Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)
1886-07-24 / nr. 169
Nr. 169 Anul III Sibiiu, Joi în 24 Iulie (5 August) 1886 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1li an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., 1/3 an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru ! Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. In urmner costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 23 iulie st. v. In fine, iată că şi evenimentul anunţat cu atâta sgomot de presa compatrioţilor maghiari, a trecut în pace, între cele, despre care se zice că au fost. Este numai a treia 4' de când meetingul din Budapesta, poreclit al poporului, a trecut în sânul vecîniciei, cu toate aceste nu greşim, dacă mai întorcându-ne la dînsul, vom cjice: păcat de atâta vorbă. Se scremură munţii, ca se nască un şprecel ridicol. Căci ce este resultatul practic al trebei înscenate cu sgomotul din ijiaristica maghiară de săptămâni încoace? O resoluţiune luată sub cerul liber, înaintea unei mulţimi modeste la număr, adunate desigur mai mult din curiozitate decât din interes politic, prin care resoluţiune se proclamă un princip, repeţit de atâtea ori de douăzeci de ani încoace în foile oposiţiunii maghiare : armată independentă maghiară. Şi totuşi, ian să cugetăm mai cu deadinsul asupra resultatului practic al întrunirii de Duminecă şi să vedem, nu cumva aflăm că este mai mare decât resoluţiunea amintită ? Oratorii în discursurile lor au vorbit toţi în numele „naţiunii“. Compatrioţii maghiari au fost cei dintâiu în Europa şi în lume, cari în legislaţiune au distins naţiunea de naţionalitate. Când vorbesc ei de naţiunea maghiară, nu se înţeleg numai pe dînşii, înţeleg totalitatea poporaţiunii, câtă se află pe teritorul ţerilor aparţinătoare coroanei unguresci. Era oare în întrunirea de Duminecă representată totalitatea poporaţiunii ţerilor unguresci? Nu. Era representată baremi naţionalitatea maghiară, cum a fost bunăoară naţionalitatea română representată prin alegătorii ei în 1881 şi 1884? Nu. Dar’ nici că se putea să fie representată totalitatea poporaţiunii, fiindcă naţionalităţile sânt demult cu măestrie scoase din comunitatea de interese cu Maghiarii compatrioţi. Compatrioţii maghiari au adus lucrul, în douăzeci de ani la atâta, încât naţionalităţile nemaghiare, sau se’şi fie loruşi vrăşmaşe şi să lucre şi ele pentru stârpirea lor proprie, sau se stee la o parte şi se facă pe privitorul, îndătă-ce ’şi-au împlinit sarcinile, cu care datoresc ţerii şi dela care ele nu se sustrag, cum se sustrăgeau compatrioţii maghiari în timpul provisoriului. Ei bine, totalitatea poporaţiunii n’a fost representată în meetingul dela Budapesta, prin urmare au greşit oratorii, dacă s’au gerat de representanţi ai ei, însă dacă nu puteau vorbi în numele tuturor locuitorilor din ţerile unguresci, puteau oare vorbi în numele naţionalităţii maghiare? Am sris mai sus, că nu, şi o repeţim şi aici. Lucrătorii din Budapesta au dat o declaraţiune, că nu vor să mai facă causă comună cu „domnii“, nici că vor să le mai scoată castanele din foc. Partida oposiţională moderată maghiară a sucit-o de mult şi s’a abătut cătră armata comună. Partida liberală a început mai în acelaşi timp a demonstra la Mişcolţ în contra stângei extreme şi desigur are să continue şi în alte părţi. Mai poate fi vorba, că în meetingul din Budapesta a fost representată naţionalitatea maghiară? Meetingul din Budapesta ţinut în Dumineca trecută n’a fost alta, decât o întrunire de oareşicare representanţă dintr’un partid. Deci dacă s’a vorbit acolo de „nemzet“ (naţiune), a fost sau numai un lapsus linguae, sau o figură retorică rău aplicată. Resultatul practic al meetingului din Budapesta mai are însă şi altă lăture. Prelingă aceea, că ne presentează naţionalitatea maghiară împărţită în punctul armatei, provoacă presupunerea, că toată înscenarea cestiunii armatei independente este mai mult o manevră electorală. La presupunerea din urmă ne îndreptăţesc şi expresiunile incualificabile despre armată, pajură, colorile negre-galbene din partea partidului extrem precum şi din partea partidului liberal despre Austria, prin care fiecare venează popularitate. Este vorba de un period de cinci ani, şi un parlament cu mandat de cinci ani merită puțintică îndrăsneală de cuvinte, cu atât mai vîrtos, cu cât seim, că la Viena cuvintele nu li se mai iau în considerațiune serioasă. De fapte din partea guralivilor însă n’are să se teamă nimenea, căci s’a purtat de grije, ca „arborii să nu crească fară în cer.“ , Forţa „Tribunei“. Din tainele Bosforului. — Novele. — nu. Tardiu! ... (Urmare și fine. — Eu te iubesc pe tine Caliopi, îi zise odată Zufilcar Caliopei stând la picioarele ei și uitându-se în ochii ei. . . . O! ce ochi mai are, se gândia în sine Zufilcar. — Și credi că ar fi frumos să nu me iubesci ? ! — Dar’ Caliopi, eu te iubesc cu dragoste, din toată inima, nu me pricepi ?! — Ba da, te înțeleg, mă iubesci tot ca și eu pe tine. — Caliopi tu nu me înțelegi! — Cum să nu te înțeleg?! — Eu voiesc, ca tu să me iubesci până la moartea ta! — Și eu te voiu iubi! — Eu voiesc, ca să fii pentru vecînicie a mea, pricepi, să fii nevasta mea; și când efise asta, o strânse și mai tare de mână, se ridică încetinel, o cuprinse preste mijloc și o sărută. . . . Kar’ Caliopi când vefiu asta, se uită ca spăriată. Nici odată nu-l vefiuse pe Zufilar uitându-se așa la ea, nici odată nu a sărutat-o. . . Și ce-’i fuse, să fie nevasta lui?! . . — Zufilar de ce faci tu așa, de ce îmi spuseși acele vorbe? — Dar’ când eu nu pot să trăiesc fără de tine! . . . — Și cine dice să ne despărțim ?! — Vreai dar’ să-’mi fii nevastă?! — Nu, asta nici odată, dzise hotărâtă Caliopi. — Atunci de ce stai de vorbă cu mine? — Dar’ ai uitat, că tu ești Turc și eu sunt creștină, și legea ta te opresce, de a lua o creștină! ■—• Da, dar’ legea ta este mai bună, mai îndurătoare : nu opresce ca tu să iai de bărbat pe un Turc! — Apoi eu sunt bogată, tu ești sărac . . . toți ar fiice, că ine voiesci pentru avuția mea! —• Fugi dela tatăl tău dacă ine iubesci, și eu te voiu iubi și atunci când nu vei avea nimic. . . Nu-’ți doresc bogăția ! — Nu, nu, Zufilar asta nu se poate. . . . Lasă-te de acest gând. . . Ah, de ce ’mi-aifis tu acele vorbe ? ! . . . Ce mult te iubiam pănă acum, și acum tu singur m’ai oprit, ca să mai stau în apropierea ta. . . . Nu, nu poți să-’mi fii bărbat! Și car’ veni rândul să plece Zufilcar cu corăbiile pe mare, și cine stie când se va mai întoarce ?! Poate nici odată! . . . Ce trist era acum la plecare . . . Câtă durere ducea cu sine ... Ea nu-’i s fise nici o vorbă de mângâiere, nu-’i spuse că îl iubesce așa precum ar fi dorit el, nu îi s fise nimic, nimic . . . Se întoarse apoi ear’ Indéret. Caliopi nu mai alergă înaintea lui, nu-’i maifise, că ’l-a așteptat cu dor, că ’i s’a părut un veac până ce el a stat pe mare . . . Nici nu-’l mai întrebă ce ’i-a adus din drum. Cât suferia acum bietul Zufilcar . . . Poate și Caliopi! . . . Dar’ ce să facă, cum să fie ea nevasta unui Turc?! Toată lumea ar fiice, că Zufilcar numai pentru bogăție a luat-o, ar râde de ea toți, că ’și-a ales de bărbat pe un păgân sărac . . . Nu, asta nu poate să o facă . . . Ar blastema-o și tatăl său și biserica și toată lumea ... De ce se vree Zufilcar acest lucru ?... De ce ’i-a fus ei acele vorbe ? . . . Ce fericită era înainte de asta și acum, acum suferia . . . Kar’ Zufilcar suferia și mai mult. Căci el iubia cu o dragoste ferbinte pe Caliopi, și vedea el acum, că Caliopi nu mai este aceea, care era pănă acum. II încungiură, abia îi vorbesce o vorbă, doué ... Și Turcul încă are inimă, Turcul încă scie iubi cu dragoste adevărată și simte și el durerea amorului fără nădejde . . . — De ce nu-’mi fiice dar’, ca să mé duc din casa lor, de ce se mai duce pe la frații mei, de ce îmi stă fiilnic în ochi, ca să o privesc, se inea îmbet de frumsețea ei, să fiu nebun de bunătatea ei, de ce, de ce, — așa se întreba Zufilcar. — Tot nu ’ți-ai schimbat gândirea, întrebă în ajunul unei plecări pe mare a sale Zufilcar pe Caliopi. — Nu pot se fac ceea ce îmi ceri . . . Cere-’mi altceva, cere-’mi moartea, dar’ vieața nu pot să ’ți-o jertfesc ție . . . Prea multe ne despart! . . . — Caliopi, Caliopi, de ce cu toată lumea ești bună, numai pe mine mă omori ?! . — O se-’ți treacă și ție acest dor, și car’ va fi totul bine. — Da, o se-’mi treacă, și car’ va fi totul bine — oftă cu tristeță Zufilcar și își luă adio dela Caliopi. Va pleca departe, departe, și cine stie, când se va mai Întoarce?! Poate niciodată! — Să nu uiți, că te-am iubit cu dragoste curată, îi fuse Zufilcar Caliopei la despărțire... Să aibi grije de frații mei, căci poate nu o să me mai întorc ! . . . — De ce-’mi fiici asta acum? întrebă cu blândețe Caliopi punându-și mâna pe umărul lui Revistă politică. S i b i i u. 23 Iulie st. v. Călătoria Archiducelui Carol Ludovic la Peterhof în Rusia dă prilegiu la deosebite combinațiuni politice. Este foarte posibil, ca călătoria Alteţei Sale Imperiale să aibă şi oarecare scop politic, care însă este acela, nu se poate sei. Scrrile telegrafice dela Peterhof ne anunţă numai formalităţile şi buna primire, de care s’a împărtăşit înaltul oaspe de cătră curtea imperială rusească. Afacerea Edelsheim-Janski preocupă în momentele de faţă cercurile maghiare din toate părţile. După resoluţiunea meetingului din Budapesta urmează resoluţiunile altor adunări de popor din provincie şi ale diferitelor congregaţiuni comitatense. Pănă acum stim că s’au proiectat astfel de resoluţiuni în Pécs, Szolnok, Alba-Regală, Orade, în comitatul Csanád, apoi în Nyíregyháza, Német-Palánka, Dobriţin şi Czegléd. Congregaţiunea comitatului Borsod, ţinută Lunia trecută în Miscolţ a şi primit o resoluţiune de cuprinsul, ca să se presenteze parlamentului o adresă, ca acesta să facă paşii necesari, pentru ca sentimentele naţiunii maghiare şi constituţiunea Ungariei să fie respectate în armata comună. Cam acesta e tenorul tuturor resoluţiunilor luate şi proiectate. Nu ştim la ce resultat vor să ajungă fraţii noştri Maghiari, nici nu ne este cunoscut prin ce anume au vătămat factorii armatei comune constituţia Ungariei, ne pare însă că nu aceste, ci fantasma armatei naţionale maghiare, care „este în stare să bată Europa“, după cum s-a exprimat Carol Eötvös în meetingul din Budapesta, nu le dă pace. Cu privire la modificările tarifului vamal, proiectate în sesiunea trecută de consiliul imperial austriac,i se telegrafează lui „Pester Lloyd“ din Viena, că acolo a sosit răspunsul guvernului unguresc la încunosciințarea celui austriac despre modificările făcute. Guvernul ungar declară, că este învoit cu ţinerea unei conferenţe vamale. Drept aceea aceasta va fi convocată cătră sfîrşitul lunei curente. Aceasta va pertracta modificările tarifului vamal pe baza condusului consiliului imperial din Viena. Instrucţiunile membrilor ungari pentru conferenţa din cestiune sunt deja gata, nu se scie însă, ce fel de contra-propuneri sânt autorizaţi să facă propunerilor austriace. Resultatul alegerilor pentru consiliul general din Francia este cunoscut cetitorilor noştri din telegrama numărului precedent. Republicanii au perdut pănă acum 11 voturi, cu toate acestea sunt în majoritate preponderentă şi ei aşteaptă în linişte resultatul balotagiurilor restante. Presa conservativă face mare sfavă cu unele epistole ale actualului ministru de resboiu B a t a n ger, adresate la 1880 ducelui D’Aumale. Boulanger a desminţit cuprinsul acestor epistole, care este, că Boulanger (atuncia colonel) ar fi cerut de la Aumale ajutor şil-ar fi asigurat despre devotamentul seu. Cu toate aceste foile conservative continuă a susţină autenticitatea scrisorilor din cestiune. Un om de încredere ale ducelui D’Aumale, dl Limbourg declară, că pune la disposiţie originalul şi fotografiile epistolelor din cestiune. La aceasta foile republicane se exprimă, că este de lipsă a se face proces, ca să se constate falsificarea scrisorilor amintite. Din Amsterdam se telegrafează, că Dumineca trecută două întruniri mari de socialişti s’au ţinut în Holanda. Una la Rotterdam, unde a vorbit socialistul Croi şi alta la Ha aga, unde conducătorul socialiştilor D o m ea a vorbit şi a fost ascultat cu entusiasm. Liniştea însă nu s’a conturbat de astădatâ. Această scrie ne dovedesce, că mişcarea socialiştilor este puternică în regatul Holandei. Situaţiunea internaţională după „Telegraphul“ din Bucuresci se presentă astfel: Doi cancelari s’au întâlnit la Kissingen şi au pus Europa la cale. Cum? Iată ce nu poate să spună nimeni, deşi toată lumea vorbesce de întâlnire şi de cele ce s’au petrecut între contele Kálnoky şi principele de Bismarck. Oficialii păstrează cel mai adânc mister; se vede că cei doi cancelari găsesc, că lumea