Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)
1898-01-16 / nr. 11
Pag 42 Sibiia, Vineri, TRIBUNA 16/28 Ianuarie 1898 latinat dat de aceste strigăte, influenţat de o teribilă presiune exercitată asupră-i, împăratul, nu cutează a primi pe delegaţii români, cari nu trei rinduri încercară zadarnic a ajunge până la el. Refusă chiar a ceti petiţiunea. Aceasta, depusă la cancelaria imperială fu trimisă inclusă guvernului unguresc, care la rlndul seu o trimise doctorului Saţiu. întoarcerea delegaţilor a fost semnalul unor scene ne mai auzite: în mai multe oraşe populaţia maghiară, îndârjită In contra lor, îi insulta şi îi lovia sub privirile părtinitoare şi aprobătoare ale poliţiei. La Turda casa doctorului Raţia a fost devastată şi chiar dărîmată; doctorul Însuşi abia a scăpat de furia mulţimei căutând un refugiu la Sibiiu, împreună cu femeia şi copiii sei. Toate aceste nu erau de ajuns pentru adresării lor, trebuiau îngroziţi Românii, pentru că au cutezat se ducă plângerile lor până la picioarele tronului. Mai ales trebuiau a fi pedepsiţi pentru că dăduse Suveranului titlul de Impirat In loc de „Rege al Ungariei“ singurul cunoscut la Budapesta. Maghiarii sânt aşa de intoleranţi asupra acestui punct, încât în ultimul timp, când cu visita lui Francisc Iosif la St.Petersburg, un deputat al camerei a interpelat guvernul, pentru a afla dacă e adevărat, că Ţarul a ridicat un toast pentru „Maiestatea Sa Imperială“ omiţând de a adăuga cuvintele: „şi Regală11. Ministrul s’a grăbit să calmeze o astfel de nelinişte, afirmând că jurnalele au reprodus greşit cuvintele Ţarului, care s’a exprimat corect. Fiind cunoscută starea spiritelor Maghiarilor, nu trebue se ne mire de ce Memorandul (conceput In termeni foarte respectuoşi şi afirmând Încă odată ataşarea naţiunei române la dinastia habsburgică), a fost presentat ca o scriere sediţioasă, şi comparat de câţiva scriitori cu cele mai odioase pamflete anarchiste . S’a pronunţat chiar, de pe tribuna parlamentului unguresc, cuvântul de Înalta tradare şi un deputat cunoscut, dl Ugran, a interpelat guvernul pentru a-l Întreba cum va pedepsi cutezanţa petiţionarilor. Maghiarii dădeau printr’aceasta o nouă probă de injustiţia şi tirănia lor. Nu e aceasta ceva straniu? Kossuthiştii, după ce au sfidat coroana făcând acum trei ani ceremonii grandioase fostului dictator, s’au grupat sub steagul fiiului seu cerând Împreună cu el „Întreaga independenţă pentru patria ungurească, separaţiunea complectă da Austria". Totul le este permis lor. Au putut In ajunul milleniului să organiseze sub ochii poliţiei, manifestaţiuni sgomotoase, parcurgând stradele Pestei cu strigăte de Jos Viena! Destul cu tutela austriacă / Destul cu mârâie Austriacilor în buzunarele noastre /. Şi aceşti oameni cutează a socoti de rebeli ca Românii ce au presentat respectuos împăratului, plângerile naţiunei lor. Faţă cu aceste exigenţe unice, guvernul se găsi. Încurcat, ministrul justiţiei Szilágyi, a trebuit să recunoască „că adresarea unei petiţiuni cătră Suveran, nu poate fi considerată ca un delict*, dar’ adaugă ,în acelaşi timp „că publicarea acesteia, poate să cadă sub prevederile legii de presă*. După 2 ani de eduare, guvernul cedând presiunilor ce-l Înconjurau, confiscă (In Main 1893) exemplarele Memorandului care se găsiau încă în imprimeria din Sibiiu. Urmărirea în contra a 5 semnatari ai petiţiunei, fusese deja începută, acum fu pornită contra tuturor membrilor comitetului naţional român (un număr de 25) consideraţi ca autori responsabili. Procesul după diferite aminări, fu adus Înaintea tribunalului din Cluj, oraş unguresc, in luna lui Maiu 1894. Doctorul Raţiu fu obiectut unor manifestaţiuni simpatice la plecarea din Sibiiu. Românii li aduseră buchete şi la toate gările de pe lungul drum, răsunau uratele ţăranilor (In număr de vreo 30.000) veniţi din toate părţile pentru a saluta pe şeful partidului naţional. La sosirea In oraş fu întimpinat de adevărate ovaţiuni din partea Românilor cari pătrunseseră in Cluj. Aceşti bravi veniseră aci ca la un pelerinagiu patriotic. Ei înţelegeau că procesul era intentat mai mult naţiunei române Însăşi, decât membrilor comitetului. Desbaterile fură deschise la 7 Mai. Înaintea unui juriu compus numai din Maghiari, dintre cari nici unul nu înţelegea româneşte, şi care îşi manifestau ura lor adâncă cătră preveniţi, acoperindu-’i de injurii şi sarcasme. In toate părţile, astfel da juraţi ar fi fost recusaţi, dar’ aici presidentul a dat exemplul unei parţialităţi revoltătoare, luând cuvântul advocaţilor cari protestau, dându-le pedepse disciplinare şi condamnând pe anul la 100 fi. amendă, pentru căşi-a permis să releveze că 2 dintre juraţi publicase pamflete contra acusaţilor. Faţă de o aşa tendenţă şi în imposibilitatea în care se găsiau de a-şi îndeplini misiunea, apărătorii au trebuit să se retragă. La eşirea din audienţă, în faţa palatului justiţiei se găsiau un număr mare de ţărani cari pătrunseră un oraş, oponând sforţările gendarmilor; ei acompaniară pe acuzaţi aclamându-i cu entusiasm, până la locuinţa lor. Această manifestaţie iritând la culme pe Maghiari, provoacă din partea lor o contra manifestaţie. Românii fură atacaţi în stradă de populaţiune, producându-le grave disordini. (Va urma). Cronică politică. Declaraţiile lui Bilow. Dl de Bilow, secretarul de stat al imperiului german a făcut la 24 i. c. în faţa comisiunei budgetare declaraţii importante despre chestiile politice de la ordinea zilei, anume despre Grecia şi afacerea cretano, afacerea Dreyfus şi din Orientul depărtat. Îtot ce a declarat el un resumat, Guvernul grecesc a supus cabinetelor europene raportul comisiunei de control. Grecia va vedea, că controlul financiar răspunde intereselor sale şi că viitorul seu depinde de urcarea creditului seu. întru ce privește afacerile cretane, interesul Germaniei se mărginește la faptul ca Creta să nu fie obiect al unor neînţelegeri între puteri şi se nu devie causa unor turburări In Orient. Cât despre afacerea Dreyfus, guvernul german trebue să-’şi impue cea mai mare re- zervă. Dl de Bilow declară in mod formal, că nici-o lată n’a existat vre-un raport între ex-căpitanul Dreyfus şi autorităţile germane. Constată cu satisfacţie că chestiunea Dreyfus nu poate să tulbura relaţiile pachaice ce există între Germania şi Francia. Guvernul chinez a satisfăcut toate cererile Germaniei. Măcelul misionarilor germani a fost resbunat cu desăvârşire. Cea mai bună garanţie In contra reînoirei unor asemenea fapte este şederea permanenta, fixată prin contract, a unor trupe şi corăbii germane, In portal Kiau-oTschau, împrumutat chinez. Agenţia Reuter anunţă din Peking următoarele, cu privire la Împrumutul de stat al Chinei: In chestia împrumutului a fost o nouă conferență în 23 i. c. în Csiung-Li-lamen Bău senatul Împărătesc a fost primit ântâiu ambasadorul Rusiei, care după el ambasadorul britic. Se crede, că guvernul englez va susțină, pretensiunea sa, de a să deschide portul Ta-Lien-Wan. Contractarea împrumutului din Anglia sau Rusia depinde de la presiunea, ce o vor face aceste state asupra guvernului chinez. Din Maramureş. — Scrisoare particulară. — Sighetul Marmaţiei, Ian. 1898. Convieţui din Sighet. — Ani rei. — Asociaţiunea culturală. — Oferte generoase. Poporul român din Maramureş cu jertfe mari a înfiinţat convieţul român din Sighet, care se susţine parte din ofertele anuale ale clerului, inteligenţei şi ale poporului, parte din venitele localurilor de boltă, ce se află în edificiul convictului. Cei doi ani trecuţi au fost ani foarte răi pentru Maramurăşeni. Pământul a dat roadă puţină; falimentarea casei de păstrare din Sighet a făcut daună peste un milion. Din această causă şi două boite din edificiul convictului au rămas închise, perzând convieţui un venit de 6.800 fiorini. Asociaţiunea pentru culura poporului român din Maramurăş, ca ocârmuitoare a convictului s’a adresat cătră clerul şi poporul din Maramurăş, cerându-’i sucursul binevoitor. La apelul „Asociaţiunei" au incurs in favorul convictului sumele mai jos însemnate. Maramurăşenii contribuenţi merită recunoştinţă, drept aceea mă rog să publicaţi numele lor şi In preţuita „Tribună*. Pentru convieţul român din Sighet au contribuit domnii: Petru Mihályi, deputat 50 fi.; Tit Bud, vicar 80 fi.; (tot d-sa a cumpărat învelitoare pe paturile elevilor în valoare de 26 fi); Excelenţa Sa episcopul Pavel 10 fi.; Sigismund Cziple, jude la tribunal 55 fi.; I. Fanea, preot 50 fi.; Vasiliu Ioody, preot 5 fi.; Vasiliu Gyenge, protopop 5 fi.; George Belea, profesor de religie şi literatură română 6 fi.; George Mihalca 4 fi.; Dr. Fiorantin Mihályi 25 fi.; Gavrilă Mihályi, pretor 10 fl ; Avel Anderco, silvanist 15 fl.; Dr. Aurel Man 23 fl., Dr. Mihail Kökényesdy 25 fl., Dr. loan Mihályi 56 fl., Basiliu Jurca 40 fl., Nicolau Doroş, prefect al convictului 10 fl ; loan Vancea, învățător 1 fl.; loan Muntean, primar comunal 50 ff.; Mihail Pavel junior, proprietar în Slatina 5 fl .■ Alexandru Ghera, protopop 3 fl . poporul român din Sat-Slatina 5 fl. 80 er.; poporul român din Ocna-Slatinei 2 fl. 50 er.; Pavel Cziple 1 fl., N. N. 50 er., Leon Petrușca 1 fl., Gavriil Szabó, executor 2 fl., Simeon Után 1 fl., Francisc Erdöss 50 er., Ladislau Mihalca, protopretor lu pensiune 3 fl.; Gregoriu Ioaneş, cantor la Sighet 50 er.; loan Vlad, preot 1 fl.; Gavrilă Timiş 1 fl. Bisiliu Doroş 50 er., tom Mihalca din Slatina 1 fl.; Carol Fejes, notar 50 er.; Stefan Lengyák 50 er., biserica română din Sat-Şugatag 10 fl.; biserica română din Deseşti 5 fl.; biserica română din Giuleşti 7 fl. 35 cr.; biserica română din Breb 7 fl ; biserica română din Berbeşti 5 fl.; biserica română din Vad 14 fl. 50 cr.; biserica română din Vişenisuperior 10 fl.; loan Ivașco, preot 2 fl ; biserica română din Rozavlea 6 fl. 1848. — O propunere. — Să împlineşte în estan o jumătate de veac, de când poporul român după o miie de ani de lupte şi după o altă miie de împilări, deşteptatu-s’a din somnul cel da moarte, pe când toţi îl credeau stins. Amintirea vremurilor mari, a oamenilor mari o păstrează cu evlavie toate popoarele. Şi poporul care nu Îşi recunoaşte pe ai sei oameni mari, nevrednic este de dânşti. Iată trece o jumătate de veac şi nu avem nici o urmă despre vremile mari ale deşteptărei noastre şi despre oamenii noştri mari, decât poate pe acei puţini dintre ei ce mai sânt în vieaţă, decât amintirea celor ce nu mai sânt şi a vremurilor lor. Dar’ nici un marmor, nici un semn, care să păstreze vie amintirea şi să le fie şi celor mai îndepărtaţi urmaşi mărturie despre faptele părinţilor, despre zilele deşteptărei spre vieaţă a naţiunei. Voit-am să ridicăm marmor in pământul nostru, din puterile noastre. Dar’ stăpânirea a aflat, că e o cutezanţă să gândim noi, popor suferit din milă In această ţeară, ca să avem sub cerul liber o peatră, în vederea tuturor celor trecători mărturie despre zilele din trecut ale înălţărei naţionale şi a crezut că e o primejdie, ca noi să ne aducem aminte de ziua în care părinţii noştri au satutat, cu dorul de atâtea veacuri arzero, a libertăţii, egalităţei, frăţietiţei zorite. A aflat stăpânirea că e primejdie ca şi ale noastre inimi se bată pentru visul de aur al tuturor popoarelor, pentru principiile de lanţuri zdrobitoare ce au cutrierat lumea, aprinzând din nou un flăcări schinteia vieţei în naţiuni ce păreau moarte pentru totdeauna. Şi ne-a oprit. Iată intrăm la a doua jumătate de veac şi nu lăsăm nici un marmor, nici un semn în urmă de mărturie urmaşilor. Să ne întrebăm, că e bine aşa? Să ascultăm graiul conştienţei noastre şi să facem ceea ce ne cere demnitatea noastră naţională. Mă îndrept cătră publiciştii români, cătră scriitorii cari prin puterea cuvântului luptă pentru libertatea vieţei naţionale şi pentru egalitatea în drepturi a naţiunei române, cătră cei ce prin puterea cuvântului urmează sub acelaşi steag, lupta ce cu arme au purtat-o părinţii — şi apelând la sentimentul lor de cea mai curată iubire pentru neam, care sentiment ’i-a împins în lupta ce pretinde atât de mult altruism şi abnegare, îi conjur să-şi recunoască de o datorinţă sfântă a resolut această chestie de onoare naţională. Câţi mai sunt încă în vieaţă, dintre cei ce au luat parte la mişcările anului 1848 sunt trecuţi peste 70 de ani. Cei ce au putut înţelege ce se petrece sunt trecuţi peste 60. Şi îmbătrâneşte tot mai mult şi se stînge şi generaţia care a auzit Întâmplările acelor vremi din gura celor ce au trăit şi au luptat atunci. Ceea ce mai putem astăzi facă, ar fi la a suta aniversare prea târziu. Voit-am se ridicăm o peatră întră amintire şi ne au oprit, pentru că ar fi fost sub cerul liber şi ar fi văzut-o ori care trecător şi s’ar fi dus vestea, că pe acest pământ trăeşte un popor, ce are un trecut, şi că el este mândru de acest trecut şi de oamenii sei mari. S’ar fi dus vestea, că este aici un popor conştiu de sine. Dar’ ne vor lăsa doar, ca să avem în casele noastre o carte, care păstrând amintirea trecutului să ne înalţe inimile şi să ni le însufleţească. Să avem o carte, care să le rămână şi fiilor noştri, mărturie despre vremile trecute, mângâiere şi încurajare in vremi de grele încercări, îndemn de neînfrâng-jre şi spre fapte mari Insufleţitoare. Sânt atâtea episoade înălţătoare, pe cari istoria le-ar lăsa perdute! Şi ar adormi atât de mulţi, înmormântând cu site scumpe amintiri. Tot ce este vrednic de a nu fi dat uitărei să se adune într’un memoriu, care să dea — intreţesând şi ilustraţii — o icoană frumoasă şi insufetitoare a vremilor, oamenilor şi faptelor din 1848—49. Să fie o carte cetită cu drag de mic şi mare. Am spus destul, pentru ca să-mi fie gândul înţeles. Publiciştii români, cătră cari mă îndrept vor şti ei mai şi la cine să apeleze, pentru ca nimic să nu scape din această carte, ce ar trebui să fie în ea, pentru ca să avem un memoriu naţional al acelor vremi, în care toţi cari au vre-o amintire vrednică de neuitare se o iase pentru generaţiile viitoare. Venitele cărţei? Dar, aş crede, că nu ar trebui să aşteptăm alte foloase decât acela, ca să ajungă cartea întru-cât se poate în mânila tuturor; pentru acest scop să nu fie preţul mai mare decum s’ar recere pentru acoperirea cheltuelilor editărei. Tot întru acest scop mai am un cuvânt. Comisiunea ce s’ar organisa pentru redactarea memoriului propus va şti să afle un pictor român, care să eternizeze pe pânză adunarea dela Blaj, pentru că acesta e punctul culminant în mişcările anilor 48—49. Locul tabloului ar fi în casa naţională. Dacă s’ar face pentru publicul mare două copii, una vrednică da ori-care salon, car’ alta care să poată pătrunde în toată casa română cred, că s’ar putea da şi un onorar pictorului ce ar primi să facă pânza. Şi pentru memoriu şi pentru studiile ce s’ar recere pentru tabloul istoric e de o imensă însemnătate, ca să se facă acum până ce trăesc încă şi bărbaţi, cari au luat parte activă în lupte şi până ce avem amintirea ântâia şi nemijlocită, nu mai târziu, când amintirea va fi strecurată prin mai multe generaţii şi va fi mai ştearsă. O icoană în fiecare casă românească şi pe masă o carte despre deşteptarea naţională. Avându-le acestea vom putea să întrăm cu fruntea senină în a doua jumătate de veac. Şi va fi cea mai doamnă a 50-a aniversare a adunărei din Blaj, dacă vom şti să asigurăm această întreprindere. Unul dintre cei mai mici. Un reporter al ziarului Echo de Paris a intervievat zilele acestea pe grafologii Delhomme şi Varinard, cari au intentat şi ei proces lui Zote, pentru câ acesta fi acuşi a fi dat false păreri asupra bordereaului, declarând că nu Eszterházy ’i-a scris. Ambii grafologi au spus reporterului, că Zola calomniază numai, da vreme ce ei au văzut originalul bordereauului şi săptămâni de zile ’l-au studiat, până ce au putut definitiv constata, că manuscrisul, pe a căruia basă îl acusau pe Eszterházy, e o simplă imitare a scriaorei lui Eszterházy. Intre cei 104 martori, la care se va provoca Zola, se afli ministrul de războiu Billot, generalii Mercier, Boisdeffre, Pellieux Gouse, colonelul Picquart, maiorul Forcinetti, Schemer Kestner, Trarieux, Jamres şi mai mulţi membri ai corpului diplomatic din Paris. în scrisoarea ce a adresat-o procurorului Zola spune, că citarea acestor martori e de aceea necesară, ca să poată dovedi şi alte acusări, ce stau în strînsă legătură cu actul de acasă. Pe lângă aceasta Zola îşi mai reservă dreptul de a cere citarea şi a altor martori, pe cari îi priveşte exteritorialitatea. Aceştia, cei mai mulţi, sunt membri ai diplomaţiei europene, între ei şi Dumba, consilier la ambasada auatro angara. * Prin Paris circulă svonul, că marele bancher Rotschild, înspăimântat de campania antisemită ce s’a pornit în toate părțile Franciei, ar fi hotărît a se muta la Londra. îl vor și regreta Francezii! CHONICA Sibiiu, 27 Ian. n. 1898. Împăratul Wilhelm II In Bihor. Precum la anunţă din Oradea-mare, marile manevre se vor ţină vara aceasta în Bihor. Autorităţile au primit deja aviz pentru a lua necesarele măsuri de pregătiri. La manevre va asista alături de Monarchul nostru, şi împăratul Wihelm J.I., care ar fi promis aceasta deja la manevrele de la Totis. * Proces pentru visita împăratului Wilhelm la Budapesta. La curtea cu juraţi din Budapesta a’a pertractat alaltăieri un proces de presă, intentat contra foilor socialiste Nep jog şi Volksstimme, pentru doi violenţi articoli, scrişi din prilejul visitei împăratului Wilhelm la Budapesta. Acusaţi au fost doi redactori socialişti, Radi Sándor şi Safranek István. Radi a fost osândit la 4 luni temniţă de stat, Safranek va fi adus la nou pe banca acusaţilor.* Daruri pentru biserică. Ni se scrie din Moldova nouă, despre frumoase daruri bisericeşti: „ Lucrătorii de la agenţia din Semiin, sub conducerea lui George Stroia, au donat sf. biserici 14 stihare de mătasă pentru prunci în preţ de 148 fl. Locuitorii de la agenţia din Bazinş, sub conducătorul Vasilie Caieta, Nr. 11 au donat 2 steaguri de mătasă roşii în preţ de 140 fl. Dl paroch Triaa Silviu Oprea a îmbrăcat da nou evangelia şi două steaguri negre în preţ de 48 fl Locuitorii dela agenţia din Neoplanta, sub conducătorul Iulian Vimiiu, două felinare în preţ de 27 fl. Locuitorii dela agenţia din Paneiova, sub conducătorul Costa Verdeţiu, 4 candele de argint china în preţ de 36 fl. Lucrătorii dela agenţia din Orşova sub îngrijirea lui Ilie Popescu, un ornat, un feşuie şi o icoană în preţ de 75 fl. Lucrătorii dela mineie de cărbuni din Barzasca, sub îngrijirea lui Nicolae Dobreacu, un litier de argint china în preţ de 36 fl. Din un fond făcut dela petreceri s’a făcut un steag alb de mătasă pe seama şcolarilor ia preţ de 65 fl. Mamele române un acoperemânt pe iconostas îa preţ de 14 fl. Prin aceasta se aduce mulţumită atât dlui paroch cât şi contribuenţilor. Dumnezeu să le răsplătească tot binele. S. G.* Societatea macedo română din Bucureşti. Membrii consiliului de 35 al societăţei macedo-române din Bucureşti s’au întrunit şi au ales Duminecă biroul dirigant în persoana dor: V. A. Urechiă, A. Perietzeanu-Buzău, Dr. Leonte, ca membri: G. loanide, Cassar, C. Naum, Lăzărescu-Lecanta, secretari. După aceea s’au primit cu aclamaţie dopaţi ncile dor Urechiă, Leonta şi Dan, cari constituesc câte o subvenţie de 600 iei pe an pentru câte o şcoală din Macedonia. Budgetul a fost votat cu un excedent de 4000 iei. * Din Pianul de jos ni se scriu cu datat 26 Ianuarie. următoarele: Cu finea anului 1897 în toate comunele din împrejurul nostru comitetele corn. s’au întregit, primăriile s’au reconstituit. Comitatul s’a restaurat și in comuna noastră, primăria Însă nu a’a ales nici acum. Causa este, că s’a dat recurs contra viriliștilor, pe motiv, că s’a susceput în ea Fried. S.huleri din Orăştie, deşi el pe hotarul comniei noastre nu poseda nici o avere imobilă, ci plăteşte aici simplu dare de cl. Iil-a după regat. Este deci numai lucru firesc, căcii vicecomite a dat loc acestui recurs, decizând omiterea lui 8 huleri din lista viriliştilor. în contra acestui decis a dat acum Schuleri recurs la comitetul administrativ, şi precum se suonaşte, recursul s’a dat la îndemnul şi cu concursul unei persoane dala administraţie, persoană, care, stând în legătură cu bărbaţi de influenţă din comitetul administrativ, a asigurat pe Schuleri, resp. pe plenipotenţiatul acestuia, de succes. Ar fi lucru mare, dacă aceasta s’ar adeveri, de oarece §. 33, al art. XXII, din 1886 spune clar: „Contribuabilul cel mai mare după averea imobilă, ce zace pe teritorul comunei, dacă nu locueşte aci, îşi poate exereia dreptul şi prin plenipotenţiarii seu“. Cum a explicat dl vicecomite acesta, aşa-mi explică şi alţi jurisconsulţi, naive , poate vede din răspunsul dat la a V-a înve-bare în nr. 6 din 1897 al foii „Magyar Közgazgaz“, prafum şi din decisiunile aduse de forul suprem în mai multe caşuri concrete din alte comitate. Dacă cu toate acestea causa noastră se va decide altfel, noi suntem relauţi a o duce şi la minister. Nu putem crede încă, că comitetul administrativ ar fi în atare a comite o astfel de călcare de lege, căci aceasta ar detrage mult din reputaţiunea lomitacului nostru. Dar’ — o să vedem! Un alegător. * Proces contra unei foi săseşti. Procuratura din Cluj a intentat proces foii „Bisnitzer Wochenblatt", pentru un articol, scris din prilejul desvălirei monumentului lui Petőfi. Acasa e închipată pe vechiul clişeu: „agitaţie contra naţiunei maghiare“. Pertractarea se va ţine în curând. * Vocea conştienţei Din Londra se anunţă, că la tribunalul de acolo s’a denunţat zilele acestea, de bunăvoe, un lord numit Wiliam Neville, fiiul unui membru al camerei lorzilor. Neville a falsifiat adecă un cambiu de 110,000 ft. Faptul ’l-a comis astfel, că a pus înaintea prietenului seu May o hârtie pe jumătate acoperită, Invitându-l să-’şi iscălească numele. May, în bună credinţă că prietenul seu vrea să facă vre-o glumă, îşi scrise numele fără se fie ştiut că hârtia acoperită este o blanchstă de cambiu. Când May a ştiut că gluma prietenului seu e prea groasă şi că prin uşurinţa sa e tras pe sfoară până la suma de 110 mii fl., a plecat la tribunal se insinue gluma prietenului seu; dar’ glumeţul Neville ’l-a premers. S’a presentat însuşi la tribunal şi ’şi-a mărturisit păcatul. Tatal lui Neville a asigurat restituirea întregei sume. în urmare, lordul șarlatan, după ce ’i s’a luat fasiunea, a fost pus pe picior liber, până ce va fi judecat.* Faimosul proces Bojcsev s’a terminat alaltăieri noaptea. Curtea de apel, contrar osândei tribunalului, a adus cel mai aspru verdict: atât Bojcsev cât şi Novelics au fost osândiţi la moarte. Fratele lui Bojcsev, Nicola, a fost şi de data asta achitat. Condamnaţii mai au să plătească tatălui victimei o desdaunare de 5000 fr. * Redactor umorist, osândit pentru lesă maiestate. Tribunalul din Berlin a osândit zilele acestea la două luni temniţă de fortăreaţă pa scriitorul Ivan Trojan, redactorul foii umoriste Kladderatsch, pentru că a satirisat o vorbire a împăratului german In discursul de apărare, acusatul a spus intre altele: „Maiestăţei Sale îi place se vorbească nemijlocit poporului, prin urmare trebue să se aștepte ca dela popor să capete și răspuns".