Tribuna, aprilie-iunie 1892 (Anul 9, nr. 75-146)

1892-04-08 / nr. 80

Anul IX ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., •/­ an 2 fl. 50 cr., ‘/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */♦ an 3 fl. 50 cr., l/­ an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, l/> an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac munci plătindu-se înainte. SibiiUl Mercu­ri 8/20 Aprilie 1892 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un Kimer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca l­a Aprilie v. 1892 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, care domnii abonaţi vech­i spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipă­rită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis ziarul până acuma. Adm­inistraţiunea­­Jiarului „T r i b u n a“. Deputaţii maghiari­­ In privinţa vieţii de stat constituit pe nisce base oare-care, omenirea a tre­cut prin două mari rase: la început s’a înstăpânit pe dînsa aceia dintre oameni, care erau mai feroci, mai temuţi, cu alte cuvinte forţa brutală, car’ sta­tele moderne sânt arfi cârmuite de tot ce Intre cetăţenii lor este distins ca in­teligenţă şi ca inimă. Aşa ar trebui să fie şi în regatul maghiar, deoare­ce şi acest stat este în Europa, ba cei care deţin puterea se laudă, că au apropiat carul ţerii de sta­tele cele mai culte. Cât de puţin principiile vieţii de stat modern ajung însă la valoare în Ungaria, o stim cu toţii. Am avut de atâtea­ ori ocasiune să înregistrăm fapte petrecute în statul nostru, care numai ca semne de vieaţă europeană nu pot fi luate. Ar fi atragem atenţiunea cetitorilor noştri asupra unei impregiurări ce ar fi trebuit poate să punem în evidenţă în­dată după constituirea noului parlament, căci nimic nu este mai caracteristic pen­tru vieaţa constituţională a Ungariei ca felul de oameni ce compun actualul par­lament maghiar. Şi nu noi z zicem­ că partea covîr­­şitoare a depuţilor maghiari sunt oa­meni cu o cultură cât se poate de in­ferioară, ba unii nu au învăţat nici un fel de carte, — că cei mai distinşi din­tre dînşii sunt vestiţi numai prin faptul, că ţin la chef, birue beutura în măsură mare, joacă csârdaş­ul cu foc şi fără să obosească chiar şi la vîrstă înaintată, tuturor le plac femeile, sunt buni ta­­rokişti, galanţi, care aruncă banii cu pumnii, cavaleri care se bat în duel pentru ori­ce fleac, ci toate acestea le spun foile maghiare. Astfel „Budapesti Hírlap“ îndată după alegeri a început publicarea bio­grafiilor nouilor deputaţi, care acestea a apărut din peana unui dis­tins om politic maghiar un Alma­nach cu biografiile deputaţilor din par­lamentul maghiar. Mărturisim, că ce­tind primele biografii din­­ilarul ungu­resc, am crezut, că el vrea să-­şi bată joc de nouii deputaţi. Acum însă, că şi în Almanach în acelaşi chip sunt desinaţi „părinţii ţerii“, cei mai mulţi craidoni, carto­fori, duelanţi pănă la nebunie, chel­tuitori pănă la risipă, nu mai avem nici o îndoeală, că în adevăr ei aşa şi sânt, deci nu ne vom mai face re­serve vorbind despre legiuitorii acestui nenorocit stat. Vom consta numai o mare vir­tute a presei maghiare: curagiul de a mărturisi, că dintre deputaţii noui cei tineri s’au ales cu ajutorul banilor ce le-a dat părinţii lor bogaţi, alţii tot ti­neri, au reuşit să facă pe mai mulţi părinţi deodată a crede, că le va lua fiicele de soţie dacă-’i va ajuta să câş­tige mandatul, unii au fost scoşi din urnă numai în urma corteşirilor femei­lor, care ţineau la ei pentru sim­plul motiv, că s’au dovedit buni aran­jatori de baluri... Unora li­ se soco­­tesce ca merit, că din Abeles şi Kropa­­csek, cum îi chiema, s’au topit în sân­gele lui Árpád, maghiarisându-’şi nu­mele ... Alţii au rănit şi omorît în du­eluri cătane împărătesei chiar, şi — de n’ar scri­ o foile unguresci, străinii ar crede că e calomnie, — alţii pot ţină la beutură trei z­ile şi trei nopţi fără a obosî, ba am cetit despre un deputat, că are mare popularitate în cercul seu electoral pentru­ că ţine pivniţa totdeauna deschisă, şi nu iese nimeni din casa lui treaz, car’ despre altul, că popularitatea şi-a câştigat-o nevasta, vestită de fru­moasă ... Sânt şi de aceia, care au fost aleşi fiindcă sau aflat că erau simpli la minte, deci nu vor turbura socote­lile guvernului. Ear’ alţii au primit mandatul drept cadou, fiind fii şi ne­poţi de miniştri ori fişpani. Unii s’au mirat chiar ei pomenindu-se deputați... Iată oamenii chemați să cârmu­­ească statul Sfântului Ștefan. Nici unul, sau aproape nici unul dintre acești bărbați politici nu s’a distins prin vre-o faptă, care să facă fala unui popor cult, care să îndreptă­țească într’un stat civilisat pe cineva a fi legiuitor. Mirare nu e deci dacă în parla­mentul şi în toată Ţeara Ungurească lucrurile merg anapoda, dacă ne apro­piem cu paşi repezi spre falimentul po­litic al statului, spre o catastrofă chiar. Căci numai la bun sfîrşit nu poate duce împregiurarea creată de trufia şi şovinismul maghiar, se înlăture dela vieaţa de stat majoritatea populaţiunii, să deţină cârma nişce oameni, care prin sângele şi educaţiunea lor departe de a se potrivi în cadrul vieţii constituţiona­lismului modern, dar’ prin toate fap­tele arată, că tot nu s’au lăpădat de firea lor turanică. Sânt deci în prima epocă a vieţii de stat: aceea a emigrării popoa­relor, când forţa brutală se putea înstăpâni peste state deja constituite. Nilnic trebue să le strigăm însé, că aeci nu mai merge cu forţa şi frauda, că cine vrea în vieaţa modernă să aibă rol de conducător, trebue să aibă cap luminat, principii cristalisate, inimă caldă. Ei nu au nimic din toate acestea. Idealul lor este un vis de bolnav: să contopească într’un element asiatic po­poare cu aptitudini superioare. Ear’ ceea­ ce ne supără nu e frica ce am avea, că ne vor cotropi cu forţa ori pe cale intelectuală, ci că pe când se vor deştepta din visul lor bolnav şi nebun, o să vadă atâta ruină în urma lor, că ei singuri se vor cutremura şi nu vor avea cui se mai ceară mână de ajutor pentru salvarea patriei la care ţinem, în folosul căreia însă stăpânirea ungur­ească nu lasă să lucreze decât incapa­bilii și păcătoșii. FOIȚA „TRIBUNEI“. Aur!.... — Novelă. — De Th. Costam. (Urmare) într’aceste cole în Dumbravă tinerii își dăduseră obicinuita lor întâlnire. — Norocul meu . . . murmura Cornelia repetând vorbele mamei ei, pe când cobora în jos spre vale învălită într’o mică manta de catifea neagră, căci picase peste­­fi și seara era răcoroasă. Iarba era udă, dar’ ei nu-’i păsa, tare îi era frică că el nu va veni. Dar’ se înduplecase. Veni. Cum era să nu vină, când ea îl rugase așa de mult cu ochii plini de lacrimi. — Vei fi, că nici eu n’am nici o bucurie în lume,­­zise ea- El înțelese. Și care vorbă ar putea să vedea fericirea simțită în acest minut. . . Eșiră din Dumbravă și trecând puntea ajunseră, nici ei nu stiau cum, la marginea pădurii. Cornelia se opri. — Nu, nu voia să mergem în pădure! Petru zimbi. — Te temi. De ce te temi? Ea îl strînse de braț. — E întunerec. Nu vei fi umbra ce deasă e? — Dar’ sunt fragi multe și viorelele sunt mai frumoase acum după ploaie. — O să-’mi culegi ? — Câte deresei. — O, îți mulțumesc! Copila râdea ca copiii când li­ se promite o jucărie. Cine nu cunoasce farmecul pădurii în mieii de vară şi în mieii de­­fir când radele soarelui străbătând prin frunzişul copacilor pune pete aurii pe pământul învelit de muşchi, flori şi frumte căciuţe şi dimineaţa când cân­tecul paserilor înveselesce acest farmec ire­­sistibil. Dar­ pe la apus de soare, pădurea e tăcută și tristă, și vestirea nopții, care se ză­­resce din fundul ei e mistică și înfiorătoare. — Să nu mergem mai departe, srâse Cornelia oprindu-se pe loc. Uite sânt și aci viorele. El o lăsă de mână și o fixă cu ochii lui mari și plini de simțire. — Dacă m’ai iubi ai veni cu mine pănă în capătul lumii și nu te-ai teme de nimic! . . . Ea se roși și nu răspunse. Ridică ochii spre el, ochii iarăși plini de lacrimi. — Mă iubesci? șopti el. Cornelie mai spune-­mi, nu te joci cu mine. Ea se făcu albă ca varul. — De ce taci ? Văd că te muncesc e un gând! Un secret ai pe suflet ! ... Și eu nu te pot lua cu acest secret. . . Spune? Cornelia își muşca buzele într’o vorbă dar’ glasul era sugrumat. — Nu te silesc! Dar’ lasă-mă atunci! El se întoarse. Ea abia se ţinea pe picioare. — Nu pot! îngână ea și întinse brațele spre el. Te iubesc ... El cuprinse mijlocul ei subțire. Cornelia plângea viforo... — Mă iubesci? în adevăr? Nu te joci cu mine? Dragă... dragă, îi șopti el, săru­tând lacrimile de pe fața ei. Copila se lipi de pieptul lui și răspunse cu gingășie la desmerdările lui. Petru o ridică pe sus și o duse extastat în adâncul pădurii, sărutând perdut buzele ei roșii, cari ardeau ca atinse de foc. — Am tradat pe mama, își z zise Cornelia venindu-’și în fire după ce el o desfăcu din brațe și o lăsă sâ plece. Dar’ ... nu pu­team altfel... De acum fie ce va fi, sânt a lui nu numai de formă, ci pentru vecie !......... — S’a isprăvit? o întrebă doamna Cozma eșindu-’i în cale ca de obiceiu după fiecare convenire cu Petru. — Da, răspunse fata, s’a isprăvit. Vine mâne să se înțeleagă cu tine, când să facem logodna. Văduva îi sări de gritși­’i sărută obrajii aprinși. — De ce ești așa roșie? — ’Mi cald, mamă!­­zise fata lipindu-’și palmele de față. — Nu trebue să te tulburi așa, ziâse mumă-sa mai blând acum. Nu e departe timpul, când rolul tău se va sfârși. Eu îi voiu spune mâne lui Petru, că logodna tre­bue să se facă cât mai curând, și în taină, ca rudele noastre să nu afle nimic despre aceasta. Trebue să rămâna toate în secret pănă după cununie, care fii liniștită, n’are să se facă nici­odată. Cornelia se cutremură. — îndată­ ce veți fi logodiți vei căuta să afli dela e! ceea­ ce scie. Și uite cum. Vei fi șireată, dragă, te prefaci, că ești tristă și îngrijită de viitorul vostru, deoare­ce eu n’am să-’ți dau nici o zestre. El te va mângâia. Și atunci tu, să fii deșteaptă, vei scoate din gură mărturisirea, pe basa căreia vom însciința justiția, îi vom prinde și . . . — O, mamă . .. — Ce vrei să­­jaci? Nu cumva ’ți-e milă de ei? Hoți care ne-a jefuit! — Dar’ Petru nu scie nimic despre aceasta...............El e așa de bun, nobil . . . . Cornelia se opri, căci mama ei sări în sus de pe scaunul unde șezuse și se uită așa de aspru în fața ei,încât vorbele îi în­ghețară pe buze. — Să nu te mai aud vorbind așa des­pre acel nemernic, (J'se ea réatit. Audji! . . . . ’Ai rușine de prostia ta? Un Bisorcă bun și nobil! Nu cumva din cârcume va răsări de acum nobilimea ? Nobil! Cine ’ți-a spus, că e nobil? Cum ’ți-a trăsnit prin minte aceste cuvinte? Văduva stetea amenințătoare în fața ei, care puse ochii în pământ și nu arâse nimic. — Nu vei mai merge la preumblare cu el ! Aceste conveniri dese pot să devină încă. . . Nu-­și sfârși vorba. Acest gând ’i­ se paru­ atât de odios, încât îl respinse înainte de a-’l fi exprimat. Nu, Cornelia ei mândră și înțeleaptă nu putea să rătăcească așa. . . Doamna Cozma cu idei aristocratice visa pentru copila ei un viitor splendid, precum fusese trecutul ei regretat. Unde ar fi rămas acest vis admiţând măcar umbra unei astfel de bănueli ? Ea vedea în Biserca cel tiner, pe Ana, slujnica şi hoaţa, pe tatăl seu, Grecul şi cârcî­­marul, şi nu-­l putea închipui altfel precum ura ei cătră părinţi îl zugrăviau în mintea ş sufletul ei. Cornelia? Ea n’o soia pe Ana şi puţin îi păsa ce fel de meserie are fata tinerului aşa de frumos, aşa de cult cum nu vei duse pe altul. Ce-­i păsa ei de avere, când el îi vorbia de lumea aceea în care nu sunt cer­turi, nu sunt pisme, nu e lux nici aur şi to­tuşi e aşa de frumoasă, aşa de bogată. . . Dar’ când ridică ochii şi venia obrazul roşu şi vânet al mamei ei se înfioră ca omul, care se vede pe marginea prăpastiei. Cornelia închise ochii şi se lăsă în voia întâmplării.* Era o frumoasă de Iulie. Una dintre acele­­jur de vară, când soarele deşi strălu­­cesce în deplina lui pompă, razele-i nu sunt anjătoare. Umbra e răcoroasa și o blândețe hrănitoare se simte în atmosferă. Par’că iarba ar fi mai grasă, frunzele mai vereji și mirosul florilor mai imbalsamat ca altă dată. Cornelia stătea gătită cu o rochie albă de musalin în mijlocul chioșcului de hemeiu verde din fundul grădinii lor. Doamna Cozma se apropie de ea și o admiră din crescet pănă în tălpi. — Cât ești de frumoasă ! îi­­Ji®e săru­­tându-o pe frunte. Apoi îi dete un inel. Pune-­l pe deget, dragă, îl vei da lui. Nu-i nimic. E un inel fără preț de argint, su­flat cu aur ... Și să nu creiji, că pe mine nu mă costă nimic comedia asta. Dar e vorbă de tine, de fericirea ta. Cornelia luă inelul, îl puse pe deget și se uită multă vreme la el fără să bage în seamă vorbele mamei sale. Era foarte palidă. Campania contra Memorandului ro­mânesc. La rândul seu „Magyar Hírlap“, ţine că trebue şi el să iee posiţiune faţă cu presentarea la Tron a Memorandului românesc. Fruntaşul organ şovinist crede, că nu poate face aceasta mai nimerit, decât repro­ducând la loc de frunte textual şi fără co­­mentar dintr’un articol pe care „ Telegraful Român“ — „organul metropolitului Miron Roman“ dela Sibiiu“, precum „Magyar Hírlap“ îl caracterisează ostentativ, —­­l-a în­dreptat în contra aşternerii la Tron a Me­morandului. Presa cehă despre memorandul nos­tru, z­iarul ceh „Narodni Listyi dela 14 Aprilie n. publică într’un entrefilet întregul comunicat apărut în „Tribuna“ cu privire la subşternerea la Tron a memorandului nostru. Alegerile pentru dieta Bucovinei. Se stie, că Luni, colegiul marilor proprietari din Bucovina a procedat la alegerea repre­­sentanţilor sei în dietă. Iată după „Gazeta Bucovinei“ re­­sultatul acestor alegeri : In curia ântâiu au fost aleşi deputaţii de pănă acum: archimandritul-mitrofor Miron Călipescu şi protopresbiterul-mitrofor Dr. Ioan Ţurcan (Români). în curia a doua s’au ales: domnii Eu­gen Styrcea, N. Mustatză, Iancu Lu­pul, profesor, Dr. Iancu Voi­cin­schi (Ro­mâni), Cristof Abrahamovicz, Caprivi, Anto­­niu Kochanowski jun. şi Stefan Stefanovici (Armeni) Dieta viitoare a Bucovinei se va com­pune iar’ din: 14 Români, 7­ Germani-libe­­rali, 5 Poloni, 4 Ruteni, 1 virilist (rectorul universităţii). Românii au câştigat formal un mandat. Rutenii şi Polonii deasemenea câte unul. Deputaţiuni la Kossuth. Foile jidano­­maghiare, mai ales şi cele oficioase publică o depeşe din Turin de­sta 16 Aprilie­­, având următorul cuprins: „Colonia ungară de aici face mari pregătiri spre a serba în mod festiv aniversarea a 90 a a nascerii lui Kossuth. Din Ungaria se aşteaptă deputaţiunii:1. Nu încape îndoeală, că deputaţiunile vor fi foarte numeroase, de vreme ce şi organele guver­namentale le anunţă, în legătură cu aceasta se poate aduce şi alt anunţ al foilor din Budapesta, mai ales şi al celor oficioase, precum e „Pester Lloyd“ anume: Expoziţia suvenirilor din 1848 în curând va fi din nou deschisă. Nr. 80 Din parlamentul maghiar. Prima şedinţă după vacanţele Pascilor se va ţine în parlamentul maghiar la 21 e. n. Se va discuta în această şedinţă asupra învoelilor poştale internaţionale, precum se va continua şi discuţiunea asupra budgetului ministerului de interne. Se prevede, că discuţiunea asupra acestui budget va fi foarte animată, deoare­ce atât din opoziţie, cât şi din majoritate s’au anunţat foarte mulţi că vor lua cuvântul. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 7 Aprilie st. v. Nota guvernului bulgar. La 12 Aprilie n. ministrul de ex­terne bulgar G­recov a înmânat în nu­mele guvernului seu o notă diplomatică cătră Poartă. Se învederează din această notă nu numai agitaţiunile şi uneltirile miserabile ale Ruşilor, dar, şi aceea, că guvernul bulgar are cunoscinţă de toate mişcările panslaviştilor în Peninsula­ Balcanică. Deşi nota este adresată guvernului otoman, ea sună mai ales celui rusesc, cărui îi dă a înţelege, că cu toate ru­blele multe ce le cheltuesce, conscienţa naţională a Bulgarilor este mult mai pronunţată decât ca ea se poată fi înă­buşită de păcătoşeniile simbriaşilor Ţa­rului. E un pasagiu mai ales, care a făcut sensaţie, acela unde guvernul bul­gar declară, că îşi va ve­ face datoria şi va apăra demnitatea naţională cu toate mijloacele posibile. Nota începe cu afacerea asasina-* tului lui Bel­eff, despre care 4i°ei că a căurut jertfă comitetului secret revo­luţionar, şi amintesce de asasini ce stă sub scutul guvernului rusesc, comitet în care sunt emigranţi bulgari, pe care Rusia ’i-a demoralisat şi ’i-a împins la crime contra propriei lor patrii. Se ocupă apoi cu asasinatul lui Vuk­ovici, făcând amintire de scri­soarea prinsă în luna Decemvrie 1891 adresată de Nicolae Sismanoff, unul dintre complicii asasinatului, cătră emi­grantul bulgar Georgiev, după­ cum se provoacă și la mărturisirea făcută de un arestat la Constantinopol, care a spus, că Vuk­ovici a fost asasinat din ordinul comitetului panslavist din Odes­a. In notă se dă expresiune mirării, că Sismanoff, grav compromis, a fost

Next