Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)
1900-11-26 / nr. 227
Anul XVII Sibiiu, Duminecă 26 Noemvrie (9 Decemvrie) 1900 Nr. 227 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu sunt 1 cor. 70 bani, »/„ an 5 cor., »/, an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru menarelele: 1 lună 2 cor. 40 bani, »/, an 7 cor., ‘)2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România şi străinătate: */* an 10 franci, */a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai platindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 ban, a treia oară 10 bml Redacţia şi administraţia: Strada Poplacai Nr. 15. Se prenumără la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia: la librăria Weisz .‘iernatuta lot re Mim „Ruşinea constituţiunii maghiare“. (..). Nu sunt aceste cuvintele noastre, căci din considerare faţă de dl procuror le-am suprima poate, ci ale dlui Szilágyi Dezső, stîlpul guvernului şi al partidului de la putere. Adevărat, că nu acum, ci înainte cu douăzeci şi-doi de ani le-a folosit leaderul maghiar, când era în oposiţiune faţă de Tisza Kálmán, dar în fine le-a zis, şi acum ,le-a revocat în memorie deputatul oposiţional Visontai Soma. La 1878 voind ministrul - president de atunci Tisza Kálmán să reguleze dreptul de asociare şi întrunire pe cale de ordinaţiune ministerială, a zis Szilágyi Dezső, că o astfel de ordonanţă ar fi ruşinea constituţiunii ungureşti şi parlamentul de atunci a avut atâta respect faţă de sine, ca să respingă încercarea ministrului de a confisca drepturile cetăţeneşti prin ordonanţe ministeriale. Ei, dar’ vremile s’au schimbat şi oamenii deasemenea. Douăzeci de ani mai în urmă, la 1898, a făcut ministrul Perczel, sub oblăduirea lui Bánffy, ceea ce n’a isbutit să facă la timpul seu Tisza. Vremea a schimbat şi omul. Dl Szilágyi Dezső se află acum în şirele partidului dela guvern şi — lucru caracteristic pentru caracterul politic al dlui Szilágyi — ceea ce ’i se părea la anul 1878 »ruşinea constituţiunii ungureşti«, la 1898 ’i se părea glorie şi ceea ce a împedecat la 1878 pe Tisza să facă, a ajutat douăzeci de ani în urmă pe Bánffy şi Perczel să facă. Şi dl Szilágyi a avut dreptate la 1878! Sunt doi ani de la lansarea ordonanţelor lui Perczel şi şirul lung de probe înşirate de dl Visontai în şedinţa de Mercuri a parlamentului nu mai lasă nici o îndoială asupra adevărului spus acum douăzeci şi-doi de ani. Ordonanţa lui Perczel ne-a aşezat în stare de asediu clandestină, în stare escepţională, deşi nu decretată, dar’patentă. Constituţiunea ungurească prevede libertatea de asociare şi de întrunire. Dela restabilirea constituţiunii ungureşti încoace însă, nici un guvern n’a cutezat să codifice în formă de lege această libertate. Era o controversă stabilă între aşa zisul spirit liberal şi reacţionar. Amorului propriu al Maghiarilor le-ar fi convenit să codifice această libertate în spirit liberal, dar se temeau de naţionalităţi, ca nu cumva prin disposiţiunile liberale ale unei legi de asociare şi întrunire să le dea naţionalităţilor o armă puternică contra politicei de stat maghiar, pe care o identifică Maghiarii cu statul ungar. Tot amorul propriu nu le-a permis să codifice această libertate în spirit reacţionar, căci erau încă prea aproape de absolutismul austriac şi astfel codificarea libertăţii de asociare şi întrunire a rămas baltă până în zilele noastre. Ce n’a cutezat să facă în lege, a încercat Tisza prin ordonanţă, dar’ n’a isbutit. Parlamentul mai avea un dram de stimă pentru sine. A isbutit însă Perczel cu ajutorul lui Bánffy şi de doi ani suntem deja în plină floare sub regimul ordonanţei lui Perczel. Deja când s’a lansat această ordonanţă nu era nime în îndoială, că ascuţişul ei este îndreptat contra noastră. Acesta era şi motivul, pe care parlamentul a luat cu plăcere la cunoştinţă ordonanţa şi domnul Szilágyi a încetat să mai vadă în o astfel de ordonanţă ruşinea constituţiunii ungureşti. Soartea întrunirilor noastre am relevat o de nenumărate ori la acest loc, încât nu mai avem nimic nou de spus. Pentru noi e clar, că astăzi nu mai putem ţină nici o întrunire liberă şi nu putem fonda nici o societate. Starea aceasta o acoper cu formă legală consecvenţele ordonanţei lui Perczel. Dar, guvernul şi organele sale nu s'au mărginit numai la naţionalităţi, ci au aplicat disposiţiunile ordonanţei şi la întrunirile şi asociările socialiste. Şi această împrejurare a scos din ţiţîni pe dl Visontai, făcându-l să o spună în şedinţa de Mercuri »ruşinea constituţiunii ungureşti«. Trecem acum peste măsura dlui Visontai, care cu nici un dram nu e mai bun decât dl Szilágyi, lăsăm nediscutată chestiunea, cum de dl Visontai combate atât de vehement disposiţiunile ordonanţei Perczeliane când e vorba de socialişti şi aprobă aceleaşi disposiţiuni când e vorba de naţionalităţi. Lăsăm la o parte controversa aceasta, căci ştim cu cine avem de-a face, ţinem însă să fixăm aici unele din faptele înşirate de dl Visontai. Iată aici vre-o câteva din binecuvântările ordonanţei lui Perczel: Primpretorul de la Ráckeve interzice ţinerea unei adunări poporale, căci nu este în situaţiunea de a constata identitatea personaă a convocătorilor. Altul interzice o adunareîn interesul liniştei oraşului«, altul »fiindcă nu are încredere în persoanele convocatoare«, altul »luând în considerare protestul unui număr însemnat de cetăţeni« nu admite ţinerea adunării. Consiliul oraşului Cluj opreşte o adunare »fiindcă nu ţine apt poporul să se ocupe de astfel de chestiuni importante«. Pretorul din Tata interzice o adunare, din »considerante de salubritate publică«. Culmea o ajunge primpretorul dela Bâcs-Topolya, care interzice o adunare pe motiv »că la Budapesta s’au desbătut îndestul acele chestiuni şi întreaga populaţiune poate ceti desbaterile în gazete, aşa încât nu mai este de trebuinţă să s6 discute şi la Băcs-Topolya! Aceste sunt fapte, cari merită să fie fixate pentru toate timpurile ca probă a libertăţii şi liberalităţii ungureşti. Şi ce a ajuns dl Visontai în parlament cu expunerea acestor stări scandaloase? A produs ilaritate generală în toate partidele, toţi părinţii patriei au rîs cu haz de năcazurile ţării. Şi nici n’a voit dl Visontai să ajungă la un resultat. Acesta e simptomul trist al vieţii publice în Ungaria, în loc de o furtună de indignaţiune au trezit aceste fapte salve de ilaritate şi în loc de biciu de foc s’a mulţumit dl Visontai cu rolul de causeur umoristic. Aici am ajuns! Să ne ierte deci dl Szilágyi, dacă fără de a lua în considerare actuala sa posiţiune în parlament, ne identificăm cu vorbele sale de acum douăzeci şidoi ani. Da, astfel de stări constitue o ruşine pentru constituţiunea ungurească. FOIŢA „TRIBUNEI“. Din Estetica Tragicului. — Replică la răspunsul dlui Dr. Iosif Blaga — de Pr. Ghiţă Pop. (Urmare. Mai departe. Dl Blaga zice, că dacă Coriolan nu-şi băga sabia în teacă înaintea Romei, nu-’şi punea capul. Să vedem. In ce culminează voinţa lui Coriolan? In ura contra Romei. Ajunge cu oastea în faţa cetăţii, dar’ e înduplecat să ridice asediul. Ne întrebăm acum: înseamnă aceasta că el s’a împăcat cu plebeii şi cu Roma? Nu, ura lui persistă ca şi la început. Tocmai pentru aceea el se reîntoarce la Volsci şi nu la Roma, unde s’ar fi cuvenit să se reîntoarcă, dacă ’şi-ar fi strămutat voinţa. Dar atunci n’ar fi fost tragedie, căci Romanii n’ar fi avut nici un motiv să-’l ucidă, din contră ’l-ar fi primit cu alaiu între zidurile cetăţii. Prin urmare, moartea lui provine tocmai din causă, că el nu ’şi-a strămutat voinţa, ci a rămas consecvent cu sine însuşi. Ceea ce numeşte dl Blaga inconsecventă, iarăşi nu e altceva decât o greşeală comisă de erou. Dar’ toţi eroii pier astfel: în urma greşelilor şi a voinţii nestrămutate, cu care urmăresc până la moarte un scop oarecare. Aici ’mi s’ar pute obiecta, că această condiţie despre voinţa nestrămutată a eroului, stă în contrazicere cu aceea ce am zis despre Hamlet în critica mea. »însuşirile desvoltate peste măsură în caracterul lui Hamlet sunt: sentimentalismul şi fantasia. Ce-i lipseşte, e voinţă şi energie. Din această disproporţie resultă acel scepticism, aproape cinic, cu care îi place să răscolească în durerea mamei sale, a regelui, a Ofeliei şi în durerea sa proprie, tocmai fiindcă îi lipseşte energia de a se pute hotărî pentru o faptă decisivă. O mică analiză va dovedi, că nu există nici o contrazicere. Spre ce punct îşi îndreaptă Hamlet voinţa? Ce vrea dela început? Abia o lună trecuse de la moartea tatălui seu, şi mamă-sa să şi căsătoreşte cu Claudius, fratele răposatului rege. Aceasta grabă stîrnește bănuieli în sufletul lui Hamlet. El vrea să afle causa acestei grabe, vrea să se convingă, dacă bănuielile sale sunt întemeiate. Astfel să pune pe cercetări. Atunci spiritul tatălui seu îi apare şi-’i destăinuieşte, cum a fost ucis de Claudius in complicitate cu regina. Totodată spiritul îi impunea să răsbune acest amor. Hamlet însă stă la îndoială să creadă sau nu spiritului. »Dar’ dacă acest duh va fi o creatură a iadului, menită să mă ducă la peire?« Drept aceea el caută după alte dovezi, mai temeinice. Și astfel înscenează cunoscuta representaţie teatrală, cu care ocaste regele şi regina se dau de gol. Hamlet e acum pe deplin convins despre criminalitatea lui Claudius şi a reginei. Dar acum izbucneşte conflictul tragic în mod eclatant. Spiritul şi-a impus răsbunare, însă inima sa se codeşte, căci criminalii sunt cei mai deaproape de sângele seu: e mamă-sa şi unchiul seu. Situaţia lui e într’adevăr critică. Să pedepsească pe păcătoşi, sau să-’i lase să-şi continue desgustătorul traiu, sau să scape din această încurcătură, trăgându-’şi un glonţ? Singur nu ştie. »A fi sau a nu fi«, această întrebare I şi-o pune în momentul, când îşi cu- I noaşte situaţia critică. Şi de acum înainte începe acea svîrcolire şi frământare sufletească, care-l caracterisează; de acum înainte se sbuciumă între cei doi poli: a vrea şi a nu pute; de acum înainte constatăm la el lipsă de voinţă şi energie pentru o faptă decisivă. Dar’ această lipsă nu se referă la urmărirea scopului, pe care ’şi’l-a propus dela început, adecă de a da de gol pe ucigaşii tatălui seu. Dacă în direcţia aceasta ar fi dovedit lipsă de voinţă, dacă s’ar fi convins despre netemeinicia bănuielilor sale şi s’ar fi întors dela calea jumătate, cu siguritate n’am fi avut tragedie, căci atunci Claudius, ştiindu-’şi secretul acoperit, n’ar fi avut motive să pregătească nimicirea lui Hamlet, dare fără aceasta nu s’ar fi desvoltat acţiunea tragică ulterioară. Aşadară nu pentru aceea pieră Hamlet, fiindcă n’a ucis la timp pe Claudius, cum susţine dl Blaga, (căci l-a ucis tocmai când trebuia), ci fiindcă nu ’şi-a strămutat voinţa de a da de gol pe Claudius. Dar’ un alt esemplu ’mi s’ar pută aduce, spre a combate afirmarea mea, că eroul trebue să arete voinţă nestrămutată în urmărirea unui scop serios: e »Fecioara de Orleans« de Schiller. Decât să nu uităm concepţia acestei tragedii. Ce voeşte Ioana? Ea a primit misiunea cerească să se pună în fruntea armatelor franceze, să alunge pe Englezi din ţeară şi să conducă pe regele la Rheims spre încoronare. »Din mână n’am se las această sabie Pân’ când a Angliei trufie n’a fi ’nfrântă«. Aceste cuvinte ale fecioarei ne indică misiunea, ce ea a luat asupră-şi. Dar’ această misiune era legată de o condiţie: să nu iubească pe nici un bărbat, renunţând astfel la natura ei de femeie şi să nu cruţe pe nici un duşman. Se întâmplă însă contrarul. Lionel aprinde în sufletul fecioarei schînteea iubirii, care această iubire o opreşte de a-l ucide în luptă. Astfel Ioana calcă »pactul înfiorător de sfânt« (den furchtbar bindenden Vertrag). Ea cade, dar’ nu e învinsă de tot. Căci după trei zile de groaznice chinuri sufleteşti, dupăce a rătăcit prin pustiu sub trăsnete şi fulgere, ea se reculege; iubirea pentru Lionel e stinsă în pieptul ei; ea e curată ca şi mai nainte. Jetzt bin ich Geheilt, und dieser Sturm in der Natur, Er hat die Welt gereinigt und auch mich. In mir ist Friede; Komme was da wiel, loh bin mir keiner Schwachheit mehr bewusst«. De acum sünt vindecată. Cea furtună, Ea lumea curăţit-a, — şi pe mine, în minte pace. — Vină ce-a veni, De acum sünt liberă de ori-ce slăbiciune. Şi cincă ea Vorbeşte adevărul, despre aceasta ne dă probă. Căci stând din nou faţă-’n faţă cu Lionel, ea nu mai simte iubire, ci ură contra lui. Această învingere de sine îi dă puterea de a frânge lanţurile în momentul supremului pericol, da a se pune iarăşi în fruntea armatei franceze şi de-a învinge, apoi rănită de moarte, cade. E clară evident, că şi în tragedia aceasta eroina urmăreşte cu voinţă nestrămutată ţinta, ce o are în vedere: eliberarea patriei şi încoronarea regelui la Rheims. Dovadă că Ioana nu-şi schimbă un minut voinţa în direcţia aceasta e faptul, că se fac încercări positive de a- i frânge voinţa : cavalerul negru ii apare în mijlocul luptei şi cu cuvinte semnificative o previne, zicându-i: »Se nu mai încerci nici o luptă cu Englezii şi să nu mergi la Rheims«. Dar’ în zădar, ea nu se abate dela ţinta vieţii sale. Dacă ar fi ascultat de glasul cavalerului şi n’ar mai fi luptat contra Englezilor, strămutându-’şi astfel voinţa, cu siguritate n’ar fi întâlnit pe Lionel, şi neîntâlnindu-’l n’ar fi prins iubire pentru el, şi fără iubirea aceasta n’ar fi călcat pactul, car’ necălcându-’l n’ar fi pierit cum a pierit. Prin urmare, nu inconsecvenţa causează moartea Ioanei, ci din contră consecvenţa şi voinţa nestrămutată în urmărirea unui scop serios. Dacă ar fi fost Inconsecvenţă, adecă dacă la vederea lui Lionel ’şi-ar fi sugrumat conştienţa şi ar fi dat curs liber inimii sale, preferind să-’i urmeze mai bine lui decât să lupte mai departe pentru patrie, cu siguritate ea ar fi dus un traiu fericit alături de alesul inimii sale. Dar’ atunci n’am fi avut tragedie. Prin urmare și în caşul acesta logica ne impune să răsturnăm teoria dlui Blaga de-a dreptul cu fundul în sus. Cu această ocazie nu pot să nu-’mi esprim o bănuială faţă de dl Blaga, anume: ’mi se pare că d-sa nici n’a cetit toate tragediile, pe care le analisează în cartea sa. Despre »Fecioara de Orleans« susţin cu positivitate acest lucru. Altfel ar fi imposibil să ne povestească năzdrăvănii ca acestea despre sfîrşitul fecioarei în tragedia lui Schiller: »în sfîrşit Ioana d’Arc cade în mâna Englezilor, cari o omoară (?!). Lionel voeşte să o apere, să o scape, rugându-o se-’l iubească. Ea îl refusă — şi moare pe eşafod« (?!) (Teoria p. 130). în numele lui Dumnezeu ! dar’ când a scris Schiller o astfel de bazaconie, în care Ioana e omorîtă de două ori: odată de Englezi şi a doua oară pe eşafod? Dacă dl Blaga ar fi cetit tragedia lui Schiller, ar fi văzut că Ioana moare în luptă în mijlocul armatei franceze, ţinând stindardul patriei în mână. (Va urma). Sibiiu, 8 Dec. n. Alegerile. Foaia lui Bănffy ne spune, la loc de frunte şi cu litere mari, că după cum e informată din isvorul cel mai autentic şi vrednic de creziment, actuala sesiune parlamentară maghiară va fi încheiată pe la finea lunei Martie, anul viitor, car’ alegerile noue se vor face în luna Aprilie. Dacă nu foaia lui Bănffy ne-ar spune lucrul acesta, mai că ne ar veni se-’l credem, dar aşa . .. Legea de naţionalităţi. Iată ce a spus prim-ministrul Széli, în vorbirea sa de joi, ţinută în dieta maghiară, cu privire la legea de naţionalităţi . »Komjáthy aminteşte politica activă, dar’ne înşiră decât numai câteva puncte. Unul e ştergerea legii de naţionalităţi. Eu nu cer din politica aceasta. Am trăit până acum cu legea aceasta, vom trăi şi de acum înainte, numai cât trebue manuală cu echitate, cu tărie şi cu prudenţă. (Neesecutându-o !), dar’ a zgudui liniştea sufletească, nu poate să fie modalitate corectă în manuarea chestiei de naţionalităţi*. Va să zică, mai bine cu legea, aşa cum e, numai pe hârtie, decât fără ea. Nu-’i aşa, die Széli! Spune-o pe faţă. Nu ai curajul să păşeşti în faţa Coroanei cu propunerea, ca legea de naţionalităţi să fie abrogată, pentru că ştii foarte bine, că atunci, când Coroana v’a dat puterea în mână, v’a dat-o sub condiţiunea creării unei legi de naţionalităţi, mulţumitoare şi liniştitoare pentru popoarele nemaghiare ale patriei; şi te temi, die Széli, că păşind acum în faţa Coroanei cu o astfel de propunere, Coroana uşor ar pute să afle că legea aceasta nici n’a fost esecutată până acuma şi atunci va şti şi Coroana aceea ce ştie lumea întreagă, că aţi abusat de încrederea ei. Ăsta e motivul, die Széli, din care nu cutezaţi să vă atingeţi de legea de naţionalităţii Spune-o clar, ce umbli cu mofturi. LEGEA DESPRE ÎNTREUNIRE în vorbirea ta, rostită joi în dieta maghiară, prim ministrul Széli a făcut promisiune, că în curând va presenta parlamentului un proiect de lege despre regularea dreptului de întrunire şi asociare. Mai ştii ce monstru va fi şi acesta ! Indemnisare. în Vederea, că budgetul nu poate fi votat până la finea anului, ministrul de finanţe a cerut indemnisare pe primele trei luni ale anului ce vine. In urmare, dieta va discuta ■şi va vota în şedința de Luni întâiu proiectul de lege despre indemnisare și apoi va întră în discutarea pe articole a budgetului, dat fiind că în general budgetul a fost votat în ședința din urmă, Joi, cu mare majoritate. Din România. Răspunsul camerei la mesajul regal. Comisiunea esmisă din partea camerei române, pentru formularea obicinuitului răspuns ce este de dat la mesajul regal cu care a fost deschisă actuala sesiune parlamentară, a stabilit după cum urmează textul proiectului de răspuns Sirei Adunarea deputaţilor, împărtăşind întru toate emoţiunile poporului român, a simţit adâncă durere la sosirea tristei veşti că Augusta Voastră mamă a încetat din vieaţă; în veci, suflarea românească nu va uita numele aceleia, care a fost pentru noi obârşia norocului, a mândriei şi a gloriei naţionale. Sire! Suntem pătrunşi de nevoile ţării cari trebuesc mai grabnic satisfăcute, şi vom chibzui astfel, ca măsurile de vindecare să nu slăbească avântul ei de propăşire. Ridicarea noastră din starea în care ne adusese un lung trecut de sbucium şi de suferinţă a putut se ne coste mult, dar, oricât de mari vor fi fost jertfele ce ne-am impus, ele preţuesc mai puţin ca bunurile dobândite sub înţeleaptă şi glorioasa domnie a Maiestăţii Voa-stre. Grija prin care trecem nu este o sleire de puteri. Neajunsurile de care suferim, nu au atins fondul productivităţii ţării. Industria noastră abia începe, agricultura n’a ajuns încă la maximum de producţiune şi noue bogăţii neîncepute nu aşteaptă decât o mai bună chibzuire ca să sporească avuţiile generale şi veniturile statului român. Cu o serioasă cumpănire financiară vom trece peste grijile de acum. Guvernul Maiestăţii Voastre, va găsi în adunarea deputaţilor încredere deplină, rîvnă de muncă şi acea înţeleaptă pregătire a sufletului, care pune mai pe sus de preocupările mărunte şi zădarnice, marile şi permanentele interese ale patriei. Vom da tot concursul nostru desinteresat şi călduros tuturor reformelor, fie financiare, fie economice, ca să se