Tribuna, noiembrie 1898 (Anul 15, nr. 238-261)

1898-11-27 / nr. 259

Pag. 1038 între partidul lui Apponyi și o parte a partidului liberal, din care probabil clica lui Tisza ar fi exchisă. ♦ De nou president se zice că e designat Tisza István, de vicepresident Gajári. După o altă versiune candidatul lui Bánffy ar fi Darányi, care în locul acestuia se fie denumit Tisza István. Vicepresidenţi se se aleagă Gajári şi Pulszky Ágost. Un buchet mai frumos de veritabili mameluci nici că se mai poate afla.* Partidul liberal a ţinut aseară o conferenţă în localul clubului liberal. Conferenţa a fost foarte frecventată, luând parte la ea toţi deputaţii guvernamentali aflători în Pesta. Tisza Kálmán a presentat un proiect de lege, conţinând doi paragrafi, prin care guvernul este autorizat a gera mai departe afacerile până la finea anului 1899 în cadrele actuale. în discursul său, cu care a introdus proiectul, Tisza a declarat, că faţă de obstrucţia opoziţiei guvernul nu poate să facă altceva, decât cele propuse în proiect. Mai departe a zis, că dacă partidul va accepta proiectul, află de lipsă, ca să-l subscrie toţi membrii partidului. Au mai vorbit apoi Bánffy, Tisza István, Emmer şi Hegedűs şi în fine proiectul a fost primit şi subscris. Opoziţia e consternată de acest procedeu şi e decisă a continua cu toată forţa obstrucţia, astfel, ca să nu se poată vota proiectul. Ziarele oposiţionale numesc procedeul partidului liberal »conjuraţie contra constituţiei«, în cercurile guvernamentale sunt de părere, că dacă opoziția va împedeca votarea proiectului, guvernul totuşi poate săgereze mai departe afacerile, la ceea ce e autorizat prin marea majoritate a dietei, care a subscris proiectul. Iată pentru ce bătrânul vulpoiu Tisza a pretins iscăliturile. Astfel suntem în pragul absolutismului de partid sau de clică. Frumoasă libertate maghiară! LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor V. Păcăţian. — IV. Limitele autorităţei societăţei — asupra individului. (Urmare). Şi ca întregire a inevitabilei imperfecţiuni a legei, n’ar putea să exercieze cel puţin opiniunea publică un strict control asupra acestor viţiuri, şi să croiască grele pedepse sociale asupra celor ce sunt cunoscuţi ca urzitori de viţiuri ? Nu e vorba aici (s’ar pute zice) de restrângerea individualităţei, sau de tulburarea încercărilor de a stabili noue şi originale intuiţiuni de vieaţă. Ceea ce trebue împedecat sunt tot numai lucruri, cari dela începutul lumei până în ziua de astăzi au fost experimentate şi condamnate; lucruri, cari, conform experienţei făcute, nici unei individualităţi nu-i sunt de folos sau plăcute. Trebue să fie stabilită o anumită epocă sau sumă de experienţe, pentru ca un adevăr moral şi înţelept să poată fi considerat de înrădăcinat şi încetăţenit; şi nu se cere alta decât a să împedeca numai, ca generaţie după generaţie să nu cadă în acelaşi abis, care a fost atât de fatal pentru premergătorii lor. Conced, cu tot dragul, că desavantajul pe care ’şi-’l procură cineva sieşi, poate să atingă serios atât simpatiile, cât şi interesele celor mai deaproape ai sei, —ear’ în măsură mai mică chiar şi a societăţei mari. Când un astfel de mod de acţiune, I face ca cineva să-şi calce datorinţele precisate şi bine nominate, faţă de altul sau de alţii, caşul trebue scos din I clasa activităţei referitoare la persoana proprie, şi în sensul adevărat al cuvântului vine supus unei reprobări morale. Dacă d. e. un om, prin necumpătare şi desfrînare devine incapabil să-şi plătească datoriile sau, primind asupra sa responsabilitatea morală pentru o familie, din aceleaşi motive nu e în stare să-ş i garanteze susţinere şi educaţie, hotărît, că e de despreţuit şi merită cu tot dreptul pedeapsă; dar’ numai pentru că faţă de familia sa, faţă de creditorul seu, ’şi-a călcat de obligamentul, — nu pentru desfrîul seu! Dacă el le-ar detrage mijloacele necesare, — înzestrat fiind cu cele mai bune disposiţii, — păcatul seu moral ar fi acelaşi. George Barnwell ’şi-a omorît unchiul pentru a pute da bani amantei sale; de a făcea aceasta pentru a începe vre-o afacere, tot în spânzurătoare ar fi ajuns. Tot aşa şi în număroasele caşuri, când cineva din îndatinare rea pricinueşte durere familiei sale, — merită reproş pentru răutatea şi nerecunoştinţa sa; dar’ acelaşi lucru să refere şi la obiceiuri, cari în sine luate nu sânt viţioase, — însă acelora, cu cari omul are să-’şi percurgă vieaţa* sau dela cari depinde el în urmarea legăturilor personale a familiei sale, — le sânt foarte dureroase. Oricine ar păcătui în contra consideraţiei ce o datorează în general intereselor şi sentimentelor altora, fără a fi silit de vre-o datorinţă imperioasă s-o facă aceasta, sau, fără a fi justificată fapta sa de o admisibilă preferinţă, dată persoanei proprii, — devine în urmarea acestei rătăciri obiect de ocară morală, nu însă pentru causa, nici pentru greşelile referitoare la sine însuşi, caril-au adus la starea aceasta. în acelaşi mod comite omul delict social, când în urmarea modului său de acţiune devine incapabil pentru împlinirea unei anumite datorinţe faţă de totalitate. Pentru beţie, numai pentru beţie, să nu I fie pedepsit nimeni; dar’ soldatul, sau poliţistul, care se îmbată când să află în serviciu , merită pedeapsă. Pe scurt, acolo unde există un desavantaj pro- I nunţat, sau o anumită primejdie, că va întră desavantajul pe seama singuraticului sau pe seama mulţimei,caşul trebue scos din domeniul libertăţei şi trecut în domeniul moralităţei sau al legalităţei. (Va urma). FOIŢA „TRIBUNEI“. Ciasul deşteptărei. Aprind candela amintirilor din trecut...Văd înaintea mea ilusiunile visurilor de copil, îmbrăcate în purpura neştiinţei, curate ca bolta azurului albastru, sănine ca marea neistovită de uraganul sălbatic. E atât de frumoasă neştiinţa şi atât de fericite-’s ilusiunile ei, ochi-’ţi numai binele-’l văd, o mană ce sădeşte în creeri sîmburile naivităţei fericite oprindu-ţi privirile ce s’adâncesc câteodată în chaosul tulbur al vieţei. E atât de fericit omul, când numai admira ştie şi atât de amar e ciasul, acel cias al vieţei, când soartea îţi deschide ochii, nimicind jarfa de purpură, desvălind adevărul şi făcându-te să cunoşti germenul lugubru, fatala realitate. Credeam odată ’n tot şi ridicam altare, idolului viselor de copil, veseliei... azi stâncile credinţei s’au prăbuşit nimicite de valurile spumegânde în nesăturata prăpastie, în marea vieţei. Pe buzele’mi ofilite răsfăţăse un suris sarcastic, un zimbet trist, când privesc globul de prav, lumea, temeiul ilusiunilor din trecut şi când văd ironia sorţei, răpind din chaosul visătorilor atâtea victime nevinovate. O! cât de fericit am fost, până mâna sorţei nu m’a deşteptat din vis, nimicind cu arma scepticismului, puterea credinţei. — »Femeie«... Iată un cuvânt ce atât de sfânt ’mi se părea, o vorbă ce nervos, tremurând, cu o fanatică sfinţenie o rosteam căci ochii’mi vedeau atunci un tip de madonă, o creatură supranaturală, de care pravul urgisit, şi ţărîna de toate zilele nu s’atinge. Un obiect al admiraţiunei până la fanatism era femeiea înaintea mea şi când în treacăt răsfoiam filele îngălbenite din cartea trecutului, ce zugrăvesc câte-o Volumnie, Cornelie... oh! atunci mintea ’mi se ’ntuneca, coardele inimei se trezeau şi modesta’mi fantasie de atunci se’ncerca a pătrunde mărita creatură... femeiea, plantând în inima’mi tinără un sentiment deosebit, un închipuit joc al voluptăţei, un »ce« îmbrăcat în haina insomniei... ....Şi niciodată nu aş fi găsit o vorbă ca să pot explica acel sentiment piu şi sfânt, dacă prosaismul vieţei nu m’ar fi învăţat să-’l cunosc: primul amor. Căutatu-’şi-au deci ochii un tip de Volumnie, o fiinţă a plăsmuirilor fantastice, a cărui piept s’aline patima convulsivă realisând comorile visurilor. Şi s’au oprit ochii nepăţiţi, orbiţi, şi patima nebună aflatu-’şi-a idolul. Şi ce-am găsit? O femeie în adevăratul sens al cuvântului, o fiinţă necunoscută până atunci, un tip pătruns acum, tipul femeiei moderne... Un glas de sirenă, doi ochi a căror raze demonice sădesc otrava omorîtoare în inimi tinere, nişte buze a căror suris e veninul infernului şi o inimă îmbrăcată în putregaiul patimei. Şi atât de nevinovată ’mi se părea, şi atât de naturale vorbele ei, atât de sincere sentimentele m i desvălite. Şi inima-’mi credulă de atunci se îmbăta de farmecul fătărit, şi mâna-’mi tremura la atingerea unor braţe răci, car’ mintea se întuneca nebunită când limba’i de şerpe rostia desmerdările inspirate de lângedul demon: Cupido. Nu ştiam pe atunci că şi în amor există un fel de filosofie. Nu cunoaşteam roadele răsărite din tâmburele spiritului modern, roadele ca firele de păianjen împresar caracterul unui tip de femeie... Rafinăria cochetă, sinceritatea blasată, naivitatea făţărită şi alte multe însuşiri cărora duhul modern le dă epitetul de naturale şi nevinovate, astfel de mlădieri sentimentale nu m’au învăţat a cunoaşte rîndurile din cartea vieţei. Ştiam de o Brumbaeldă, martiră a pasiunei orbitoare, cunoşteam caractere dure, dar’ nu cunoşteam o filosofie rafinată acoperită de nevinovatul văl al naivităţei. Ce s’a întâmplat deci? Ceva de toate zilele, înălţatu’şi-a măreţ şi patetic capul şi înotat-a mai departe sirena prin voluptoasele valuri din funesta mare a vieţei. Ochii cu flacăra patimei mincinoase s’au făcut a nu mai cunoaşte victima ispitei lor.. Numai atât ? E ceva natural, e ceva de toate zilele vor exclama sus şi tare sarbezii infanţi moderni şi vor compătimi peana revoltată, admirând naivitatea prejudiţiilor. Vor rîde în pumni poate. Curentul de azi doar’ nu condamnă aste însuşiri, căci apără răul, admiră făţărnicia numindu-o »diplomaţie« reduce totul ce e diavolic la »modern«. Strînsu-s’a în fine candela fanatismului aprinzând în inima’mi desilusionată o licărire sceptică şi plantând pe buze surîsul necredinţei. S’a stîns... Deşteptarea din vis, cunoaşterea realităţei a suprimat pe veci psalmii idolatrisărei. — »Femeie!«—Nisuiţi-vă a cunoaşte misterele acestei curiosităţi moderne şi veţi şti mult atunci, căci pe pământ numai astă creatură o poţi numi »duhul a tot ce este complicat«. Indiferentă, vioaie, naivă câteodată, umilită până la servilism uneori... care de altădată cochetă, sumeaţă, poruncitoare. Priviţi-le toate şi veţi veda ce e »totul« acum la femeie. Un patos de teatru, un foc de paie... Amar e ciasul deşteptărei. Sibiiu, Septemvrie. Octavian. Sibiiu, Vineri, TRIBUNA Din Blaj. — Şedinţa festivă a teologilor. — — Raport special. — — 4 Decemvrie. Şedinţa publică festivă aranjată ieri de societatea »Inocenţiu Micu Clain« a teologilor din Blaj a avut un succes desăvîrşit, vrednic de aniversarea a 25-a, de când societatea poartă numele marelui archiereu al Românilor. Sala cea mare a refectoriului era plină, în sens literar al cuvântului; toată elita Blajului era faţă, alăturea cu Exc. Sa Metropolitul. Nu voiu remarca în special toate momentele, căci ar trebui să repeţesc aceleaşi cuvinte de laudă, carişi-au perdut atât de mult valoarea, ajunse odată stereotipe. Promit însă, impresia generală a publicului de aici, care susţine, că dintre toate şedinţele festive, ce le-a ţinut până acum numita societate, aceasta este cea mai succeasă. Cuvântul de deschidere al presidentului Victor Macaveiu a atras deja atenţiunea tuturora. Precisiunea ideilor, independenţa expunerei, şi limbajul neaoş românesc — făgărăşenesc — toate aceste te făceau să urmăreşti cu vie atenţiune toate cuvintele. »Reprivirea« asupra activităţei şi desvoltărei societăţei »In. M. Clain« a clericului Simeon Moldovan a fost un prea frumos material de meditaţie. Vedeai cu ochii toate fasele, prin cari a trecut societatea, începând de la încercări primitive şi câţiva cruceri, până în zilele, când societatea dispune de mii de florini, şi editează opuri de valoare... După materialul serios au urmat două puncte distractive. »Fluturaşul«, composiţia profesorului de musică I. Murăşanu, executată de corul alumnilor, şi »Unde ne sunt visătorii ?«, declamarea admirabilei poesii a lui Vlahuţă. Declamatorul, dl Vasile Suciu, a câştigat simpatia publicului întreg. Palid, cu faţa suferindă, în tremuratul ritmic al luminărilor, cuvintele de reproş ale poetului aveau un îndoit farmec. Rînduri-rînduri curgeau reproşurile la adresa decepţionaţilor visători ai generaţiei de acum, şi totuşi rostite în graiul duios al dlui Suciu, ele aveau timbrul unui înduioşător regret... Unde ni-’s entusiaştii, visătorii, trubadurii?... Unde ni-’s entusiaştii? Unde ni-’s ? !... Din celelalte puncte bune succese a programului nu pot lăsa neamintite drăguţa schiţă »Numai un Tatăl nostru« al dlui Dem. Murăşan, »Ţiganul la vânat«, declamată de dl Petru Florian şi »Furtuna«, admirabilul solo de bas al dlui Victor Macaveiu. Am lăsat la urmă discursul dlui Luca Rus — »Să sărbăm« —care a fost fără îndoială culmea. O prea frumoasă reprivire asupra trecutului întunecat, când biserica noastră era numai un apendice al slavismului, sau un obiect de batjocură în mânile calvinilor, până la reacţiunea neperitorilor iniţiatori ai unirei cu Romabătrână. Vocea disertantului tremura de o caldă emoţie; entusiasm tineresc vibra în constatarea obiectivă a trecutului istoric... şi la spatele vorbitorului icoana archiereului-martir Inocenţie, în tremuratul ritmic al luminilor, părea că clătină afirmativ din cap... Vorbirea culminează în calde insistenţe pentru sărbarea demnă a aniversărei de două sute de ani, de la împlinirea marelui act al unirei, încheia de astă-dată raportul, felicitând din inimă pe tinerii membri ai societăţei »Inocenţiu Micu Clain«, cari au dat şi de astă-dată evidente dovezi, că speranţele ce se leagă de ei, sînt cu desăvîrşire îndreptăţite. Rip. 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1898 Cronică politică. Deschiderea Reichstag-ului german. împăratul Wilhelm a deschis Reichstag-ul german în 6. c. cu un discurs de tron. împăratul se ocupă cu reformele interne, mai cu seamă cu chestiile socialiste şi cu completarea armatei, constată apoi, că raporturile Germaniei cu celelalte puteri sunt prietenoase, care referitor la proiectul de desarmare al Ţarului zice: »Am salutat cu viu interes iniţiativa nobilă a iubitului meu prieten, a M. Sale Ţarului Rusiei. Proiectele, ce se vor presenta conferenţei, cari sunt acomodate a promova acel scop nobil, pot conta la o primire simpatică din partea guvernului meu. Nunţiul lui Mac Kinley. Nunţiul lui Mac Kinley, prin care a deschis congresul Statelor-Unite, constatăm că Statele-Unite, cu toate că în urma răsboiului poverile s’au urcat, sunt în continuu progres. Se ocupă apoi cu unele momente ale răsboiului şi revenind la Cuba, zice, că până la Anul Nou insula rămâne în administraţie militară, când se va face evacuarea, în fine nunţiul se ocupă de atentatul din Geneva, pe care îl osândeşte în termini aspri. Sibiiu, 8 Dec. n. Serbările iubilare. »Reichswehr« primeşte din Caransebeş o lungă corespondenţă despre sărbările aranjate din prilejul iubileului împărătesc. »în oraşul nostru — zice corespondentul — vechiul sediu al regimentului 13 românobanatic, vechii grăniţeri şi azi după schimbările politice păstrează cu aceeaşi sfinţenie în inimile lor nemărginitul respect şi iubire câtră »împăratul«, căci această iubire aşa zicând o au dela sînul maicei lor«. Raportând apoi despre decursul festivităţilor aminteşte că în toate bisericile s’a ţinut serviciu divin, la care soldaţii din garnisoană au dat salvele de onoare. în catedrala română gr.-or. a servit însuşi P. S. S. episcopul Nicolae Popea asistat de un mare număr de preoţi, la care a luat parte magistratul în frunte cu primarul Burdia, delegaţii garnisoanei militare, oficianţii comunităţei de avere şi alte corporaţiuni, precum şi o imensă lume de credincioşi.* Societatea de lectură »Andreiu I Şaguna* învită la şedinţa publică, ce se va ţine Duminecă, în 29 Noemvrie st. v., în memoria Marelui Archiereu Andreiu, j în sala cea mare a edificiului semina- rial, începutul la 7 ore seara. Ofertele benevole în favorul societăţei se voreurta cu mulţumită pe cale publică, în- I trarea va fi prin strada »Spinarea câ- j nelui«. Programul şedinţei: 1. «Curent de deschi-dere«, rostit de preşedintele Dr. I. Stroia. 2. • Nr. 259 »Noaptea«, de F. Abt, executată de corul societăţei. 3. »Mijloacele prin cari se asigură propăşirea unui popor«, disertaţie de vicepreş. Ilie Hociotă, cleric în cursul al IlI-lea. 4. »Duo brillant« pentru 2 flaute de Kuhlau, executat de Georgiu Henţia, cleric în cursul al IlI-lea şi Emilian Terchilă, cleric în cursul al II-lea. 5. »Fulger«, poesie de G. Coşbuc, declamată de Iosif Comanescu, cleric în cursul al IlI-lea. 6. »Despre influenţele binefăcătoare ale calamităţilor asupra omului«, disertaţie de Nicolau Şandru, cleric în cursul al II-lea. 7. Orchestră: a) »într’un album«, de G. Dima; b) „Gavotte“, de Czibuliţa Alphons, executate de orchestra societăţei. 8. „Vespasian şi Papinian“, dialog de I. Negruzzi, predat de Iosif Comanescu, cleric în cursul al IlI-lea şi Zenovie Popovici, cleric în cursul al II-lea. 9. „Era noaptea întunecoasă“, de G. Dima, executată de corul societăţei. * Din Lugoj ni se scrie: Liturgia festivă iubilară în Lugoj s-a celebrat în conformitate cu dispoziţiile I. P. S. domnului episcop Nicolae Popea. Sâmbătă, în 3 Decemvrie c. st. n. cu o pompă şi solemnitate, care a pus în uimire pe toţi străinii asistenţi la acest serviciu divin, începutul sfintei liturgii s-a anunţat prin salve de treascuri. Precis la orele 9 şi jumătate, p. p. domn Dr. George Popovici, ca pontificant cu asistenţa on. parohii Mateiu Ignea, Iosif Tempea şi Nicolae Birăescu încep sfânta liturgie, la care răspunsurile şi cântările aparţinătoare aceleia au fost executate cu o rară precisie din partea »Reuniunei române de cântări şi musică din Lugoj«. Comitele suprem dl Carol Pogány cu stimata sa soţie, vicecomitele dl Béla Licsék asemenea cu stimata-ei soţie, representanţii tuturor oficiilor publice de stat civile din loc, tinerimea dela şcoalele noastre rom. gr.-or., tinerimea dela gimnasiul de stat, credincioşi din clasa inteligentă şi parochieni număroşi au asistat cu deosebită pietate la săvîrşirea acestui act solemn. După cântarea doxologiei împreunate cu evangelie şi rugăciune de mulţumită, în decursul cărora părintele N. Birăescu rosteşte de pe amvon impunătoarele ectenii »împărăteşti« implorând fericire şi sănătate deplină Maiestăţei Sale preagraţiosului nostru Monarch, Reuniunea de cântări încheie actul sărbătoresc prin executarea imnului împărătesc »Doamne ţine şi protege /« Coresp. A doua prelegere publică din Lugoj s’a ţinut Duminecă, în 4 Decemvrie c. st. n. în localităţile casinei române din loc. Prelegătorul a fost de astă - dată domnul Titu Haţeg, advocat, care în disertaţiunea sa întitulată »Despre crisa economică« arată prin exemple plastice scoase din istoria popoarelor, cari au fost motorii propăşirei pe terenul economic, şi cari sânt căuşele, ce duc azi pe multe popoare la o totală ruină pe terenul economic. Publicul asistent, îndeosebi clasa inteligentă ,şi-a manifestat deosebita’i complăcere faţă de disertaţia interesantă a dlui Titu Haţeg. 1—1-6.* Model de magistrat unguresc, în oraşul Gyöngyös »tainele oficioase« au eşit la iveală. Urmările acestei descoperiri sunt: Primarul Balogh Gyula a fost pedepsit cu 500 fl. pentru neîndeplinirea agendelor oficioase. Senatorul orașului Kemény János, căpitanul suprem Nekám Ede, prim-medicul Dr. Schönfeld Lipot, vicecăpitanul Téts Jószef, comisarul de poliţie Ray Gyula, poliţiştii Malinka, Szerző şi Dredor — toţi au fost suspendaţi din oficiu pentru nenumărate abusuri şi presiuni, violentări de libertatea altora, încercări de omor, complici de crime etc., a căror descriere amănunţită ar cuprinde volume întregi. Iată ce soiu de oameni sînt puși în fruntea orașelor ungurești din fericita noastră patrie. * 1848 1 * * * 4 * * * 8 Koula anulat. Pesta, 8 Decemvrie. Dieta a hotărît că la darea pentru pământ să se iee de basă 4°/0 din venitul curat ; tot așa și la căsile din orașe date în chirie, care pentru căşile din sate după toată chiria 8 cr., în oraşe 16 cr., în oraşele cele mai mari 24 cr. să se plătească. Darea de venit va fi de 4%; arăndaşii vor plăti 2% ; după banii daţi împrumut se vor lua în dare 40/2 din camătă. Darea de vinars va fi 1—3 fl. arg. în proporţiune cu căldările. Dreptul de a vinde beuturi în Pesta pe lângă darea de venit se va concedia pe lângă plătirea alor 15 fl., în alte locuri 10—12 fi. Darea capului după toată persoana de 18—60 ani va fi 8 cr. Darea de absentare a celor ce nu vor petrece în patrie mai mult decât câte */,, an va fi de 3 ori mai multă decât darea regulată. (P. H. nr. 242). Şimleul Selagiului, 8 Decemvrie. Generalul Bem călătorind peste Dobriţin, Orade şi Crasna (fiind primit pretutindenea cu torte etc.) a sosit în Şimlău la armată, unde îndată a început a-şi denumi ofițerii conducători. P. H. nr. 251; Köv. E. T. pag 139; Függ. II. pag.189).