Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)

1886-09-26 / nr. 221

Pag. 882 pune stavilă actualelor împregiurări ori­şi­­unde numai vom pute şi încât onesti­tatea şi autoritatea legilor ne vor concede, atunci vedenc! cu ochii ni se răpesc cele mai sfinte şi mai avitice drepturi. Şi că Românilor din fosta graniţă li se răpesc pe o cale ne mai­pomenită drepturile garantate şi aprobate de cătră Maiestatea Sa, vedem şi încă mai bine vom vede de acum înainte. începutul s’a făcut prin ruptura fon­dului scolastic de fondul central. Ambe aceste fonduri se administrau pănă la ve­nirea comisarului regesc din partea comi­tetului grăniţeresc, respective din partea comisiei administrătoare, prin oameni pro­bați şi pricepuți în ale finanțelor. Comi­sarul însă a dispus, ca fondul scolastic con­fesional să se despartă de cel central fă­­când din AB, A și B. Dar’ oare cu ce intențiune? Amendouă confesiunile românesci din părțile Nascudene sunt interesate şi apar­ţin fondurilor scolastice. Comisarul în u­n­i­­cul cas acest­a, a recunoscut instrumen­tul fundaţional şi totodată autoritatea su­premă bisericească a respectivelor confe­siuni. A lăsat aşadar’, ca consistorul de Gherla şi Sibiiu să dispună după bunul lor plac asupra acestui fond scolastic. Excelenţa Sa Metropolitul de Sibiiu s’a şi folosit de puterea, ce firesce, i­’o dete co­misarul şi a lăsat a ’i­ se transpune admi­nistrarea fondului scolastic aparţinător co­munelor gr.-or. de pe Valea­ Borgoului — sub propria autoritate. Ilustritatea Sa Episcopul Gherlei a numit — dintre oa­menii recomandaţi — o comisiune cu re­şedinţa în Năsăud şi sub presidiul Rds. Domn Vicariu, carea să administreze pănă la alte disposiţiuni fondul scolastic gr.-cat. Comisiunea, ce e drept,­­şi-a început acti­vitatea sa, se înţelege, conform ordinilor comisarului şi încâtva a consitorului epis­­copesc. Borgoanii, cari şi pănă aici erau tot în nelinişte şi ceartă cu comitetul şi co­misiunea administrătoare, ceea­ ce de atâta timp doriră s au şi căpătat.* E trecut! rătăcirea a doua a fost mai mare ca cea dintâiu. Administrarea fondului sco­lastic gr.­or. nu o primesc în mână proprie, ci trece în mâni străine. Se în­ţelege au protestat, protestează şi vor pro­testa faţă cu capul bisericesc, care cu o tactică puţin, ba de tot nepolitică s’a şi folosit de puterea ce avut-o şi pănă acum — nu însă în actuala formă. Să continuăm. Excelenţa Sa, se poate că a primit semn de sus, ca să facă acest pas.*) A primit semnul, şi seim pentru­ ce!? Ca mai de timpuriu sau mai târziu să capete alt semn, ca să transpună administrarea fondului sco­lastic în mânile inspectorului de scoale, sau poate în ale ministrului de culte. Odată făcut acest început cu fondul scolastic gr.-or., poimâne vine rîndul fondului sco­lastic gr.-cat. Și ce se va întâmpla atunci? Inspectorul de scoale va denumi în­vățători după bunul lui plac; scoalele confesionale vor cade; şcoalele comunale se vor ridica şi vor înflori; învăţătorii necualificaţi deajuns în stu­diul limbei maghiare daţi de o parte, şi înlocuiţi cu oameni aduşi din larga lume. Un pas acesta spre straformarea şcoa­­lelor confesionale în scoale de stat. Înrîurirea şcoalelor de stat urmează de sine. Trebue să­­ţicem, ba să accen­tuăm, cumcă stăm rău, ba foarte rău. Şi cumcă stăm rău, vedem şi trebue să vadă grăniţerii, ba chiar să o şi simtă. E trecut; contra forţei nu poţi opune forţă. A-­şi apăra însă omul drepturile şi existenţa pe toate căile legale, este de da­­torinţa sa. Cel ce lasă a l i­ se răpi drep­turile şi a l i­ se atăca existenţa, unul ca acela este vrednic de a se şterge din cartea viilor, şi mai mult încă, merită a se în­gropa de viu. Chiămarea grăniţerilor în aceste îm­pregiurări grele, în care se află, este, nu opunerea brutală, ci opunerea pe căi le­gale şi juste. Maiestatea Sa Domnitorul nostru tre­bue să se informeze despre toată starea lucrurilor din fosta graniţă. Grăniţerii trebue să vadă în Maiestatea Sa pe acel bun Părinte, care le-a garantat existenţa fondurilor şi a averilor grăniţeresti, încât priveste însă existenţa fondului confesional, are sfânta cin­ămare atât con­sistorul episcopesc de Gherla, respective Ilustritatea Sa de Episcop, şi consistorul metropolitan din Sibiiu, a fi resoluţi spre apărarea lui, deoare­ce cu apunerea acestui fond, au apus şi şcoalele confesio­nale, ear’ apunând şcoalele confesionale, ce va fi atunci de biserică? Nu putem dar’, decât a trage deose­bita atenţiune de o parte a consistoriilor, ear’ de alta a conducătorilor din fosta graniţă asupra acestei împregiurări, de­­oare­ce de aici depinde înflorirea sau de­cadenţa culturală a acestui ţinut. Trebue să se pună stavilă nesăţiosului inspector de şcoale prin aceea, ca în com­unele, unde se simte lipsa de doi sau trei învăţători, să se deschidă atâtea clase, câte prescrie legea după numărul copiilor. Odată fă-’» cându-se aceasta, şcoalele comunale eo ipso trebue să apună şi cu ele şi ... . intenţiunea urditorului lor.' Ear’ atunci, când grăniţerii vor fi loviţi şi în aceste ale lor bune intenţiuni, atunci grăniţerimea toată are a-’şi aduce aminte, că dreptul şi forţa Româ­nului consistă în: a cere cu buna, a pretinde cu dreptul şi în a vin­deca cu legea, ar voi se-­şi marcheze numirea de amba­sador în Berlin prin misiunea unei con­­ferenţe egiptene. De altă parte însă se poate admite şi aceea, că realizându-se idea unei conferenţe, nici cestiunea bulgară nu poate sta departe de aceea. Nici nu ne-ar surprinde, dacă guvernul englez ar simţi necesitatea, de a împrăşcia neîncre­derea, cu care în Berlin a fost întimpi­­nat în ceea­ ce priveşte politica sa orientală. Credem de cuviinţă a observa, că fondurile aceste nu au fost puse la disposiţiunea „Excelenţei Sale.“ Le administrează consistorul, şi aceasta vise numai deo­camdată. Red. „ Trib.“ Revistă politică. Sibiiu, 25 Septemvrie 81. v. Epilogul afacerii Janski are încă să urmeze. Afacerea Komjáthy pre­ocupă acum toate cercurile din Ungaria şi începe a îmbrăca o formă, ce poate să dee prilegiu la cele mai serioase compli­­caţiuni. Dieta ţerii voiesce să ţină o şe­dinţă închisă în această privinţă, care ade­renţii dlui Komjáthy pretind chiar, ca în­treaga afacere să se pună la ordinea­­idei în şedinţă publică, (ficând, că ea privesce imunitatea deputaţilor şi nu există nici un motiv, de a o pertracta în şedinţă închisă. De altă parte patruzeci de membri ai clubului atletic din Budapesta s’au de­clarat gata, a provoca la duel pe ofiţerii, care se vor duela cu dl Komjáthy, — şi ofiţerii de reservă domiciliaţi în Buda­pesta plănuesc o conferenţă, în care va ave să se aproabe procederea fostu­lui ofiţer şi actualului „infanterist“ Herbert­ întru adevăr frumoasă situaţie în faţa evenimentelor, ce ameninţă tot mai mult pacea europeană. Asupra păşirii generalului Kaulbars la meetingul din Sofia foile ruseşci încă nu s’au pronunţat. Dealtmintrelea aşa se vede, că cercurile jurnalistice din Peters­burg nu pun multă încredere în misiunea generalului Kaulbars, deoare­­­ce oficioasa „Novoie Vremia“ are astăzi în vedere nereuşirea aceleia şi se exprimă precum urmează: „La cas daca ar fi silită să întrerupă în­­tre vorbirile generalului Kaulbars cu regenţii din Sofia, Rusia n’ar putea să se mai înţeleagă cu nimeni asupra viitorului Bulgariei, decât cu însuşi suveranul acestei ţeri. Fie legăturile vasalice, ce leagă pe Bulgaria de Sultan, cât de slabe, acele totuşi există, şi Rusia în sfârşit tot numai singur cu Poarta poate să discute asupra măsu­rilor, ce trebue să se iee prin restabilirea unei regulări a stării de lucruri în Bulgaria, într’un asemene moment presenţa trupelor turcesci la frontaliile Bulgariei şi în Rumenia­ orientală poate să fie de folos“. Cât priveste înarmările turcesci, se comunică din Constantinopol, că Poarta a hotărît formarea unui corp că­lăreţ de Curcii de circa 60­0 oameni, mai departe că a efectuat din nou mai multe comande de cai în Ungaria, care din Germania se aşteaptă alte noue tunuri Krupp­iane, care vor fi dirigeate la fron­­talia de la Mustafa-paşa. Spre explicarea acestor pregătiri militare în cercurile tur­cesci se afirmă, că se tractează de o ocupa­­ţiune a Rumeliei­ orientale pe un timp mai îndelungat. Din Paris se signalisează, că gu­vernul francez are de gând să iniţieze o conferenţă europeană, al cărei scop va fi evacuarea Egiptului din partea En­glezilor. Deodată cu aceasta se împărtă­­şesce din Londra, că lordul Churchill a a plecat zilele aceste­a probabil la Berlin. E posibil, că lordul Churchill voeşte de astădată să prevină pe dl Herbette, care Corespondenţă particulară a „Tribunei“. Munţii­ Apuseni, 20 Septemvrie 1886. Aveam multe cuvinte, când­­mi-am propus să tac şi se privesc cu flegma Englezului la spectacolul, ce se petrece adoi în ţeara poreclită „a libertăţilor“. Aceasta cu atât mai vârtos, cu cât expunerea plângerilor, nedreptăţilor şi năca­­zurilor de tot soiul are puţin răsunet în urechile oamenilor favorisaţi de soarte să conducă desti­nele acestui sărman stat. Nici acum nu ne puteam decide a bate toaca la urechea surdului, de cumva nu aş vedea starea tristă şi miseră, în care geme poporul, ce a produs pe un Iancu şi un Horea. Ar trebui, ca omul să fie de stâncă, pentru­ ca să nu compătimească pe aceşti bieți de oameni, vedindu-’i plutind în atâtea necazuri. E un fenomen tare trist acela, când într’o ţeară nedreptățile şi fărădelegile au străbătut pănă în coliba cea din urmă, căci ce alta va se­dică plângerile țeranilor, de a nu mai pute trăi, dacă va ţine tot astfel. S’au stricat „trebile şi orânduielile“, a fic e­ în naivitatea lor, „şi dacă vrem să mai trăim, atunci sântem siliţi a merge pănă la înălțatul Imperat, care nu poate să aibă cunoscinţă despre nedreptăţile ce ni se fac“. Şi o ar face aceasta Muntenii, căci ei sânt resoluţi a întreprinde ori -­şi - ce, numai se scie, că li s’ar mai ame­liora soartea, care de veacuri le-a fost vitregă. Acum ca şi înainte de asta cu o sută de ani Muntenii s’ar duce în corpore se ceară dela Burgul din Viena, a cărui devisă este „Justitia Regnorum fundamentum“, dreptate, sunt însă îm­­pedecaţi dela executarea planului lor prin fel de fel de obstacole. Şi pe cine ar prinde mirarea, când ei în butul tuturor obstacolelor într’o bună dimineaţă ar pleca spre Viena? Trebue, ca mintea să ne stee în loc, când ţeranul comparând starea de acum cu cea servilă dinainte de 1848, vine şi pledează pentru cea din urmă. Aci apoi e de prisos ori­ce comentar: într’atâta s’a înăsprit modul de traiu în Munţi, încât Munteanul, care cu atâta foc îşi iu­­besce patria şi căminul seu, e silit să iee lumea în cap. Dobrogea este ţeara cea nouă, unde Mun­teanul cugetă că va scăpa de năcazurile şi asu­pririle, la care este expus aci acasă la dînsul. Şi cum îşi închipuesce cineva, ca să mai poată trăi, când îi sunt luate mijloacele cele mai efi­cace de subsistenţă? Dar’ se-’mi întăresc aser­ţiunea. Isvorul principal de traiu al Muntenilor îl dă pădurea (munţii) şi economia de vite. Acum Insé pădurile s’au segregat; erariul a luat ce a fost mai bun, şi comunelor li-a dat ce a voit. Pîresce-te cu domnii! N’a fost Insé destul cu atât! Părintescul guvern a aflat de bine a opri şi pă­­şunatul din munţi. Cu aceasta a dat locuitorilor din părţile aceste lovitura de moarte, căci ne­­fiindu-le permis să-’şi mîne vitele în munţi, acasă nu le pot ţine din causă, că comunele noastre muntene nu dispun de păşunat; care locurile ste­rile ce le au, abia produc nutreţul necesar pentru a le hrăni preste iarnă. Luându-li-se posibilitatea de a ţine vite, nu mai sunt în stare a suporta nici sarcinile publice asupritoare, ceea­ ce pănă acum mai mergea, deoare­ce având vite, aveau la cas de nevoe şi parale. Cu meseria sa, înţeleg ciuberăritul şi cer­­curăritul, bietul Muntean prelfingă mari greutăţi îşi poate agonisi pânea de toate dilele, şi nu-­i mai este iertat a cugeta la alte neajunsuri. Pre­lfingă aceasta are de a se lupta şi aci cu multe greutăţi, căci pădurile crariului, — de cele co­munale nu amintesc, nefiind de nici un preț, — sânt strîns păzite de vigili silvanali, parte mare Unguri și Secui; se întâmplă, că cineva îndrăs­­nesce a întră în aceste locuri fără de concesiune, — care costă parale, car’ aceste în cele mai multe cașuri lipsesc, — atunci face cunoscință mai întâiu cu patul dela pușca „gornicului.“ Un cas de natura aceasta s’a întâmplat nu demult în Scărișoara, unde un fecior a fost venit în pădure fără de concesiune din partea vigilului, și fiind provocat se­’și dee securea, acesta’i-a denegat-o, dicând: „Domnule! scrie-me în protocol, dar’ securea nu ’ți-o dau, căci îmi trebue să trăiesc“. Atunci ce se vedi? prietinul nostru Zsiga se înfierbântă și voiesce să ’i-o smulgă cu forța, ceea­ ce nesuccetjendu-’i scoate cuțitul din buzunar, și cu un adevărat curagiu îl înfige în piciorul drept al feciorului. Faptul acesta nu s’a învrednicit din partea șefilor culpabilului nici măcar cu o simplă investigare, dar’ feciorul re­spectiv a păzit patul 8 septemâni, și cu atâta lucrul s’a isprăvit. Cașul acesta nu e cel dintâiu, nici cel din urmă, toate aceste înse le pune Românul pe răvaș. Nu e insă destul cu tractarea aceasta că­­zăcească, urmează alta și mai neumană. Prevaricantul se notează, se arată și în fine se condamnă la o amendă în bani, conform daunei causate; dacă insé respectivul nu e în stare să sorvească suma adesea foarte bagatelă în termin de 8 zile de la publicarea sentenţei, atunci se vedi procedere turcească! Foszolgăbirăul — alias „Mufti-Paşa“ al no­stru — numai­decât ordonează execuţie, şi dacă nu merge însuşi în persoană, mînă pe câte un favorit de al seu, — în cele mai multe caşuri pe Jidano-Boeme-Germanul Stary Robert, patriot patentat, — căruia îi lichidează ca diurn în o asemenea comisie, nici mai mult nici mai puțin, decât modesta sumă de 15, 20 și 25 fi. v. a. după depărtarea comunelor respective, care însă nici una nu este în o depărtare mai mare de 4 oare de centru. Așa încât suma de 1 fi. 70 cr. sau de 13 cr. s’a urcat la suma de 31 fi. şi în caşul al doilea 18 fi. Aceste car’ sfint numai două din nenumăratele abusuri, cari s’au petrecut în Scărişoara şi Vidra-medie. Cum îşi închipuesce cineva, că un om, care n’a fost în stare să solvească 1 fi. 70 cr. v. a., va pute să sorvească după aceea suma de 31 fi., — nu mi-o pot explica. D-nii noştri însă, săiu se facă şi astfel de socoteli. Ce le pasă lor, că vor licita casa şi puţinul pământ ce află, nefericind o întreagă familie? Singurul lor scop este să despoie, şi pentru a pute executa aceasta, nu cruţă nici un mijloc neiertat. Dealtmintrelea căuşele de prevaricaţiuni, conform articolului de lege XXXI, din 1879 , § 118 nici nu cad în resortul afacerilor pretorelui suprem, ci numai prin abus ’şi-a arogat acest drept, fiind opicat însărcinată cu afacerea aceasta antistia comunală. Mai dică apoi lumea, că nu avem oameni, cari se intere­sează de binele şi prosperarea poporului nostru! Comedia însă este departe de a se fini. Pertractările în cancelaria rostolgăbirăului între partide, de regulă se încep cu Dumnezeul Ro­mânilor şi se finesc cu pălmuiri şi arestări. Venit ieri alaltăieri în mijlocul nostru, adu­când cu sine întreg carabalicul ce poseda, într’o basma de buzunar, azi se plimbă cu 4 cai cum­păraţi de pe spatele bietului popor. Fie 4's 'rl parantese, la această mărire a dlui Mufti-paşa a contribuit cu deosebire fostul şi bine meritatul — sic — pretor, cavaler de Petru Ioanette. E oare­cum de sine înţeles, că domnul din cestiune vrând să-­şi câştige oare­cari titluri la rea­­lizarea sublimei idei de stat maghiar, unesce tot ce e Român şi românesc. Aşa avem în Câmpeni un notar, care poate are numai singurul defect, că e Român. Un om mai activ şi mai diligent, n’a avut cercul Câmpenilor de când există. Săr­manul om, a lucrat ziua şi noaptea pănă­ ce a­­ adus cancelaria rămasă în mare disordine de an­tecesorii sei earăşi în bună rînduială, aşa încât azi poate trece de model în întreg comitatul. FSszolgăbirăul rusé, nu încetează a-’l şicana, persecuta şi a-’i face greutăţi în împlinirea oficiu­lui seu, numai ca să afle motive de suspendare și în locul lui să numească pe favoritul seu Stary, căruia îi lipsesce ori-ce capacitate de a conduce un oficiu notarial cum se cuvine. La fo­szolgăbirăul acesta numai primarii comunali mai au oare­care trecere, dar’ nici ace­ştia toţi, ci numai aceia, cari nu sfint în stare a merge pe picioarele lor proprii, vreau să zie aceia, cari mănâncă din o troacă cu foszolgăbirăul, sau şi mai clar, cari au mână comună în exploatarea poporului, aşa de exemplu un Bîrlea, — care se află în cercetare criminală — şi Todea Du­mitru, alias Steilinger, dintre mulţi alţii, — onoare puţinelor excepţiuni. Atari oameni simţimdu-se mânjiţi, ca nu cumva Mufti-paşa să tragă dungă preste socoteala lor, cearcă a-­i face toate plăce­rile hrănindu-­i cei patru cai, toate aceste pe so­­coala poporului. Se întâmplă, ca un primar să nu fie după placul „atotputernicului“, atunci a păţit-o. D-sa în tot momentul face să se simtă supremaţia sa prin fel de fel de pedepse. — Aşa primarul Costea din Scărișoara, fiind citat în o causă co­munală la Vaskoh, unde mergând fără de conce­siunea prealabilă a Măriei Sale, acesta ca să-­și resbune pentru transgresiune oficială, a aflat de bine a aduce pe susnumitul cu gendarmii pen­tru a se rectifica. TRIBUNA Nr. 221

Next