Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-10-26 / nr. 245
Anul II Sibiiu, Sâmbătă în 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1885 Nr. 245 Abonamentele pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casa cu 15 cr. pe lună 1 Mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 fr., 1/2 an 20 fr., 1 an 40 fr. TDIRT IMA l llIOUl Apare în fiecare di de lucru Insertiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: .QiKiin ofv»orlQ UScma rlioi "NV Q MV1UUU VWUUIVilV/1.11 • t/• Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un minier costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Ziaristica maghiară, chiar şi cea scrisă în limba germană, pare căşi-a pus în cap să desvoalte o agitaţiune sistematică în contra Românilor din țerile coroanei unguresci. Nu este și lăsată de Deteu, în care să nu li se insinue Românilor acestora vreun lucru, prin care să se poată stîrni în Maghiari ură asupră-le. Din tonul cel mai nou al Ziaristicei maghiare, se vede și mai lămurit, că este metod în non sensul aceleia. Pentru că după ceşi-a construit premise false, se înţelege, ajuns acum şi la conclusiuni, cari nu pot fi decât car’ false, ca şi premisele. Altfel nici că se poate şi nici că se putea. Acum se vede, că toate nălucile cu deprinderile noastre în arme, cu puşcile ascunse şi cu dinamita etc. etc., erau numai pregătiri. Este adevérat, că pentru saîvari , reputaţi unii cavaleresci s’au publicat şi unele desminţîri. Este tot aşa de adevérat, că cu ocasiunea acestor desminţîri s’a atins, pe ici pe colea, şi nimicînda nălucilor cu deprinderea nocturnă în arme, cu puşcile ascunse, cu dinamita, însă nălucirile au apucat a fi răspândite. Adevărate, neadevărate, diaristica maghiară continuă cu completarea tabloului. Ea zidesce pe fundamentul lor mai departe şi, ca şi când le-ar lua pe toate de adevărate, pretinde acum măsuri extraordinare în Transilvania. Aproape toate ,Siarele maghiare scriu acum că Transilvania e în pericol, car’ pericolul este, că țeara aceasta, are să cadă jertfă daco-românismului. Va să `jic& companiile de Săcui, o măsură cu care pe nedrept și fără de nici o basă s’au jignit Românii în sentimentul lor patriotic, sânt floare la urechie. PentruSiatostica maghiară, care trage acum într’o dungă clopotul daco-românismului, asistenţele militare, cum sânt cele dela Zlatna şi Ighiu, nu mai sânt suficiente. „Neues P. Journal“ în numărul de alaltăieri cere dea dreptul „statificarea“ administraţiunii, mai cu seamă în părţile, unde poporaţia nu este compactă maghiară. Ceea ce va să crmăţ administraţiunea autonomă municipală în Transilvania să se suspendeze de „dragul“ Românilor şi să fie pusă direct în mânile guvernului. Cel puţin legii electorale separate, nu m i-ar mai fi urît singură în Transilvania. Ar avă lângă sine şi o administraţiune separată. Uniunea Transilvaniei cu Ungaria ar fi cu mult mai perfectă decum a fost şi pănă acum. Dar’ să ne întoarcem de unde am purces. Ne-am provocat la un diar oposiţional, moderat şi scris în limba germană. Oposiţionalul moderat, şi care prin limbă viind în contact cu lumea mare nemaghiară, are cuvânt să-şi tragă mai mult seama ce scrie şi scriind ce pretensiuni face. Surprinderea dar’ nu poate fi mică, dacă vedem, că şi Zare de seama lui „N. P. Journal“ nu se opresc mai la puţin, decât pentru Transilvania la administraţiune separată. Vrea cineva ceva mai simptomatic pentru situaţiunea patriei noastre ? Unica împregiurarea aceasta arată cât de adânc a intrat rugina nălucirilor în societatea maghiară. „Budapesti Hirlap“ şi altele de tagma ei văd resoluţiunea daco-română deja începută. Ziarelor de seama lui „Budapesti Hirlap“ le este ajuns să audă, că în cutare sat s’a întâmplat un omor şi că omorîtul este Maghiar, pentru ca să se creadă în drept de a proclama, că revoluţiunea în Transilvania Românii au început-o, întocmai ca la 1848. Ca oameni „rămaşi mai înapoi în cultură“, ne permitem întrebarea: ce au de gând oare compatrioţii maghiari cu alarmele lor atât de variate? Cred ei cumva că în chipul acesta lucră în interesul patriei, care ne este comună şi lor şi nouă? Cred ei, că agitând neîncetat şi înfierbânte spiritele, pregătesc unitatea simţerratelor neapărat de lipsit pe altu tuală în afară? Sau îşi dau silinţa ca, ferească D-Zeu de vre-o încurcătură neprevăzută şi neaşteptat de mare, să mai producă un Mohács modern pentru Ungaria? Aşa înţeleg domniile lor cu cultura cea înaltă patriotismul? Nefericită ar fi patria, când ar fi încrezută numai şi numai pe mânile unor oameni, după cum îi arată spiritul din Ziaristica lor, lipsiţi de toată educaţiunea politică, pentru că aceştia în adevăr ar duce-o la vreo catastrofă nouă. Noi sperăm, că patria noastră este sub îngrijire mai bună şi îngrijirea aceasta are în urma urmelor să riese învingătoare cu dreptatea pentru toate popoarele din monarchie. Aceasta ni se pare că o simt şi compatrioţii cu cultura înaltă. Aceasta şi nu daco-românismul, despre care compatrioţii maghiari sciu că este numai o nălucă în capetele unor fricoşi, este ceea ce neliniştesce pe „sublimii“ politici de la Ziaristica maghiară. Plini de zel, cum sânt, ar dori, ca dreptatea să nu reese pentru toate popoarele învingătoare. Ei ar vră să provoace scandaluri, prin care, bunăoară noi Românii, să ne compromitem şi prin compromitere să nu ne mai putem apropia de coroană, ca să-şi spunem păsurile noastre şi să reclamăm aceea ce ne compere. Românii însă nu le vor face compatrioţilor maghiari bucuria aceasta. Românii vor face aşa de bine şi nu se vor compromite şi inştiinţa compatrioţilor va rămâne, ca şi de alte dăţi, ruşinată. Românii nu vor împlini nici dorinţa compatrioţilor maghiari, ca inteligenţa română să se desbine, spre a înlesni compromiterea noastră. Aşteaptă compatrioţii, şi guvernul prin organele sale va stărui să provoace desbinare. Inteligenţa română însă are experienţe din trecut, experienţe destul de instructive şi se va feri de a căda în cursă. 1 . Gestiunea naţionalităţilor. vi. Abia ieri am Z7 că este o întreprindere prea îndrăsnită de a cultiva în poporul român tradiţionala alipire cătră Casa de Austria, când Ziarele maghiare, chiar şi cele guvernamentale, îi spun mereu Românului, că de astăzi înainte în zadar mai caută ocrotire la Tron. Astăzi Zorele maghiare care fac gălăgie în înţelesul acesta. Alteţa Sa Imperială, Archiducele Rudolf, a rostit la încheierea exposiţiunii din Budapesta o cuvântare, când între altele : „Pentru ţerile sfintei coroane a lui Ştefan exposiţiunea formează o importantă etapă în desvoltarea plină de putere juvenilă, şi în aceasta consistă cel mai important succes al ei. Pentru noi, care am avut fericirea de a lua parte la această operă, cea mai frumoasă răsplată şi mândria noastră e consciinţa, că am servit patria noastră, patriei, de pământul sfânt al căreia ne leagă cu tărie fidelitatea şi iubirea fiească“. O enunciare mai corectă nici că se poate. Viitorul nostru Monarch vorbesce de „ţerile“ coroanei ■"'»are, de progresele reanisate~-tj#--ggggte teri şi de patria comună, căreia îi ~păstrăm'^î^dinţa şi iubirea fiească. Din această enunciare însă, chiar şi din aceasta, oficioasele maghiare scot prin o forţată interpretare înţelesul, că viitorulnostru Monarch le este dat cu trup cu suflet Maghiarilor şi numai lor. „Acest discurs, — Zi°e „Kolozsvári Közlöny“, — e un eveniment istoric şi pentru noi Maghiarii are o importanţă nemăsurată “. De ce numai pentru Maghiari, şi nu pentru noi toţi, care împreună constituim regatul ungar? Nu ne sânt ţerile coroanei ungare tuturora de opotrivă patrie? nu toţi deopotrivă sântem fii adevăraţi ai acestei patrii ? Archiducele Rudolf are să le fie numai Maghiarilor Rege? Li s’a adresat el lor şi numai lor? Ziarul clujan scoate din cuvintele Archiducelui o „promisiune“ pentru naţiunea maghiară îndeosebi, apoi urmează : „Prin această promisiune Maghiarul „feciorul de erau“ pătruns de sentimente maghiare a scos dinţii de otravă ai tuturor duşmanilor noştri interni. Care va să zică Archiducele Rudolf e „Maghiar“, e pătruns de sentimente maghiare şi s’a angeagat în lupta dintre noi şi Maghiari în partea Maghiarilor. Aceasta o scot Maghiarii din cuvintele, pe care le-a rostit cu ocasiunea încheierii exposiţiunii. „Aceştia, duşmanii interni, — urmează Ziarul clujan, — mai ales la noi, în munţii ce cad departe de centru, nu tăinuesc, că pentru realizarea tuturor planurilor sale îndreptate contra statului contează pe Casa domnitoare. E destul de îndrăsneţ acest răutăcios neam de oameni, pentru ca înjurând naţiunea maghiară şi constituţiunea să-şi declare în acelaşi timp şi alipirea neclintită cătră Casa imperială, destul de părăsit de toţi Dumnezeii, ca la serbările de felul acelor făcute pentru Horia şi Cloşca să rostească numele regelui nostru. Acest neam de soboli stăruie cu premeditare, ca inculcând în popor planurile sale privitoare la răsturnarea statului, se adaugă la ele presupunerea, chiar în sine o lesă maiestate, că ideile lor nu stau în contra- zicere cu pietatea datorită Casei domnitoare, ba că lucrând contra Ungariei, ostenesc pentru binele Casei de Habsburg şi în sensul ei“. Aşa este! Combătând actuala stare de lucruri, noi avem toată speranţa, că mai curând ori mai târ’Ziu vom fi sprijiniţi şi de Coroană, şi nu vom înceta a ţină mereu vină în popor această credinţă; nu vom înceta niciodată a le zice Românilor : Nu căutaţi sprijinire în altă parte, căci sprijinul vostru firesc e la Monarchul vostru! Aşa este! — Combătându-i pe Maghiari, combătând constituţionalitatea lor, avem consciinţa de a nu întră în conflict cu tradiţionala noastră alipire cătră Casa de Austria. Avem dreptul la aceasta noi, care n’am conspirat încă niciodată contra acestei Case, nu ne-am unit niciodată cu duşmanii ei, ne-am luptat totdeauna în bărbăţie pentru puterea ei şi nu suferim în mijlocul nostru cultul lui Ludovic Kossuth, această întrupare a revoluţiunii antidinastice. Aşa este! Luptând pe faţă, car’ nu ca sobolii, contra prefacerii statului ungar poliglot într’unul naţional maghiar, avem consciinţa de a servi interesele Casei domnitoare, şi nu vom înceta nici odată a striga: împărate! Sfetnicii, pe care ’ţi’i impun Maghiarii, îţi înstrăinează inimile Românilor, care totdeauna au fost un stîlp tare și sigur al puterii Casei Tale! *—__ Dacă noi am fi la putere, — urmează Ziarul clujaîît-^am răspândi cuventarea patriotică a moştenitoruîuTi&ash. în milioane şi milioane de exemplare pănă la câiiij4®'c°Perită cu paie a Mocanului dela munte, această cuvântare, numai vorba rostită de feciorul de craiu poate să lumineze mintea întunecată de amăgitori a acestui popor. „Tribunele“, „Gazetele“, popii români vor ascunde cu îngrijire această cuvântare, pentru că, cetind-o poporul, cu o lovitură ar fi nimicită întreaga lucrare a agitatorilor. Poporul el însuşi e credincios şi de o fire pacinică, dar între munţi popa şi dascălul sînt Ziarele lor caotidiane ; ani de-a rîndul cutrieră codrii şi păşunile de munte şi nu are sciinţă nici despre puterea Ungariei, nici despre anunţările casei regale. Dacă în coliba lui şi în limba lui moştenitorul de tron ’l-ar face prin graiu viu se înţeleagă, că în anii din urmă Ungaria s’a ridicat în rîndul statelor culturale, că acest „pământ sfânt“ este „patria adorată“ a viitorului împărat, care în discursul seu se mărturisesce „Maghiar“, atunci ar ajunge şi Românul dela munte să înţeleagă, ce grozav a fost înşelat şi ar învăţa se cinstească puternica Ungarie şi să se teamă de ea“. Da! înainte de toate însă ar trebui săi se spună Românului dela munte aceasta în limba lui ro mâneas că şi de cineva care se bucură de încrederea lui, car’ nu în limba „statului“, nici de puternicii Zilei, care nu se bucură de încrederea lui. Archiducele Rudolf însă nu vorbesce românesce, şi dacă ar voi să le spună cândva ceva Românilor, ’şi-ar alege foarte rău interpreţii, luându-’i dintre „Ungurii“ urgisiţi, ci tot prin mijlocirea noastră ar trebui să le vorbească, eară noi nici odată nu-’i vom spune Românului minciuna infamă, că viitorul nostru monarch s’a declarat vre-odată „Maghiar“, nicio dată nu vom avă neruşinarea de a-’i restălmăci cuvintele, ci vom stărui totdeauna a-’i Zi°e. Aibi credinţă în împăratul teu, care nu e nici Maghiar, nici Neamţ, nici Român, ci pus mai presus de toţi, tuturora de o potrivă binevoitor, întotdeauna păzitor al dreptăţii. Şi de sigur nu a noastră are să fie vina, dacă mai curând ori mai târziu Românul va începe a nu ne mai crede nici pe noi, ci se,va întoarce de la noi cu cuvintele: Tot mi-o spuneţi aceasta de ani îndelungaţi, dar’ faptele vă desmint. Nu a noastră are să fie vina, dacă vreodată nu vom mai îndrăsni nici noi să