Tribuna, august 1899 (Anul 16, nr. 167-191)

1899-08-01 / nr. 167

Anul XVI Sibiiu, Duminecă 1/13 August 1899 Nr. 167 ABONAMENTELE Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., 7/ an 2 fl. 50 cr., l/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monitori 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., l/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i­ an 10 franci, ’/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăci Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici ă 20 bani şi vând la librăria G. Cârján, Ploeşti 0 demonstraţie. Sibiiu, 12 Aug. n. (m.) Azi să petrec în capitala Ungariei evenimente caracteristice pentru senti­mentul de loialitate al Maghiarilor, cu care în ziaristică şi pretutindenea se face atâta paradă, şi caracteristice tot­odată pentru intoleranţa maghiară. Un general austriac, acum 51 de ani apără vitejeşte o cetate contra re­belilor, cari detronaseră pe supremul lui şef, pe Împăratul-Rege. El o apără pănă la ultima răsuflare, ca un ade­vărat erou şi rebelii numai după căde­rea lui şi a soţilor sei pot să devie stă­pâni asupra cetăţei. Pentru această vitejie şi fidelitate Monarchul ridică ge­neralului şi soţilor sei un monument acolo, unde a fost teatrul de luptă şi al căderei lor glorioase. Nimic mai natural decât aceasta, căci dacă tronul trebue să recunoască meritele, ce se fac pentru susţinerea legalităţei, a ordinei publice şi a tronu­lui însuşi, apoi de­sigur jertfirea vite­jească e cea dintâiu între aceste merite. Iată pentru­ ce s’a ridicat monu­ment lui Hentzi, (căci acesta e genera­lul), pe piaţa lui S. Gheorghe din ceta­tea Buda, pe care el o apărase până la ultima răsuflare. Şi mult timp a stat monumentul acolo, unde a fost ridicat; dar’ cu cât şovinismul maghiar creştea şi se înră­dăcina, cu atât mai mult era atacat şi se pretindea nimicirea sau delătura­­rea lui, în fine s’a făcut şi aceasta în pri­măvara anului curent. S’a decis stră­mutarea lui. Nu ştim, că s’a făcut aceasta sub presiunea şovinismului, sau din causă că piaţa pe care se afla, tre­bue nivelată. Destul, că s’a decis strămutarea. Atunci însă şovinismul nesăţios a formulat noue pretenţii. A pretins, ca osămintele celor de sub monument să fie transportate în cimiterul militar, unde să li­ se ridice o simplă peatră sepul­­crală, car’ monumentul, dacă nu poate fi nimicit, să se ducă la Viena, unde să fie aşezat în arsenal. Aceste pretenţii n'au fost luate în considerare. Ceea­ ce pretindeau şovi­­niştii ar fi fost o impietate şi totodată s’ar fi alterat însemnătatea monumen­tului, de a servi de pildă şi îndemn ar­matei în ce priveşte fidelitatea şi lupta eroică a acelora, în a căror memorie s’a ridicat. De aceea osemintele lui Hentzi şi ale soţilor sei au fost exhumate şi trans­portate în un nou mormânt, în curtea şcoalei de cădeţi, şi pe mormânt s’a ri­dicat monumentul strămutat. Mormântul şi monumentul vor fi sfinţite azi de un preot militar şi actul acesta se face cu o paradă militară, luând parte la ea trupele de armată co­mună şi de honvezi, garnisonate în Bu­dapesta. La actul sfinţirei au fost pro­vocaţi a se presenta şi oficerii în re­­servă, care Maiestatea Sa, supremul şef al armatei, este representat prin Archi­­ducele Iosif. Dar’ măsurile luate pentru săvîrşi­­rea actului de pietate, au turburat de nou capetele patrioţilor şovinişti. îndată­ ce s’a ştiut, că sfinţirea se face cu paradă militară, s’a început agitaţia patriotică. De câteva zile ziarele scot la iveală şi comentează în ton pătimaş gravami­­nele »naţiunei«. Pe patrioţi îi doare, că monumen­tul lui Hentzi este ridicat în curtea şcoa­lei militare, aducând aminte elevilor mi­litari faptul lui Hentzi: vitejia şi fideli­tatea pentru împărat. îi doare, că jertfirea lui Hentzi se onorează într’atâta, încât în memoria lui se face paradă militară. Nu pot suferi, că la acest act sunt comandaţi şi honvezii — armata ma­ghiară ! — şi că oficerii în reservă şi chiar comandantul honvezilor, Archiducele Io­sif încă asistă, acest din urmă represen­­tând pe Monarchul. Pentru toate aceste un potop de injurii să descarcă asupra acelora, cari va­­tămă(!) în chipul acesta »naţiunea«, şi se înţelege, că în locul prim asupra armatei. par’ ca treaba să fie şi mai cu forfoiu, în un meeting convocat de kossuthişti şi ţinut joi, s’a decis, ca »cetăţenii inde­pendenţi« ai capitalei să meargă în pro­cesiune cu stindarde la monumentul honvezesc şi să-­l încoroneze. Astfel azi se ţine în Budapesta o sărbare militară de pietate, pentru came­­razi căzuţi în luptă eroică şi o altă »sărbare« şovinistă, drept demonstraţie patriotică. Armata încoronează monu­mentul apărătorilor dinastiei şi ai mo­narchiei care »cetăţenii independenţi« pe cel al rebelilor. Azi şovinismul de nou îşi face orgiile sale. Iloialitatea şi intoleranţa Maghiarilor ese de nou şi foarte pregnant la iveală, căci în tabăra »cetăţenilor in­dependenţi« se întâlnesc sentimentele tuturor Maghiarilor, chiar şi ale acelora, cari azi tac, ţiind cont de poziţia lor oficială. Monumentul lui Hentzi a fost stră­mutat la dorinţa Maiestăţei Sale; în noul său loc a fost prevăzut cu o inscripţie simplă: la sfinţirea lui nu iau parte de­cât soldaţi, cari datori sânt a venera pildele de vitejie şi jertfire; invitările cătră oficerii de reservă sânt foarte ino­­ofensive: cu un cuvânt s’a făcut totul, în marginile posibilităţei, ca şovinismul să fie satisfăcut. Dar’ toate au fost de giaba. »Cetăţenii independenţi« n’au fost mulţumiţi cu aceste şi au aflat de bine să facă demonstraţie. Atunci deci, când armata şi repre­­sentantul Maiestăţei Sale încoronează monumentul fidelităţei cătră tron, şovi­nismul încoronează monumentul revo­luţiei. Pe când »naţiunei« ’i­ s’a iertat se ridice monumente în memoria revoltei dela 1848 şi a şefilor ei de tristă pome­nire, ea, »naţiunea« grandomană nu vo­­eşte să sufere un monument, pe care ’l-a ridicat Împăratul-Rege unui fidel şi viteaz soldat al seu. Aceste sânt tot atâtea isbucniri caracteristice şi îngrijitoare ale senti­mentului maghiar, peste cari bărbaţii de stat ai monarchiei habsburgice n’ar tre­bui să treacă cu uşurătate. Sibiiu, 12 Aug. n. BELA CURTE. Monarchul îşi va serba anul acesta la Ischl­avna­ naşterei, — care e a şesezeci şi noua, — în cerc familiar, în Viena și Budapesta, precum pre­­tutindenea în țeară, se vor face înse serbările obicinuite. La Budapesta va pontifica însuși primatele Vas­zar­y, care prim­­ministrul Széli va fu­te recep­­țiutte, în palatul din Buda. Tisza răspunde. Contele Tisza István răspunde la întrebarea ce­­i-am­ pus-o, de a recunoscut ori nu la Arad individualitatea naţională a po­porului român. Nu direct, ci prin organul său de publicitate din Oradea­­mare, care, reproducând întreaga noa­stră întrebare, împreună cu asigurarea, că în cas că răspunsul e afirmativ, întindem şi noi mâna de înfră­ţire contelui Tisza,­­ ne spune următoarele: „Din partea noastră credem, că pentru buna înţele­gere între poporul maghiar şi cel român avem prea puţină tre­buinţă de mâna amicală a­ „Tri­bunei“. Bun şi mulţumitor răspuns! Maghiarizare. Aproape patru sute de sate ţărăneşti din comitatul Baranya au nume sârbeşti sau nem­ţeşti. Stăpănitorii comitatului au aflat însă, din istorie, că satele acestea aveau înainte cu două sute de ani nume ungureşti, prin urmare, au luat »patriotica« iniţiativă se le maghiari­­seze pe toate, în proxima congregaţie a comitatului se va face propunere­a motivată* în direcţia aceasta; con­gregaţia o va primi, guvernul o va în­cuviinţa, şi iată că comitatul Baranya va fi maghiarisat cu desăvîrşire. Bine fac că se grăbesc »patrioţii« cu maghiarisarea. Ce ştii ce aduce ziua de mâne! _____|__ „(ialici aui«“, ziar rutean din Lemberg ocupându-se într’un articol mai recent cu ra­porturile politice din Ungaria, îi condamnă fără cruţare pe Maghiari, pentru asuprirea cu care tratează naţionalităţile din ţeară, ales pe Slavi, şi-’şi termină articolul astfel: „în Ungaria majoritatea o compun Slovacii, Rutenii, Serbii, Românii şi Saşii. Prin o cooperare amicală şi comună ar pute să forţeze de la guvern concesiuni, dar’ Saşii din Ardeal strică treaba, pen­­tru­ că nu vreau să între în acţiune comună cu Slavii şi Românii. Partidul poporal, care până aici era contrar emancipărei Slavi­lor, promite acum ajutor Slovacilor pentru viitoarele alegeri parlamentare, dar’ o în­trebare, că-’şi va putea schimba acum din­­tr’odată atitudinea de mai ’nainte ? Aşa se pare, că partidul poporal ar voi „i­’şi întărească posiţia, cu ajutorul voturilor Sl­ovacilor, folosind apucături şirete”. Cam are dreptate „Galiciania”. Din Austria. Mişcarea Nemţilor din Austria, în contra guvernărei cu ajutorul paragra­fului 14 din constituţie, ia proporţii serioase şi îngrijitoare pentru guvernul austriac. Trei momente însemnate voim se remarcăm, ca ivite în această mişcare. Antăiu: Ura nemărginită, între ele­mentul slav şi cel germnan din Austria, cari ambele luptă pentru putere şi ege­­m­enie. De aci ciocnim­ între aceste două elemente, unde numai se pot în­tâlni pe teren deschis. Al doilea mo­ment e faptul, că amărăciunea opiniu­­nei publice din Austria nu e îndreptată atât de mult în contra guvernului au­striac, cât mai mult în contra Maghia­rilor, pentru­ că aşa numita formulă a lui Széli a făcut de s a introdus în Au­stria suspendarea tăcută a constituţiei şi guvernar­ea cu ajutorul paragrafului de nevoe. Al treilea şi cel mai grav moment este însă, că tot mai mult es la iveală în Austria tendenţele se­­paratistice de rassă şi dorinţele Nemţi­lor, de a se rupe de către Austria. Pre­tutindenea se cântă „Wacht am Rhein“, imnul german, şi se trage cu coada ochiului spre Berlin. Simpto­­mele sunt deci foarte îngrijitoare, care energia guvernului austriac faţă de ele, foarte slabă — cum se vede, „înfrăţirea“. »Drapelul« din Bucureşti, ocupân­du-se cu articolul din »Pesti Hírlap« referitor la »evenimentul« de la Arad, face următoarele nimerite constatări: »E caracteristic, că »Tribuna Po­porului“ din Arad publică toate toastele ţinute la banchetul lui Goldiş, însă pe al dlui Mangra îl reproduce numai în parte, încât e publicat nu e nimic din faimoasele declaraţiuni, pe care se ba­­sează toate articolele foilor maghiare. Vorbeşte de eclesia decens şi discens etc. Dar, de desminţit, încă nu des­­minte nimic dl Mangra. E rău aşa, căci dînsul e răspunzător înaintea Ro­mânilor de aceea ce a vorbit şi de con­­secvenţele vor­bit ei. Toastul dlui episcop Popea e între toate marginile raţiunei şi politicei româneşti. Altcum, »Tribuna Poporului« schimbă şi sfirşitul toastului grofului Tisza, care a zis că închină păharul în sănătatea acelor Români,»cari sânt credincioşi sinceri ai patriei«, pe când în »Tribuna Poporului« stă scris: »cari luptă cu sinceritate şi inimă deschisă pentru neam şi biserică« — mare deosebire«. Va să zică, — fals pe toate liniile! Un comunicat, în România s’a votat o lege de­spre învăţământul superior. în înţelesul acestei legi universitarii străini au se plătească taxe însemnate pentru dreptul de a pută asculta cursuri la universită­ţile române din Iaşi şi Bucureşti. Presa maghiară a înţeles lucrul astfel, că sub străini se înţeleg şi Românii din Tran­silvania şi a făcut mare svon pe tema aceasta, bătându-l şi joc de noi, că astfel suntem trataţi din partea fraţilor din regat. Bucuria presei maghiare a fost însă prematură, pentru­ că lucrul nu stă tocmai aşa. Un comunicat apărut în ziarele din Bucureşti ne spune, că stu­denţii români transilvăneni şi macedo­neni nu vor fi supuşi la plata acestor taxe şi sunt primiţi şi în internatele statului ca şi Românii din regat. „România Jună“. Am anunţat zilele trecute că „Roluânia­­lunii" este titlul unui ziar, care va apare în Bucureşti, cu începere de la 5 octomvrie 1899. Noul confrate va fi condus după următorul program: »Va fi un organ independent de partidele politice, întemeiat pe basă dem­o­­cratico-moderatâ. Ideea sa fundamentală va fi apărarea şi desvoltarea principiilor, cari privesc existenţa şi mărirea statului şi a po­porului rom­ân.­­în această ordine de idei ziarul va lupta pentru întărirea spiritului de autoritate a sta­tului, pentru inradecinarea sentimentului monarchic în massele poporului, pentru ridicarea simţementului moral şi religios şi mai ales pentru îndrumarea politicei româ­neşti pe adevĕrata cale a binelui public, pledând mereu pentru o luptă onestă şi des­­interesatâ. »Ziar de propagandă a culturei, „Ro­­mânia Jună” va da în fiecare număr o bogă­ţie de articole concise asupra politicei noastre şi a celei externe, articole de literatură, so­ciologie, de arte şi ştiinţe, notiţe număroase şi variate, in­formaţiunile cele mai întinse şi controlate, va ave un serviciu particular de depeşi şi va conţine sfaturi economice şi higie­nice serioase; cu un cuvent, ziarul va fi în acelaşi timp o adevărată enciclopedie de cuno­ştinţe interesante şi folositoare«. Mulţi ani! înfrăţirea de la Arad. — Un glas sârbesc. — sBranifei, organul sârbesc ce stă foarte aproape de naţionalistul Dr. Polii, fost preşedinte al congresului naţiona­lităţilor dela 1895, — apreciază »înfrăţi­rea« dela Arad într’un remarcabil arti­col, din care extragem următoarele: »îmbrăţişarea Maghiarilor şi Ro­mânilor în contra panslavismului n’are scop adevărat, de­oare­ce nu există ad­versar comun; în urmare ea este înte­meiată pe o basă foarte nesănătoasă. Nici nu voim a presupune, că alianţa aceasta ar fi îndreptată în contra Slavi­lor din Ungaria; căci ar fi înfiorător chiar şi gândul, ca popoare într’un stat se legă alianţă în contra vieţei celor­lalte popoare din acelaşi stat, cari au aceeaşi soarte comună şi împart ace­leaşi dureri şi bucurii. Aceasta n’ar fi numai un păcat politic ordinar, ci o crimă politică. Unde este aşadar’ »pericolul*, care uneşte pe Maghiari cu Românii ? »Instalaţiunea episcopului Goldiş din Arad serveşte drept ocasie, ca frasa politică să cucerească teren şi la fraţii noştri români coreligionari. Adevărată frăţietate cu prilejul banchetului, un adevărat idil politic de îmbrăţişări şi sărutări! Noi nu dăm m­ult pe toaste la prânzuri bogate, în stare iluminată nu trebue criticat fiecare cuvânt, căci între vesele pahare omul curând se însufle­ţeşte. Dar’ la acest banchet s’au auzit cuvinte serioase, atât din partea Maghia­rilor, cât şi din partea Românilor, cu­vinte despre cari e necesar a face amin­tire. Declaraţia contelui Ştefan Tisza e foarte frumoasă şi nobilă; ideile lui sunt patriotice şi înţelepte ; nu înţelegem însă, de ce pentru realizarea acestor idei să fie necesară o specială alianţă româno­­maghiară ? Pe basa principiilor desfă­şurate de contele Jisza şi sub flamura înălţată de el toate popoarele Ungariei se pot uni şi­’şi pot garanta pe vecie o împreună vieţuire. Cuvintele avântate ’şi-au avut efectul faţă de Români şi au primit mâna frăţească cu motivarea ce li­ s’a oferit lor la masa albă din par­tea Maghiarilor. Tocmai aceasta este, ce ne vatămă pe noi. Dacă ne împrietenim cu Maghiarii, şi asta e posibil; dacă vorbirea contelui Tisza este programul activităţei viitoare a bărbaţilor de stat maghiari, atunci ne împrietenim cu toţii. Motivarea însă, că această înfrăţire să se întâmple cât mai curând, nu era iertat Românilor s-o primească şi să ofere un fel de alianţă roifiăno-mcighiară, care ar fi îndreptată ori contra Slavilor. Asta nu-­­i nici frumos', nici în­ţelepte? te ! . *. __ »La timpul seu Românii au înche­iat înainte de toate alianţă cu popoa­rele nemaghiare, şi prin• aceasta la toată întâmplarea 'şi-au luat asupra-'şi anumite îndatoriri faţă cu celelalte na­ţionalităţi. Una din aceste îndatoriri este de bună­ seamă şi aceea, că o na­ţionalitate fără celelalte nu se poate dimite la pactări politice. De­sigur, aceasta constitue prima condiţie a ori­cărei acţiuni comune ! Mai vîrtos trebue să condamnăm aşadar, purtarea faimo­sului compatriot Mangra, care odi­nioară se însufleţea mai mult pentru alianţa naţionalităţilor nemaghiare, car­e acum umblă a se linguşi la Maghiari. Ceea­ ce a făcut Man­gra acum, tiu stă departe de per­fidia politică ordinară“. ...E destul, credem, pentru un om cu sentimente oneste politice, un verdict atât de zdrobitor, pentru­ ca să-­l trezească din beţie. Suntem siguri însă, că pe că­lugărul Mangra îl va lăsa cu totul nea­tins. Şi tocmai pentru aceea e el — că­lugărul Mangra! Din Viena. Adunarea coloniei române în ziua Sfântului Ilie. — Atitudinea consilierului aulic Cornel Cosovici. — Discutarea ,,ştreangului“ trimis metropolitului Arcadie. — Ivirea unui mame­­luc în persoana consilierului jud­ .Pamf. Dan.­­ Punctul de vedere al »coloniei, faţă de zi­direa bisericei proiectate. — 10 August n. Ziua Sfântului Ilie a devenit în anul acesta memorabilă pentru colonia română din Viena, statuându-se un exem­plu pentru totdeauna prin bărbăteasca respingere a unui atac diavolesc contra demnităţei naţionale. Românii din loc se adună de două­­ori pe lună în restauraţia „Zum Magi­strat“, discutând pe lângă petrecere şi lucruri de importanţă generală. Viena este doar’ un loc de întâlnire pentru Românii din toate părţile, şi dacă bra­vul colonel Alexandru Lupu a înlesnit prin introducerea convenirilor o înfră­ţire neexistentă până acum, cel puţin recunoştinţă ’i­ se cade. La iniţiativa acestui bărbat s’a luat în discuţie cu toată seriositatea zidirea unei biserici gr.-or. române, de mult dorite, şi colo­nia plină de entusiasm a făcut toate pre­gătirile, până dăduse de o pedecă, care ’i-a adus mai ales pe fraţii noştri din Bucovina la marginea prăpastiei. Acea­sta este manea cunoaştere a persoane­lor, de cari se fac pendente chestiunile cele mai sfinte. Astăzi plâng Bucovi­nenii, văzând, că amarnic s'au pripit cu încrederea în elemente, ce trebuiau ob­servate cu mai mult scepticism. Fiindcă ideea zidirei bisericei din Viena e pe cale de a pica jertfă acestei slăbiciuni caracteristice Românilor, credem că e datoria conştienţei de a da publicităţei fără reservă toate faptele şarlatanilor din mijlocul nostru. E cunoscut, că la primele consfă­tuiri s’a accentuat necesitatea partici­­părei consilierului aulic Cornel Cosovici, căruia s’a încredinţat conducerea comi­tetului ce avea să se constitue pentru înfiinţarea unei comunităţi bisericeşti gr.-or. române; de aceasta se legau din partea celor mai sangvinici mari spe­ranţe, fiind dl consilier aulic ginerele metropolitului Arcadie, se aştepta de la dînsul, că va îndupleca pe socrul seu măcar la sprijinirea unicei acestei în­treprinderi naţionale. Dl Hofrath a şi sosit la câteva şedinţe, arătând în apa­renţă un zel mare pentru causă şi pro­miţând chiar concursul Metropolitului, de a cărui voinţă a făcut, nu spre mică nedumerire a unor participanţi mai scep­tici, pendentă zidirea bisericei. Nedu­meriţi puteau fi aceia, cari cunoşteau deja cât de sfânt poate fi un principiu la persoane, ce în întreaga vieaţă între­buinţează toate împrejurările, fie ele cât de nefavorabile binelui comun, numai în propriul interes. Metropolitul Arca­die e cunoscut , constituând în istorie unicul caş în felul seu de a ajunge la treapta cea mai înaltă pe basa incapa­­cităţei; ne oprim puţin numai la gine­rele seu. Acestuia nu­­i­ se poate nega diligenţa, dar’ nici talentul de a-’şi uita de toate datoriile faţă de neamul seu numai de dragul carierei, cu a cărei ur­care a mers paralel şi înstrăinarea sa*

Next