Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)
1895-11-28 / nr. 265
Anul XII Sibiiu, Marți 28 Noemvrie (10 Decemvrie) 1895 Nr. 265 wmmmmsmsm&mzimm®.,.. ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., »/* an 2 fl. 50 cr.,/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 Lună 1 fl. 20 cr., ’/* aîî 3 A- 50 cr., »/* an 7 fl 1 an 14 fl. Pentru Romani» şi străinătate: ,/1 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Wmm53am&m lucru Apare în fiecare zi INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Şovinismul şi politica externă. (a). După Helffy, Ugrón Gábor. Matadorii kossuthişti au capetat, în anul acesta, gust de politică externă. O îndeletnicire care prea se potriveşte cu piramidala grandomanie a şoviniştilor. Adevărat că este cam îndoioşetoare priveliştea ce ne ofer domnii aceştia, când se încearcă a pune lumea la cale. Căci rostul lumii mari nu se croieşte la Budapesta, ba nici chiar politica externă a monarchiei nu se plăsmueşte cu luminatul lor concurs, car’ de politică externă ungurească numai per nefas se poate vorbi. Dar’ ce are a face? După ce minister de externe şi representaţie diplomatică nu au, car’ armata, nici măcar cea de honvezi, nu le stă la disposiţie, ce mai mare putere ar fi „ideea“ lor „de stat“, dacă nici măcar câte o discuţie parlamentară despre situaţia internaţională nuşi-ar permite din când în când? în fond petrecerea aceasta este destul de inofensivă. Nici cursul burselor nu scade, nici Rusia nu mobilisează, nici tripla alianţă nu se sgudue, nici „prietena“ Turcia nu-şi lustrueşte tunurile când balaurii stingei extreme îşi arată colţii şi scot fum pe nas în expresiunea lor de a se arăta teribili în concertul european. N’ar trebui să le tulburăm nici noi plăcerea aceasta, care nici nu strică, nici nu drege. De aceea am lăsat să treacă nebăgată în seamă interpelația domnului Helffy, care nu de mult a silit pe ministrul-president Bánffy, să „liniştească“ lumea în privinţa susţinerii păcii europene. Gât pentru importanţa lui în poliza externă, am putea să trecem la ordinea zilei şi peste discursul dlui Ugran, rostit în Casa deputaţilor la 3 n. r. c. Dar, în privinţa situaţiei interne, discursul deputatului kossuthist conţine câteva elemente de judecată, care trebue să re fixăm. Mai întâi,l Ugran se arată, în menţionatul seu discurs, călduros prieten al împărăţiei musulmane, ameninţând cu tunete şi fulgere pe cei ce ar cuteza să se cugete la violarea integrităţii ei. Chestiune de gust, care nu ne priveşte. Cu atât ■ mai mult nu, căci după ale noastre cunoştinţe şi după a noastră pricepere, factori cu mult mai grei ia politica europeană decât chiar dl Ugron Gábor se îngrijesc ca bolnavul din Bosfor să nu moară înainte de vreme. Astfel gingaşa solicitudine a deputatului săcuiu pentru destinele Turciei n’are nici o importanţă reală, ci numai una psichologică. Se vede, că dl Ugran, arătând că este acelaşi fervent turcofil ca la 1877, când a voit să între în Moldova ca aliat al lui Osman-paşa, a voit să dee un nou ilustru proverbului latin: similis similis gaudet, într’adevăr: Un Ungur de talia d-sale cum n’ar fi încântat de stările din Turcia, de suferinţele naţionalităţilor de acolo, şi cum nu s’ar cutremura de ideea, că decăzuta de Europa s’ar pute încerca să pună capăt idilei asiatice din imperiul turcesc! Sau mai ştii ? Poate că un tainic instinct îi şopteşte că după Turci ar pute veni rîndul altora. Dar, cum am zis, aceste reflexiuni au numai interes phisochologic şi nici unul politic. Cam tot aşa stă lucrul şi cu durerile d-sale în privinţa fortificării Bucovinei şi a Ardealului. De mult auzim această plângere din tabăra şovinistă. De mult domnul Ugran şi semenii sei siiară că ministerul de răsboiu fortifică numai Galiţia, pe când păsurile dinspre România „sunt deschise oricărei invazii inimice!“ Vedem însă că generalul Krieghammer nu-şi ese din linişte şi deloc nu se grăbeşte să fortifice Ardealul. Va fi ştiind el de ce. La toată întâmplarea se vede, că se bizue mai mult în siguranţa monarchiei din această parte, decât d’alde Ugrón, pe care conştienţa păcătosului nu-l lasă să doarmă liniştiţi, câtă vreme nu vor şti ţeava închisă cu un mur chinezesc dinspre frontierele României. Să lăsăm însă ca această chestie să o respalve şoviniştii cu ministrul comun de răsboiu. în discursul seu dl Ugran a mai făcut însă o strajnică opoziţie ministrului comun de externe şi a aflat, că nimica nu este bun în politica externă ce se face la Viena. Nu e vorbă, credem că contelui Goluchowsky nu-i va tulbura somnul oposiţia dlui Ugrón şi nici nu-l va îndemna câtuşi de puţin să-’şi schimbe politica externă. Nu credem că’şi va schimba-o nici măcar faţă cu „micile state balcanice“, despre care dl Ugrón află, că „lovesc monarchia în faţă“, că „calomniază Ungaria“ în străinătate“, „constituesc societăţi de defăimare “ etc. Cu atât mai puţin va schimba-o în cea mai gravă chestie internaţională, în chestia orientală. Şi cu toate aceste partea aceasta a discursului domnului Ugran este cea mai interesantă. Politica urmată de cabinetul nostru de externe în chestia orientală este clară şi precisă. Ea are nu numai consimţământul popoarelor iubitoare de pace din monarchie şi deplina aprobare a Monarchului, dar, în acelaşi timp este şi sprijinită de aliaţii monarchiei şi de toate ţerile europene angagiate la susţinerea păcii, în mod obiectiv nici chiar dl Ugrón nu poate găsi nimica criticabil aici. Pentru ce dare straşnica opoziţie ce manifestă? Da, pentru că politica externă se face la Viena şi nu la Budapesta, de dl Goluchowski şi nu de dl Ugrón, în conformitate cu interesele monarchiei şi nu după bunul plac al şoviniştilor ungureşti. Nu e aceasta destul motiv de oposiţie ? Dacă n’ar fi, apoi nici dl Ugrón şi cei ce-’l aplaudă n’ar fi adevăraţi kossuthişti, n’ar jura în sfintele moaşte ale „guvernului“, n’ar face alaiu lui Kossuth II., n’ar cânta „jaj de kunczut a német“ şi n’ar privi în maghiarisare şi în independenţă supremul lor ideal politic. Cum însă ministerul comun de externe este suprema negaţiune a aspiraţiunilor kossuthiste, şoviniştii cari se respectă, trebue să-’i facă oposiție, oricare ar fi politica externă urmată din acest loc. Ear’ lucrul cel mai interesant este, că cu toate aceste domnii dela Budapesta se girează de cei mai puternici stîlpi ai triplei alianțe! Jalnic se va demasca, la timpul seu, și minciuna aceasta! Magazinul Barbuni. — Roman. — De André Theuriet. Tradus de I. E. Frodan. (Urmare). în deplina strălucire a ariilor sei douăzeci, un doliu interior îi întuneca cela mai limpede zile cu soare și cele mai frumoase sărbători ale verii. Ea își zicea că primăvara sa dispăruse, și se compara în gândul seu cu un pom înflorit arma de moarte de îngheţul unei nopţi din Mărţişor. Totul era admirabil preparat: staminele de aur se stringeau cu gingăşie în giurul pistilului verde; vântul de la mează-noapte suflase şi perduse tot. Corolele albe stăteau încă pe ramure, dar’ un mic punct negru arăta locul pistilului ars de îngheţ. Laurenţia se afla şi mai mizerabil încă decât acel pom nenorocit, fiindcă ea ştia, că dacă vieaţa-i era perdută, asta era din greşeala ei. în decurs de un timp se legănase în speranţa că schimbarea ei de vieaţă şi devotamentul sau pentru casă vor înmuia inima Stăpânului şi că, socotindu-ş i pocăinţa destul de lungă se va îmblânzi încât o va ierta. Acum începea se dispereze. Era acuşi un an de când dura această situaţiune, se apropiau de aniversarea fatalei scene şi nimic nu indica, că Germania să fi fost dispus spre indulgenţă. El îşi petrecea zilele la Rembercourt supraveghind arenda sau punând la cale vânâtori turbate prin mijlocul pădurilor. Când apărea în Villette, Laurenţia abia îi zăria. Din timp în timp numai, când Laurenţia era cu spatele întors, Germania îi arunca pe ascuns priviri pe sub ochi, jumătate triste, jumătate bănuitoare; sau chiar,a masă, avea uneori bruşte accese de tuşă, ca şi când ar fi voit să înăbuşească un oftat sau o emoţiune, care ş i se ridica un gât. în cele mai multe rînduri, se retrăgeau de timpuriu în locuinţa odinioară ocupată de Duprat, şi pleca de acolo în revărsatul zilei. Pentru a-l întrevede, Laurenţia se scula deci de dimineaţă şi, ascunsă îndărătul perdelelor sale pândia pe deşteptătorul seu, îl urmaria cu privirea în vreme ce el proceda la grabnica sa toaletă de vânător, cu grumazul gol, cu cămaşa desfăcută, cu pieptul liber. Vieaţa activă îi conservase tinereţa, în barba sa nu se găsia aici un fir de argint nici în părul seu, ochii săi negri străluciau de un foc bărbătesc sub sprâncenele sale groase negre şi Laurenţia îl afla frumos. Dacă, în speranţă, Germanin era neîndurător, cel puţin Hiacint se domolise. Cel mai mare din Barbuni recunoştea silinţele ce şi-ie da cumnata sa. Cum era de o natură miloasă, o compatimia în tăcere şi, într’o seară când Lafrogne tinărul cinase în Villette, îl îndrepta în chestiunea asta. — Frăţioare, îi zise lui Germanin reconducându-’l în odaia sa, tu eşti prea dur faţă de Laurenţia. Eu te asigur, că sărmana femee e bună şi s’a îndreptat foarte mult... Nu’i iertat să voeşti moartea păcătosului, şi un suflet creştin trebue să ştie asta. Eu sünt un suflet creştin, replică cu asprime Germanin, eu sünt un bărbat în mod infam înşelat şi nu vosc a mai fi şi o a doua oară. .. Pisica arsă se teme şi de apă rece. — Dar’, Germanin, poate că tu mai şi exagerezi lucrurile... După cele-ce le-am auzit noi din conversaţiunea femeii tale cu acel miserabil Duprat, este evident, ca Laurenţia i se împotrivia; păcatul n’a fost dus până în ultimele lui comecvenţe, şi după dreaptă judecată, de regulă intenţiunea nu se priveşte de faptă săvîrşită. — Vreai să-’ţi începi pledoaria asupra paharului lui Faraon şi a socrului lui Beniamin? îl întrerupse sarcastic Germanin, tu nu eşti bun advocat, sărmanul meu Hiacint. Puţin impoartă, ca păcatul să fi fost deplin! Ce e sigur este, că Laurenţia îşi bătea joc de mine şi abusa de încrederea mea. — Tu ai pedepsit-o şi, ea astăzi se căeşte, sufere... — Eu încă am suferit!.. sufer încă. — Posibil, dar’ poate că e just ca noi încă să suferim, căci toate greşelile nu sânt pe partea Laurenţiei şi noi încă avem multe din ele. — într’adevăr! strigă Germanin cu ironie, şi cari sânt? — Este poate aceea, că am luat-o fără nici un ban bun şi mi-am dat o casă confortabilă unde trăia ca o regină? — Este acea greşeală urmă încet Hiacint, fiindcă am luat-o din egoism şi nu din afecţiune. Să fim conştienţioşi, frăţioare, şi se recunoaştem, că în această căsătorie noi n’am avut în vedere decât numai interesul nostru şi nu al ei. Laurenţia era pentru noi un fel de econoamă bine crescută şi nimic alta. Noi nu ni-am zis, că ea era tânără şi că noi eram bătrâni, că ea avea lipsă de primblări şi de petreceri, şi că noi o închideam fără milă între cei patru păreţi ai vieţii noastre casnice. Apoi dacă cineva voeşte se fie iubit de oameni, trebue se-ş i iubească încâtva şi pentru ei nu numai pentru sine... Iată cam sunt greşelile noastre, camaradul meu; ele nu e scuză pe ale ei; dăm după modesta mea judecată, sunt de ajuns pentru ea noi să ne arătăm mai puţin îndărătnici... Ţineam a ’ţi-o spunei în seara aceasta, şi cu aceasta te las în judecăţile tale... Noapte bună. — Seara bună! bombăni Germanin închizându-şi uşa. Germanin durmi rău. Când se sculă, abia se lumină de ziuă deasupra curţii şi nu se auzia decât ciripitul rândunelelor sub ulucii acoperişului. îşi aprinse pipa şi se răzima pe cote ca să fumeze îndărăptul persienelor sale întredeschise. Casa dormita încă. Ca tinea slăbită fie vîrstă, avea picioare mai puţin sprintene, şi cobora târziu în bucătăria sa. în faţă la ferestrele Laurenţiei, perdelele trase stau nemişcate. Un cocoş cântă în fundul curţii, mici nori roşetici se adunau pe cer şi în mănăstirea dominicanilor clopoţelul suna pentru rugăciunea de zori. în acelaşi moment, uşa vestibululu, se întoarse pe ţiţinele sale, şi Laurenţia învelită într’un penisoar sur, cu capul şi braţele goale, se ivi în curte, unde se furişau primele raze ale dimineţii. Laurenţia încă dormise puţin; ne mai având femee în casă, se obicinuise a se scula înainte de de toţi, şi ca să cruţe bătrânele picioare ale Catincei se ducea însăşi la pompă să scoată apă proaspătă pentru trebuinţa toaletei sale. Se apropia de basinul colorat verde în giurul căruia înfloreau tufele de lingurică, puse urciorul sub capul de aramă şi ridicând cu mânile sale delicate ruda cea grea de fer, începu să tragă. (va urma.) Situaţia în Ungaria. Sub acest, titlu scria „Vaterland“ din Viena, în numărul seu de Sâmbătă următoarele: „Ungaria nu a ajuns în stări liniştite prin introducerea legilor politice bisericeşti, ci s’a înfundat într’o crisă nemărginită. „Guvernul nu face nimic, ca să dee o direcţie favorabilă lucrurilor nefericite, în loc de a se îndrepta serios şi de a linişti poporaţiunea creştină prin concesiuni echitabile şi nu prin asigurări simulate, el să avântă la alegeri, — împreună cu elementele partidului guvernamental şi a celui kossuthist, cele capabile de orice fapte scandaloase — la o domnie teroristică. Legea şi dreptul se desconsideră, de puterea guvernului şi a administraţiunii se abuseazâ în mod de necrezut, şi dacă până astăzi nu s’au întâmplat conflicte serioase, nu este de a se mulţumi guvernului, ci uimitoarei ţinute a acelei poporaţiuni, care cu o nedescriptibilă pacienţă şi tenacitate a susţinut şi susţine lupta pe căile legii“. Căderea ministrului de justiţie. Chestiunea Croaţiei, provocată prin vorbirea lui Hodossy şi discutată din partea opoziţiei ca deosebită vervă, va ave de resultat în prima linie: căderea ministrului de justiţie. Iată ce scrie „Magyarország“ în unul de Duminecă: Ministrul de justiţie, Erdély Sándor, după cât su atem informaţi, va demisiona imediat după expirarea vacanţei lor parlamentare, ce se vor începe în curând. Partidul îl constrînge pe ministrul de justiţie să demisioneze, din motiv, că în lunga discuţie asupra chestiunii croate nu a ştiut să apere guvernul faţă de atacurile oposiţiei, în sinul partiduluidomneşte o nemulţumire generală, din care Erdély ’şi-a tras consecvenţele“. Ca în Rusia. Ministrul de culte Wlassies, ca se se ilustreze şi el şi se nu rămână îndărătul predecesorilor sei, a detras debitul poştal, sau cum zic foile maghiare „a scos din ţeară“ următoarele cărţi româneşti: (le reproducem cum sânt tipărite în o foaie oficioasă!) 1. Maulin: Cursul de stiluri compositiune (statisztika Bucuresei); 2. Negoscu: Retorica Plessei; 3 Căile de citire prelucrată de o asociaţie inventatore Bucuresei; 4. Zatu: Orthodohul feia eclesiastica; 5. Almanachul romanulia Bucuresei; 6. Lazareanu: Amarul meu cea mai noue colectiune de cântece moi si vechi Bucuresei; 7. Hacnat: Biserica si scola; 8. Negruzzi: Convosbiri literare; 9. Ighel: Melacolie versuri Bucuresei; 10. Bolintinacu: Legenda mici Bucuresei; 11. Osconomu: Cronici şi legende Bucuresei; 12. Petrescu: Schite şi amiintiri Craiova; 13. Mandrescu: Dama conferintă tinuta la Ateneul din Berlad; 14 Daniel: Culegera de poesie şi legende populare Iassi; 15. Nicolescu: Positiunea şi drepturile mitropoliţilor romani Bucuresei; 16. Saineanu: Autorii romani moderni Bucuresei; 17. Urechia: Legende romane Bucuresei. Iată până unde merge şovinismul însetat, ni-se iau chiar şi mijloacele culturale, ni-se iau pe rînd toate productele literare ce ne vin de peste Carpaţi, sub pretext că sunt în contra intereselor statului maghiar. Acesta este liberalismul maghiar. Turbat liberalism ! Din România- Galaţi, 23 Nov. v. 1895. V. A. Urechiă în Galaţi. — Primirea părintelui Domide. — Alegerea de senator. -- Socialiştii Unguri. Cu ocazia alegerilor generale pentru Cameră şi Senat, dlV. A. Urechiă a petrecut câtva timp în oraşul nostru. D-sa are simpatii şi în toate părţile, pe unde sunt Români, dar, în Galaţi, este cel mai iubit dintre patronii şi binefăcătorii noştri. „Biblioteca Urechiă“ decât care alta în România afară de Bucureşti — mai frumoasă şi mai de valoare, nu este, se datoreşte generosităţii şi iubirii decultură, care întotdeaunal-a caracterisat. Pentru aceasta şi pentru ţinuta sa în chestia naţională, dl V. A. Urechiă, la opoziţie ca şi la guvern, a fost totdeauna alesul nostru în parlamentul ţerii. Nu e mirare deci, că în acest an, solicitând votuturile Galaţenilor, atât ca naţional-liberal, cât şi ca president al Ligei, d s- a întrunit la alegerea de ieri aproape unanimitatea voturilor, cum nu s-a mai întâmplat nici unui candidat, niciodată. Chiar din partidul boerilor s’au aflat Românii, de pildă fraţii Madjaru, (originari din Ardeal) contra ordinelor de sus, au votat pentru dl Urechiă, numai fiindcă recunoşteau serviciile însemnate aduse causei naţionale. Dar’ alegerea presidentului Ligei în Senat, are şi altă importanţă. S’a susţinut — şi pe dreptul — că socialiştii evreimaghiari din Budapesta, cine ştie la a cui îndemn, au intervenit la comitetul executiv al socialiştilor din Bucureşti, — ca să combată cu înverşunare şi pe orice cale pe presidentul Ligei. Intr’adevăr, socialiştii din Galaţi au primit cuvântul de ordine să voteze contra dlui Urechiă şi să lupte cu orice preţ, ca să nu reuşească. Din norocire, socialiştii din Galaţi au între şefi pe un advocat, un prea vrednic Român, şi prieten a dlui Urechiă, care a înţeles intenţia străinilor şi nu s’a făcut instrumentul lor. Aşa că înrâurirea Maghiarilor pe orice cale în România e nulă şi întotdeauna se va isbi de sentimentul naţional destul de desvoltat. In acest interval s’a întâmplat, ca părintele Domide să petreacă câteva zile la consângenii sei din Galaţi. Cetăţenii, fără deosebire de partid, s’au grăbit să-’i facă o primire din cele mai călduroase. Tot ce are Galaţii mai distins şi mai cult s’a grăbit a-i face cunoştinţa luptătorului naţional şi a-l felicita pentru ţinuta sa doamnă. Pentru a conveni cât mai mulţi cetăţeni, Luni la 20 Nov. s’a dat în spaţioasa sală a hotelului „Pavlu“, un banchet, cum rar s’a mai văzut pe aici. La acest banchet au luat parte toţi fruntaşii şi conducătorii oraşului. Se înţelege, dela această convenire frăţească, nu a putut lipsi nici presidentul Ligei, dl V. A. Urechiă. Veselia şi buna disposiţie s’a menţinut în tot decursul mesii. Toastul prim ’l-a ţinut de Urechiă în sănătatea M. S. Regelui, cel întâiu dintre Români şi care se interesează de soartea românismului şi urmăreşte cu atenţiune mişcarea culturală a Românilor. Apoi cu date istorice arată, că mişcarea naţională nu e pornită din România, că ea îşi are originea în Ardeal cu 200 de ani înapoi, că cei din România nici nu aveau pe atunci conştienţă naţională. De aceea rău şi fără cale susţin Maghiarii, că de aici a pornit mişcarea în ultimii ani. Ei nu vor să vadă ceea ce toată lumea ştie, ca mişcarea noastră de aici este un echou, poate prea slab al celei de peste munţi, care dela 1700 niciodată nu a încetat. A Ardelenilor e meritul principal în trecut, ca şi în present, de a fi luptătorii intrepizi pentru apărarea limbii şi culturii naţionale, şi de aceea se cuvine laudă şi mulţumită să le aducem, căci fără ei, nu ştim ce