Universul, noiembrie 1886 (Anul 3, nr. 658-685)

1886-11-26 / nr. 681

Universul No. 681, soba în cestiune a fost așăzată lângă pă­­reții babacii, con­struitâ " din " scânduri " fiind uscate s’a aprins, comunicând focul și în odăile unde erau sacru Baraca cu tot materialul aflat într’însa, s’a prefăcut în cenușe și după tote măsurile luate, fo­cul nu s’a putut stinge, iar paguba se urcă aproximativ de la 4000 la 5000 lei.­­ Furt cu chei mincinase.­S’a des­coperit că vătășelul Alexandru Ion, la circonscripția 17 Câmpina, prin chei min­­cinase practica de mai mult timp des­chiderea casei banilor circonscripției și cuierului perceptorului, de ..unde fura in­­continuu sume de bani. Crimă misteriosă.— In târgușorul Ni­­colina lângă Iași s’a găsit alaltăieri dimi­­nață omorîți locuitorul Buium Leibovici și soția. Parchetul și poliția urmăresc pe criminali. Incendiu.—In aceeași nopte în comuna Galata lângă Iași un incendiu a distrus cu desăvârșire casa­­ lui Marcu Rabinovici, locuită de dl. Neculau. Pompierii din lo­calitate au desfășurat tota activitatea reu­șind a împedica progresarea incendiului. afc Bătaie.—D. Caloian Proca, primarul comunei Târcova, jud. Rîmnicu, pe când se întorcea acasă de la primărie, într’una din serile trecute, a fost atacat de o bandă de indivizi armați cu ciomege și bătut așa de tare în­cât a rămas fără simțiri, după cum află „Gazeta Buzăului“. în capul acestei bande era preotul Constantin Ionescu din acea comună care portă d­lui Proua o vrăjmășie din cele mai înverșunate, din cauză că popa, tră­ind în concubinagiu cu o femee depra­vată, d. Proca, în interesul moralităței publice, s’a încercat în mai multe rânduri a o goni și fiind­că d-sa nu se înduplecă a tăinui un băiat pe care preotul Ionescu voiește a’l ocroti de armată. Tîlharî.—O bandă de 6 tâlhari, în noptea de 19—20 ale curentei, a tortu­­.—a­u jefuit pe preotul numa Cucu­ pia­­. S’au luat serv­­irea și prinderea P-A-XI-a. sunt numai zile dulci nici pentru plăcintari / Un vânză­tor de plăcinte și-a înfipt duminică un cu­țit în pântece și a fost dus la spital într’o stare desperată. arc­ale HPolla. „U­niversvLIVLI“ ÎNGROPATĂ de VIE PARTEA INTĂIA Doné prietene din pension XII Lumea însă, ticuloa a cum e, spunea fel de fel de vorbe pe socotela familiei de Precourt. D-na de Precourt, spre a nu sa întări zgomotele, spunea că fata ei e logodită cu George Lambert, ofițer de marină, și că aștepta să se întorcă din că­lătorie spre a’i cununa. Dar unii, cei în­căpățînați, tot nu voiau să crezi și ziceu zîmbind: — Să așteptăm. Un fost magistrat, care avea pretenții literare, cită, chiar, zicând că el l’a făcut, un vers forte bine cunoscut pe atunci : .,’1-e barca­ atât de mică și mare’așa de mare!“ Intorcerea lui George puse capăt tutu­ror bârfirilor și flecăriilor. Peste câte­va zile, căsătoria Jeann­ fu anunțată într’un chip oficial. De astă dată vorbise chiar baronul de Precourt. Chiar în sera acestei declarații, o damă bătrână, admiratore a d-lui de Borsenne, îi zise cu glas mieros : — Cum, dragă domnule, lași să ’ți ră­pescá pe Jeana? Dar bine, la ce te gân­dești ? Ofițerii de marină nu cunosc de­cât oconul. O să ducă pe biata fată la capătul lumii, în vr’o parte locuită de sălbateci. D. de Borsenne zîmbi. Dar zîmbetul lui, cam silit, fu urmat de o privire în­cruntată, care era desvălirea unei cuge­tări întunecase. 2 Mercur!, 26 Noembre (8 Decembre) 1886. Buletin Judiciar O hotărîre originală Ni se comunică următorea has d­e hotă­rîre a judecătoriei comunale a comunei Mărgineni, din plasa Mijlocul, județul Neam­țu : Carte de judecată No. 50. „D. Panaite Vârtolaș, prin petițiunea adresată Primăriei acestei comuni și în­registrata la No. 1479 au chemat în ju­decată pe Frăsina Iordache Tóca pentru a fi condamnat la restituirea unui voiu ce l’a prins în răchita megieșului reclamantu­lui numit Th. Miron. „In consecință reclamantul însoțit de d. Pavel Dragan, unul din jurați, mergând la casa pârâtului care se află în Hoisești și găsind-o a­casă, conform art. 23 din legea Jud.­Comunale și de ocoale l-au pus în vedere în persona reclamațiunele și ziua de 3 August 1886 destinată pentru înfățișare. „In acesta zi destinată pentru înfăți­șare s’au­ presentat în localul primăriei părțile prigonitóre spre a’și sprijini drep­turile, adică reclamantul Vârtolaș și pârâ­ta Frăsina lor d. Tocă în personă. „Judecătoria acestei comuni, compusă din d. Nicu Cojoc, ajutor de primar, d. Pavai Dragan și Gh. Ion Mitrică, jurați. Și întocmită sub președința d-lui Nică Cojoc au­ căutat mai întâiu prin tóte mi­­jlocele putineiese să împace pe păr­ți, însă neisbutind întru acesta au luat pricina în cercetare. „Reclamantul a susținut că roiul prins din răchita megieșului său Th. Miron de Frasina lord. Tocă este al său propriu din stupul ce se afla în apropiere de acea ră­chită și a propus pentru a-și dovedi pre­­tențiunea interogatorul reclamantei. „Pârâta a susținut că roiul l’a găsit pe o mireste în câmp, așezat pe o buruiană, 1 a luat în un tulpan și l’a dus a­casă. „Judecătoria, după ce a ascultat cu cea mai întinsă băgare de sem­ă, atât cele zise de reclamant, cât și cele zise de pârâta precum și luând pe sufletul și cugetul său de a nu judeca și hotărî de­cât pe fiin­țe de adevăr și de a nu da dreptate de­cât numai celui ce o are; „Considerând că pârâta nu probază că roiul l-a luat din câmp după cum ea a­­rată și nici reclamantul iarăși nu are probe indestulatate că roiul este al său, hotărește : „Condamnă pe Frăsina lord. Tocă, a­duce albinele din roiul ce l-a găsit și a le lăsa acolo în locul unde le-a găsit și de unde le a luat. „Acésta carte de judecată dată și citită cu glas tare de primar în auzul tuturor părților și a juraților în ședință publică, astă­zi la 8 a lunei August anul 1886, se pronunță cu drept de apel la judecătoria de ocol respectivă. „Președinte.N. Cojoc. „Jurați Pavel Drag­an, Gh. I. Mitrică Reclamantul, făcând apel contra acestei sentințe, judecătorul de ocol a respins a­­pelul. Consiliul de răsboi al corpului II de armată a judecat ieri, luni, procesul d-lui sub locotenent Negroponte, din regimen­tul I de roșiori, acuzat pentru lipsă de la corp mai mult de 6 zile, fără învoire (art. 227 cod. just. mil.) In urma apărării d-lui advocat D. Ma­nolescu, căpitan în retragere, d. sub.­loc. Negroponte a fost achitat. Consiliu practic Suflee de mere.­­ Se bat mai multe albu­șuri de două până se face o spumă grasa, apoi se coc 6 mere, se las să se reco­­rosea, se trec prin sită, se amestecă cu o litră zahar pisat și puțină scorțișură. După acesta se pun cu totul în spuma de ouă, se amestecă bine, apoi se pune pe far­furie presărându-i cu 50 drumuri zahar, se pune în cuptor ca să prinză o caja și se servă. Știri prin poștă O telegramă primită de ministrul pre­ședinte al Franciei­ de la d. Vial, resident superior în Tonkin, anunță că d. Hau­ce, interpretat comisiei de delimitarea frontie­relor tonkino-chineze, a fost atacat la Mon­­gshou lângă Hai-Nuih de o bandă de bri­ganzi chinezi și, după o luptă desperată, a fost omorît. Secretarul d-lui Haii­e, cinci vânători și șapte soldați tonkinezi au fost omorîți cu densul. Imediat s-a trimis un detașament de trupe la fața locului cu ordinul de a cu­­răți țara de bandele de pirați care o bântue.* * * Comisia camerei franceze a hotărît în unanimitate, ca și cea a senatului, să se vendă „Diamantele coronei“. Nu se știe încă la ce scop se va destina suma ce va resulta din vânzare.•* * * ■ Ni se scrie din Paris că postitorul Lucci dupe trei zile de nemâncare, în cari n’a pierdut aprope nimic din greutate, a fă­cut o mică preumblare pe jos de la Pa­ris la Versailles și îndărăt. * * * S’a pus în desbaterea Reichstagului german legea pentru suprimarea duelului. Pedepse escesiv de grele se prevăd prin acesta lege în contra acelora cari vor a­­lege de aci înainte acest chip de a -și „satisface onorea“.* *• * Proiectul stabilirea unei linii telefonice între Franța și Belgia se va realiza în curend. Tote lucrările pregătitore sau terminat.* * * Regele Olandei a dăruit împăratului Rusiei o căsuță din Zaandam, cunoscută sub numele de Czar-Petersbuisje. In acesta căsuță locuise țarul Petru cel Mare în timpul cât a stat în Olanda sub numele de tâmplarul Petru. De tate și da pretutindeni Descoperire lugubră.—O clădire ve­che care a servit de mai mult timp de mănăstire unor călugărițe din Charleroi a fost dărîmată zilele trecute. In pivniță s’au găsit îngropate, la o adâncime de 45 centimetri, trei cadavre. După cum spun doctorii, sunt corpurile a 3 femei încă tinere. Nici o dată n’a fost în acel loc un ci­­m­intir. Corpurile au fost îngropate fără coșciuge. Călugăr­ițile s’au stabilit în acea clădire în anul 1852. S’a început o anchetă. —V— Ucigaș din gelozie.—O tânără fată de 18 ani, Maria Col oars din Maison-Blan­­che [Franța] fusese cerută în căsătorie de un locuitor de 55 ani, anume Dubos. Tâ­năra fată însă îl refuză și se logodi cu un june de 23 de ani, Jean Firmin. Bă­trânul Dubos jură că o să ’și resbune. Și se ținu de cuvânt. Intr’o sără, pe când cei doi logodnici se întorc cu singuri de la o petrecere, Maria văzu o umbră care sta ascunsă după un pom la marginea drumului. Ii fu frică și voi să se întorcá. Dar tânărul, curagios, înainta spre umbra suspectă. Fă­ră veste Dubos, căci era el, se repezi de după arbori și dete o lovitură de sabie sub umăr lui Firmin. Acesta găsi încă pu­terea de a scote sabia din rană și de a apuca de gât pe Dubois, strigând ajutor. Tenera fată inspăimântată fugi și deta de veste tatălui ei despre ce se întâmpla. Când acesta sosi la fața locului, nu mai găsi decât cadavrul lui Firmin. Pe fața și hainele lui se vedeau urmele unei lupte teribile în care el, rănitul, trebui să ră­mână învins. Dubas a dispărut. —AT. XIII Pregătirile se fácau. Prietenul lui Iacob, care cunoștea pe ministrul marinei, se duse să ’l mai vadă și să ’i aducă aminte de făgăduiala făcută, adăugând că a sosit momentul să o îndeplinască. Demnitarul făgădui, dar când tânărul primi un plic mare cu armele Franciei, în el găsi înaintarea, iar nu ceea­ ce ce­rea. Trebuia să plece peste trei zile la Brest, unde să se îmbarce pe „Scipion“ care pleca spre Cochinchina. George nu putea face nimic, demisia nu ’și putea da căci nu ’și făcuse stagiul. Se duse de spuse vestea d lui de Precourt, care nu se aștepta de loc la acesta și Jeana fu iubită ca de un trăsnet. Nu e perdut tot, zise d-nu de Precourt,­am prieteni mulți și puternici, ministru, a făcut o greșală. Mă duc la d nu de Borsenne... — Nu te încrede în d-nu de Borsenne, zise Adela soțului său. Și învălui pe George și pe Jeana cu o privire plină de milă și de dragoste. D-nu de Precourt se plânse că nevasta sa nu prețuește meritele unui om ca d nu de Borsenne. Jeana se uni și densa spu­nând că dânsul cunoate pe toți miniștrii și peste o jumătate de ceas d-nu de Pre­court era la dânsul. El ii făgădui spriji­nul cu tote că era cam greu, zicea, și d-nu de Precourt se întorse liniștit acasă, unde găsi pe George vorbind cu Jeana și pe Adela nemișcată, la o parte, cufun­dată în gânduri triste. — Ce ai, Adela, îi zise soțul seu, de ce stai așa tristă ? Să zicem chiar că George pleca, a o durere, aia, dar nu e o nenorocire care să nu se mai potă îndrepta. El e abia de 22 de ani. Jeana nu e încă de 18, mai pot aștepta doi or chiar trei ani. Sunt încredințat că prietina ta Josefina nu e așa de abătută ca tine. — Dînsa n’are aceleași pricini de mâh­nire. — Dă’mi voie, mie mi se pare că mai mâhnită ar trebui să fie dânsa, căci fiul ei pleca într’o călătorie primejdiosa. D-na de Precourt nu răspunse. Cea ce ar fi putut spune era taina inimii sale. D-na de Borsenne se va veni. După față se vedea că n’a isbutit. La minister ’i se spusese că favoritului său ’i se dăduse o favore mare de care alții ar fi încântați. Tóte erau sfârșite, ministrul nu mai putea reveni asupra ho­­tărîrii. Cele două familii erau cu totul mâh­nite. George se supuse cu o liniște ne­pome­nite, și începu sa se pregătască de plecare. Scrise d-rei de Precourt o scrisore in care zicea: „Prietenul tatălui meu a mai făcut o încercare , dar a fost zadarnică , mâine de dimineța plec. Trebue să vorbesc cu pr­ea preț cu d-te disera.“ Respunsul tu acesta : „Diséra venim la d­v. să ne luăm ziua bună. Mama e forte abătuta; ne e tema să nu se bolnavesca, dar cu tóte acestea va veni și densa.“ D’asupra iscăliturii se vedea pe scri­sore urma încă udă a două lacrimi. XIV După cum scrisese, Jeana venise cu părinții săi să îmbrățișeze pe George îna­inte de plecare. Până a nu se înopta bine, cele două mame se coborîră în grădina de la spa­tele caselor, împreună cu copiii lor. D-nii Lambert și de Precourt rămăseseră în salon. Era tarina, dar sora era căldurosă. Jo­sefina și prietena sa se așezară pe o ban­că, tinerii se duseră de se așezară mai încolo pe o altă bancă. — Dragă Jeano, zise George, luând-o de mâini, îți mulțumesc că ai venit. — Nu trebuia să -mi scrii ca să vin, tot aș fi venit și așa. — Jeano, mă iubești cât te iubesc eu ? — Ah ! George, îndoiala ta mă mâh­nește forte mult. — Așa e, ai dreptate, mult iubita mea, am făcut reu... oh! dar de ai ști cât suferi — Știu , George, căci durerea ta e și a mea. Fie­cărei bătăi a inimii tale, îi răspunde o bătaie a inimii mele. — Vai! eu voi­ pleca și tu vei rămâ­ne aci. Peste câte­va zile voi­ fi pierdut în mijlocul oceanului și tu vei sta aici frumusa, admirată, încongiurată, iubita; totă lumea se va putea apropia de tine, îți va putea vorbi, numai cu care te a­­dor nu -ți voi­ putea vedea ochii, zîm­betul. — Vei avea gândul meu! — Nu e așa, Jeane, că nu mă vei uita? — îmi cunosc inima. Georg­­, te iubesc și te voiü iubi în veci. Și capul seu se plecă pe umărul tîne­­rului. El o strînse cu putere pe inimă. — Te iubesc mult! zise ea încetinel. ’Ți aduci aminte de prima dată când ne am văzut la Trouville ? Eram o fetiță, dar te am iubit îndată. De atunci inima mi s’a umplut de a­­mintirea ta. Crede me, George, o iubire care se naște în așa chip nu pate înceta nici o dată. — Me faci să simt cea mai dulce be­ție, prea iubita mea. — Și eu, simțindu-mă pe inima ta, simt o felici­re nemărginită. (Va urma)

Next