Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)
1886-01-16 / nr. 12
[ Anul III Sibiiu, Joi în 16/28 Ianuarie 1886 Nr. 12 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1li an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., 1/a an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 1 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un minier costă 5 er* Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 15 Ianuarie st. v. pilele acestei parele din Bucuresci au comunicat în traducere un articol publicat în organul lui Aksakov. Ziarul rusesc ne spunea în acel articol, că noi Românii trebue să facem causă comună cu Slavii, şi ne arată foloasele, pe care le putem trage din această alianţă. N’am reprodus acel articol, pentru că nu ne venia la socoteală să-’l reproducem. Cel ce cunoasce în toate amănuntele ei istoria ţerilor din Orient în timpul celor din urmă doi secoli, acela scie, cât de puţin temeiu pot să pună popoarele din Orient şi îndeosebi Românii pe bunăvoinţa Rusiei. Ruşii sunt aceia, care timp de mai multe decenii aveau mereu conflicte cu Poarta otomană, fiindcă steteau cu oaste permanentă în Polonia, ca să apere drepturile Republicei şi libertăţile nobilimii poloneze, în urmă isbucnind răsboiul încheiat cu tractatul de la Cuciuc-Cainardji, tot Ruşii ocupă Moldova şi Muntenia şi se stabilesc în aceste ţeri, ca şi când le-ar fi câştigat printr’un tractat în toată regula. Intervine însă Austria şi cere, ca aceste două ţeri să rămână neatinse, încheie chiar un tractat cu Poarta şi răsboiul pare inevitabil. în faţa acestei situaţiuni „Regele Prusiei“ găsesce un expedient ingenios. — Ce vă certaţi, — le dice el celor doi împăraţi, — asupra acestor ţeri, care nu sânt ale voastre şi n’aş dori nici eu să fieale vreunuia dintre voi ? Rusia ar fi având oarecare drept asupra lor; Austria nu poate se recunoască acest drept: să-i căutăm dar’ Rusiei aiurea compensaţiune. Astfel se înlătură răsboiul prin împărţirea Poloniei, şi abia acum încep şi republicanii polonezi să simtă, pănă unde ţine bunăvoinţa rusească. Tot atunci binevoitoarea Rusie cere şi obţine prin tractatul de pace independenţa Tătarilor, care ei înşişi nu prea aspirau la independenţă, în curând apoi a aflat lumea toată, de ce voiau Ruşii să-i vaftă pe Tătari bucurându-se de cea mai deplină independenţă. Câteva decenii în urmă, pe timpul lui Napoleon, având răsboiu cu Turcii, Ruşii sânt bătuţi. Napoleon pornesce însă şi el spre Rusia. Englitera, duşmanul lui Napoleon, face presiune asupra Porţii, ca să le dee pace Ruşilor, şi Ruşii iau Basarabia, o frumoasă parte din o ţeară, pentru a căreia independenţă se luptaseră. Ruşii sânt putere mare şi serioasă, care nu umblă cu mofturi, ci stie bine unde vrea să ajungă, când poartă răsboaie pentru eliberarea popoarelor de sub vre-un jug oare care, şi dacă s’ar fi îndoit vreodată cineva despre aceasta, s’a putut convinge în urma răsboiului trecut, când ei au luat o ţeară dela un aliat, care îi scăpase din o situaţiune grea. Cu Rusia nu e de glumit, de ea nu te apropii decât atunci, când eşti ajuns la aman şi nu mai ai încotro. Şi cu toate aceste sânt chiar şi în România oameni de mare valoare, care nu se sparie de Rusia, şi ei au nisce argumente foarte puternice. Nu Ruşii sânt răi, — ne fiic aceştia, — ci sunt nemernice popoarele, pe care ei ’şi le pot supune. Şi noi am stat sub protecţiunea rusească, şi ţeara noastră a fost adeseori ocupată de Cazaci, dar’ nu ne-am dat cu una cu două, ci am cârmit, cam am cârmit, încât ne-am scăpat şi de protecţiunea Ţarului şi de cetele de Cazaci. Mergi şi cu Ruşii, când cere nevoia, apoi cauţi chipuri şi mijloace să te scapi de ei. Acest resonament e pe cât de clar, pe atât de convingător, mai ales pentru popoarele din Orient, care au tradiţiuni rusofile şi sânt legate de Rusia prin comunitatea credinţelor, ba unele chiar şi prin sentimentul de rasă. De aceea nu am reprodus acel articol dinŢarul rusesc, nu era treaba noastră s’o facem. Maghiarii însă ar trebui să fee notiţă despre el, căci ceea ce se plice în organul lui Aksakov, pătrunde trecând din gură în gură în cele mai largi cercuri şi ei au interese foarte positive de atei, unde sânt loviţi. Când vorbesc de o apropiere cătră Români, Maghiarii înţeleg de obiceiu numai pe fraţii noştri din România. De aceştia ar voi să se apropie, cu aceştia ar voi să trăească în bună prietenie. O şi înţelegem aceasta, căci prietenia României Maghiari ’şi-ar câştiga-o foarte ieftin, dacă n’am fi din întâmplare şi noi aici. De câte ori vine însă vorba la relaţiunile României cătră Ungaria, în cercurile politice din România se produce o perturbaţiune foarte firească, şi posiţiunea adversarilor Ungariei e foarte comoadă: ei n’au decât să înşire faptele ce se petrec aici la noi, pentru ca toţi ceilalţi să tacă, dacă nu vor să le dee dreptate. Austro-Ungaria are astăzi amici sinceri în România, aceştia sânt însă parte amicii Austriei, parte amici ai Austro- Ungariei aliate cu Germania, nu însă totodată şi amici ai Ungariei ori ai naţiunii maghiare îndeosebi. Chiar având a fie Maghiarii, ceea ce nu credem, amici în România, posiţiunea acestora e atât de grea, încât ei trebue se-şi impună cea mai deplină reservă. Şi dacă astfel stau lucrurile în România, mai rău încă vor fi stând pentru Maghiari în celelalte ţeri din Orient. Cu toate aceste popoarele din Orient toate, nu numai Românii, Albanezii şi Grecii, au interese identice cu ale Ungariei şi cu ale naţiunii maghiare îndeosebi. Căci numai unindu-se între ele şi răzimându-se, nu pe Maghiari, ci pe imperul austro-ungar aceste popoare pot să-şi păstreze independenţa, la care au ajuns mai mult ori mai puţin ajutate de Rusia, în loc însă de a lucra pentru pregătirea unei asemene uniri defensive între popoarele din Orient. Maghiarii strigă „eljen“, când isbucnesce răsboiul între Sârbi şi Bulgari, se strică cu lumea toată şi îi creează monarchiei o mulţime de greutăţi în întreţinerea bunelor relaţiuni cu ţerile din Orient. E învederat, că prin aceasta numai interesele Rusiei sânt servite. Şi de aceea Maghiarii ar trebui în adevăr să se gândească la o schimbare, nu în politica monarchiei, ci în politica lor proprie. E interesul nostru, atât al Românilor cât şi al Maghiarilor să despărţim pe popoarele slave din Orient de Rusia; aceasta însă nu o vom ajunge prin aceea, că le vom face vieaţa nesuferită şi astfel le vom împinge spre Rusia, care e gata să le „scape“ de noi, ci dându-ne toată silinţa de a le inspira încredere şi de a le convinge, că voim să ne răzimăm pe ele şi se pot răzima şi ele pe noi în toate împregiurările. Ear’ aceasta aici acasă ar trebui s’o înceapă Maghiarii, apoi, deşi un popor cu tradiţiuni politice, să fee învăţătură dela tinera Românie în ceea ce privesce atitudinea faţă cu popoarele slave din Orient, a Forţa „Tribunei“. Starea archeologică în Bucovina. (Urmare.) Scutul de pe reversul monedei noastre consistând din trei grindi transversali din dreapta sa şi din două flori de crin îndoite şi aşezate una preste alta, se găsesce în principiu mai la toate monedele dinastiei Dragoşiane, lipsind cu desăvîrşire la moneda de sub 1. din memorrul dlui ministru Dimitrie Sturdza, care să aparţină primilor domni ai Moldovei (ib. f. 160), la moneda lui Ştefan cel Mare, unde ca la cea de sub 1. se află un scut cu crucea patriarchală, aşa pe ceea a lui Petru Raresiu, unde în dreapta crucei aflăm un D, în stânga e un R resturnat, pe a lui Ştefan Locustă, unde în dreapta şi stânga crucii aflăm câte o rosetă cu o frunfie. La moneda lui Alexandru Lăpuşneanu aflăm grindii transversali combinate cu crucea patriarchală. La următorii dinastiei „Dragosiane“ variază insigniile scutului de pe reversul monedei, unde aflăm însă regulat între altele şi capul de zimbru, pe când celelalte insignii ale Dragoşifiilor sunt părăsite. Aşa se află pe reversul monedei interesantului domnitor Moldovan Ioan Eraclid Despotul un scut împărţit în 4, cu un cap de bour la mijloc, în dreapta sus un turn, care jos un leu păşind, pe când în stânga superioară se află un arbore cu un şerpe împregiur şi în cea inferioară un peşce cu un inel în gură; preste scutul întreg se află o aceră cu două capete şi aripile întinse, cu o coroană pe cap. Grindii transversali şi florile de crin provin şi la monedele Basarabescilor din Muntenia, lipsind în urmă cu desevîrşire florile de crin, ce indică o origine comună a scutului Moldovan şi Muntean. După feţele acestea venim la conclusia, că moneda noastră aparţine numaidecât epocei Dragoşidilor, atât după caracterele monachale ale inscripţiunii, cât şi după cele ale insigniilor scutului. Din o inscripţie aflăm, că moneda aparţine Voevodului Petru, care în epoca aceea numai Petru Muşiat trebue să fie, care domnise în Moldova dela 1374 pănă la 1390. După cum ne fiice dl Dimitrie Sturdza, literele inscripţionale SIM au sedus pre mai mulţi numismatici români şi străini de a ceti sau pe Simeon Movilă sau pe Petru Şchiopul, pe ale căror monede înse nu sunt litere monachale, ci litere lapidare. Apoi Simeon Movilă nici nu se numia Petru. Literele inscripţiunii: PETRI sânt încă foarte bine păstrate şi ridică aci orice îndoeală. A doua monedă aparţine asemene lui Petru Muşiat, decât ca în loc de cap de bour se află o floare ce se încoaoe jos în floarea de crin, care sus între două ramuri ale ei se află o stea, semiluna se află în stânga floarei. Moneda, ce s’a aflat pe câmpiele Cernăuţilor, e din causa relei conservări greu de determinat. Ea e de aramă şi în cea mai mare parte sunt literele inscripţiunii rose de coteală, şi, ce-i de regretat foarte mult, chiar pe locul, unde se află numele domnitorului Moldovan Pe avers se află într’un cerc de două perle inscripția, din care se văd numai următoarele litere: O SI -j- — (șters cu desăvîrșire), sub cerc e un cap de bou între coarne cu o stea de g rafie, în dreapta o rosetă, — în stânga (e șters); eară pe revers , într’un cerc de perle literele: — (șters) — „ MO (șters) ENSIS“, ce vrea să fiică: moneda Moldaviensis, cară sub cerc un scut rotunjiit spre jos, având în stânga sa litera „T. “ — Literele seamăna mult celora de pe moneda descrisă sus. Moneda din urmă găsită în districtul Cernăuților aparține lui Stefan cel Mare. Intre două cercuri de perle a aversului se află literele: MONETA MOLDAVie, în mijloc un cap de bou, cu decoraţiunea de pe moneda lui Petru Muşiat. Pe revers rnse se află între două cercuri lineare inscripţia: STEPANOS VOIEVod, şi în mijloc un scut cu crucea patriarchală, în oraşul Suceava s’a aflat la săparea unui şanţ lângă „Cetăţue“ vara asta o oală plină cu monede moldovenesci, câteva săgeţi etc. Oala cu vre-o 200 de monede o cumpera eftin anticarul din Iaşi Moses Wechsler şi le transportă în România, spre a le vinde cu folos. ’Mi-a succes a examina monedele acestea, din cari cumpărasem cu bani foarte scumpi câteva. Mai toate monedele sânt din timpul lui Bogdan Vodă (1454—1455), tatăl lui Ştefan-cel-Mare, şi numai câteva aparţin lui Petru Muşiat (1370). Se vede deci că banii aceştia s’au îngropat în timpul lui Bogdan Voevod. Inscripţia monedei e slavoană. Foarte adesea provin în Bucovina monedele rusesci-moldovenesci-muntenesci din timpul ocupaţiunii rusesci din 1771—1774, bătute pentru trebuinţele armatei rusesci de cătră baronul de Cartenberg la Sadagura în Bucovina, districtul Cernăuţilor, din tunuri turcesci ocupate (br. Ghaudoir: „ Apergu sur Ies monnaies russes et sus Ies monnaies étrangires, qui’ont cours en Russie, Paris et St.-Petersburg, F. Belizard, Dufour et Com. 1836, 1 vol. şi Schloezer A. L., Miinz- Geld u. Lerzwertesgeschichte des russischen Kaiserthums von 1700—1789, Göttingen Vandenhoeck u.Rupprecht 1791.) Pe aversul acestor monede, cari s’au bătut în fiesce-care an al ocupaţiei deosebit şi într’o anumită cotaţiune, se află scris cu litere fîbilice dengi, şi sub el: para (într’unele numai copeice), cară pe reversul pe marginea monedei: „Mon. Mold. i. Valach“ și jos anul cutare (1771 sau 1772, 1773 și 1774). Dedesubtul inscripției reversului sânt doué scuturi rotunde, dintre cari representa cel din dreapta un cap de bou, cel de a stânga un porumb și o semilună; amândoué scuturile sânt răzimate sus deolaltă, pe cari le acopere o coroană princiară. In cel mai mare număr înse se găsesc pe fii ce merge, monede străine și mai ales polone, cari datează pănă în secolul al XV-lea. Cestiuni i bisericesci. ,,Lămuriri luminătoare Unul dintre cei mai intimi oameni de încredere ai înalt Preasfinţiei Sale Părintelui Metropolit Miron Roman, una dintre „uneltele oarbe şi servile“ ni-a trimis niste lămuriri, în faţa camva sângele ne năvălesce spre cap. Nu ştim de ce anume ni se dau chiar nouă aceste lămuriri şi nici nu cercetăm intenţia, ci le publicăm drept dovadă, că lumină voim să fie, din ori-şi ce parte ni s’ar face ea. Mai nainte însă de a le publica, credem de cuviinţă a le da cetitorilor unele desluşiri. Pe la finele anului trecut, d-nul V. Babeş a venit la Sibiiu în o afacere familiară, şi invitat fiind de Părintele Metropolit, a tras în residenţa metropolitană. Astfel s’a răspândit în Sibiiu vorba, că dl V. Babeş a fost chemat de Părintele Metropolit anume, pentru ca să mijlocească o împăcare între amicii sei de aici şi Părintele Metropolit. Nu ştim ce este şi ce nu este adevărat din toate aceste, ne simţim însă datori a face publicului împărtăşirea, că dl V. Babeş s’a întâlnit cu mai mulţi dintre amicii sei politici din Sibiiu, dar’ n’a făcut nici o încercare de a mijloci pacea, nu pentru că nu ar fi dorind pacea, ci fiindcă scia, că toate încercările de felul acesta sânt zadarnice câtă vreme Părintele Metropolit stăruie în slăbiciunile sale omenesci, îndeosebi cu directorul „Tribunei“ dl V. Babeş a conferit timp mai îndelungat, fără ca să fi făcut încercarea de a-l „capacita“, cum ni se spune în lămuririle ce ni se dau, ci fiind vorba, aşa în treacăt, de atitudinea „Tribunei“ faţă cu Părintele Metropolit, dl Babeş a regretat numai, că nu se poate altfel, şişi-a exprimat îngrijirile faţă cu consecvenţele situaţiunii, în care se află metropolia, gr.orientală. Nu credem dlar’, că omul de „încredere“ are dreptate, când susţine, că articolul din „Luminătorul“ a fost inspirat ori poate chiar scris de dl V. Babeş. Altfel şi articolul publicat în „Luminătorul“ ne-a părut destul de reservat, pentru ca să nu îl luăm drept o voce simpatică pentru Părintele Metropolit. Ni se spune în el să cruţăm pe Părintele Metropolit, fiindcă „dotaţiunea Excelenţei Sale şi relaţiunile sale economice nu îi permit, ca cel puţin