Tribuna, octombrie 1898 (Anul 15, nr. 213-237)

1898-10-28 / nr. 234

Anul XV Sibiiu, Mercuri 28 Octomvrie (9 Noemvrie) 1898 Nr. 234 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl. 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/i ah 10 franci, 1/i an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici î 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Halucinații maghiare. (**). Ungurii, dacă nu se pot lăuda cu multe, incontestabil că se pot lăuda cu o specialitate politică­­ proprie ex­clusiv lor. Aceasta e halucinaţia în po­litică sau politica de halucinaţii. Aproape în toate timpurile, îngâm­faţii noştri compatrioţi au excelat prin a se inspira politiceşte de cele mai ne­norocite halucinaţii şi prin a cultiva di­recţii politice absolutamente fantesiste. Fenomenul, în sine foarte regreta­bil, pentru­ că e de natură patologică, se poate explica imediat ce considerăm tem­peramentul excesiv de grandomanie al Maghiarilor. Cuprinşi de grandomania lor ne­bună, stăpânitorii noştri maghiari ’şi-au dat totdeauna o importanţă cel puţin în­zecit mai mare decât o aveau de fapt. De sine înţeles, boala asta ’i-a costat foarte mult şi-’i va costa poate şi mai mult de aci înainte. Pentru­ că astăzi grandomania ma­ghiară ’şi-a atins gradul cel mai înalt. Temperatura bolnavilor este îngrijitor de corectă. O catastrofă decisivă pare probabilă în ori­ce moment... Dar’ Maghiarii nu vreau să se re­cunoască de bolnavi, nu mărturisesc odată cu capul că ei toți pătimesc greu de grandomanie, — cu toate­ că simptome grave dovedesc boala lor zi de zi. între simptomele acestea cel mai elocvent este, că halucinează grozav, ha­­lucinează mereu. Astăzi politica­ halucinaţiei este în toiul ei la Maghiari. Sărmanii oameni au ajuns să nu mai cunoască decât o politică dintre cele mai fantesiste, dintre cele mai bolnăvicioase, politica de a crea marele »stat naţional maghiar«. Mai ales de când Austria e sgu­­duită de crişe puternice, provenind din luptele înverşunate ale naţionalităţilor, Ungurii­­şi-au perdut cu desăvîrşire capul, în loc de a înţelege rostul adevă­rat al evenimentelor din Austria, în loc de a-’şi da seama de căuşele adevărate şi de efectele lor naturaliceşte singure posibile, — visătorii Unguri nu-’şi mai încap în piele de bucurie că peste Leitha e crisă, la ei însă — linişte şi pace... Se bucură nebuneşte că Austria s’ar apro­pia de... disoluţie, şi prin urmare... cen­trul de gravitate al monarchiei s’ar fi apropiind tot mai mult de Ungaria! Şi atât de orbitoare e perspectiva asta de aur a Ungurilor, încât de dragul şi de dorul ei, onorabilii, dacă ar pute, ar face totul pentru­ ca pretinsa diso­­luţie a Austriei să se declare cât mai curând! Cei­ ce răspândesc mai insistent ha­lucinaţiile caraghioase despre o Ungarie maghiară care să fie centrul monar­chiei,­­ sunt guvernamentalii maghiari, haitele de năimiţi conduse de Bănffy. Cu asemenea gogoşi, cei de la cârmă cred că pot alimenta cu succes opinia pu­blică maghiară, în faţa căreia — pentru a contracara pe kossuthişti — Bănffy ţine mult să se presente ca mare »pa­triot«. Celelalte partide ungureşti, cu ex­cepţia poate a kossuthiştilor, privesc şi ele cu jind halucinaţiile de mărire şi se nutresc cu ele. Kossuthiştii de altă parte, sunt şi ei zăpăciţi de asemenea halucinaţii ne­norocite, numai cât ei vreau de-a dreptul o Ungarie independentă, fireşte ma­ghiară ! Acum de curând, un corifeu dintre cei mai marcanţi ai partidului zis »li­beral« a crezut oportun momentul de-a pleda cu toată căldura în favoarea ha­lucinaţiilor despre »Ungaria maghiară, centrul monarchiei«. Acest corifeu e contele Tisza Pista, fiiul faimosului »zdrobitor de naţionali­tăţi* Tisza Kálmán, Bietul Pista, rostindu-’şi darea de seamă în faţa alegătorilor sei din Ugra, ai contat să-­i însufleţească pe aceştia povestindu-le şi următoarele năzbâtii patente, pe cari le reproducem după Budapesti Hírlap : »în Austria s’au iscat crise şi centrul de gravitate al monarchiei se apropie tot mai mult de noi (! !). Ungaria se află în pragul unei mari situaţii politice (!!) şi nu-’i permis ca, spre bucuria duşmanilor noştri, să ne ni­micim viitorul (!!)«. Nu-’i vorbă, fleacurile astea de ha­lucinaţii miroasă de departe a momeli sau ameninţări la adresa oposiţiei ma­ghiare, care se pretinde că face obstruc­ţie. Dar’ ele sunt foarte caracteristice pentru noi dintr’alt punct de vedere. Anume, din punctul de vedere al gran­domaniei maghiare, care se amăgeşte atât de cumplit în faţa evenimentelor din Austria. Năzbâtiile debitate de contele Ti­sza Pista le fixăm numai din acel mo­tiv, pentru­ că ele sunt expresia senti­mentului Ungurilor faţă cu evenimentele din Austria. Este atât de fals acest sentiment, este atât, de infectat de bac­­cilii grandomaniei isvorul lui,­­ încât Maghiarii îşi fac lor înşile un rău imens. Evenimentele din Austria nu vor duce la disoluţie, ci dimpotrivă la con­solidare, pentru­­ că naţionalităţile de acolo reclamă drepturi şi libertăţi egale — ceea­ ce se va face în interesul Au­striei şi al monarchiei, prin transfor­mări politice fundamentale. Şi dacă se apropie ceva tot mai mult din Austria spre Ungaria, acesta nu e punctul de gravitate al monarchiei, dar­ este spiritul acelor transformări po­litice serioase. Aceleaşi cause cari au provocat în Austria crişe grave,­­ vor provoca ase­menea stări şi la noi, dacă naţionalită­ţile vor fi şi pe mai departe oprimate. Şi în loc ca să fie probabilă o Un­garie maghiară, vom ajunge cu sigu­ranţă la o Ungarie a naţionalităţilor. Ungurii însă nu înţeleg ori nu vreau să înţeleagă această evoluţie na­turală; ei se alimentează mereu cu ha­lucinaţii. Cu atât mai rău pentru ei! Sibiiu, 8 Noemvrie n. La Turin! Congresul studen­ţilor din Turin pare­ că va deveni un teren de luptă între Români şi Ma­ghiari. Organisătorii congresului au declarat ca principiu, că ori­ce chesti­une politică ori religioasă este ex­clusă din sinul congresului. De aceea credem, că în sinul congresului cu greu se va pute pune la tapet diferendul dintre Români şi Maghiari. Un con­flict vise, fie în ori­ce formă, de abia se va pute evita, pentru­ că Ungurii se duc la Turin pregătiţi de luptă, şi nu credem să se poată reţine de a pro­voca pe Români. Din Cluj au plecat aseară la Tu­rin 5 studenţi, şi după­ cum scrie »M. Polgár« ei au studiat fundamental chestiunea română«... De altfel harnicii studenţi ma­ghiari din Cluj se duc provezuţi cu spese din partea senatului universităţei, ca representanţi ai ei. La suportarea speselor a mai contribuit şi rectorul uni­versităţei, din al seu, cu 50 fl. »Obstrucţia« şi Banffy. Se teme rău Bănffy de obstrucţia oposiţiei şi de aceea începe a se folosi de unele mijloace contra ei. După­ ce amenin­ţările de prin ziare n'au ajutat nimic, a pus la cale o mişcare în municipii. A dat ordin slujbaşilor şi aderenţilor săi să se pronunţe contra obstrucţiei şi să o condamne. Mişcarea a început-o comitatul Ciongrad, a urmat apoi Do­­briţinul, unde a fost conchemată o congregaţie extraordinară. Aici abia cu mari sforţări s’a putut vota moţiu­nea de a se trimite dietei o adresă, ca să se folosească toate mijloacele le­gale pentru asigurarea unei lucrări serioase parlamentare, în Şopron, în comitatul Bichiş şi precum scriu zia­rele guvernamentale, în toate părţile ţarei s’au pus la cale asemenea adu­nări de protestare contra »obstrucţiei sterpe şi fără de folos, care merită a fi condamnată«. Noi credem, că această mişcare de porunceală puţin îl va ajuta pe Bănffy ! In chestiunea congruei pu­blică »Unirea« din Blaj un articol re­marcabil. Pornind de la ştirea ce am dat şi noi după »Politikai Szemle«, că episcopii latini nu vor să contribue la congruă, ci o prelasă statului, » Unirea« scrie : »Nu avem asigurare, că adevărată este ori nu ştirea foii numite. Dar’ dacă vom socoti, că o asemenea enun­­ciaţiune făcuse odinioară răposatul car­dinal Haynald, car’ mai încoace archi­­episcopul Agriei Samassa, nu vom pute fi taxaţi de temerari şi pripiţi la jude­cată, dacă vom admite de basată ştirea foii citate. Nici nu ne aşteptam noi la altceva. Suntem dedaţi a fi nebăgaţi în seamă şi a fi folosiţi pururea de instrumente. Aşa am fost folosiţi de instrumente în în cele politice şi naţionale, aşa în cele bisericeşti. Am fost folosiţi de instru­mente în 1848 în contra Maghiarilor, car’ la 1700 în contra Calvinilor. Dar’ ori­ cum ar fi, aceasta nu în­dreptăţeşte pe nimenea, ca să ne soco­tească şi pe viitor de instrumente, fie în cele politice, fie în cele bisericeşti, în special în cele bisericeşti trebue să se ştie, că noi azi am ajuns la con­­ştienţa drepturilor, ce ni­ se cad în ca­drul bisericei catolice. Noi ştim, că sun­tem factor egal îndreptăţit cu latinii în sinul bisericei universale şi în sinul bi­sericei catolice din ţeară în special«. »Unirea« recunoaşte că e mare suma ce se cere pentru congrua preoţilor uniţi, dar a zice: »Ei bine, şi ce urmează de aici ? Urmează aceea, ce de mult ştiam şi simţeam, că clerul latin a fost şi până acum foarte bine situat, car’ clerul nostru a fost nesocotit, neîndreptăţit şi neglijat în contra promisiunilor solemne, ce n i­ se făcuseră când cu actul unirei. Aceea­ ce trebue deci să urmeze e, ca să vadă clerul înalt al bisericei la­tine, că de 200 de ani a scurtat clerul unit şi a reţinut pe seama sa nişte averi, din cari acum de 200 de ani ar fi tre­buit se facă parte clerul nostru. Acum car’ nu vor să dee, ci vor să ne lase în mâna statului ! Dar’la aceasta nu ne învoim noi. La averile catolice avem drept și cerem partea ce ni­ se cuvine. Dacă nu ne dau de voe bună, vom pretinde. Și nu vom suferi nici­odată, ca in­dependența clerului nostru să fie sacrificată statului, pentru­­ca clerul inait latin să se îm­buibe in averile cele colosale. Dar’ dînșii nu vor voi! Apoi este cine să-’i silească«­ Liturgia maghiară. »Germa­nia«, primul organ catolic din Germa­nia reproduce întreg articolaşul lui »P. Lloyd«, în care se espectora din pri­lejul distincţiunei ce cardinalul Ram­­polla a primit dela Monarchul nostru. Se ştie că »P. L.« presenţa această di­stincţie ca o arvună, că Rampolla va promova causa liturgiei maghiare. Dată ce apreciări îi face acum »Ger­mania« , »în această espectorare a foii li­berale la expunerea afacerei liturgiei maghiare sunt amestecate lucruri ade­vărate şi false, în proposiţia de în­cheiere a acestei espectorări inse un spirit de sfirnat a dat expresiune unei speranţe, care pentru necuviinţa ei a priori trebue să o respingem, pentru­ că ea s’a putut naşte numai pe basa unei înlănţuiri de-a dreptul vătămătoare a distincţiunei din chestiune a cardina­lului secretar de stat din partea îm­păratului și Regelui Francisc Iosif I, cu ataca­ra liturgiei maghiare. Moni­torul liberal cu espectorarea de mai sus poate că a făcut liturgiei maghiare un serviciu tot atât de rău, cum s'a făcut în ceealaltă presă liberală a Un­gariei cu discusiunile afacerei litur­giei maghiare, cari în cele mai multe caşuri au degenerat în articoli agi­tatorici«. Chestiunea studenţilor. Scrisoare din Oradea-mare. — 4 Noemvrie n. în fine car’ am intrat la sinul cald al »almei mater«. Nu se mai aud acele strigăte răguşite, dar’ în schimb fluieră... fluieră, să năcăjească doar’ pe Valahi. Dar’ Valahii nu es din flegmă, din con­tră fluieratul lor ne procură distracţie, văzând cum s’a lipit cultura de ei în de­curs de o miie de ani. * Fiţuicele ear’ sbiară. Nu pot tăcă căci voese să arete lumei, că doar’ ei sânt pacînici. Altmintrelea sânt da­toare a nu tăce, căci s’au prins în horă a juca.* Ce gândesc »fiii patriei« în aseme­nea încurcătură ? N’aş voi se fiu în blana lor. E şi greu a răspunde la nişte în­trebări aşa delicate, unde este vorba de »maghiarisare« de »dreptate«. Cum răspund ei la întrebările puse lor de colegii noştri din Viena? Scriu într’o fiţuică jidovească un articol de fond lung... dar’ lung, în care arată lu­mei, că ei sânt pacînici şi nu voese a se ocupa cu întrebările fraţilor noştri din Viena de oare­ce prin aceasta numai se agita dii spiritele şi mai tare. Adecă nu mai trebue agitaţie ? La ce? Graţie stărilor actuale e destulă. Ce zic ei mai departe ? Auzi acolo! Ei voesc să nu se conturbe dră­guţa de armonie dintre Românii şi Un­gurii din Oradea-mare. Altmintrelea ei zic, că fraţii noştri din Viena agită. Mă rog! Poftească să-­i arunce în temniţă. Cum îndrăznesc ei să asculte durerile fraţilor lor, cum îndrăz­nesc ei a pune o vorbă pentru binele poporului românesc, ai cărui fii sunt şi ei, ca şi noi? Ei voesc pace! ? Bine, bine, dar­ totuşi trebue se dee dovadă destul de puternică despre cul­tura lor. Ce fac? Nu se sfiesc să declare pe fraţii noştri de oameni nematuri, miopi în ale politicei. Uşor de zis! Altmintrelea ce să mă ocup eu cu voi, după testimoniul ce vi-’l daţi. Eu din parte-’mi rog pe fraţii din Viena se nu se mai dimită în vorbă cu atari oameni. ,,Gener­. Adrese dela fraţi. Tinerimea noastră dela academia din Leoben adresează tinerilor din Ora­dea-mare prin Tribuna următoarele şire : Leoben, 3 Nov. n. 1898. Fraţilor ! Primiţi dela* academicii români din Leoben, felicitări călduroase, pentru pur­tarea voastră energică, contra asuprito­rilor barbari. înainte fraţilor, suntem cu voi!♦ Tinerii universitari din Pesta au dat următoarea adresă: Budapesta, 2 Nov. 1898. Fraţilor ! Purtarea voastră demnă şi bărbă­­tească ne inspiră respect, şi inima ni­ se umple de mândrie, când vedem cu câtă cinste apăraţi reputaţiunea universita­rilor români. Atacul nevrednic din partea celor­ ce zilnic caută a ne lovi în simţământul dragostei de neam, prin care şi pe noi ne-au vătămat, căci una suntem în cu­gete şi în simţiri, — voi calm şi bine­­chibzuit ’l-aţi ştiut para. Voi aţi făcut un act nu numai de datorinţă cavalerească, ci şi naţională, căci nu numai onoarea au vrut să v’o negrească, ci şi de limba noastră au vrut să-’şi bată joc. Nu voi aţi fost provocătorii, ci ei v’au aţîţat, crezând, că vor pute să vă seducă la un pas nesocotit, dar’ pe cât de copilăroşi au fost, când au pornit atacul, pe atât de bărbăteşte ’l-aţi ştiut respinge voi. în lupta voastră aveţi tovarăşi ade­vărul, dreptatea şi simpatia tuturor uni­versitarilor români, ori­unde ar fi, ear’ dragostea lor vă însoţeşte pretutindeni. Voi aveţi stima tuturor Românilor de simţământ, ear’ conştienţa, că neamul e cu voi, olălească-vă puterile să puteţi susţine şi mai departe cu tot aceeaşi fală lupta, la care ei v’au provocat. Dar’ voi o ştiaţi aceasta. O ştiaţi, că bătăile inimilor voastre şi ale noa­stre sânt. V’a trebuit cuvânt de încurajare? Nu! Cuvânt de încurajare vă e înde­ajuns causa, pentru care voi luptaţi. Şi un cuvânt de încurajare v’am trimis, ci tribut de admiraţiune vrem să vă aducem, pe care voi în drept sânteţi a-’l aştepta. Cu inima ne alăturăm şi noi la lupta voastră nobilă, o aprobăm şi vă strigăm: Fală vouă, fraţilor , cu aceeaşi băr­băţie şi calmitate respingeţi toate atacu­rile lor răutăcioase şi nu lăsaţi, de noi să-­şi bată joc; şi atunci învingerea mo­rală, ca şi acum, a noastră o să fie! Un­ive­rs­i­tarii români din Budapesta. Voci din presă. Liga Română, excelenta revistă a Ligei culturale consacră aproape un nu­măr întreg chestiunea studenţilor noştri. Ea reproduce articolul nostru »Ciuma — la Oradea-mare« şi toate actele che­stiunei, într’un articol de apreciare, întitu­lat »în plin paroxism«, »Liga Română« scrie, între altele: »Pretinşii studenţi maghiari dela Oradea-mare, aţîţaţi de o presă imperti­nentă­ şi decăzută, au luat roluri de spioni ai colegilor lor români. Ei ascultă pe la ferestrile şi uşile caselor în care locuesc tinerii români, ca să se convingă de crima acestora de a îndrăzni să cânte româneşte! Da, până şi vorba românească, până şi un simplu cântec românesc a ajuns să fie considerat în Ungaria ca »o tră­dare de patrie«! E posibilă o asemenea decădere în opinia publică maghiară ? Faptele ne arată, că da. Ei bine, noi credem cu tărie, că aceste isbucniri ale fanatismului ma­ghiar de rassă, sânt semnele netăgăduite ale surpărei apropiate a dominaţiunei ungureşti. Suntem însă veseli, că tinerimea română dela Oradea-mare a înţeles situaţia şi prin bărbăţie şi înţelepciune a reuşit să se distingă şi de astă-dată de brutele maghiare. Energia cu care tinerii români luptă pentru bunul lor drept, ne este o ga­ranţie că toată românimea de aici şi de acolo are se le sară în ajutor. Ar fi o laşitate să părăsim pe aceşti tineri bravi­.

Next