Tribuna, august 1899 (Anul 16, nr. 167-191)
1899-08-01 / nr. 167
Anul XVI Sibiiu, Duminecă 1/13 August 1899 Nr. 167 ABONAMENTELE Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., 7/ an 2 fl. 50 cr., l/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monitori 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., l/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i an 10 franci, ’/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăci Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici ă 20 bani şi vând la librăria G. Cârján, Ploeşti 0 demonstraţie. Sibiiu, 12 Aug. n. (m.) Azi să petrec în capitala Ungariei evenimente caracteristice pentru sentimentul de loialitate al Maghiarilor, cu care în ziaristică şi pretutindenea se face atâta paradă, şi caracteristice totodată pentru intoleranţa maghiară. Un general austriac, acum 51 de ani apără vitejeşte o cetate contra rebelilor, cari detronaseră pe supremul lui şef, pe Împăratul-Rege. El o apără pănă la ultima răsuflare, ca un adevărat erou şi rebelii numai după căderea lui şi a soţilor sei pot să devie stăpâni asupra cetăţei. Pentru această vitejie şi fidelitate Monarchul ridică generalului şi soţilor sei un monument acolo, unde a fost teatrul de luptă şi al căderei lor glorioase. Nimic mai natural decât aceasta, căci dacă tronul trebue să recunoască meritele, ce se fac pentru susţinerea legalităţei, a ordinei publice şi a tronului însuşi, apoi desigur jertfirea vitejească e cea dintâiu între aceste merite. Iată pentru ce s’a ridicat monument lui Hentzi, (căci acesta e generalul), pe piaţa lui S. Gheorghe din cetatea Buda, pe care el o apărase până la ultima răsuflare. Şi mult timp a stat monumentul acolo, unde a fost ridicat; dar’ cu cât şovinismul maghiar creştea şi se înrădăcina, cu atât mai mult era atacat şi se pretindea nimicirea sau delăturarea lui, în fine s’a făcut şi aceasta în primăvara anului curent. S’a decis strămutarea lui. Nu ştim, că s’a făcut aceasta sub presiunea şovinismului, sau din causă că piaţa pe care se afla, trebue nivelată. Destul, că s’a decis strămutarea. Atunci însă şovinismul nesăţios a formulat noue pretenţii. A pretins, ca osămintele celor de sub monument să fie transportate în cimiterul militar, unde să li se ridice o simplă peatră sepulcrală, car’ monumentul, dacă nu poate fi nimicit, să se ducă la Viena, unde să fie aşezat în arsenal. Aceste pretenţii n'au fost luate în considerare. Ceea ce pretindeau şoviniştii ar fi fost o impietate şi totodată s’ar fi alterat însemnătatea monumentului, de a servi de pildă şi îndemn armatei în ce priveşte fidelitatea şi lupta eroică a acelora, în a căror memorie s’a ridicat. De aceea osemintele lui Hentzi şi ale soţilor sei au fost exhumate şi transportate în un nou mormânt, în curtea şcoalei de cădeţi, şi pe mormânt s’a ridicat monumentul strămutat. Mormântul şi monumentul vor fi sfinţite azi de un preot militar şi actul acesta se face cu o paradă militară, luând parte la ea trupele de armată comună şi de honvezi, garnisonate în Budapesta. La actul sfinţirei au fost provocaţi a se presenta şi oficerii în reservă, care Maiestatea Sa, supremul şef al armatei, este representat prin Archiducele Iosif. Dar’ măsurile luate pentru săvîrşirea actului de pietate, au turburat de nou capetele patrioţilor şovinişti. îndată ce s’a ştiut, că sfinţirea se face cu paradă militară, s’a început agitaţia patriotică. De câteva zile ziarele scot la iveală şi comentează în ton pătimaş gravaminele »naţiunei«. Pe patrioţi îi doare, că monumentul lui Hentzi este ridicat în curtea şcoalei militare, aducând aminte elevilor militari faptul lui Hentzi: vitejia şi fidelitatea pentru împărat. îi doare, că jertfirea lui Hentzi se onorează într’atâta, încât în memoria lui se face paradă militară. Nu pot suferi, că la acest act sunt comandaţi şi honvezii — armata maghiară ! — şi că oficerii în reservă şi chiar comandantul honvezilor, Archiducele Iosif încă asistă, acest din urmă representând pe Monarchul. Pentru toate aceste un potop de injurii să descarcă asupra acelora, cari vatămă(!) în chipul acesta »naţiunea«, şi se înţelege, că în locul prim asupra armatei. par’ ca treaba să fie şi mai cu forfoiu, în un meeting convocat de kossuthişti şi ţinut joi, s’a decis, ca »cetăţenii independenţi« ai capitalei să meargă în procesiune cu stindarde la monumentul honvezesc şi să-l încoroneze. Astfel azi se ţine în Budapesta o sărbare militară de pietate, pentru camerazi căzuţi în luptă eroică şi o altă »sărbare« şovinistă, drept demonstraţie patriotică. Armata încoronează monumentul apărătorilor dinastiei şi ai monarchiei care »cetăţenii independenţi« pe cel al rebelilor. Azi şovinismul de nou îşi face orgiile sale. Iloialitatea şi intoleranţa Maghiarilor ese de nou şi foarte pregnant la iveală, căci în tabăra »cetăţenilor independenţi« se întâlnesc sentimentele tuturor Maghiarilor, chiar şi ale acelora, cari azi tac, ţiind cont de poziţia lor oficială. Monumentul lui Hentzi a fost strămutat la dorinţa Maiestăţei Sale; în noul său loc a fost prevăzut cu o inscripţie simplă: la sfinţirea lui nu iau parte decât soldaţi, cari datori sânt a venera pildele de vitejie şi jertfire; invitările cătră oficerii de reservă sânt foarte inoofensive: cu un cuvânt s’a făcut totul, în marginile posibilităţei, ca şovinismul să fie satisfăcut. Dar’ toate au fost de giaba. »Cetăţenii independenţi« n’au fost mulţumiţi cu aceste şi au aflat de bine să facă demonstraţie. Atunci deci, când armata şi representantul Maiestăţei Sale încoronează monumentul fidelităţei cătră tron, şovinismul încoronează monumentul revoluţiei. Pe când »naţiunei« ’i s’a iertat se ridice monumente în memoria revoltei dela 1848 şi a şefilor ei de tristă pomenire, ea, »naţiunea« grandomană nu voeşte să sufere un monument, pe care ’l-a ridicat Împăratul-Rege unui fidel şi viteaz soldat al seu. Aceste sânt tot atâtea isbucniri caracteristice şi îngrijitoare ale sentimentului maghiar, peste cari bărbaţii de stat ai monarchiei habsburgice n’ar trebui să treacă cu uşurătate. Sibiiu, 12 Aug. n. BELA CURTE. Monarchul îşi va serba anul acesta la Ischlavna naşterei, — care e a şesezeci şi noua, — în cerc familiar, în Viena și Budapesta, precum pretutindenea în țeară, se vor face înse serbările obicinuite. La Budapesta va pontifica însuși primatele Vaszary, care primministrul Széli va fute recepțiutte, în palatul din Buda. Tisza răspunde. Contele Tisza István răspunde la întrebarea cei-am pus-o, de a recunoscut ori nu la Arad individualitatea naţională a poporului român. Nu direct, ci prin organul său de publicitate din Oradeamare, care, reproducând întreaga noastră întrebare, împreună cu asigurarea, că în cas că răspunsul e afirmativ, întindem şi noi mâna de înfrăţire contelui Tisza, ne spune următoarele: „Din partea noastră credem, că pentru buna înţelegere între poporul maghiar şi cel român avem prea puţină trebuinţă de mâna amicală a „Tribunei“. Bun şi mulţumitor răspuns! Maghiarizare. Aproape patru sute de sate ţărăneşti din comitatul Baranya au nume sârbeşti sau nemţeşti. Stăpănitorii comitatului au aflat însă, din istorie, că satele acestea aveau înainte cu două sute de ani nume ungureşti, prin urmare, au luat »patriotica« iniţiativă se le maghiariseze pe toate, în proxima congregaţie a comitatului se va face propunerea motivată* în direcţia aceasta; congregaţia o va primi, guvernul o va încuviinţa, şi iată că comitatul Baranya va fi maghiarisat cu desăvîrşire. Bine fac că se grăbesc »patrioţii« cu maghiarisarea. Ce ştii ce aduce ziua de mâne! _____|__ „(ialici aui«“, ziar rutean din Lemberg ocupându-se într’un articol mai recent cu raporturile politice din Ungaria, îi condamnă fără cruţare pe Maghiari, pentru asuprirea cu care tratează naţionalităţile din ţeară, ales pe Slavi, şi-’şi termină articolul astfel: „în Ungaria majoritatea o compun Slovacii, Rutenii, Serbii, Românii şi Saşii. Prin o cooperare amicală şi comună ar pute să forţeze de la guvern concesiuni, dar’ Saşii din Ardeal strică treaba, pentru că nu vreau să între în acţiune comună cu Slavii şi Românii. Partidul poporal, care până aici era contrar emancipărei Slavilor, promite acum ajutor Slovacilor pentru viitoarele alegeri parlamentare, dar’ o întrebare, că-’şi va putea schimba acum dintr’odată atitudinea de mai ’nainte ? Aşa se pare, că partidul poporal ar voi „i’şi întărească posiţia, cu ajutorul voturilor Slovacilor, folosind apucături şirete”. Cam are dreptate „Galiciania”. Din Austria. Mişcarea Nemţilor din Austria, în contra guvernărei cu ajutorul paragrafului 14 din constituţie, ia proporţii serioase şi îngrijitoare pentru guvernul austriac. Trei momente însemnate voim se remarcăm, ca ivite în această mişcare. Antăiu: Ura nemărginită, între elementul slav şi cel germnan din Austria, cari ambele luptă pentru putere şi egemenie. De aci ciocnim între aceste două elemente, unde numai se pot întâlni pe teren deschis. Al doilea moment e faptul, că amărăciunea opiniunei publice din Austria nu e îndreptată atât de mult în contra guvernului austriac, cât mai mult în contra Maghiarilor, pentru că aşa numita formulă a lui Széli a făcut de s a introdus în Austria suspendarea tăcută a constituţiei şi guvernarea cu ajutorul paragrafului de nevoe. Al treilea şi cel mai grav moment este însă, că tot mai mult es la iveală în Austria tendenţele separatistice de rassă şi dorinţele Nemţilor, de a se rupe de către Austria. Pretutindenea se cântă „Wacht am Rhein“, imnul german, şi se trage cu coada ochiului spre Berlin. Simptomele sunt deci foarte îngrijitoare, care energia guvernului austriac faţă de ele, foarte slabă — cum se vede, „înfrăţirea“. »Drapelul« din Bucureşti, ocupându-se cu articolul din »Pesti Hírlap« referitor la »evenimentul« de la Arad, face următoarele nimerite constatări: »E caracteristic, că »Tribuna Poporului“ din Arad publică toate toastele ţinute la banchetul lui Goldiş, însă pe al dlui Mangra îl reproduce numai în parte, încât e publicat nu e nimic din faimoasele declaraţiuni, pe care se basează toate articolele foilor maghiare. Vorbeşte de eclesia decens şi discens etc. Dar, de desminţit, încă nu desminte nimic dl Mangra. E rău aşa, căci dînsul e răspunzător înaintea Românilor de aceea ce a vorbit şi de consecvenţele vorbit ei. Toastul dlui episcop Popea e între toate marginile raţiunei şi politicei româneşti. Altcum, »Tribuna Poporului« schimbă şi sfirşitul toastului grofului Tisza, care a zis că închină păharul în sănătatea acelor Români,»cari sânt credincioşi sinceri ai patriei«, pe când în »Tribuna Poporului« stă scris: »cari luptă cu sinceritate şi inimă deschisă pentru neam şi biserică« — mare deosebire«. Va să zică, — fals pe toate liniile! Un comunicat, în România s’a votat o lege despre învăţământul superior. în înţelesul acestei legi universitarii străini au se plătească taxe însemnate pentru dreptul de a pută asculta cursuri la universităţile române din Iaşi şi Bucureşti. Presa maghiară a înţeles lucrul astfel, că sub străini se înţeleg şi Românii din Transilvania şi a făcut mare svon pe tema aceasta, bătându-l şi joc de noi, că astfel suntem trataţi din partea fraţilor din regat. Bucuria presei maghiare a fost însă prematură, pentru că lucrul nu stă tocmai aşa. Un comunicat apărut în ziarele din Bucureşti ne spune, că studenţii români transilvăneni şi macedoneni nu vor fi supuşi la plata acestor taxe şi sunt primiţi şi în internatele statului ca şi Românii din regat. „România Jună“. Am anunţat zilele trecute că „Roluânialunii" este titlul unui ziar, care va apare în Bucureşti, cu începere de la 5 octomvrie 1899. Noul confrate va fi condus după următorul program: »Va fi un organ independent de partidele politice, întemeiat pe basă democratico-moderatâ. Ideea sa fundamentală va fi apărarea şi desvoltarea principiilor, cari privesc existenţa şi mărirea statului şi a poporului român.în această ordine de idei ziarul va lupta pentru întărirea spiritului de autoritate a statului, pentru inradecinarea sentimentului monarchic în massele poporului, pentru ridicarea simţementului moral şi religios şi mai ales pentru îndrumarea politicei româneşti pe adevĕrata cale a binelui public, pledând mereu pentru o luptă onestă şi desinteresatâ. »Ziar de propagandă a culturei, „România Jună” va da în fiecare număr o bogăţie de articole concise asupra politicei noastre şi a celei externe, articole de literatură, sociologie, de arte şi ştiinţe, notiţe număroase şi variate, informaţiunile cele mai întinse şi controlate, va ave un serviciu particular de depeşi şi va conţine sfaturi economice şi higienice serioase; cu un cuvent, ziarul va fi în acelaşi timp o adevărată enciclopedie de cunoştinţe interesante şi folositoare«. Mulţi ani! înfrăţirea de la Arad. — Un glas sârbesc. — sBranifei, organul sârbesc ce stă foarte aproape de naţionalistul Dr. Polii, fost preşedinte al congresului naţionalităţilor dela 1895, — apreciază »înfrăţirea« dela Arad într’un remarcabil articol, din care extragem următoarele: »îmbrăţişarea Maghiarilor şi Românilor în contra panslavismului n’are scop adevărat, deoarece nu există adversar comun; în urmare ea este întemeiată pe o basă foarte nesănătoasă. Nici nu voim a presupune, că alianţa aceasta ar fi îndreptată în contra Slavilor din Ungaria; căci ar fi înfiorător chiar şi gândul, ca popoare într’un stat se legă alianţă în contra vieţei celorlalte popoare din acelaşi stat, cari au aceeaşi soarte comună şi împart aceleaşi dureri şi bucurii. Aceasta n’ar fi numai un păcat politic ordinar, ci o crimă politică. Unde este aşadar’ »pericolul*, care uneşte pe Maghiari cu Românii ? »Instalaţiunea episcopului Goldiş din Arad serveşte drept ocasie, ca frasa politică să cucerească teren şi la fraţii noştri români coreligionari. Adevărată frăţietate cu prilejul banchetului, un adevărat idil politic de îmbrăţişări şi sărutări! Noi nu dăm mult pe toaste la prânzuri bogate, în stare iluminată nu trebue criticat fiecare cuvânt, căci între vesele pahare omul curând se însufleţeşte. Dar’ la acest banchet s’au auzit cuvinte serioase, atât din partea Maghiarilor, cât şi din partea Românilor, cuvinte despre cari e necesar a face amintire. Declaraţia contelui Ştefan Tisza e foarte frumoasă şi nobilă; ideile lui sunt patriotice şi înţelepte ; nu înţelegem însă, de ce pentru realizarea acestor idei să fie necesară o specială alianţă românomaghiară ? Pe basa principiilor desfăşurate de contele Jisza şi sub flamura înălţată de el toate popoarele Ungariei se pot uni şi’şi pot garanta pe vecie o împreună vieţuire. Cuvintele avântate ’şi-au avut efectul faţă de Români şi au primit mâna frăţească cu motivarea ce li s’a oferit lor la masa albă din partea Maghiarilor. Tocmai aceasta este, ce ne vatămă pe noi. Dacă ne împrietenim cu Maghiarii, şi asta e posibil; dacă vorbirea contelui Tisza este programul activităţei viitoare a bărbaţilor de stat maghiari, atunci ne împrietenim cu toţii. Motivarea însă, că această înfrăţire să se întâmple cât mai curând, nu era iertat Românilor s-o primească şi să ofere un fel de alianţă roifiăno-mcighiară, care ar fi îndreptată ori contra Slavilor. Asta nu-i nici frumos', nici înţelepte? te ! . *. __ »La timpul seu Românii au încheiat înainte de toate alianţă cu popoarele nemaghiare, şi prin• aceasta la toată întâmplarea 'şi-au luat asupra-'şi anumite îndatoriri faţă cu celelalte naţionalităţi. Una din aceste îndatoriri este de bună seamă şi aceea, că o naţionalitate fără celelalte nu se poate dimite la pactări politice. Desigur, aceasta constitue prima condiţie a oricărei acţiuni comune ! Mai vîrtos trebue să condamnăm aşadar, purtarea faimosului compatriot Mangra, care odinioară se însufleţea mai mult pentru alianţa naţionalităţilor nemaghiare, care acum umblă a se linguşi la Maghiari. Ceea ce a făcut Mangra acum, tiu stă departe de perfidia politică ordinară“. ...E destul, credem, pentru un om cu sentimente oneste politice, un verdict atât de zdrobitor, pentru ca să-l trezească din beţie. Suntem siguri însă, că pe călugărul Mangra îl va lăsa cu totul neatins. Şi tocmai pentru aceea e el — călugărul Mangra! Din Viena. Adunarea coloniei române în ziua Sfântului Ilie. — Atitudinea consilierului aulic Cornel Cosovici. — Discutarea ,,ştreangului“ trimis metropolitului Arcadie. — Ivirea unui mameluc în persoana consilierului jud .Pamf. Dan. Punctul de vedere al »coloniei, faţă de zidirea bisericei proiectate. — 10 August n. Ziua Sfântului Ilie a devenit în anul acesta memorabilă pentru colonia română din Viena, statuându-se un exemplu pentru totdeauna prin bărbăteasca respingere a unui atac diavolesc contra demnităţei naţionale. Românii din loc se adună de douăori pe lună în restauraţia „Zum Magistrat“, discutând pe lângă petrecere şi lucruri de importanţă generală. Viena este doar’ un loc de întâlnire pentru Românii din toate părţile, şi dacă bravul colonel Alexandru Lupu a înlesnit prin introducerea convenirilor o înfrăţire neexistentă până acum, cel puţin recunoştinţă ’i se cade. La iniţiativa acestui bărbat s’a luat în discuţie cu toată seriositatea zidirea unei biserici gr.-or. române, de mult dorite, şi colonia plină de entusiasm a făcut toate pregătirile, până dăduse de o pedecă, care ’i-a adus mai ales pe fraţii noştri din Bucovina la marginea prăpastiei. Aceasta este manea cunoaştere a persoanelor, de cari se fac pendente chestiunile cele mai sfinte. Astăzi plâng Bucovinenii, văzând, că amarnic s'au pripit cu încrederea în elemente, ce trebuiau observate cu mai mult scepticism. Fiindcă ideea zidirei bisericei din Viena e pe cale de a pica jertfă acestei slăbiciuni caracteristice Românilor, credem că e datoria conştienţei de a da publicităţei fără reservă toate faptele şarlatanilor din mijlocul nostru. E cunoscut, că la primele consfătuiri s’a accentuat necesitatea participărei consilierului aulic Cornel Cosovici, căruia s’a încredinţat conducerea comitetului ce avea să se constitue pentru înfiinţarea unei comunităţi bisericeşti gr.-or. române; de aceasta se legau din partea celor mai sangvinici mari speranţe, fiind dl consilier aulic ginerele metropolitului Arcadie, se aştepta de la dînsul, că va îndupleca pe socrul seu măcar la sprijinirea unicei acestei întreprinderi naţionale. Dl Hofrath a şi sosit la câteva şedinţe, arătând în aparenţă un zel mare pentru causă şi promiţând chiar concursul Metropolitului, de a cărui voinţă a făcut, nu spre mică nedumerire a unor participanţi mai sceptici, pendentă zidirea bisericei. Nedumeriţi puteau fi aceia, cari cunoşteau deja cât de sfânt poate fi un principiu la persoane, ce în întreaga vieaţă întrebuinţează toate împrejurările, fie ele cât de nefavorabile binelui comun, numai în propriul interes. Metropolitul Arcadie e cunoscut , constituând în istorie unicul caş în felul seu de a ajunge la treapta cea mai înaltă pe basa incapacităţei; ne oprim puţin numai la ginerele seu. Acestuia nui se poate nega diligenţa, dar’ nici talentul de a-’şi uita de toate datoriile faţă de neamul seu numai de dragul carierei, cu a cărei urcare a mers paralel şi înstrăinarea sa*