Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-10-14 / nr. 236

Anul III Sibiiu, Marţi în 14(26 Octomvrie 1886 Nr. 236 Abonamentele Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Apare în fiecare zi de lucru Al cui e Ardealul? 1. Al cui e Ardealul? Aceasta e întrebarea, pe care oficioşii d­ela „Nemzet“ cred de cuviinţă a o pune în discuţiune. De ce tocmai acum?­­—• Nu stim. Vedem numai, că ei îşi dau toată silinţa să tragă asupra ei luarea aminte a publi­cului lor. Am vorbit în două rînduri despre propunerile consiliului general de instruc­ţiune din România în ceea­ ce priveste şcolile confesionale, odată, pentru­ ca să arătăm, că aceste propuneri sânt în con­trazicere atât cu tradiţiunile fraţilor noştri de preste Carpaţi, cât şi cu interesele sta­tului român, car’ a doua oară, pentru­ ca să arătăm, cât de nepotrivită e conclu­­siunea ce trag oficioşii din Budapesta pentru Ungaria din propunerile dascălilor din România. Iată cum se pronunţă un d­’ar din România, „Românul“, în cestiunea aceasta : —------------— „Cunoscendu-ne demult/ o fice „Românul“, putem afirma, ca şi pe trecut, că presa vieneză, mai rece şi mai soiiitoare de toate convenienţele şi dreptul internaţional, nu ne va da în dese rînduri prilegiul de a-şi spune, că în discuţiunile cestiunilor române a trecut preste măsura, ce ni se datoresce, şi la care e ţinută de însăşi demni­tatea ei. „Nu tot astfel ni se va întâmpla, cum nici pe trecut nu ni s’a întâmplat, cu presa ungară, în discuţiunea cestiunilor române. „Mâhnitoarea trebuinţă de a reaminti presei maghiare demnitatea ei, precum şi natura cestiu­­nii ce discută, o vom ave adesea, căci e în •firea.—presei—maghiare se uite cu desevîrşire măsura. „Constatăm, că la Budapesta, departe de acele centruri, unde se văd la lumina Zilei toate rănile maghiarismului şi toate incurabilele lui boale, ziarele nu trec totdeauna dincolo de buna cuviinţă şi de natura unei cestiuni. „De la o vreme , încoace, Ziarele publicate la Pesta, fie în limba maghiară fie în cea ger­mană, au în discuţiunea cestiunilor române, fie economice, fie de politică externă, acea linişte politicoasă ".V deşi perfidă­­ a Ziarelor vieneze, nu insultele, ci argumentele sunt întrebuinţate ca răspuns la faptele ce li se aduc la cunos­­cinţă. „Dacă obiceiul acesta ar continua, dacă, ne mai cedând vijelioasei sale firi, presa ungară ar lua calea aceasta pentru totdeauna, bucuria noastră nu ar fi mică. „Din nenorocire, lucrurile nu ni­ se înfă­ţişează astfel. „Obiceiul cel bun dispare din când în când pentru a lăsa loc apucăturilor bătrâne, şi atunci, când „căldurile o apucă“, presa ungară revine iarăşi în apele de mai nainte. „Diarul cel mai oficios, şi prin urmare cel mai obligat a păzi o măsură oare­care chiar în discuţiunile cele mai înflăcărate, perde cu desă­­vîrşire măsura, uită totul, insultele înlocuesc argumentele în coloanele sale. „Astfel­­i­ s’a întâmplat mai filele trecute lui „Nemzet“, organul oficios al domnului Tisza, discutând o cestiune română din România liberă, cestiune de un interes cu totul intern. „Semnalând proiectul de lege al instrucţiunii publice şi vorbind de şedinţele consiliului general, „Nemzet“ pomenesce de unul din primele arti­cole ale proiectului ministerial rămas în­tocmai şi în urma discuţiunilor consiliului general. „Şi după aceasta,­ judecând şi comentând faptul, constată, că şcoalele de confesiune ma­ghiară vor fi silite să aibă un curs de limba română, de aci, durere, jale, mânie, şi, din de­­ducţiuni în deducţiuni, ajunge a asemena ce­­stiunea naţionalităţilor din Ungaria şi Transilvania cu un fapt isolat din România. „Cestiunea limbilor străine şi a limbii ro­mâne în şcoalele confesionale, sau mai bine ce­stiunea limbii române în ori­ce şcoală de pe teri­­torul României, se poate oare asemăna cu­ cestiu­nea limbii maghiare prin satele şi oraşele românesti ale Transilvaniei, pe unde limba maghiară e cunoscută cum ar fi pe la noi cea engleză? „Atât în apreciarea faptului cât şi com­pararea lui, „Nemzet“ a perdut măsura. Era de datoria noastră a ’i-o spune, cum fără mâniă o vom spune totdeauna acelora, cari prea lesne o uită.“ „Apreciarea“ şi „compararea“, de care vorbesce „Românul“, nu sunt cu toate aceste decât un fel de „adagio“ foarte dulce. Câteva zile în urmă celalalt oficios, „Pester Lloyd“, publică după primul ar­ticol o corespondenţă din Bucuresci, în care ni se face, între altele, împărtăşirea, că trei negustori, dintre care doi cetăţeni austriaci, care unul ungar, au fost expul­­saţi de pe pământul României. „Toţi trei, —­­fice corespondentul, — ne­­compromişi, se z­ice însă că trei săptămâni erau puşi sub pază poliţienească, fiind denunţaţi de a fi luat parte la agitaţiuni sociale. Trebue să ne pună în mirare, că numiţilor trei negustori nu li s’a acordat nici chiar terminul de o zi pănă la trei zile, obicinuit în asemenea caşuri, ca să-’şi reguleze afacerile familiare şi comerciale. La 14 ale curentei la o oară după ameadă­(ji au fost chiemaţi la prefectura de poliţie, au fost ţinuţi aici pănă la plecarea celui mai apropiat tren spre Braşov şi încă în­­ziua­ aceea au fost expe­­da­ie cu excortă de gendarmi şi daţi la Predeal preste graniţă............. Ar fi de dorit să se lă­murească cât mai curând cestiunea aceasta atât în interesul comercianţilor austro-ungari din Ro­mânia, cât şi pentru păstrarea bunei reputaţiuni a României în ceea­ ce priveşte ospitalitatea, la care pănă acum a ţinut România.“ în acelaşi timp „Indépendance Roumaine“afirmă, că refugiaţii politici, care au găsit ospitalitate în România, sunt aceia, care au creat în Bulgaria un cu­rent anti-rusesc, ceea­ ce-­l determină pe dl C. Mitle să publice în coloanele „Ro­mânului“ o scrisoare la adresa dl­ui G. Em. Lahovary, directorul „In­­ dépendance Roumaine.“ „Voind ca să arătaţi căuşele pentru­ ce s’a alcătuit în Bulgaria un curent anti-rus, d-voa­­stră susţineţi, că refugiaţii politici statorniciţi în ţeara noastră sunt aceia, cari sânt capii oculţi ai mişcării. „îmi veţi da voe a crede, că această faptă nu însemnează altceva, decât a denunţa puterni­cului şi periculosului nostru vecin pe aceia din refugiaţii politici, cari sunt statorniciţi în Româ­nia; este de a le face posiţiunea dificilă, este de a da mână de ajutor secţiunii a III din poliţia rusească, este, domnul meu, de a face un act, care, repet, este foarte îndoios din punctul de vedere al onestităţii politice. „Şi măcar dacă aceste aserţiuni ale ziarului d-voastră ar fi adevărate! „Prieten şi cunoscut al tuturor refugiaţilor politici din România, pot să vă dau cea mai for­mală desminţire. „Puţini din oamenii, de cari vorbiţi, cari sânt statorniciţi în România, nici­odată nu s’au ocupat de altceva decât de propriile lor afaceri; şi este o dovadă de o completă necunoscinţă politică şi socială când cineva crede, că un curent poporal se poate alcătui de oameni locuind în altă ţeară. „Şi fiindcă vă cred iubitor de ţeară, vă atrag atenţiunea asupra complicaţiunilor politice, cari pot să vină preste capul ţerii noastre, când d-voastră veţi reuşi să convingeţi pe puternica Rusie, că mica Românie este un focar al nihilismului şi al tuturor planurilor, cari îi jignesc interese ei în Orient. „Şi fiindcă vă cred şi cavaler, vă atrag atenţiunea, că guvernul, pentru a scăpa din în­curcătură, totdeauna ar fi poate gata să j­ertfească pe aceia designaţi de d-voastră ca şefii mişcării anti-rusesci, şi că departe de ori­ce cavalerism ar fi fapta rea, al căreia autor d-voastră aţi fi.“ Tot în numărul, din care am luat scrrițe privitoare la expulsarea celor trei neguţători austro-ungari, „Pester Lloyd“ mai publică şi următoarele: „Novoie Wremia“ le adresează un stă­ruitor strigăt de inclu­ireRimm­ânifori ~ ca­­ să se alipească cu ori­ce preţ de Ruşi, cărora au să le fie recunoscători pentru independenţa lor, şi să se lapede de Austriaci şi de Unguri, care îi­­î­nsu­presc pe Români în ţeara lor proprie şi si­lesc pe Românii regatului să se lase a fi exploa-­ taţi de dînşii. Românii încă pe timpul Ţarului Alexei Mahaelovici au căutat sprijinire la Ruși; în Tilsit Napoleon li-a oferit Rușilor România.^ i Rusia a refusat însă anectarea principatelor du- * * nărene. „Din contră Rusia încetul cu încetul a creat Moldova și Muntenia și a făcut din ele România dB'astăîțîp’care lăUmuî~T869" şi a putut uni chiar în ciuda protestului englezesc". „Dacă în timpul din urmă Românii s’au înstrăinat de Ruşi, vina o poartă numai aceştia, care la toate ocasiunile ’i-au lăsat pe Români la discreţiunea Austriei. „Ar fi acum timpul, ca Rusia nu numai să nu le mai refuse de dragul îndoielnicei amicii austriace Românilor sprijinul pentru realizarea aspiraţiunilor lor naţionale ş. a. m. d. cu multă graţie. Numai una a uitat numita momitoare s’o amintească, — că Românii în ultimul resboiu pentru faptele lor eroice dela Plevna, prin care au salvat la nevoie şi onoarea atât de rău com­promisă a armelor rusesci, au trebuit să-ş i cedeze Rusiei Basarabia, şi că este foarte probabil, că învingerea câştigată în cea mai apropiată alianţă cu Rusia o va costa o nouă provincie“. Aceste ni le spune oficiosul „Pester Lloyd“ despre cele zise de un z jiar ru­sesc la adresa Românilor. Nu stim, dacă se află ori nu preste­­ Carpaţi vre-un­­jiar, care s’a pronunţat asupra acestei „momeli“ rusesci. Nouă ne vin regulat toate, care pot să treacă gra­niţa : din aceste nici unul nu a luat no­tiţă despre ea. Ear’ noi, ăşti de dincoace de Carpaţi, abia din „Pester Lloyd“ aflăm, că Ruşii sânt gata să ne spriji­­nească pentru realizarea aspiraţiunilor noastre naţionale. Cu toate aceste celalalt oficios, „Nemzet“, acelaşi, despre care „Româ­nul“ elice, că-­l apucă din când în când „căldurile“, publică în fruntea nume- S? Foiţa „Tribunei“. Vizor, craiul şerpilor. Poveste. De N. Trimbiţoriu. (Urmare.) Vă vend servitorii, că „Domnul“ nu-’şi schimbă gândul, n’avurâ ce face, ci puseră pe laviţă pe Petru, car’ unul cu a m­ea, de care era plină curtea, îi dete lui Petru douăZeci şi cinci. — Aceste fură bune pe nimica, — gândi Petru sculându-se de pe laviţă. — Acum voi căraţi-vă afară la lucrul vostru! — Zise „Domnul“ cătră servitori. După­ ce plecară servitorii, „Domnul“ zise cătră Petru : — Petre, aş mai avea un pic de lucru cu tine. — Poruncesce, Măria Ta. — Aş mai ave lipsă să-­mi ajuţi la un lucru. — Bucuros, Măria Ta; eu sluga plecată voiu ajuta cât voiu pute. — Vezi tu codrul acela? — Zise arătân­­du-m i o pădure mare. — Văd, Măria Ta. — Pănă mâne dimineaţă acel codru să fie tăiat, lemnele puse toate grămadă, rădăcinile ocoase, pământul să fie arat, plantat cu viţe de vie, săpat, dar’ aşa, ca mâne dimineaţă să-’mi aduci struguri pe un tăiet, se mănânc, — m’ai înţeles ? — înţeles, Măria Ta, numai ’mi-e frică, că nu voiu pute îndeplini ce-’mi poruncesci în aşa timp scurt? — Aceea e treaba ta, însă dacă vei îm­plini pănă mâne dimineaţă, bine de bine, dacă nu, capul nu-’ţi va sta unde-’ţi stă acum, ci sub picioarele mele. Ai auijit? — Aucjit, Măria Ta. — Acum cară-te. Eşind afară se gândi la porunca, pe care o căpătase, şi o află mai greu de împlinit. Se gândi şi la aceea, că oare socrul-seu mai vrea sau mai poate să-’i ajute, apoi îi mai veni în minte și răsplata cea „dreaptă“, ce o primi pen­tru împlinirea poruncii de ieri. Supărat pănă la inimă merse acasă, dar’ nu seia cum merse, nu vădii cu cine se întâlni, ci ajungând acasă, se puse pe un plâns cu amar. Muierea îi era la apă cu rufele, când veni vedendu-­l supărat, se duse la el și-’l întrebă: — Ce ’ți-e, dragă, de ești supărat eară? — Oh! lasă-mă, căci acum chiar rămâi fără mine. — Cum? poate nu a putut tata să-’ți ajute? — îl întrebă îngrijeată. — Ba ’mi-a ajutat, numai Ian ascultă ce poruncă ’mi a mai dat. Și îi spuse adecă cum a umblat pe la tatăl-seu, cum a împlinit porunca, ce răsplată „dreaptă“ a primit şi ce poruncă nouă ’i-a mai dat. Precum văd eu, acela cu ori-şi-ce modru vrea să-­mi repună capul, — în­cheia Petru plin de amărîciune. — Nu fii supărat, Petre dragă, că tata și de acolo te scoate; apoi cu ce te răsplătesce, doar’ este D-­jeu în cer, ca să ’i-o răsplătească lui. Haid să mâncăm şi să bem, pănă în de seară, când car’ vei merge la tata, să te scoată din primejdie şi năcaz, cum te-a scos şi ai fi. Mâncară, beară şi­’şi petrecură, cum îşi petrece omul, când se simte scuturat de vre­un năcaz. Când se înmulgi, plecă la tatăl-seu. — Bună seara, tată! — Oiise intrând în casă. — Să ai noroc, dar’ cum de vii așa de târdiu, par’că car’ ești supărat? nu ’i-a plăcut la „Domnul“ teu cum ai împlinit? — Ba a fost îndestulit, ’mi-a și plătit bine lucrul. — Cu ce? — Cu douăzeci și cinci de nuiele. — Prea bine, se vede că e om foarte darnic. Pentru aceste ești supărat? — Ba pentru asta nu sunt supărat. Asta a fost și a trecut, dar’ acum ’mi-a dat alta de cap. — Care? — ’Mi-a dat o poruncă de împlinit. ’Mi-a spus, că codrul cela pănă dimineață să fie tăiat, lemnele așezate grămadă, rădăcinile scoase, pă­mântul arat, sădit cu viţă de vie, dar’ aşa, ca pe mâne dimineaţă să-’i duc struguri pe un tăiet. Când ’i-am spus, că această poruncă e mai greu de împlinit ca cea de ieri, ’mi-a răs­puns, că asta nu e treaba lui, numai eu să stiu, că dacă o voiu împlini, bine de bine, dacă nu, nu-’mi va sta capul unde-’mi stă acum, ci sub picioarele lui. Pentru aceea am venit să mă rog și adi de d-ta, fii bun și mă scoate și din năcazul acesta, precum m’ai scos din cel de ieri. — Nu te teme nimic, dragul tatii, că te scot; pănă atunci haid’ să bem apoi să gustăm ceva de cină. Se puseră amândoi la cină, beură şi mân­cară cum se cade. Când gătară cu cina, Vizor eşi afară şi pocni cu un biciu de foc în patru părţi ale lumii; atâţi smei veniră, încât nu mi-ar fi putut nimeni cuprinde cu ochii; erau mai mulţi ca în seara trecută. — Aici sânteţi toţi? — întrebă craiul şerpilor. — Ba chiar’ toţi nu, dar’ vin şi ceialalţi pe rînd. — Vedeţi oar’ pe omul acesta? — Vedem. — Să mergeţi cu el unde vă va duce, ear’ codrul, pe care vi-’l va arăta, să-’l tăieţi, lemnele să le tăieţi, să le aşedaţi grămadă, rădăcinile să le scoateţi, pământul să-’l araţi şi să-’l plantaţi cu viţă de unde veţi afla mai bine. Aveţi de grije însă, ca pe mâne dimineaţă strugurii să fie

Next