Tribuna, octombrie 1898 (Anul 15, nr. 213-237)
1898-10-28 / nr. 234
Anul XV Sibiiu, Mercuri 28 Octomvrie (9 Noemvrie) 1898 Nr. 234 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl. 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/i ah 10 franci, 1/i an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Halucinații maghiare. (**). Ungurii, dacă nu se pot lăuda cu multe, incontestabil că se pot lăuda cu o specialitate politică proprie exclusiv lor. Aceasta e halucinaţia în politică sau politica de halucinaţii. Aproape în toate timpurile, îngâmfaţii noştri compatrioţi au excelat prin a se inspira politiceşte de cele mai nenorocite halucinaţii şi prin a cultiva direcţii politice absolutamente fantesiste. Fenomenul, în sine foarte regretabil, pentru că e de natură patologică, se poate explica imediat ce considerăm temperamentul excesiv de grandomanie al Maghiarilor. Cuprinşi de grandomania lor nebună, stăpânitorii noştri maghiari ’şi-au dat totdeauna o importanţă cel puţin înzecit mai mare decât o aveau de fapt. De sine înţeles, boala asta ’i-a costat foarte mult şi-’i va costa poate şi mai mult de aci înainte. Pentru că astăzi grandomania maghiară ’şi-a atins gradul cel mai înalt. Temperatura bolnavilor este îngrijitor de corectă. O catastrofă decisivă pare probabilă în orice moment... Dar’ Maghiarii nu vreau să se recunoască de bolnavi, nu mărturisesc odată cu capul că ei toți pătimesc greu de grandomanie, — cu toate că simptome grave dovedesc boala lor zi de zi. între simptomele acestea cel mai elocvent este, că halucinează grozav, halucinează mereu. Astăzi politica halucinaţiei este în toiul ei la Maghiari. Sărmanii oameni au ajuns să nu mai cunoască decât o politică dintre cele mai fantesiste, dintre cele mai bolnăvicioase, politica de a crea marele »stat naţional maghiar«. Mai ales de când Austria e sguduită de crişe puternice, provenind din luptele înverşunate ale naţionalităţilor, Unguriişi-au perdut cu desăvîrşire capul, în loc de a înţelege rostul adevărat al evenimentelor din Austria, în loc de a-’şi da seama de căuşele adevărate şi de efectele lor naturaliceşte singure posibile, — visătorii Unguri nu-’şi mai încap în piele de bucurie că peste Leitha e crisă, la ei însă — linişte şi pace... Se bucură nebuneşte că Austria s’ar apropia de... disoluţie, şi prin urmare... centrul de gravitate al monarchiei s’ar fi apropiind tot mai mult de Ungaria! Şi atât de orbitoare e perspectiva asta de aur a Ungurilor, încât de dragul şi de dorul ei, onorabilii, dacă ar pute, ar face totul pentru ca pretinsa disoluţie a Austriei să se declare cât mai curând! Cei ce răspândesc mai insistent halucinaţiile caraghioase despre o Ungarie maghiară care să fie centrul monarchiei, sunt guvernamentalii maghiari, haitele de năimiţi conduse de Bănffy. Cu asemenea gogoşi, cei de la cârmă cred că pot alimenta cu succes opinia publică maghiară, în faţa căreia — pentru a contracara pe kossuthişti — Bănffy ţine mult să se presente ca mare »patriot«. Celelalte partide ungureşti, cu excepţia poate a kossuthiştilor, privesc şi ele cu jind halucinaţiile de mărire şi se nutresc cu ele. Kossuthiştii de altă parte, sunt şi ei zăpăciţi de asemenea halucinaţii nenorocite, numai cât ei vreau de-a dreptul o Ungarie independentă, fireşte maghiară ! Acum de curând, un corifeu dintre cei mai marcanţi ai partidului zis »liberal« a crezut oportun momentul de-a pleda cu toată căldura în favoarea halucinaţiilor despre »Ungaria maghiară, centrul monarchiei«. Acest corifeu e contele Tisza Pista, fiiul faimosului »zdrobitor de naţionalităţi* Tisza Kálmán, Bietul Pista, rostindu-’şi darea de seamă în faţa alegătorilor sei din Ugra, ai contat să-i însufleţească pe aceştia povestindu-le şi următoarele năzbâtii patente, pe cari le reproducem după Budapesti Hírlap : »în Austria s’au iscat crise şi centrul de gravitate al monarchiei se apropie tot mai mult de noi (! !). Ungaria se află în pragul unei mari situaţii politice (!!) şi nu-’i permis ca, spre bucuria duşmanilor noştri, să ne nimicim viitorul (!!)«. Nu-’i vorbă, fleacurile astea de halucinaţii miroasă de departe a momeli sau ameninţări la adresa oposiţiei maghiare, care se pretinde că face obstrucţie. Dar’ ele sunt foarte caracteristice pentru noi dintr’alt punct de vedere. Anume, din punctul de vedere al grandomaniei maghiare, care se amăgeşte atât de cumplit în faţa evenimentelor din Austria. Năzbâtiile debitate de contele Tisza Pista le fixăm numai din acel motiv, pentru că ele sunt expresia sentimentului Ungurilor faţă cu evenimentele din Austria. Este atât de fals acest sentiment, este atât, de infectat de baccilii grandomaniei isvorul lui, încât Maghiarii îşi fac lor înşile un rău imens. Evenimentele din Austria nu vor duce la disoluţie, ci dimpotrivă la consolidare, pentru că naţionalităţile de acolo reclamă drepturi şi libertăţi egale — ceea ce se va face în interesul Austriei şi al monarchiei, prin transformări politice fundamentale. Şi dacă se apropie ceva tot mai mult din Austria spre Ungaria, acesta nu e punctul de gravitate al monarchiei, dar este spiritul acelor transformări politice serioase. Aceleaşi cause cari au provocat în Austria crişe grave, vor provoca asemenea stări şi la noi, dacă naţionalităţile vor fi şi pe mai departe oprimate. Şi în loc ca să fie probabilă o Ungarie maghiară, vom ajunge cu siguranţă la o Ungarie a naţionalităţilor. Ungurii însă nu înţeleg ori nu vreau să înţeleagă această evoluţie naturală; ei se alimentează mereu cu halucinaţii. Cu atât mai rău pentru ei! Sibiiu, 8 Noemvrie n. La Turin! Congresul studenţilor din Turin pare că va deveni un teren de luptă între Români şi Maghiari. Organisătorii congresului au declarat ca principiu, că orice chestiune politică ori religioasă este exclusă din sinul congresului. De aceea credem, că în sinul congresului cu greu se va pute pune la tapet diferendul dintre Români şi Maghiari. Un conflict vise, fie în orice formă, de abia se va pute evita, pentru că Ungurii se duc la Turin pregătiţi de luptă, şi nu credem să se poată reţine de a provoca pe Români. Din Cluj au plecat aseară la Turin 5 studenţi, şi după cum scrie »M. Polgár« ei au studiat fundamental chestiunea română«... De altfel harnicii studenţi maghiari din Cluj se duc provezuţi cu spese din partea senatului universităţei, ca representanţi ai ei. La suportarea speselor a mai contribuit şi rectorul universităţei, din al seu, cu 50 fl. »Obstrucţia« şi Banffy. Se teme rău Bănffy de obstrucţia oposiţiei şi de aceea începe a se folosi de unele mijloace contra ei. După ce ameninţările de prin ziare n'au ajutat nimic, a pus la cale o mişcare în municipii. A dat ordin slujbaşilor şi aderenţilor săi să se pronunţe contra obstrucţiei şi să o condamne. Mişcarea a început-o comitatul Ciongrad, a urmat apoi Dobriţinul, unde a fost conchemată o congregaţie extraordinară. Aici abia cu mari sforţări s’a putut vota moţiunea de a se trimite dietei o adresă, ca să se folosească toate mijloacele legale pentru asigurarea unei lucrări serioase parlamentare, în Şopron, în comitatul Bichiş şi precum scriu ziarele guvernamentale, în toate părţile ţarei s’au pus la cale asemenea adunări de protestare contra »obstrucţiei sterpe şi fără de folos, care merită a fi condamnată«. Noi credem, că această mişcare de porunceală puţin îl va ajuta pe Bănffy ! In chestiunea congruei publică »Unirea« din Blaj un articol remarcabil. Pornind de la ştirea ce am dat şi noi după »Politikai Szemle«, că episcopii latini nu vor să contribue la congruă, ci o prelasă statului, » Unirea« scrie : »Nu avem asigurare, că adevărată este ori nu ştirea foii numite. Dar’ dacă vom socoti, că o asemenea enunciaţiune făcuse odinioară răposatul cardinal Haynald, car’ mai încoace archiepiscopul Agriei Samassa, nu vom pute fi taxaţi de temerari şi pripiţi la judecată, dacă vom admite de basată ştirea foii citate. Nici nu ne aşteptam noi la altceva. Suntem dedaţi a fi nebăgaţi în seamă şi a fi folosiţi pururea de instrumente. Aşa am fost folosiţi de instrumente în în cele politice şi naţionale, aşa în cele bisericeşti. Am fost folosiţi de instrumente în 1848 în contra Maghiarilor, car’ la 1700 în contra Calvinilor. Dar’ ori cum ar fi, aceasta nu îndreptăţeşte pe nimenea, ca să ne socotească şi pe viitor de instrumente, fie în cele politice, fie în cele bisericeşti, în special în cele bisericeşti trebue să se ştie, că noi azi am ajuns la conştienţa drepturilor, ce ni se cad în cadrul bisericei catolice. Noi ştim, că suntem factor egal îndreptăţit cu latinii în sinul bisericei universale şi în sinul bisericei catolice din ţeară în special«. »Unirea« recunoaşte că e mare suma ce se cere pentru congrua preoţilor uniţi, dar a zice: »Ei bine, şi ce urmează de aici ? Urmează aceea, ce de mult ştiam şi simţeam, că clerul latin a fost şi până acum foarte bine situat, car’ clerul nostru a fost nesocotit, neîndreptăţit şi neglijat în contra promisiunilor solemne, ce n i se făcuseră când cu actul unirei. Aceea ce trebue deci să urmeze e, ca să vadă clerul înalt al bisericei latine, că de 200 de ani a scurtat clerul unit şi a reţinut pe seama sa nişte averi, din cari acum de 200 de ani ar fi trebuit se facă parte clerul nostru. Acum car’ nu vor să dee, ci vor să ne lase în mâna statului ! Dar’la aceasta nu ne învoim noi. La averile catolice avem drept și cerem partea ce ni se cuvine. Dacă nu ne dau de voe bună, vom pretinde. Și nu vom suferi niciodată, ca independența clerului nostru să fie sacrificată statului, pentruca clerul inait latin să se îmbuibe in averile cele colosale. Dar’ dînșii nu vor voi! Apoi este cine să-’i silească« Liturgia maghiară. »Germania«, primul organ catolic din Germania reproduce întreg articolaşul lui »P. Lloyd«, în care se espectora din prilejul distincţiunei ce cardinalul Rampolla a primit dela Monarchul nostru. Se ştie că »P. L.« presenţa această distincţie ca o arvună, că Rampolla va promova causa liturgiei maghiare. Dată ce apreciări îi face acum »Germania« , »în această espectorare a foii liberale la expunerea afacerei liturgiei maghiare sunt amestecate lucruri adevărate şi false, în proposiţia de încheiere a acestei espectorări inse un spirit de sfirnat a dat expresiune unei speranţe, care pentru necuviinţa ei a priori trebue să o respingem, pentru că ea s’a putut naşte numai pe basa unei înlănţuiri de-a dreptul vătămătoare a distincţiunei din chestiune a cardinalului secretar de stat din partea împăratului și Regelui Francisc Iosif I, cu atacara liturgiei maghiare. Monitorul liberal cu espectorarea de mai sus poate că a făcut liturgiei maghiare un serviciu tot atât de rău, cum s'a făcut în ceealaltă presă liberală a Ungariei cu discusiunile afacerei liturgiei maghiare, cari în cele mai multe caşuri au degenerat în articoli agitatorici«. Chestiunea studenţilor. Scrisoare din Oradea-mare. — 4 Noemvrie n. în fine car’ am intrat la sinul cald al »almei mater«. Nu se mai aud acele strigăte răguşite, dar’ în schimb fluieră... fluieră, să năcăjească doar’ pe Valahi. Dar’ Valahii nu es din flegmă, din contră fluieratul lor ne procură distracţie, văzând cum s’a lipit cultura de ei în decurs de o miie de ani. * Fiţuicele ear’ sbiară. Nu pot tăcă căci voese să arete lumei, că doar’ ei sânt pacînici. Altmintrelea sânt datoare a nu tăce, căci s’au prins în horă a juca.* Ce gândesc »fiii patriei« în asemenea încurcătură ? N’aş voi se fiu în blana lor. E şi greu a răspunde la nişte întrebări aşa delicate, unde este vorba de »maghiarisare« de »dreptate«. Cum răspund ei la întrebările puse lor de colegii noştri din Viena? Scriu într’o fiţuică jidovească un articol de fond lung... dar’ lung, în care arată lumei, că ei sânt pacînici şi nu voese a se ocupa cu întrebările fraţilor noştri din Viena de oarece prin aceasta numai se agita dii spiritele şi mai tare. Adecă nu mai trebue agitaţie ? La ce? Graţie stărilor actuale e destulă. Ce zic ei mai departe ? Auzi acolo! Ei voesc să nu se conturbe drăguţa de armonie dintre Românii şi Ungurii din Oradea-mare. Altmintrelea ei zic, că fraţii noştri din Viena agită. Mă rog! Poftească să-i arunce în temniţă. Cum îndrăznesc ei să asculte durerile fraţilor lor, cum îndrăznesc ei a pune o vorbă pentru binele poporului românesc, ai cărui fii sunt şi ei, ca şi noi? Ei voesc pace! ? Bine, bine, dar totuşi trebue se dee dovadă destul de puternică despre cultura lor. Ce fac? Nu se sfiesc să declare pe fraţii noştri de oameni nematuri, miopi în ale politicei. Uşor de zis! Altmintrelea ce să mă ocup eu cu voi, după testimoniul ce vi-’l daţi. Eu din parte-’mi rog pe fraţii din Viena se nu se mai dimită în vorbă cu atari oameni. ,,Gener. Adrese dela fraţi. Tinerimea noastră dela academia din Leoben adresează tinerilor din Oradea-mare prin Tribuna următoarele şire : Leoben, 3 Nov. n. 1898. Fraţilor ! Primiţi dela* academicii români din Leoben, felicitări călduroase, pentru purtarea voastră energică, contra asupritorilor barbari. înainte fraţilor, suntem cu voi!♦ Tinerii universitari din Pesta au dat următoarea adresă: Budapesta, 2 Nov. 1898. Fraţilor ! Purtarea voastră demnă şi bărbătească ne inspiră respect, şi inima ni se umple de mândrie, când vedem cu câtă cinste apăraţi reputaţiunea universitarilor români. Atacul nevrednic din partea celor ce zilnic caută a ne lovi în simţământul dragostei de neam, prin care şi pe noi ne-au vătămat, căci una suntem în cugete şi în simţiri, — voi calm şi binechibzuit ’l-aţi ştiut para. Voi aţi făcut un act nu numai de datorinţă cavalerească, ci şi naţională, căci nu numai onoarea au vrut să v’o negrească, ci şi de limba noastră au vrut să-’şi bată joc. Nu voi aţi fost provocătorii, ci ei v’au aţîţat, crezând, că vor pute să vă seducă la un pas nesocotit, dar’ pe cât de copilăroşi au fost, când au pornit atacul, pe atât de bărbăteşte ’l-aţi ştiut respinge voi. în lupta voastră aveţi tovarăşi adevărul, dreptatea şi simpatia tuturor universitarilor români, oriunde ar fi, ear’ dragostea lor vă însoţeşte pretutindeni. Voi aveţi stima tuturor Românilor de simţământ, ear’ conştienţa, că neamul e cu voi, olălească-vă puterile să puteţi susţine şi mai departe cu tot aceeaşi fală lupta, la care ei v’au provocat. Dar’ voi o ştiaţi aceasta. O ştiaţi, că bătăile inimilor voastre şi ale noastre sânt. V’a trebuit cuvânt de încurajare? Nu! Cuvânt de încurajare vă e îndeajuns causa, pentru care voi luptaţi. Şi un cuvânt de încurajare v’am trimis, ci tribut de admiraţiune vrem să vă aducem, pe care voi în drept sânteţi a-’l aştepta. Cu inima ne alăturăm şi noi la lupta voastră nobilă, o aprobăm şi vă strigăm: Fală vouă, fraţilor , cu aceeaşi bărbăţie şi calmitate respingeţi toate atacurile lor răutăcioase şi nu lăsaţi, de noi să-şi bată joc; şi atunci învingerea morală, ca şi acum, a noastră o să fie! Universitarii români din Budapesta. Voci din presă. Liga Română, excelenta revistă a Ligei culturale consacră aproape un număr întreg chestiunea studenţilor noştri. Ea reproduce articolul nostru »Ciuma — la Oradea-mare« şi toate actele chestiunei, într’un articol de apreciare, întitulat »în plin paroxism«, »Liga Română« scrie, între altele: »Pretinşii studenţi maghiari dela Oradea-mare, aţîţaţi de o presă impertinentă şi decăzută, au luat roluri de spioni ai colegilor lor români. Ei ascultă pe la ferestrile şi uşile caselor în care locuesc tinerii români, ca să se convingă de crima acestora de a îndrăzni să cânte româneşte! Da, până şi vorba românească, până şi un simplu cântec românesc a ajuns să fie considerat în Ungaria ca »o trădare de patrie«! E posibilă o asemenea decădere în opinia publică maghiară ? Faptele ne arată, că da. Ei bine, noi credem cu tărie, că aceste isbucniri ale fanatismului maghiar de rassă, sânt semnele netăgăduite ale surpărei apropiate a dominaţiunei ungureşti. Suntem însă veseli, că tinerimea română dela Oradea-mare a înţeles situaţia şi prin bărbăţie şi înţelepciune a reuşit să se distingă şi de astă-dată de brutele maghiare. Energia cu care tinerii români luptă pentru bunul lor drept, ne este o garanţie că toată românimea de aici şi de acolo are se le sară în ajutor. Ar fi o laşitate să părăsim pe aceşti tineri bravi.