Universul, noiembrie 1886 (Anul 3, nr. 658-685)
1886-11-26 / nr. 681
Universul No. 681, soba în cestiune a fost așăzată lângă păreții babacii, construitâ " din " scânduri " fiind uscate s’a aprins, comunicând focul și în odăile unde erau sacru Baraca cu tot materialul aflat într’însa, s’a prefăcut în cenușe și după tote măsurile luate, focul nu s’a putut stinge, iar paguba se urcă aproximativ de la 4000 la 5000 lei. Furt cu chei mincinase.S’a descoperit că vătășelul Alexandru Ion, la circonscripția 17 Câmpina, prin chei mincinase practica de mai mult timp deschiderea casei banilor circonscripției și cuierului perceptorului, de ..unde fura incontinuu sume de bani. Crimă misteriosă.— In târgușorul Nicolina lângă Iași s’a găsit alaltăieri diminață omorîți locuitorul Buium Leibovici și soția. Parchetul și poliția urmăresc pe criminali. Incendiu.—In aceeași nopte în comuna Galata lângă Iași un incendiu a distrus cu desăvârșire casa lui Marcu Rabinovici, locuită de dl. Neculau. Pompierii din localitate au desfășurat tota activitatea reușind a împedica progresarea incendiului. afc Bătaie.—D. Caloian Proca, primarul comunei Târcova, jud. Rîmnicu, pe când se întorcea acasă de la primărie, într’una din serile trecute, a fost atacat de o bandă de indivizi armați cu ciomege și bătut așa de tare încât a rămas fără simțiri, după cum află „Gazeta Buzăului“. în capul acestei bande era preotul Constantin Ionescu din acea comună care portă dlui Proua o vrăjmășie din cele mai înverșunate, din cauză că popa, trăind în concubinagiu cu o femee depravată, d. Proca, în interesul moralităței publice, s’a încercat în mai multe rânduri a o goni și fiindcă d-sa nu se înduplecă a tăinui un băiat pe care preotul Ionescu voiește a’l ocroti de armată. Tîlharî.—O bandă de 6 tâlhari, în noptea de 19—20 ale curentei, a tortu.—au jefuit pe preotul numa Cucu pia. S’au luat servirea și prinderea P-A-XI-a. sunt numai zile dulci nici pentru plăcintari / Un vânzător de plăcinte și-a înfipt duminică un cuțit în pântece și a fost dus la spital într’o stare desperată. arcale HPolla. „UniversvLIVLI“ ÎNGROPATĂ de VIE PARTEA INTĂIA Doné prietene din pension XII Lumea însă, ticuloa a cum e, spunea fel de fel de vorbe pe socotela familiei de Precourt. D-na de Precourt, spre a nu sa întări zgomotele, spunea că fata ei e logodită cu George Lambert, ofițer de marină, și că aștepta să se întorcă din călătorie spre a’i cununa. Dar unii, cei încăpățînați, tot nu voiau să crezi și ziceu zîmbind: — Să așteptăm. Un fost magistrat, care avea pretenții literare, cită, chiar, zicând că el l’a făcut, un vers forte bine cunoscut pe atunci : .,’1-e barca atât de mică și mare’așa de mare!“ Intorcerea lui George puse capăt tuturor bârfirilor și flecăriilor. Peste câteva zile, căsătoria Jeann fu anunțată într’un chip oficial. De astă dată vorbise chiar baronul de Precourt. Chiar în sera acestei declarații, o damă bătrână, admiratore a d-lui de Borsenne, îi zise cu glas mieros : — Cum, dragă domnule, lași să ’ți răpescá pe Jeana? Dar bine, la ce te gândești ? Ofițerii de marină nu cunosc decât oconul. O să ducă pe biata fată la capătul lumii, în vr’o parte locuită de sălbateci. D. de Borsenne zîmbi. Dar zîmbetul lui, cam silit, fu urmat de o privire încruntată, care era desvălirea unei cugetări întunecase. 2 Mercur!, 26 Noembre (8 Decembre) 1886. Buletin Judiciar O hotărîre originală Ni se comunică următorea has de hotărîre a judecătoriei comunale a comunei Mărgineni, din plasa Mijlocul, județul Neamțu : Carte de judecată No. 50. „D. Panaite Vârtolaș, prin petițiunea adresată Primăriei acestei comuni și înregistrata la No. 1479 au chemat în judecată pe Frăsina Iordache Tóca pentru a fi condamnat la restituirea unui voiu ce l’a prins în răchita megieșului reclamantului numit Th. Miron. „In consecință reclamantul însoțit de d. Pavel Dragan, unul din jurați, mergând la casa pârâtului care se află în Hoisești și găsind-o acasă, conform art. 23 din legea Jud.Comunale și de ocoale l-au pus în vedere în persona reclamațiunele și ziua de 3 August 1886 destinată pentru înfățișare. „In acesta zi destinată pentru înfățișare s’au presentat în localul primăriei părțile prigonitóre spre a’și sprijini drepturile, adică reclamantul Vârtolaș și pârâta Frăsina lor d. Tocă în personă. „Judecătoria acestei comuni, compusă din d. Nicu Cojoc, ajutor de primar, d. Pavai Dragan și Gh. Ion Mitrică, jurați. Și întocmită sub președința d-lui Nică Cojoc au căutat mai întâiu prin tóte mijlocele putineiese să împace pe părți, însă neisbutind întru acesta au luat pricina în cercetare. „Reclamantul a susținut că roiul prins din răchita megieșului său Th. Miron de Frasina lord. Tocă este al său propriu din stupul ce se afla în apropiere de acea răchită și a propus pentru a-și dovedi pretențiunea interogatorul reclamantei. „Pârâta a susținut că roiul l’a găsit pe o mireste în câmp, așezat pe o buruiană, 1 a luat în un tulpan și l’a dus acasă. „Judecătoria, după ce a ascultat cu cea mai întinsă băgare de semă, atât cele zise de reclamant, cât și cele zise de pârâta precum și luând pe sufletul și cugetul său de a nu judeca și hotărî decât pe ființe de adevăr și de a nu da dreptate decât numai celui ce o are; „Considerând că pârâta nu probază că roiul l-a luat din câmp după cum ea arată și nici reclamantul iarăși nu are probe indestulatate că roiul este al său, hotărește : „Condamnă pe Frăsina lord. Tocă, aduce albinele din roiul ce l-a găsit și a le lăsa acolo în locul unde le-a găsit și de unde le a luat. „Acésta carte de judecată dată și citită cu glas tare de primar în auzul tuturor părților și a juraților în ședință publică, astăzi la 8 a lunei August anul 1886, se pronunță cu drept de apel la judecătoria de ocol respectivă. „Președinte.N. Cojoc. „Jurați Pavel Dragan, Gh. I. Mitrică Reclamantul, făcând apel contra acestei sentințe, judecătorul de ocol a respins apelul. Consiliul de răsboi al corpului II de armată a judecat ieri, luni, procesul d-lui sub locotenent Negroponte, din regimentul I de roșiori, acuzat pentru lipsă de la corp mai mult de 6 zile, fără învoire (art. 227 cod. just. mil.) In urma apărării d-lui advocat D. Manolescu, căpitan în retragere, d. sub.loc. Negroponte a fost achitat. Consiliu practic Suflee de mere. Se bat mai multe albușuri de două până se face o spumă grasa, apoi se coc 6 mere, se las să se recorosea, se trec prin sită, se amestecă cu o litră zahar pisat și puțină scorțișură. După acesta se pun cu totul în spuma de ouă, se amestecă bine, apoi se pune pe farfurie presărându-i cu 50 drumuri zahar, se pune în cuptor ca să prinză o caja și se servă. Știri prin poștă O telegramă primită de ministrul președinte al Franciei de la d. Vial, resident superior în Tonkin, anunță că d. Hauce, interpretat comisiei de delimitarea frontierelor tonkino-chineze, a fost atacat la Mongshou lângă Hai-Nuih de o bandă de briganzi chinezi și, după o luptă desperată, a fost omorît. Secretarul d-lui Haiie, cinci vânători și șapte soldați tonkinezi au fost omorîți cu densul. Imediat s-a trimis un detașament de trupe la fața locului cu ordinul de a curăți țara de bandele de pirați care o bântue.* * * Comisia camerei franceze a hotărît în unanimitate, ca și cea a senatului, să se vendă „Diamantele coronei“. Nu se știe încă la ce scop se va destina suma ce va resulta din vânzare.•* * * ■ Ni se scrie din Paris că postitorul Lucci dupe trei zile de nemâncare, în cari n’a pierdut aprope nimic din greutate, a făcut o mică preumblare pe jos de la Paris la Versailles și îndărăt. * * * S’a pus în desbaterea Reichstagului german legea pentru suprimarea duelului. Pedepse escesiv de grele se prevăd prin acesta lege în contra acelora cari vor alege de aci înainte acest chip de a -și „satisface onorea“.* *• * Proiectul stabilirea unei linii telefonice între Franța și Belgia se va realiza în curend. Tote lucrările pregătitore sau terminat.* * * Regele Olandei a dăruit împăratului Rusiei o căsuță din Zaandam, cunoscută sub numele de Czar-Petersbuisje. In acesta căsuță locuise țarul Petru cel Mare în timpul cât a stat în Olanda sub numele de tâmplarul Petru. De tate și da pretutindeni Descoperire lugubră.—O clădire veche care a servit de mai mult timp de mănăstire unor călugărițe din Charleroi a fost dărîmată zilele trecute. In pivniță s’au găsit îngropate, la o adâncime de 45 centimetri, trei cadavre. După cum spun doctorii, sunt corpurile a 3 femei încă tinere. Nici o dată n’a fost în acel loc un cimintir. Corpurile au fost îngropate fără coșciuge. Călugărițile s’au stabilit în acea clădire în anul 1852. S’a început o anchetă. —V— Ucigaș din gelozie.—O tânără fată de 18 ani, Maria Col oars din Maison-Blanche [Franța] fusese cerută în căsătorie de un locuitor de 55 ani, anume Dubos. Tânăra fată însă îl refuză și se logodi cu un june de 23 de ani, Jean Firmin. Bătrânul Dubos jură că o să ’și resbune. Și se ținu de cuvânt. Intr’o sără, pe când cei doi logodnici se întorc cu singuri de la o petrecere, Maria văzu o umbră care sta ascunsă după un pom la marginea drumului. Ii fu frică și voi să se întorcá. Dar tânărul, curagios, înainta spre umbra suspectă. Fără veste Dubos, căci era el, se repezi de după arbori și dete o lovitură de sabie sub umăr lui Firmin. Acesta găsi încă puterea de a scote sabia din rană și de a apuca de gât pe Dubois, strigând ajutor. Tenera fată inspăimântată fugi și deta de veste tatălui ei despre ce se întâmpla. Când acesta sosi la fața locului, nu mai găsi decât cadavrul lui Firmin. Pe fața și hainele lui se vedeau urmele unei lupte teribile în care el, rănitul, trebui să rămână învins. Dubas a dispărut. —AT. XIII Pregătirile se fácau. Prietenul lui Iacob, care cunoștea pe ministrul marinei, se duse să ’l mai vadă și să ’i aducă aminte de făgăduiala făcută, adăugând că a sosit momentul să o îndeplinască. Demnitarul făgădui, dar când tânărul primi un plic mare cu armele Franciei, în el găsi înaintarea, iar nu ceea ce cerea. Trebuia să plece peste trei zile la Brest, unde să se îmbarce pe „Scipion“ care pleca spre Cochinchina. George nu putea face nimic, demisia nu ’și putea da căci nu ’și făcuse stagiul. Se duse de spuse vestea d lui de Precourt, care nu se aștepta de loc la acesta și Jeana fu iubită ca de un trăsnet. Nu e perdut tot, zise d-nu de Precourt,am prieteni mulți și puternici, ministru, a făcut o greșală. Mă duc la d nu de Borsenne... — Nu te încrede în d-nu de Borsenne, zise Adela soțului său. Și învălui pe George și pe Jeana cu o privire plină de milă și de dragoste. D-nu de Precourt se plânse că nevasta sa nu prețuește meritele unui om ca d nu de Borsenne. Jeana se uni și densa spunând că dânsul cunoate pe toți miniștrii și peste o jumătate de ceas d-nu de Precourt era la dânsul. El ii făgădui sprijinul cu tote că era cam greu, zicea, și d-nu de Precourt se întorse liniștit acasă, unde găsi pe George vorbind cu Jeana și pe Adela nemișcată, la o parte, cufundată în gânduri triste. — Ce ai, Adela, îi zise soțul seu, de ce stai așa tristă ? Să zicem chiar că George pleca, a o durere, aia, dar nu e o nenorocire care să nu se mai potă îndrepta. El e abia de 22 de ani. Jeana nu e încă de 18, mai pot aștepta doi or chiar trei ani. Sunt încredințat că prietina ta Josefina nu e așa de abătută ca tine. — Dînsa n’are aceleași pricini de mâhnire. — Dă’mi voie, mie mi se pare că mai mâhnită ar trebui să fie dânsa, căci fiul ei pleca într’o călătorie primejdiosa. D-na de Precourt nu răspunse. Cea ce ar fi putut spune era taina inimii sale. D-na de Borsenne se va veni. După față se vedea că n’a isbutit. La minister ’i se spusese că favoritului său ’i se dăduse o favore mare de care alții ar fi încântați. Tóte erau sfârșite, ministrul nu mai putea reveni asupra hotărîrii. Cele două familii erau cu totul mâhnite. George se supuse cu o liniște nepomenite, și începu sa se pregătască de plecare. Scrise d-rei de Precourt o scrisore in care zicea: „Prietenul tatălui meu a mai făcut o încercare , dar a fost zadarnică , mâine de dimineța plec. Trebue să vorbesc cu prea preț cu d-te disera.“ Respunsul tu acesta : „Diséra venim la dv. să ne luăm ziua bună. Mama e forte abătuta; ne e tema să nu se bolnavesca, dar cu tóte acestea va veni și densa.“ D’asupra iscăliturii se vedea pe scrisore urma încă udă a două lacrimi. XIV După cum scrisese, Jeana venise cu părinții săi să îmbrățișeze pe George înainte de plecare. Până a nu se înopta bine, cele două mame se coborîră în grădina de la spatele caselor, împreună cu copiii lor. D-nii Lambert și de Precourt rămăseseră în salon. Era tarina, dar sora era căldurosă. Josefina și prietena sa se așezară pe o bancă, tinerii se duseră de se așezară mai încolo pe o altă bancă. — Dragă Jeano, zise George, luând-o de mâini, îți mulțumesc că ai venit. — Nu trebuia să -mi scrii ca să vin, tot aș fi venit și așa. — Jeano, mă iubești cât te iubesc eu ? — Ah ! George, îndoiala ta mă mâhnește forte mult. — Așa e, ai dreptate, mult iubita mea, am făcut reu... oh! dar de ai ști cât suferi — Știu , George, căci durerea ta e și a mea. Fiecărei bătăi a inimii tale, îi răspunde o bătaie a inimii mele. — Vai! eu voi pleca și tu vei rămâne aci. Peste câteva zile voi fi pierdut în mijlocul oceanului și tu vei sta aici frumusa, admirată, încongiurată, iubita; totă lumea se va putea apropia de tine, îți va putea vorbi, numai cu care te ador nu -ți voi putea vedea ochii, zîmbetul. — Vei avea gândul meu! — Nu e așa, Jeane, că nu mă vei uita? — îmi cunosc inima. Georg, te iubesc și te voiü iubi în veci. Și capul seu se plecă pe umărul tînerului. El o strînse cu putere pe inimă. — Te iubesc mult! zise ea încetinel. ’Ți aduci aminte de prima dată când ne am văzut la Trouville ? Eram o fetiță, dar te am iubit îndată. De atunci inima mi s’a umplut de amintirea ta. Crede me, George, o iubire care se naște în așa chip nu pate înceta nici o dată. — Me faci să simt cea mai dulce beție, prea iubita mea. — Și eu, simțindu-mă pe inima ta, simt o felicire nemărginită. (Va urma)