Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)

1886-09-26 / nr. 221

Anul III Sibiiu, Vineri în 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1886 Nr. 221 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Insertiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Cu numer costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Ca l­a Octomvrie v. 1886 se începe Abonament nou „Tribuna“. Preţurile abonamentului sunt însem­nate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire­­ atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual prelungă, localitatea, unde se află, şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis­­ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarulu­i 1­1 „T­ribun­a“, SSSti­ia, 25 Septemvrie st. v. Generalul Kaulbars ţine, ca ofiţerii traşi în judecată pentru fapta resturnării supremului lor comandant să fie puşi în libertate, care alegerea de Domn să se mai amine, pentru­ ca aceşti ofiţeri puşi în li­bertate să aibă timp de a lucra pentru alegerea candidatului agreat de Rusia. Aceasta dovedesce, că astăzi spiritele sânt în Bulgaria dispuse contra Rusiei şi că generalul Kaulbars e pe deplin convins, că Rusia nu va reuși cu candidatul ei, dacă alegerile se vor face în curând, îi trebue generalului timp, ea se adimenească, se cumpere cu bani și cu promisiuni, se intimideze prin amenințări, într’un cuvânt, să­’i moaie pe Bulgarii îndărătniciți. Ear’ guvernul și regenţa nu vor să-ş i acorde acest timp, nici să pună în liber­tate pe ofiţerii traşi în judecată. Aceasta dovedesce, că Bulgarii nu au nici ei înşişi destulă încredere în sine şi se tem, că nu vor fi destul de statornici în hotărîrile lor, că va întră demoralisarea în rîndurile lor, dacă nu vor alege acum, cât mai curând. Şi cu toate aceste dicem şi acum ceea­ ce am­­zis sânt acum câteva­­jile: dacă sânt oameni chibzuiţi, actualii gu­­vernatori ai Bulgariei vor ceda stăruinţe-* lor Rusiei. Ear’ dacă sânt oameni chib­zuiţi şi nu cedează, ei au cuvinte puter­nice de a nu ceda, ori sînt puși la cale de vre­o altă putere ori voiesc din­adins să provoace un conflict cu Rusia. De aceea considerăm ca bună spirea, că guvernul bulgar a declarat, că este gata să mai amîne alegerea, dacă pute­rile signatare o doresc aceasta. Poate că nu e exactă soirea aceasta; poate că guvernul bulgar nu a făcut încă de­­claraţiunea aceasta, nu e cu toate aceste mai puţin adevărat, că aceasta e atitudinea corectă a guvernului bulgar, în sensul învoielilor internaţionale Poarta otomană are oare­care drept de a interveni în Bul­garia, iară puterile, care au signat trac­tatul din Berlin, sânt oare­cum protectoa­rele Bulgariei: Rusia ea singură nu are nici dreptul de a interveni, ci posițiunea de protector față cu Bulgaria. Dacă vo­­iesce dar’ să obțină ceva dela guvernul bul­gar, Rusia nu are decât să se adreseze la puterile europene, — şi Bulgaria e gata să facă ceea­ ce ni­ se exprimă ca dorinţă a Europei, recunoasce autoritatea Europei. Rămâne acum întrebarea: Ce vor răspunde cabinetele europene, dacă li se va pune această întrebare ? Pe cât cunoascem noi spiritul ce predomnesce în cercurile diplomatice, nu ne mai îndoim, că ele ori vor observa o atitudine reservată, ori îi vor sfătui pe Bulgari să cedeze. Şi Bulgarii vor ceda, nu însă în faţa generalului Kaulbai­s, ci în faţa Eu­ropei. Şi n’are să le fie ruşine de această retragere: dacă nu îi este ruşine Europei, de ce să le fie ruşine lor? E însă foarte grea încercarea, la care se pune poporul bulgar prin această amînare. Se pime prin ea întrebarea: sânt ori nu Bulgarii vrednici de independenţa, la care aspiră s­au ori nu virtuţile cetăţe­­neşci, care se cer pentru consolidarea unui stat? poate ori nu societatea europeană du­pună temelii pe dînşii ? Dacă alegerea se va amîna şi Rusia în ciuda tuturor opintirilor generalului Kaulbars şi a celorlalţi agenţi ai ei nu va pută să-’i moaie pe Bulgari, să-’i de­­moraliseze şi să-’i dispună a se pleca la voinţa ei, atunci pentru toţi oamenii se­rioşi este dovedit, că poporul bulgar este un element de ordine şi un preţios factor pentru menţinerea echilibrului în Penin­sula­ Balcanică, — atunci Bulgarii fac de prisos ori-şi-ce dominaţiune străină în partea locului, şi ori-şi-cât, s’ar opinti, Rusia nu va pută să le strice nimic, nu poate, — dar’ sântem convinşi, că nici nu va voi. Dacă însă Bulgarii, scăpaţi abia de curând de sub jugul demoralisător al Tur­cilor, înapoiaţi în cultură şi în genere oameni fără destulă independenţă mate­rială, nu vor dovedi destulă virtute civică, atunci nu numai pentru duşmanii, ci chiar şi pentru amicii lor ese învederat la iveală, că ei trebue puşi sub oare­care epitropie, şi întrebarea e numai: cine să fie epitropul . Bar’ la această întrebare nu va răs­punde Rusia ca de capul ei, ci Europa, »oare fără îndoeală va chibzui lucrurile astfel, ca Bulgarii să poată ajunge la in­dependenţa, pe care­­şi-o doresc, după­ ce vor fi ajuns la maturitatea poli­tică, ce a­z­­i le lipsesce,­­ dacă le va fi lipsind. Judecând astfel asupra celor ce se petrec în Bulgaria, credem că cel puţin deocamdată nu se vor produce conflicte mai acute. Şi se poate, ca generalul Kaulbars să nu facă treaba Rusiei prin demersurile lui prea de tot energice. Forţa „Tribunei“. Episode din luptele trupelor c. r. în anul 1881—82 în Herţegovina şi Bosnia cu privire la despărţemintele române. (Urmare şi fine.) Lupta la Krivosja­ superioară. La 16 Martie a plecat o patrulă de la po­stul înaintat la „Krivosta superioară“,­­ ca so aducă din satul, care era la poalele muntelui apă. Sosind în comuna numită, a fost­ surprinsă patrula prin o ceată de insurgenți, la care oca­­siune infanteristul Ianculescu cădit mort. Ceialalţi prelungă toată mulţimea insurgenţilor nu voiau să lase trupul tovarăşului lor în manile sălba­ticilor, şi s’au retras după o casă în apropiere şi au apărat prin focul lor mai mult de o oară corpul lui, pănă­ ce a sosit o companie cu 2 tunuri, cari după o luptă scurtă, — în care se aprinse satul, îi alungară ceata de insurgenţi, şi scăpară patrula şi corpul tovarăşului. Bravii Români, cari cu mult eroism au dat astfel dovadă despre ideile lor de tovărăşie, sunt următorii: infanteriştii Vasilie Matica, Trăilă Dumbrava, Mundiia Bolosin şi Ianco Basescu dela a 11-a companie. Pot servi de exemplu tuturora! Expediţiunea pe Macia-planina. La 3 Aprilie a fost al 3-lea batalion întreg trimis la recunoascerea muntelui Macia-planina. După o scurtă luptă, care s’a decis prin conducerea exactă a subcomandanţilor, între cari­e căpitanul Strojesco şi supralocotenentul Banda, prin ocuparea grabnică a unei posiţiuni favoroase, de unde li-au succes a causa insurgenţilor mari perderi, locotenentul Stojanel, — ca şi altădată, — şi la ocasiunea aceasta, a excelat. Expediţiunea preste Vrh-Sanik cătră gra­niţa Muntenegrului. La 17 Aprilie a plecat al 3-lea batalion la Grkovac, de unde în diua următoare la 4 oare dimineaţa a început înaintarea cătră muntele Sanik, unde a sosit după respingerea insurgen­ţilor la 8 oare 30 minute dimineaţa. Pănă­ ce 2 companii de la al 10-lea batalion de vânători împărătesei ţineau ocupat muntele numit, a plecat batalionul român cătră graniţa Muntenegrului. Coborîrea de pe Vhr-Sanik a fost, în pri­vinţa multelor greutăţi de teren, una dintre cele mai grele întreprinderi, care a avut batalionul acesta, şi s’a cerut multă grije din partea co­mandanţilor, care sudori dela toţi în genere. Apropiându-se antepatrula cătră graniţă, au început insurgenţii, — cari erau pe pământ mun­tenegrean, — focul în contra trupei, din care caută comandantul batalionului ordonă resfirarea spre luptă. Spre respingerea cetei de insurgenţi, care venia decâtră Mali-Pister, se comandă un despărţământ dela a 9-a companie, care aflând o posiţiune bună, causă multă daună insurgenţilor, în momentul acesta însdiinţează locotenent-adju­­tantul Stojanel, că aripa dreaptă e ameninţată de o ceată de insurgenţi. După recunoaşcerea tere­nului conduce numitul locotenent însuşi, o jumă­tate de companie în o posiţiune atât de bună, încât aripa aceasta nu numai în lupta momen­tană era complet acoperită, ci şi preste noaptea următoare a fost pe deplin scutită, şi trupa obo­sită, care a rămas sub cerul liber, a putut odihni cu siguritate. La expediţiunea aceasta au excelat supra­locotenentul Banda şi locotenentul Stojanel, ser­gentul Terian şi Surulescu, caporalul Lazarel şi Petcoviciu, infanteriştii Marian, Vapian, Petro­­viciu şi Negeria de la a 9-a companie. Caporalul Ciuculiţa dela a 11-a companie, sergentul-major Andreiu Malincian, caporalul Sperlea şi infante­ristul Cosoc dela a 12-a companie. Dela acest batalion brav au fost următorii decoraţi: căpitanul Trăilă Strojescu prin prea înalta laudă şi recunoscinţă, sergentul Pavel Milla, scutitul Andreiu Cernescu, infanteriştii: Toma Stepanescu, Martin Peternica, George Ciurgo, George Cosma, Nicolae Urderian şi Dănilă Liuba cu „medalia de argint pentru bravură cl. II.“ Episodele regimentului c. r. Archiducele Heinrich Nr. 51. Insurgenţii, cari cu tot preţul voiau se ocupe satul Trnovo, provocară garnisoana mică de 100 feciori, a preda locul, care provocare re­­fusându-se, ameninţară, că vor veni în dina ur­mătoare şi vor prăpădi tot ce vor afla în­­naintea lor. In seara aceea încă, la 9 care sosi maiorul cav. de Descovich cu al 3-lea batalion al regimen­tului spre ajutorinţa garnisoanei, în ceealaltă dimineaţă la 81/2 care surprin-Din fostul al II-lea regiment român de graniţa. IV. Credem, că în memoria Românilor de astăzi, din fosta graniţă militară, le este adânc săpată în inimi acea vreme, în care legiunea a II română avea să se lupte de o parte cu ofiţerii străini obiceiurilor româneşti, care de altă parte cu greaua disciplină militară şi mai mult încă, cu necurmatele marşuri şi­­ji­dni­cile lupte mai cu seamă pe timpul marii revoluţiuni franceze. Dacă grăniţerilor de atunci nu li-ar fi stat la inimă bunăstarea şi înflo­rirea ţinutului din graniţă şi mai mult încă, dacă nu ar fi cugetat la mai buna soarte a urmaşilor lor, desigur atunci dînşii nu s’ar fi lăsat la atâte şi atâte şicane, ci urmau pilda martirului Todoran şi a soţilor lui. Dar’ nu! dînşii au sufe­rit, — ca noi, urmaşii lor, lăudându-ne cu trecutul lor cel plin de glorie, să le urmăm gloriei şi să ne oţelim în suferinţe. Din gloria lor a răsărit gloria de astăzi a urmaşilor lor. în locul armelor omorîtoare, următorii au primit şcoala şi cartea românească plină de învăţătură. La întreţinerea şcoalelor, grăniţerii încă din cele mai vechi timpuri au asudat şi au cugetat foarte mult. Oare nu ar fi timpul, ca grăniţerii, cugetând puţin cu sânge rece şi conform însemnătăţii causei lor, care este o causă comună românească, sc­oase din apatia, în care se află, şi punând existenţa şcoa­lelor şi a fondurilor confesionale mai pre­sus de ori­ce interes chilnic, să dove­dească nu regimului, nu diplomaţiei, ci lumei,­­ că ceea­ ce e a lor, a lor va fi pentru totdeauna? Şi pentru­ ce să gândească grăniţerii acestea ? Ca să poţi avă şcoale şi învăţători buni, trebue ca să aibi şi bani, şi având bani, trebue să aibi şi o administraţie corespunzătoare. Comunele grăniţeresci au posedat şi posed toate cele enumerate. Li-a lipsit însă ceea­ ce lipsesc e cam în genere po­porului nostru. Li-a lipsit abnegaţiunea ! ! Li-a lipsit abnegaţiunea în trecut, şi le lipsesce şi astăzi. Şi are să se scie, că abnegaţiunea este o rubrică foarte mare în existenţa unui popor. Dacă nu voni­seră insurgenţii anteposturile garnisoanei, cari erau la apus dela Trnovo postate, năvălind cu cete mari asupra lor. Pe locurile cuprinse se resfirară în o liniă lungă, şi începură focul în contra garnisoanei alarmate. Strigări de „Alarm“, signale şi comandi se audiau în sat, o fugă grab­nică în toate părţile, şi în scurt timp stă bata­lionul în rînduri. Nici o vorbă nu se mai audia; toţi soldaţii aşteptau cu atenţiune ordinul, care îi va da comandantul. Insurgenţii, la număr de vre-o 1400, s’au con­centrat toţi din ţinuturile insurgate ale Trescoviţei şi din Zagorje; ei aveau prelungă avantagiul de număr, şi posiţiuni domnitoare. O situaţiune critică, din care numai o faptă extraordinară, energică, poate să-şi scape! Comandantul sciind, că se poate încrede în soldaţii de sub comanda lui, se decise a forţa posiţiunea inimicului cu ori­ce preţ. O comandă, şi despărţămintele, fără vorbă şi în ordine exemplară, plecară cătră o dâlmă, a cărei posiţiune trebuia să decidă lupta. în locul cel mai înverşunat al insurgenţilor se suiau bravii noştri ficiori cătră culmea data de direcţiune, şi la 9 oare a­­na­­li-a şi succes a goni ceata postată şi a ocupa însuşi vîrful nu­mit. încă o oară a decurs lupta cu cetele in­surgenţilor, cari în fine fură, prin un joc bine nimerit, constrînşi a părăsi toate posiţiunile lor. în fugă grabnică se retraseră cetele lor earăşi cătră Trescoviţa, de unde au venit. Amară fu înşelarea, după ilusiunile sanguinice, cari le-au avut la plecarea spre Trnovo!

Next