Cu ocazia alegerilor generale pentru Cameră şi Senat, dl­­V. A. Urechiă a pe­trecut câtva timp în oraşul nostru. D-sa are simpatii şi în toate părţile, pe unde sunt Ro­mâni, dar, în Galaţi, este cel mai iubit dintre patronii şi binefăcătorii noştri. „Biblioteca Urechiă“ decât care alta în România afară de Bucureşti — mai frumoasă şi mai de va­loare, nu este, se datoreşte generosităţii şi iubirii de­­cultură, care întotdeauna­­l-a ca­­racterisat. Pentru aceasta şi pentru ţinuta sa în chestia naţională, dl V. A. Urechiă, la opoziţie ca şi la guvern, a fost totdeauna alesul nostru în parlamentul ţerii. Nu e mirare deci, că în acest an, solicitând votu­turile Galaţenilor, atât ca naţional-li­be­­ral, cât şi ca president al Ligei, d s- a întrunit la alegerea de ieri aproape una­nimitatea voturilor, cum nu s-a mai întâmplat nici unui candidat, nici­odată. Chiar din partidul boerilor s’au aflat Românii, de pildă fraţii Madjaru, (originari din Ar­deal) contra ordinelor de sus, au votat pentru dl Urechiă, numai fiindcă recunoşteau servi­ciile însemnate aduse causei naţionale. Dar’ alegerea presidentului Ligei în Senat, are şi altă importanţă. S’a sus­ţinut — şi pe dreptul — că socialiştii evrei­­maghiari din Budapesta, cine ştie la a cui îndemn, au intervenit la comitetul executiv al socialiştilor din Bucureşti, — ca să combată cu înverşunare şi pe ori­ce cale pe presiden­­tul Ligei. Intr’adevăr, socialiştii din Galaţi au primit cuvântul de ordine să voteze contra dlui Urechiă şi să lupte cu ori­ce preţ, ca să nu reuşească. Din norocire, socialiştii din Galaţi au între şefi pe un advocat, un prea vrednic Român, şi prieten a dlui Urechiă, care a înţeles intenţia străinilor şi nu s’a fă­cut instrumentul lor. Aşa că înrâurirea Ma­ghiarilor pe ori­ce cale în România e nulă şi întotdeauna se va isbi de sentimentul naţio­nal destul de desvoltat. In acest interval s’a întâmplat, ca pă­rintele Domide să petreacă câteva zile la consângenii sei din Galaţi. Cetăţenii, fără deosebire de partid, s’au grăbit să-’i facă o primire din cele mai călduroase. Tot ce are Galaţii mai distins şi mai cult s’a grăbit a-i face cunoştinţa luptătorului naţional şi a-­l feli­cita pentru ţinuta sa doamnă. Pentru a con­veni cât mai mulţi cetăţeni, Luni la 20 Nov. s’a dat în spaţioasa sală a hotelului „Pavlu“, un banchet, cum rar s’a mai văzut pe aici. La acest banchet au luat parte toţi fruntaşii şi conducătorii oraşului. Se înţelege, dela această convenire fră­ţească, nu a putut lipsi nici presidentul Li­gei, dl V. A. Urechiă. Veselia şi buna disposiţie s’a menţinut în tot decursul mesii. Toastul prim ’l-a ţinut de Urechiă în sănătatea M. S. Regelui, cel întâiu din­tre Români şi care se interesează de soar­­tea românismului şi urmăreşte cu aten­ţiune mişcarea culturală a Românilor. Apoi cu date istorice arată, că mişcarea naţională nu e pornită din România, că ea îşi are ori­ginea în Ardeal cu 200 de ani înapoi, că cei din România nici nu aveau pe atunci con­­ştienţă naţională. De aceea rău şi fără cale susţin Maghiarii, că de aici a pornit mişca­rea în ultimii ani. Ei nu vor să vadă ceea­ ce toată lumea ştie, ca mişcarea noastră de aici este un echou, poate prea slab al celei de peste munţi, care dela 1700 nici­odată nu a încetat. A Ardelenilor e meritul principal în tre­cut, ca şi în present, de a fi luptătorii intre­­pizi pentru apărarea limbii şi culturii naţio­nale, şi de aceea se cuvine laudă şi mulţu­mită să le aducem, căci fără ei, nu ştim ce

Next